Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 3173/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3173/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 1478/105/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția I Civilă
Dosar Nr._
DECIZIA Nr.3173
Ședința publică din data 29 octombrie 2013
Președinte - V. S.
Judecători - E. M.
- C. Ș.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatorul S. F. I., domiciliat în S., .-6, ..215, județ Prahova și prin împuternicit A. D., domiciliat în Ploiești, ., . F, ., împotriva sentinței civile nr.5658 din 11 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații în contestație M. Administrației și Internelor, cu sediul în București, Piața Revoluției, nr.1A, sectorul 1, C. de Pensii S. a MAI, cu sediul în București, ..3, sectorul 4 și C. Națională de Pensii Publice București, cu sediul în București, ., sectorul 2.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-contestator reprezentat de împuternicit A. D., lipsind intimații în contestație.
Procedura legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul disp. art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și îndrumă să se recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin întâmpinările depuse, M. Administrației și Internelor și C. de Pensii S. a MAI au solicitat judecata în lipsă.
A. Cr. D., în calitate de împuternicit al recurentului, învederează că nu mai are alte cereri de formulat, iar Curtea ia act de această declarație și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
A. Cr. D., în calitate de împuternicit al recurentului S. F. I., susține motivele depuse în scris la dosar, precizând că Legea nr.263/16.12.2010 privind sistemul unitar de pensii reprezintă cadrul juridic al acțiunii, deoarece celelalte prevederi au fost abrogate.
În esență, susține că Legea nr.119/iunie 2010 a transformat pensiile militare în pensii publice; că HG 735/2919 a fost suspendată de la executare prin sentința nr.338/28.09.2010 a Curții de Apel Cluj, astfel că actul administrativ cu caracter normativ a fost legal desființat prin exercitarea controlului jurisdicțional; că prin decizia nr.38/07.01.2011 a ICCJ și apoi prin sentința nr. 443/23.11.2010 a Curții de Apel Cluj s-a anulat în esență aceeași hotărâre, astfel că măsura recalculării pensiei prin decizia din 27 decembrie 2010 a rămas în vigoare.
Solicită a se avea în vedere prevederile art. 10 din OUG 1/2011 dar și decizia CEDO din 14.02.2012, precum și faptul că în ceea ce privește cauzele F. și A. nu se referă la pensiile militare.
Depune concluzii scrise și practică judiciară, solicitând, pentru motivele detaliat depuse în scris la dosar, admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
C u r t e a:
Asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ ,contestatorul S. F. I. în contradictoriu cu M. Admnistrației si Internelor, C. sectorială de Pensii a Ministerului Admnistrației și Internelor și C. Națională de Pensii Publice a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să se dispună, în principal: -anularea Deciziei de revizuire a pensiei nr. 132.456 din 12.12.2011; -menținerea deciziei de stabilire a cuantumului pensiei nr._ din 14.05.2002, plătită în luna noiembrie 2001; -obligarea pârâților la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform legii 164/2001, a legii 179/2004, a decretului 214/1977, plătită în luna decembrie 2010 și pensia revizuită conform legii 119/2010, HG 735/2010, OUG 1/2011, de la data plății și până la repunerea în plată a pensiei inițiale; -obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și a indicelui de inflație aferentă sumelor reprezentând diferența dintre cele două decizii; -obligarea pârâtei, C. S. de Pensii a M.A.I la respectarea hotărârii instanței în sensul opozabilității hotărârii judecătorești pronunțate în cauză; -obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În subsidiar, contestatorul a contestat cuantumul sumei stabilite în urma revizuirii, ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare, conform precizărilor din contestația adresată Comisiei de contestații din cadrul MAI.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că a formulat, în termen legal (10.01.2012), contestație împotriva deciziei de recalculare, însă organul competent nu a formulat nici un răspuns, ceea ce echivalează cu respingerea contestației.
Un prim motiv al contestației formulate consta, în esență, în faptul că deciziile emise sunt lipsite de temei juridic. Decizia de recalculare, cât și cea de revizuire s-au emis în baza HG 735/2010, act normativ ce era suspendat la data emiterii acestora, în baza Sentinței civile nr. 2646/07.11.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Un al doilea motiv al contestației a vizat încălcarea dreptului de proprietate al contestatorului, prin reducerea pensiei, drept garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.
De asemenea, contestatorul a susținut că revizuirea pensiei s-a realizat cu încălcarea principiului neretroactivității legii, prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituție.
Un alt principiu al cărei încălcare a fost susținută de contestatorul este cel al drepturilor câștigate. Acest principiu nu are o consacrare legală, dar are o construcție jurisprudențială, inclusiv în cea a Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Contestatorul a mai arătat că potrivit art. 1 alin. 4 din OUG nr. 1/2011, „În cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, conform anexei nr. 1, dar nu mai puțin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie.”
Cu privire la capătul subsidiar de cerere, contestatorul a susținut că decizia nu a luat în calcul grupa de muncă în care și-a desfășurat activitatea, primele ce i-au fost acordate și al treisprezecelea salariu.
În drept, contestatorul a invocat disp.art. 112 Cod pr.civilă și cele ale Legii nr. 263/2010, iar în dovedirea acțiunii, s-au depus înscrisuri.
La data de 11.05.2012, intimata M. Administrației și Internelor a depus întâmpinare, prin care a solicitat instanței respingerea cererii ca neîntemeiată. De asemenea, intimata a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor. În motivarea excepției, intimata a susținut că în raport cu pretenția reclamantului, instanța trebuie să rețină faptul că atribuțiile M.A.I sunt strict reglementate în cuprinsul O.U.G nr.30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, cu modificările și completările ulterioare, fără însă ca printre acestea să se numere activități legate de stabilirea, revizuirea și plata drepturilor de pensie.
Cu privire la fondul cauzei, intimata a arătat că termenul prevăzut de Legea 119/2010 nu a fost suficient pentru identificarea documentelor necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare a pensiilor pentru un număr de aproximativ 140.000 de persoane, astfel că a fost adoptată OUG nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. În urma revizuirii pensiei, contestatorul a primit, începând cu luna ianuarie 2011, o pensie în cuantumul celei din luna decembrie 2010.
Intimata a susținut că, în speță, C. de Pensii S. MAI a revizuit pensia contestatorului pe baza principiului contributivității, prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei, cu obligația de a lua în considerare documentele care atestă veniturile lunare individuale realizate de acesta. În cazul contestatorului, revizuirea s-a realizat pe baza adeverințelor care atestă veniturile lunare realizate, transmise de către unitatea la care a lucrat. Perioadele și veniturile valorificate apar în anexa la decizia contestată din 12.12.2011. Intimata a precizat că în cazurile în care unitatea nu a transmis datele necesare, C. S. a procedat la revizuire pe baza salariului mediu pe economie, urmând ca, pe măsură ce adeverințele vor fi primite, acestea să fie valorificate.
Intimata a mai arătat că susținerea contestatorului, în sensul că a săvârșit un abuz, o încălcare a dreptului de proprietate, este neîntemeiată, instituția nefăcând altceva decât să aplice prevederile legale. În acest sens, intimata a invocat decizia pronunțată de CEDO într-o cauză similară, respectiv în cauzele conexate A.-M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României, dar și alte hotărâri din practica acestei instanțe. Prin practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a confirmat interpretările succesive ale Curții Constituționale, prin deciziile nr. 871 din 25.06.2010 și nr. 1237 din 06.10.2010. De asemenea, intimata a arătat că prin revizuirea pensiei s-a adus atingere doar acelei părți din pensie, suportată exclusiv din bugetul de stat.
La data de 16.05.2012, pârâta C. Națională de Pensii Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a C.N.P.P, motivat de faptul că C.N.P.P este o entitate cu personalitate juridică care are în subordinea sa, unități teritoriale denumite generic Case Județene de Pensii. Totodată potrivit prevederilor art.117 din legea nr.263/2010 nu poate dispune recalcularea pensiilor pentru activitatea depusă în sistemul militar.
Excepția a fost admisă la termenul din data de 03.09.2012.
La data de 30.05.2012, intimata C. S. de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, intimata a susținut că pensia a fost în mod corect stabilită. Conform art. 5 alin. 4 din Legea 119/2010, pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și pentru care nu pot fi dovedite veniturile de natură salarială, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut pe economie. Decizia de recalculare a stabilit dreptul la pensie începând cu data de 01.01.2011, iar prin decizia de revizuire, calculul pensiei s-a făcut prin raportare la veniturile efectiv realizate de contestator, fiindu-i recunoscut dreptul în cuantumul revizuit tot începând cu data de 01.01.2011. De asemenea, intimata a arătat că prin OUG nr. 1/2011 au fost înlăturate acele eventuale situații inechitabile, în care beneficiarii nu puteau prezenta actele necesare pentru dovedirea veniturilor realizate. Prin revizuirea pensiei, contestatorul nu a fost discriminat. În ce privește susținerea că a fost încălcat dreptul de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, intimata, făcând un examen jurisprudențial al instanței europene, a apreciat că nu s-a aduse atingere acestui text al Convenției.
Pentru verificarea modului de calcul și al modului în care s-au valorificat adeverințele și actele din dosarul de pensie, contestatorul a solicitat ca instanța să solicite intimatelor să depună la dosar: decizia de recalculare – dacă a existat o astfel de decizie, toate actele din dosarul de pensie ce au stat la baza emiterii deciziei de revizuire, toate statele de plată, toate ordinele de zi, toate fișele fiscale depuse de pârâtă din anul 2001 la zi. Instanța a încuviințat doar în parte a acestei cereri și a solicitat depunerea de către intimate a documentației ce a stat la baza deciziei contestate și să înainteze decizia de recalculare la care face referire contestatorul, apreciind că, în raport de obiectul cauzei, nu sunt necesare celelalte acte solicitate de acesta.
Pe baza probelor administrate, Tribunalul Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 5658/11.12.2012 prin care a respins în totalitate contestația ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, s-au reținut următoarele:
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că, prin Decizia nr._ din 15.05.2002, C. de Pensii din cadrul Ministerului de Interne a stabilit în favoarea contestatorului, o pensie militară de stat în cuantum de 4254 lei.
Prin decizia nr._ din 27.12.2010, pensia contestatorului a fost recalculată, stabilindu-se în favoarea acestuia, un cuantum lunar brut de 2138 lei, începând cu data de 01.01.2011, căruia i-a corespuns, conform cuponului de pensie din luna decembrie 2011, o pensie netă de 3537lei.
Ulterior, prin Decizia nr._ din 12.12.2011 s-a dispus revizuirea pensiei inițiale, stabilindu-se în favoarea contestatorului o pensie brută de 3292 lei, începând cu aceeași dată de 01.01.2011, această nouă decizie înlocuind ca efecte pe cea de recalculare a pensiei.
Decizia de revizuire, ce face obiectul prezentei contestații, a fost emisă în baza dispozițiilor OUG nr. 1 /2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, menționată în cuprinsul său, dar și în temeiul Legii 119/2010.
Potrivit art. 1 alin. 1 din acest act normativ, „Pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.”
Stabilirea cuantumului pensiilor se face în conformitate cu metodologia de calcul prevăzută în anexa la ordonanță, pe baza „documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și ale căror cuantumuri sunt mai mari decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile rezultate în urma recalculării până la data emiterii deciziei de revizuire” (art. 3 și 5).
Conform art. 4, „Pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile lunare individuale realizate pentru întreaga perioadă care constituie stagiu de cotizare rămân în plată în cuantumurile rezultate în urma recalculării”.
Potrivit scopului declarat în preambulul actului normativ necesitatea revizuirii pensiilor este dată de disfuncționalitățile constatate în procesul de recalculare a pensiilor conform metodologiei adoptate prin HG 735/2010.
Atât Legea 119/2010, cât și OUG 1/2011 au făcut obiectul controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010, respectiv nr. 919 din 06.07.2011, prin care a constatat conformitatea prevederilor acestor acte normative cu cele ale Constituției.
Prin contestația formulată, contestatorul a criticat decizia de revizuire emisă, nu atât sub aspectul neconformității ei cu actele normative interne, respectiv Legea 119/2010 și OUG 1/2011, ci, mai ales, sub aspectul neconformității acesteia cu prevederile constituționale și cu cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În ce privește constituționalitatea actului administrativ contestat, tribunalul a avut în vedere că, în realitate, criticile au în vedere înseși prevederile celor două acte normative menționate, apreciate ca fiind constituționale de către instanța de control constituțional, inclusiv sub aspectul retroactivității acestora și al încălcării principiului nediscriminării, învederate de contestatoare. Tribunalul are în vedere că aceasta este obligatorie în cauză, iar instanța sesizată cu aplicarea celor două acte normative nu are competența de a proceda la un nou control de constituționalitate a acestor dispoziții legale.
Prin contestația formulată a fost criticat actul contestat și sub aspectul încălcării art. 1 din Protocolul 1 CEDO combinat cu art. 14 CEDO.
Cu privire la aplicarea dispozițiilor Legii 119/2010 prin raportare la art. 20 alin. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO și art. 14 CEDO, precum și la deciziile 871 și 873 din 25 iunie 1010 ale Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție, în complet special constituit pentru soluționarea unor recursuri în interesul legii, prin Decizia nr. 29 din 12.12.2011, a apreciat că instanțele naționale competente să soluționeze acest tip de cauze urmează să facă o analiză in concreto de compatibilitate a diminuării pensiei stabilite prin decizia contestată cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, căci controlul in abstracto efectuat de Curtea Constituțională nu îl exclude pe cel al instanțelor de judecată.
Referitor însă la compatibilitatea actelor normative cu prevederile art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul adițional la aceasta, instanța supremă a apreciat, prin aceeași decizie, că instanțele judecătorești nu au competența de a face reevaluări după ce Curtea Constituțională a stabilit constituționalitatea lor sub aspectul discriminării, neputându-se reține că standardul constituțional ar fi inferior standardului european.
Așadar, în continuare, tribunalul a analizat decizia contestată din punct de vedere a compatibilității sale cu prevederile art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO, apreciind că pensia stabilită în favoarea contestatorului prin Decizia nr._ din 14.05.2001 reprezintă un „interes patrimonial” ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr.1, atât sub aspectul părții contributive, cât și sub aspectul părții necontributive, ce se suportă de la bugetul de stat.
Prin Legea 119/2010, sistemul de pensii a fost reformat, ceea ce a avut ca efect modificarea cuantumului pensiilor aflate în plată cu titlul de pensii de serviciu, până la limita corespunzătoare părții contributive.
Ținând seama de temeiul legal al acestei decizii, actele normative menționate, ingerința este legală. De asemenea, instanța a apreciat că această ingerință este justificată de un scop legitim, de utilitate publică, respectiv de necesitatea eliminării inechităților din sistem, echilibrarea lui și de situația economică și financiară cu care se confruntă statul.
Pentru conformitatea ingerinței cu exigențele art. 1 mai este necesară respectarea unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit. Tribunalul are în vedere că în cauză contestatorul a suferit o reducere a venitului net lunar de aproximativ 1,4 %, ceea ce nu poate fi considerată ca o sarcină excesivă suportată de acesta.
În acest sens a fost și jurisprudența recentă a CEDO, respectiv deciziile de inadmisibilitate pronunțate la data de 07.02.2012 în cauzele conexate A.-M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României, respectiv în cauza C. A. și alții contra României. În prima cauză, reclamanții au suferit reduceri ale veniturilor permanente cu mai mult de 50 % și, ca și în această cauză, reducerea privea doar partea necontributivă.
În cea de-a doua cauză, ce privea chiar compatibilitatea unor decizii de pensionare date în baza actelor normative aplicabile în speță, Curtea a apreciat că reducerile suferite de beneficiarii pensiilor de serviciu nu pot fi considerate nerezonabile sau disproporționate, iar reforma sistemului de pensii nu a avut caracter retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, ci numai asupra unei părți din pensie, suportată integral de la bugetul de stat, care reprezenta un avantaj de care reclamanții au beneficiat mulțumită profesiei lor.
S-a constatat de instanța fondului că, în prezenta cauză, situația de fapt nu prezintă elemente deosebite față de cele două cauze aflate pe rolul instanței europene. În condițiile în care reducerea pensiei este mult inferioară celei din Cauza F. și alții, tribunalul apreciază că nu poate fi reținută o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție în prezenta cauză, respectiv că aplicarea dreptului intern prin decizia contestată ar fi dus la încălcarea acestuia articol al Convenției.
În ce privește criticile aduse modului de calcul, tribunalul a constatat că la dosar a fost depusă documentația ce a stat la baza emiterii deciziei, din care rezulta că modul de calcul se întemeiază pe adeverințele de salarizare depuse de angajatorii contestatorului. Contestatorul nu a solicitat o expertiză de specialitate, care să verifice modul efectiv de calcul, nu a precizat ce cuantum al pensiei îl apreciază ca fiind cel corect, iar susținerile acestuia în sensul că nu s-ar fi avut în vedere unele drepturi salariale au fost lipsite de orice suport probator, astfel că, în aceste condiții, tribunalul nu a putut reține erori în modul de calcul al pensiei.
De asemenea, tribunalul nu a constatat nici încălcări ale actelor normative interne în baza cărora a fost emisă decizia atacată.
Față de motivele expuse, tribunalul a respins în totalitate, ca neîntemeiată, contestația.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că la data de 23.11.2010 HG nr.735/2010 nu mai avea forță juridică legală de aplicare a Legii nr.119/2010, astfel încât recalcularea pensiei în baza Legii 119/2010 s-a făcut în mod abuziv, iar prin OUG nr.1/2011 s-au transformat în mod nelegal pensiile militare de stat în pensii pentru limită de vârstă, ceea ce echivalează cu o degradare militară.
A învederat recurentul că pensiile aflate în plată constituie drepturi legale câștigate și nu pot fi afectate, orice nouă reglementare aplicându-se numai pe viitor, adică pensiilor stabilite după . acesteia. Prin urmare, modificarea retroactivă a unor drepturi civile deja câștigate nu este posibilă fără a se încălca prevederile constituționale.
Se aduc în continuare critici soluției pronunțate de tribunal, sub următoarele aspecte:
Sentința nu a fost pronunțată de judecătorul care a admis probele dezbătute în fața sa, președintele completului fiind promovat în funcția de președinte al Judecătoriei Vălenii de M. după vacanța judecătorească 2012, fiind incidente disp. art. 304 pct.2 Cod pr.civilă.
Hotărârea cuprinde motive contradictorii în raport cu natura acțiunii precizate, caz ce atrage incidența disp. art.304 pct.6 Cod pr.civilă, în sensul aprecierii subiective a consecințelor ingerinței asupra dreptului de proprietate privind pensia legitim statuată prin decizia de pensionare nr._/14.05.2002 și consfințită judecătorește prin sentința civilă nr.2646/07.11.2011 și devenită irevocabilă prin decizia Curții de Apel.
Judecătorul fondului invocă greșit incidența în cauză a deciziei din 7 februarie 2012 a Curții Europene în cazul A. M. F. ș.a. vs.România, fără a se observa că se face comparație între situații total diferite, respectiv drepturile la pensie sunt izvorâte din contribuția reclamantelor salariate civile, în sistem civil, iar acțiunea promovată de contestator a vizat decizia de pensionare privind drepturi născute ca urmare a aplicării Legii nr.164/2001 –pensii militare de stat fără incidența principiului contributivității.
În plus, susține recurentul, judecătorul fondului a încălcat autoritatea lucrului judecat ignorând și puterea lucrului judecat, validând un evident abuz de drept prin ignorarea sentinței civile nr.2646/07.11.2011 a Tribunalului Prahova dar și practica judiciară națională și europeană.
Dezvoltând această critică se arată de recurent că drepturile de pensie legitim stabilite în temeiul Legii nr.164/2001 sunt confirmate prin hotărâre judecătorească irevocabilă, ceea ce constituie autoritate și putere de lucru judecat în măsura în care, pentru aceleași considerente care privesc același proces abuziv al implementării Legii nr.119/2010 este emisă decizia de revizuire a acelorași drepturi de pensie nr. 132.456 din 12.12.2011, deci cu încălcarea dispozițiilor exprese din sentința civilă definitivă și executorie nr.2646/07.11.2011.
În acest context, apreciază recurentul, modificarea drepturilor de pensie astfel stabilite este legală doar prin lege organică.
Or, atât Legea nr.119/_ cât și OUG nr.1/2011 nu sunt legi organice, iar dispozițiile irevocabile ale sentinței civile nr.2646/07.11.2011 pot fi infirmate doar prin exercitarea căii de atac extraordinare a contestației în anulare de către intimata C. Națională de Pensii – MAI ori prin promovarea de către Procurorul General al României a recursului în interesul legii, însă în cauză nu s-au uzitat respectivele căi extraordinare de atac și nici nu s-a adoptat o asemenea lege organică.
A mai precizat recurentul că în cauză sunt incidente și disp. art. 304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă, sentința pronunțată fiind dată cu interpretarea greșită a legii de către judecătorul fondului, care a schimbat natura și înțelesul normei juridice.
Se solicită pentru motivele invocate, admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și pe fond admiterea contestației astfel cum a fost formulată.
În termen legal intimata CNPP București a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat pentru argumentele prezentate detaliat în cuprinsul cererii.
Curtea, analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, examinând cauza sub toate aspectele conform disp.art.3041 Cod pr.civilă, constată că recursul este nefondat și va fi respins în baza disp. art. 312(1) Cod pr.civilă cu motivarea de mai jos:
O primă critică invocată de recurent vizează motivul de ordine publică înscris în disp. art.304 pct.2 Cod pr.civilă cu referire la încălcarea principiului continuității care impune, în sensul textului legal citat, ca hotărârea să fie pronunțată de judecătorii înaintea cărora au avut loc dezbaterile în fond.
Așadar, sancțiunea nulității intervine în situația în care hotărârea s-a dat de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii, motivul de casare neputând fi extins și pentru alte situații, respectiv cea invocată de recurent în sensul că la primul termen de judecată a cauzei, respectiv cel din 5 iunie 2012 completul de judecată a fost compus dintr-un judecător, iar la următoarele termene de judecată, când de altfel s-au și administrat probele cu înscrisuri la cererea contestatorului iar intimata a depus documentația ce a stat la baza emiterii deciziei de revizuire a pensiei contestate și când cauza a fost dezbătută în fond completul de judecată a fost compus din judecătorul care a pronunțat hotărârea ce face obiectul prezentului recurs.
Nefiind vorba despre o încălcare a principiului continuității de natură să atragă nulitatea hotărârii pronunțate, critica înscrisă în primul motiv de recurs va fi respinsă ca nefondată.
Nu se verifică nici critica întemeiată pe disp. art.304 pct.7 Cod pr.civilă, textul legal invocat permițând modificarea hotărârii atacate în situația în care ar exista contradicție între considerente și dispozitiv sau contradicție între considerente în sensul că dintr-o parte a acestora ar rezulta netemeinicia hotărârii, iar din altele faptul că este întemeiată.
Or, în speța dată, hotărârea pronunțată de prima instanță, respectă cerințele înscrise în art. 261(1) pct.5 Cod pr.civilă, în sensul înserării în considerente a motivelor de fapt și de drept care au format convingerea judecătorului, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Faptul că în motivarea hotărârii argumentele prezentate de judecător în susținerea punctului său de vedere sunt diferite de argumentele invocate de parte, nu este de natură să atragă nulitatea hotărârii date.
De altfel, esența criticilor aduse de recurent hotărârii primei instanțe constă în aceea că s-ar fi încălcat principiul autorității de lucru judecat în condițiile în care nu s-a dat eficiență unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care s-au consfințit drepturile de pensie stabilite în temeiul Legii nr.164/2001.
Potrivit art. 1201 Cod civil, există autoritate de lucru judecat când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este fundamentată pe același temei juridic și este formulată de aceleași părți și împotriva lor, în aceeași calitate.
Ceea ce interesează sub aspectul autorității de lucru judecat este cauza raportului juridic a dreptului pus în discuție, iar nu cauza acțiunii civile în ansamblul ei.
Cauza dreptului constituie cauza cererii de chemare în judecată și identitatea ei în două litigii între aceleași părți, cu privire la același obiect, atrage excepția autorității de lucru judecat.
În speța dată, în cele două litigii purtate într-adevăr între aceleași părți, obiectul cererii de chemare în judecată este diferit, aspect de natură să nu atragă autoritatea lucrului judecat.
Astfel, litigiul care a fost finalizat prin sentința civilă nr.2646/07.11.2011 devenită irevocabilă prin decizia nr. 2490/14.06.2012 a Curții de Apel Ploiești a vizat anularea deciziilor de pensionare emise de C. S. de Pensii a M.A.I. pe numele mai multor contestatori printre care și recurentul din prezenta cauză, invocându-se în drept dispozițiile HG nr. 735/2010, Legii nr. 119/2010 precum și Instrucțiunile nr.191/25 august 2010 de aplicare a HG nr.735/2010, art. 11 al.1 și 2 și art. 20 din Constituție.
În cel de-al doilea litigiu în care s-a pronunțat sentința ce face obiectul prezentului recurs, instanța fondului a fost investită de contestator cu acțiunea vizând anularea deciziei de revizuire a pensiei în baza OUG nr.1/2011 – Legea nr.165/2011 pentru aplicarea Legii nr.119/2010 și menținerea în plată a deciziei nr._/14.05.2002 de stabilire a pensiei emisă în temeiul Legii nr.164/2001, invocându-se în drept dispozițiile Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii.
Rezultă așadar că, nefiind întrunită condiția triplei identități impusă de textul legal înscris în art. 1201 Cod civil, susținerea recurentului în sensul încălcării de către instanța fondului a acestui principiu nu poate fi primită.
Pe fondul cauzei Curtea constată că prima instanță a dat o rezolvare corectă cauzei cu a cărei soluționare a fost investită, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin decizia nr.871/25.06.2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr.433/28.06.2010, Curtea Constituțională a statuat, printre altele, că dispozițiile art.1-5 și art.12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale în raport cu disp.art. 15 alin. 2- neretroactivitatea legii, art.16-egalitatea în drepturi a cetățenilor, art.44- dreptul de proprietate privată, art.47 alin.1- referitor la nivel de trai și dreptul la pensie, art.53- restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți și art. 135 alin. 2 lit. f din Constituție - privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
De asemenea, Curtea a reținut prin aceeași decizie, că prevederile art. 1-5 și art. 12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu încalcă dispozițiile constituționale și internaționale referitoare la dreptul de proprietate având în vedere art.44 din Constituție raportat la art.1 din primul Protocol adițional la Convenție.
S-a reținut, conform considerentelor expuse în cuprinsul deciziei mai sus menționate, printre altele, că dispozițiile legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu încalcă principiul neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.2 din Constituție.
Totodată, prin decizia nr. 873/25.06.2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr.433/28.06.2010, Curtea Constituțională a statuat, printre altele, că dispozițiile art.1 lit.a, b, d - i și art.2-12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale în raport cu disp. art. 15 alin. 2, art.47 alin.2, art.53 din Constituție și art.20 raportat la art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.
Instanța nu este îndrituită să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, după cum s-a statuat prin decizia nr.29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.925/27.12.2011, prin care s-au respins recursurile în interesul legii declarate de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de colegiile de conducere ale Curților de Apel B., Cluj, C. și G. privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege.
Tot în decizia nr. 29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reținut că nici referitor la discriminare, instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art.16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art.14 coroborat cu art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, pentru considerentele arătate în cuprinsul deciziei respective.
Decizia nr.29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, este obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 Cod pr.civilă, adică de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, decizia pronunțată fiind obligatorie inclusiv în privința considerentelor acesteia.
Referitor la analiza de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, se reține că în conformitate cu disp.art.20 alin.1 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, iar potrivit alin.2 al art.20 din Constituție, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Între abordarea Curții Constituționale și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului există în mod incontestabil o diferență fundamentală: în timp ce Curtea Constituțională verifică conformitatea legii cu Constituția, nepronunțându-se asupra interpretării sau aplicării concrete a legii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în principiu, nu verifică compatibilitatea în abstract a unei legi cu Convenția, ci se pronunță cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea unei legi la o anumită situație de fapt.
Prin urmare, judecătorul român trebuie să determine dacă, într-un caz concret, aplicarea legii produce efecte contrare Convenției și, chiar dacă s-a pronunțat deja Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea unei legi, acest lucru nu împiedică instanța de judecată să ajungă la concluzia că aplicarea acelei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare Convenției.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că un sistem bazat pe supremația Convenției și a jurisprudenței aferente acesteia asupra dreptului național este apt să asigure buna funcționare a mecanismului de apărare implementat de Convenție și de protocoalele sale adiționale constatând că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.
Controlul obiectiv, in abstracto, realizat de Curtea Constituțională în ceea ce privește compatibilitatea dintre Legea nr. 119/2010 și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu exclude posibilitatea instanțelor judecătorești de a efectua o analiză nemijlocită, directă, de convenționalitate având în vedere situația particulară din fiecare speță, în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, ca obiect al încălcării reclamate în fiecare litigiu, astfel cum s-a reținut tot în cuprinsul deciziei nr. 29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.925/27.12.2011, mai sus menționată.
Din perspectiva reglementărilor internaționale, Curtea reține că potrivit art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional, iar conform alin.2 al aceluiași articol, dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.
Așadar, pentru cercetarea nesocotirii prevederilor art.1 al primului Protocol adițional la Convenție se impune ca fiecare cauză concretă dedusă judecății să fie analizată amănunțit, sub toate aspectele sale particulare de fapt, pentru a se putea determina, în concret:1. dacă partea reclamantă deține un „bun” existent; 2. dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului; 3.dacă ingerința îndeplinește condițiile legalității, a existenței unui scop legitim (sau de utilitate publică) în acord perfect cu interesul general și a unei proporționalități rezonabile între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
În cauza de față, recurentul era beneficiarul unei pensii de serviciu stabilită în temeiul Legii nr.164/2001, conform deciziei nr._/14.05.2002 emisă de C. de Pensii din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, pensie al cărei cuantum brut era de 4254 lei.
În conformitate cu art.1 lit.a din Legea nr. 119/2010, pensiile militare de stat - recurentul fiind beneficiarul unei asemenea pensii - devin pensii în sensul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit art.3 alin.1 din același act normativ, pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, potrivit alin.2 al art.3 din Legea nr.119/2010, în situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin.1, care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Prin decizia nr._ din 27.12.2010 a Casei de Pensii din cadrul Ministerului Administrației și Internelor s-a procedat la recalcularea pensiei de serviciu a recurentului în baza Legii nr.119/2010 și a HG nr.735/2010, fiindu-i stabilită, începând cu 01.01.2011, o pensie în cuantum brut de 1942 lei. Decizia de recalculare a pensiei a fost emisă în aplicarea dispozițiilor Legii nr.119/2010, pe baza metodologiei stabilită prin HG nr.735/2010, dată în aplicarea legii, hotărâre de guvern ce privește recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, conform Legii nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
De menționat, că HG nr.735/2010, ce a stabilit metodologia de calcul a noului cuantum al pensiei cuvenită recurentului, a fost abrogată prin art.10 din OUG nr. 1/2011, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, respectiv 31.01.2011.
OUG nr.1/2011, publicată în Monitorul Oficial nr.81/31.01.2011, privește stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, arătându-se în expunerea de motive a acestei ordonanțe de urgență că întrucât în termenul prevăzut de Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu au fost identificate documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare pentru aproximativ 140.000 de persoane, lucru care a avut un impact negativ asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi, în sensul că, pentru cei care nu au prezentat acte care să dovedească veniturile obținute, în funcție de care s-a recalculat pensia de serviciu, s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, este imperios necesară instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivității, scopul fiind acela de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor prin Legea nr. 119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.
La adoptarea OUG nr.1/2011 s-au avut în vedere, astfel cum rezultă tot din expunerea de motive, exigențele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr. 119/2010, în vederea instituirii unor măsuri legislative pe baza cărora instituțiile implicate să identifice și să transmită caselor de pensii sectoriale toate elementele necesare pentru stabilirea drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și justificat.
În conformitate cu disp.art.1 alin.1 din OUG nr.1/2011, pensiile prevăzute la art.1 lit. a și b din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. 4 din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
De asemenea, potrivit art. 6 alin.1 din OUG nr.1/2011, pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010- situație ce se regăsește în cauză - se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 până la data emiterii deciziei de revizuire, iar conform alin.2 al art.6, diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.
Ca atare, prin decizia nr._ din 12.12.2011 emisă de C. de Pensii S. a MAI privind revizuirea pensiei în baza OUG nr.1/2011, recurentului i-a fost stabilită, începând cu data de 01.01.2011 o pensie în cuantum brut de 3292 lei, la emiterea deciziei de revizuire a pensiei fiind avută în vedere metodologia de calcul prevăzută în Anexa 3 a OUG nr.1/2011.
Decizia de revizuire sus-indicată a fost contestată în pricina de față.
Se impune a se preciza, totodată, că prin decizia nr. 919 din 06.07.2011, publicată în Monitorul Oficial nr.504/15.07.2011, Curtea Constituțională a constatat că sunt neîntemeiate criticile de neconstituționalitate extrinsecă a dispozițiilor Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. De asemenea, s-a constatat că sunt inadmisibile criticile de neconstituționalitate intrinsecă a dispozițiilor Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/2011.
OUG nr.1/2011 a fost aprobată prin Legea nr.165/2011, publicată în Monitorul Oficial nr.511/19.07.2011.
Pensia reclamantului reprezintă un „interes patrimonial”, ce intră în sfera de protecție a art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în jurisprudența acesteia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând în acest sens (cauza Buchen contra Republicii Cehe, cauza Stec și alții contra Regatului Unit al Marii Britanii).Înainte de aplicarea Legii nr.119/2010 și recalcularea, respectiv revizuirea pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, acesta se putea prevala de garanțiile oferite de art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.
De asemenea, pensia de serviciu stabilită în temeiul actului normativ special reprezintă un „interes patrimonial” atât sub aspectul părții contributive - achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat, cât și sub aspectul părții necontributive - care se suportă de la bugetul de stat.
Astfel, în jurisprudența acesteia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a abandonat distincția dintre beneficiile de natură contributivă și cele de natură necontributivă sub aspectul incidenței art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.
În cauza Stec și alții împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12.04.2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție nu impune nicio restricție asupra libertății statelor contractante în privința deciziei de a instaura sau nu un sistem de protecție socială sau de a alege tipul sau nivelul prestațiilor ce trebuie acordate în baza unui astfel de sistem. În schimb, din momentul în care un stat contractant instituie o legislație prin care se prevede plata automată a unei prestații sociale - fie că acordarea acestei prestații depinde sau nu de plata prealabilă a unor contribuții ‑ această legislație trebuie considerată ca generând un interes patrimonial în temeiul câmpului de aplicare a art. 1 din Protocolul nr. 1 în cazul persoanelor care îndeplinesc condițiile din acest articol (motivare la care s-a făcut trimitere și în hotărârea din 18.02.2009 în cauza Andrejeva contra Letoniei).
Referitor la ingerință, aceasta este legală, fiind reglementată de Legea nr.119/2010, urmărind un scop legitim, de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale. Ingerința nu este arbitrară, a fost motivată și nu se poate reține, în contextul dat, că norma din dreptul intern nu ar fi suficient de accesibilă, precisă ori predictibilă sau că ar avea caracter discreționar.
După cum s-a arătat în cuprinsul deciziei nr.29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ingerința trebuie analizată însă din perspectiva dreptului la respectarea bunurilor (regula generală și, totodată, prima normă din art.1 din Protocolul nr.1), iar nu precum o încălcare de tipul „privării de proprietate” (cea de-a doua normă din același text), fiind greșită susținerea din recurs în sensul că în speță ar fi fost vorba de o privare de proprietate.
În practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că art.1 al Protocolului nr.1 adițional la Convenție nu garantează o pensie într-un anumit cuantum.
Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislației sociale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat obligația autorităților publice de a menține un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este menținut ori de câte ori prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată. Într-o astfel de situație, există o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, determinată de încălcarea caracterului rezonabil și proporțional al diminuării drepturilor patrimoniale (cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, din 12.10.2004).
Ingerința statului în dreptul recurentului îi dă posibilitatea și unei marje de apreciere cu privire la cuantumul valoric ce trebuia diminuat, marjă care, în acest domeniu, este una extensivă, însă această marjă trebuie să se limiteze la păstrarea echilibrului dintre cele două interese cu privire la care se adoptă măsura.
În analizarea raportului de proporționalitate, la care însăși instanța supremă face referire în cuprinsul deciziei nr.29/12.12.2011, având în vedere situația particulară a recurentului, în raport de cuantumul pensiei medii lunare pentru limită de vârstă la nivelul lunii ianuarie 2011 - de 880 lei, conform statisticii prezentate de M. Muncii și Asigurărilor Sociale - și de necesitatea asigurării mijloacelor de subzistență, Curtea reține că prin reducerea pensiei acestuia de la 4254 lei brut la 3292 lei brut, nu se poate vorbi de o diminuare de natură să-l pună în situația de a nu mai face față propriilor cheltuieli și de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată.
Nu în ultimul rând, se reține că prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul Român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr.119/2010.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat în cuprinsul deciziei respective că statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale și dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil.
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr.119/2010 și anume, contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, s-a reținut că pensia datorată reclamantelor în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă, fiind pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor din acea cauză, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor prevăzut de Legea nr.19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie.
Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie în sensul art.14 din Convenție în cazul în care nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă, iar faptul că anumite categorii se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ține de marja de apreciere a statului, diferențele nefiind lipsite de justificare.
Prin urmare, recurentul nu a făcut dovada în concret că raportul de proporționalitate este compromis, respectiv că suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială sau că este lipsit total de respectivul beneficiu social ori i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență, neputându-se reține nici faptul că acesta ar fi discriminat în raport cu alte categorii de pensionari.
Curtea constată că în speță nu sunt incidente disp. art. 304 pct. 8 Cod pr.civilă, text de lege care se referă la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și nu la interpretarea textelor de lege aplicabile în cauză, așa cum a susținut recurentul.
Totodată, Curtea reține că în conformitate cu art.67 Cod penal, pedeapsa complementară a degradării militare constă în pierderea gradului și dreptul de a purta uniformă însă recurentul-contestator nu se regăsește în niciuna din situațiile menționate pentru că în situația în care ar fi fost degradat acest fapt s-ar fi consemnat în livretul militar, mențiune care, în speță, nu a fost dovedită.
Așa fiind, Curtea constată că revizuirea pensiei contestatorului nu echivalează cu degradarea militară, respectiv cu pierderea gradului militar obținut ca urmare a carierei sale militare.
Astfel, nu pot fi primite susținerile privind faptul că abrogarea Legii nr.164/2001 privind pensiile militare de stat echivalează cu degradarea militară în condițiile în care un cadru militar în activitate, în rezervă sau în retragere poate fi degradat doar în condițiile stipulate de art.67 și 69 Cod penal, acesta neregăsindu-se în niciuna din situațiile astfel menționate. De altfel, dispozițiile Legii nr.263/2010 nu conțin nicio prevedere în acest sens.
De altfel, ordinul și gradul militar sunt consemnate în „livretul militar”, iar contestatorul nu a făcut dovada faptului că în respectivul document s-ar fi consemnat o pierdere a gradului acestuia.
Concluzionând, față de cele ce preced, Curtea privește recursul ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, în cauză nefiind incidente motivele de modificare a sentinței prev.de art.304pct.9 și art.3041 Cod pr.civilă invocate în motivarea recursului, sentința atacată fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul S. F.-I., domiciliat în S., .-6, ..215, județ Prahova și prin împuternicit A. D., domiciliat în Ploiești, ., . F, ., județ Prahova, împotriva sentinței civile nr.5658 din 11 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații în contestație M. Administrației și Internelor, cu sediul în București, Piața Revoluției, nr.1A, sector 1, C. de Pensii S. a MAI, cu sediul în București, ..3, sector 4 și C. Națională de Pensii Publice București, cu sediul în București, ., sector 2.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2013.
Președinte, Judecători,
V. S. E. M. C. Ș.
Grefier,
V. M.
red. V.S. /tehnored. V.M.
2 ex./ 27.11.2013
d.f._ Tribunalul Prahova
j.f. B. M.
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1212/2013. Curtea de Apel... | Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 5016/2013.... → |
|---|
