Obligaţie de a face. Decizia nr. 1212/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 1212/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 5663/114/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA nr.1212

Ședința publică din data de 23 aprilie 2013

Președinte - V. S.

Judecători- E. M.

- C. Ș.

Grefier - A. F.

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantul S. I., domiciliat în comuna M., ..91, județ B. și pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului B., cu sediul în B., .-10, județ B., împotriva sentinței civile nr.179 din 5.02.2013 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimații-pârâți C. S. de Pensii a MAI, cu sediul în București, ..3, sector 4 și M. Administrației și Internelor, cu sediul în București, Piața Revoluției, nr. 1A, sector 1.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 16 aprilie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea la data de 23 aprilie 2013, dând următoarea decizie:

C u r t e a

Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._, reclamantul S. I. a chemat în judecată pe pârâții C. S. de Pensii a M.A.I., I.P.J. B., M.A.I. București, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr.9661 din 07.09.2012, emisă de Comisia de Contestații a M.A.I., anularea deciziei de revizuire nr._ din 12.12.2011, emisă de C. S. de Pensii a M.A.I, anularea adeverinței nr._ din 30.09.2010, emisă de I.P.J. B., cu obligarea acestuia și a M.A.I. la reconstituirea documentelor de acordare și plată a primelor și premiilor, obligarea I.P.J. B. să emită o nouă adeverință care să cuprindă veniturile reale realizate pe parcursul relațiilor sale de serviciu, septembrie 1970 – ianuarie 2001; obligarea Casei Sectoriale de Pensii a M.A.I. la emiterea unei noi decizii pe baza datelor reale cuprinse în adeverința nouă emisă de I.P.J.B. și anularea acelor părți din Instrucțiunile comune ale Direcției Financiare și Direcției Generale Resurse Umane din cadrul M.A.I. nr._/2010 și nr._/2010.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat în luna decembrie 2011 a primit Decizia de pensionare nr._/12.12.2012 emisă de C. Teritorială de Pensii a M.A.I.,în urma revizuirii, conform OUG 1/2011, a pensiei militare pe care o avea, operațiune prin care cuantumul pensiei de 4414 lei i-a fost diminuat cu 493 lei, adică la 3921 lei.

Analizând documentele care au stat la baza emiterii deciziei prin prisma legislației în vigoare a stabilit o parte din cauzele care au stat la baza acestei diminuări ,formulând contestație pe care în termen legal a trimis-o la C. Sectoriala de Pensii a M.A.I. - Comisia de Contestații.

După circa 9 luni a primit Hotărârea nr. 9661/07.09.2012 a Comisiei de Contestații, pe care o consideră netemeinică și nelegală deoarece: din aceasta nu rezultă că ar fi fost analizat vreunul din motivele invocate de în contestație, chiar dacă unele din acestea sunt încălcări evidente ale legii, iar unele, chiar dacă sunt enunțate la nivel de principiu au echivalente în legislația în vigoare; în hotărârea dată se arată că vechimea realizată în sectorul civil după pensionare nu i s-a acordat deoarece legislația veche prevedea că aceasta se valorifică în sistemul public de pensii.

Comisia a evitat să arate că a cerut valorificarea acestei vechimi la data de 19.01.2011, când vechea legislație invocată - Legea 164/2001 si Legea 19/2000 - era abrogată, iar în vigoare se afla actuala lege a pensiilor, respectiv Legea nr. 263/2010 conform căreia trebuia să i se valorifice și această vechime. La 28 martie 2011 s-a publicat in M.OF. nr.214 si HG nr.257/2011 care aproba normele de aplicare a acestei legi, deci nu exista niciun motiv ca aceste drepturi să nu-i fie acordate . Prin neacordarea lor a fost lipsit de beneficiul unei sume importante ce i se cuvine ca pensie, din februarie 2011 până în prezent;

Reclamantul a mai relatat că revizuirea s-a făcut în baza adeverinței emise de IPJ B. conform HG 735 / 2010, suspendată la executare în justiție, ceea ce presupune că nu s-a respectat obligația de a culege toate datele necesare de către C. de Pensii, așa cum prevede OUG 1/2011.

De asemenea, a precizat că din cuantumul veniturilor realizate lipsesc primele și premiile, premiile anuale și primele de vacanță pe motiv că documentele în baza cărora s-au plătit au fost distruse, deși, fiind asimilate statelor de plată trebuiau păstrate 50 ani și obligă pe cei responsabili la reconstituirea lor,conform legii și valorificarea prin înscrierea lor în adeverința cu venituri, însă nu s-a avut în vedere prevederea art. 8 din Anexa 3 la OUG 1/2011 care stabilește că veniturile se iau în considerare așa cum au fost realizate, conform legilor în vigoare la data realizării lor.

Reclamantul a apreciat că decizia de revizuire a pensiei nr._/12.12.2012 este nelegală și netemeinică deoarece la emiterea ei au fost folosite date incomplete și nereale cuprinse în Adeverința nr._/2010, emisă de IPJ B. astfel: a) date în complete deoarece: nu cuprinde primele și premiile acordate în perioada septembrie 1970- nov. 2001.Conform celor prezentate scris și verbal de către IPJ B. aceste prime și premii au fost acordate pe baza unor documente de casă ce nu se păstrează în arhivă decât 10 ani după care se distrug . Susținerea aceasta nu poate fi reală deoarece aceste prime și premii au fost acordate pe bază de Ordin al Șefului Inspectoratului, care au caracter de " secret de serviciu" și sunt asimilate statelor de salarii și nu se distrug după 10 ani ci în funcție de importanța lor, după minimum 50 de ani. Aceste documente, după încasarea primelor și premiilor erau înaintate la Serviciul Resurse Umane și pe baza lor sumele acordate și numărul ordinului prin care au fost acordate se înscriau în Fișa Personală din dosarul de cadre la capitolul Recompense, după care se arhivau aici nu la actele de casă. Fiind asimilate statelor de plată, acestea nu puteau fi distruse decât după 50 ani. Conform Decretului 472/1971 privind Fondul Arhivistic Național și Legii 16/1996 care-l abrogă și înlocuiește distrugerea documentelor de arhivă se putea face la propunerea unei comisii constituite prin ordin al șefului inspectoratului care întocmea un inventar al acelora ce urmau a fi distruse și un proces verbal pe care le trimeteau spre avizare la Direcția Județeană a Arhivelor Statului și numai după obținerea acestui aviz se trecea la distrugerea lor efectivă. Direcția Județeană a Arhivelor Statului nu ar fi avizat niciodată distrugerea de documente care atesta plata unor drepturi de personal care nu erau mai vechi de 50 ani, întrucât toate documentele care atestă aceste operațiuni sunt înregistrate ca „secret de serviciu". În acest sens s-a solicitat instanței de judecată să pună în vedere IPJ B. să le prezinte pentru a demonstra că acele documente au fost într-adevăr distruse. Chiar distruse, dintr-o eroare, conform Legii 16/1996 a Arhivelor Naționale și Legii 82/1991, a contabilității aceste documente trebuiau reconstituite imediat după constatarea distrugerii după procedura prevăzută în Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 3512/2008, iar informațiile din ele trecute în adeverința cu venituri realizate.

La solicitările sale, IPJ B. i-a trimis răspunsul înregistrat la nr._/19.01.2012 în care, la punctul 2, sunt cuprinse primele și premiile încasate, extrase din Fișa Personală aflată în dosarul de cadre, cu precizarea că acestea nu pot fi luate în calcul la stabilirea pensiei, deși în Fișa Personală din dosarul de cadre sunt trecute cu nr. și dată ordinele șefului inspectoratului în baza cărora s-a acordat, chiar și pentru anii în care sumele nu sunt specificate, însă, în răspunsul primit acestea nu mai sunt trecute. Deci se cunoaște nr. și data ordinelor șefului inspectoratului în baza cărora s-au acordat primele și premiile, din motive pe care nu le cunoaște nu se iau în considerare la stabilirea veniturilor deși art. 8 din Anexa 3 la OUG 1/2011 prevede că veniturile se iau în calcul așa cum ele au fost reglementate la data acordării lor. Personal nu cunoaște reglementările interne succesive ale MAI referitoare la acordarea și plata premiilor ele fiind aprobate prin Ordin al Ministrului înregistrat la secret de serviciu.

Reclamantul a mai precizat că adeverința 0287/01.06 2012 prin care i se recunoaște dreptul la premiul anual pentru anul 2001, nu cuprinde acest premiu; nu cuprinde prima de vacanța pe anul 2001 acordată prin OG 146/2007.

La solicitarea sa privitoare la această primă ,care se încasa numai la cerere, IPJ B. i-a comunicat faptul că nu a fost încasată în termenul legal și fiind prescrisă nu i se mai poate acorda. Însă, într-adevăr deși nu a formulat cerere în termenul legal de prescripție, nu i s-a prescris dreptul la acea primă ci dreptul la acțiune în vederea obținerii acesteia în justiție. In această situație dreptul respectiv nu împiedica IPJ B. să i-l acorde din proprie inițiativă, deci ar trebui valorificat prin înscrierea in adeverința cu venituri realizate;

Reclamantul a precizat că, de asemenea, adeverința nu cuprinde procentul de 4% reținut și virat din salariu în contul pensiei suplimentare în anii 1977 -1986. La cererea sa, IPJ B. i-a comunicat cu adresa_/22.03.2012, că i s-a reținut și virat acest procent însă în decizia contestată nu apare .

In anexa cu veniturile realizate la Decizia_/12.12.2012, pentru lunile august, septembrie, octombrie si noiembrie 2001( ultimele luni de activitate) este înregistrat cu condiții normale de muncă deși și-a desfășurat activitatea în condiții speciale de muncă, iar la solicitarea sa, i s-a comunicat că această perioadă este un cumul al perioadelor de școlarizare și reciclări din timpul relațiilor sale de serviciu cu MAI. Consideră, însă, că este o mare diferență între diminuarea cu 50% a veniturilor din ultimele luni de activitate și salariile care au fost mari în comparație cu diminuarea cu 50% ,de exemplu, a venitului din lunile ianuarie - februarie 1979 când a fost la prima reciclare.

Reclamantul a relatat că decizia cuprinde și date nereale deoarece, comparând veniturile realizate, înscrise in adeverința_/30.09.2010 și salariile minime de grad și funcție prevăzute în Anexa 1 la OUG 1/2011 a constatat că în circa 50 de cazuri veniturile sale sunt mai mici decât cele prevăzute în această anexă, ceea ce nu poate fi posibil.

Prin situația comparativă realizată a apreciat că trebuie să fie o greșeală în extragerea veniturilor din statele de plată a drepturilor salariale și a celor asimilate acestora, motiv pentru care a prezentat această situație conducerii inspectoratului, solicitând reverificarea și completarea adeverinței, însă i s-a răspuns că datele sunt reale, fără a i se comunica de ce veniturile sale sunt mai mici decât salariile minime de grad și funcție, ceea ce l-a determinat să solicite statele de plată, dar i s-a răspuns că nu este autorizat, acestea fiind documente secrete.

Reclamantul a apreciat că veniturile sale înscrise în adeverința emisa de IPJ B. nu sunt cele reale și acesta deoarece știe că la extragerea lor din statele de plată a participat personal necalificat în munca financiar contabilă, cum sunt șoferi, pensionari din Asociația de Pensionari, s.a..

Neintroducerea primelor și premiilor în adeverința cu venituri s-a făcut ca urmare a aplicării Instrucțiunilor comune ale Direcției Financiare și Direcției Generale Management Resurse Umane din MAI nr._/2010, respectiv_/2010 care în loc să dispună, conform legii reconstituirea documentelor distruse, a interzis luarea în considerare a acestor drepturi ignorând și prevederile art. 8 din Anexa 3 la OUG 1/2011.

Nefiind documente publice, reclamantul a precizat că nu cunoaște conținutul acestor instrucțiuni dar din răspunsurile primite de la IPJ B. a ajuns la concluzia că în mod intenționat i-au fost diminuate veniturile luate în calcul la stabilirea pensiei cu valoarea primelor și premiilor încasate, invocându-se distrugerea documentelor care atestă acordarea lor. Nu s-a avut în vedere ca acele documente, distruse chiar din greșeală, trebuie, conform legii, reconstituite, iar informațiile din ele valorificate în procesul de revizuire a pensiei.

Acestea sunt aspectele pentru care apreciază că aceste instrucțiuni încalcă prevederile art. 8 din Anexa 3 la OUG 1/2011, ale Legii 16/1996, Legii 82/ 1991 și diminuează veniturile sale, încălcându-i drepturile ce i se cuvin, motiv pentru care solicită anularea lor.

La termenul din 7.11.2012, reclamantul a precizat că în luna octombrie i s-a emis o nouă decizie și în raport de aceasta nu mai fac obiectul judecății drepturile la pensie solicitate pentru perioada de după trecerea în rezervă, înțelegând să insiste în capătul de cerere privind pensia militară, conform motivelor invocate prin acțiunea introductivă.

Pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean B., a formulat întâmpinare în cauză, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

În susținere s-a invocat că obiectul acțiunii de față îl constituie anularea hotărârii nr.9661 din 7.09.2012 emisă de Comisia de Contestații a Casei de Pensii S. a MAI și, implicit, a Deciziei de revizuire a pensiei nr._ din 12.12.2012 emisă de C. S. de Pensii a MAI, acțiunea fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. 153, lit. d din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.

Conform dispozițiilor art. 139, alin. 1, lit. 1 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, C. de Pensii S. a MAI asigură reprezentarea în fața instanțelor judecătorești în litigiile în care sunt parte ca urmare a aplicării dispozițiilor prezentei legi. În consecință, doar C. de Pensii S. a MAI are calitatea de pârât în cauză, deoarece această instituție beneficiază de competență deplină privind stabilirea, plata, precum și revizuirea pensiilor. Ca atare, cererea de chemare în judecată al cărei obiect constă în obligarea unei instituții să efectueze anumite activități ce cad în competența sa, nu se poate judeca decât în contradictoriu cu instituția care are atribuții legale în domeniul de referință.

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului de Poliție Județean B. și a Ministerului Administrației și Internelor.

Pe fondul cauzei, s-a considerat acțiunea inadmisibilă în condițiile prevederilor art. 2 din O.U.G. nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, cu modificările și completările ulterioare, care stabilește că „pensiile prevăzute la art. 1 pot fi revizuite și la cererea beneficiarului, în baza actelor doveditoare prezentate de acesta, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare/revizuire, perioade referitoare la drepturi cu caracter salariat, perioade suplimentare la vechimea în serviciu, respectiv în muncă, utile în sistemul public de pensii, care se au in vedere la stabilirea stagiului de cotizare și a punctajului mediu anual".

S-a solicitat a se constata că legiuitorul a prevăzut o procedură specială prin care reclamantul avea și are posibilitatea să-și valorifice dreptul, alta decât pe calea instanțelor judecătorești, cu condiția însă să producă dovezi cu privire la date și elemente noi care să poată fi avute în vedere la stabilirea stagiului de cotizare și a punctajului mediu anual.

Or, în cauză, întrucât reclamantul nu a produs astfel de dovezi, pârâtul a apreciat că susținerile reclamantului sunt opinii personale, nesusținute în fapt și drept. De altfel, așa cum rezultă și din motivarea prezentei cereri de chemare în judecată, motive care trebuie așadar înlăturate. Stabilirea pensiei prin decizia contestată și ulterior verificarea legalității cuantumului pensiei de către Comisia de Contestații urmare a contestației formulate de reclamant, s-a efectuat în baza documentelor emise de unitățile în care și-a desfășurat activitatea și care răspund cu exactitate datelor transmise cu privire la veniturile realizate lunar, sporuri, prime, activitate desfășurată în grupe de muncă.

Mai mult, revenirea la pensia de dinaintea revizuirii este inadmisibilă, chiar dacă reclamantul pretinde că „am analizat documentele care au stat la baza emiterii deciziei și am stabilit cauzele acestei diminuări, cauze pe care le-am cuprins în contestație și urmarea acesteia", deoarece această solicitare vine în contradicție cu dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr. 1/2011, potrivit cărora pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile lunare individuale realizate pentru întreaga perioadă care constituie stagiu de cotizare rămân în plată în cuantumurile rezultate în urma recalculării.

Față de cele de mai sus, pârâtul a solicitat respingerea tuturor capetelor de cerere. Totodată, s-a solicitat a se respinge și cererea privind cheltuielile de judecată, ca nedovedită.

Față de capătul de cerere privind anularea acelor părți din

Instrucțiunile comune ale Direcției Financiare și Direcției Generale Management

Resurse Umane din cadrul MAI nr._/2010, respectiv nr._/2010 care

interzic valorificarea unor drepturi salariale prin înscrierea lor în adeverința cu

venituri realizate, pârâtul a relatat că, raportat la temeiul de drept al prezentei cereri de chemare în judecata, respectiv dispozițiile art. 153, lit. d din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, se impune respingerea acestuia ca fiind inadmisibil.

Referitor la cererea reclamantului privind efectuarea unei expertize financiar – contabile, pârâtul a apreciat că efectuarea unei astfel de expertize nu este

utilă cauzei, întrucât raportat la obiectul acesteia, nu există împrejurări de fapt pentru

lămurirea cărora instanța să considere necesar să cunoască părerea unor specialiști.

De altfel, prin expertiză s-a apreciat că nu se pot modifica veniturile lunare individuale obținute de reclamant.

Față de cererea privind audierea martorului propus de reclamant, fostul contabil-șef al IPJ B., pârâtul a solicitat respingerea acestei cereri, deoarece conform procedurii civile, nu se poate combate cu martori ceea ce este prevăzut în înscrisuri.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a susținut următoarele:

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a IJP B. și MAI, reclamantul a solicitat respingerea acesteia, apreciind că ambele unități au calitate procesuală.

I. Județean de Politie B. este emitentul Adeverinței cu venituri nr._/30.09.2010 a cărei anulare o solicită, este emitentul statelor de plată a drepturilor sale salariale, este emitentul statelor de plată a primelor și premiilor ce i s-au acordat, pe care pretinde că le-a distrus deși trebuia să le păstreze 50 de ani și pe care a cerut să fie obligat să le reconstituie, fiind totodată singurul obligat prin lege să facă această reconstituire și, de asemenea, este unitatea care urmează să-i emită o nouă adeverință cu venituri în situația în care instanța aprobă stabilirea acestora prin expertiză financiar – contabilă și este una dintre unitățile cărora toate hotărârile și deciziile luate în dosar trebuie să le fie opozabile.

În ce privește M. Administrației si Internelor, Hotărârea nr. 9661/2012 a cărei anulare o solicită este dată de Comisia de Contestații, ce este o structură internă a MAI, fără personalitate juridică.

Direcția Financiară și Direcția Resurse Umane care au emis Instrucțiunile comune nr._/2010, respectiv nr._/2010 a căror anulare în parte o solicită sunt structuri interne ale MAI, fără personalitate juridică ; M.A.I. este emitentul ordinelor prin care au fost stabilite regulile privind salarizarea, acordarea primelor și premiilor, secretizarea documentelor, arhivarea și păstrarea acestora; este emitentul tuturor ordinelor care au stabilit drepturile și obligațiile pârâților în relațiile sale de serviciu ca polițist, în perioada sept. 1970 - nov. 2001 și ca atare tot ceea ce se stabilește în urma judecării prezentului proces urmează a-i fi opozabil.

Pe fondul cauzei, reclamantul a învederat că în baza OUG 1/2011 i s-a acordat posibilitatea să producă dovezi din care să rezulte alte date și elemente decât cele utilizate la revizuirea pensiei însă pentru a le produce ar trebui să aibă acces la documentele care le consfințesc . Ori, așa ceva nu i s-a permis deși a cerut IJP B..

Reclamantul a mai precizat că toate documentele care atestă drepturile salariale ce nu i-au fost luate în calcul la revizuire sunt în posesia Casei Sectoriale de Pensii a MAI și IJP B., iar la cererile sale i s-a răspuns că nu există sau nu are dreptul să le vadă. Singura cale de valorificare a acestora a rămas chemarea în judecată și stabilirea lor pe cale de expertiză financiar - contabilă, în cadrul procesului.

A mai precizat reclamantul că nu cere ca pe cale judecătorească să se revină la cuantumul pensiei de dinaintea revizuirii, ci ca această revizuire să fie făcută corect, cu respectarea prevederilor Metodologiei stabilite prin OUG l/2011, prin luarea în calcul a tuturor drepturilor salariale și a celor asimilate acestora, întrucât adeverința de venituri cuprinde date incomplete și nereale, iar la solicitarea sa, de reverificare a documentelor de plată, IJP B. a răspuns că datele sunt reverificate și reale, apreciind că singura posibilitate de a stabili cu exactitate care este realitatea este expertiza financiar - contabilă si aceasta deoarece :IJP B., prin întâmpinare, nu a făcut referi cu privire la primele și premiile ce nu au fost incluse în adeverința de venituri; nu a dat nicio explicație cu privire la faptul că salariile sale sunt mai mici decât salariile minime de grad și funcție stabilită prin OUG 1/2011 (de ce în primele 7 luni din anul 1974 salariul său este mai mic decât cel de grad și funcție, iar restul de 5 luni îl depășește; în luna ianuarie 1976 este mai mic și în restul anului îl depășește; în lunile ianuarie și februarie 1982 este mai mic și în restul anului îl depășește; în primele 7 luni ale anului 1984 este mai mic iar în restul anului este mai mare. Situații asemănătoare sunt și în anii 1989, 1990, 1991, 1992, 1993, 1994, 1998 și 1999). Edificatoare sunt situațiile din anii 1998 si 1999 când avea gradul de colonel, deținea funcția de șef serviciu 1, avea toți parametri de măsura a muncii la nivelul maxim, cu indemnizație de conducere, salariu de merit și numeroase alte sporuri iar în luna martie 1998 salariul său brut este mai mic decât salariul minim cu_ lei, iar în lunile 1-8 din anul 1999 cu mai mult de_ lei mai mic.

Cât privesc cheltuielile de judecată, reclamantul a precizat că acestea vor fi prezentate instanței imediat după efectuarea lor, în funcție de probatoriile admise.

Cu privire la martorul propus, reclamantul a precizat că acesta este fostul contabil șef al unității în perioada 1982 -2002 care poate da relațiile necesare cu privire la modul de acordare a primelor si premiilor, documentele întocmite pentru acestea, circuitul si păstrarea lor.

Pârâtul M.A.I. București, reprezentat prin Direcția Generală Juridică a formulat întâmpinare la acțiunea reclamantului, prin care a invocat lipsa calității sale procesuale pasive.

Astfel, în raport cu pretenția reclamantului, s-a solicitat să se rețină faptul că atribuțiile instituției sunt strict reglementate în cuprinsul O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, cu modificările și completările ulterioare, fără însă ca printre acestea să se numere activități legate de stabilirea, revizuirea și plata drepturilor de pensie.

Totodată, potrivit prevederilor art.139 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, colectarea și virarea contribuțiilor de asigurări sociale, precum și stabilirea si plata drepturilor de pensie reprezintă atributul exclusiv al caselor de pensii sectoriale.

De asemenea, art.132 din același act normativ reglementează următoarele:

„(1) Casele de pensii sectoriale se înființează în subordinea Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, după caz, ca structuri cu personalitate juridică și cu sediul în municipiul București. Casele de pensii sectoriale prevăzute la alin. (1) sunt succesoare de drept ale structurilor organizatorice responsabile cu pensiile din instituțiile menționate la alin. (1).Activitatea caselor de pensii sectoriale prevăzute la alin. (1) este coordonată metodologic de C.N.P.P.".

Mai mult decât atât, potrivit prevederilor art. 139 lit. 1) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, C. de Pensii S. a M.A.I. „asigură reprezentarea în fata instanțelor judecătorești în litigiile în care sunt parte ca urmare a aplicării dispozițiilor prezentei legi".

In situația de față, solicitarea reclamantului vizează operațiunile specifice de plată, respectiv cea de revizuire a drepturilor de pensie efectuate, potrivit prevederilor OUG nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, de către C. de Pensii S. a M.A.I.

De asemenea, s-a solicitat să se constate faptul că o instituție publică poate avea calitatea de pârât în cadrul unui proces civil numai în măsura în care prin exercitarea atribuțiilor conferite de lege (categorie în care se înscriu și operațiunile de revizuire și de plată a pensiilor de serviciu) pot leza, cel puțin din punct de vedere subiectiv, drepturile și interesele legitime ale reclamantului.

Or, în situația de față, pretențiile reclamantului pot fi dezbătute în cadrul unui proces civil doar în contradictoriu cu instituția care are atribuții specifice conferite de lege în acest sens, respectiv cu C. de Pensii S. a M.A.I.

Așadar, s-a precizat că revizuirea drepturilor de pensie ale reclamantului de către C. de Pensii S. a M.A.I. potrivit O.U.G. nr. 1/2011 nu a determinat nașterea vreunui raport juridic de drept administrativ sau de drept al muncii între acesta și M. Administrației și Internelor, întrucât această instituție nu este ținută, prin prisma actelor normative sus-menționate, să răspundă unor pretenții aflate în strânsă legătură cu atribuțiile altor persoane juridice.

Participarea instituției în acest litigiu nu se justifică nici prin prisma faptului că pârâta C. de Pensii S. a M.A.I. se află în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, întrucât, în ceea ce privește stabilirea, plata, precum și revizuirea drepturilor de pensie ale reclamantului, instituția în cauză beneficiază de competență deplină, nefiind necesară aprobarea sau avizarea acestor operațiuni de către M. Afacerilor Interne (cu atât mai mult cu cât activitatea Casei de Pensii S. a M.A.I. este „coordonată metodologic de CNPP", potrivit art. 1.32 alin. 3).

Mai mult decât atât, raportat la situația de față, capacitatea de a sta în mod propriu în instanță în calitate de pârât a unei instituții publice nu este condiționată de faptul că aceasta se află sau nu într-un raport de subordonare sau coordonare cu alte autorități, această calitate putând fi apreciată doar în raport cu capacitatea administrativă a instituției, respectiv cu atributul acesteia de a efectua operațiuni administrative în regim de putere publică.

Pe cale de consecință, cererea de chemare în judecată al cărei obiect constă în obligarea unei instituții să efectueze anumite activități ce cad în competența sa, nu se poate judeca decât în contradictoriu cu instituția care are atribuții legale în domeniul de referință, și nu cu alte autorități publice ierarhic superioare acesteia, care, în acest caz, sunt străine de cauză și, pe cale de consecință, nu li se poate imputa conduita unității subordonate.

Mai mult decât atât, pronunțarea unei eventuale hotărâri favorabilă reclamantului numai în contradictoriu cu instituția, ar da naștere unei situații imposibil de pus în aplicare în condițiile în care doar C. de Pensii S. a M.A.I. are competențe legale în efectuarea operațiunilor solicitate de acesta, iar structura de pensii nu este parte în litigiul dedus judecății.

Pe fond cauzei, s-a precizat că prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat anularea Deciziei de revizuire a pensiei nr._ din 23.04.2012 emisă de către C. de Pensii S. a M.A.I. în temeiul OUG nr. 1/2011 și menținerea în plată a pensiei stabilite conform Legii nr. 179/2004.

In acest context, având în vedere faptul că termenul prevăzut de Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, nu a fost suficient pentru identificarea documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare pentru aproximativ 140.000 de persoane, lucru care a avut un impact negativ asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi, Guvernul României a adoptat, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, O.U.G. nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Astfel, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2011, reglementează faptul că: „Pensiile prevăzute la art. 1 Ut. a și b din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. 4 din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari".

Întrucât s-a considerat necesară instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivității, scopul fiind de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor prin Legea nr. 119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere, la art. 6 din O.U.G. nr. 1/2011 s-a reglementat ca pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 până la data emiterii deciziei de revizuire, iar diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.

Conform dispozițiilor citate mai sus, reclamantul a primit începând din luna ianuarie 2011 un cuantum al pensiei identic cu cel din luna decembrie 2010, până la data la care s-a realizat revizuirea pensiei, conform procedurii instituite de O.U.G. nr. 1/2011.

C. de Pensii S. a M.A.I. a revizuit pensia reclamantului la 12.12.2011, pe baza principiului contributivității, prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei, cu obligația de a lua în considerare documentele care atestă veniturile lunare individuale realizate de reclamant pentru întreaga perioadă care constituie stagiu de cotizare.

S-a precizat că legiuitorul a stipulat în mod imperativ la art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 1/2011 că „obligația identificării și transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea efectuării revizuirii prevăzute la alin. 1, revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea".

Totodată, la alin.(3) și (4) al aceluiași articol „instituțiile prevăzute la alin. 2 transmit datele necesare revizuirii la casele de pensii sectoriale, cel mai târziu până la data de 31 octombrie 2011", iar „în cazul pensiilor prevăzute la alin. 1, pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, conform anexei nr. 1, dar nu mai puțin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie".

În cazul reclamantului, C. de Pensii S. a M.A.I. a procedat la revizuirea pensiei acestuia în baza adeverințelor care atestă veniturile realizate lunar, transmise de către unitatea/unitățile în care a lucrat. Perioadele și veniturile valorificate la determinarea noului cuantum al pensiei rezultă din anexa la decizia de revizuire din 12.12.2012, anexă privind datele și elementele care au condus la determinarea punctajului mediu anual și a stagiului de cotizare, în care se menționează clar stagiile de cotizare și veniturile lunare individuale realizate pentru întreaga perioadă care constituie stagiu de cotizare, începând cu anul încadrării în muncă până la data trecerii în rezervă, precum și dacă există anumite perioade lucrate pentru care nu au putut fi identificate aceste venituri.

În acest context, s-a solicitat ca, în temeiul art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, față de principiul rolului activ al judecătorului, să se aibă în vedere, prin similitudine, hotărârea pronunțată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. Și L. G. împotriva României (nr._/11,_/11,_/11,_/11,_/11).

În cauzele anterior indicate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010.

Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr._/98; decizia Jankovic c. Croației, nr._/98 ; decizia Kuna c. Germaniei, nr._/99 ; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr._/00, și Maggio Și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._/09,_/98,_/08,_/08 și_/08, par. 55).

Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr._ /îl și_/11).

În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.

De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.

În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.

În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. în orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.

Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.

Intimata a invocat considerente înscrise în practica CEDO și în cele ale Curții Constituționale.

Tribunalul B., prin sentința civilă nr.179 din 5 februarie 2013, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de MAI și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a IPJ B..

Pe fond, a admis în parte acțiunea, a respins ca nefondate capetele de cerere privind anularea deciziei de revizuire nr._/12.12.2011 emisă de C. S. de Pensii a MAI, a Hotărârii nr.9661/7.09.2012 emisă de Comisia de Contestații a MAI și a adeverinței nr._/30.09.2010 emisă de IPJ B., a obligat pârâtul IPJ B. să elibereze reclamantului adeverință în care să se valorifice primele și premiile încasate de acesta în perioada septembrie 1973 - noiembrie 2001, a premiului anual pe anul 2001, în măsura în care s-a reținut de către angajator contribuția de asigurări sociale și a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea unor părți din Instrucțiunile nr._/2010 și_/2010.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță în conformitate cu art. 137 cod proc.civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a I.P.J. B., pe care o constata-o ca fiind nefundamentată raportat la capătul de cerere formulat de reclamant, în ce privește anularea adeverinței de venituri nr._/2012 emisă de această instituție și înscrierea unor mențiuni omise sau corectarea altora, în calitatea sa de angajator.

Astfel, dacă susținerea pârâtului I.P.J. B. privind lipsa calității sale procesuale pasive față de capetele de cerere privind anularea deciziei de revizuire sau a Hotărârii emise de Comisia de Contestații este justificată, în raport de cel de-al treilea capăt de cerere invocarea acestei excepții este nefondată, având în vedere calitatea sa de emitent al unui înscris contestat în instanță de către reclamant, context în care a fost respinsă.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.I., instanța a constatat că aceasta este fondată în raport de atribuțiile acestei instituții statuate prin OUG 30/2007, modificată, acesta neavând competențe în ce privește stabilirea dreptului de pensie al reclamantului și eventual revizuirea acestuia.

Totodată și față de celelalte capete de cerere s-a constatat că nu există identitate între persoana pretins obligată în raportul juridic dedus judecății și dreptul pretins de reclamant, în sensul că între această instituție și contestator nu există un raport direct în ce privește obligația de a face, reclamată, această calitate fiind în sarcina angajatorului, respectiv I.P.J. B..

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul este pensionar pentru limită de vârstă, iar prin decizia nr._ din 12.12.2011 a Casei Sectoriale de Pensii M.A.I. s-a dispus revizuirea pensiei, stabilindu-se o pensie brută de 3921 lei (față de 4466 lei cât s-a stipulat prin decizia de recalculare), decizie ce a fost contestată, iar prin Hotărârea nr.9661 din 07.09.2012 s-a dispus respingerea contestației și menținerea deciziei de revizuire stabilite.

Față de capetele de cerere privind anularea deciziei de revizuire și a Hotărârii nr.9661/2012, instanța, raportat la contestația formulată de reclamant și înaintată Comisiei de Contestații, a reținut că motivele invocate privesc lipsa temeiului juridic, încălcarea dreptului de proprietate, încălcarea principiului neretroactivității și a principiului drepturilor legale câștigate, cât și utilizarea de date nereale.

Sub acest aspect, raportat la critica efectului retroactiv pe care l-ar produce Lg. 119/2010 în ceea ce privește cuantumul pensiei stabilite reclamantului, instanța a apreciat că aceasta este nefondată. Astfel, stabilirea caracterului pretins neconstituțional al unei legi sau norme cuprinse în aceasta constituie atributul exclusiv al Curții Constituționale și nu al instanței de judecată. În acest context, tribunalul nu poate stabili eventuala neconstituționalitate a vreunui text din Lg. 119/2010 și nici nu are atributul de a constata și cenzura în vreun fel posibile inadvertențe, contradicții sau greșeli cuprinse în considerentele unor hotărâri pronunțate de Curtea Constituțională.

Totodată, instanța de judecată nu poate reține inaplicabilitatea unui text de lege adoptat de legiuitorul național pe motiv că acesta ar fi contrar Constituției României, atâta timp cât o astfel de stare de drept nu a fost constatată de Curtea Constituțională.

Susținerea reclamantului că anularea pensiei speciale prin Lg. 119/2010 este un act retroactiv, este nefondată, în condițiile în care această lege nu a produs efecte juridice față de contestator cu privire la o perioadă anterioară intrării sale în vigoare.

O lege nu retroactivează atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acțiune în perioada următoare intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare, considerente reținute chiar de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 330/2002.

În ceea ce privește încălcarea dreptului de proprietate și a dispozițiilor art.1 din Primul Protocol la CEDO instanța apreciază că și această critică este nefondată.

Astfel, potrivit acestui articol „Orice persoana fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale . Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legi pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor, conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor.”

Dispozițiile acestui text au fost interpretate și lămurite de CEDO în jurisprudența sa, iar sintetizând prevederile acestui articol se constată că el cuprinde 3 norme distincte: o prima normă de ordin general consacră principiul necesitații respectării dreptului de proprietate, a doua normă prevede posibilitatea privării unui titular prin acțiunea organelor statului de dreptul său de proprietate, privare supusă unor anumitor condiții; a treia normă recunoaște statelor contractante posibilitatea de a reglementa modul de folosința a bunurilor ce formează obiectul dreptului de proprietate, în conformitate cu interesul general.

In numeroase decizii, Curtea Europeană a reținut că dreptul la pensie intră sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1, ca drept de a primi o prestație socială (cauza Andrejeva contra Letoniei, cauza Muller contra Austriei, cauza Buchen contra Cehei).

S-a constatat că dreptul la pensie dacă are o bază legala în dreptul intern intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr.1.

In cauza de față, tribunalul a reținut că reclamantul este titularul dreptului de proprietate asupra unui „bun” în sensul Protocolului nr. 1 constând în dreptul la primirea unei pensii pentru limită de vârstă din partea statului.

Tribunalul a mai reținut că în litigiul de față nu se putea califica „bunul” reclamantului ca fiind dreptul de a primi un cuantum al pensiei de 4466 lei, în urma recalculării, deoarece cuantumul este protejat de Convenție doar pe perioada în care acesta are o fundamentare legală în dreptul intern. Ori începând cu data de 1.01.2011, dreptul reclamantului de a primi o pensie în același cuantum nu mai are o fundamentare legala în dreptul intern, acest cuantum având ca fundament legal din acest moment Legea nr.119/2010.

In consecință, instanța nu a putut califica bunul reclamatului ca fiind dreptul de a primi suma de 4466 lei cu titlu de pensie, atât timp cât în cauza de față se analizează protecția (bunului) reclamantului după data de 1.01.2011, perioada pentru care cuantumul prevăzut in legea internă este de 3921 lei brut stabilit potrivit OUG 1/2011.

Cât privește noțiunea de „bun” sau „interes patrimonial”, în sensul art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, Curtea Constituțională a stabilit prin decizia nr.20 din 2.02.2000 că aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv cu titlu de compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuia să li se supună anumite categorii speciale.

De asemenea, în cauza Keckho contra Ucrainei, Curtea Europeana a considerat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii prin modificări corespunzătoare ale legislației. Totuși, din momentul în care o dispoziție legală în vigoare prevede plata anumitor beneficii și condițiile legale sunt îndeplinite, autoritățile nu pot să refuze plata acestora, atâta timp cât acele dispoziții legale sunt în vigoare.

S-a constatat că statul garantează dreptul la asigurarea socială, în condițiile legii, nefiind garantat cuantumul prestației sociale .

Jurisprudența CEDO este constantă în acest sens, organele de aplicare a Convenției reținând că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează dreptul de a primi pe viitor un anumit cuantum al prestației sociale și acceptă dreptul statelor de a modifica acest cuantum în considerarea marjei largi de apreciere pe care o au la dispoziție .

Nici teoria drepturilor câștigate invocată de reclamant nu își găsește aplicarea în cauza de față și nu poate constitui un argument justificativ pentru a califica că, bunul a cărui protecție o solicită reclamantul în cauza de față este dreptul de a primi un cuantum al pensiei de 4466 lei si după data de 1.01.2011.

In prezent această teorie nu își găsește o reglementare constituțională si nici nu este legiferat cu titlu de principiu în vreun act normativ.

Curtea Constituționala oferă explicații diferite ale teoriei drepturilor câștigate prin decizia nr.872/25.06.2010, apreciind că legiuitorul nu ar putea diminua nici măcar temporar cuantumul pensiei stabilit potrivit principiul contributivității, deoarece acesta se constituie „într-un drept câștigat”, însă prin decizia 873/25.06.2010 stabilește că în conceptul de „drepturi câștigate” pot intra doar prestațiile deja realizate până la . noii reglementari.

Referitor la existența raportului rezonabil de proporționalitate, între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru utilizarea lui, instanța a constatat că prin aplicarea dispozițiilor Legii 119/2010 și OUG 1/2011, statul suprimând achitarea părții necontributive reprezintă o ingerință din perspectiva art.1 din Protocolul 1 adițional, apreciată de Î.C.C.J. prin decizia nr.29/2011 ca fiind legală, întrucât este reglementată de legiuitor și urmărește un „scop legitim” de utilitate publică, în concordanță cu jurisprudența CEDO.

Ca repere pentru analiza raportului de proporționalitate, instanța a avut în vedere indemnizația socială pentru pensionari, prevăzută de art.7 din Legea 119/2010, sau pensia media lunară, de peste 700 lei, astfel încât se constată că pensia încasată de reclamant de 3921 lei brut se situează cu mult peste nivelul pensiei medii la nivelul țării, astfel încât critica acestuia este nefondată deoarece proporția reducerii beneficiului social pentru ipoteza prin care pensia a fost diminuată nu determină o încălcare a dreptului la respectarea „bunurilor” și nici o încălcarea a privării dreptului de proprietate, cum impun ca normă generală prima normă din art. 1 la Protocolul nr.1.

Astfel, s-a constatat că ingerința statului în cazul reclamantului este legală, scopul legitim fiind de utilitate publică și respectă un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat, respectiv un sistem unic de pensii.

Mai mult, reclamantul nu a dovedit în niciun fel că prin diminuarea nivelului pensiei și stabilirea acesteia la un nivel cu mult peste cuantumul pensiei medie lunare la nivelul țării s-a realizat o sarcină individuală insuportabilă care excede marjei generale de apreciere a statului în reglementarea problemelor de politică socială. O astfel de ingerință s-ar fi putut concluziona în situația în care reclamantului i-ar fi fost suprimate integral mijloacele de subzistență, ceea ce nu este cazul de față. De altfel, și jurisprudența CEDO, prin hotărârile din 8.12.2009 și 31.05.2011, pronunțate în cauzele Munon Diaz împotriva Spaniei și Maggio și alții împotriva Italiei, a stabilit că drepturile ce decurg din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art.1 din Protocolul adițional la Convenție, dar acest lucru „nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietății sau la o pensie într-un anumit cuantum”. Curtea a mai arătat că statele au o marjă largă de apreciere atunci când reglementează sistemul de pensii și chiar „scăderea cuantumului pensiei cu aproape 50% nu este de natură să știrbească esența dreptului la pensie, reclamantul fiind deci obligat să suporte o scădere rezonabilă și proporțională”.

S-a observat, astfel, că pierderea parțială a unei părți din pensie nu este o sarcină individuală excesivă și, așa cum s-a statuat prin deciziile nr. 872 și 874 din 25.06.2010 de către Curtea Constituțională, ajustarea dictată pe principiul contributivității nu doar elimină un beneficiu suplimentar acordat unor angajați, dar îi integrează pe cvasimajoritatea acestora într-un sistem unic de pensii publice, dreptul la pensie nefiind afectat decât atunci când este redusă pensia contributivă, ceea ce nu este cazul de față.

Sub ansamblul celor evocate, instanța reținând legalitatea deciziei de revizuire nr._/12.12.2011 și a Hotărârii nr._ din 7.09.2012 emisă de Comisia de Contestații Pensii, a respins ca nefondate aceste capete de cerere.

În ce privește solicitarea reclamantului privind anularea adeverinței de venituri nr._ din 30.09.2012 emisă de I.P.J. B., instanța a constatat că nici această critică nu este justificată, întrucât acest pârât a procedat la emiterea înscrisului în funcție de documentele puse la dispoziție de unitățile în care acesta și-a desfășurat activitatea, respectiv veniturile atestate în statele de plată.

Susținerea reclamantului privind unele venituri înscrise ca fiind mai mici decât salariul minim sau că în intervalul august – noiembrie 2001 a fost înregistrat cu condiții normale de muncă deși a desfășurat activitate în condiții speciale, nu este justificată, întrucât din verificările conținutului adeverinței nu se regăsesc diferențe față de lunile anterioare perioadei analizate, acestea fiind chiar mai mari.

De asemenea, nevalorificarea procentului de 4% reținut din pensia suplimentară în intervalul 1977 – 1986, nu are fundament atâta timp cât acest procent a fost deja valorificat în decizia de recalculare, aspect ce reiese din anexa la această deciziei, anterior deciziei de revizuire și în mod firesc acesta nu putea fi încă o dată luată în considerație și la emiterea deciziei de revizuire.

Sub acest aspect s-a observat că adresa nr._ din 22.03.2012 emisă de I.P.J. B., prin care i s-a comunicat reclamantului că s-a valorificat acest procent, corespunde realității.

În ce privește solicitarea reclamantului privind valorificarea primei de vacanță pe anul 2011, instanța a apreciat că nu are fundament, atâta timp cât nu a efectuat demersuri pentru încasarea acestei prime, așa cum de altfel recunoaște și reclamantul în cererea introductivă.

În aceeași ordine de idei, susținerea reclamantului că dreptul la acțiune poate fi prescris dar nu și dreptul însuși nu este justificată, fiind inacceptabil înscrierea unui drept de care nu a beneficiat și pentru care nici nu s-au achitat contribuțiile aferente.

Față de nevalorificarea primelor și a premiilor încasate de reclamant în intervalul septembrie 1970 – noiembrie 2011, instanța a apreciat această solicitare ca fiind fondată în conformitate cu prevederile art.40 lit. h Codul Muncii, pe următoarele considerente:

În raport de adresa nr._ din 19.01.2012 emisă de I.P.J. B., din conținutul căreia rezultă primele și premiile în bani acordate reclamantului pe perioada în care a activat la această unitate, instanța constată că această instituție nu a procedat la valorificarea acestora pe motiv că nu certifică plata efectivă plata a acestora prin stat de plată, deși din dosarul de personal s-au extras sumele concrete încasate de salariat.

Sub acest aspect, instanța, față de dispozițiile deciziei Î.C.C.J. pronunțată într-un recurs în interesul legii nr.19/10.12.2011, a apreciat că reclamantul este îndreptățit la înscrierea și valorificarea primelor și a premiilor încasate în perioada 1973 – noiembrie 2001 atâta timp cât acestea sunt consemnate în înscrisuri la nivelul I.P.J. B., condiția pentru luarea în calcul a acestora fiind achitarea și virarea contribuției de asigurări sociale de către angajator, context în care va fi admis acest capăt de cerere și va obliga pârâtul I.P.J. B. să elibereze reclamantului adeverință în acest sens și, totodată, să verifice și să consemneze dacă s-au reținut aceste contribuții, urmând ca ulterior aceasta să fie înaintată Casei Sectoriale de Pensii a M.A.I. în vederea valorificării.

Totodată, reclamantul a invocat neluarea în calcul a premiului anual anului 2001, deși potrivit adeverinței nr._ din 01.06.2012 cuantumul concret acestei prime este consemnat și există în arhiva I.P.J. B., context în care s-a apreciat ca întemeiată solicitarea contestatorului sub acest aspect, motiv pentru care, față de capătul de cerere privind obligația de a face, instanța va obliga pârâtul I.P.J. B. să elibereze reclamantului adeverință și cu privire la premiul anual pe anul 2001, în vederea valorificării ulterioare a acesteia printr-o nouă decizie, cu condiția ca și pentru această sumă să fi fost virate de către angajator contribuția de asigurări sociale.

Față de capătul de cerere privind anularea unor părți din Instrucțiunile nr._/2010 și nr._/2010 emise de Direcția Financiară și Direcția Resurse Umane din cadrul M.A.I., instanța l-a respins ca inadmisibil, având în vedere prevederile art.3 al.1 cod proc.civilă și faptul că aceste înscrisuri vizează acte ale unor instituții centrale și, în consecință, Curțile de Apel judecă procesele în materie de contencios administrativ, sub aspectul legalității acestora.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamantul și pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean B. invocând motive de nelegalitate și de netemeinicie în sensul disp.art.304 pct.6, 7 și 9 Cod pr.civilă sub următoarele aspecte:

1. Reclamantul susține sub un prim motiv de recurs că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.

În sentința recurată instanța reia o mare parte din motivele invocate în contestația adresată Comisiei de Contestații a MAI pe care nu le-a mai cuprins în cererea de chemare în judecată apreciind că acestea au fost soluționate de comisia respectivă ori prin apariția unor noi reglementări și practică judiciară națională și europeană. Este vorba despre principiile dreptului câștigat, neretroactivitații legii, încălcarea dreptului de proprietate. De asemenea, referirea la diminuarea pensiei prin revizuire fiind percepută, fără temei, ca o cerere de restabilire a cuantumului acestei la nivelul celui din decembrie 2010, se fac expuneri privind legalitatea acestei reduceri prin prisma practicii CEDO și a deciziilor Curții Constituționale în materie, ceea ce nu s-a cerut. Nu se observa însă că nu s-a cerut o restabilire a vechiului cuantum al pensiei ci doar ca instanța să oblige cele trei instituții implicate în revizuire pensiei să facă această revizuire corect luând în calcul toate veniturile astfel cum sunt reglementate de art.8, 13 și 14 din Metodologia stabilită de OUG1/2011 în anexa 3.

Arată în continuare recurentul că sentința cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

La pagina 7 din sentință se arată că „pe fondul cauzei reclamantul a solicitat anularea deciziei de revizuire a pensiei nr._ din 23.04.2012" care nu îi aparține/fiind străina cauzei. Decizia a cărei anulare s-a cerut are nr._/12.12.2012, pe fondul acestei confuzii făcându-se aprecieri și dându-se soluții contradictorii sau neconforme cu realitatea.

La pagina 12 din sentință se vorbește despre „o decizie a ICCJ pronunțată într-un recurs în interesul Legii nr.19/2011". Dacă referirea este la Legea 19/2000 a pensiilor acesta este străină cauzei întrucât se referă la pensiile civile și nu la fostele pensii militare. Pentru fostele pensii militare art. 3 alin 2 din Legea 119/2010 arată că „în situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1) … pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute în Legea 19/2000", adică se consideră că au fost plătite în totalitate contribuțiile de asigurări sociale. Este motivul pentru care emiterea adeverințelor cu venituri de către instituțiile militare nu trebuie condiționată de plata acestor contribuții.

Oricum, neindicarea deciziei ICO și nominalizarea unei legi care nu are nicio legătură cu pensiile – nr.19/2011 - nu poate crea decât confuzii și nu poate susține soluții valabile în rezolvare cauzei.

Recurentul susține că hotărârea atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Dezvoltând această critică se arată că sentința este dată cu încălcarea si aplicarea greșită a legii.

În concret cererea de chemare în judecată a vizat:

a) anularea Hotărârii nr.9661/7.09.2012 a Comisiei de Contestații din cadrul MAI deoarece nu analizează și nu dispune măsuri cu privire la folosirea de date incomplete și nereale la revizuirea pensie cu referire directă la primele și premiile încasate în perioada septembrie 1973 – noiembrie 2001, cu privire la nevalorificarea vechimii în muncă pentru perioada 2001 - 2009 și la stabilirea motivelor pentru care în 150 de luni salarizate salariile recurentului sunt mai mici decât salariile minime de grad și funcție prevăzute în anexa 1 la OUG 1/2011.

Referitor la veniturile din perioada 2001 - 2009 hotărârea statuează eronat că acestea nu s-au stabilit deoarece legea nu permitea acest lucru la data cererii lor - ianuarie 2011. Motiv nereal deoarece în ianuarie 2011 Legea 19/2000 era abrogată și activa legea nouă a pensiilor nr.263/2010 care completată de HG nr. 257/2011 asigura cadrul juridic necesar pentru acordarea acestor drepturi de la acea dată.

Cu toate acestea instanța nu o anulează menținând astfel încălcarea drepturilor sale.

b) anularea adeverinței cu venituri nr._/30.09.2010 eliberată de IPJ B. și a deciziei de revizuire a pensiei nr._/12.12.2011 întrucât la emiterea lor s-au folosit date incomplete și nereale ori nu au fost luate în calcul toate datele conform Metodologiei stabilită de OUG1/2011 în anexa 3, astfel la emiterea deciziei nu au fost luate în calcul procentul de 26% pentru perioada iulie - decembrie 1977 și 28% pentru perioada ianuarie 1978 - iulie 1986 aplicabile la punctajele lunare, pentru contribuția de 4% la fondul de pensie suplimentară, conform art.13 alin.2 din Metodologia stabilită prin anexa 3 la OUG 1/2011. În acest fel i-a fost diminuat punctajul suplimentar de pensie cu 0,_ puncte ceea ce a condus la diminuarea cuantumului pensiei.

Referitor la acest aspect, în sentință recurata se susține, în mod eronat că aceste procente au fost valorificate o dată în decizia_/27.12.2010 de recalculare a pensiei și nu mai pot fi valorificate încă o dată la revizuirea pensiei. Susținerea este neîntemeiată deoarece din anexa la decizia de recalculare_/27.12.2010 la punctul 3 rubrica „total perioadă de contribuție cu 4%" rezultatul este zero adică aceste procente nu au fost valorificate. În sentință se mai susține, din nou eronat, că valorificarea acestor procente este confirmată și de adresa IPJ B. nr._/22.03.2012 fără a se observa că această adresă confirmă doar faptul că i s-a reținut din salariu și virat în contul pensiei suplimentare procentul de 4% nu și că acesta s-a valorificat la calculul pensiei.

Adeverința respectivă a fost trimisă casei de pensii cu cerere de recalculare dar până în prezent nu a fost valorificată.

Tot în decizia de revizuire a pensiei nu a fost luat în calcul procentul de 50% aplicabil punctajelor lunare, conform art.14 lit.b din Metodologie, pentru muncă în condiții speciale în lunile august, septembrie, octombrie și noiembrie 2001 deși în activitatea sa nu a intervenit nicio schimbare față de celelalte luni ale anului. În acest fel i s-a diminuat punctajul suplimentar pe anul 2001 cu 0,_ puncte și implicit cuantumul pensiei.

Analizând această situație instanța reține, tot eronat, că susținerea recurentului este nefondată și motivează că în aceste luni salariile sale nu au scăzut ci sunt chiar mai mari. Nu reține însă instanța că nu este vorba despre diminuarea salariilor din cele 4 luni ci a punctajului suplimentar de pensie. În ultima filă din anexa cu venituri la decizia de revizuire a pensiei scrie foarte clar, pe ultima coloană, că au fost luate în calcul condiții normale de lucru pentru cele 4 luni. În adeverința cu venituri eliberată de IPJ B., invocată în susținerea soluției date nu se arată condițiile de lucru ci doar în anexele la deciziile de recalculare și de revizuire a pensiei pe care instanța nu le-a avut în vedere.

Nu au fost valorificate, de asemenea, primele și premiile acordate în perioada septembrie 1973 - noiembrie 2001 motivându-se că actele în baza cărora au fost plătite s-au distrus. Fiind state de plată și, inițial, înregistrate la secret acestea nu puteau fi distruse iar dacă din greșeală au fost distruse ele trebuiau reconstituite, conform art.26 din Legea 82/1991 a contabilității. În arhivă există Ordinele Șefului Inspectoratului în baza cărora au fost acordate iar o parte din prime și premii au fost înscrise în fișa personală din dosarul de cadre astfel că reconstituirea lor nu ar trebui să fie o problemă. Reclamantul a solicitat ca instanța să oblige IPJ B. la reconstituirea documentelor distruse și includerea primelor și premiilor în veniturile pentru recalcularea pensiei însă instanța nu s-a pronunțat asupra reconstituirii lor, în schimb instanța a apreciat corect că are dreptul la includerea acestora în veniturile pentru revizuirea pensiei și obligă IPJ B. să le identifice și să i le comunice cu o adeverință dar nefondat, condiționează aceasta de plata contribuțiilor de asigurări sociale la încasarea lor. Pensiile militare au fost recalculate în baza Legii 119/2010 care, în art.3 alin.2 stabilește că „pensia din sistemul public se determină considerându-se îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de legea 19/2000" a pensiilor deci și condiția privind plata contribuțiilor de asigurări sociale. Revizuirea acestor pensii s-a făcut în baza OUG 1/2011 în care nu există nicio prevedere care să condiționeze luarea în calcul a veniturilor numai dacă pentru acestea au fost plătite contribuțiile de asigurări sociale.

Demersurile făcute la IPJ B., pe acesta temă, nu au clarificat situația motiv pentru care a considerat necesar să solicite proba reviziei financiar-contabile, aceasta deoarece a apreciat că veniturile înscrise în adeverință sunt diminuate, fiind extrase incorect din documentele de plată, de persoane fără o calificare corespunzătoare care au lucrat la extragerea lor. Apreciază de asemenea că revizia financiar-contabilă este singurul instrument juridic prin care se pot stabili veniturile sale reale, alt mod de a proba acele diferențe neavând întrucât documentele de plată sunt secrete.

Deși, ca probă în cauză, revizia financiar-contabilă îndeplinea toate

condițiile pentru a fi admisă aceasta nu a fost admisă, pe nedrept de către

instanță.

Se solicită pentru motivele invocate admiterea recursului așa cum a fost formulat, admiterea probei cu expertiză financiar-contabilă pentru a se stabili care sunt veniturile realizate de recurent în perioada septembrie 1973 – noiembrie 2001 ca salariat al IPJ B., conform art.8 din Metodologia stabilită de OUG 1/2011 în anexa 3.

2. Pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean B. critică hotărârea primei instanțe sub aspectul greșitei obligări a recurentului de a elibera reclamantului adeverință în care să se valorifice primele și premiile încasate de acesta în perioada septembrie 1973 - noiembrie 2001, a premiului anual pe anul 2001, în măsura în care s-a reținut de către angajator contribuția de asigurări sociale.

Susține recurentul că eliberarea unei adeverințe în care să se valorifice primele și premiile încasate de acesta în perioada septembrie 1973 - noiembrie 2001 este imposibilă, deoarece nu se pot proba prin înscrisuri, respectiv cu statele de plată din perioada de referință, întrucât aceste state de plată au fost legate la anexele la Registrul de casă, care au fost păstrate 10 ani, după care au fost distruse, conform Nomenclatorului arhivistic

Mai mult, cât privește reținerea și virarea contribuțiilor de asigurări sociale conexe acestor prime și premii, nu se poate face o verificare dacă acest lucru s-a înfăptuit, întrucât și aceste acte au fost distruse după 10 ani.

Se apreciază că în mod greșit pârâtul a fost obligat de prima instanță să îi elibereze reclamantului adeverință privind premiul anual pe 2001 încasat după încetarea raporturilor de serviciu cu unitatea, întrucât pentru acesta i-a fost eliberată adeverința cu nr._ din 1.06.2012.

Pentru motivele arătate se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacată, în sensul respingerii în tot a acțiunii.

Curtea, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a actelor și lucrărilor dosarului, în raport de textele de lege incidente în cauză, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 304¹ C.pr.civ. constată următoarele:

1. Este nefondat recursul declarat de reclamant și va fi respins în baza disp.art.312 alin.1 Cod pr.civilă cu motivarea de mai jos:

Prima critică invocată de recurs înscrisă în art.304 pct.6 Cod pr.civilă nu se verifică.

În esență recurentul susține că instanța s-ar fi pronunțat asupra unor aspecte care nu au făcut obiectul cererii cu care a fost învestită de reclamant, respectiv asupra principiilor dreptului câștigat, a neretroactivității legii și încălcarea dreptului câștigat.

Din considerentele sentinței atacate rezultă că instanța a analizat cererea de chemare în judecată cu a cărei soluționare a fost sesizată, respectiv a capetelor de cerere privind anularea hotărârii nr.9661/2012 emisă de Comisia de Contestații a MAI și respectiv anularea Deciziei de revizuire a pensiei nr._/12.12.2012 emisă de C. S. de Pensii a MAI procedând corect la verificarea acestora în raport de contestația înaintată de reclamant Comisiei de Contestații așa încât nu poate fi vorba despre o încălcare a principiului disponibilității, instanța pronunțându-se în limitele învestirii sale de către reclamant.

Nici critica întemeiată pe disp.art.304 pct.7 Cod pr.civilă nu poate fi primită.

Textul legal invocat de recurent vizează ipoteza în care există contradicție între considerente și dispozitiv în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte că nu este întemeiată așa încât nu se poate ști ce anume a decis instanța, sau există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată.

În fine, textul are în vedere și situația în care lipsește motivarea soluției sau aceasta este superficială ori cuprinde considerente care nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată sentința atacată.

În cauză, împrejurarea că în considerentele hotărârii instanța a făcut referire la anularea deciziei de revizuire a pensiei nr._ din 23.04.2012 emisă de C. de Pensii S. a MAI în temeiul OUG nr.1/2011 poate fi asimilată unei erori materiale în condițiile în care, în continuarea expunerii motivării hotărârii instanța analizează temeinicia revizuirii pensiei cuvenite reclamantului în baza OUG nr.1/2011 făcându-se referire la principiul contributivității care a stat la baza stabilirii cuantumului pensiei.

Nici referirea instanței la decizia în interesul legii nr.19/10.12.2011 pronunțată de ICCJ nu poate constitui un element în susținerea motivului de recurs întemeiat pe art.304 pct.7 Cod pr.civilă cu atât mai mult cu cât dispozițiile respectivei decizii a constituit un argument al instanței la soluția admiterii capătului de cerere vizând valorificarea primelor și a premiilor încasate de reclamant în perioada septembrie 1970 – noiembrie 2011.

Recursul este nefondat și sub aspectul incidenței motivului de casare înscris în art.304 pct.9 Cod pr.civilă.

Instanța fondului analizând cererea cu a cărei soluționare a fost învestită a analizat aspectele deduse judecății prin raportare atât la legislația națională cât și la jurisprudența CEDO reținând în esență că în speță reclamantul este titular al dreptului de proprietate asupra unui „bun” în sensul Protocolului nr.1 CEDO însă începând cu data de 1.01.2011 – data intrării în vigoare a OUG nr.1/2011 dreptul reclamantului de a primi o pensie în cuantumul stabilit anterior nu mai are o fundamentare legală în dreptul intern așa încât nu poate fi vorba despre o privare a reclamantului de dreptul la bunul său.

În cauză, prin decizia nr._/12.12.2011 s-a dispus revizuirea pensiei cuvenite recurentului în conformitate cu dispozițiile Legii nr.119/2010 fiind stabilit un cuantum de 3921 lei.

Curtea va reține faptul că recalcularea și, ulterior, revizuirea pensiei, are ca temei legal dispozițiile Legii nr.119/2010, prin care s-a stabilit de legiuitor că pensiile de serviciu stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul Legii nr.19/2000 și se recalculează după metodologia și algoritmul de calcul prevăzut de această lege.

Aceasta lege a făcut obiectul controlului de constituționalitate, iar prin decizia nr.458/02.12.2003 a Curții Constituționale s-a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituită sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei de aplicare.”

În același sens, au statuat și deciziile nr.871/2010 și nr. 1380/18.10.2011, în cadrul cărora Curtea Constituțională a analizat constituționalitatea acestei legi în raport de dispozițiile art.15 alin.2 din Constituție, abordând și respectarea principiului neretroactivității legii.

Curtea Constituțională a reținut că textele legale criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ce privește cuantumul acestora, nu și stagiul de cotizare sau vârsta eligibilă, iar aceste statuări ale Curții Constituționale nu pot fi modificate de o instanță de drept comun în interpretarea aceluiași principiu, acela al neretroactivității legii civile.

Aceste concluzii au fost confirmate și de Curtea Europeana a Drepturilor Omului care prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României (nr._/11,_/11,_/11,_/11,_/11), a constatat neîncălcarea de către Statul Român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr._/98 ; decizia Jankovic c. Croației, nr._/98 ; decizia Kuna c. Germaniei, nr._/99 ; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr._/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._/09,_/08,_/08,_/08 și_/08, par. 55).

Aceeași instanță a reamintit, în acest sens, ca statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale și dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior ; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr._/11 și_/11).

În speță, instanța europeană a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii, aceasta fiind practica actuală a CEDO, obligatorie pentru instanțele naționale.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că reducerea pensiilor speciale, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie.

Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.

De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.

În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, numai în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.

Ori în situații similare cu cea de față, Curtea a reținut faptul că modul de calcul al pensiilor ține de marja de apreciere a statului.

În același spirit, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011, a respins recursurile în interesul legii privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege, reținând că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010, și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, cauza Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, par. 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.

Înalta Curte a constatat, însă, că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).

Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).

Ca atare, reiese din decizia sus-amintită că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare, iar pe calea recursului în interesul legii nu este posibil a se statua o concluzie general valabilă de natură a asigura unificarea practicii judiciare, având aptitudinea de a fi aplicată în fiecare cauză aflată pe rolul instanțelor, de vreme ce stabilirea raportului de proporționalitate este rezultatul aprecierii materialului probator și a circumstanțelor proprii fiecărei pricini sau a situației de fapt reținute, fiind așadar exclusiv o chestiune de aplicare a legii.

Recurentul-contestator nu a făcut dovada, în concret, că raportul de proporționalitate este compromis, respectiv că suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excede marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială, sau că este lipsit total de respectivul beneficiu social ori i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.

În același timp, nu s-a constatat o ingerință în drepturile intimatului nici sub aspectul criteriilor invocate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011 cum ar fi indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de art.7 din Legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, sau alte circumstanțe particulare ale cauzei.

Prin urmare, decizia contestată în cauză nu este afectată de nicio cauză de nulitate, fiind emisă cu respectarea dispozițiilor legale în materie, contestația formulată în cauză apărând ca neîntemeiată.

Referitor la erorile de calcul al pensiei se constată că la dosarul de fond a fost depusă documentația ce a stat la baza emiterii deciziei contestate, din care rezultă că s-a stabilit cuantumul pensiei prin determinarea stagiului de cotizare și a punctajului mediu anual în conformitate cu Metodologia de calcul privind revizuirea pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, cuprinsă în anexa 3 a OUG nr.1/2011. În procesul de revizuire a pensiei, C. de Pensii S. a Ministerului Apărării Naționale a valorificat documentele doveditoare aflate la dosarul de pensie, în urma identificării tuturor veniturilor realizate lunar pentru perioadele care constituie stagiul de cotizare, iar pensia a fost revizuită începând cu data de 1.01.2011, conform prevederilor legale.

De menționat, că potrivit art.2 alin.1 din OUG nr.1/2011, pensiile prevăzute la art. 1 pot fi revizuite și la cererea beneficiarului, în baza actelor doveditoare prezentate de acesta, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare/revizuire, perioade referitoare la drepturi cu caracter salarial, perioade suplimentare la vechimea în serviciu, respectiv în muncă, utile în sistemul public de pensii, care se au în vedere la stabilirea stagiului de cotizare și a punctajului mediu anual, iar potrivit alin.2 lit.a al art.2, drepturile de pensii revizuite potrivit alin.1 se cuvin de la data de 1 ianuarie 2011, dacă cererea de revizuire, împreună cu toate actele doveditoare, a fost depusă la casa de pensii sectorială până la data de 1 ianuarie 2014.

Ca atare, membrul de sindicat are posibilitatea, comparând și verificând datele din buletinul de calcul, să aducă și alte dovezi, conform art.2 din OUG nr. 1/2011, beneficiind de recalcularea pensiei începând cu 1.01.2011.

Se impune, de asemenea, a se preciza, cu privire la adeverințele de

venituri eliberate de unitățile în care membrul de sindicat și-a desfășurat activitatea;

că orice nemulțumire legată de modalitatea de întocmire a acestor adeverințe sau a

datelor înscrise trebuie adresată în primul rând unității angajatoare în care și-a

desfășurat activitatea membrul de sindicat, pentru efectuarea îndreptărilor necesare.

Proba cu expertiză contabilă solicitată de reclamant a fost în mod corect respinsă de tribunal cu motivarea că această probă, raportat la capătul de cerere vizând emiterea unei noi decizii de pensionare după eliberarea de către C. de Pensii a unei adeverințe de salariu excede cadrului procesual fixat de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

În acest context, în lipsa unor dovezi care să infirme corectitudinea datelor înscrise în decizia contestată și probată de pârâta C. S. de Pensii prin înscrisurile depuse la dosar nu poate decât să prezume stabilirea corectă a cuantumului.

Concluzionând, pentru considerentele ce preced, Curtea privește recursul ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, în cauză nefiind incidente motivele de modificare a sentinței prev.de art.304 pct.6, 7 și 9 și art.304¹ Cod pr.civilă, invocate în motivarea recursului, sentința atacată fiind legală și temeinică.

2. Recursul declarat de pârâtul Inspectoratul de Poliție al județului B. este fondat și va fi admis dar în limitele ce se vor arăta mai jos:

Petitul din cererea formulată de reclamant vizând obligarea pârâtului IPJ B. să elibereze adeverință în care să se valorifice primele și premiile încasate de reclamant în perioada septembrie 1973 – noiembrie 2001 a fost corect admis, instanța fondului făcând aplicarea disp.art.40 (2) lit.h din Codul muncii în sensul obligării angajatorului de a elibera, la cerere toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului dar și a dispozițiilor deciziei ICCJ pronunțată într-un recurs în interesul legii nr.19/17.10.2011.

S-a avut în vedere adresa emisă de pârâtul IPJ B. din care rezultau primele și premiile acordate reclamantului în perioada cât a activat la această unitate, instanța constatând corect că această instituție nu a procedat la valorificarea acestora pe motiv că nu certifică plata efectivă a acestora prin stat de plată deși din dosarul de personal s-au extras sumele concrete încasate de salariat.

Se verifică însă critica recurentului privind obligarea acestuia de a elibera adeverință privind premiul anual pe 2001 pentru reclamant.

Din înscrisul aflat la fila 25 dosar fond, respectiv adeverința nr._ din 1.06.2012 rezultă că reclamantului i s-a eliberat de către I.P.J. B. adeverința care atestă premiul anual aferent anului 2001.

În atare situație, Curtea va admite recursul declarat de pârât, va modifica în parte sentința în sensul că înlătură obligarea recurentului să elibereze contestatorului adeverința din care să rezulte premiul anual pentru anul 2001, urmând a fi menținute restul dispozițiilor sentinței.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului B., cu sediul în B., .-10, județ B., împotriva sentinței civile nr.179 din 5.02.2013 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu reclamantul S. I., domiciliat în comuna M., ..91, județ B. și intimații-pârâți C. S. de Pensii a MAI, cu sediul în București, ..3, sector 4 și M. Administrației și Internelor, cu sediul în București, Piața Revoluției, nr. 1A, sector 1 și în consecință:

Modifică în parte sentința în sensul că înlătură obligarea recurentului să elibereze contestatorului adeverința din care să rezulte premiul anual pentru anul 2001.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. I., domiciliat în comuna M., ..91, județ B. împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică 23 aprilie 2013.

PreședinteJudecători

V. S. E. M. C. Ș.

Grefier

A. F.

Operator de date cu caracter personal

nr.notificare 3120/2006

2013-05-09

CS/FA

2 ex.

d.f. Trib.B. nr._

j.f. G. S.

← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1377/2013....		Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 3173/2013.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Asigurări sociale. Decizia nr. 35/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 999/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 2692/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1377/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 3173/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 5016/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 3994/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 3995/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI