Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 136/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 136/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 3952/105/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția I Civilă
Dosar Nr._
DECIZIA Nr. 136
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2013
Președinte - V. S.
Judecători - E. M.
- C. Ș.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatorul I. ST. V.-D., cu domiciliul în Ploiești, . nr. 216A, ., ., împotriva sentinței civile nr. 5174 din 7 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR – CASA SECTORIALĂ DE PENSII, cu sediul în București, .. 3, sector 4.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând instanței că, prin Serviciul registratură s-a depus din partea intimatului M. Administrației și Internelor-Casa Sectorială de Pensii, cerere de amânare a cauzei datorită faptului că înscrisurile de la structurile specializate din instituție nu au ajuns în timp util, iar din partea recurentului s-au depus concluzii scrise, solicitându-se și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, respinge cererea de amânare pentru lipsă apărare formulată de intimat și constatând că recurentul a solicitat judecata în lipsă, dând curs dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod pr. civilă, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
C u r t e a:
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ /24.05.2012, contestatorul I. V.-D., în contradictoriu cu intimatul M. Administrației și Internelor, a solicitat, în principal, anularea deciziei nr._/12.12.2011 emisă de intimatul Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor, menținerea în plată a deciziei de pensionare nr._/22.06.2010 și restituirea sumelor reținute ilegal, iar în subsidiar a solicitat recalcularea cuantumului pensiei, pe baza probelor ce se vor administra.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că a fost salariat în cadrul MAI, având o vechime în serviciu de 43 ani 5 luni și 16 zile, iar la data de 31.05.2010 a fost pensionat în baza art. 16 din Legea 164/2001 și art. 83 din Legea 179/2004.
Un prim motiv al contestației a vizat încălcarea dreptului de proprietate al contestatorului, prin reducerea pensiei, drept garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.
De asemenea, contestatorul a susținut că revizuirea pensiei s-a realizat cu încălcarea principiului neretroactivității legii, prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituție.
Un alt principiu al cărei încălcare a fost susținută de contestator a fost acela al drepturilor câștigate, care nu are o consacrare legală, dar are o construcție jurisprudențială, inclusiv în cea a Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Cu privire la capătul subsidiar de cerere, contestatorul a susținut că din analiza datelor înscrise în actele anexate deciziei, nu rezultau documentele care au stat la baza calculului pensiei, conform art. 5 din OG 33/2002, dar și că nu era certificată conformitatea cu originalul a următoarelor date: cuantumul lunar al veniturilor obținute și a stagiului de cotizare, vechimea totală în muncă, perioadele suplimentare acordate în grupa I sau a II-a de muncă.
OUG 1/2011 aduce în discuție majorarea punctajelor lunare realizate în perioadele în care pensionarul a desfășurat activități în grupele I și a Ii-a de muncă. Din analiza deciziei nu rezultă care sunt grupele de muncă avute în vedere.
Contestatorul a mai arătat că înțelege să conteste exactitatea datelor din buletinul de calcul, deoarece nu are posibilitatea de a le verifica.
Prin cererea precizatoare depusă la data de 05.10.2012, contestatorul a solicitat și anularea Hotărârii nr. 5267/07.05.2012 a Comisiei de Contestații Pensii M.A.I., ca fiind neîntemeiată, arătând că își menține motivele din acțiunea principală cu privire la capătul principal din cerere.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, însă a depus documentația care a stat la baza emiterii deciziei contestate.
Tribunalul Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 5174/07.11.2012 prin care a respins contestația ca neîntemeiată, reținând următoarele:
Prin decizia nr._/22.06.2010, Casa de Pensii din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a stabilit în favoarea contestatorului –colonel- o pensie de stat în cuantum net de 3139 lei, care prin decizia nr._/27.12.2010 a fost recalculată, stabilindu-se un cuantum lunar brut de 1922 lei, începând cu data de 01.01.2011.
Ulterior, prin decizia nr._/12.12.2011 s-a dispus revizuirea pensiei recalculate în baza Legii 119/2010 prin decizia anterioară, stabilindu-se în favoarea contestatorului o pensie brută de 3348 lei, începând cu aceeași dată de 01.01.2011.
Potrivit cupoanelor de pensie aflate la dosar, pentru în luna decembrie 2011 contestatorul a beneficiat de o pensie în cuantum net de 3035 lei, iar în ianuarie 2012 a beneficiat de o pensie netă de 2818 lei.
Decizia de revizuire a fost emisă în baza dispozițiilor OUG nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, menționată în cuprinsul său, dar și în temeiul Legii 119/2010, care în art. 1 alin. 1 stipulează că „Pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.”
Stabilirea cuantumului pensiilor se face în conformitate cu metodologia de calcul prevăzută în anexa la ordonanță, pe baza „documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și ale căror cuantumuri sunt mai mari decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile rezultate în urma recalculării până la data emiterii deciziei de revizuire” (art. 3 și 5).
Conform art. 4 „Pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile lunare individuale realizate pentru întreaga perioadă care constituie stagiu de cotizare rămân în plată în cuantumurile rezultate în urma recalculării”.
Potrivit scopului declarat în preambulul actului normativ, necesitatea revizuirii pensiilor este dată de disfuncționalitățile constatate în procesul de recalculare a pensiilor conform metodologiei adoptate prin HG 735/2010.
Atât Legea 119/2010 cât și OUG 1/2011 au făcut obiectul controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr. 871/25.06.2010, respectiv nr. 919/06.07.2011, prin care a constatat conformitatea prevederilor acestor acte normative cu cele ale Constituției.
A constatat instanța fondului că, prin contestația formulată s-a criticat decizia de revizuire emisă, nu atât sub aspectul neconformității ei cu actele normative interne, respectiv Legea 119/2010 și OUG 1/2011, ci, mai ales, sub aspectul neconformității acesteia cu prevederile constituționale și cu cele din CEDO.
În ce privește constituționalitatea actului administrativ contestat, tribunalul a constatat că, în realitate, criticile au în vedere însăși prevederile celor două acte normative menționate, apreciate ca fiind constituționale de către instanța de control constituțional, inclusiv sub aspectul retroactivității acestora și al încălcării principiului nediscriminării, învederate de contestatoare. Tribunalul are în vedere că aceasta este obligatorie în cauză, iar instanța sesizată cu aplicarea celor două acte normative nu are competența de a proceda la un nou control de constituționalitate a acestor dispoziții legale.
Prin contestația formulată s-au adus critici actului contestat și sub aspectul încălcării art. 1 din Protocolul 1 CEDO combinat cu art. 14 CEDO.
Cu privire la aplicarea dispozițiilor Legii 119/2010 prin raportare la art. 20 alin. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO și art. 14 CEDO, precum și la deciziile 871 și 873 din 25 iunie 1010 ale Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție, în complet special constituit pentru soluționarea unor recursuri în interesul legii, prin Decizia nr. 29 din 12.12.2011, a apreciat că instanțele naționale competente să soluționeze acest tip de cauze urmează să facă o analiză in concreto de compatibilitate a diminuării pensiei stabilite prin decizia contestată cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, căci controlul in abstracto efectuat de Curtea Constituțională nu îl exclude pe cel al instanțelor de judecată.
Referitor însă la compatibilitatea actelor normative cu prevederile art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul adițional la aceasta, instanța supremă a apreciat, prin aceeași decizie, că instanțele judecătorești nu au competența de a face reevaluări după ce Curtea Constituțională a stabilit constituționalitatea lor sub aspectul discriminării, neputându-se reține că standardul constituțional ar fi inferior standardului european.
În raport de cele expuse, tribunalul, constatând că trebuie analizată decizia contestată din punct de vedere a compatibilității sale cu prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO, a apreciat că pensia stabilită în favoarea contestatorului prin decizia nr._/22.06.2010 reprezintă un „interes patrimonial” ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1, atât sub aspectul părții contributive, cât și sub aspectul părții necontributive, ce se suportă de la bugetul de stat.
Prin Legea 119/2010, sistemul de pensii a fost reformat, ceea ce a avut ca efect modificarea cuantumului pensiilor aflate în plată cu titlul de pensii de serviciu, până la limita corespunzătoare părții contributive. În acest sens, a fost emisă decizia de recalculare mai sus menționată.
În cauza de față, constatându-se că prin decizia de revizuire contestatorul a suferit o reducere a cuantumului net al pensiei față de data anterioară deciziei de recalculare din 27.12.2010, de la suma de 3139 lei la suma de 2818 lei, respectiv cu aproximativ 10%, s-a apreciat de tribunal că această scădere aplicată prin decizie constituie o ingerință în dreptul său de proprietate, dar, ținând seama de temeiul legal al acestei decizii, de actele normative menționate, s-a apreciat că ingerința este legală și este justificată de un scop legitim, de utilitate publică, respectiv de necesitatea eliminării inechităților din sistem, echilibrarea lui și de situația economică și financiară cu care se confruntă statul.
A mai avut în vedere tribunalul că în cauză contestatorul a suferit o reducere a venitului net lunar de aproximativ 10 %, ceea ce nu poate fi considerată ca o sarcină excesivă suportată de acesta, având în vedere în acest sens a fost și jurisprudența recentă a CEDO respectiv deciziile de inadmisibilitate pronunțate la data de 07.02.2012 în cauzele conexate A.-M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României, respectiv în cauza C. A. și alții contra României.
Tribunalul a apreciat că nu poate fi reținută o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție în prezenta cauză, respectiv că aplicarea dreptului intern prin decizia contestată ar fi dus la încălcarea acestuia articol al Convenției.
În ce privește criticile aduse modului de calcul, tribunalul a constatat că la dosar a fost depusă documentația ce a stat la baza emiterii deciziei, din care a rezultat că modul de calcul s-a întemeiat pe adeverința de salarizare depusă de angajatorul contestatorului și pe datele din carnetul de muncă al acestuia, contestatorul nearătând ce acte depuse nu au fost avute în vedere, nesolicitând o expertiză de specialitate care să verifice modul efectiv de calcul –în condițiile în care aprecia că s-a efectuat un calcul eronat și nepreprecizând ce cuantum al pensiei îl aprecia ca fiind cel corect -în aceste condiții, tribunalul neputând rețin erori în modul de calcul al pensiei.
De asemenea, tribunalul a constatat că nu au existat nici încălcări ale actelor normative interne în baza cărora a fost emisă decizia atacată.
În raport de cele expuse, contestația a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal contestatorul, considerând-o netemeinică și nelegală ca urmare a faptului ca a fost dată cu încălcarea Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Tratatul privind Funcționarea Uniuni Europene, Declarația Universala al Drepturilor Omului, Constituția României, prin încălcarea dreptului de proprietate, a principiilor neretroactivității legii și legalității în drepturi, a principiului drepturilor câștigate, al discriminării.
Susține contestatorul că, măsura privind revizuirea pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate în plată, s-a făcut cu încălcarea principiului neretroactivității legii prevăzut la art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mal favorabile.
Arată recurentul că, având în vedere că era titularul unui bun în sensul art.1 din Protocolul 1, intervenția statului de a elimina pensia de serviciu prin recalcularea numai în raport de principiul contributivității reprezintă în mod incontestabil o ingerință în exercițiul unui drept legal dobândit, astfel că acest amestec este permis numai în măsura în care corespunde unui interes de ordin general și este proporțional cu scopul urmărit.
Concluzionează recurentul că nu există nici un motiv pentru ca în cazul proceselor privind recalcularea pensiilor militarilor să se facă trimitere sau aplicare la cauza F. deoarece situația de fapt este fundamental diferită între pensionarii militari și celelalte categorii de pensii (grefieri, aviatori, diplomație).
Consideră recurentul că nu se poate reține ca serios argumentul potrivit căruia Statul a garantat constituțional doar dreptul la pensie, nu și cuantumul acesteia, întrucât dreptul la pensie fiind un drept eminamente pecuniar, cuantificabil în bani iar nu în vreo altă modalitate, garantarea sa, în absența luării în considerare a conținutului concret al dreptului garantat, nu reprezintă o garanție, ci o simplă formă fără fond.
Astfel, susține că bunul în cazul pensiei este reprezentat de suma de bani ce constituie cuantumul pensiei, în vreme ce în cazul proprietăților imobiliare, bunul este terenul sau clădirea în sine, iar privarea de care face vorbire jurisprudența Curții trebuie raportată la aceste bunuri în materialitatea lor, iar nu la noțiunea complet abstractă a dreptului ce reprezintă dimensiunea juridică a respectivelor bunul.
Solicită recurentul a se reține hotărârile pronunțate în cauza Muller contra Austriei, cauza PR/II/EDN/IY/I Rusia (cererea nr._/01/.2004), cauza Andrejera contra Lituaniei nr._.
Față de motivele invocate, recurentul solicită admiterea recursului.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și la textele legale incidente în cauză, Curtea de Apel constată următoarele:
În mod corect instanța de fond a constatat că motivele invocate de contestator în susținerea acțiunii sunt nefondate, întrucât revizuirea pensiei are ca temei legal dispozițiile Legii nr.119/2010, prin care s-a stabilit de legiuitor că pensiile de serviciu stabilite pe baza legislației anterioare devin pensii în înțelesul Legii nr.19/2000 și se recalculează după metodologia și algoritmul de calcul prevăzut de această lege.
Această lege a făcut obiectul controlului de constituționalitate, iar prin decizia nr.458/02.12.2003 a Curții Constituționale s-a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituită sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei de aplicare.”
În același sens au statuat și deciziile nr.871/2010 și nr. 1380/18.10.2011, în cadrul cărora Curtea Constituțională a analizat constituționalitatea acestei legi în raport de dispoziția art.15 alin.2 din Constituție, abordând și respectarea principiului neretroactivității legii.
Curtea a reținut că textele legale criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor și numai în ce privește cuantumul acestora nu și stagiul de cotizare sau vârsta eligibilă, iar aceste statuări ale Curții Constituționale nu pot fi modificate de o instanță de drept comun în interpretarea aceluiași principiu, acela al neretroactivității legii civile.
Aceste concluzii au fost confirmate și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României (nr._/11,_/11,_/11,_/11,_/11), a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010.
Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr._/98; decizia Jankovic c. Croației, nr._/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr._/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr._/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._/09,_/08,_/08,_/08 și_/08, par. 55).
Curtea a reamintit, în acest sens, că Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale și dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior ; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr._ /11 și_/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
Pensia datorată, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă fiind pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie.
Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În același spirit, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011, a respins recursurile în interesul legii privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege, reținând că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010, și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, cauza Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, par. 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Înalta Curte a constatat, însă, că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Ca atare, reiese din decizia sus amintita că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare, iar pe calea recursului în interesul legii nu este
posibil a se statua o concluzie general valabilă de natură a asigura unificarea practicii judiciare, având aptitudinea de a fi aplicată în fiecare cauză aflată pe rolul instanțelor, de vreme ce stabilirea raportului de proporționalitate este rezultatul aprecierii materialului probator și a circumstanțelor proprii fiecărei pricini sau a situației de fapt reținute, fiind așadar exclusiv o chestiune de aplicare a legii.
Examinând condițiile concrete ale speței de față se constată că în mod corect prima instanță a constatat că este neîntemeiată contestația reclamantului împotriva deciziei Casei Sectoriale de Pensii a M.A.I. nr._/12.12.2011 prin care, ca urmare a recalculării drepturilor de pensie conform OUG nr. 1/2011, i-a fost stabilită o pensie de 3348 lei.
Reclamantul nu a făcut dovada în concret că raportul de proporționalitate este compromis, respectiv că suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială, sau că este lipsită total de respectivul beneficiu social ori i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
Mai mult, în cazul de față prin decizia de revizuire a pensiei, reclamantul ar trebui să primească suma de 3348 lei brut, o suma mai mare decât cea stabilită inițial prin decizia nr._/22.06.2010 care era de 3139 lei brut.
În același timp, nu s-a constatat o ingerință în drepturile reclamantului nici sub aspectul criteriilor invocate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011 cum ar fi indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară sau alte circumstanțe particulare ale cauzei.
Prin revizuirea pensiei contestatorului în temeiul Legii nr.263/2010 și OUG nr.1/2011 nu au fost încălcate dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Dreptului Omului care consacră respectarea dreptului de proprietate a bunurilor aparținând persoanelor fizice sau juridice, fiind păstrat justul echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, echilibru menținut prin nediminuarea drepturilor sale patrimoniale.
Pe cale de consecință, nefiind incidente în cauză niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă pentru a se dispune modificarea sau casarea hotărârii atacate, Curtea de Apel, în baza disp. art. 312 al. 1 Cod pr. civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul I. ST. V.-D., cu domiciliul în Ploiești, . nr. 216A, ., ., împotriva sentinței civile nr. 5174 din 7 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR – CASA SECTORIALĂ DE PENSII, cu sediul în București, .. 3, sector 4.
.//.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2013.
Președinte, Judecători,
V. S. E. M. C. Ș.
Grefier,
V. M.
red. V.S./tehnored. V.M.
2 ex./04.02.2013
d.f._ Tribunalul Prahova
j.f. F.-L. Șalar
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 137/2013. Curtea... | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 496/2013. Curtea... → |
|---|
