Nulitate act. Decizia nr. 837/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 837/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 4607/114/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 837
Ședința publică din data de 28 martie 2013
Președinte – I. L.
Judecători – A. M. R.
- V. D.
Grefier - N. M.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta M. Z., domiciliată în Municipiul B., Cartier D. i, .. 3, . împotriva Sentinței civile nr. 154 din 28 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul B. – Secția I Civilă în contradictoriu cu pârâții . sediul în Municipiul B., .-3, județul B. și S. L. al . sediul în Municipiul B., ., județul B..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-reclamantă M. Z. reprezentată de avocat B. C. din cadrul Baroului B., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2012 și intimata-pârâtă . reprezentată de consilier juridic I. E. în baza împuternicirii de reprezentare juridică aflată la fila 15 dosar, lipsind intimatul-pârât S. L. al ..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și îndrumă să se recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Se mai învederează că prin intermediul Serviciului Registratură s-a depus la dosar de către intimata-pârâtă . întâmpinare, înregistrată sub nr. 6512 din 20 martie 2013.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Curtea ia act de declarația părților, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat B. C., având cuvântul pentru recurenta-reclamantă, susține oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, arătând în esență că hotărârea recurată este nelegală și netemeinică, fiind admisă în mod greșit excepția prescripției dreptului la acțiune, motivat de efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 44 și 45 din 2007, precum și faptul că interesele legitime ale recurentei nu au fost încălcate, dat fiind că anterior au avut loc alte procese între părți. La fel de greșit s-a reținut și autoritatea de lucru judecat, excepție care nu a fost pusă în discuția părților, dar care nu-și are aplicabilitate speței deoarece obiectul acțiunii de față a fost diferit de cele anterioare.
În realitate, instanța de fond nu a analizat hotărârile aflate la dosarul cauzei din care rezulta faptul că acțiunea reclamantei a fost respinsă dat fiind că activitatea desfășurată de ea nu se încadrează în grupa I de muncă în raport de Anexa 7 la Contractul Colectiv de muncă.
Este evident că încălcarea drepturilor și intereselor legitime ale reclamantei, având în vedere faptul că în raport de anexa 7, care a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale, aceasta nu a putut beneficia de grupa I de muncă în raport de condițiile, locul de muncă și activitatea depusă.
În concluzie, se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanța să se pronunțe pe fondul cauzei. Fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic I. E., având cuvântul pentru intimata ., arată că reclamanta a avut un proces echitabil, au fost discutate excepțiile ridicate și s-au acordat termene pentru depunerea hotărârilor pronunțate anterior în cauză.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a promova acțiunea, art. 268 alin.1 lit. d din Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, iar litigiul de față privește constatarea nulității absolute a Anexei 7, astfel că în realitate ne aflăm în prezența unei nulității relative ce putea fi invocată numai în termenul de prescripție stabilit de lege, respectiv pe durata valabilității contractului, motiv pentru care în mod corect a fost admisă această excepție.
Mai mult, mențiunea privind încadrarea în grupa de muncă a recurentei a fost făcută încă din anul 2003, iar la momentul încetării activității în cadrul intimatei, carnetul de muncă a fost predat acesteia, astfel că a luat cunoștință de această mențiune și a promovat acțiunea la mai bine de 6 ani, când a solicitat instanței să-i schimbe încadrarea în grupa de muncă.
Totodată, s-a menționat în carnetul de muncă că încadrarea recurentei în grupa a II-a de muncă se face în baza Ordinului 279/1995 și nu în baza Anexei 7 la Contractul colectiv de muncă.
Pentru toate cele arătate mai sus, se solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței care este legală și temeinică.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată sub nr._ la Tribunalul B., reclamanta M. Z. a chemat în judecată pe pârâții . și S. L. al . solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a Anexei 7 la Contractul colectiv de muncă pentru anii 2000-2001, privind încadrarea în grupe de muncă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în perioada 26.09._03, a fost angajată a pârâtei, în meseria de sticlar, așa cum reiese din consemnările carnetului de muncă, iar activitatea din perioada 26.09._01 a fost încadrată în grupa II de muncă, potrivit Anexei 7 la CCM din 2000-2001.
Ordinul nr.50/1990, completat cu Ordinul nr.279/1995, instituie principiul legalității grupelor de muncă, stabilind prin art.1,2 și 3 modalitatea de stabilire și încadrare în grupele de muncă, prevăzând că locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexele 1 și 2 se încadrează în grupa I de muncă, respectiv grupa II de muncă.
Încadrarea în grupe de muncă se face fie direct ca urmare a regăsirii în una din situațiile cuprinse în anexe, fie prin asimilare ca urmare a desfășurării efective a muncii în situații din cele prevăzute în anexe.
Potrivit art.6 nominalizarea persoanelor se face de conducerea unităților, împreună cu sindicatele, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care-și desfășoară activitatea persoanele respective ( nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică și nervoase,etc.).
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.258/2004, a stabilit că Ordinului nr.50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a emitentului sau a unui act normativ de ordin superior.
În raport de aceste aspecte, solicită să se constate că stabilirea grupelor de muncă, în privința activităților prestate în cadrul .-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale imperativ, doar în raport de locul de muncă, fără a se avea în vedere activitatea efectiv prestată de muncitor.
Activitatea pe care a desfășurat-o în cadrul atelierului duplex vizori se încadra în grupa I de muncă. Anexa 7 prin care au fost stabilite locurile de muncă trebuia urmată de nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupe de muncă, potrivit art.6 din Ordinul nr.50/1990, astfel că în cadrul unității s-a creat o discriminare între angajați.
Ca urmare, încadrarea în grupele de muncă efectuându-se cu încălcarea dispozițiilor legale, Anexa 7 la CCM pe anii 2000-2001 este lovită de nulitate absolută.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1, art.2, art.3 și art.6 din Ordinul nr.50/1990.
La dosar, reclamanta a depus, în copii: Anexa 7 la CCM pe anii 2000-2001, carnet de muncă, legislație, sentințele civile nr.1050/2009, nr.1008/2011 ale Tribunalului B., încheiere din 07.09.2011, pronunțată în dosarul nr._ /a1, raport de expertiză judiciară întocmit în aceiași cauză, decizia Curții de Apel Ploiești nr.810/2012.
Pârâtul S. L. Independent G. B. a formulat întâmpinare invocând excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond solicitând respingerea cererii.
Referitor la excepția invocată, s-a arătat că Anexa 7 la Contractul colectiv de muncă pe anii 2000-2001 a fost emisă la data de 05.09.2000, data înregistrării acestuia la Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială B., sub nr._.
Contractul colectiv de muncă pe anii 2000-2001, cu toate anexele sale, a fost încheiat pe o perioadă de un an de zile, fiind în vigoare în perioada 05.09._01.
La momentul respectiv erau în vigoare dispozițiile Legii nr.168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă, care prevedea în art.7 lit.b și c că cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi puteau fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate pe întreaga perioadă în care respectivul contract era în vigoare dacă se solicita constatarea nulității unui contract colectiv de muncă și până la încheierea unui nou contract colectiv de muncă, dacă se solicita constatarea încetării unui contract colectiv de muncă.
De asemenea, Legea nr.130/1996, privind contractul colectiv de muncă, prevedea în art.24 că parte interesată putea cere instanței de judecată să se constate nulitatea clauzelor contractuale.
Rezultă că reclamanta avea dreptul să conteste contractul colectiv de muncă, total sau parțial, doar pe perioada de valabilitate a respectivului contract.
Deoarece prezenta acțiune a fost formulată după 12 ani de la data încetării contractului, dreptul la acțiune este prescris.
Cu privire la fondul cauzei, a arătat că Anexa 7 la CCM pe anii 2000-2001 a fost încheiată legal, în raport de toate prevederile legale aplicabile, fiind întocmită în baza Ordinului nr.50/1990 și Ordinul nr.279/1995 ce se aplică strict salariaților din domeniul sticlei și a ceramicii.
Deciziile privind încadrarea fiecărei activități și a fiecărui loc de muncă au fost luate de toți reprezentanții din comisia paritară în raport de prevederile legale, condițiile efective de muncă de la fiecare loc de muncă și activitățile desfășurate.
Anexa 7 la CCM pe anii 2000-2001 a fost semnată, pe fiecare pagină, de reprezentantul legal al celor două părți, din parte patronatului semnând directorul general, iar din partea sindicatului, liderul de sindicat.
Pârâta . a formulat întâmpinare invocând excepțiile prescripției dreptului la acțiune, inadmisibilității acțiunii, solicitând respingerea acțiunii.
A susținut că, deși se solicită constarea nulității absolute a Anexei 7, în cauză este vorba de o nulitate relativă.
La încheierea actului juridic a cărui nulitate se invocă a stat o normă legală care urmărește un interes particular și nu unul general ca în cazul nulității absolute.
Fiind în prezența unei nulități relative, ea putea fi invocată numai în termenul de prescripție stabilit de lege.
Contractul colectiv de muncă pe anii 2000-2001, cu toate anexele sale, a fost încheiat pe o perioadă de un an de zile, fiind în vigoare în perioada 05.09._01, iar raporta la dispozițiile Legii nr.168/1999 și Legii nr.130/1996, reclamanta avea dreptul să conteste contractul colectiv de muncă și să ceară instanței competente constatarea nulității doar pe durat de valabilitate a respectivului contract.
Pronunțarea unei eventuale sentințe care să constate nulitatea anexei 7 nu are finalitate practică, deoarece legiuitorul a reglementat în art.24 din Legea nr.130/1996, privind contractul colectiv de muncă, ce se întâmplă într-o astfel de situație, respectiv se vor renegocia drepturile, pe perioada renegocierii fiind aplicabile prevederile mai favorabile cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior. În prezent, nu mai pot fi renegociate efectiv clauzele Anexei 7, încadrarea în grupe de muncă putându-se face, potrivit dispozițiilor legale, doar până la data de 01.04.2001.
S-a mai susținut că acțiunea este și inadmisibilă, anterior, între părți, existând un alt litigiu ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Tribunalului B., respectiv nr.3923/2010, după rejudecare, iar prin decizia pronunțată în recurs de Curtea de Apel Ploiești, a fost respinsă cererea reclamantei M. Z. de a-i fi încadrată activitatea în grupa I de muncă, în mod irevocabil.
La dosar, pârâta a depus, în copii. Anexa 7 la CCM, extras de pe portalul instanțelor, adresa nr._/200, contract colectiv de muncă pe anii 2000-2001.
Tribunalul B. – Secția I Civilă prin Sentința civilă nr. 154 din 28 ianuarie 2013 a admis excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, invocată de pârâții . și S. L. Independent G. B. și a respins acțiunea ca fiind prescrisă.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că, față de excepțiile invocate prin întâmpinări de pârâții . și S. L. Independent G. B., se va pronunța mai întâi asupra excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, excepție care primează în raport cu cealaltă excepție invocată.
Sub acest aspect instanța de fond a reținut că, prin acțiunea înregistrată la Tribunalul B. la data de 16.08.2012, reclamanta M. Z. a solicitat să se constate nulitatea absolută a Anexei 7 la Contractul colectiv de muncă pentru anii 2000-2001, privind încadrarea în grupe de muncă.
Contractul colectiv de muncă pentru anii 2000-2001, încheiat la nivelul unității pârâte ., a fost înregistrat la Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială B., sub nr._ din 05.09.2000, așa cum a rezultat din adresa acestei instituții cu nr._/38/07.09.2000 (copie fila 39 dosar).
Conform art.11 din contract, a fost încheiat pe o perioadă determinată, de 12 luni, cu posibilitatea ca la expirarea termenului, părțile să hotărască prelungirea acestuia.
Conform Anexei nr.7 la acest contract colectiv de muncă erau încadrate în grupele I și II de muncă locurile de muncă și activitățile din cadrul ., menționate la cele două puncte, A, grupa I de muncă, și B, grupa II de muncă.
A mai reținut tribunalul că, referitor la termenul de formulare a cererii, art.268 alin.1 lit. d Codul muncii, prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Astfel, cererea prin care se solicită constatarea nulității contractelor colective de muncă ori a unor clauze ale acestora poate fi introdusă pe întreaga perioadă de timp în care contractul respectiv este în ființă.
Soluția pe care o cuprinde art.268 alin.1 lit. d Codul muncii derogă de la dreptul comun în materie (Decretul nr.167/1958, privitor la prescripția extinctivă, în vigoare în perioada de aplicabilitate a contractului colectiv de muncă în cauză) conform căruia nulitatea absolută poate fi invocată oricând pe cale de acțiune sau de excepție.
Art. 268 alin.1 lit. d Codul muncii stabilește, fără a face vreo deosebire între nulitatea absolută și nulitatea relativă, că poate fi invocată oricând, atât timp cât contractul colectiv de muncă nu a încetat.
A mai învederat instanța de fond că referitor la dispozițiile art.283 alin.1 lit. d Codul muncii, în forma anterioară republicării, actualul art.268 alin.1 lit.d și a art.73 lit.b din Legea nr.168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă, texte identice ca sens juridic, a fost invocată excepția de neconstituționalitate, susținându-se că limitarea posibilității de a acționa în justiție pentru constatarea nulității numai pe durata existenței contractului de muncă, pune salariații în imposibilitate de a contesta legalitatea unor efecte juridice ulterioare, întrucât prin încetarea contractului nu se mai poate cere constatarea nulității sau anularea clauzelor nelegale.
Respingând această excepție, prin Deciziile nr.44/2007 și nr.45/2007, Curtea Constituțională a statuat în raport de următoarele argumente: reglementările legale în cauză se bazează pe principiul potrivit căruia se poate cere constatarea nulității ori anularea unor acte care există, iar nu și a celor care nu mai există, iar, ca urmare, dacă un contract colectiv de muncă nu mai este în ființă, nu există nici clauzele acestuia și deci cererea de constatare a nulității este lipsită de obiect, iar efectele juridice ale unor clauze contractuale care continuă sau care se produc după încetarea contractelor de muncă pot fi totuși contestate în justiție dacă respectivele efecte încalcă drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei.
În cauză, deși s-a susținut că prin Anexa 7 la Contractul colectiv de muncă pe anii 2000-2001, s-a efectuat o încadrare în grupele I și II de muncă, prin încălcarea dispozițiilor legale, activitatea pe care a prestat-o reclamanta M. Z. în perioada 26.09._01, ca salariată a pârâtei, încadrându-se în grupa I de muncă și nu în grupa II de muncă, astfel cum s-a consemnat în carnetul de muncă, nu s-a putut reține cea de a doua ipoteză, în sensul încălcării unor drepturi și interese legitime ale acesteia, în condițiile în care asupra acestui aspect s-a pronunțat instanța de judecată, în mod irevocabil și cu putere de lucru judecat.
Astfel, așa cum a rezultat din hotărârile judecătorești depuse, în copii, la filele 74-88 dosar, reclamanta a solicitat prin cererea înregistrată inițial la Tribunalul B. sub nr._, iar după rejudecare sub nr._, să se constate că a desfășurat activitate ce se încadrează în grupa I de muncă, în perioada 26.09._03, iar prin decizia nr.810/2012 a Curții de Apel Ploiești, fiind admis recursul declarat de pârâta . și a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.
Ca urmare, instanța a reținut faptul că, față de această situație, reclamanta nu poate invoca nulitatea Anexei 7 în privința unor efecte juridice care continuă după încetarea contractului colectiv de muncă din care face parte integrantă această anexă, iar dreptul material la acțiune este prescris, în condițiile în care Contractul colectiv de muncă pe anii 2000-_ încheiat la nivelul unității pârâte a încetat la 05.09.2001, iar acțiunea a fost înregistrată la 16.08.2012, după aproape 12 ani de la data încetării existenței contractului, iar nu pe durata existenței lui, potrivit art. art.268 alin.1 lit. d Codul muncii.
În consecință, instanța a admis excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, invocată de pârâții . și S. L. Independent G. B. și a respins ca fiind prescrisă acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta M. Z., criticând-o pentru motive de nelegalitate si netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs recurenta a arătat că instanța de fond respinge ca prescrisa acțiunea formulata, reținând faptul ca nu au fost respectate dispozițiile legale in materie in raport de care constatarea nulității absolute a unui contract colectiv de munca putea fi solicitata doar pe perioada in care acesta era in vigoare.
A mai precizat recurenta că în motivarea sentinței, instanța de fond face trimitere la dispozițiile deciziilor Curții Constituționale nr.44/2007 si 45/2007 în raport de care ""efectele juridice ale unor clauze contractuale care continua sau care se produc după încetarea contractelor de munca pot fi totuși contestate in justiție daca respectivele efecte încalcă drepturile, libertățile si interesele legitime ale persoanei".
A învederat recurenta că în raport de considerentele deciziei susmenționate acțiunea prin care reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a Anexei 7 la Contractul Colectiv de munca nu este o acțiune prescrisa, având in vedere faptul ca efectele Anexei 7 se produc si după încetarea contractului de munca și încalcă interesele legitime ale reclamantei.
Instanța de fond retine faptul ca teza susmenționata nu își are aplicabilitate în speța de față datorita faptului ca nu s-au încălcat drepturile și interesele legitime ale reclamantei în condițiile în care asupra acestuia aspect s-a pronunțat instanța de judecata în mod irevocabil și cu putere de lucru judecat.
Ori, instanța de fond își motivează sentința pronunțata pe aspecte de fapt si de drept-respectiv puterea de lucru judecat, fără ca acestea sa fie puse in discuție pârtilor, încălcându-i dreptul la un proces echitabil.
In procesul civil părțile au posibilitatea legala de a participa în mod activ la desfășurarea judecății, atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii, cât și prin dreptul de a combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le poate dispune.
Aceste drepturi legale ale participanților la judecata sunt asigurate prin respectarea unui principiu fundamental al procesului civil, acela al contradictorialității.
Pentru asigurarea principiului contradictorialității în procesul civil instanța are obligația de a pune în discuția părților toate aspectele de fapt și de drept pe baza cărora va soluționa litigiul,
Nerespectarea acestui principiu, care asigura implicit și respectarea dreptului la apărare,este sancționată cu nulitatea hotărârii.
Noțiunea de proces echitabil presupune respectarea si aplicarea principiului contradictorialității, cât și a dreptului la apărare, iar potrivit art.129 alin.1 C.pr.civ., judecătorul are îndatorirea să facă respectate și să asigure el însuși respectarea tuturor regulilor procesului civil.
Pe de alta parte, instanța de fond retine faptul ca nu s-au încălcat interesele reclamantei în condițiile în care instanța de judecata a respins acțiunea reclamantei prin care a solicitat încadrarea reclamantei în grupa de muncă.
In realitate, instanța de fond nu a analizat hotărârile aflate la dosarul cauzei din care a rezultat fără putință de tăgada faptul ca acțiunea reclamantei a fost respinsa datorita faptului ca activitatea desfășurata nu se încadrează in grupa I de munca în raport de Anexa 7 la Contractul Colectiv de munca.
A învederat recurenta că este evidenta încălcarea drepturilor si intereselor sale legitime, având în vedere faptul că în raport de Anexa 7, care a fost emisa cu încălcarea dispozițiilor legale, aceasta nu a putut beneficia de grupa I de munca în raport de condițiile, locul de munca și activitatea depusă.
Faptul ca instanța de judecata a respins acțiunea reclamantei cu motivarea ca in raport de Anexa 7 activitatea reclamantei nu se poate încadra in grupa I de muncă justifică in totalitate interesul reclamantei de a promova prezenta acțiune, care în raport de dispozițiile Curții Constituționale nu este prescrisă.
Față de cele învederate recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței pronunțată de Tribunalul B., respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune si trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului, pentru a se pronunța pe fondul cauzei.
În temeiul art. 308 alin.2 Cod pr.civilă intimata-pârâtă . formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
În motivarea întâmpinării intimata a arătat că instanța de fond a respectat pe deplin principiul contradictorialității în procesul civil, punând în discuția părților excepțiile invocate de pârâte prin întâmpinările depuse și dând posibilitatea recurentei-reclamante să-și exprime punctul de vedere cu privire la acestea, atât în ședințele de judecată, cât și ulterior prin concluzii scrise, când s-a amânat pronunțarea asupra cauzei.
A mai arătat intimata că în mod legal instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, având în vedere faptul că C.C.M. 2000 – 2001, din care face parte integrantă și anexa 7, a fost în vigoare pentru perioada 05.09._01, iar art. 283 alin. 1 lit. d din Codul muncii, actual art. 268 alin. 1 lit. d din Codul muncii după republicare, coroborat cu dispozițiile art. 73 lit. b din Legea 168/ 1999 prevedeau că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate „pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia”.
După cum s-a precizat și demonstrat în întâmpinarea depusă pe fondul cauzei, deși a fost solicitată constatarea nulității absolute a anexei 7, în realitate ne aflăm în fața unei nulități relative ce putea fi invocată numai în termenul de prescripție stabilit de lege, respectiv pe durata valabilității contractului.
Deoarece cererea de constatare a nulității anexei 7 ce face obiectul prezentului dosar a fost promovată abia în anul 2012, deci la mai mult de 10 ani de la data încetării contractului colectiv de muncă respectiv și de la data nașterii dreptului la acțiune, urmează a se constata faptul că dreptul la acțiune este într-adevăr prescris de mult iar instanța de judecată a reținut în mod corect acest aspect.
A mai precizat intimata și faptul că mențiunea privind încadrarea în grupa de muncă este făcută în carnetul de muncă al reclamantei (poz. 51) încă din anul 2003. La data de 14.04.2003 când și-a încetat activitatea la aceasta, carnetul de muncă i-a fost predat, iar reclamanta a luat cunoștință de această încadrare făcută dar nu a promovat nici o acțiune prin care să conteste această mențiune timp de mai bine de 6 ani, până în anul 2009 când a solicitat instanței să îi schimbe încadrarea în grupa de muncă.
Totodată, din mențiunile din carnetul de muncă, rezultă ca încadrarea reclamantei în grupa de muncă s-a făcut cu precizarea dispoziției legale ce a stat la baza acestei încadrări.
La poziția 51 din carnetul de muncă este precizat că are dreptul la grupa II de muncă în baza prevederilor Ordinului 279 / 1995 anexa 11 poziția 4 și nu în baza anexei 7 la C.C.M.
În aceste condiții, în mod corect a reținut instanța că reclamanta nu justifică încălcarea unor drepturi și interese legitime ale sale prin efectele juridice ale clauzelor contractuale contestate. Anularea anexei 7 la C.C.M. nu ar duce la modificarea încadrării în grupa de muncă atâta timp cât această încadrare are la bază, în esență, o normă legală ce cu siguranță nu poate fi anulată printr-o decizie a instanței.
Față de cele învederate intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat și păstrarea hotărârii instanței de fond, care este legală și temeinică.
Curtea, analizând cererea de recurs prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:
Inițial Tribunalul B. – Secția I Civilă a fost investit cu o cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a unei Anexe la Contractul colectiv de muncă pentru anii 2000 – 2001 la nivelul pârâtei privind încadrarea în grupele de muncă.
Instanța de fond a soluționat cauza în baza excepției prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, excepție invocată de către pârâți.
La fundamentarea acestei soluții au stat pe de o parte dispozițiile art. 268 al. 1 lit. d din Codul Muncii potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, iar pe de altă parte Deciziile Curții Constituționale nr. 44/2007 și 45/2007 prin care au fost soluționate excepțiile de neconstituționalitate a art.283 alin.1 lit. d Codul muncii, în forma anterioară republicării, actualul art.268 alin.1 lit.d și a art.73 lit.b din Legea nr.168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă.
Raportat la cele două decizii ale instanței de contencios constituțional tribunalul a reținut că prin acestea s-a statuat că efectele juridice ale unor clauze contractuale care continuă sau care se produc după încetarea contractelor de muncă pot fi totuși contestate în justiție dacă respectivele efecte încalcă drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei.
În cauza pendinte este incontestabil că cererea de chemare în judecată a fost formulată cu mult după ce clauzele ale căror constatare a nulității s-a solicitat au încetat să mai producă efecte juridice, împrejurare recunoscută și de către reclamantă care face vorbire expresă de Anexa 7 la Contractul colectiv de muncă pentru anii 2000 – 2001.
Așadar, pentru a verifica dacă demersul judiciar al reclamantei este sau nu prescris prima instanță a avut de stabilit dacă efectele respectivei anexe încalcă drepturile, libertățile și interesele legitime ale reclamantei.
Raportat la acest aspect prima instanță a reținut că reclamanta nu poate face parte din categoria persoanelor ale căror drepturi și interese legitime sunt nesocotite prin prevederile atacate, de vreme ce asupra încadrării sale într-o anumită grupă de muncă s-a pronunțat deja o instanță de judecată.
În alte cuvinte instanța de fond, prin prisma analizării excepției de prescripție invocată de pârâte a dat eficiență aspectului pozitiv al lucrului judecat, fără ca prin acesta să încalce dreptul reclamantei la un proces echitabil ori principiului contradictorialității sau a dreptului la apărare, criticile recurentei vizând aceste aspecte fiind nefondate.
Nefondate sunt și criticile potrivit cărora instanța de fond retine faptul ca nu s-au încălcat interesele reclamantei în condițiile în care instanța de judecata a respins acțiunea reclamantei prin care a solicitat încadrarea reclamantei în grupa de muncă.
Interesul de care se face vorbire în cele două decizii de neconstituționalitate nu trebuie înțeles în sensul deschiderii posibilității unei noi cereri de chemare în judecată, pentru obținerea aceluiași folos practic după eșuarea unui demers judiciar anterior, ci ca posibilitate de cenzurare a clauzelor unui contract colectiv de muncă și după încetarea existenței acestuia, dacă dispozițiile sale mai sunt producătoare de efecte juridice raportat la reclamant.
Având în vedere aceiași argumentație juridică sunt nefondate și criticile recurentei potrivit cărora este evidentă încălcarea drepturilor și intereselor sale legitime, iar faptul ca instanța de judecata a respins acțiunea reclamantei cu motivarea ca in raport de Anexa 7 activitatea acesteia nu se poate încadra in grupa I de muncă justifică in totalitate interesul de a promova prezenta cerere, care în raport de dispozițiile Curții Constituționale nu este prescrisă.
Pentru motivele arătate, Curtea în temeiul art. 312 al. 1 Cod pr. civ. coroborat cu art. 3041 Cod pr. civ. urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta M. Z., domiciliată în Municipiul B., Cartier D. i, .. 3, . împotriva Sentinței civile nr. 154 din 28 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul B. – Secția I Civilă în contradictoriu cu pârâții . sediul în municipiul B., .-3, județul B. și S. L. al . sediul în municipiul B., ., județul B., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 28 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. L. A. M. R. V. D.
GREFIER,
N. M.
Red. RAM
2ex./02.04.2013
d.f. nr._ Tribunalul B. – Secția I Civilă
j.f. A. M. D.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1407/2013. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 844/2013.... → |
|---|
