Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 999/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 999/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 10307/105/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA NR. 999

Ședința publică din data de 10 aprilie 2013

Președinte – D. V.

Judecători - G. M.

- P. C.

Grefier - C. O.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatorul S. C. Militare în Rezervă și în Retragere în numele membrului de sindicat D. R. cu domiciliul ales la cabinet avocatură G. C. – București, ..4, ., ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 5127 pronunțată la data de 1 noiembrie 2013 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații în contestație S. Român de Informații prin Oficiul Juridic UM 0198, cu sediul în București, .. 24-26, sector 3 și C. Sectorială de Pensii a S.R.I., cu sediul în București, ..4, sector 1.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul D. R. asistat de avocat S. A. C. din Baroul București, lipsind intimații în contestație.

Procedura legal îndeplinită.

Recursul scutit de plata taxei de timbru.

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că recursul este motivat și declarat în termen, intimații în contestație au depus la dosar întâmpinare și au solicitat judecarea în lipsă.

Avocat S. A. C. pentru recurent având cuvântul arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.

Curtea, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Avocat S. A. C. pentru recurent având cuvântul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și completat, modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii contestației.

Depune la dosar concluzii scrise.

CURTEA:

Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, contestatorul S. C. MILITARE în REZERVĂ și în RETRAGERE, în numele membrului de sindicat D. R., în contradictoriu cu intimațul S. R. DE INFORMATII -C. SECTORIALĂ DE PENSII, precizata la 02.03.2012, a solicitat, cu cheltuieli de judecata, în principal:

  1. anularea Hotărârii Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul SERVICIULUI R. DE INFORMATII nr.592/05.10.2011.
  2. anularea Deciziei de revizuire nr._ din 18.01.2012 emisă de C. SECTORIALĂ DE PENSII a S.R.I.;
  3. menținerea in plata a Deciziei nr._/17.10.2006;

4. obligarea intimateI la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr.164/2001 (pensia inițială) și pensia revizuita conform O.U.G. nr.1/2011, de la data platii și până la repunerea în plată a pensiei inițiale, precum și obligarea intimatei la plata dobânzii legale aferentă sumelor reprezentând diferența dintre cele două decizii, dobândă calculată până la data plății efective a pensiei inițiale.

În subsidiar, contestatorul a învederat că înțelege să conteste cuantumul pensiei revizuite ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare-nu au fost luate in calcul primele acordate dupa 1989, al 13 salariu si grupa de munca.

În motivarea acțiunii, contestatorul a arătat că membrii S.C.M.D. au avut calitatea de militari, polițiști, în prezent fiind beneficiari ai pensiilor de stat aferente activității desfășurate, vechimii și gradului avut, prin decizia contestată dispunându-se, în mod netemeinic și nelegal, revizuirea pensiei.

A mai precizat contestatorul că prin Legea nr. 119/2010 și normele de aplicare ale acesteia se încalcă dreptul de proprietate, creându-se un tratament discriminatoriu între cadrele militare și personalul civil, inclusiv cel care este încadrat în unitățile militare, personalul civil putându-și valorifica toate drepturile câștigate prin existența carnetului de muncă, în condițiile în care militarii nu au carnete de muncă, iar adeverințele cu veniturile sunt imposibil de reconstituit la întreaga valoare a câștigurilor obținute.

S-a menționat, totodată, că decizia de recalculare a pensiei a fost emisă în temeiul dispozițiilor HG nr. 735/2010, iar prin sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în cauza ce a format obiectul dosarului nr._, s-a dispus suspendarea executării acestei hotărâri de guvern până la pronunțarea pe fond a instanței, decizia contestată fiind emisă ulterior suspendării, în baza unui act normativ lipsit de orice efect juridic.

Conform O.U.G. nr.1/2011 se revizuiesc pensiile pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie.

S-a invocat de către contestator și faptul că prin modul de calcul al pensiei revizuite la salariul mediu brut pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și pentru care nu au putut fi dovedite veniturile realizate lunar, s-a încălcat dreptul de proprietate, ocrotit de art. 44 din Constituția României, de jurisprudența CEDO și de tratatele la care România este parte.

Contestatorul a mai precizat că măsura privind revizuite pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate în plată la data introducerii sistemului unitar de pensii publice nu se poate face decât prin încălcarea principiului neretroactivității prevăzut de art. 115 alin.2 din Constituția României, republicată, prin această revizuire încălcându-se și principiul drepturilor câștigate, principiu care, deși nu este reglementat de legislația în vigoare, este consacrat de jurisprudență.

În drept, contestatorul a invocat dispozițiile Legii nr. 263/2010, CEDO, Legii nr.119/2010, O.U.G. nr.1/2001 si Constituția României.

La data de 24.02.2012, intimatul S. R. DE INFORMATII -C. SECTORIALĂ DE PENSII a formulat întâmpinare prin care a arătat că odată cu . Legii nr. 119/2010 aceasta a procedat la recalcularea pensiilor conform reglementărilor din actele normative incidente, iar în considerarea art. 6 din H.G. nr. 735/2010 la data de 27.12.2010 au fost emise decizii de recalculare a pensiilor prin care au fost stabilite noile cuantumuri începând cu 01.01.2011.

Potrivit art. 10 din OUG nr. 1/2011, la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe a fost abrogată H.G. nr. 735/2010, si au fost înlăturate eventualele situații inechitabile in care beneficiarii nu puteau prezenta actele necesare pentru dovedirea veniturilor realizate in termenul stipulat. S-a stabilit ca drepturile revizuite se cuvin de la data de 01.01.2011, daca toate actele doveditoare sunt depuse pana la data de 01.01.2014, tot procesul fiind bazat pe principiul contributivității prin raportare la veniturile efectiv realizate. In acest sens a fost emisa Decizia de revizuire nr._ din 18.01.2012 iar prin Hotărârea Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul SERVICIULUI R. DE INFORMATII nr.592/05.10.2011, a fost respinsa contestația petentului in mod întemeiat.

Actele normative contestate nu suprima dreptul câștigat ci doar îl revizuesc în acord cu caracterul contributiv iar drepturile anterior dobândite nu sunt afectate.

Părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, fiind depuse în acest sens, decizia contestată și documentația ce a stat la baza emiterii sale.

Prin sentința civilă nr. 5127 pronunțată la data de 1 noiembrie 2012, Tribunalul Prahova a respins în totalitate contestația precizată, ca neîntemeiată, reținând următoarele:

Reclamantul S. C. Militare Disponibilizate, în Rezervă și în Retragere (SCMDRR), pentru membrul său de sindicat D. R., a solicitat în contradictoriu cu S. Român de Informații, anularea Hotărârii Comisiei de Contestații a SRI, anularea deciziei de revizuire nr._/01.08.2011, menținerea deciziei stabilită în temeiul Legii nr.164/2001, a Legii nr. 179/2004 și a Decretuluinr.214/1977 (după caz), plătită în luna decembrie 2010, obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu, stabilită conform actelor normative mai sus menționate și pensia revizuită conform Legii nr.119/2010 și a OUG nr.1/2011, plata dobânzii legale și a indicelui de inflație aferentă sumelor reprezentând diferența dintre cele două decizii, dobândă calculată până la data plății efective a pensiei inițiale, contestându-se în subsidiar și cuantumul pensiei stabilit în urma revizuirii ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor în vigoare.

Petentul D. R. a fost încadrat la SRI, iar la data de 27.08.2008, în conformitate cu prevederile art.43 alin. 1 lit.”b” și a art.85 alin. 1 lit. „a” din Legea nr.85/1995 a fost trecut în rezervă, fiindu-i stabilită o pensie de serviciu conform art. 12 din Legea nr. 164/2001, privind pensiile militare de stat.

Prin Legea nr. 119/03.07.2010 s-a statuat că pensiile de serviciu stabilite în temeiul unor acte normative speciale, devin pensii pentru limită de vârstă în interesul Legii nr.19/2000 (art.2 alin.4 din Lege), aceste pensii urmând a fi recalculate utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr.19/2000.

Ulterior, prin OUG NR. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, deciziile recalculate au fost revizuite, prezenta contestație fiind îndreptată împotriva unor decizii de revizuire a pensiei petentului D. R..

Art. 3 din OUG nr.1/2001 menționează că în procesul de revizuire se utilizează metodologia de calcul prevăzută la Anexa 3 din acest act normativ, urmare a revizuirii fiind stabilită o valoare a pensiei brute de 3103 lei, fiind valorificate documentele doveditoare din dosarul de pensie, respectiv adeverința de venit, fișa de salarizare, adeverințele de încadrare în muncă, alte acte și documente în care se atestă veniturile brute realizate, inclusiv sporurile de care petentul a beneficiat.

Astfel, în temeiul acestor documente a fost stabilită valoarea brută a pensiei de care beneficiază petentul utilizându-se modalitatea și indicatorii menționați în Anexa 3, la OUG nr.1/2011.

Prin Hotărârea nr. 592/05.10.2011 a Comisiei de Contestații din cadrul SRI ce a fost emisă în temeiul disp.art. 150 din Legea nr. 263/2010 din legea pensiilor, a fost respinsă contestația administrativă formulată de petent cu motivarea că urmare a revizuirii cuantumului pensiei, pensia revizuită are un cuantum mai avantajos decât cel obținut în urma recalculării.

Astfel, în cauză „Abalută și alții contra României”, CEDO a reținut că Legea nr. 119/2010, statuează necesitatea recalculării pensiilor de serviciu (inclusiv ale militarilor) iar Legea nr.263/2010, privind sistemul unitar de pensii instituie un nou sistem general de pensii aplicabile și militarilor.

OUG nr. 1/2011 abrogând HG nr.735/2010, modifică anumite aspecte tehnice de calcul ale pensiilor, prelungind și temeiul de punere în aplicare a noului sistem de calcul.

Curtea a reținut că deși art.1 din Protocolul nr.1 Adițional la Convenție, garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele ce au contribuit la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la o pensie într-un anumit cuantum determinat, iar autoritățile naționale sunt mai în măsură să aleagă mijloacele adecvate în atingerea scopului între cheltuielile și veniturile publice, cu excepția cazului când acestea sunt lipsite de un temei rezonabil.

De altfel, Curtea a reținut că prin reforma sistemului de pensii, nu s-a adus atingere prestațiilor sociale dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, ci doar asupra câtimei din pensia susținută integral de la bugetul de stat de care reclamanții au beneficiat în virtutea naturii profesiei lor.

Măsurile criticate de reclamant nu l-au determinat pe acesta să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari.

Tribunalul, a reținut că nu se constată încălcarea art.1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție, iar măsurile dispuse prin OUG nr.1/2001, nu dispune în mod retroactiv procedura de revizuire privind doar cuantumul pensiei de care petentul va beneficia în viitor. Legea nu suprimă un drept câștigat, astfel încât nu poate fi reținută lipsa temeiului juridic al deciziei contestate sub acest aspect.

Având în vedere că nu a fost solicitată de către reclamant administrarea probei cu expertiză, Tribunalul a apreciat că verificarea modalității de stabilire a drepturilor de pensie, nu se poate face doar în baza înscrisurilor depuse la dosar, expertiza de specialitate fiind singurul mijloc de probă concludent prin care se poate verifica punctajul mediu anual și drepturile de pensie stabilite prin decizia contestată.

Curtea, examinând actele și lucrărilor dosarului, precum și dispozițiile legale incidente în speță prin prisma motivelor de recurs formulate, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele:

Motivele de recurs nu subzistă în cauză, soluția Tribunalului Prahova bazându-se pe o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale care au relevanță și incidență în speța dedusă judecății, respectiv a dispozițiilor Legii nr. 263/2010, a OUG nr. 1/2011 și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.

Ca prim aspect, Curtea reamintește că pensiile de serviciu au fost stabilite pentru anumite categorii socio-profesionale, fiind alcătuite din două componente – pensia contributivă, plătită din bugetul de stat din bugetul asigurărilor de stat (stabilită prin raportate la contribuția efectivă plătită de salariat) și pensia suplimentară, suportată din bugetul de stat, fără plata unei contribuții.

În cauză, Curtea urmează să înlăture susținerile recurentului referitoare la existența unei încălcări a principiilor retroactivității și discriminării, întrucât aceste probleme de drept au fost soluționate prin decizia nr. 29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în procedura recursului în interesul legii.

Astfel, prin decizia menționată, s-a statuat că „instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii […] în mod similar, nici referitor la discriminare”.

Curtea va reține că, potrivit art. 3307 alin. 4 Cod pr. civilă, în procedura recursului în interesul legii, „dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I”.

De asemenea, conform art. 99 lit. ș din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, constituie abatere disciplinară pentru judecători „nerespectarea deciziilor Curții Constituționale ori a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul Legii”.

Pe de altă parte, la acest moment nu se mai poate discuta nici despre încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO, astfel cum a pretins recurentul, dat fiind faptul că în Cauza F. și alții contra României s-a statuat că „reducerea pensiilor […] deși substanțială, a constituit o modalitate de integrare a acestor pensii în sistemul general de pensii prevăzut de Legea nr. 19/2000, menită să asigure echilibrul bugetar și să corijeze disparitățile existente între diferitele sisteme”.

Totodată, în considerentele deciziei menționate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că „reforma sistemelor de pensii nu a avut efect retroactiv și nu a adus atingere dreptului la prestații sociale, dobândit în virtutea contribuțiilor vărsate în timpul anilor de serviciu”.

În privința diferenței de tratament, în raport de alte categorii de pensionari instanța europeană a stabilit că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă, ori împrejurarea că alte categorii de persoane se bucură în continuare de un mod favorabil de menținere a pensiilor lor, s-a apreciat că nu constituie o discriminare, deoarece acest lucru ține de marja de aprecieri a statului.

Se impune a se observa în acest sens, că și în jurisprudența anterioară hotărârii pronunțată în Cauza F. și alții contra României, respectiv în Cauzele Munon Diaz contra Spaniei și Maggio și alții împotriva Italiei, Curtea Europeană a statuat că drepturile ce decurg din sistemul de asigurări sociale, deși, protejate de art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, nu implică o pensie într-un anumit cuantum, iar scăderea cuantumului cu aproape 50% nu este de natură să știrbească esența dreptului la pensie, beneficiarul pensiei fiind obligat să suporte o scădere rezonabilă și proporțională.

Elocventă, în acest sens, este și hotărârea pronunțată de Curtea Europeană în Cauza C. Abaluță și alții contra României, în care s-a stabilit că reducerile suferite de beneficiarii pensiilor de serviciu nu pot fi considerate nerezonabile sau disproporționate, iar reforma sistemului de pensii nu a avut caracter retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetele asigurărilor sociale, ci numai asupra unei părți din pensie, suportată integral de la bugetul de stat, care reprezintă un avantaj de care petenții au beneficiat, datorită profesiei lor.

Sub aspectul raportului de proporționalitate, Curtea reține că pensia brută acordată recurentului se situează peste nivelul pensiei medii la nivel național.

Curtea va avea în vedere, sub acest aspect, că potrivit considerentelor deciziilor nr. 872 și nr. 874 pronunțate la data de 25 iunie 2010 de către Curtea Constituțională, ajustarea dictată pe principiul contributivității, nu doar elimină un beneficiu suplimentar acordat unor angajați, dar realizează și o integrare a cvasi-majorității acestora, într-un sistem unic de pensii publice, dreptul la pensie nefiind afectat decât atunci când este redusă pensia contributivă, ipoteză ce nu se regăsește în prezenta speță.

Nefondată este și critica formulată de recurent sub aspectul pretinsei ignorări, de către instanța de fond, a apărărilor sale formulate în cauză în privința cuantumului pensiei, în considerentele sentinței fiind menționată analiza realizată sub acest aspect de prima instanță. Curtea reține, totodată, că actele aflate în dosarul de fond validează concluzia exprimată de judecătorul fondului, în sensul că documentația înaintată de pârât nu este de natură să confirme susținerile recurentului, în sensul existenței unor pretinse erori în determinarea cuantumului pensiei.

În considerarea acestor argumente, constatând că în cauză nu există motive de reformare a sentinței, Curtea va proceda, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, la respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul S. C. Militare în Rezervă și în Retragere în numele membrului de sindicat D. R. cu domiciliul ales la cabinet avocatură G. C. – București, ..4, ., ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 5127 pronunțată la data de 1 noiembrie 2013 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații în contestație S. Român de Informații prin Oficiul Juridic UM 0198, cu sediul în București, .. 24-26, sector 3 și C. Sectorială de Pensii a S.R.I., cu sediul în București, ..4, sector 1.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 aprilie 2013.

Președinte, Judecători,

V. D. M. G. C. P.

Grefier,

C. O.

operator de date cu caracter personal

notificare nr.3120/2006

red.VD

tehnored.OC

2 ex./23.04.2013

d.f._ Trib.Prahova

j.f. M. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 999/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI