Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 2692/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2013

Decizia nr. 2692/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 2402/105/2012*

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 2692

Ședința publică din data de 8 octombrie 2013

Președinte - C. - P. B.

Judecători - E.-S. L.

- V.-A. P.

Grefier - N. M.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatorul V. D., prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, cu sediul ales la Cabinet Avocat C. G., în București ..4, ., ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 1664/11.06.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații M. A. Naționale - Departamentul Financiar Contabil, cu sediul în București ., sector 5 și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale, cu sediul în București .. 7-9, sector 6.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, în temeiul art.6 din Legea nr. 192/2006, informează asupra posibilității și avantajelor folosirii procedurii medierii, părțile putând să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și că prin cererea de recurs s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod pr.civilă.

Curtea, constatând că prin cererea de recurs, s-a solicitat judecata în lipsă, dând eficiență dispozițiilor imperative reglementate de art. 242 alin. 2 Cod proc. civilă (forma în vigoare la data introducerii acțiunii, aplicabilă în speță față de dispozițiile art. 24 și art.25 alin.1 Cod pr.civilă, forma actuală) apreciază cauza în stare de judecată și deliberând a pronunțat următoarea soluție.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, contestatorul V. D., prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, a solicitat, în contradictoriu cu intimații M. A. Naționale - Departamentul Financiar-Contabil și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale, anularea hotărârii Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul M., astfel cum este menționată în anexa nr.1 a cererii, anularea deciziei de revizuire a pensiei contestate nr._/15.12.2011, menținerea deciziei de stabilire a cuantumului pensiei nr._/22.05.2007 plătită în luna decembrie 2010, obligarea intimatei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr.164/2001 plătită în luna decembrie 2010 și pensia revizuită conform Legii nr.119/2010, HG nr.735 /2010 și OUG nr.1/2011 de la data plății și până la repunerea în plată a pensiei inițiale, precum și obligarea intimatei la plata dobânzii legale și a indicelui de inflație aferentă sumelor reprezentând diferența dintre cele două decizii, dobândă calculată până la data plății efective a pensiei inițiale, cu cheltuieli de judecată.

În subsidiar, contestatorul a învederat că înțelege să conteste cuantumul pensiei stabilit în urma revizuirii, ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare, conform precizărilor din contestația adresată comisiei de contestații din cadrul ministerului.

În motivarea contestației, s-a arătat că deși contestatorul s-a adresat în termen legal Comisiei de Contestații din cadrul Ministerului A. Naționale, Comisia de Contestații nu a soluționat contestația depusă, în sensul că nu a analizat și nu a răspuns tuturor criticilor formulate în privința modalității și corectitudinii efectuării revizuirii, mulțumindu-se să facă o trecere în revistă a actelor normative incidente în cauză.

S-a menționat că deciziile de recalculare a pensiei au fost emise în temeiul dispozițiilor HG nr.735/21.07.2010, iar în decizia de revizuire contestată, se arată în mod eronat că aceasta ar fi fost emisă numai în temeiul Legii nr.119/2011, în condițiile în care în chiar cuprinsul deciziei de recalculare se indică drept temei HG nr.735/2010.

S-a susținut în continuare că prin sentința civilă nr.338/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a dispus suspendarea executării HG nr.735/2010 până la pronunțarea instanței de fond, soluție rămasă definitivă conform deciziei nr.38/7.01.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că emiterea deciziei de recalculare s-a făcut în baza unui act normativ lipsit de orice temei juridic, în temeiul sentinței indicate, fapt ce este de natură să determine nelegalitatea deciziei de revizuire contestate și a cuantumului pensiei stabilit în urma revizuirii.

S-a mai învederat că decizia de revizuire emisă este lovită de nulitate absolută întrucât ar trebui revizuită o decizie de recalculare emisă în mod legal.

S-a arătat că normele Legii nr.119/2010 contravin prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, membrii SCMD beneficiind de un drept de proprietate asupra pensiei a cărei recalculare a fost dispusă, instanța fiind obligată, conform art.20 alin.2 din Constituția României, să facă aplicarea directă a reglementărilor internaționale.

În continuare, s-a făcut pe larg trimitere la cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența acesteia, cu privire la domeniul de aplicare a art.1 al Protocolului nr.1 adițional la Convenție, arătându-se că ingerința nu este impusă de o cauză de utilitate publică și că nu se respectă cerința proporționalității ingerinței cu scopul legitim urmărit.

S-a susținut că OUG nr.1/2011 nu oferă membrului de sindicat posibilitatea de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate în cauză, iar lipsa totală a despăgubirilor nu se poate justifica, reducerea pensiei și imposibilitatea recuperării vreodată a sumelor de bani aferente procentului de reducere rupând justul echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general.

Totodată, s-a arătat că măsura revizuirii pensiei stabilită prin legi speciale încalcă principiul neretroactivității legii prevăzut de art.15 alin.2 din Constituția României, făcându-se trimitere și la o . decizii ale Curții Constituționale privitoare la principiul neretroactivității, măsurile propuse având caracter civil, astfel că ele nu puteau viza decât cazurile care se vor ivi după . nu pe cele deja existente.

De asemenea, s-a învederat că prin revizuirea pensiei se încalcă principiul dreptului câștigat, principiu care, chiar dacă nu are o consacrare legală, are o construcție jurisprudențială.

S-a mai arătat că potrivit art.1 alin.4 din OUG nr.1/2011, în cazul pensiilor prevăzute la alin.1, pentru care, cel mai târziu până la 31.10.2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, conform anexei nr.1, dar nu mai puțin de salariul mediu brut pe economie, ceea ce înseamnă că, în măsura în care din vina statului român, prin intermediul instituțiilor sale, nu se poate reconstitui venitul lunar pe care contestatorul l-a realizat, acesta este depunctat, utilizându-se cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate și a principiului drepturilor câștigate.

În subsidiar, a fost contestat cuantumul pensiei stabilit prin decizia de revizuire susținându-se că decizia nu cuprinde primele ce au fost acordate contestatorului de-a lungul timpului - de 1 mai și 23 august, ce se acordau până în anul 1989, primele acordate prin lege în perioada 1989 și până la ieșirea acestuia la pensie, al treisprezecelea salariu și nu s-a luat în calcul grupa de muncă în care a lucrat contestatorul de-a lungul timpului.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Intimatul M. A. Naționale a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prematurității formulării acțiunii, solicitând respingerea acțiunii ca prematură.

S-a susținut că acțiunea este prematură deoarece nu este îndreptată împotriva unei decizii/hotărâri emise de Comisia de Contestații Pensii din cadrul Ministerului A. Naționale, ci împotriva unei decizii de revizuire a pensiei emisă de C. S. de Pensii a M..

Au mai fost invocate prevederile art.22 din Metodologia de calcul privind revizuirea pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, cuprinsă în anexa nr.3 la OUG nr.1/2011, precum și ale art.149 alin.2 din Legea nr.263/2010 și ale art.153 lit.d din Legea nr.263/2010, la al căror conținut s-a făcut referire, în raport de care s-a cerut admiterea excepției și respingerea acțiunii ca prematură.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată învederându-se că la data de 03.02.2011 a intrat în vigoare OUG nr.1/2011, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, iar prin acest act normativ a fost abrogată expres HG nr.735/2010 și a fost instituită o nouă metodologie și noi termene pentru revizuirea cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității, scopul fiind acela de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție prin Legea nr.119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.

S-a susținut că revizuirea pensiilor vizează toate acele pensii care au fost calculate parțial sau integral pe baza salariului mediu brut pe economie, categorie în care se încadrează și pensia contestatorului, iar determinarea stagiului de cotizare și a punctajului mediu anual se face pe baza datelor din dosarul de pensionare, astfel cum rezultă din prevederile art.4 și art.18 din anexa nr.3 a OUG nr.1/2011.

Cu privire la afirmația conform căreia prin revizuirea pensiei s-ar încălca dreptul de proprietate, principiul neretroactivității legii și principiul drepturilor câștigate, s-a susținut că asupra acestor aspecte s-a pronunțat Curtea Constituțională prin deciziile nr.871/2010 și nr.873/2010, statuându-se că prevederile art.1-5 și art.12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu contravin dispozițiilor constituționale privind neretroactivitatea legii civile, principiului drepturilor câștigate, dreptul de proprietate și nici tratatelor internaționale la care România este parte, făcându-se în continuare trimitere la o . aspecte reținute în considerentele acestor decizii, care sunt definitive și general obligatorii.

Totodată, s-a arătat că au fost respinse ca inadmisibile de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului plângerile referitoare la încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, coroborat cu art.14 din Convenție, în cauza F. și alții contra României, prin decizia de inadmisibilitate CEDO arătând că reformarea sistemului de pensii prin transformarea pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr.119/2010, este compatibilă cu art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.

S-a mai susținut că la analizarea fondului contestației instanța nu poate ignora decizia nr.29/12.12.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în soluționarea recursului în interesul legii formulat cu privire la aplicarea unitară a Legii nr.119/2010, la ale cărei considerente s-a făcut trimitere.

În speță, s-a arătat că diminuarea cuantumului pensiei în urma revizuirii conform prevederilor legale în vigoare nu este o măsură excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială și care să ducă la compromiterea raportului de proporționalitate.Contestatorul beneficiază practic, de la data de 01.01.2011, de drepturile de pensie calculate conform principiului contributivității.

Referitor la respectarea principiului proporționalității, s-a făcut trimitere la hotărârea CEDO în cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei, prin care s-a reținut că raportul de proporționalitate este compromis dacă reclamantul suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială, marjă care, în acest domeniu, este una extensivă.Asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.

De asemenea, s-a învederat că în cadrul recursului în interesul legii soluționat prin decizia nr.29/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a indicat, fără a fi limitative în cadrul circumstanțelor obiective de analiză, o . criterii care ar putea fi avute în vedere, cum ar fi indemnizația socială pentru pensionari, prevăzută de art.7 din Legea nr.118/2010 ori pensia medie lunară, respectiv dacă în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit „ prag de dificultate”, pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.

Raportat la criteriile sus-menționate și având în vedere valoarea pensiei medii, a venitului minim pe economie, a salariului mediu brut pe economie, s-a conchis că nu se poate considera că pensia stabilită prin decizia de revizuire ar fi infimă și l-ar pune pe contestator în situația de a fi lipsit de mijloace de subzistență.

Prin sentința civilă nr.5013 din data de 22.10.2012, Tribunalul Prahova a admis excepția prematurității invocată prin întâmpinare și a respins contestația ca fiind prematur introdusă.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că în raport de prevederile art.149 alin.1, art.150 alin.3 și art.151 alin.2 din Legea nr.263/2010, la care a făcut trimitere, rezultă că înainte de sesizarea instanței de judecată în legătură cu nelegalitatea sau netemeinicia deciziilor de pensionare emise începând cu data de 01.01.2011, beneficiarul unei astfel de decizii este necesar să parcurgă procedura prealabilă obligatorie prevăzută de dispozițiile Legii nr.263/2010, procedură care se finalizează cu adoptarea unei hotărâri de către Comisia Centrală de Contestații sau comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului A. Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații.

În prezenta cauză, tribunalul a constatat că deși contestatorul a sesizat Comisia de Contestații din cadrul Ministerului A. Naționale cu nemulțumirile sale legate de modalitatea în care s-a procedat la stabilirea cuantumului pensiei ca urmare a emiterii deciziei de revizuire contestate, contestația respectivă nu a fost analizată de această comisie, astfel încât, nefiind adoptată o hotărâre conform art.150 alin.3 din Legea nr.263/2010, s-a conchis că prezenta contestație apare ca fiind prematur formulată.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs contestatorul, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp. art. 304 pct. 9 și art. 304 1 Cod pr. Civilă, susținând, pentru considerentele expuse în motivarea recursului, că în mod greșit a fost admisă excepția prematurității cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 589/12.03.2013 a Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă a fost admis recursul și s-a casat sentința trimițându-se cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că potrivit art.149 alin.1 din Legea nr.263/2010, deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele sectoriale de pensii pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații, respectiv la comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului A. Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezentând procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional, conform alin.2 al art.149 din Legea nr.263/2010.

Pe de altă parte, a reținut instanța de recurs, casele sectoriale de pensii sunt, potrivit alin.2 al art.132 din Legea nr.263/2010, succesoare de drept ale structurilor organizatorice responsabile cu pensiile din instituțiile menționate la alin. 1 al art. 132, adică M. A. Naționale, M. Administrației și Internelor și Serviciul Român de Informații.

De asemenea, potrivit art. 150 alin. 3 și 4 din Legea nr.263/2010, în soluționarea contestațiilor Comisia Centrală de Contestații, respectiv comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului A. Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații adoptă hotărâri, iar termenul de soluționare a contestației este de 45 de zile de la data înregistrării acesteia.

În fine, s-a arătat că hotărârile Comisiei Centrale de Contestații, respectiv ale comisiilor de contestații care funcționează în cadrul Ministerului A. Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații pot fi atacate la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare, potrivit art.151 alin.2 din Legea nr.263/2010.

Din cuprinsul dispozițiilor legale sus-enunțate s-a conchis că împotriva deciziei de revizuire nr._/15.12.2011 a pensiei emisă în cauză nu trebuia a se formula contestație direct la instanță, ci, mai întâi, era necesar a se formula contestație la Comisia de contestații care funcționează în cadrul Ministerului A. Naționale, demers pe care membrul de sindicat în numele căruia a fost formulată contestația de față l-a făcut, conform confirmării de primire și contestației depuse la dosarul de fond, cu respectarea termenului legal.

Cum la dosarul cauzei nu sunt dovezi în sensul că în termenul legal de 45 de zile de la înregistrarea contestației, potrivit art. 150 alin. 4 din Legea nr. 263/2010, Comisia de contestații care funcționează în cadrul Ministerului A. Naționale ar fi soluționat contestația formulată, în mod legal și întemeiat, a reținut Curtea, la data de 26.03.2012 recurentul-contestator s-a adresat instanței de judecată, în lipsa răspunsului în termenul prevăzut de lege la contestația depusă la Comisia de contestații din cadrul M..

Pentru considerentele ce preced, instanța de control judiciar a concluzionat că membrul de sindicat a urmat procedura prealabilă, astfel că cererea nu este prematur introdusă, așa cum în mod greșit a apreciat instanța de fond, motiv pentru care recursul a fost apreciat ca fondat, fiind admis în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, reținându-se că în cauză sunt incidente disp. art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă, iar conform art. 312 alin. 2, 3 și 5 Cod pr.civilă a fost casată sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

După casare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. _ .

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 1664/11.06.2013 Tribunalul Prahova a respins contestația ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr._ din 22.05.2007, C. de Pensii S. din cadrul Ministerului A. Naționale a stabilit în favoarea contestatorului o pensie în cuantum de 2573 lei, iar

potrivit cuponului de pensie pentru luna noiembrie 2010, contestatorul beneficia în acea lună de o pensie în cuantum net de 3135 lei.

S-a mai reținut că prin decizia nr._ din 15.12.2011, pensia contestatorului a fost recalculată, stabilindu-se în favoarea acestuia un cuantum lunar de 3077 lei, începând cu data de 01.01.2011 - decizie de recalculare, ce a fost emisă în baza dispozițiilor Legii nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Ulterior, prin decizia nr._/15.03.2012 privind revizuirea pensiei, C. de pensii sectorială a Ministerului A. Naționale a stabilit în favoarea contestatorului o pensie revizuită brută în cuantum de 3478 lei lunar - decizie emisă în baza OUG nr. 1/2011, înlocuind ca efecte pe cea de recalculare a pensiei - și care a fost contestată în prezenta cauză.

Prin urmare, s-a arătat că în prezent, contestatorul încasează o pensie în cuantum mai mare decât cel stabilit prin decizia contestată.

A mai arătat tribunalul că decizia de revizuire ce face obiectul prezentei contestații a fost emisă în baza dispozițiilor OUG nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, menționată în cuprinsul său.

Potrivit art. 1 alin. 1 din acest act normativ, „Pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.”

Stabilirea cuantumului pensiilor se face în conformitate cu metodologia de calcul prevăzută în anexa la ordonanță, pe baza „documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și ale căror cuantumuri sunt mai mari decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile rezultate în urma recalculării până la data emiterii deciziei de revizuire” (art. 3 și 5).

Conform art. 4, „Pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile lunare individuale realizate pentru întreaga perioadă care constituie stagiu de cotizare rămân în plată în cuantumurile rezultate în urma recalculării”.

A reținut instanța de fond că potrivit scopului declarat în preambulul actului normativ, necesitatea revizuirii pensiilor este dată de disfuncționalitățile constatate în procesul de recalculare a pensiilor conform metodologiei adoptate prin HG nr.735/2010.

Atât Legea 119/2010, cât și OUG 1/2011, a reținut tribunalul, au făcut obiectul controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr. 871 din 25.06. 2010, respectiv nr. 919 din 06.07.2011, prin care a constatat conformitatea prevederilor acestor acte normative cu cele ale Constituției.

Prin contestația formulată, contestatorul a criticat decizia de revizuire emisă nu atât sub aspectul neconformității ei cu actele normative interne, respectiv Legea nr.119/2010 și OUG nr.1/2011, ci, mai ales, sub aspectul neconformității acesteia cu prevederile constituționale și cu cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care, considerentele instanței s-au referit la hotărârea pronunțată de comisie prin prisma cerințelor prevăzute de dispozițiile constituționale și normele europene.

În ce privește constituționalitatea actului administrativ contestat, tribunalul a avut în vedere că în realitate, criticile au în vedere chiar prevederile celor două acte normative menționate, apreciate ca fiind constituționale de către instanța de control constituțional, inclusiv sub aspectul retroactivității acestora și al încălcării principiului nediscriminării, învederate de contestator.

Tribunalul a avut în vedere că aceasta este obligatorie în cauză, iar instanța sesizată cu aplicarea celor două acte normative nu are competența de a proceda la un nou control de constituționalitate a acestor dispoziții legale.

S-a arătat în continuare că prin contestația formulată a fost criticat actul contestat și sub aspectul încălcării art. 1 din Protocolul 1 CEDO combinat cu art. 14 CEDO.

Cu privire la aplicarea dispozițiilor Legii nr.119/2010 prin raportare la art. 20 alin. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO și art. 14 CEDO, precum și la deciziile 871 și 873 din 25 iunie 1010 ale Curții Constituționale, s-a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție, în complet special constituit pentru soluționarea unor recursuri în interesul legii, prin decizia nr. 29 din 12.12.2011, a apreciat că instanțele naționale competente să soluționeze acest tip de cauze urmează să facă o analiză in concreto de compatibilitate a diminuării pensiei stabilite prin decizia contestată cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, căci controlul in abstracto efectuat de Curtea Constituțională nu îl exclude pe cel al instanțelor de judecată.

Referitor însă la compatibilitatea actelor normative cu prevederile art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul adițional la aceasta, instanța supremă a apreciat, prin aceeași decizie, că instanțele judecătorești nu au competența de a face reevaluări după ce Curtea Constituțională a stabilit constituționalitatea lor sub aspectul discriminării, neputându-se reține că standardul constituțional ar fi inferior standardului european.

În consecință, tribunalul a analizat decizia contestată din punct de vedere a compatibilității sale cu prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO.

În acest sens, tribunalul a apreciat că pensia stabilită în favoarea contestatorului prin decizia nr._ din 15.03.2012 reprezintă un „interes patrimonial” ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1, atât sub aspectul părții contributive, cât și sub aspectul părții necontributive, ce se suportă de la bugetul de stat.

S-a arătat că prin Legea nr.119/2010, sistemul de pensii a fost reformat, ceea ce a avut ca efect modificarea cuantumului pensiilor aflate în plată cu titlul de pensii de serviciu, până la limita corespunzătoare părții contributive.

În cauza de față, contestatorul a beneficiat de o pensie mai redusă doar prin decizia de stabilire inițială a acesteia - decizia nr._ din 22.05.2007- ulterior însă, prin decizia de revizuire contestată în prezenta cauză, cuantumul brut al pensiei contestatorului a fost stabilit la un nivel superior celui din anul 2010, fiind mai mare și decât cuantumul pensiei stabilită prin decizia nr._ din 15.12.2011 emisă în baza Legilor nr. 164/2001 și 263/2010, a cărei menținere în plată s-a solicitat prin contestația de față.

Pe cale de consecință, s-a arătat că nu se poate reține o încălcare a dreptului de proprietate, sub niciun aspect, contestatorul nu a suferit o ingerință în dreptul de proprietate - astfel că apare ca neîntemeiat atât capătul de cerere privind menținerea deciziei de stabilire a cuantumului pensiei, respectiv, decizia_ din 15.12.2011, (potrivit căreia cuantumul pensiei este mai mic decât cel al pensiei stabilite prin decizia de revizuire contestată), cât și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia inițială și pensia revizuită (aceasta din urmă fiind mai mare decât cea inițială), precum și, evident, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferentă sumelor reprezentând diferența arătată, ca o consecință a respingerii primelor capete de cerere ale contestației.

Tribunalul a avut în vedere, în același sens, și jurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv deciziile de inadmisibilitate pronunțate la data de 07.02.2012 în cauzele conexate A.-M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României, respectiv în cauza C. A. și alții contra României.

S-a arătat că în prima cauză, contestatorii au suferit reduceri ale veniturilor permanente cu mai mult de 50 % și, iar reducerea privea doar partea necontributivă.

În cea de-a doua cauză, ce privea chiar compatibilitatea unor decizii de pensionare date în baza actelor normative aplicabile în speță, Curtea a apreciat că reducerile suferite de beneficiarii pensiilor de serviciu nu pot fi considerate nerezonabile sau disproporționate, iar reforma sistemului de pensii nu a avut caracter retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, ci numai asupra unei părți din pensie, suportată integral de la bugetul de stat, care reprezenta un avantaj de care contestatorii au beneficiat datorită profesiei lor.

În ce privește criticile aduse modului de calcul, tribunalul a constatat că la dosar a fost depusă documentația ce a stat la baza emiterii deciziei, din care rezultă că modul de calcul se întemeiază pe adeverințele de salarizare depuse de angajatorii contestatorului.

Referitor la aspectele legate de întocmirea adeverințelor sau stagiul total de cotizare valorificate în ultima decizie de pensie, C. de Pensii S. a utilizat date înscrise în actele doveditoare privind veniturile realizate, existente în dosarul de pensionare, date a căror corectitudine contestatorul nu a înțeles să o critice.

În aceste condiții, tribunalul nu reținut erori în modul de calcul al pensiei raportat la tot probatoriul scriptic depus de contestator și documentația înaintată de intimați și, de asemenea, nu s-au constatat nici încălcări ale actelor normative interne în baza cărora a fost emisă decizia atacată.

Față de motivele expuse, tribunalul a apreciat motivele invocate în contestație ca fiind neîntemeiate și a dispus respingerea în totalitate a acesteia, ca neîntemeiată, inclusiv sub aspectul cheltuielilor de judecată solicitate, având în vedere soluția pronunțată în cauză.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs contestatorul, prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art.304 pct. 9 Cod pr.civilă și art.3041 Cod pr.civilă.

Se susține că prin decizia contestată s-a recalculat pensia aflată în plată și s-a stabilit cuantumul acesteia în baza Legii nr. 119/2010 (art.1 lit. a), pensia fiind redusă drastic, iar în mod eronat instanța de fond a apreciat că recalcularea pensiei s-a făcut în mod legal, reținând că în speță nu a avut loc o încălcare a art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, apreciind suplimentar că ingerința statului în dreptul de pensie este justificată și deci, legală.

Se învederează că potrivit art.1 alin.1 pct. a din Legea nr. 119/2010, pensiile de serviciu ale personalului devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, iar conform art.3 din Legea nr.119/2010, pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, potrivit alin.2 al art.3, în situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin.1, care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Se arată că instanța de fond a fost învestită cu analizarea legalității deciziei emise prin prisma legilor în vigoare, dar și a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar chiar dacă, în exercitarea atribuțiilor sale, Curtea Constituțională - ce este, potrivit dispozițiilor art. 1 și 2 din Legea privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, garantul supremației Constituției României, asigurând controlul constituționalității legilor, a tratatelor internaționale, a regulamentelor Parlamentului și a ordonanțelor Guvernului - are posibilitatea raportării și la dispozițiile internaționale în materia drepturilor fundamentale ale omului, statuările acesteia, aflate în contradicție cu cele ale forurilor internaționale competente să interpreteze aceste prevederi, nu pot fi reținute de instanțele judecătorești sesizate cu soluționarea unui litigiu în care își găsesc aplicarea.

Se învederează că instanțele judecătorești sunt obligate, în temeiul art. 20 din Constituția României și a obligațiilor pe care România și le-a asumat în urma ratificării acestor pacte, convenții și tratate privitoare la drepturile fundamentale ale omului, să ignore legile interne și interpretările Curții Constituționale a României care contravin reglementarilor internaționale și interpretărilor date acestora de organele abilitate.

Prin aplicarea cu prioritate, față de cele interne, a dispozițiilor internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și a interpretărilor acestor dispoziții date de forurile internaționale competente, instanțele de judecată nu încalcă prevederile art. 1 alin.3 din Legea nr.47/1992, potrivit cărora deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor și nici pe cele ale art.31 din aceeași lege, conform cărora decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, cu atât mai mult cu cât deciziile invocate anterior sunt de respingere a obiecțiilor de neconstituționalitate, iar nu de admitere a acestora.

Curtea europeană, arată recurentul, a constatat că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale și prin urmare, constatarea anterioară a constituționalității Legii nr.119/2010 nu împiedică instanța națională să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare Convenției.

Or, instanța de fond a ignorat la pronunțarea hotărârii încălcarea frapantă și gravă a dispozițiilor art.1 al primului Protocol adițional al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, la al căror conținut s-a făcut referire, coroborate cu cele ale art. 14 din Convenție.

Prima instanță avea obligația de a verifica respectarea acestor dispoziții prioritare ale dreptului internațional, instanța națională fiind obligată să interpreteze aceste norme în concordanță cu reperele statuate de jurisprudența CEDO, jurisprudență ce are o aplicare directă în dreptul intern.

Se conchide că instanța de fond avea obligația de a cerceta măsura în care situația de fapt a recurentului - contestator se înscrie în situația menționată la art. 1 din Convenție, respectiv de a verifica următoarele aspecte: dacă partea reclamantă deține un „bun” existent; dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului; dacă ingerința îndeplinește condițiile: legalității; a existenței unui scop legitim (sau de utilitate publică) în acord perfect cu interesul general; a proporționalității rezonabile a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit; a prezervării unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății; a nediscriminării.

În ceea ce privește pensia de serviciu (specială), din punctul de vedere al naturii juridice, se susține că nu trebuie să se confunde și nici să nu se suprapună cu cea de pensie de drept comun.

Dreptul la pensia de serviciu s-a născut în baza unui regim profesional public de securitate socială instituit prin legea internă, distinct de dreptul la pensie din sistemul general.

Se mai susține că începând cu hotărârea pronunțată în Cauza Stec și alții contra Regatul Unit, Curtea a abandonat definitiv (în materie de pensii și alte drepturi de securitate socială) distincția dintre beneficiile contributive și necontributive (plătite din resurse bugetare), ambele fiind deopotrivă și fără echivoc considerate ca situându-se sub protecția art.1 al primului Protocol adițional la Convenție, ca bunuri proprietate individuală.

Mai mult, Curtea a adăugat, statuând în mod expres, că atunci când un stat alege să instituie prin legea internă o schemă (un regim) de pensii, toate drepturile individuale și interesele derivând din această schemă cad sub incidența art.1 al Protocolului nr.1 și art. 14 din Convenție, indiferent de plata sau nu a unei contribuții la schemă sau a scopurilor pentru care schema de pensii a fost fondată (cauza Andrejeva contra Letonia, în care s-a reținut încălcarea art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 al Protocolului nr.1).

Art. 1 al primului Protocol adițional nu pune restricții libertății statelor de a decide dacă să pună în practică orice formă de schemă de securitate socială sau în a alege tipul sau cuantumul beneficiilor ce vor fi generate de schema ce va fi aleasă, însă, de îndată ce statul contractant a pus în vigoare legislația care acordă plata dreptului de securitate socială, această legislație trebuie considerată ca generând un interes pecuniar ocrotit de art.1 al Protocolului nr.1 și art. 14 din Convenție, pentru toate persoanele care satisfac cerințele legale de pensionare (cauzele Stec și alții contra Regatul Unit, Andrejeva contra Letonia).

Curtea a observat că, în materie de pensii, odată ce o persoană a fost admisă într-o funcție publică, acea persoană a dobândit un drept (de a primi pensia corespunzătoare prevăzută de lege pentru îndeplinirea serviciului public), care constituie un „bun” în sensul art.1 al Protocolului nr.1 (cauzele Azinas contra Cipru, Apostolakis contra G.). Dreptul la alocația de pensie constituie un drept patrimonial, în sensul art.1 al primului Protocol adițional, fiind suficient stabilit de autoritățile naționale în baza legislației în vigoare.

În consecință, și pensia de serviciu, stabilită de autoritățile române (serviciul public de pensii) printr-o decizie administrativă de pensionare, în baza legii, reprezintă un „bun”, partea reclamantă exercitând acest drept prin încasarea lunară a pensiilor, după data pensionării.

Curtea, arată recurentul, a statuat expres că dacă statul reduce total sau parțial pensia ocupațională publică sau pensia de serviciu necontributivă (prin lege sau ca măsură disciplinară), este inevitabilă concluzia că acea reducere a operat ca o ingerință asupra dreptului la respectarea bunurilor, care trebuie analizată în lumina art. 1 al Protocolului nr. 1 (cauzele Azinas contra Cipru, Banfield contra Regatul Unit, Apostolakis contra G.), fiind inacceptabil argumentul tribunalului potrivit căruia nu există o ingerință asupra proprietății în caz de reducere a pensiei sub pretextul că viitorul cuantum ce va fi plătit va fi calculat în concordanță cu noile norme legale incidente.

Așa cum s-a reținut și în alte cauze, reducerea cuantumului pensiei sau întreruperea plății acesteia reprezintă o ingerință ce trebuie justificată (cauzele Kjartan Asmudsson contra Islanda, Rasmussen contra Polonia, Wieczorek contra Polonia), iar în acest context, prevederile abrogative ale art. 1-3 din Legea nr. 19/2010 (menținute și prin art. 196 lit.i din Legea nr.263/2010) au avut ca efect eliminarea totală și intempestivă a pensiei de serviciu, fapt ce reprezintă o incontestabilă ingerință asupra proprietății din partea statului, chiar dacă pensia de serviciu a fost înlocuită cu pensia de drept comun.

Întrucât pensia de serviciu a fost total suprimată, fiind abrogată însăși această instituție juridică în integralitatea ei, această situație poate echivala cu o veritabilă privare de proprietate întrucât în speță este cazul unei eliminări integrale și ireversibile a dreptului, iar nu o suspendare sau amânare a plății acestuia ori o reducere parțială de cuantum.

Testul de proporționalitate a ingerinței constă în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate, în caz de privare de proprietate, chiar dacă compensația nu trebuie să fie integrală în anumite circumstanțe, totuși ea trebuie să fie rezonabilă.

Or, acordarea în locul vechiului bun (pensia de serviciu), a unui alt bun (pensia de drept comun) cu o valoare substanțial și vădit diminuată, nu se încadrează în limitele rezonabilului.

Tribunalul ar fi trebuit să procedeze la analizarea condițiilor ingerinței statului asupra dreptului la respectarea bunurilor, condiții fixate de Convenție: legalitatea; existența unul scop legitim în acord perfect cu interesul general; proporționalitatea rezonabilă a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim

urmărit; prezervarea unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății; nediscriminarea.

Se susține că instanța de fond ar fi trebuit să verifice cu prioritate dacă ingerința în cauză a satisfăcut cerințele legalității și nu a fost arbitrară (cauzele Beyeler contra Italia, Latridis contra G., Wieczorek contra Polonia).

Principiul legalității comportă trei aspecte: existența normei legale care reglementează ingerința; caracteristicile normei legale; aplicarea normei într-o manieră care să nu fie vădit eronată sau arbitrară.

Or, în ceea ce privește ingerința, aceasta este prevăzută de lege, ingerința producându-se în baza unei norme legale în materie.Întotdeauna, principiul legalității mai presupune ca norma aplicată din dreptul intern să fie suficient de accesibilă, precisă și predictibilă.

În acest sens, este necesar ca reglementările legale interne să prevadă în mod clar și neechivoc, timp de mai mulți ani, că o anumită cauză atrage pierderea totală sau parțială a pensiei de serviciu (ocupaționale), iar pensionarul să poată cu ușurință cunoaște aceste dispoziții ale legii, lipsite de orice ambiguitate, fiind prevenit asupra consecințelor intervenirii respectivelor cauze legale exacte de încetare a acordării pensiei (cauzele Banfield contra Regatul Unit, Rasmussen contra Polonia).

În cazul de față, nicio dispoziție din legislația specială sau generală a pensiilor în vigoare la momentul recalculării nu prevede printre cazurile legale de încetare a plății pensiilor de serviciu dificultățile financiare ale bugetului de pensii.

Mai mult, instanța de fond ar fi trebuit să observe că stabilitatea și coerența plății pensiilor este garantată expres de către stat, care și-a asumat necondiționat obligația finanțării deficitului bugetului de pensii (art. 16 din Legea nr.19/2000, reluat și de art. 26 din Legea nr.263/2010).

Conchide recurentul că această condiție, a legalității ingerinței, nu este îndeplinită, deoarece aceasta implică și o accesibilitate, precizie și predictibilitate a normei legale interne.În speță, stabilitatea, siguranța și coerența legislativă rezonabil sperată a fost înfrântă fără nicio prevenire prealabilă, care să fie lipsită de ambiguitate, încălcându-se astfel art. 1 din Protocolul nr.1 al Convenției.

Referitor la erorile la calculul pensiei, se arată că instanța de fond a reținut că din actele depuse la dosar nu au reieșit erori de calcul, însă printr-o simplă verificare a buletinului de calcul și a anexei nr. 1 din OUG nr. 1/2011 rezultă mai multe erori, lipsuri sau neconcordanțe.

Astfel, recurentul a avut mai multe grade militare, pentru care în Anexa 1 la OUG nr.1/2011, solda minimă este în cuantum mult mai mare decât venitul menționat de intimată în buletinul de calcul al deciziei contestate sau în adeverințele care cuprind sume identice cu cele din buletinul de calcul.

În urma comparării acestor date, se susține că reiese că de fapt, cuantumul veniturilor din buletinul de calcul și adeverința/situația veniturilor este semnificativ mai mic decât cuantumul soldei minime pentru gradul deținut de recurent.

De asemenea, se învederează că adeverințele de venituri nu evidențiază, astfel cum ar fi legal și corect, componența venitului, respectiv cât constituie brut, cât este solda minimă, cât din venitul respectiv sunt prime, sporuri sau alte drepturi bănești.

Așadar, este posibil ca venitul lunar menționat în adeverința de venituri să fie mai mare decât solda minimă menționată în anexa la OUG nr.1/2011, dar acel venit să fie compus din prime, sporuri și alte drepturi bănești, iar cuantumul soldei care compune respectivul venit să fie mai mic decât cel menționat în anexa nr. 1 la OUG nr.1/2011.

Astfel, chiar și pentru perioadele în care venitul din buletinul de calcul și adeverință este mai mare decât solda minimă, nu se poate ști dacă acest venit reprezintă solda din luna respectivă sau include și alte drepturi bănești.

Cu privire la proporționalitatea măsurii, se arată că în expunerea de motive a legii, depusă de inițiator la Parlament, există două motive care corespund condiției scopului legitim: continuarea crizei economice și în anul 2009 și extinderea acesteia în anul 2010, ce atrage necesitatea asigurării sustenabilității financiare a sistemului de pensii publice, eliminarea privilegiilor din legile sistemelor speciale de pensii publice.

Este necesară însă o proporționalitate rezonabilă între ingerință (mijloacele utilizate) și scopul legitim urmărit. Curtea a acceptat că, în sens larg, poate reprezenta un scop legitim protecția sistemului economic al țării, în contextul necesității instituirii unui sistem de securitate socială viabil și a capacității reduse a bugetului național. Dar instanța europeană a subliniat că, și în acest caz, este obligatoriu să se determine dacă a existat un raport rezonabil de proporționalitate între mai sus menționatul scop legitim și mijloacele utilizate, în fiecare caz în speță (cauzele Andrejeva contra Letonia și Bunchen contra Republica Cehă). Ingerința trebuie să fie proporțională în mod rezonabil cu scopul urmărit (cauzele J. și alții contra Germania, Wieczorek contra Polonia).

Procedând la o asemenea verificare concretă, două condiții preliminare, comune ambelor scopuri legitime invocate (criza economică, respectiv eliminarea privilegiilor unor pensionari), constau în păstrarea îndeplinirii condițiilor de pensionare specială de către partea reclamantă și lipsa caracterului discreționar al ingerinței. Partea reclamantă nu a încetat să îndeplinească condițiile legale ale pensiei speciale acordate, deci nu poate fi invocată existența proporționalității în sensul reținut în Cauza Rasmussen contra Polonia.

În primul rând, sub aspectul asigurării sustenabilității bugetului de asigurări sociale în condițiile de criză economică, condiția proporționalității impune: motivarea suficientă a mijloacelor utilizate; acționarea de către stat într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecință.

Privarea de proprietate, servind interesului public, trebuie să urmărească scopul legitim prin mijloace proporționale în mod rezonabil cu scopul urmărit.

Principiul „bunei guvernări” impune ca atunci când o problemă de interes public apare, autoritățile publice să acționeze într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecvență (cauzele Beyeler contra Italia, Moskal contra Polonia).

Or, dacă mijloacele utilizate sunt insuficient motivate, este încălcată Convenția (cauza Beyeler contra Italia).

Obligația statului de a motiva ingerința (actul normativ - Legea nr. 119/2010) rezultă expres și din dispozițiile art. 6 și art. 7 din Legea nr.24/2000, trebuind să existe o expunere de motive a legii însoțită de un studiu de impact, cu soluții care „trebuie să fie temeinic fundamentate” în baza evaluării preliminare a impactului noilor reglementări.

Însă, așa cum remarcă expres și Curtea Constituțională în cuprinsul deciziei nr.873/2010, se poate cu ușurință observa că la secțiunea a 4-a din expunerea de motive, intitulată „Impactul financiar asupra bugetului național general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât și pe termen lung (5 ani)”, nu se face nicio precizare cu privire la modificarea aspectelor bugetare, deci nu a fost temeinic fundamentată această măsură.

Cu privire la obligația statului de a acționa într-un timp adecvat, se arată că pentru a exista un raport de proporționalitate față de caracterul pur temporar si excepțional al crizei economice, trebuie ca și mijloacele utilizate (prin ingerința asupra dreptului de proprietate) să fie tot temporare.

Potrivit deciziei nr.46/2002 a Curții Constituționale, în cazul în care condițiile economice, financiare sau sociale o impun, legiuitorul poate suspenda temporar aplicarea unor dispoziții legale, printr-un act normativ de același nivel, iar statul avea posibilitatea de a diminua temporar, pe perioada existenței dificultăților economico - financiare, a pensiilor speciale, cu posibilitatea reluării imediate în plată a acestora în momentul în care condițiile care au determinat luarea măsurii ar fi dispărut.

Or, mijlocul folosit (al eliminării definitive a dreptului la pensia de serviciu) nu se află într-un raport de proporționalitate rezonabil cu caracterul temporar al crizei economice și a perioadei rezonabile în care statul trebuie să găsească soluțiile adecvate.

Acest scop legitim (al apărării față de criza economică) justifică numai măsuri pe durata determinată a crizei, deci temporare, precum suspendarea temporară a exercițiului unui drept (cum ar fi cel la pensie de serviciu), astfel că odată în plus, în speță a fost încălcat art.1 al primului Protocol adițional, pentru nerespectarea condiției proporționalității.

Și pentru al doilea scop legitim invocat, al eliminării privilegiilor, mijloacele utilizate nu sunt într-un raport de proporționalitate cu acest scop urmărit arătându-se că așa cum s-a reținut și prin decizia nr.20/2000 a Curții Constituționale, și din natura juridică a dreptului la pensie de serviciu, acest drept, fondat pe un regim profesional public special de securitate socială, nu reprezintă un privilegiu și are o justificare obiectivă și rațională, fiind o compensație pentru incovenientele majore ce rezultă din rigoarea și riscurile deosebite ale statutelor profesionale speciale.

Aceste categorii profesionale speciale au acumulat un stagiu complex (atât contributiv, cât și privativ, simultan cu îndeplinirea unor obligații profesionale deosebit de restrictive și riscante), deci nu se află într-o situație similară cu celelalte categorii nesupuse unui astfel de regim ocupațional.

Or, principiul „echilibrului echitabil” între cerințele interesului general al societății și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanelor, implică necesitatea unui raport rezonabil între mijloacele folosite și scopul urmărit a fi realizat, în contextul regulii statuate de prima frază a primului alineat al art. 1 din primul Protocol adițional, stabilirea faptului dacă a existat un asemenea echilibru necesită o examinare completă a diferitelor aspecte incidente în speță, cum ar fi conduita autorităților sau a părții reclamante.

Astfel, dacă autoritățile pot acționa oricând în sensul ingerinței asupra proprietății (de exemplu, prin eliminarea pensiei de serviciu), atunci drepturile proprietarului sunt întotdeauna restricționate prin crearea unei continue incertitudini și insecurități, fiind încălcat art.1 al Protocolului nr.1 (Cauza Beyeler contra Italia).

Recurentul menționează că nu i se poate reproșa conduita sa, deoarece s-a achitat de stagiul complex prevăzut de regimul profesional public special de securitate socială, care era obligatoriu.

De asemenea, nu a putut contribui la o schemă privată de pensii, deoarece autoritățile au adoptat tardiv Legea nr.411/2004, partea reclamantă nemaiputând în mod obiectiv realiza stagiul cerut de această lege înainte de data pensionării.

Se arată că după cum s-a demonstrat, recurentul se află într-o situație de vulnerabilitate financiară socială sub aspectul mijloacelor de subzistență, deoarece statutul profesional i-a impus interdicții profesionale, concomitent cu suportarea riscurilor profesionale și a altor obligații statutare deosebite.

Or, în urma supunerii recurentului la toate aceste privațiuni economice și sociale, este excesivă și disproporționată lăsarea acestuia fără compensația materială adecvată și proporțională privațiunilor suportate, fiind pus intempestiv într-o situație neprevăzută de mare dificultate și marginalizare socială, prin reducerea unicei surse de venit.

Se conchide că prima instanță a respins în mod eronat contestația, ignorând materialul probator administrat în cauză, practica europeană în materie, omițând să constate că în speță a operat o ingerință disproporționată din partea statului prin eliminarea pensiilor speciale și revizuirea pensiei recurentului cu consecința diminuării substanțiale a acesteia.

Se solicită pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, iar pe fondul cauzei, admiterea contestației.

Deși legal citați cu această mențiune, intimații nu au depus la dosar întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:

Prin decizia nr.871/25.06.2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr.433/28.06.2010, Curtea Constituțională a statuat, printre altele, că dispozițiile art.1-5 și art.12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale în raport cu disp.art. 15 alin. 2- neretroactivitatea legii, art.16-egalitatea în drepturi a cetățenilor, art.44- dreptul de proprietate privată, art.47 alin.1- referitor la nivel de trai și dreptul la pensie, art.53- restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți și art. 135 alin. 2 lit. f din Constituție - privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.

De asemenea, Curtea a reținut, prin aceeași decizie, că prevederile art. 1 - 5 și art. 12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu încalcă dispozițiile constituționale și internaționale referitoare la dreptul de proprietate având în vedere art.44 din Constituție raportat la art.1 din primul Protocol adițional la Convenție.

S-a reținut, conform considerentelor expuse în cuprinsul deciziei mai sus menționate, printre altele, că dispozițiile legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu încalcă principiul neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.2 din Constituție.

Totodată, prin decizia nr. 873/25.06.2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr.433/28.06.2010, Curtea Constituțională a statuat, printre altele, că dispozițiile art.1 lit.a, b, d - i și art.2-12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale în raport cu disp. art. 15 alin. 2, art.47 alin.2, art.53 din Constituție și art.20 raportat la art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.

Instanța nu este îndrituită să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, după cum s-a statuat prin decizia nr.29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.925/27.12.2011, prin care s-au respins recursurile în interesul legii declarate de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de colegiile de conducere ale Curților de Apel B., Cluj, C. și G. privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege.

Tot în decizia nr. 29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reținut că nici referitor la discriminare, instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art.16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art.14 coroborat cu art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, pentru considerentele arătate în cuprinsul deciziei respective.

Decizia nr.29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, este obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 Cod pr.civilă, adică de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, decizia pronunțată fiind obligatorie inclusiv în privința considerentelor acesteia.

Referitor la analiza de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, se reține că în conformitate cu disp.art.20 alin.1 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, iar potrivit alin.2 al art.20 din Constituție, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Între abordarea Curții Constituționale și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului există în mod incontestabil o diferență fundamentală: în timp ce Curtea Constituțională verifică conformitatea legii cu Constituția, nepronunțându-se asupra interpretării sau aplicării concrete a legii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în principiu, nu verifică compatibilitatea în abstract a unei legi cu Convenția, ci se pronunță cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea unei legi la o anumită situație de fapt.

Prin urmare, judecătorul român trebuie să determine dacă, într-un caz concret, aplicarea legii produce efecte contrare Convenției și, chiar dacă s-a pronunțat deja Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea unei legi, acest lucru nu împiedică instanța de judecată să ajungă la concluzia că aplicarea acelei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare Convenției.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că un sistem bazat pe supremația Convenției și a jurisprudenței aferente acesteia asupra dreptului național este apt să asigure buna funcționare a mecanismului de apărare implementat de Convenție și de protocoalele sale adiționale constatând că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.

Controlul obiectiv, in abstracto, realizat de Curtea Constituțională în ceea ce privește compatibilitatea dintre Legea nr. 119/2010 și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu exclude posibilitatea instanțelor judecătorești de a efectua o analiză nemijlocită, directă, de convenționalitate având în vedere situația particulară din fiecare speță, în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, ca obiect al încălcării reclamate în fiecare litigiu, astfel cum s-a reținut tot în cuprinsul deciziei nr. 29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, mai sus menționată.

Din perspectiva reglementărilor internaționale, Curtea reține că potrivit art. 1 alin.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional, iar conform alin.2 al aceluiași articol, dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.

Așadar, pentru cercetarea nesocotirii prevederilor art.1 al primului Protocol adițional la Convenție se impune ca fiecare cauză concretă dedusă judecății să fie analizată amănunțit, sub toate aspectele sale particulare de fapt, pentru a se putea determina, în concret:1. dacă partea reclamantă deține un „bun” existent; 2. dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului; 3.dacă ingerința îndeplinește condițiile legalității, a existenței unui scop legitim (sau de utilitate publică) în acord perfect cu interesul general și a unei proporționalități rezonabile între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.

În cauza de față, contestatorul V. D. era beneficiarul unei pensii de serviciu stabilită în temeiul Legii nr.164/2001, conform deciziei nr._/22.05.2007, pensie al cărei cuantum era de 3690 lei brut la nivelul lunii noiembrie 2010, respectiv de 3135 lei net.

În conformitate cu art.1 lit.a și b din Legea nr. 119/2010, pensiile militare de stat, pensiile de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, devin pensii în sensul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit art.3 alin.1 din același act normativ, pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, potrivit alin.2 al art.3 din Legea nr.119/2010, în situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin.1, care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

HG nr.735/2010, dată în aplicarea Legii nr.119/2010, a reglementat inițial metodologia de recalculare a pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, conform Legii nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Contestatorului V. D. i-a fost recalculată pensia de serviciu în baza Legii nr.119/2010 și a metodologiei prevăzute de HG nr.735/2010, fiindu-i fixată, în urma recalculării, prin decizia nr._/31.12.2010, o pensie de 1486 lei brut, începând cu data de 01.01.2011, diminuată față de pensia inițială.

HG nr.735/2010 a fost abrogată însă prin OUG nr.1/2011, publicată în Monitorul Oficial nr.81/31.01.2011, act normativ ce privește stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, arătându-se în expunerea de motive a acestei ordonanțe de urgență că întrucât în termenul prevăzut de Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu au fost identificate documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare pentru aproximativ 140.000 de persoane, lucru care a avut un impact negativ asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi, în sensul că, pentru cei care nu au prezentat acte care să dovedească veniturile obținute, în funcție de care s-a recalculat pensia de serviciu, s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, este imperios necesară instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivității, scopul fiind acela de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor prin Legea nr. 119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.

La adoptarea OUG nr.1/2011 s-au avut în vedere, astfel cum rezultă tot din expunerea de motive, exigențele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr. 119/2010, în vederea instituirii unor măsuri legislative pe baza cărora instituțiile implicate să identifice și să transmită caselor de pensii sectoriale toate elementele necesare pentru stabilirea drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și justificat.

În conformitate cu disp.art.1 alin.1 din OUG nr.1/2011, pensiile prevăzute la art.1 lit. a și b din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. 4 din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.

Este important de precizat că potrivit art. 6 alin.1 din OUG nr.1/2011, pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 până la data emiterii deciziei de revizuire, iar conform alin.2 al art.6, diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.

În acest context a fost emisă decizia nr._/15.12.2011 de către C. de Pensii S. a Ministerului A. Naționale, privind revizuirea pensiei în baza OUG nr.1/2011, prin care contestatorului i-a fost stabilită, începând cu data de 01.01.2011, o pensie în cuantum brut de 3077 lei, de asemenea diminuată față de cuantumul pensiei de serviciu pe care acesta îl avusese, respectiv de 3690 lei brut.

Ulterior, respectiv la data de 15.03.2012, contestatorului i-a fost emisă de către C. de Pensii S., o nouă decizie, cu același număr, privind revizuirea pensiei în baza OUG nr.1/2011, fiindu-i stabilită, în urma revizuirii, o pensie în cuantum brut de 3478 lei, începând cu data de 01.01.2011, fiindu-i reținută prin decizia respectivă o perioadă de 17 ani, 8 luni și 7 zile ca desfășurată în condiții speciale de muncă, o perioadă de 2 ani și 2 luni de zile ca desfășurată în condiții deosebite de muncă, o perioadă de 1 an, 9 luni și o zi ca desfășurată în condiții normale de muncă și de 1 an în alte condiții, în calitate de cadru militar, pe baza datelor avute la dispoziție la momentul emiterii acestei ultime decizii, spre deosebire de prima decizie de revizuire din data de 15.12.2011, în care contestatorului îi fusese reținută o perioadă de 16 ani, 3 luni și 11 zile ca desfășurată în condiții deosebite de muncă, 3 ani, 5 luni și 20 de zile în condiții normale și de 1 an în alte condiții, fiindu-i stabilită, în consecință, și o pensie în cuantum mai mic.

Se impune a se menționa, totodată, că prin decizia nr. 919 din 06.07.2011, publicată în Monitorul Oficial nr.504/15.07.2011, Curtea Constituțională a constatat că sunt neîntemeiate criticile de neconstituționalitate extrinsecă a dispozițiilor Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.De asemenea, s-a constatat că sunt inadmisibile criticile de neconstituționalitate intrinsecă a dispozițiilor Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/2011.

OUG nr.1/2011 a fost aprobată prin Legea nr.165/2011, publicată în Monitorul Oficial nr.511/19.07.2011.

Pensia recurentului-contestator reprezintă un „interes patrimonial”, ce intră în sfera de protecție a art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în jurisprudența acesteia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând în acest sens (cauza Buchen contra Republicii Cehe, cauza Stec și alții contra Regatului Unit al Marii Britanii).Înainte de aplicarea Legii nr.119/2010 și recalcularea, respectiv revizuirea pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, acesta se putea prevala de garanțiile oferite de art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.

De asemenea, pensia de serviciu stabilită în temeiul actului normativ special reprezintă un „interes patrimonial” atât sub aspectul părții contributive - achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat, cât și sub aspectul părții necontributive - care se suportă de la bugetul de stat.

Astfel, în jurisprudența acesteia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a abandonat distincția dintre beneficiile de natură contributivă și cele de natură necontributivă sub aspectul incidenței art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.

În cauza Stec și alții împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12.04.2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție nu impune nicio restricție asupra libertății statelor contractante în privința deciziei de a instaura sau nu un sistem de protecție socială sau de a alege tipul sau nivelul prestațiilor ce trebuie acordate în baza unui astfel de sistem. În schimb, din momentul în care un stat contractant instituie o legislație prin care se prevede plata automată a unei prestații sociale - fie că acordarea acestei prestații depinde sau nu de plata prealabilă a unor contribuții ‑ această legislație trebuie considerată ca generând un interes patrimonial în temeiul câmpului de aplicare a art. 1 din Protocolul nr. 1 în cazul persoanelor care îndeplinesc condițiile din acest articol ( motivare la care s-a făcut trimitere și în hotărârea din 18.02.2009 în cauza Andrejeva contra Letoniei).

Referitor la ingerință, aceasta este legală, fiind reglementată de Legea nr.119/2010, urmărind un scop legitim, de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale. Ingerința nu este arbitrară, a fost motivată și nu se poate reține, în contextul dat, că norma din dreptul intern nu ar fi suficient de accesibilă, precisă ori predictibilă sau că ar avea caracter discreționar.

După cum s-a arătat în cuprinsul deciziei nr.29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ingerința trebuie analizată însă din perspectiva dreptului la respectarea bunurilor ( regula generală și, totodată, prima normă din art.1 din Protocolul nr.1), iar nu precum o încălcare de tipul „privării de proprietate” ( cea de-a doua normă din același text), fiind greșită susținerea potrivit căreia în speță ar fi fost vorba de o privare de proprietate.

În practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că art.1 al Protocolului nr.1 adițional la Convenție nu garantează o pensie într-un anumit cuantum.

Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislației sociale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat obligația autorităților publice de a menține un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este menținut ori de câte ori prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată. Într-o astfel de situație, există o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, determinată de încălcarea caracterului rezonabil și proporțional al diminuării drepturilor patrimoniale (cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, din 12.10.2004).

Ingerința statului în dreptul recurentului îi dă posibilitatea și unei marje de apreciere cu privire la cuantumul valoric ce trebuia diminuat, marjă care, în acest domeniu, este una extensivă, însă această marjă trebuie să se limiteze la păstrarea echilibrului dintre cele două interese cu privire la care se adoptă măsura.

În analizarea raportului de proporționalitate, la care însăși instanța supremă face referire în cuprinsul deciziei nr.29/12.12.2011, având în vedere situația particulară a recurentului în raport de cuantumul pensiei medii lunare pentru limită de vârstă la nivelul lunii ianuarie 2011 - de 880 lei, respectiv la nivelul lunii decembrie 2011, când a fost emisă prima decizie de revizuire și la nivelul lunii martie 2012, când a fost emisă a doua decizie de revizuire - de 900 lei, conform statisticii prezentate de M. Muncii și Asigurărilor Sociale - și de necesitatea asigurării mijloacelor de subzistență, Curtea reține că prin reducerea pensiei acestuia de la 3690 lei brut la 3077 lei brut, respectiv la 3478 lei brut, nu se poate vorbi de o diminuare de natură să îl pună în situația de a nu mai face față propriilor cheltuieli și de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată.

Nu în ultimul rând, se reține că prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul Român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr.119/2010.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat în cuprinsul deciziei respective că statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale și dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil.

În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemului de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr.119/2010 și anume, contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.

De asemenea, s-a reținut că pensia datorată reclamantelor în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă, fiind pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj.

În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor din acea cauză, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor prevăzut de Legea nr.19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie.

Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.

Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.

În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie în sensul art.14 din Convenție în cazul în care nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă, iar faptul că anumite categorii se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ține de marja de apreciere a statului, diferențele nefiind lipsite de justificare.

Prin urmare, recurentul nu a făcut dovada în concret că raportul de proporționalitate este compromis, respectiv că suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială sau că este lipsit total de respectivul beneficiu social ori i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență, neputându-se reține nici faptul că acesta ar fi discriminat în raport cu alte categorii de pensionari.

Se reține, de asemenea, și soluția dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza C. A. și alții împotriva României, care, prin decizia din 15.05.2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 586/16.08.2012, a declarat inadmisibile cererile acestor persoane - 307 reclamanți foste cadre militare, beneficiare ale pensiei speciale calculate conform Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat.

Și în cauza sus-menționată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut trimitere la jurisprudența sa anterioară în care a sintetizat că deși dispozițiile art. 1 din Protocolul nr.1 adițional la CEDO garantează plata prestațiilor sociale pentru cei care au achitat contribuții unei case de asigurări, acest lucru nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat, statele părți la Convenție dispunând de o marjă de apreciere destul de largă atunci când este vorba de reglementarea politicilor sociale.Curtea a apreciat că autoritățile naționale sunt, în principiu, cele mai bine plasate pentru a stabili un echilibru între cheltuielile și veniturile statului, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazurilor în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil.

De asemenea, s-a subliniat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin aceeași decizie, că reformarea sistemului de pensii a fost fundamentată pe rațiuni obiective, respectiv contextul economic și corectarea inegalităților existente între diferite sisteme de pensie, iar această reformă nu a avut un efect retroactiv.

Referitor la erorile de calcul al pensiei, se constată că prin contestația adresată instanței de fond, s-a susținut că decizia de revizuire a pensiei nu cuprinde primele ce au fost acordate contestatorului de-a lungul timpului - de 1 mai și 23 august, ce se acordau până în anul 1989, primele acordate prin lege în perioada 1989 și până la ieșirea acestuia la pensie, al treisprezecelea salariu și nu s-a luat în calcul grupa de muncă în care a lucrat contestatorul de-a lungul timpului.

La dosarul de fond a fost depusă documentația ce a stat la baza emiterii deciziei de revizuire contestate, din care rezultă că în procesul de revizuire a pensiei, C. de Pensii S. a Ministerului A. Naționale a utilizat datele înscrise în actele doveditoare privind veniturile realizate aflate în dosarul de pensionare.De asemenea, a fost avută în vedere și perioada de desfășurare a activității recurentului în condiții speciale și deosebite, rezultând din documentația aflată la dispoziție la momentul emiterii deciziei, iar cuantumul pensiei a fost stabilit prin împărțirea punctajului mediu anual la stagiul complet de cotizare de 20 de ani, conform disp.art.6 alin.2 din Anexa 3 la OUG nr.1/2011.

După cum s-a arătat mai sus, la data de 15.03.2012, contestatorului i-a fost emisă o nouă decizie, cu același număr, privind revizuirea pensiei în baza OUG nr.1/2011, fiindu-i stabilită, în urma revizuirii, o pensie în cuantum brut de 3478 lei, tot începând cu data de 01.01.2011, iar prin decizia respectivă i-a fost reținută o perioadă de 17 ani, 8 luni și 7 zile ca desfășurată în condiții speciale de muncă, o perioadă de 2 ani și 2 luni de zile ca desfășurată în condiții deosebite de muncă, o perioadă de 1 an, 9 luni și o zi ca desfășurată în condiții normale de muncă și de 1 an în alte condiții, în calitate de cadru militar, pe baza datelor avute la dispoziție de către C. de Pensii S. la momentul emiterii acestei din urmă decizii (în decizia inițială de revizuire, din data de 15.12.2011, fiindu-i reținută contestatorului o perioadă diferită, respectiv de 16 ani, 3 luni și 11 zile ca desfășurată în condiții deosebite de muncă, 3 ani, 5 luni și 20 de zile în condiții normale și de 1 an în alte condiții).

De menționat, că potrivit art. 2 alin.1 din OUG nr.1/2011, pensiile prevăzute la art. 1 pot fi revizuite și la cererea beneficiarului, în baza actelor doveditoare prezentate de acesta, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare/revizuire, perioade referitoare la drepturi cu caracter salarial, perioade suplimentare la vechimea în serviciu, respectiv în muncă, utile în sistemul public de pensii, care se au în vedere la stabilirea stagiului de cotizare și a punctajului mediu anual, iar potrivit alin.2 lit.a al art.2, drepturile de pensii revizuite potrivit alin.1 se cuvin de la data de 1 ianuarie 2011, dacă cererea de revizuire, împreună cu toate actele doveditoare, a fost depusă la casa de pensii sectorială până la data de 1 ianuarie 2014.

Ca atare, recurentul-contestator are posibilitatea, comparând și verificând datele din buletinul de calcul, să aducă și alte dovezi, conform art. 2 din OUG nr.1/2011, beneficiind de recalcularea pensiei începând cu 01.01.2011.

Se impune, de asemenea, a se preciza, cu privire la adeverințele de venituri eliberate de unitățile în care contestatorul și-a desfășurat activitatea, că orice nemulțumire legată de modalitatea de întocmire a acestor adeverințe sau a datelor înscrise trebuie adresată în primul rând unității angajatoare în care și-a desfășurat activitatea membrul de sindicat, pentru efectuarea îndreptărilor necesare.

Recurentul-contestator nu a solicitat la prima instanță administrarea probei cu expertiză contabilă de specialitate, ci numai cu înscrisuri, iar în ceea ce privește verificarea modului de stabilire a drepturilor din pensie, aceasta nu se putea realiza doar în baza înscrisurilor depuse la dosar, expertiza de specialitate contabilă fiind singurul mijloc de probă concludent prin care se putea verifica atât punctajul mediu anual, cât și drepturile de pensie stabilite prin decizia contestată.Eventualele erori cu privire la modul de calcul al drepturilor de pensie cuvenite contestatorului puteau fi constatate doar în urma administrării acestui mijloc de probă, pe care contestatorul nu l-a solicitat.

Având în vedere probatoriile cu înscrisuri administrate în cauză și considerentele mai sus arătate, este evident că nu se justifica depunerea altor înscrisuri la dosar, în sensul celor solicitate prin cererea depusă la prima instanță de către contestator la data de 21.06.2012 și nu pot fi reținute erori în modul de calcul al pensiei revizuite.

Concluzionând, față de cele ce preced, Curtea privește recursul ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței prev.de art.304pct.9 și art.3041 Cod pr.civilă, invocate în motivarea recursului, sentința atacată fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul V. D., prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, cu sediul ales la Cabinet Avocat C. G., în București ..4, ., ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 1664 din data de 11 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații M. A. Naționale - Departamentul Financiar Contabil, cu sediul în București ., sector 5 și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale, cu sediul în București .. 7-9, sector 6.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 8 octombrie 2013.

Președinte, Judecători,

C.-P. B. E.-S. L. V.-A. P.

Grefier,

N. M.

Red.VAP

Tehnored.NM

2ex./04.11.2013

d.f._ Tribunalul Prahova

j.f. Crenguța P.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 999/2013. Curtea...  Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1377/2013.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 2692/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI