Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 104/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 104/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 1988/114/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 104

Ședința publică din data de 9 octombrie 2013

Președinte - A.-C. B.

Judecător - V.-I. S.

Grefier - C. C.

Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de reclamantul S. A., domiciliat în comuna Tisău, . și pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „C.F.R. MARFĂ” SA – SUCURSALA M., cu sediul în G., ., județul G., împotriva sentinței civile nr. 699/4 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul B..

Apeluri scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-reclamant S. A., reprezentat de avocat P. S., din Baroul B., lipsind apelanta-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” SA – Sucursala M..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că, prin intermediul serviciului registratură, apelanta-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, înregistrată sub nr._/10 iulie 2013, în finalul căreia s-a solicitat judecata în lipsă, iar apelantul-reclamant S. A. a depus la dosar, prin intermediul aceluiași serviciu, răspuns la întâmpinare, înregistrată sub nr._/26 iulie 2013. De asemenea, se menționează că urma a se depune la dosar de către apelantul-reclamant extras din CCMRT, respectiv art. 42 alin. 1 lit. a, despre care s-a făcut vorbire în cuprinsul motivelor de apel, invocat în susținerea capătului de cerere referitor la acordarea sporului de 25% pentru condiții speciale de muncă.

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 392 din Noul Cod de procedură civilă, text de lege aplicabil cauzei în raport de data înregistrării litigiului – 22 martie 2013, dispune deschiderea dezbaterilor.

Avocat P. S., având cuvântul, pentru apelantul-reclamant S. A., depune la dosar chitanța nr. 760/19.06.2013, reprezentând dovada achitării onorariului de avocat, concluzii scrise, adresa nr. 659/20.03.2008 emisă de Ministerul Muncii în atenția Ministerului Transporturilor, CCMRT pe anii 2008 – 2010, vizate de Curte și declară că nu are cereri de formulat.

Curtea ia act că nu s-au formulat cereri și reținând că în cuprinsul cererii de apel și a întâmpinării formulate, apelanta-pârâtă a solicitat judecata în lipsă, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat P. S., având cuvântul, pentru apelantul-reclamant S. A., pe linia motivelor dezvoltate prin cererea depusă în scris la dosar, precum și a apărărilor menționate în răspunsul la întâmpinare, învederează că apelul vizează două aspecte, respectiv soluția de respingere a capătului 4 din cerere – plata salariului suplimentar pe anul 2009, urmare admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune și neacordarea sporului de 25% pentru munca desfășurată în condiții speciale.

Sun aspectul primei critici, solicită a se observa, raportat și la practica instanțelor, că salariul suplimentar se acordă în primul semestru al anului următor, fără ca legea să specifice o dată anume. Ori, acțiunea a fost introdusă în luna martie 2013, adică în interiorul primului semestru al anului.

Cu privire la cea de-a doua critică, învederează că meseria de mecanic de locomotivă 2 reprezintă o gradație pentru persoanele începătoare în această meserie, meseria fiind descrisă în actele normative, fiind avută în vedere pentru aceste persoane și existența unor factori speciali de muncă.

D. urmare, apreciază că apelul formulat de reclamant este întemeiat și solicită a fi admis, urmând a fi schimbată sentința și admisă acțiunea și sub aceste aspecte, cu cheltuieli de judecată, potrivit chitanței depusă la dosar.

Referitor la apelul declarat de societatea pârâtă, apreciază că acesta este nefondat, tribunalul pronunțând o soluție temeinică și legală, cu excepția criticilor invocate de reclamant prin propria-i cale de atac.

Curtea, în temeiul art. 394 coroborat cu art. 482 NCPC, dispune închiderea dezbaterilor și rămâne în pronunțare asupra apelurilor, iar după deliberare decide următoarea soluție:

CURTEA,

Asupra apelurilor de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._, reclamantul S. A. a chemat în judecată pe pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA CFR MARFA SA BUCUREȘTI, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la:

1. plata diferenței de salariu pe perioada 21.02.2010 (având in vedere ca la data de 21.02.2013 am formulat cererea de mediere nr.2/21.02.2013, precum si invitația la mediere tot la aceeași data)-07.04.2010, ce rezulta din faptul ca in Contractul Colectiv de Munca (in continuare CCM) pe Ramura Transporturi aplicabil, la art. 41 alin.3 lit. a) si b) este prevăzut un salariu de baza minim brut negociat in cuantum de 700 lei ( in perioada mai sus amintita am fost plătit in funcție de următoarele salarii minim brute: 21.02._10 = 570 lei, 01.04._10 = 600 lei, conform art. 7 si anexa 1 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar aplicabil;

2. plata sporurilor permanente- înscrise in cartea de munca (spor vechime 15%, spor condiții periculoase 15%, spor condiții grele 15%, spor condiții nocive 10%) si nepermanente (pentru orele lucrate sâmbăta, duminica si sărbătorile legale se acorda un spor de ore festive in cuantum de 100%, pentru orele cap secție un spor de 75%, pentru orele suplimentare necompensate cu timp liber un spor de 100%), pentru orele de noapte lucrate in zilele lucratoare un spor de 25%,) pentru perioada 21.02,_10,

aplicate la diferența de salariu menționata la punctul 1, conform art. 7, 10, 27 alin. 1, anexa 5 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar aplicabil;

3. plata sporului de noapte ( 50%) pentru munca prestata in zilele de sâmbăta, duminica si sărbători legale, raportat Ia salariul majorat asa cum rezulta la pct. 1, pe perioada 21.02._10, conform art. 42. alin. 1 lit. g) din CCM pe Ramura Transporturi aplicabil, ținând cont că în perioada mai sus amintita a prestat serviciu în regim de tură - (in perioada 21.02._10, pentru munca de noapte prestata in zilele de sâmbăta, duminica si sărbători legale, am fost plătită cu un spor de 25%, astfel ca solicit diferența);

4. plata salariului suplimentar reactualizat, echivalent cu salariul de baza de incadrare din luna decembrie a anului precedent (salariu de baza calculat asa cum rezulta la punctul 1), pentru munca ireproșabila desfășurata in cursul unui an calendaristic, pe anii 2009 si pe 2010 proporțional cu perioada lucrata, conform art. 30 alin. 1 din CCM pe G. de Unități, aplicabil si art 43 alin. 2 lit. a) din CCM pe Ramura Transporturi, aplicabil;

5. plata celor minim 6 salarii de baza brute negociate si reactualizate (salariul de baza calculat asa cum rezulta la pct.l), ce se acorda salariaților concediați din inițiativa angajatorului, ca urmare a reorganizării, conform art. 80 din CCM pe Ramura Transporturi, aplicabil;

6. plata sporului de 25% pentru condiții speciale de muncă, conform art. 42. alin. 1 lit. a) din CCM pe Ramura Transporturi aplicabil;

7. plata premierei de Paști pe anul 2010, având in vedere faptul ca in anul respectiv Sărbătoarea de Paști a fost pe data de 04.04.2010, conform art. 71 din CCM pe G. de Unități aplicabil;

8. plata premierei de vacanta pe anul 2010 stabilita la nivelul clasei 20 de salarizare, (diferența rezultata din suma acordata la momentul respectiv si suma de 1293,6 calculata in funcție de salariul minim aferent clasei 1 de salarizare de 700 lei) conform art. 49 alin. 3 din CCM pe G. de Unități aplicabil;

9. sumele ce i se cuvin să fie actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului si pana la plata efectiva;

10. plata cheltuielilor de judecata..

În motivarea cererii, reclamantul a relatat că fost salariat al SNTFM "CFR MARFA" S.A și că, de-a lungul timpului, a reclamat în nenumărate rânduri, liderilor de sindicat cât și conducerii subunității în care și-a desfășurat activitatea, faptul că este privat de o parte din drepturile înscrise în CCM aplicabile, însă de fiecare dată i s-a răspuns că sumele aferente acestor drepturi nu au fost prevăzute în bugetul anual de venituri și cheltuieli al societății, singura soluție de obținere a acestor drepturi fiind instanța de judecată.

Având în vedere prevederile legale actuale în ceea ce privește medierea conflictelor, la data de 21.02.2013 a invitat-o pe pârâtă, prin cabinet de mediator, însă aceasta nu s-a prezentat, conform procesului-verbal. nr. 35/15.03.2013.

Reclamantul a precizat că drepturile care fac obiectul prezentei acțiuni, prevăzute în CCM aplicabile, au un caracter imperativ pentru pârâta SNTFM "CFR MARFA" S.A., aceasta neputând invoca lipsa profitului sau a altor cauze, ca motiv de nerespectare, mai ales că, în virtutea legii, ., avea la dispoziție procedura renegocierii CCM aplicabile.

Ținând cont că la momentul de față nu mai are statutul de angajat al SNTFM "CFR MARFA" S.A., iar răspunsul la solicitările sale în ceea ce privește drepturile invocate în petitul acțiunii, a fost negativ, singura cale de obținere a acestora a fost introducerea prezentei acțiuni.

In drept, reclamantul a invocat prevederile art. 38, art. 160, 268 alin.l lit. c), din Codul Muncii republicat, art. 132, 148 din L. 62/2011, art. 1270 din Codul Civil, art. 3, art. 38 alin. 1 si 2, art. 41 alin.3 lit. a) si b), art. 42. alin. 1 lit. a) si g), art. 43 alin. 2 lit.a), art. 80, art. 113 alin. 3) si 4), art. 114 din Contractul Colectiv de Munca pe Ramura Transporturi aplicabil, art. 7, art. 10, art. 30 alin. 1, art. 44 alin. 4), art. 49 alin. 3), art. 71, art. 81, art 127 alin. 2) si 3), art. 128, art. 130 din Contractul Colectiv de Munca pe G. de Unități aplicabil, art. 451, 452, 453 alin. 1 din Codul de Procedura Civilă.

Reclamantul a depus la dosar în copii certificate: cartea de identitate, carnetul de muncă,decizia de concediere nr.753/1185/06.04.2010,Invitație la mediere, Certificat de informare 35/15.03.2013, răspuns la întâmpinare.

În termen legal, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele solicitate, sume reprezentând plata primei salariului suplimentar pe anul 2009 care devine scadent la data de 31

decembrie 2009, motivat de faptul că dreptul material la acțiune pentru acest capăt de cerere este prescris potrivit dispozițiilor art.268 alin.l lit.c din Codul Muncii, având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 22.03.2013.

În ceea ce privește capetele 1.2.8., pârâta a invocat următoarele:

Conform Sentinței civile nr. 625/M pronunțată în 08.05.2012 de Tribunalul B. instanța a constatat, definitiv și irevocabil, nulitatea absolută a Anexei 1 la contractul colectiv de muncă pe anii 2009 - 2010 încheiat la nivelul pârâtei SNTFM CFR Marfă SA..

Astfel, societatea nu mai are coeficienți de ierarhizare și nici un nivel minim al salariului pentru perioada pentru care se solicită acordarea respectivelor drepturi, la acest moment neexistând formula de calcul care să permită folosirea unui salariu minim brut în valoare de 700 lei.

Anexa 1 a CCM conținea coeficienții de ierarhizare pentru fiecare clasă de salarizare din cadrul societății, valoarea salariului minim brut, precum și formula de calcul care stabilea salariul pentru fiecare clasă de salarizare.

Având în vedere că o instanță a constatat nulitatea absolută a Anexei I, pârâta a precizat că nu mai există posibilitatea realizări unui calcul prevăzut de această anexă, salariații primind drepturile conform cu contractele individuale de muncă.

Față de acest aspect, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată, având în vedere faptul că pentru perioada în care se solicită diferența de salariu, între salariul de baza minim brut negociat la nivel de unitate și cel negociat la nivel de ramură transporturi, CFR Marfă SA a acordat sume mai mari de 700 lei - salariul minim stabilit de CCM la nivel de ramură transporturi, reclamantul neavând salariu mai mic de 700 lei, salariul astfel negociat fiind menționat și în contractul individual de muncă al acestuia.

Prin sentința civilă nr. 699/4 iunie 2013, Tribunalul B. a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, conform art.283 al.1 lit.c Codul muncii, în ce privește plata salariului suplimentar pe anul 2009.

A admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul S. A., domiciliat în ., în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA CFR MARFA SA, cu sediul în București, Bulevardul D. G., nr. 38, ..

AS obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând diferența dintre salariul încasat de acesta în perioada 21.02.2010 – 07.04.2010 și salariul la care avea dreptul, calculat în funcție de salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei, prev. de art.41 al.3 lit.a, coeficienții minimi de ierarhizare prevăzuți în art.41 al.1,2 din CCM 2008 – 2010, încheiat la nivelul ramurii transporturi și clasele de salarizare negociate prin CCM încheiat la nivelul unității pârâte.

A obligat pârâta să plătească reclamantului diferența dintre cuantumul sporurilor permanente înscrise în cartea de muncă, aferente perioadei 21.02.2010 – 07.04.2010, rezultate din diferențele între sumele efectiv încasate și cele cuvenite calculate în funcție de salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei, prev. de art.41 al.3 lit.a, coeficienții minimi de ierarhizare prevăzuți în art.41 al.1,2 din CCM 2008 – 2010, încheiat la nivelul ramurii transporturi și clasele de salarizare negociate prin CCM încheiat la nivelul unității pârâte.

A obligat pârâta să plătească reclamantului sporul de noapte de 50%(respectiv diferența, reținându-se că s-a achitat 25%) pentru munca prestată pe timp de noapte în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, evidențiat în foile colective de prezență și statele de plată, spor de noapte negociat prin art.42 al.1 lit.g CCM la nivel de ramură transporturi, pe perioada 21.02.2010 – 07.04.2010.

A obligat pârâta să plătească reclamantului salariul suplimentar pe anul 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare al acestuia din luna decembrie a anului pentru care se acordă, în funcție de timpul efectiv lucrat, calculată în funcție de salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei, prev. de art.41 al.3 lit.a, coeficienții minimi de ierarhizare prevăzuți în art.41 al.1,2 din CCM 2008 – 2010, încheiat la nivelul ramurii transporturi și clasele de salarizare negociate prin CCM încheiat la nivelul unității pârâte, conform art. 30 al.1 .

A obligat pârâta să plătească reclamantului compensația în valoare de 6 salarii de bază brute negociate, prevăzute de art.80 CCM la nivel de ramură transporturi.

A obligat pârâta să plătească reclamantului ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de Paști 2010, stabilit la nivelul clasei 1 de salarizare, calculate în funcție de salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei, prev. de art.41 al.3 lit.a, coeficienții minimi de ierarhizare prevăzuți în art.41 al.1,2 din CCM 2008 – 2010, încheiat la nivelul ramurii transporturi și clasele de salarizare negociate prin CCM încheiat la nivelul unității pârâte.

S-a dispus ca toate sumele de bani datorate de pârâtă reclamantului să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

S-a constatat prescris dreptul la acțiune al reclamantului în ce privește plata salariului suplimentar pe anul 2009.

Au fost respinse capetele de cerere privind premierea de vacanță aferentă anului 2010 și sporul de 25% pentru condiții speciale de muncă, ca nefondate.

A fost obligată pârâta la 300 lei cheltuieli de judecată, către reclamant.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

În conformitate cu art. 137 cod proc.civilă, asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune întemeiată pe art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, instanța a apreciat-o ca fiind întemeiată, în ce privește plata salariului suplimentar pe anul 2009, solicitat de reclamant, raportat la data formulării acțiunii, respectiv 22.02.2013, data invitației la conciliere, în vederea medierii, de unde rezultă că solicitarea aferentă anului 2009, scadentă la data de 31.12.2009, nu se circumscrie termenului de 3 ani impus de textul legal precizat.

Pe fondul cauzei, instanța a constatat că reclamantul a fost salariat al pârâtei până la data de 07.04.2010, când, prin decizia de concediere nr.753/1185/06.04.2010, s-a dispus încetarea contractului de muncă, în conformitate cu art. 65 al.1 Codul muncii, iar prin cererea formulată a invocat, în esență, drepturi salariale înscrise în CCM superioare.

Pârâta a apreciat, prin întâmpinarea formulată, că aplicabile sunt CCM încheiat la nivel de unitate și, în consecință, solicitările formulate nu au fundament.

Sub acest aspect, instanța a avut în vedere prevederile art. 238 Codul muncii în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă.

Pe de altă parte, a arătat tribunalul, art. 37 din Codul muncii, consacră principiul negocierii individuale și colective a contractelor de muncă, iar în cuprinsul art. 38 din același Cod sunt indicate, într-o modalitate imperativă, limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului

Atâta timp cât prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior (în cauză, la nivel de grup de unități și de ramură) s-au stabilit anumite drepturi în favoarea salariaților, aceștia nu pot renunța la ele, negocierea clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel inferior, în cauză, la nivel de unitate, fiind posibilă numai peste nivelul minimal al drepturilor recunoscute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

Față de considerentele evocate, instanța a apreciat ca fondat capătul de cerere privind plata diferenței de salarii pe perioada 21.02.2010(data formulării cererii de mediere și invitația la mediere, filele 8-10 dosar) – 07.04.2010 și salariile la care avea dreptul, calculate în funcție de salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei, prev. de art.41 al.3 lit.a, coeficienții minimi de ierarhizare prevăzuți în art.41 al.1,2 din CCM 2008 – 2010, încheiat la nivelul ramurii transporturi și clasele de salarizare negociate prin CCM încheiat la nivelul unității pârâte, pe ideea superiorității CCM superior.

Prin admiterea acestui capăt de cerere, instanța a apreciat că se impune admiterea și capetelor de cerere subsecvente acestuia, respectiv a diferenței dintre cuantumul sporurilor permanente înscrise în cartea de muncă a reclamantului, aferente perioadei 21.02._10, rezultate din diferențele între sumele efectiv încasate și cele cuvenite, calculate în funcție de salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei, prev. de art.41 al.3 lit.a, coeficienții minimi de ierarhizare prevăzuți în art.41 al.1,2 din CCM 2008 – 2010, încheiat la nivelul ramurii transporturi și clasele de salarizare negociate prin CCM încheiat la nivelul unității pârâte, pe ideea superiorității CCM superior.

În ce privește solicitarea privind obligarea pârâtei la plata sporurilor nepermanente prevăzute în CCM la nivel de unitate, instanța a apreciat că acestea nu pot fi achitate, decât după individualizarea lor în urma analizei fiecărui spor în parte, de la caz la caz, întrucât nici legea, nici convenția părților, nu pot constitui o sursă de drepturi pentru viitor, context în care va fi respinsă cererea privind achitarea acestora.

Referitor la capătul de cerere formulat de reclamant, privind plata compensației în valoare de 6 salarii de bază brute negociate, instanța a reținut că potrivit art. 80 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, încheiat la 19.12.2007 și înregistrat la MMFES sub nr._, părțile au convenit ca la desfacerea contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, salariații să primească pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată, și o plată compensatorie în valoare de minim 6 salarii de bază brute negociate, la alin. 2 lit. a) din același articol stabilindu-se că prevederile alin. 1 se aplică atunci când desfacerea contractului de muncă a intervenit pentru că unitatea își reduce personalul prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel concediat, ca urmare a reorganizării.

A observat tribunalul că aceste dispoziții își găsesc aplicare în cauză atât timp cât reclamantul a fost concediat din inițiativa angajatorului, ca urmare a restructurării și reorganizării societății cu consecința desființării postului ocupat de aceștia .

În cauză, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar și din mențiunile din carnetului de muncă al reclamantului rezultă că acesta în urma concedierii colective a beneficiat și încasat compensațiile la concediere prevăzute prin art.7 lit.a din OG 9/_, intrată în vigoare la 2.02.2010, respectiv o sumă egală cu de două ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie 2010.

Instanța a mai constatat, pe de o parte, că disp. art.7 lit.a din OG 9/2010, apreciate de pârâtă ca fiind măsurile concrete de protecție socială (derogatorii), au avut o aplicabilitate limitată în timp de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe la 02.02.2010 și până la abrogarea expresă a normei (alături de cele de la art. 7 lit. c) și art. 8 din OG 9/2010), la data de 03.07.2010, prin art. 15 lit. f din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, iar pe de alta, că nu constituie specialul derogator de la CCM pe ramură transporturi aplicabil, având o durată limitată, și doar adaugă pe respectiva perioadă și alte compensații la concedierea colectivă, compensațiilor existente stabilite prin dispozițiile contractului colectiv în situația concedierii salariatului din motive neimputabile, din inițiativa angajatorului, pentru situațiile determinate la pct. a-h alin. 2 art. 80 din CCM.

În același sens, instanța a observat și că potrivit art. 67 din Codul muncii, salariații concediați din motive care nu țin de persoana lor pot beneficia de compensații prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil.

În acest context, instanța a obligat pârâta la plata către reclamant a compensației în valoare de 6 salarii de bază brute negociate, prevăzute de art. 80 CCM la nivel de ramură transport.

Cu privire la plata sporului de noapte, instanța, reținând superioritatea CCM la nivel de ramură, respectiv art. 42 al.1 lit.g, a admis și acest capăt de cerere și a obligat pârâta să plătească reclamantului sporul de noapte de 50%, respectiv diferența, reținându-se că s-a achitat 25%, pentru munca prestată pe timp de noapte, în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, evidențiate în foile colective de prezență și statele de plată, pentru perioada 21.02.2010 – 07.04.2010.

Pe aceleași considerente, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantului și salariul suplimentar pe anul 2010, până la data de 17.04.2010(data desfacerii CIM), echivalent cu salariul de bază de încadrare al acestuia, din luna decembrie a anului pentru care se acordă, în funcție de timpul efectiv lucrat, calculate în funcție de salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei, prev. de art.41 al.3 lit.a, coeficienții minimi de ierarhizare prevăzuți în art.41 al.1,2 din CCM 2008 – 2010, încheiat la nivelul ramurii transporturi și clasele de salarizare negociate prin CCM încheiat la nivelul unității pârâte, pe ideea superiorității CCM superior. Acest drept este prevăzut în art.32 al.1 din C.C.M. la nivel de unitate și în art.30 al.1 din C.C.M. pe anii 2006-2008 la nivel de grup de unități.

Apărările pârâtei referitoare la acest salariu suplimentar, legată de lipsa de fonduri, nu pot fi acceptate, a apreciat tribunalul, întrucât clauzele contractului colectiv de muncă negociate de comun acord ce nu au fost anulate sau suspendate trebuie respectate și sunt obligatorii pentru angajator, conform art. 229 al.4 Codul Muncii.

În ce privește susținerea pârâtei referitoare plata primei ocazionate de sărbătorile de Paști pe anul 2010 și încheierea unui nou CCM la nivel de unitate pe anul 2009/2010, care prin art.64 al.1 și 2 a consemnat neacordarea acestor drepturi pe anii 2009- 2010, fiind suspendate, instanța a apreciat-o ca nefondată, având în vedere superioritatea CCM la nivel de grup de unități pe anii 2006-2007, prelungit prin act adițional până la 28.12.2010, în baza căruia, potrivit art. 71 reclamantul era îndreptățit, cu ocazia sărbătorilor de P., la un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.

Au fost înlăturate ca neîntemeiate apărările pârâtei privind neacordarea acestor prime în anul 2010 ca urmare a convenției părților cuprinsă în procesul-verbal încheiat în 03.06.2009 și noul CCM la nivel de unitate pe anul 2009/2010 fiind încheiat în urma respectivelor negocieri, consemnate în procesul-verbal menționat, înregistrat la DMPS București la data de 04.06.2009.

Mai mult, instanța a constatat că dispozițiile noi introduse privesc doar amânarea plății, prin acte adiționale ulterioare, nefiind înlăturate aplicarea normelor ce reglementează acordarea acestor drepturi de natură salarială și care pentru perioada februarie 2010 - aprilie 2010 sunt cele consemnate în art.71 CCM încheiat la nivel de grup de unității pe anii 2006-2008, prelungit prin act adițional.

Ca urmare, față de aceste dispoziții, instanța a reținut ca fiind întemeiată acțiunea și sub acest capăt de cerere și a obligat pârâta să plătească reclamantului ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de Paști 2010, stabilit la nivelul clasei 1 de salarizare, calculate în funcție de salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei, prev. de art.41 al.3 lit.a, coeficienții minimi de ierarhizare prevăzuți în art.41 al.1,2 din CCM 2008 – 2010, încheiat la nivelul ramurii transporturi și clasele de salarizare negociate prin CCM încheiat la nivelul unității pârâte.

În ce privește plata sporului de 25% pentru condiții speciale de muncă solicitat de reclamant, instanța a apreciat că acest capăt de cerere este nefondat raportat la funcția deținută de reclamant, la data nașterii dreptului, respectiv aceea de mecanic locomotivă II.

Astfel, în raport de temeiul legal invocat, respectiv art. 42 al.1 lit.a din CCM R. Transporturi, instanța a reținut că beneficiază de un spor condiții speciale de 25% salariații încadrați în funcția de: ”mecanic locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor”.

Din carnetul de muncă al reclamantului, atașat la dosar, instanța a constatat că acesta a îndeplinit funcția de mecanic ajutor până la data de 01.08.2008, când a fost promovat în funcție, ulterior fiind încadrat ca mecanic locomotivă II, funcție ce nu este consemnată în prevederile legale susmenționate, context în care se apreciază că acesta nu este îndreptățit la plata acestui spor.

Față de capătul de cerere având ca obiect diferența premierei de vacanță încasată pe anul 2010 pentru reclamant, instanța a constatat că acest drept reglementat de art.49 al.3 din C.C.M. la nivel de grup de unități vizează acordarea acestui drept scadent la momentul intrării în concediu, iar în speță, în condițiile în care reclamantului i-a încetat contractul individual de muncă în luna aprilie 2010 se apreciază că acesta nu poate fi îndreptățit la plata premierei, atâta timp cât raporturile de muncă cu societatea au încetat la acest moment.

Instanța a constatat prescris dreptul la acțiune în ce privește plata salariului suplimentar pe anul 2009, pe considerentele evocate mai sus.

În conformitate cu art.166 al.4 Codul muncii, toate sumele de bani datorate de pârâtă reclamantului s-a dispus a fi reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți.

Prin apelul promovat, reclamantul S. A. a susținut că sentința este, în parte, nelegala si netemeinică, sub următoarele aspecte:

Apelantul a realizat un istoric al cauzei, după care a precizat că prin hotărârea pronunțata, acțiunea a fost admisă în parte, instanța de fond neluând în considerare textele de lege pe care le-a invocat în cererea de chemare în judecată, respingând capătul de cerere privind acordarea sporului de 25% pentru condiții speciale ca fiind neîntemeiat, precum și capătul privind salariul suplimentar pe anul 2009 ca fiind prescris și a invocat ca temei de drept al apelului dispozițiile art. 304 pct.7, 8 si 9 Cod procedura civilă.

S-a susținut că, în ceea ce privește pct.4 din cererea introductiva, instanța în mod greșit a admis prescripția dreptului material la acțiune în ceea ce privește salariul suplimentar pe anul 2009. S-a solicitat să se constatate ca acest salariu suplimentar este asimilat celui de al 13-lea salariu. CCM Ramura Transporturi prevede la art.43 alin.(2) lit. a) că acesta se acorda in primul semestru al anului următor, adică în primul semestru al anului 2010, respectiv în perioada 01.01._10. In consecință având în vedere faptul că a introdus acțiunea în luna martie 2013, rezultă în mod clar că dreptul la acțiune nu era prescris, data introducerii acțiunii fiind în interiorul primului semestru al anului.

Referitor la capătul de cerere prin care a solicitat acordarea sporului de 25% pentru condiții speciale de munca, instanța l-a respins cu motivarea ca a avut meseria de mecanic locomotiva II, meserie care nu se încadrează în enumerarea limitativa de la art. 42 alin.(1) lit.a) din CCMRT, care stipulează ca acest spor se acorda salariaților care au funcția de mecanic locomotiva si automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor. Însă, mecanic locomotiva II este o gradație pentru persoanele care sunt începătoare în aceasta meserie. Funcția exercitata de el a fost tot aceea de mecanic locomotiva, astfel încât motivarea instanței este una netemeinică și nelegală.

Concluzionând asupra motivelor invocate, în lumina argumentației de mai sus, s-a solicitat instanței de recurs să verifice in baza probelor aflate la dosar veridicitatea acestor susțineri și să dispună în consecință.

La rândul său, pârâta SNTFM CFR Marfă SA a criticat sentința prin prisma art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, pentru următoarele motive:

S-a precizat că, în conformitate cu prevederile art. 268 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 "Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia ". Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 înregistrat Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr. 722/03/24.01.2008 și-a încetat valabilitatea la 31.12.2010. astfel cum rezultă din actul Ministerului Muncii, Familiei si Protecției Sociale nr. DS/10.03.2011, și înregistrat la M.S.S.F.-D.M.P.S. sub nr. 2584/04.06.2009, s-a aplicat pentru perioada 04.06.2009 până la 31.01.2011.

Față de dispozițiile imperative ale Codului Muncii mai sus amintite, a arătat apelanta, rezultă că cererea ar fi fost întemeiată, dacă se solicita constatarea nulității clasei 1 din salarizare prevăzută în Anexa nr. 1 la Contractele Colective de Muncă încheiate la nivelul C.F.R. Marfă pe anii 2009-2010 pe durata valabilității acestora, ori, față de momentul introducerii acțiunii, respectiv 26.10.2012, a expirat Colectiv de Muncă pe anii 2009-2010.

Ca atare, a susținut apelanta, față de prevederile art. 268 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003, solicitarea de anulare a clasei 1 de salarizare prevăzută în Anexa nr. 1 la Contractele colective de Munca încheiate la nivelul C.F.R. Marfă pe anii 2009-2010 și înlocuirea cu dispozițiile mai favorabille ale art. 41 alin.(3) lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 este neîntemeiată.

S-a arătat că raporturile dintre părți și condițiile de muncă sunt stabilite în negocierii prin intermediul contractului colectiv de muncă. Factorii economici reprezintă fundalul obiectiv pe care se grefează, sub aspect juridic, negocierea colectivă sau individuală.

Deși există o legislație unitară, aceeași pe întreg cuprinsul țării, aplicarea acesteia datorită Contractului colectiv de muncă, dar și a celui individual, comportă un specific, se creează diferențieri de la o ramură de activitate la alta, de la un grup de angajatori la altul, de la un angajator la altul și uneori în aceeași unitate de la o perioada la alta, în funcție de situația sa economică"- A. Ț. – Tratat de dreptul muncii-ediția a I.)

În raportat de dispozițiile art. 247 din Codul muncii obligația legală de a aplica dispozițiile contratului colectiv de muncă încheiat la nivel superior incumbă doar în cazul în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă. De asemenea, dispozițiile art. 37 din Codul dispun faptul că „drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator șl salariat se stabilesc, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă”.

Pe cale de consecință, salariul fiind un drept de natură consensuală și supus negocierii, atâta timp pentru perioada 01.12._10, a existat încheiat la nivel de unitate contract colectiv muncă, unde în Anexa nr. 1 s-a stabilit de către părțile semnatare nivelul clasei 1 de salarizare, apelanta a apreciat că este netemeinică și nelegală măsura obligării societății la înlocuirea acesteia cu valoarea prevăzută de art. 41 alin.(3) lit. a) din contractul colectiv de munca unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și a precizat că veniturile societății sunt constituite exclusiv din venituri proprii și nu din alocații bugetare, iar în anii 2008 -2009 veniturile nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor, anii fiscali fiind încheiați în pierdere.

În ce privește sporul de noapte, apelanta a precizat că potrivit art.42 din Contractul Colectiv de muncă la Nivel de ramură transporturi printre sporurile ce trebuie acordate salariaților se regăsește și sporul pentru orele lucrate în timpul nopții în re repaus săptămânal sau de sărbători legale.

Potrivit dispozițiilor art.42 lit.g din contractul menționat mai sus, în cazul în care munca prestată în cursul nopții, la solicitarea celui care angajează va fi prestată într-o zi de repaus sau de sărbătoare, timpul efectiv lucrat se va plăti cu spor de 100%, la care se aplică sporul pentru orele lucrate în timpul noții (procent total de majorare: 250% munca în timpul nopții). Dispozițiile art.122-125 din Codul Muncii în vigoare pentru perioada indicată în acțiune reglementează munca efectuată în cursul nopții. Prin urmare prevederile art.42 lit.g din Contractul Colectiv de muncă la nivel de R. nu produce efecte juridice, înserarea lor în contractul colectiv fiind făcută cu încălcarea dispozițiilor art. 122-125 din Codul Muncii.

Referitor la Salariu suplimentar pe anul 2010 s-a susținut de apelantă că a fost solicitat de reclamant în temeiul dispozițiilor art.30 alin. 1 din CCM la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar 2006-2008 prelungit cu act adițional nr.370/2008, în condițiile în care prevederile CCM la nivel de unitate pentru anii 2009-2010 era prevăzut același drept și anume „Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar".

A menționat apelanta că potrivit dispozițiilor art. 30 alin. 3 din pactul colectiv de muncă al SNTFM CFR MARFĂ SA, cat și a art.30 alin.3) din CCM La Nivel De G. de Unități Din Transportul Feroviar, se prevede că sumele necesare pentru salariul suplimentar provin din veniturile realizate de societate, fiind o societate cu capital de stat, care beneficiază de alocații bugetare, nu se poate concluziona ca art. 30 din CCM da naștere unei obligații pur potestative. Potrivit art.236 alin.4 din Codul Muncii, contractele colective de munca legal încheiate, constituie părților si prin urmare acesta urmează a se executa prin aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale si prin respectarea drepturilor si obligațiilor asumate de către părțile semnatare, de unde rezultă astfel că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 30 din CCM pe anii 2009 – 2010.

S-a susținut că prevederile art. 30 din CCM, lege a părților, nu obligă societatea să plătească salariaților, la expirarea anului calendaristic un salariu suplimentar ci, părțile sunt de acord cu posibilitatea ca, la expirarea unui an fiscal salariații să poată beneficia de un salariu suplimentar. Înțelegerea părților la data semnării contractelor colective de muncă în perioada 2009/2010 a fost în sensul existenței posibilității și nu a obligativității ca la expirarea unul an calendaristic salariații să poată beneficia de un salariu suplimentar echivalent cu un salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv .

Având în vedere acesta situație, s-a arătat că la data semnării actului adițional nr. 1713/21.04.2010 la Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2009/2010 salariații prin reprezentanții lor au fost de acord ca acest drept să nu se acorde pe anul 2010 având în vedere situația financiară a societății. S-a precizat ca salariul suplimentar nu este un drept absolut al salariatului de a beneficia de executarea CCM de către angajator fără ca salariatul să-și respecte obligațiile și fără a se verifica dacă acest lucru este posibil și meritat. Salariul suplimentar nu este un drept stabilit de părți în contractul individual de muncă, nu este un lucru actual și cert, nu este drept pe care societatea nu 1-a acordat pârâților ci, așa cum rezultă dispozițiile art. 20 lit. F din CCM, reprezintă o premiere/ un ajutor/un stimulent acordat salariaților în funcție de posibilitățile angajatorului: „ din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezervă, a celui de dezvoltare, satisfacerea necesităților de perfecționare-recalificare a personalului..". Pentru ca salariații societății să poată primi salariu suplimentar pe anii 2008,2009 era necesar ca societatea noastră sa realizeze profit, fiind totodată obligatorie și propunerea subunității urmată de aprobarea Consiliului de Administrație.

Referitor la prima de Paști pe anul 2010 s-a arătat că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată și pe dispozițiile art.71 din CCM la nivel de grup de unități din Transportul Feroviar, însă potrivit art. 241 alin. 1 din Codul Muncii și art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul de angajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul și pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, în cazul contractului colectiv de muncă la nivel național, iar potrivit art. 247 din Codul muncii, în cazul în care la pe angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică pactul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

Pe perioada în care se solicită ajutoarele materiale de P., la CFR Marfă SA a existat contract | încheiat la nivel de unitate pe anul 2009/2010 (anexat la dosarul cauzei), care prevede la art.64 că salariații vor beneficia de drepturile menționate mai sus.

La nivel superior, respectiv la nivel de grup de unități din transportul feroviar, exista contract colectiv de muncă, valabil, înregistrat la MMMFES prelungit prin act adițional până la data de 28.12.2010. care la articolul 72 prevede acordarea acelorași drepturi prevăzute si de art. 64 din CCM la nivel de unitate.

Cum contractul colectiv de muncă este legea părților, rezultă că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate, dispoziții care se regăsesc și în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior ( Contractul colectiv la nivel de grup de unități art.72 )

A precizat apelanta că potrivit art.283 alin. 1 lit. d din Codul muncii (în vigoare pe durata derulării contractelor colective de muncă) nulitatea absolută a contractului colectiv de muncă putea fi invocată și constatată numai pe durata existenței contractului colectiv de muncă și că în prezenta cauză nu s-a solicitat și deci nu s-a constatat pe cale judecătorească nulitatea absolută a contractului colectiv la nivel de unitate.

S-a arătat că, deși este adevărat faptul că art.8 alin.2 din Legea nr. 130/1996 stabilește că contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin colectiv de muncă la nivel superior, în conformitate cu art.24 din aceeași lege, atunci când există astfel de situații, nulitatea clauzelor negociate de părți trebuie să fie constatate de instanța judecătorească competentă, la cererea părții interesate, iar la alin.3 se precizează că în cazul constatării nulității unor clauze de către instanța judecătorească. partea interesată poate cere renegocierea drepturilor respective. Ori, în cazul de fată, nu s-a solicitat niciodată ca instanța să constate nulitatea clauzelor contractuale

Referitor la plata celor 6 salarii compensatorii, apelanta a susținut că art. 80 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi pe anul 2008-2010 nu este aplicabil în prezenta cauză .

Raporturile de muncă dintre intimat și SNTFM CFR Marfă SA au încetat prin concediere colectivă urmare a dificultăților financiare întâmpinate de societate, motiv pentru care s-a impus restructurarea și reorganizarea activității. Pentru diminuarea consecințelor concedierii colective Guvernul României a adoptat Ordonanța 2010 privind măsuri pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării unor societăți comerciale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, printre care și societatea apelantă, conform HG nr. 155/03.03.2010.

Conform dispozițiilor art.7 din OUG 9/2010 persoanele concediate au beneficiat la data încetării contractului individual de muncă, urmare a concedierii colective de o sumă egală de două ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Național de S..

Potrivit acelorași dispoziții, persoanele arătate au mai beneficiat de indemnizație de șomaj stabilită potrivit reglementărilor legale în vigoare și de venit lunar de completare.

OG nr. 9/2010 cuprinde măsuri complete de protecție socială, normele instituite de acest act normativ are caracter derogator de la prevederile generale ale Contractului Colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, conform principiului specialia generalibus derogant, fiind inadmisibilă cumularea prevederile acestei ordonanțe cu prevederile art.80 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R.

S-a susținut că reclamantul a beneficiat de măsuri de protecție socială cu ocazia concedierii și a încasat cele două salarii medii nete cuvenite cu titlu de salarii compensatorii.

S-a solicitat admiterea apelului, astfel cum a fost formulat.

Ambele parti au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului declarat de partea adversa, ca nefondat .

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente in cauza, Curtea reține următoarele:

1). In ce priveste apelul formulat de catre SNTFM CFR MARFĂ SA, Curtea retine ca drepturile salariale stabilite prin contracte colective de muncă se impun cu forța obligatorie garantată constituțional și au același regim juridic aplicabil drepturilor salariale stabilite prin acte normative, iar salariatul nu poate renunța la aceste drepturi, indiferent de sorgintea lor contractuală sau legală, nici personal și nici prin reprezentant.

In plus, Curtea retine ca art. 37 din Codul muncii consacră principiul negocierii individuale și colective a contractelor de muncă, iar în cuprinsul art. 38 din același cod sunt indicate, într-o modalitate imperativă, limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului.

Aceste norme legale anterior menționate, alaturi de cele ale art. art. 8 din Legea nr. 130/1996 republicată, care prevad ca, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal, se coroboreaza cu dispozițiile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, republicată, potrivit carora „clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate”.

Asadar, se consacră caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, caracter garantat constituțional și prin art. 41 alin. 5 din Constituția României conform căruia: „Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate”.

Curtea mai retine ca, potrivit disp. art.132 alin.3 din legea 62/2011 „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”.

Dispozițiile legale evocate reprezintă măsuri de protecție a salariaților, menite să asigure exercițiul neîngrădit al drepturilor și al intereselor legitime ce li se cuvin în cadrul raporturilor de muncă, pentru a-i feri de consecințele unor eventuale abuzuri ori amenințări din partea angajatorilor.

Ca atare, orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractelor colective de muncă încheiate la nivel superior, iar în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective prin care au negociat, în favoarea angajatului, drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt înlăturate.

Așadar, contractele colective de muncă se constituie într-un sistem ierarhic în vârful căruia se află, în prezent, contractul colectiv la nivelul sectoarelor de activitate, iar la baza lui, contractele de la nivelul angajatorilor.

Atâta timp cât prin lege sau/și prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior (în speță, la nivel de grup de unități și respectiv de ramură) s-au stabilit anumite drepturi în favoarea salariaților, aceștia nu pot renunța la ele, negocierea clauzelor contractului individual de muncă sau a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel inferior, în speță, la nivel de unitate, fiind posibilă numai peste nivelul minimal al drepturilor recunoscute în lege și/sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

Ca atare, Curtea retine ca, in mod legal, prima instanta a constatat aplicabilitatea disp . Art. 41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, care prevede coeficienții minimi de ierarhizare pentru categoria de salariați, precum si că salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie / lună este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.

De asemenea, in mod corect s-a retinut ca părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi stipulat la art. 40 pct. 3 lit. a pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv.

Referitor la critica formulata de catre apelanta, privind acordarea, in mod gresit, a primei de Paste si a salariului suplimentar pentru anul 2010, Curtea o va inlatura, ca neintemeiata.

Astfel, s-a susținut de către apelanta că acordarea acestor drepturi a fost suspendată pentru anul 2009, iar pentru anul 2010 s-a convenit ca aceste drepturi sa nu se acorde, conform procesului verbal încheiat de reprezentantul unității cu membrii de sindicat. In plus, s-a sustinut ca acordarea salariului suplimentar era doar o posibilitate și nu o obligație. Având în vedere criticile formulate, instanța va proceda la analizarea acestora concomitent, urmând să răspundă pe baza unor argumente comune.

Conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate s-a stabilit prin art.30 alin.1 că, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, persoana poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.

Prin art.64 din acest contract s-a stipulat faptul că, în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paste de un ajutor material stabilit la nivelul clasei 1 de salarizare.

Prin actul adițional încheiat la contractul mai sus menționat s-a stipulat că salariul suplimentar, ajutorul de P. și C. și Ziua Feroviarului nu se vor acorda pe anul 2010, iar pe anul 2009 sunt suspendate.

Cert este că la momentul respectiv era în vigoare Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008, a cărui valabilitate fusese prelungită prin actul adițional nr.370/20.06.2008 încă 24 de luni de la data înregistrării.

În cuprinsul acestui contract, în art.71 se stipula că în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: - cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare (de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații unităților componente ale grupului de unități feroviare care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se afla în concediu fără plată cu o durată de un an).

Sub aspectul salariului suplimentar în art.30 din acest contract se menționează că pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.

În condițiile în care, în Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, plata salariului suplimentar era prevăzută ca o obligație pentru angajator și nu doar o posibilitate pentru acesta, iar ajutorul material de Paste 2010 era, de asemenea, reglementat, Curtea apreciază că se impunea admiterea lor, iar criticile apelantei sub acest aspect sunt neîntemeiate.

Aceste prevederi ale CCM-ului la nivel de grup de unități din transportul feroviar se aplică pârâtei prin prisma prevederilor art.133 alin.1 lit.b din Legea nr.62/2011, potrivit cărora clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.

Chiar dacă prin CCM-ul la nivel de unitate s-a prevăzut că ajutorul material de Paști, C. și Ziua feroviarului sunt suspendate pe anul 2009 o atare împrejurare nu are relevanță în cauză, în condițiile în care potrivit art.132 alin.3 din legea 62/2011 „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”.

Dispozițiile legale evocate reprezintă măsuri de protecție a salariaților, menite să asigure exercițiul neîngrădit al drepturilor și al intereselor legitime ce li se cuvin în cadrul raporturilor de muncă, pentru a-i feri de consecințele unor eventuale abuzuri ori amenințări din partea angajatorilor.

Referitor la apărările apelantei in legatura cu salariul suplimentar, neplata acestuia fiind motivat de lipsa de fonduri, Curtea apreciaza că nu pot fi acceptate, întrucât clauzele contractului colectiv de muncă trebuie respectate astfel cum au fost negociate, pe considerentele și temeiurile legale mai sus invocate.

Plecând de la dispozițiile art.41 alin.5 din Constituție care statuează că “dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate” este evident că apelanta trebuia să procedeze la plata acestor drepturi, iar împrejurarea că nu a mai realizat profit, ci pierderi, nu o exonerează de răspunderea executării obligațiilor contractuale.

Din moment ce plata acestor drepturi era reglementată de prevederile CCM la nivel de ramură din transportul feroviar, lipsa fondurilor, invocată de apelantă, nu o exonerează de plata obligațiilor ce îi revin.

Angajatorul trebuie să ia măsurile necesare în vederea constituirii fondului de salarii, iar acest lucru reiese din dispozițiile art. 40 alin. 2 din Codul Muncii care stabilesc că acesta este obligat să acorde salariul, toate drepturile ce decurg din lege, din CCM și din contractul individual de muncă.

Cat priveste critica referitoare la acordarea celor sase salarii compensatorii, Curtea constata ca, in mod legal, prima instanta a retinut aplicabilitatea in cauza a dispozițiilor art. 80 din CCM la nivel de ramura de transporturi, atât timp cât reclamantul a fost concediat din inițiativa angajatorului, ca urmare a restructurării și reorganizării societății cu consecința desființării postului ocupat de acesta . În același sens, instanța a reținut și că potrivit art. 67 din Codul muncii, salariații concediați din motive care nu țin de persoana lor pot beneficia de compensații prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil.

Ca atare, Curte va inlatura, ca neintemeiata, sustinerea apelantei, in sensul că disp. art. 7 lit. a din O.G. nr. 9/2010 au reprezentat măsurile concrete de protecție socială, derogatorii de la Contractul Colectiv de Munca la nivelul de ramura transporturi, intrucat acestea au avut o aplicabilitate limitată în timp, asa cum a retinut, in mod corect si prima instanta, precum si pentru faptul ca aceste dispozitii au adaugat doar pe respectiva perioadă și alte compensații la concedierea colectivă, compensațiilor existente stabilite prin dispozițiile contractului colectiv în situația concedierii salariatului din motive neimputabile, din inițiativa angajatorului, pentru situațiile determinate la pct. a-h alin. 2 art. 80 din CCM.

Avand in vedere aceleasi considerente analizate mai sus, Curtea constata, cu privire la plata sporului de noapte, ca instanța de fond, reținând superioritatea CCM la nivel de ramură, respectiv art. 42 al.1 lit.g, in mod legal a admis și acest capăt de cerere și a obligat pârâta să plătească reclamantului sporul de noapte de 50%, respectiv diferența, reținându-se că s-a achitat 25%, pentru munca prestată pe timp de noapte, în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, evidențiate în foile colective de prezență și statele de plată, pentru perioada 21.02.2010 – 07.04.2010.

F. de toate aceste considerente, Curtea constata ca apelul formulat de SNTFM CFR MARFĂ SA este neintemeiat, motiv pentru care il va respinge, ca atare.

2). Cat priveste apelul formulat de catre S. A., Curtea constata ca este fondata critica acestuia în ceea ce privește modalitatea de solutionare a prescripției dreptului material la acțiune la instanta de fond.

Astfel, Curtea retine, in conformitate cu prevederile stipulate la art.43 alin.(2) lit.a) din CCMGU, ca salariul suplimentar aferent anului 2009 (asimilat celui de al 13-lea salariu) se acorda in primul semestru al anului următor, adică in primul semestru al anului 2010, respectiv in perioada 01.01._10.

In consecința, având in vedere faptul ca reclamantul a introdus acțiunea in luna martie 2013, raportat la disp. art.268 alin.(l) lit.c) C.Muncii aplicabile in speta, rezulta in mod clar ca dreptul la acțiune nu era prescris, data introducerii acțiunii fiind in interiorul primului semestru al anului 2013, astfel incat, instanța fondului in mod eronat a considerat ca a intervenit prescripția dreptului material la acțiune.

În ce privește, insa, critica referitoare la neacordarea sporului pentru condiții speciale, Curtea constata ca este neintemeiata.

In acest sens, Curtea retine că reclamantul a solicitat acordarea sporului de 25% pentru condiții speciale de muncă în baza art.42 alin.1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, iar instanța de fond a respins cererea de acordarea a acestuia cu motivarea ca meseria de mecanic locomotiva II nu se regăsește printre meseriile expres si limitativ arătate in art. 42 alin.(l) lit.a) din CCMRT, care stipulează ca acest spor se acorda salariaților care au funcția de mecanic locomotiva si automotor, mecanic ajutor si mecanic instructor.

Desi motivarea primei instante nu este in concordanta cu situatia de fapt invederata de catre reclamant, caci meseria de mecanic locomotiva II se incadreaza in categoriile enumerate de art. 42 alin.(1) lit.a) din CCMRT, care stipulează ca acest spor se acorda salariaților care au funcția de mecanic locomotiva si automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor ( fara a face distinctie in ce priveste gradele detinute de mecanicii de locomotiva), totusi, solutia de respingere a acestui capat de cerere este legala, pentru argumentele ce vor fi expuse in cele ce urmeaza.

Astfel, Curtea retine ca, la art.24 alin.1 lit a din acest CCMRT sunt prevăzute clauze privind acordarea unui astfel de spor, pentru condiții speciale, fără a fi definite exact condițiile de muncă încadrate în condiții speciale așa cum au fost solicitate.

În anexa 5 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, se regăsesc exemplificate sporurile pentru condiții grele, vătămătoare și periculoase, aceste fiind acordate reclamanților pentru funcțiile ocupate, funcții care sunt încadrate de legiuitor în categoria locurilor de muncă în condiții speciale, așa cum reiese din prevederile pct.7 din Legea nr.226/2006, în vigoare în perioada pentru care s-au solicitat drepturile.

Locurile de muncă privind funcția de mecanic de locomotivă, mecanic ajutor și instructor, ocupate de reclamant a fost încadrate de legiuitor în categoria celor speciale și se regăsesc și în Anexa nr.5 la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, pentru care se acordă sporurile pentru condiții vătămătoare, grele și periculoase.

De asemenea, art.24 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi definește locurile de muncă cu condiții deosebite șl speciale astfel: "Locurile de muncă cu condiții deosebite si speciale sunt cele grele, periculoase, nocive penibile sau alte asemenea, stabilite prin contracte colective de muncă ia nivel de grup de unități, unități si instituții, după caz."

Având în vedere că aceste sporuri pentru condiții grele de muncă în procent de 15%, pentru condiții vătămătoare 10% din valoarea clasei 1 de salarizare, pentru condiții periculoase 15% i-au fost acordate reclamantului, rezultă ca acesta a beneficiat de sporul pentru condiții speciale, si, mai mult decat atat, cuantumul celor trei sporuri depăseste cuantumul de 25 % prevăzut prin contract, întrucât acestea a fost acordate cumulate salariaților.

Rezultă că drepturile solicitate de reclamant constând în spor de 25 % pentru condiții speciale de muncă, prevăzute de CCM la nivel de ramură transporturi, s-au acordat acestuia sub formă de sporuri pentru condiții grele, vătămătoare si periculoase, dar pentru care părțile nu au exemplificat prin contractele colective de muncă la nivel de unitate faptul că aceste locuri de muncă se încadrează în categoria celor speciale, așa cum sunt prevăzute de legiuitor.

Pentru toate aceste considerente, in temeiul disp. art. 480 al. 2 NCPC, Curtea va admite apelul formulat de catre S. A., va schimba în parte sentința apelata, în sensul că va respinge, ca neîntemeiată, prescripția dreptului material la acțiune invocată prin întâmpinare si va obliga pârâta să plătească reclamantului salariul suplimentar aferent anului 2009, menținand restul dispozițiilor sentinței.

De asemenea, in temeiul disp. art. 453 NCPC, Curtea va obliga apelanta pârâtă să plătească apelantului reclamant suma de 200 lei, reprezentand cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de pârâta SNTFM CFR Marfa SA cu sediul în G., ., județul G., împotriva sentinței civile nr. 699/4 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu apelantul-reclamant S. A., domiciliat în comuna Tisău, ..

Admite apelul formulat de reclamantul S. A., domiciliat în comuna Tisău, . împotriva sentinței civile nr. 699/4 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu pârâta SNTFM CFR Marfa SA cu sediul în G., ., județul G. și în consecință:

Schimbă în parte sentința civilă nr. 699/4 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul B., în sensul că respinge, ca neîntemeiată, prescripția dreptului material la acțiune invocată prin întâmpinare.

Obligă pârâta să plătească reclamantului salariul suplimentar aferent anului 2009. Menține restul dispozițiilor sentinței.

Obliga apelanta pârâtă să plătească apelantului reclamant suma de 200 lei, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 9 octombrie 2013.

Președinte, Judecător,

A.-C. B. V.-I. S.

Grefier,

C. C.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120/2006

Red. VIS

Tehnored.CC

4 ex/.25 oct.2013.

d.f. nr._

j.f. G. S.

← Contestaţie decizie de concediere. Hotărâre din 16-04-2013,...		Întoarcere executare. Decizia nr. 37/2013. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Contestaţie decizie de sancţionare. Hotărâre din 21-11-2013, Curtea de Apel PLOIEŞTI Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1522/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1358/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie decizie de concediere. Hotărâre din 16-04-2013, Curtea de Apel PLOIEŞTI Întoarcere executare. Decizia nr. 37/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1783/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie decizie modificare unilaterală contract de muncă. Decizia nr. 1777/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Anulare act. Decizia nr. 2205/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI