Contestaţie decizie de pensionare. Hotărâre din 04-06-2013, Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 1685/114/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 1582
Ședința publică din data de 4 iunie 2013
Președinte - E. M.
Judecători- C. Ș.
- A. M. R.
Grefier - A. F.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta pârâtă C. Județeană de Pensii B. cu sediul în B., ., județ B. împotriva Sentinței civile nr.161 din 29.01.2013 pronunțată de Tribunalul B. – Secția I Civilă în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. I., domiciliat în comuna G. Siliștea, . B..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant personal, lipsind recurenta-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art.6 din Legea nr.192/2006, informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta a depus la dosar copie de pe motivele de recurs pentru comunicare, astfel cum fost citată, însă nu și-a îndeplinit această obligație în timp util, ci abia la acest termen de judecată – prin fax.
Curtea înmânează intimatului-reclamant această copie a motivelor de recurs și lasă cauza la a doua strigare pentru a a-i da posibilitate să ia cunoștință de conținutul acestora.
După reluarea cauzei, la apelul nominal a răspuns intimatul-reclamant personal, lipsind recurenta-pârâtă.
Intimatul-reclamant S. I. având cuvântul depune la dosar decizia de anulare nr.38/26.02.2013 și arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația acestuia și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Intimatul-reclamant S. I. având cuvântul arată că nu a lucrat 8 ore nici în țară și nici în străinătate în perioada menționată în adeverința indicată de recurentă, dovadă fiind carnetul de muncă pe care îl deține; că de un an nu mai primește pensie întrucât, ulterior intervențiilor chirurgicale suferite, nu a mai primit avizele necesare obținerii pensiei.
Solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond. Depune la dosar, totodată, copie de pe biletul de ieșire din spital.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._, reclamantul S. I. a chemat în judecată pe pârâta C. Județeană de Pensii B., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr.211 din 07.03.2012, în ce privește recuperarea sumei reprezentând pensie încasată necuvenit.
În motivarea cererii, reclamantul a relatat că prin decizia contestată s-a dispus recuperarea sumei de_ lei, reprezentând pensie încasată necuvenit în perioada 1.09.2010 – 31.12.2011, pensie stabilită în dosarul nr._, ca pensie de invaliditate gradul II.
Reclamantul a mai precizat că motivația pârâtei în emiterea deciziei a fost că în perioada menționată ar fi desfășurat activitate salarizată, fapt ce reiese din referatul Serviciului Plăți Prestații, înregistrat la data de 07.03.2012.
Reclamantul a precizat că înțelege să conteste suma a cărei recuperare s-a dispus, întrucât dintr-un calcul matematic efectuat în baza buletinului de calcul anexat se observă că suma rezultată ar trebui să fie de_ lei și nu_ lei, cât s-a înscris.
A mai invocat reclamantul că după emiterea deciziei de pensionare nu a prestat niciodată activitate salarizată, mai ales din cauza afecțiunilor fizice de care suferă, o mare parte din perioada invocată în decizie fiind internat în diverse unități medicale.
Întrucât decizia a fost emisă în mod abuziv, fără un temei faptic sau legal, reclamantul a solicitat anularea deciziei contestate.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată.
În acest sens, pârâta a invocat că prin decizia nr._ i-a fost deschis reclamantului dreptul la pensie de invaliditate gradul II, iar potrivit art. 118 al.1 lit.c și art. 69 lit.b din Legea 263/2010 pensionarii cu acest grad de invaliditate nu pot cumula pensia cu venituri.
A mai invocat pârâta că din adeverința nr.1328 din 1.03.2012 în perioada 1.09.2010 – 31.12.2011 contestatorul și-a desfășurat activitatea pe durata normală a programului de lucru 8 ore, încălcând dispozițiile art. 118 al.1 lit.c din lege, astfel că în mod legal a fost emisă decizia de recuperare a pensiei încasate necuvenit.
Tribunalul B. – Secția I Civilă prin Sentința civilă nr.161 din 29 ianuarie 2013 a admis acțiunea și a dispus anularea deciziei nr.211 din 07.03.2012 emisă de pârâtă, privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale de la reclamant ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamantul este beneficiarul unei pensii de invaliditate gradul II, în baza deciziei nr._, iar prin decizia nr.211 din 7.03.2012 s-a dispus recuperarea de la acesta a sumei totale de_ lei încasată necuvenit în perioada 1.09.2010 – 31.12.2011, cu titlu de prestații de asigurări sociale.
La baza emiterii deciziei contestate, pârâta a susținut că se află adeverința nr.1328 din 1.03.2012, emisă de această instituție, din care rezultă că în intervalul septembrie 2010 – decembrie 2011, reclamantul a prestat activitate salarizată.
Având în vedere numărul de zile consemnate în adeverință, pentru care s-a desfășurat activitate, instanța a solicitat în numeroase rânduri pârâtei să înainteze la dosar înscrisuri din care să rezulte angajatorul identificat în cuprinsul acestei adeverințe, pentru a se putea verifica dacă reclamantul a prestat activitate salarizată, solicitări rămase neonorate, aspect ce reiese din adresa nr.7065 din 21.01.2013, prin care CJP B. comunica faptul că adeverința nr.1328/2012 a Direcției Economice Stagii de Cotizare și Arhivă din cadrul CJP B. este singurul înscris cu privire la angajatorul identificat printr-un cod unic de înregistrare.
Din analiza dispozițiilor art. 118 al.1 lit.c coroborate cu art. 69 lit.b din Legea 263/2010, instanța a reținut că legiuitorul a interzis cumularea pensiei cu venituri provenite din situații pentru care asigurarea este obligatorie, în ipoteza pensionarilor cu grad II de invaliditate, cum este cazul reclamantului.
Având în vedere că pârâta emitentă a deciziei de recuperare nu a probat în concret activitatea desfășurată de reclamant, numărul de zile lucrate, cuantumul prestațiilor de asigurări sociale necuvenite, instanța a apreciat că înscrisul materializat în adeverința nr.1328/2012 emisă de CJP B. nu poate face dovada în instanță a prestării unei activități salarizate de către acesta și prin urmare nu au fost întrunite prevederile art. 179 al.1 din Legea 263/2010.
Față de ansamblul celor evocate, tribunalul reținând nelegalitatea deciziei nr.211 din 07.03.2012 emisă de pârâtă, a admis acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. Județeană de Pensii B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, potrivit cu care modificarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În motivarea cererii de recurs recurenta a arătat că în considerentele sentinței atacate s-a reținut că având în vedere numărul de zile consemnate în adeverință, pentru care s-a desfășurat activitate, instanța a solicitat în numeroase rânduri pârâtei să înainteze la dosar înscrisuri din care să rezulte angajatorul identificat în cuprinsul acestei adeverințe, pentru a putea verifica dacă reclamantul a prestat activitate salarizată, solicitări ramase neonorate.
De fapt, Tribunalul B. prin adresa înregistrată la CJP B. sub nr._/14.12.2012, cere ca recurenta să solicite și să depună relații de la angajatorul identificat în adeverința nr.1328/01,03.2012 sub cod unic de identificare_.
Ori, așa cum s-a arătat prin întâmpinare, CJP B. s-a folosit de proba cu înscrisuri - referatul nr.6713/07.03.2012 și adeverința nr.1328/01.03.2012 a direcției economice - stagii de cotizare si arhive.
Din adeverința menționată rezultă fără putința de tăgadă că în perioada 1.09._11 numitul S. I. și-a desfășurat activitatea pe durată normală a programului de lucru - 8 ore, încălcând astfel prevederile art.118 alin.1 lit.c din Legea nr. 263/2010.
A mai precizat recurenta că, fiind parte . muncă, îi sunt aplicabile dispozițiile art.172 C. Muncii; "Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare."
Respectând aceasta prevedere legala, CJP B. a făcut dovada celor susținute prin înscrisurile de care a făcut vorbire, instanța de fond nesocotind acest aspect.
Mai mult, raportându-se la art.172 Codul Muncii, recurenta și-a îndeplinit obligația legală privitoare la sarcina probei, relațiile privitoare la angajator urmând a fi depuse de către contestator, ca și contraprobă și, în plus, CJP B. a răspuns solicitării tribunalului prin adresa nr.6705/21.01.2013.
Pe de altă parte, din cele reținute de Tribunalul B. s-ar desprinde concluzia ca adeverința 1328/01.03.2012 nu reflecta realitatea.
De asemenea, tribunalul retine în considerente că având în vedere că pârâta emitentă a deciziei de recuperare nu a probat în concret activitatea desfășurată de reclamant, numărul de zile lucrate, cuantumul prestațiilor de asigurări sociale necuvenite, instanța a apreciat că înscrisul materializat în adeverința nr.1328/2012 nu poate face dovada în instanță a prestării unei activități salarizate de către acesta și prin urmare nu sunt întrunite prevederile art.179 alin.1 din Legea nr.263/2010.
Întrucât contestatorul este pensionar de invaliditate gradul II - fără drept de muncă, în temeiul art.118 alin.1 lit. c din Legea nr.263/2010 acesta nu avea posibilitatea legală de a cumula veniturile din activitatea salarizată cu veniturile din pensie.
Față de cele învederate recurenta a precizat că a făcut dovada că reclamantul a desfășurat activitate salarizată, drept pentru care sunt incidente prevederile art.179 alin.1 și 4 din Legea nr.263/2010.
Curtea, analizând cererea de recurs prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:
Inițial Tribunalul B. – Secția I Civilă a fost investit cu o acțiune având ca obiect anularea unei decizii de recuperare a sumei de 12.215 lei emisă de C. Județeană de Pensii B. – recurentă în prezenta fază procesuală.
Procedând la soluționarea cauzei instanța de fond a admis acțiunea cu consecința anulării deciziei atacate.
La fundamentarea acestei soluții au stat argumentațiile tribunalului în sensul că pârâta emitentă a deciziei de recuperare nu a probat în concret activitatea desfășurată de reclamant, numărul de zile lucrate, cuantumul prestațiilor de asigurări sociale necuvenite, iar înscrisul materializat în adeverința nr.1328/2012 emisă de CJP B. nu poate face dovada în instanță a prestării unei activități salarizate de către acesta și prin urmare nu au fost întrunite prevederile art. 179 al.1 din Legea 263/2010, așa cum rezultă din considerentele hotărârii ce face obiectul prezentei căi de atac.
În acest context Curtea reamintește că dintr-o interpretare coroborată a dispozițiilor art. 69 lit. b din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii și art. 118 al. 1 lit. c din același act normativ persoanele beneficiare a unor pensii de invaliditate grad II nu pot cumula pensia de invaliditate cu venituri provenite din activitate salariată.
Numai că, pentru a se putea emite o decizie de recuperare ca urmare a unui pretins astfel de cumul trebuie să existe dovezi certe că un astfel de pensionar a desfășurat și activitate salariată.
Raportând aceste considerații generale la speța pendinte Curtea constată că în mod legal și temeinic a apreciat prima instanță că nu s-a făcut o astfel de dovadă de către pârâtă, celei care îi revenea sarcina probei în calitate de emitent al actului, acest din urmă aspect nefiind contestat de către aceasta.
Astfel, referatul de care se face vorbire în cuprinsul deciziei trimite la rândul său la o adeverință emisă de CJP B..
În cuprinsul acestui din urmă act, provenind de la o direcție din cadrul recurentei pretinsul angajator al reclamantului intimat este identificat numai pe baza unui cod.
Aceasta adeverință nu este completată însă cu alte probatorii din care să rezulte care este persoana juridică angajatoare, care a fost temeiul prestării activității la care se raportează recurenta sau în baza căror elemente sau relații a fost emisă aceasta.
Pentru motivele expuse Curtea constată că sunt nefondate criticile recurentei potrivit cărora CJP B. s-a folosit de proba cu înscrisuri - referatul nr.6713/07.03.2012 și adeverința nr.1328/01.03.2012 a direcției economice - stagii de cotizare si arhive, iar din adeverința menționată rezultă fără putința de tăgadă că în perioada 1.09._11 numitul S. I. și-a desfășurat activitatea pe durată normală a programului de lucru - 8 ore, încălcând astfel prevederile art.118 alin.1 lit.c din Legea nr. 283/2010.
Nefondate sunt și criticile potrivit cărora din cele reținute de Tribunalul B. s-ar desprinde concluzia ca adeverința 1328/01.03.2012 nu reflecta realitatea.
Instanța de fond nu a făcut un astfel de raționament ci numai a reținut în mod legal că respectiva adeverință nu este suficientă pentru a fundamenta o decizie de recuperare emisă în baza art. 179 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii.
Curtea nu poate avea în vedere susținerile recurentei în sensul că raportându-se la art.172 Codul Muncii și-a îndeplinit obligația legală privitoare la sarcina probei, relațiile privitoare la angajator urmând a fi depuse de către contestator, ca și contraprobă și, în plus, CJP B. a răspuns solicitării tribunalului prin adresa nr.6705/21.01.2013.
Astfel, pe de o parte, nu reclamantul a afirmat în fața instanței că a prestat activitate, dimpotrivă acesta învederând contrariul, cea care a susținut existența unui angajator cu consecința încasării unor drepturi de pensie necuvenite fiind recurenta, situație în care intimatul nu era ținut de contraprobă, iar pe de altă parte, prin nr.6705/21.01.2013 se recunoaște chiar imposibilitatea de a face cunoscut angajatorul.
Pentru toate motivele arătate, având în vedere textele de lege menționate, precum și dispozițiile art. 312 al. 1 Cod pr. civ. coroborat cu art. 3041 Cod pr. civ. Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă C. Județeană de Pensii B. cu sediul în B., ., județ B. împotriva Sentinței civile nr.161 din 29.01.2013 pronunțată de Tribunalul B. – Secția I Civilă în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. I., domiciliat în comuna G. Siliștea, . B., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 4 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
E. M. C. Ș. A. M. R.
GREFIER,
A. F.
Red. RAM
2 ex./11.06.2013
d.f. nr._ Tribunalul B.
j.f. G. S.
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
| ← Asigurări sociale. Decizia nr. 500/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1147/2013.... → |
|---|
