Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1377/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1377/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 1390/105/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1377
Ședința publică din data de 21 mai 2013
Președinte – C. Ș.
Judecători – A.-M. R.
- V. S.
Grefier - C. G.-A.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatorul R. R. prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, cu domiciliu ales la Cabinetul SCPA C. G., sector 3, București, .. 4, ., ., împotriva sentinței civile nr. 206 din 30 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații M. A. Naționale – Departamentul Financiar Contabil, sector 5, București, . și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale, sector 6, București, .. 7-9.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit contestatorul R. R. prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere și intimații M. A. Naționale – Departamentul Financiar contabil și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul disp. art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și îndrumă să se recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, iar recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Se mai învederează că prin intermediul Serviciului Registratură s-a depus la dosar de către intimatul M. A. Naționale concluzii scrise, înregistrate sub nr._/14.05.2013, prin care solicită și judecata cauzei în lipsă.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului și având în vedere solicitarea intimatului privind judecata cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod pr.civilă, constată cauza în stare de judecată și deliberând a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 23.02.2012 sub dosar nr._ contestatorul R. R. a chemat în judecată intimații M. A. Naționale – Departamentul Financiar Contabil și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale solicitând instanței anularea Deciziei nr._/12.11.2011 privind revizuirea pensiei în baza OUG nr. 1/2011 ca fiind nelegală și repunerea în situația anterioară, în sensul menținerii în plată a Deciziei nr._/06.11.2003, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri reactualizate, egală cu diferența dintre cuantumul pensiei menționate în Decizia nr._/06.11.2003 (stabilită în baza Legii nr. 164/ 2001 coroborată cu Legea nr. 90/2007) și cea menționată în Decizia nr._/12.11.2011 (stabilită în baza Legii nr. 119/ 2010 și a OUG nr. 1/2011) începând cu data de 01.01.2012 și până la punerea în executare a prezentei hotărâri, cu cheltuieli de judecată.
De asemenea, în subsidiar, s-a contestat cuantumul pensiei stabilit în urma revizuirii, ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare, conform precizărilor din contestație, adresate Comisiei de Contestații din cadrul Ministerului.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că s-a adresat în termen legal cu o contestație la Comisia de Contestații din cadrul Ministerului A. Naționale, însă nu a primit un răspuns de la această instituție, motiv pentru care a înțeles să se adreseze, în continuare, instanței de judecată.
S-a mai precizat că prin Legea nr. 119/2010 și normele de aplicare ale acesteia se încalcă dreptul de proprietate, creându-se un tratament discriminatoriu între cadrele militare și personalul civil, inclusiv cel care este încadrat în unitățile militare, personalul civil putându-și valorifica toate drepturile câștigate prin existența carnetului de muncă, în condițiile în care militarii nu au carnete de muncă, iar adeverințele cu veniturile sunt imposibil de reconstituit la întreaga valoare a câștigurilor obținute.
S-a menționat, totodată, că decizia de recalculare a pensiei a fost emisă în temeiul dispozițiilor HG nr. 735/2010, iar prin sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în cauza ce a format obiectul dosarului nr._, s-a dispus suspendarea executării acestei hotărâri de guvern până la pronunțarea pe fond a instanței, decizia contestată fiind emisă ulterior suspendării, în baza unui act normativ lipsit de orice efect juridic.
S-a mai invocat de către contestator și faptul că prin modul de calcul al pensiei raportat la salariul mediu brut pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și pentru care nu au putut fi dovedite veniturile realizate lunar, s-a încălcat dreptul de proprietate, ocrotit de art. 44 din Constituția României, de jurisprudența CEDO și de tratatele la care România este parte.
Contestatorul a mai precizat că măsura privind recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate în plată la data introducerii sistemului unitar de pensii publice nu se poate face decât prin încălcarea principiului neretroactivității prevăzut de art.115 alin.2 din Constituția României, republicată, prin această recalculare încălcându-se și principiul drepturilor câștigate, principiu care, deși nu este reglementat de legislația în vigoare, este consacrat de jurisprudență.
De asemenea, contestatorul a mai susținut că prin revizuirea pensiei sale s-a încălcat principiul drepturilor câștigate, principiu care, deși nu are o consacrare legală, are o construcție jurisprudențială, el regăsindu-se în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și a Curții Constituționale.
În legătură cu aceste drepturi, contestatorul a arătat că ele au fost câștigate din desfășurarea activității ca militar activ, perioadă în care s-a suspus rigorilor specifice vieții militare, cu promisiunea certă din partea statului că va beneficia de în cuantum al pensiei care să compenseze restricțiile pe care le-a suferit ca militar activ.
Ca motiv subsidiar al prezentei cereri, contestatorul a invocat faptul că decizie de revizuire a pensiei nu cuprinde primele ce i-au fost acordate cu ocazia zilelor de 1 Mai și 23 august (până în 1989), primele acordate de lege după această perioadă, al treisprezecelea salariu, precum și grupa de muncă în care contestatorul a lucrat de-a lungul timpului.
În dovedirea cererii, contestatorul a depus la dosar înscrisuri și a solicitat administrarea probei cu expertiză contabilă.
În drept cererea este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 164/2001, Legea nr. 119/2010, OUG nr. 1/2011, Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 274 C.proc.civ.
La data de 11.06.2012 contestatorul a depus la dosar cerere completatoare, prin care a arătat că, între timp, s-a emis o nouă decizie de revizuire, nr._/08.03.2012, pe care reclamantul înțelege să o conteste, pentru aceleași motive indiciate în cererea introductivă de instanță
În dovedirea cererii, contestatorul a depus la dosar înscrisuri.
Intimatul M. A. Naționale a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prematuritătii formulării acțiunii, susținând că în prealabil contestatorul trebuia să se adreseze cu o contestație împotriva deciziei de revizuire a pensiei către Comisia de Contestații Pensii din cadrul MApN, și abia ulterior, în situația în care a r fi fost nemulțumit de hotărâre/decizia emisă de această Comisiei, s-ar fi putut adresa instanței de judecată.
Ulterior, la data de 30.01.2013, intimata a precizat că nu mai stăruie în această excepție, renunțând la invocarea sa.
Pe fondul cauzei, intimatul a solicitat respingerea contestației ca fiind neîntemeiată, arătând că dispozițiile OUG 1/2011 au reglementat o nouă procedură de revizuire a pensiilor militare, cu respectarea principiului contributivității, nefiind încălcat dreptul de proprietate al contestatorul.
De asemenea, s-a susținut că prin aplicarea acestui act normativ nu s-a adus atingere nici principiului neretroactivității legii și nici principiului drepturilor câștigate.
Intimatul a mai precizat că pensia contestatorului a fost revizuită pe baza principiului contributivității, prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei, cu obligația de a lua în considerare documentele care atestă veniturile lunare individuale realizate de acesta pentru întreaga perioadă care constituie stagiu de cotizare.
Astfel, a susținut intimatul, C. de Pensii S. a MApN a procedat la revizuirea pensei contestatorului în baza adeverințelor care atestă veniturile realizate lunar, transmise de către unitatea/unitățile în care acesta a lucrat.
De asemenea, intimatul a Mai menționat că în cauza F. și alții contra României Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul Român a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în sistemul public, în temeiul Legii 119/2010.
S-a mai precizat că, începând cu decizia nr. 871/25.06.2010 și cu decizia nr. 1237/06.10.2010 Curtea Constituțională a constatat că pensiile de serviciu de bucură de un regim juridic diferit în raport de pensiile acordate în sistemul public de pensii. Astfel, spre deosebire de acestea din urmă, pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit potrivit prevederilor legilor speciale și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială.
În drept cererea este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 164/2001, Legea nr. 119/2010, OUG nr. 1/2011, Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 274 C.proc.civ.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar în copie înscrisuri.
În cauză, tribunalul a încuviințat părților administrarea probei cu înscrisuri, aflate deja la dosar.
De asemenea, având în vedere că, în subsidiar, reclamantul a contestat însuși modul de calcul și de stabilire a pensiei revizuite, tribunalul a încuviințat pentru contestator și administrarea probei cu o expertiză contabilă, având ca obiectiv calcularea și stabilirea cuantumului pensiei revizuite la care contestatorul are dreptul, în baza prevederilor Legii 119/2010 și a OUG 1/2011, ținând seama de înscrisurile aflate la dosar.
Cu toate acestea, tribunalul a constatat că, deși reclamantul a contestat cuantumul pensiei revizuite, apreciind că acesta ar fi eronat, după încuviințarea acestei probe nu a înțeles să avanseze onorariul de expert stabilit în sarcina sa, astfel că această probă nu a mai putut fi administrată, din culpa procesuală exclusivă a contestatorului, care a fost decăzut din această probă.
Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 206/30 ianuarie 2013, a respins în totalitate contestația completată și precizată, formulată de contestatorul R. V., prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, cu sediul ales la Cabinetul de Avocatură C. G., în contradictoriu cu intimații C. S. De Pensii A Ministerului A. Naționale și M. A. Naționale, ca neîntemeiată, reținând următoarele:
Prin Decizia de pensie nr._/06.11.2003 C. de Pensii din cadrul Ministerului A. Naționale a stabilit în favoarea contestatorului, colonel în rezervă, o pensie militară de stat în cuantum de 4.576 lei.
Prin decizia emisă in baza Legii nr. 119/2010 și a OUG 1/2011, cu nr._/12.12.2011, pensia militară de stat a contestatorului a fost revizuită, începând cu data de 01.01.2012, cuantumul acesteia fiind stabilit la suma de 3.450 lei brut.
Ulterior, a fost emisă o nouă decizie de revizuire, nr._/08.03.2012, prin care a fost stabilită în favoarea contestatorului o pensie în cuantum de 3.866 lei brut.
Legea 119/2010 statuează principiul recalculării pensiilor militare de stat prin raportare la algoritmul de calcul prevăzut de Legea 19/2000. Astfel, conform art. 5 alin. 4 din Legea 119/2010, pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și pentru care nu pot fi dovedite venituri de natură salarială, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut pe economie din perioadele respective.
De asemenea, în baza OUG nr. 1/2011 art. 1 alin. 1, pensiile prevăzute la art.1 lit.a și b din Legea 119/2010, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. 4 din aceeași lege, se revizuiesc din oficiu, cel mai târziu până la data de 31.12.2011 pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
În acest sens, art. 1 alin. 2 din OUG nr. 1/2011, obligația identificării și transmiterii la Casele Sectoriale de Pensii a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea efectuării revizuirii, revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea.
Așadar, revizuirea a fost realizată în baza adeverințelor transmise de unitatea la care a activat contestatorul, intimata procedând la valorificarea tuturor veniturilor înscrise în acestea în cadrul procesului de revizuire a drepturilor de pensie, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse de intimată.
În cauza A. și alții contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, în vederea asigurării echilibrului bugetar în perioada de criză economică a abrogat Mai multe sisteme speciale de pensie, inclusiv pe cel al militarilor, tocmai pentru a asigura echilibrul bugetar și pentru a corecta inegalitățile dintre diferitele sisteme de pensii. În baza HG nr. 735/2010, pensiile foștilor militari trebuiau să fie recalculate și incluse în sistemul de pensii publice în termen de cinci luni de la data intrării în vigoare a noii legi.
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a instituit un nou sistem general de pensii, aplicabil totodată și militarilor. Pensiile acestora din urmă au fost recalculate prin determinarea stagiilor de cotizare și a punctajelor medii anuale, pe baza veniturilor realizate lunar de către beneficiari și stabilirea cuantumului fiecărei pensii. Durata serviciului militar a fost asimilată cu o perioadă de contribuție.
OUG nr. 1/2011 a abrogat HG nr. 735/2010, modificând anumite aspecte tehnice de calcul al pensiilor și a prelungit termenul pentru punerea în aplicare a noului sistem general.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cauza sus-menționată că, deși art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr._/98; Jankovic c. Croației decizi, nr._/98; Kuna c. Germaniei, decizie, nr._/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr._/00; Maggio și alții c. Italiei, 31 Mai 2011, nr._/09,_/08,_/08,_/08 și_/ 08, par. 55).
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. României, decizia din 06.12. 2011, nr._/11 și_/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
În această privință, Curtea a constatat că diminuarea pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut de Legea nr. 263/2010 și a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu, ci numai unei părți din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră mulțumită naturii profesiei lor (a se vedea, mutatia mutandis, F. și alții c. României, decizia din 07.02.2012, nr._/11).
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut că faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari.
Raportat la această decizie, situația din prezenta cauză fiind similară, nu se poate reține, contrar jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, încălcarea art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție.
În ceea ce privește încălcarea principiului neretroactivității legii, invocată de către contestator, s-a observat că OUG nr. 1/2011 nu dispune pentru trecut, pensiile încasate în temeiul vechii legi nefiind afectate.
Procedura de revizuire privește doar cuantumul pensiei de care va beneficia contestatoarea în viitor, neefectuându-se recalcularea drepturilor dobândite anterior, în baza unei alte legi.
Referitor la capătul de cerere în subsidiar din contestație, prin care reclamantul a contestat însuși calculul realizat la determinarea pensiei revizuite, tribunalul a mai reținut că, în speță, contestatorul a solicitat administrarea probei cu expertiză de specialitate, solicitare încuviințată de către instanță, având în vedere că verificarea modului de stabilire a drepturilor din pensie nu se poate face doar în baza înscrisurilor depuse la dosar, expertiza de specialitate fiind singurul mijloc de probă concludent prin care se poate verifica, atât punctajul mediu anual, cât și drepturile de pensie stabilite prin deciziile contestate.
În consecință, în raport de aceste considerente, tribunalul a respins contestația ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere în numele și pentru membrul său de sindicat P. E. C., criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, după expunerea obiectului și a istoricului cauzei, recurentul a arătat că revizuirea pensiei s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 1 din OUG nr.1/2011.
Astfel, atât prin cererea introductivă, cât și prin cererile de completare a acesteia, s-a arătat permanent că deciziile de revizuire au fost emise cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2011, potrivit cărora: “...se impune adoptarea de măsuri imediate pentru reglementarea unor aspecte în scopul revizuirii pensiilor recalculate potrivit art. 1 lit. a și b din Legea nr. 119/2010. Pensiile prevăzute la art. 1 lit. a șl b din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. 4 din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari"
Ținând cont de dispozițiile art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2011, recurentul a învederat că interpretarea și raționamentul instanței de fond sunt total greșite, neîntemeiate, adăugând la textul de lege, care definește foarte clar câmpul de aplicare al revizuirilor și anume: se revizuiesc numai acele pensii recalculate pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie.
Conform prevederilor legale, nu toate pensiile se revizuiesc, ci numai acelea care au fost recalculate luându-se în calcul salariul mediu brut pe economie. Faptul că OUG nr.1/2011 a dispus menținerea în plată a pensiilor aflate în plată în decembrie 2010, nu are nici o relevanța asupra dispoziției din același act normativ potrivit căruia numai pensiile recalculate puteau fi revizuite. Ori, în situația de față singura decizie de recalculare a pensiei a fost anulată printr-o decizie definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Ploiești, astfel încât, în fapt, intimatele au revizuit pensia specială dobândită în temeiul Legii nr. 164/2011 și menținută prin hotărârea irevocabilă.
Așadar, potrivit dispozițiilor legale, respectiv art. 1 alin 1 din OUG 1/2011 se revizuiesc numai pensiile pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, iar în cazul recurentului această condiție nu este îndeplinită, întrucât decizia de recalculare a pensiei a fost anulată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Totodată, recurentul a arătat că apreciază ca greșită interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 din OUG nr. 1/2011 de către instanța de fond care a reținut în mod eronat că „emiterea unei decizii de revizuire nu înseamnă automat că se impune anularea primei decizii contestate”, întrucât instanța de fond nu a fost învestită cu un astfel de capăt de cerere, la momentul introducerii acțiunii decizia de recalculare fiind anulată prin hotărârea definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Ploiești.
Faptul că o decizie de revizuire ar fi putut fi emisă în mod legal numai dacă ar fi existat o decizie de recalculare executorie, iar în cazul în speță singura decizie de recalculare a fost anulată, este de natură a afecta în mod grav și ireparabil drepturile sale referitoare la accesul la justiție și la proprietate.
Așadar, recurentul a învederat că în cazul său, rolul instanței de fond era acela de a verifica dacă s-a revizuit o pensie al cărei cuantum a fost stabilit prin utilizarea salariului mediu brut pe economie, în măsura în care s-a revizuit o pensie care a fost altfel calculată decât prin utilizarea salariului mediu brut pe economie, sentința pronunțată nu este legală deoarece nu intră în sfera de aplicare a O.U.G. nr. 1/2011.
A mai învederat recurentul că, în fața instanței de fond, a susținut și motivele de nulitate întemeiate pe dispoziții din dreptul internațional, respectiv art. 6, 13, 14 din CEDO și art. 1 la Protocolul nr. 1 la CEDO, prevederi de directă și imediată aplicabilitate.
Așadar, prin aplicarea cu prioritate, față de cele interne, a dispozițiilor internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și a interpretărilor acestor dispoziții date de forurile internaționale competente, instanțele de judecată nu încalcă prevederile art.1 1 ahn.3 din Legea nr.47/1992, potrivit cărora deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor si nici pe cele ale art. 3l din aceeași lege, conform cărora decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, cu atât mai mult cu cât deciziile invocate anterior sunt de respingere a obiecțiilor de neconstituționalitate, iar nu de admitere a acestora.
Curtea europeană a constatat că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.
In consecință, constatarea anterioară a constituționalității Legii 119/2010 nu împiedică instanța națională să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare Convenției
Ori, instanța de fond a ignorat la pronunțarea hotărârii încălcarea frapantă și gravă a dispozițiilor art.1 al Primului Protocol adițional ale Convenției Europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, coroborate cu cele ale art. 14 din Convenție.
Astfel, instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale potrivit cărora „1.Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
A arătat recurentul că instanța de fond avea obligația de a verifica respectarea acestor dispoziții prioritare ale dreptului internațional, instanța națională fiind obligată să interpreteze aceste norme în concordanță cu reperele statuate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a cărei practică se află în continuă dezvoltare și evoluție a concepțiilor, cu exigențe permanent sporite în garantarea drepturilor ocrotite de Convenție. Această jurisprudența are o aplicare directă în dreptul intern și, în virtutea principiului subsidiari tații, interpretarea situației europene se impune și instanțelor interne - în acest sens. Decizia nr.81/1994 a Curții Constituționale.
Așadar, instanța de fond avea obligația de a cerceta măsura in care situația de fapt a recurentului - contestator se înscrie in situația menționată la art. 1 din Convenție, respectiv de a verifica următoarele aspecte: dacă partea reclamantă deține un „bun" existent; dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului; dacă ingerința îndeplinește condițiile legalității; a existenței unui scop legitim sau de utilitate publică în acord perfect cu interesul general; a proporționalității rezonabile a ingerinței - mijloacelor utilizate - cu scopul legitim urmărit; a prezervării unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății;
a nediscriminării.
In ceea ce privește pensia de serviciu - specială, din punctul de vedere al naturii juridice nu trebuie sa se confunde și nici sa nu se suprapună cu cea de pensie de drept comun.
Dreptul la pensia de serviciu s-a născut în baza unui regim profesional public de securitate socială instituit prin legea internă, distinct de dreptul la pensie din sistemul general.
Oricum, începând cu hotărârea pronunțată în Cauza Stec și alții v. Regatul Unit, Curtea a abandonat definitiv în materie de pensii și alte drepturi de securitate socială distincția dintre beneficiile contributive și necontributive, plătite din resurse bugetare, ambele fiind deopotrivă și fără echivoc considerate ca situându-se sub protecția art. l al primului Protocol adiționai la Convenție, ca bunuri proprietate individuală.
Mai mult, Curtea a adăugat, statuând în mod expres, că atunci când un stat alege să instituie prin legea internă o schemă - un regim - de pensii, toate drepturile individuale și interesele derivând din această schemă cad sub incidența art.1 al Protocolului nr.1 și art. 14 din Convenție, indiferent de plata sau nu a unei contribuții la schemă sau a scopurilor pentru care schema de pensii a fost fondată (Cauza Andrejeva v. Letonia, în care s-a reținut încălcarea art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 al Protocolului nr.1)
Art. 1 al primului Protocol adițional nu pune restricții libertății statelor de a decide dacă să pună în practică orice formă de schemă de securitate socială sau în a alege tipul sau cuantumul beneficiilor ce vor fi generate de schema ce va fi aleasă însă, deîndată ce statul contractant a pus în vigoare legislația care acordă plata dreptului de securitate socială - indiferent dacă este sau nu condiționată de o prealabilă plată de contribuții - această legislație trebuie considerată ca generând un interes pecuniar ocrotit de art.1 al Protocolului nr.1 și art. 14 din Convenție, pentru toate persoanele care satisfac cerințele legale de pensionare (cauzele Stec și alții v. Regatul Unit, Andrejeva v. Letonia).
Curtea a observat că, în materie de pensii, odată ce o persoană a fost admisă într-o funcție publică, acea persoană a dobândit un drept - de a primi pensia corespunzătoare prevăzută de leg pentru îndeplinirea serviciului public, care constituie un „bun" în sensul art.1 al Protocolului nr.1 (cauzele Azinas v. Cipru, Apostolakis v. G.). Dreptul la alocația de pensie constituie un drept patrimonial, în sensul art.1 al primului Protocol adițional, fiind suficient stabilit de autoritățile naționale în baza legislației în vigoare (cauzele Gauygusuz v. Austria și Bunchen v. Republica Cehă).
Rezulta așadar fără putința de tăgada că și pensia de serviciu, stabilită de autoritățile române - serviciul public de pensii și printr-o decizie administrativă de pensionare în baza legii, reprezintă un „bun", partea reclamantă exercitând acest drept prin încasarea lunară, a pensiilor, după data pensionării.
A mai precizat recurentul că este inacceptabil argumentul instanței de fond, potrivit căruia nu există o ingerință asupra proprietății în caz de reducere a pensiei sub pretextul că viitorul cuantum ce va fi plătit va fi calculat în concordanță cu noile norme legale incidente.
Dimpotrivă, Curtea a statuat expres că, dacă statul reduce total sau parțial pensia ocupațională publică sau pensia de serviciu necontributivă - prin lege sau ca măsură disciplinară, este inevitabilă concluzia că acea reducere a operat ca o ingerință asupra dreptului la respectarea bunurilor, care trebuie analizată în lumina art. 1 al Protocolului nr.1 (cauzele Azinas v. Cipru, Banfield v. Regatul Unit, Apostolakis v. G.).
Așa cum s-a reținut si in alte cauze, reducerea cuantumului pensiei sau întreruperea plății acesteia reprezintă o ingerință ce trebuie justificată (cauzele Kjartan Asmudsson v. Islanda, Rasmussen v. Polonia, Wieczorek v. Polonia).
In acest context, prevederile abrogative ale art. 1-3 din Legea nr. 119/2010, menținute și prin art. 196 lit. i din Legea nr.263/2010 au avut ca efect eliminarea totală și intempestivă a pensiei de serviciu, fapt ce reprezintă o incontestabilă ingerință asupra proprietății din partea statului, si asta chiar dacă acest „bun" - pensia de serviciu a fost înlocuit cu alt bun, dreptul la pensia de drept comun.
Având în vedere că pensia de serviciu (..bunul") a fost total suprimată, fiind abrogată însăși această instituție juridică în integralitatea ei, această situație poate echivala cu o veritabilă privare de proprietate întrucât in speța este cazul unei eliminări integrale «și ireversibile a dreptului, iar nu o suspendare sau amânare a plății acestuia ori o reducere parțială de cuantum.
Testul de proporționalitate a ingerinței invocate de către instant de fond, constă în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate în caz de privare de proprietate, chiar dacă compensația nu trebuie să fie integrală în anumite circumstanțe, totuși ea trebuie să fie rezonabilă.
Ori, acordarea în locul vechiului bun pensia de serviciul, a unui alt bun - pensia de drept comun cu o valoare substanțial și vădit diminuata, nu se încadrează în limitele rezonabilului.
Instanța de fond ar fi trebuit sa procedeze la analizarea condițiilor ingerinței statului asupra dreptului la respectarea bunurilor, condiții fixate de Convenție.
Astfel, instanța de fond ar fi trebuit, sa verifice cu prioritate dacă ingerința în cauză a satisfăcut cerințele legalității și nu a fost arbitrară (cauzele Beyeler v. Italia, latridis v. G.,Wieczorek v. Polonia). Principiul legalității comportă trei aspecte: existența normei legale care reglementează ingerința, caracteristicile normei legale, aplicarea normei într-o manieră care să nu fie vădit eronată sau arbitrară.
Ori, in ceea ce privește ingerința, aceasta este prevăzută de lege și anume de art. 1-3 din Legea nr. 119/2000, ingerința producându-se în baza unei norme legale în materie.
Întotdeauna, principiul legalității mai presupune ca norma aplicată din dreptul intern să fie suficient de accesibilă, precisă și predictibilă (cauzele Hentrich v. Franța, Beyeler v. Italia).
In acest sens este necesar ca reglementările legale interne să prevadă în mod clar și neechivoc, timp de mai mulți ani, că o anumită cauză, atrage pierderea totală sau parțială a pensiei de serviciu (ocupaționale), iar pensionarul să poată cu ușurință cunoaște aceste dispoziții ale legii, lipsite de orice ambiguitate, fiind prevenit asupra consecințelor intervenirii respectivelor cauze legale exacte de încetare a acordării pensiei (cauzele Banfield v. Regatul Unit, Rasmussen v. Polonia).
Ori, în cazul de față, nicio dispoziție din legislația specială sau generală a pensiilor in vigoare la momentul recalculării nu prevede printre cazurile legale de încetare a plății pensiilor de serviciu dificultățile financiare ale bugetului de pensii.
Mai mult, instanța de fond ar fi trebuit sa observe ca stabilitatea și coerența plății pensiilor este garantată expres de către stat, care și-a asumat necondiționat obligația finanțării deficitului bugetului de pensii (art. 16 din Legea nr.19/2000, reluat și de art. 26 din Legea nr.263/2010).
Așadar devine evident că această condiție a legalității ingerinței nu este îndeplinită, deoarece acesta implica și o accesibilitate, precizie și predictibilitate a normei legale interne.
În cazul de față stabilitatea, siguranța și coerența legislativă rezonabil sperată a fost înfrântă fără nicio prevenire prealabilă, care să fie lipsită de ambiguitate, încălcându-se astfel art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Referitor la retroactivitatea legii, recurentul a arătat că este greșită reținerea instanței de fond potrivit căreia a apreciat ca aplicabile și incidente în cauză reținerile Curții Constituționale referitoare la faptul că reforma sistemului de pensii nu a avut efect retroactiv. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut că noile acte normative nu au avut efect retroactiv și nu au adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, iar în cazul recurentului aceste susțineri nu pot fi reținute, întrucât situația de fapt este diferită, respectiv acesta nedobândind niciodată un drept la pensie în temeiul contribuției la bugetul asigurărilor sociale, întrucât sistemul militar avea alte criterii pentru stabilirea dreptului la pensie.
Potrivit Deciziei nr. 466/2004 a Curții Constituționale, "legiuitorul este în drept să modifice și să completeze reglementările legale referitoare la condițiile de exercitare a dreptului la pensie ori de câte ori consideră că situația economică a țării și resursele financiare existente permit sau impun anumite modificări, dar orice reglementare nouă se aplică numai de la data intrării sale în vigoare, o nouă legislație referitoare la pensii neaplicându-se în mod automat persoanelor pensionate pe baza legislației anterioare în vigoare”.
Rezultă astfel că legea nouă prin care se dispune revizuirea se poate aplica numai faptelor ce se vor produce ulterior datei intrării sale în vigoare, nu și situațiilor anterioare, trecute, cu toate efectele care s-au produs și se produc în timp, datorită situației create la ac el moment.
Ori, pensia specială a reprezintă o situație juridică constituită sub norma veche, echivalată și de norma legală nouă, situație care a creat efecte juridice definitive, sub formă de prestații succesive, pe care statul este obligat să le respecte, iar prin aplicarea retroactivă a normei de revizuire a pensie, autoritățile naționale au încălcat art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției, fapt neobservat de către instanța de fond.
A mai învederat recurentul că chiar instanța precizează clar dreptul la pensie a fost stabilit sub imperiul unei legi. Din moment ce el a fost stabilit sunt imperiul unei legi și s-a stabilit pentru viitor, orice modificare a modalității de calcul înseamnă o reîntoarcere la legea care a stabilit cuantumul pensiei. D. în măsura în care aceste drepturi sunt mai favorabile pensionarului, se poate admite modificarea modalității de stabilire a cuantumului pensiei.
Prin dreptul la pensie se înțelege atât dreptul pur, modalitatea de calcul și cuantum. Faptul că se revizuiește cuantumul, prin modificarea modalității de calcul înseamnă că se revine la ceea ce este deja stabilit. Nu trebuie confundat efectul revizuirii, care este pentru viitor, cu retroactivitatea legii care recalculează un drept deja stabilit.
Recurentul a mai învederat că, în expunerea de motive a Legii nr. 119/2010, depusă de inițiator la Parlament, există două motive care corespund condiției scopului legitim: continuarea crizei economice și anul 2009 și extinderea acesteia în anul 2010, ce atrage necesitatea asigurării sustenabilității financiare a sistemului de pensii publice, eliminarea privilegiilor din legile sistemelor speciale de pensii publice.
Este necesară însă o proporționalitate rezonabilă între ingerință - mijloacele utilizate și scopul legitim urmărit.
Curtea a acceptat că, în sens larg, poate reprezenta un scop legitim protecția sistemului economic al țării, în contextul necesității instituirii unui sistem de securitate socială viabil și a capacității reduse a bugetului național. Dar instanța europeană a subliniat că, și în acest caz, este obligatoriu să se determine dacă a existat un raport rezonabil de proporționalitate între mai sus menționatul scop legitim și mijloacele utilizate, în fiecare caz în speță (cauzele Andrejeva v. Letonia și Bunchen v. Republica Cehă). Ingerința trebuie să fie proporțională în mod rezonabil cu scopul urmărit (cauzele J. și alții v. Germania, Wieczorek v. Polonia).
Procedând la o asemenea verificare concretă, două condiții preliminare, comune ambelor scopuri legitime invocate (criza economică, respectiv eliminarea privilegiilor unor pensionari), constau în păstrarea îndeplinirii condițiilor de pensionare specială de către partea reclamantă și lipsa caracterului discreționar al ingerinței. Partea reclamantă nu a încetat să îndeplinească condițiile legale ale pensiei speciale acordate, deci, nu poate fi invocată existența proporționalității în sensul reținut în Cauza Rasmussen v. Polonia. în primul rând, sub aspectul asigurării sustenabilității bugetului de asigurări sociale în condițiile de criză economică, condiția proporționalității impune: motivarea suficientă a mijloacelor utilizate; acționarea de către stat într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecință.
Privarea de proprietate, servind interesului public, trebuie să urmărească scopul legitim prin mijloace proporționale în mod rezonabil cu scopul urmărit,
Principiul „bunei guvernări" impune ca atunci, când o problemă de interes public apare, autoritățile publice să acționeze într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare șl cu o maximă consecvență (cauzele Beyeler v. Italia, Moskal v. Polonia).
Or, dacă mijloacele utilizate sunt insuficient motivate, este încălcată Convenția (cauza Beyeler v. Italia).
Obligația statului de a motiva ingerința (actul normativ - Legea nr. 119/2010) rezultă expres și din dispozițiile art. 6 și art.7 din Legea nr.24/2000, trebuind să existe o expunere de motive a legii însoțită de un studiu de impact, cu soluții care „trebuie să fie temeinic fundamentate", în baza evaluării preliminare a impactului noilor reglementări.
Insă, așa cum remarcă expres și Curtea Constituțională in cuprinsul Deciziei nr.873/2010 se poate cu ușurință observa că la secțiunea a 4-a din expunerea de motive, intitulată „Impactul financiar asupra bugetului național general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât și pe termen lung (5 ani), nu se face nicio precizare cu privire la modificarea aspectelor bugetare, deci nu a fost temeinic fundamentată această măsură.
Cu privire la obligația statului de a acționa într-un timp adecvat, este de reținut că pentru a exista un raport de proporționalitate fată de caracterul pur temporar si excepțional al crizei economice, trebuie ca și mijloacele utilizate - prin ingerința asupra dreptului de proprietatea să fie tot temporare.
Potrivit Deciziei nr.46/2002 a Curții Constituționale, „în cazul în care condițiile economice, financiare sau sociale o impun, legiuitorul poate suspenda temporar aplicarea unor dispoziții legale, printr-un act normativ de același nivel"
Așadar, statul avea posibilitatea de diminua temporar, pe perioada existentei dificultăților economico - financiare a pensiilor speciale cu posibilitatea reluării imediate in plata a acestora in momentul in care condițiile care au determinat luarea măsurii ar fi dispărut.
Ori, mijlocul folosit - al eliminării definitive a dreptului la pensia de serviciu - nu se află într-un raport de proporționalitate rezonabil cu caracterul temporar al crizei economice și a perioadei rezonabile în care statul trebuie să găsească soluțiile adecvate.
Acest scop legitim ,al apărării față de criza economică, justifică numai măsuri pe durata determinată a crizei, deci temporare, precum suspendarea temporară a exercițiului unui drept - cum ar fi cel la pensie de serviciu.
Se observă o dată in plus ca în speța a fost încălcat art.1 al primului Protocol adițional, pentru nerespectarea condiției proporționalității.
Și pentru al doilea scop legitim invocat, al eliminării privilegiilor, mijloacele utilizate nu sunt într-un raport de proporționalitate cu acest scop urmărit.
Așa cum s-a reținut și prin Decizia nr.20/2000 a Curții Constituționale și din natura juridică a dreptului la pensie de serviciu, acest drept, fondat pe un regim profesional public special de securitate socială, nu reprezintă un privilegiu și are o justificare obiectivă și rațională, fiind o compensație pentru incovenientele majore ce rezultă din rigoarea si riscurile deosebite ale statutelor profesionale speciale.
Aceste categorii profesionale speciale au acumulat un stagiu complex - atât contributiv, cât și privativ, simultan cu îndeplinirea unor obligații profesionale deosebit de restrictive și riscante, deci nu se află într-o situație similară cu celelalte categorii nesupuse unui astfel de regim ocupațional.
Ori, principiul „echilibrului echitabil", între cerințele interesului general ai societății și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanelor, implică necesitatea unui raport rezonabil între mijloacele folosite și scopul urmărit a fi realizat, în contextul regulii statuate de prima frază a primului alineat al art. 1 din primul Protocol adițional, stabilirea faptului dacă a existat un asemenea echilibru, necesită o examinare completă a diferitelor aspecte incidente în speță, cum ar fi conduita autorităților sau a părții reclamante (Cauza Beyeler v. Italia).
Astfel, dacă autoritățile pot acționa oricând în sensul ingerinței asupra proprietății - de exemplu, prin eliminarea pensiei de serviciu, atunci drepturile proprietarului sunt întotdeauna restricționate, prin crearea unei continue incertitudini și insecurități, fiind încălcat art.1 al Protocolului nr.1 (Cauza Beyeler v. Italia).
Contestatorului nu i se poate reproșa conduita acestuia, deoarece s-a achitat de stagiul complex prevăzut de regimul profesional public special de securitate socială, care era obligatoriu.
De asemenea, nu a putut contribui la o schemă privată de pensii, deoarece autoritățile au adoptat tardiv Legea nr.411/2004, partea reclamantă nemaiputând în mod obiectiv realiza stagiul cerut de această lege înainte de data pensionării.
Așa cum s-a demonstrat si instanței de fond, contestatorul se află într-o situație de vulnerabilitate financiară socială sub aspectul mijloacelor de subzistență, deoarece statutul profesional i-a impus interdicții profesionale, concomitent cu suportarea riscurilor profesionale și a altor obligații statutare deosebite.
Ori, în urma supunerii la toate aceste privațiuni economice și sociale, este excesivă și disproporționată lăsarea contestatorului fără compensația materială adecvată și proporțională privațiunilor suportate, fiind pusă intempestiv într-o situație neprevăzută de mare dificultate și marginalizare socială, prin reducerea unicei surse de venit.
Rezultă cu claritate faptul că instanța de fond în mod eronat a respins contestația formulată, ignorând probatoriul administrat în cauză, practica europeană în materie, omițând să constate că în speță a operat o ingerință disproporționată din partea statului prin eliminarea pensiilor speciale și revizuirea pensiei recurentului cu consecința diminuării substanțiale a acesteia.
Față de toate aceste argumente, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterea contestației și anularea deciziei de revizuire.
Intimatul-pârât M. A. Naționale a formulat și depus concluzii scrise.
Curtea, analizând cererea de recurs prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:
Inițial Tribunalul Prahova – Secția Civilă a fost investit cu o contestație împotriva unei decizii de revizuire a pensiei persoanei în numele căreia a acționat Sindicatul Cadrelor Militare și în Rezervă, emisă în baza OUG nr. 1/2001.
Ulterior, în fața primei instanțe a fost completată contestația cu un petit privitor și la o altă decizie de revizuire a pensiei aceleiași persoane.
Procedând la soluționarea cauzei prima instanță a respins în totalitate contestația astfel cum a fost precizată și completată.
O primă critică a recurentului vizează reținerea de către instanța de fond ca fiind aplicabile persoanei în numele căreia a acționat dispozițiile OUG nr. 1/2001, de vreme ce acesta nu se încadrează în ipoteza legii și care viza doar pensiile recalculate pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie.
Ori, după cum rezultă din chiar expunerea de motive la actul normativ în materia revizuirii pensiilor legiuitorul a motivat existența unei situații extraordinare prin invocarea a trei elemente indisolubil legate între ele, consecințe ale intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 119/2010, respectiv lipsa identificării documentelor necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare, impactul negativ al acestei situații asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi, precum și necesitatea stabilirii unei etapizări a procesului de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității, în scopul de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor prin Legea nr. 119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.
În alte cuvinte, OUG nr. 1/2011 a instituit o etapă obligatorie de revizuire a tuturor pensiilor categoriilor vizate de respectivul act normativ, rezultată din necesitatea stabilirii corecte a dreptului la pensie pe principiul contributivității, urmare a situației deosebite creată prin . Legii nr. 119/2010.
Acesta întrucât prin Legea nr. 119/2010 s-a realizat conversia sistemului de pensii speciale în pensii bazate în exclusivitate pe principiul contributivității.
Așa fiind sunt nefondate criticile recurentului subsumate primului motiv de recurs vizând revizuirea pensiei persoanei în numele căreia a acționat cu încălcarea dispozițiilor art. 1 din OUG nr. 1/2011.
Sub aspectul criticilor vizând analizarea fondul contestației prin raportare la anumite dispoziții din dreptul internațional Curtea reamintește că la fundamentarea soluției de respingere a contestației tribunalul a plecat de la constatarea că, deciziile de revizuire contestate au fost emise în baza unor acte normative interne, iar măsura luată este în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Așa fiind tribunalul a procedat la analizarea raportului juridic litigios prin raportare la art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la art. 14 din aceiași Convenție și a jurisprudenței instanței de la Strasbourg.
Pentru motivele expuse Curtea constată că sunt nefondate toate criticile recurentului potrivit cărora instanța era obligată să analizeze cu prioritate reglementările internaționale, să ignore legislația internă sau interpretările Curții Constituționale care contravin acestora sau cele potrivit cărora la pronunțarea hotărârii au fost ignorate încălcarea gravă a celor două dispoziții europene prin prisma jurisprudenței statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru aceiași argumentație juridică sunt nefondate și criticile vizând omisiunea primei instanțe de a verifica în ce mod situația persoanei în numele căreia a acționat recurentul din prezenta fază procesuală se înscrie în situația menționată în Convenție sub mai multe aspecte și anume: dacă partea reclamantă deține un „bun" existent, dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului, dacă ingerința îndeplinește condițiile legalității, a existenței unui scop legitim sau de utilitate publică în acord perfect cu interesul general, a proporționalității rezonabile a ingerinței - mijloacelor utilizate - cu scopul legitim urmărit, a prezervării unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății, a nediscriminării.
Sub aspectul criticilor referitoare la noțiunea de bun, la proporționalitatea măsurii sau la valoarea vădit și substanțial redusă, dincolo de limitele rezonabilului a pensiei de serviciu, persoana în numele căreia a acționat recurentul fiind supusă unei poveri excesive și disproporționate, Curtea constată că și acestea sunt nefondate.
Astfel, așa cum s-a menționat în precedent, măsura a fost dispusă în baza OUG nr. 1/2001.
În alte cuvinte, la emiterea deciziilor de revizuire a fost avut în vedere un act normativ ulterior transformării pensiei de serviciu a persoanei în numele căreia a acționat recurentul din prezenta fază procesuală în pensie în sistemul public de pensii.
Pe de altă parte, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a normelor incidente, inclusiv prin prisma Protocolului 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
În acest context Curtea reține că pensiile de serviciu reglementate de legiuitor pentru anumite categorii socioprofesionale au fost compuse dintr-o parte contributivă, identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea Legii nr. 19/2000 în prezent abrogată și înlocuită cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat și o parte necontributivă care se achită de la bugetul de stat.
Prin adoptarea Legii nr. 119/2010 și ulterior a OUG nr. 1/2011 titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare a beneficiului contributiv, ceea ce reprezintă o ingerință din perspectiva dreptului de proprietate în raport de prevederile art. 1 din Protocolul 1.
Însă această ingerința îndeplinește condițiile pentru a nu conduce la încălcarea normei europene menționate și anume: este legală – prevăzută de actul normativ menționat, urmărește un scop legitim și respectă raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit de realizat.
Sub acest ultim aspect Curtea reține că reforma sistemului de pensii a fost fundamentată pe motive obiective și anume contextul economic și corectarea inegalităților între diferite sisteme de pensii.
Pensia datorată persoanei în discuție în baza contribuției la bugetul asigurărilor sociale plătite de acesta nu este afectată în nici un mod de reformă, acesta pierzând numai suplimentul acoperit integral din bugetul de stat și care a reprezentat un avantaj de care a beneficiat acesta.
Ori modificarea pensiei persoanei în numele căreia a acționat recurentul, nu poate fi considerată nerezonabilă sau disproporțională, față de cuantumul sumei rezultate în urma revizuirii și care este net superior pensiei medii.
În acest context nu se poate susține că situația contestatorului este una de vulnerabilitate financiară sub aspectul mijloacelor de subzistență.
Sub aspectul criticilor referitoare la retroactivitatea legii, Curtea reține că reforma sistemului de pensii nu a avut efect retroactiv de vreme ce persoana în numele căruia a acționat recurentul nu a pierdut pensia care îi era datorată în temeiul contribuțiilor, ci doar o parte din aceasta și care reprezenta un avantaj de care a beneficiat anterior datorită naturii profesiei.
Așa fiind și aceste critici sunt nefondate.
De altfel, toate aceste aspecte au fost analizate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Decizia în cauza C. A. și alții împotriva României în cuprinsul căreia s-a arătat măsurile luate față de reclamanți, categorie în care se încadrează și persoana în numele căreia a acționat recurentul din cauza pendinte, nu au fost de natură să îi facă pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și reclamanții nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari.
Sub aspectul criticilor vizând cuantumul pensiei revizuite Curtea reține că tribunalul a avut în vedere că la stabilirea cuantumului pensiei au fost avute în vedere toate elementele aflate la dosarul de pensionare și depuse la dosarul cauzei.
Pe de altă parte, susținerile recurentului din cuprinsul acestui motiv de recurs sunt contradictorii.
Astfel, este greu de înțeles cum dacă nu s-a aflat niciodată în posesia unor înscrisuri care să ateste veniturile sale, așa cum se susține prin motivele de recurs persoana în numele căreia a acționat recurentul cunoaște că nu au fost avute în vedere toate aceste venituri.
Mai mult decât atât în lumina dispozițiilor OUG nr. 1/2011 pensiile pot fi revizuite și la cererea beneficiarului, pe baza documentelor depuse de acesta.
În alte cuvinte, dacă persoana în numele căreia a acționat sindicatul identifică ulterior și alte venituri pe bază de acte doveditoare poate solicita revizuirea cuantumului pensiei.
Așadar și criticile vizând aceste aspecte sunt nefondate.
Pentru toate considerentele pe larg expuse în precedent și având în vedere dispozițiile art. 312 al. 1 Cod pr. civ. coroborat cu art. 3041 Cod pr. civ. Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de contestatorul R. R. prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, cu domiciliu ales la Cabinetul SCPA C. G., sector 3, București, .. 4, ., ., împotriva sentinței civile nr. 206 din 30 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații M. A. Naționale – Departamentul Financiar Contabil, sector 5, București, . și C. S. de Pensii a Ministerului A. naționale, sector 6, București, .. 7-9, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 21 mai 2013.
Președinte, Judecători,
C. Ș. A.-M. R. V. S.
Grefier,
C. G.-A.
Red.CȘ
Tehnored.CGA
2ex./27.05.2013
d.f._ Tribunalul Prahova
j.f. Ș. O. C.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 2692/2013.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1212/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
