Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 330/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 330/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 13-02-2013 în dosarul nr. 7400/105/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ -
Dosar nr._
DECIZIA NR.330
Ședința publică din data de 13 februarie 2013
Președinte – V. G.
Judecători - A. P.
- M. I. G.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de contestatoarea S. R., domiciliată în Vălenii De M., .. 57, .. A, ., împotriva sentinței civile nr.328 din 16 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, N. I., nr. 1, județul Prahova.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta contestatoare S. R. reprezentată de avocat Bobincă A. din cadrul Baroului Prahova și intimata C. Județeană de Pensii Prahova reprezentată de consilier juridic M. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că recursul este la al cincilea termen de judecată și este motivat.
Avocat Bobincă A., având cuvântul pentru recurenta contestatoare, cu privire la cererea de strămutare, arată că aceasta a fost soluționată la data de 6.02.2013, fiind respinsă. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate invocată de recurentă, arată că aceasta s-a soluționat prin respingere, la data de 24.01.2013, dar nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial, potrivit art. 147 alin.4 din Constituție, solicitând acordarea unui nou termen de judecată în acest sens.
Consilier juridic M. A., având cuvântul pentru intimata, declară că nu se opune acordării unui nou termen față de cererea formulată de apărătorul recurentei.
Curtea, față de cererea de amânare formulată de apărătorul recurentei, o respinge, considerând că nu se justifică acordarea unui nou termen de judecată în vederea publicării deciziei Curții Constituționale în monitorul Oficial, având în vedere că excepția de neconstituționalitate invocată de recurentă a fost respinsă, cu atât mai mult cu cât dosarul trenează pe rolul instanței de mai multe termene, recursul fiind înregistrat la această instanță la data de 6.03.2012.
Părțile, având cuvântul prin reprezentanții lor, declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea și dezbaterea recursului.
Avocat Bobincă A., având cuvântul pentru recurenta contestatoare S. Revica, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației astfel cum a fost formulată.
Astfel, arată că recurenta contestatoare a fost beneficiara unei pensii de serviciu, transformată ulterior în pensie de drept comun, decizia respectivă fiind contestată și anulată. Ulterior pensia contestatoarei a fost revizuită, în baza O.G. 59/2011, fără să se fi ivit vreo situație nouă care să justifice revizuirea acesteia.
De asemenea, arată că Înalta Curte de Casație și Justiție a tratat această situație, în sensul că a lăsat libertatea instanțelor de a trata fiecare situație în parte, iar CEDO s-a pronunțat în defavoarea grefierilor, cetățenii româno fiind singurii tratați discriminatoriu față de alte naționalități.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii contestației pe fond, fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic M. A., solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere practica instanțelor de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr._, contestatoarea S. R. a solicitat, în contradictoriu cu C. Județeană de Pensii Prahova, anularea deciziei de revizuire a pensiei nr._/18.07.2011 și menținerea în plată a deciziei cu același număr din data de 22.10.2009, cu obligarea intimatei la plata diferenței dintre pensia de actuală și cea avută anterior (pensie de serviciu), actualizată cu rata inflației, plus dobânda legală de la data scadenței fiecărei sume până la plata efectivă a acesteia.
În motivarea contestației a arătat că, la data de 2.05.2005, cu decizia nr._ i-a fost deschis dreptul la pensie și a fost pensionată în temeiul art. 68 din Legea nr. 567/2004.
A precizat că decizia nu a fost contestată de nimeni, rămânând definitivă, astfel încât, în aceste condiții, pensia sa a devenit „un bun” în sensul definit de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Buchen c. Cehiei).
A menționat că, orice reducere a pensiei echivalează cu o expropriere, care de altfel, nu poate fi făcută decât în condițiile prevăzute de art. 44 alin. (3) din Constituție.
A arătat că, din oficiu, după apariția Legii nr. 119/2010, intimata a luat măsura recalculării pensiei sale de serviciu și a emis o decizie pe care a contestat-o în justiție.
A precizat că, prin sentința civilă nr. 606/31.03.2011 pronunțată în dosarul_, Tribunalul Prahova i-a admis acțiunea și a dispus anularea deciziei de recalculare emisă în baza Legii nr. 119/2010 și menținerea în plată a pensiei de serviciu acordată anterior.
A menționat că, după . O.U.G. nr. 59/2011, tot din oficiu, intimata a emis o nouă decizie, numită de revizuire a pensiei, care face obiectul contestației de față.
A arătat că acest act nu aduce nimic nou și ignorând exigențele la care se referă, revine la modul de calcul bazat pe Legea nr. 119/2010 și H.G. nr. 737/2010, abrogată prin art. 4 al O.U.G. nr. 59/2011.
A precizat că se află în aceeași situație ca la data emiterii deciziei în baza Legii nr. 119/2010, astfel că apărările formulate în instanță cu ocazia contestării acelei decizii rămân pe deplin valabile.
A menționat că această apărare s-a fundamentat între altele pe aplicarea prioritară în raport cu legea internă a prevederilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C.E.D.O.
A arătat că, în acest sens, Curtea de Justiție a Comunităților Europene de la Luxemburg, în cauza Simmenthal (106/77 din 9.03.1978) a arătat că „în virtutea principiului primordialității dreptului comunitar, dispozițiile tratatului au ca efect de a face inaplicabile, de plin drept, orice dispoziții și acte din ordinea juridică de pe teritoriul fiecăruia dintre statele membre și a de a împiedica adoptarea valabilă a noi acte legislative naționale, în măsura în care acestea ar fi incompatibile cu normele comunitare. În consecință, judecătorul național are obligația de a aplica integral dreptul comunitar și de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând inaplicabilă orice eventuală dispoziție contrară a legii naționale, indiferent că este anterioară ori posterioară regulii comunitare”.
A precizat că și în doctrină s-a scos în evidență același lucru arătându-se că „judecătorul național dispune de plin drept de puterea de a nu aplica norma națională incompatibilă cu reglementarea comunitară” (M. Mahieu – L’interpretation du droit communautaire – pag. 349).
A menționat că în același sens trebuie interpretate și prevederile art. 20 din Constituția României.
A arătat că, sub acest aspect, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1344/2008, a stabilit că nu intră în competența sa să rezolve un conflict între norma internă și legislația internațională și că în aplicarea art. 20 din Constituție, instanțele judecătorești pot și trebuie să ignore legea internă contrară Convenției și practicii C.E.D.O. și să aplice direct și cu prioritate legislația internațională chiar și în condițiile în care actul normativ intern a trecut controlul de constituționalitate.
A precizat că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Stec . Uni) „din moment ce un stat contractant a adoptat o legislație care prevede acordarea în mod automat a unei prestații sociale, indiferent dacă plata ei depinde sau nu de vărsarea unor cotizații prealabile de către persoane interesate, această legislație dă naștere unui interes patrimonial ce intră în domeniul de aplicație al art. 1 din protocolul nr. 1 la Convenție”.
A menționat că și într-o cauză din 2004 (Kjartan Asmundsson c. Islandei), Curtea a statuat că dreptul la pensie al reclamantului este un bun în sensul acestei dispoziții din Convenție.
A arătat că, în cauza Pravednaya c. Rusiei, a stabilit că prin privarea reclamantei de dreptul de a primi o pensie într-o sumă determinată printr-o hotărâre definitivă, statul a deranjat echilibrul echitabil existent între interesele aflate în joc, motivare întâlnită și în cauza Pressos Compania Naviera S.A. c. Belgiei.
A învederat instanței că recent, prin binecunoscuta hotărâre din 18.02.2009, dată în cauza Andrejeva c. Letoniei, Curtea a stabilit că există o încălcare a art. 14 raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 5 din Convenție, obligând statul să plătească despăgubiri pentru că dreptul la pensie așa cum a fost stabilit de autoritățile letone constituie „bun” în sensul Convenției, chiar dacă pensia a fost recalculată numai pentru viitor.
A mai arătat că pensia de serviciu, astfel cum a fost reglementată prin Legea nr. 567/2004 pentru personalul auxiliar al instanțelor de judecată, a fost instituită nu ca un privilegiu și nu constituie o discriminare în raport cu sistemul public de pensii, deoarece ea este o recompensă atât pentru munca prestată cât și pentru riscurile și restricțiile asumate, pentru interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege pentru această categorie socioprofesională, obligată să se abțină de la orice altă activitate producătoare de venituri cu excepția activității didactice.
În drept, a invocat Legea nr. 567/2004, Legea nr. 19/2000, Legea nr. 119/2010, O.U.G. nr. 59/2011, iar în dovedirea contestației, s-au depus la dosar, în copie, înscrisuri.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, solicitând instanței să constate că decizia de pensie contestată are ca temei legal un act normativ, respectiv o ordonanță de urgență, care îndeplinește toate condițiile de valabilitate.
A menționat că în conceptul de „drepturi câștigate” pot intra doar prestațiile deja realizate până la . noii reglementări.
A arătat că, având în vedere cele două componente ale pensiei de serviciu, precum și faptul că a doua componentă, adică suplimentul din partea statului, se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea pentru viitor a acestei componente, fără afectarea părții contributive, nu poate avea semnificația unei exproprieri.
După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Prahova a respins contestația formulată de contestatoarea S. R., în contradictoriu cu intimata C. Județeană de Pensii Prahova, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Prahova a reținut că prin decizia nr._/19.08.2010, începând cu data de 1.09.2010, pensia contestatoarei a fost recalculată potrivit dispozițiilor Legii nr. 119/2010.
Prin sentința nr. 606/31.03.2011, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._, a fost admisă contestația formulată, dispunându-se anularea deciziei de recalculare a pensiei nr._/19.08.2010.
Prin decizia nr._/18.07.2011, ca urmare a revizuirii drepturilor de pensie, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 59/2011, contestatoarei i-a fost stabilită o pensie în cuantum de 1321 lei.
Conform art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O.: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor”.
Este adevărat că, potrivit jurisprudenței Curții Europene, pensia reprezintă un „bun” în sensul Convenției (cauza Buchen c. Cehiei).
Reducerea pensiilor speciale, ca urmare a revizuirii, reprezintă o ingerință care, pentru a nu fi contrară art. 1 din Protocolul nr. 1, trebuie să îndeplinească următoarele condiții: a) să fie prevăzută de lege; b) să fie justificată de un interes public; c) să existe o proporționalitate a măsurii cu situația care a determinat-o.
S-a constatat că, în cauză, ingerința este prevăzută de un act normativ care conține prevederi suficient de clare, precise și accesibile pentru a fi considerat "lege" din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, O.U.G. nr. 59/2011.
Revizuirea pensiilor speciale este justificată de un interes public ("utilitatea publică"), urmărind un scop legitim, respectiv eliminarea inechităților existente în sistem prin stabilirea in mod just si echitabil drepturile de pensie pe care persoanele vizate de prezenta ordonanță de urgență sunt îndreptățite să le primească.
În ceea ce privește proporționalitatea măsurii între mijloacele utilizate (reducerea pensiilor speciale) și scopul legitim urmărit, se observă că în astfel de situații Curtea Europeană a considerat că ingerința nu reprezintă o privare de proprietate.
În consecință, s-a apreciat că ingerința de acest tip nu se analizează prin prisma celei de-a doua fraze din primul alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, potrivit căreia, “nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional” ci prin prisma primei fraze din primul alineat, conform căruia „orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale”.
Prin urmare, în acest caz, lipsa despăgubirii pentru ingerință nu conduce la concluzia încălcării art. 1 al Protocolului nr. 1.
Este necesar pentru a stabili proporționalitatea ingerinței, a se analiza, de la caz la caz, dacă persoana a fost lipsită în totalitate de mijloace de subzistență (cauza Azinas c. Ciprului, par. 44), dacă măsura este discriminatorie (cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei) sau dacă prin aceasta a fost afectată însăși substanța dreptului.
Prin Decizia nr. 29/12.12.2011, pronunțată ca urmare a soluționării unui recurs în interesul legii privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. (2) din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 14 din Convenție, Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat o . considerații, pe deplin aplicabile și în cazul revizuirii dreptului la pensie în temeiul O.U.G. nr. 59/2011.
Astfel, instanța supremă a statuat că este util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei.
S-a constatat că instanța europeană însăși, în aplicarea testului de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, a mai arătat Înalta Curte, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Ca urmare a revizuirii, reclamantei i-a fost stabilită o pensie de 1321 lei, reducerea pensiei sale fiind de aproximativ 75%.
Prin urmare, contestatoarea nu a fost lipsită total de beneficiul social.
Acest cuantum al pensiei, de 1321 lei, se situează cu mult peste nivelul pensiei minime pe țară, de 350 lei, stabilită pentru anul 2011 prin art. 7 din Legea nr. 118/2010 și chiar peste nivelul pensiei medii la nivel de țară, în valoare de circa 700 lei.
De asemenea, instanța a constatat că salariul mediu brut pe economie pentru anul 2011 este de 2022 lei, potrivit art. 15 din Legea nr. 287/2010, iar salariul mediu net de aproximativ 1414 lei.
În consecință, tribunalul a apreciat că nu se poate reține că, urmare a revizuirii, contestatoarei i-ar fi fost suprimate mijloacele de subzistență.
De asemenea, nu se poate rețină că, în cauză, a fost afectată însăși substanța dreptului la pensie, câtă vreme contestatoarea beneficiază în continuare de o pensie în cuantum mai mare decât cel al pensiei medii pe țară și comparabil cu acela al salariului mediu net pe economie.
Prin Convenție nu este protejat dreptul la un anumit cuantum al pensiei (Wieczorek c. Poloniei, Kjartan Ásmundsson c. Islandei, Janković c. Croației, Muller c. Austriei) și nici nu există vreun drept protejat de Convenție în sensul de a beneficia de o reglementare specială în ceea ce privește calculul pensiei.
Statul se bucura de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor in care aprecierea autorităților este vădit lipsita de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei, hotărârea din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotărârea din 19 decembrie 1989, par. 53).
Totodată, tribunalul a apreciat că nu se poate reține că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 606/31.03.2011, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._, astfel cum a invocat contestatoarea în cadrul concluziilor sale, întrucât cauza sus-menționată a avut ca obiect contestația împotriva deciziei de recalculare a pensiei nr._/19.08.2010, emisă potrivit dispozițiilor Legii nr. 119/2010, iar prezenta cauză are ca obiect contestația împotriva deciziei de revizuire a pensiei nr._/18.07.2011 emisă în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 59/2011.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatoarea S. R., criticând-o pentru nelegalitate.
Recurenta a arătat că soluția instanței este criticabilă atât sub aspectul aplicării legislației interne si europene cât și al interpretării Deciziei nr.29/2011 a ICCJ pronunțată într-un recurs în interesul legii care în conf. cu art.329 alin. 3 Cod pr. civilă, este obligatorie pentru toate instanțele din țară.
In lumina acestei decizii care este în concordanță și cu jurisprudența Curții Constituționale, în acest gen de cauze instanțele judecătorești sunt pe deplin competente sa examineze in concret, pentru fiecare caz in parte, in ce măsura prin decizia de pensie contestata s-a produs o încălcare a Convenției Europene a Drepturilor Omului, mai precis a art. 1 din Protocolul I la Convenție.
Ca o premisa necesară acestei analize, trebuia reținut de către instanța de fond că pensiile de serviciu au fost stabilite si recunoscute de legiuitorul roman pentru anumite categorii socioprofesionale si ca potrivit deciziei nr.20/2000 a Curții Constituționale, acestea nu constituie un privilegiu ci au fost justificate in mod obiectiv ca o compensație parțiala a inconvenientelor rezultate din rigoarea statutelor speciale aplicate fiecăreia dintre aceste categorii.
Pensiile de serviciu, reprezintă un "interes patrimonial" care intra in sfera de protecție a art. 1 din Protocolul I la Convenție, atât sub aspectul pârtii contributive cat si sub aspectul pârtii necontributive, în care sens Înalta Curte a făcut referire la cauzele Rasmunssen împotriva Poloniei din 28.04.2009, Aizpurua Ortiz s.a. împotriva Spaniei din 2.02.2010 și Asmundssen împotriva Islandei din 12.10.2009.
A învederat recurenta că, fără a reține aceste aspecte, tribunalul a trecut direct la analiza raportului de proporționalitate între mijloacele utilizate de stat și scopul urmărit, concluzionând că acest raport nu ar fi fost compromis, chiar dacă pensia sa a fost redusă cu 75%.
În opinia sa, recurenta a arătat că acest raport de proporționalitate este compromis și în speță este clar îndeplinită condiția menționată de Înalta Curte ca reclamanta să suporte o sarcina individuală excesivă, exorbitanta si care excede marjei de apreciere a statului si aceasta pentru ca a fost lipsita in totalitate de un beneficiu social, respectiv de partea necontributivă din pensia de serviciu.
Practica Curții Europene citata de Înalta Curte începând cu Hasani împotriva Croației din 30.09.2010 este favorabilă petenților cărora prin masuri legislative le-au fost suprimate sau limitate, pe viitor, plata unor pensii ori altor beneficii sociale aflate în plată.
Acest aspect a fost ignorat de instanța de fond care s-a mulțumit să facă trimitere la criteriile exemplificative ale înaltei Curții, in condițiile in care si aceste criterii nu trebuiesc sa depășească un anumit "prag de dificultate", ori acest prag a fost depășit în cazul reducerilor de pensie intre 30% si 80% așa cum a reținut Înalta Curte în aceeași decizie.
Fundamental în această determinare a pragului de dificultate este faptul că prin sentința civilă nr. 606/2011 a aceluiași tribunal, intrată în autoritate de lucru judecat, s-a stabilit că înlăturarea părții necontributive a pensiei de serviciu prin Legea 119/2010 depășește acest prag și pe cale de consecință, raportul de proporționalitate este compromis.
Pentru ca prin aplicarea OUG nr.59/2011 în cazul recurentei s-a ajuns la același rezultat ca în cazul Legii 119/2010, respectiv, fără a interveni vreo schimbare în dosarul de pensie, s-a reiterat decizia anulată anterior, dar cu un alt temei de drept, am solicitat sa se tina seama de situațiile intrate in autoritate de lucru judecat arătate mai sus si nu am invocat excepția autorității de lucru judecat in condițiile art 166 C.Pr.Civ. cum greșit s-a reținut prin sentința.
Caracterul excesiv al măsurii luate prin decizia de pensionare emisă în baza OUG 59/2011 se constată cu ușurință dacă această măsură este comparată cu celelalte măsuri de austeritate luate în aceeași perioadă, constând în reducerea salariilor din sectorul bugetar, mai ales că aceste reduceri au un caracter temporar, fiind parțial deja recuperate în timp ce revizuirea pensiilor de serviciu este definitivă, așa cum rezultă cu limpezime din OUG 59/2011.
Nici motivarea că prin înlăturarea părții necontributive a pensiei de serviciu s-ar înlătura inechitățile din sistem nu se susține în cazul pensiilor ocupaționale atât în raport cu decizia nr.20/2000 a Curții Constituționale cât și în raport cu practica CEDO citată anterior, potrivit căreia, astfel cum reține și Înalta Curte, intră în sfera de protecție a art. l din Protocolul I la Convenție, atât partea contributivă cât și cea necontributivă a pensiei.
Aceasta măsura extrem de dură luata de statul român împotriva pensionarilor beneficiari ai pensiilor ocupaționale nu se justifică nici măcar prin comparație cu alte țări europene.
Astfel, la 29.02.2012, G. aflată practic în pragul falimentului, a anunțat o reducere a pensiilor cu 12% și a salariilor din sectorul bugetar cu 20%.
În acest context ne întrebăm, retoric evident, care ar fi rațiunea pentru care recurenta trebuie să suporte o reducere a pensiei cu 75% disproporționat în raport cu orice altă măsură de austeritate, în situația în care starea financiară a României este stabilă, lucru recunoscut oficial atât de autoritățile romane cât și de cele europene.
În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond admiterea contestației așa cum a fost formulată.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente, Curtea reține următoarele:
Revizuirea pensiei contestatoarei a avut ca temei legal dispozițiile OUG 59/2011 prin care s-a stabilit de legiuitor potrivit art.1 că pensiile prevăzute la art. 1, lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiași legi, se revizuiesc, din oficiu, de către casele teritoriale de pensii în evidența cărora se află dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Legea nr.119/2010 a făcut obiectul controlului de neconstituționalitate, iar prin decizia nr.458/02.12.2003 a Curții Constituționale s-a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituită sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei de aplicare.”
În același sens au statuat și deciziile nr.871/2010 și nr. 1380/18.10.2011, în cadrul cărora Curtea Constituțională a analizat constituționalitatea acestei legi în raport de dispoziția art.15 alin.2 din Constituție, abordând și respectarea principiului neretroactivității legii.
Textele legale criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor și numai în ce privește cuantumul acestora nu și stagiul de cotizare sau vârsta eligibilă, iar aceste statuări ale Curții Constituționale nu pot fi modificate de o instanță de drept comun în interpretarea aceluiași principiu, acela al neretroactivității legii civile.
Aceste concluzii au fost confirmate și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României (nr._/11,_/11,_/11,_/11,_/11), a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010.
Astfel s-a constatat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr._/98; decizia Jankovic c. Croației, nr._/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr._/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr._/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._/09,_/08,_/08,_/08 și_/08, par. 55).
S-a reamintit, în acest sens, că Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale și dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr._ /11 și_/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
Pensia datorată, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă fiind pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie.
Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului, iar această diferență nu este una lipsită de justificare.
În același spirit, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011, a respins recursurile în interesul legii privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege, reținând că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010, și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, cauza Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, par. 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Înalta Curte a constatat, însă, că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze. Pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
În analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Ca atare, reiese din decizia sus amintită că, stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare, iar pe calea recursului în interesul legii nu este posibil a se statua o concluzie general valabilă de natură a asigura unificarea practicii judiciare, având aptitudinea de a fi aplicată în fiecare cauză aflată pe rolul instanțelor, de vreme ce stabilirea raportului de proporționalitate este rezultatul aprecierii materialului probator și a circumstanțelor proprii fiecărei pricini sau a situației de fapt reținute, fiind așadar exclusiv o chestiune de aplicare a legii.
Examinând condițiile concrete ale speței de față se constată că prin decizia Casei Județene de Pensii Prahova, nr._/18.07.2011, ca urmare a revizuirii drepturilor de pensie conform OUG nr. 59/2011, contestatoarei i-au fost diminuate drepturile stabilite inițial prin decizia nr._/22.10.2009, la o pensie de 1321 lei.
Contestatoarea nu a făcut dovada în concret că raportul de proporționalitate este compromis, respectiv că suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excede marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială, sau că este lipsită total de respectivul beneficiu social ori i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, nu s-a constatat o ingerință în drepturile contestatoarei nici sub aspectul criteriilor invocate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011 cum ar fi indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară sau alte circumstanțe particulare ale cauzei.
Pe cale de consecință, în raport de argumentele expuse în precedent Curtea apreciază că recursul formulat este nefondat, motiv pentru care în baza dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod pr. civilă, îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de contestatoarea S. R., domiciliată în Vălenii De M., .. 57, .. A, ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr.328 din 16 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, N. I., nr. 1, județul Prahova, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2013.
Președinte, Judecători,
V. G. A. PopaIolanda M. G.
Grefier,
C. C.
Red...CC
2 ex./19.02.2013
d. fond._ Tribunalul Prahova
j.fond. C. R. I.
Operator date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 496/2013. Curtea... | Asigurări sociale. Decizia nr. 500/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
