Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1318/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 1318/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 9844/120/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA nr.1318

Ședința publică din data de 14 mai 2013

Președinte - A. M. R.

Judecător- V. S.

- E. M.

Grefier - A. F.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta . – în numele și pentru Sucursala ELECTROCENTRALE DOICEȘTI, cu sediul în București, ..1-3, sector 2, împotriva sentinței civile nr.246 din 23.01.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. G. V., domiciliat în ., județ Dâmbovița.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant reprezentat de avocat M. Ș. din Baroul Dâmbovița, lipsind recurenta-pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Curtea invocă din oficiu excepția de tardivitate a recursului.

Avocat M. Ș. având cuvântul față de această excepție arată că apreciază că recursul este declarat în termen.

Curtea se va pronunța pe excepția de tardivitate prin hotărârea ce o va pronunța. Totodată acordă cuvântul apărătorului intimatului față de recursul formulat.

Avocat M. Ș. având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și acordarea cheltuielilor de judecată.

C u r t e a

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._, reclamantul S. G. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . Electrocentrale Doicești obligarea acesteia la plata drepturilor salariale reprezentând plăți compensatorii, în cuantum de 16 salarii medii brute aferente clasei 39 treapta IV, conform art. 4.108 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și acordarea dobânzii legale de la data de 02.11.2012 până la plata efectivă. A mai solicitat cheltuieli de judecată și obligarea pârâtei la plata sumei de 500 lei cu titlu de daune morale.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că începând cu data de 2.11.2012, prin decizia nr.1042/01.11.2012 s-a dispus încetarea contractului său individual de muncă prin concediere colectivă, potrivit art. 65 alin. 1 din Codul muncii, coroborat cu art. 4.105 (2)B lit. a), urmând ca la data disponibilizării să i se

plătească integral un ajutor de concediere în sumă de 37.906 lei net (respectiv 48.928 lei brut), în raport de vechimea sa în muncă de 27 ani și 7 luni, așa cum reiese și din prevederile art. 4.108 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate în vigoare, care stipulează ajutorul de concediere în raport cu vechimea în muncă, pe tranșe de vechime.

Reclamantul a mai precizat că potrivit art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii angajatorul are obligația să achite salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, iar refuzul pârâtei de a-i achita aceste drepturi de natură salarială i-a produs atât un prejudiciu material, cât și un prejudiciu de ordin moral, lipsindu-l practic de sursele necesare existenței.

Acesta a mai arătat și faptul că salariaților disponibilizați în prima etapă li s-au achitat integral, într-o singură tranșă drepturile similare, ceea ce creează și o discriminare între salariați.

În drept s-au invocat prevederile art.109, art.112 și următoarele Cod procedură civilă, art.4.105 (2)B lit.a, art.4.108 din Contractul colectiv de muncă al . vigoare, Codul muncii, art. 1 alin. 3 și următoarele din OG nr. 13/2011.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea în parte a cererii, în sensul obligării doar la plata drepturilor salariale reprezentând plăți compensatorii și respingerea cererii în ceea ce privește plata dobânzii legale de la data de 02.11.2012 precum și cererea de acordare a daunelor morale.

A susținut pârâta că situația economică dificila a . determinat aplicarea unui program de restructurare și concedieri colective și în anul 2012, cu doua etape în iunie și în noiembrie 2012, plan aprobat prin Hotărârea A. T. nr.13/03.04.2012, că majoritatea activelor nu mai sunt viabile economic si sunt retrase din exploatare, iar personalul care le deservea a devenit excedentar, astfel că reducerea activității a vizat și postul reclamantului, care s-a desființat din motive neimputabile salariatului.

Întârzierea efectuării plaților compensatorii s-a datorat unor motive obiective, care țin de masurile de executare silita instituite de către diverși creditori.

În privința dobânzilor legale calculate de la data de 2.11.2012 până la plata efectiva a compensației, pârâta a solicitat respingerea acestor pretenții, având in vedere și acordul încheiat între administrație și sindicate nr.9606/1.11.2012, prin care părțile au convenit ca plățile compensatorii sa fie achitate pana la data de 20.11.2012.

Referitor la daunele morale, pârâta a arătat că potrivit art.1530, 1531 și urm. din Codul civil, reclamantul nu a precizat în concret și nu a probat în ce constă prejudiciul moral și material și care sunt criteriile de evaluare a acestora.

A mai precizat că plățile compensatorii vor fi achitate în cel mai scurt timp, în funcție de încasările obținute în urma valorificării unor bunuri.

Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr.246 din 23.01.2013, a admis în parte cererea restrânsă și a obligat pârâta să plătească reclamantului ajutorul de concediere ce reprezintă diferența dintre 16 salarii medii brute aferente cls. 39, treapta IV, conform art.4.108 din CCMU în vigoare și suma primită deja de reclamant (7581 lei net), cu dobânda legală de la 2.11.2012, până la data plății efective, din suma brută urmând a fi scăzute impozitele aferente, respingând capătul de cerere privind daunele morale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr. 1042/1.11.2012 emisă de pârâtă, reclamantului i-a încetat contractul individual de muncă începând cu data de 2.11.2012, în baza art. 65 alin. 1 din Codul muncii și art. 4.105 (2)B lit. a din CCM al . urmare a desființării unor posturi prin reorganizare, fiind vorba de o concediere colectivă.

La articolul 5 din această decizie s-a prevăzut că persoana concediată va beneficia de toate drepturile prevăzute de CCM al . vigoare, de prevederile OUG nr. 116/2006, actualizată, precum și de celelalte drepturi stabilite conform legii.

Neprecizându-se un termen pentru achitarea acestor drepturi, a rezultat că persoana concediată trebuia să beneficieze de acestea de la data încetării contractului de muncă, și anume de la 2.11.2012.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea societății pârâte la plata drepturilor prevăzute de art.4.108 din CCM al ., a cărui valabilitate s-a prelungit prin acte adiționale în 2008, 2009 și 2010, ultima prelungire fiind până la 30.04.2014, conform înscrisurilor depuse la dosar de către reclamant.

Art.4.108 din CCM aplicabil prevede că la desfacerea contractului individual de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului, unitatea va plăti acestuia un ajutor de concediere, în raport de vechimea în muncă, pentru o vechime de peste 20 de ani, cum este cazul reclamantului fiind prevăzute 16 salarii brute, echivalente clasei 39 - IV din grila de salarizare valabilă la data desfacerii contractului individual de muncă.

Cum pârâta nu a făcut dovada respectării prevederilor contractului colectiv de muncă în ceea ce privește ajutorul de concediere, deși avea această obligație, potrivit dispozițiilor art. 229 alin. 4 din Codul muncii republicat, conform cărora „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților”, capătul de cerere privind acordarea a 16 salarii medii brute este întemeiat, precum și cel privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale la această sumă, care i se cuvine reclamantului în temeiul art. 6 din Ordonanța nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratoare și penalizatoare pentru obligațiile bănești.

Instanța a mai reținut și faptul că lipsa disponibilităților bănești nu constituie un argument pentru respingerea cererii de chemare în judecată, câtă vreme subzistă dreptul contractual al reclamantului, drept care este născut din momentul concedierii acestuia.

Cât privește obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 500 lei, tribunalul reține că reclamantul nu a dovedit în ce a constat prejudiciul moral pretins a fi fost suferit, iar pe de altă parte, se apreciază că aplicarea dobânzii legale este un criteriu suficient pentru acoperirea prejudiciului patrimonial cauza prin neplata la termen a ajutorului de concediere.

Față de considerentele expuse, cererea a fost admisă în parte, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamant a 16 salarii medii brute, aferente clasei 39 treapta IV, conform art.4.108 din CCMU și a dobânzii legale începând cu 2.11.2012, până la data plății efective, urmând a se reține impozitele aferente, respingându-se capătul de cerere privind daunele morale.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta . – Sucursala Electrocentrale Doicești, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă.

În fapt, recurenta a arătat că prin sentința criticată, instanța de fond a admis în mod eronat cererea de obligarea la plata dobânzii legate de la data de 2.11.2012 și până la data plății efective, în temeiul art.6 din Ordonanța nr.13/2011.

Situația economică dificilă a intimatei Societății T. SA (implicit a pârâtei SE Doicești), monitorizată si de FMI, a determinat aplicarea unui program de restructurare și concedieri colective și în anul 2012 cu două etape în iunie și în noiembrie 2012, plan aprobat prin Hotărârea A. T. nr. 13/3.04.2012.

Majoritatea activelor intimatei nu mai sunt viabile economic si sunt retrase din exploatare, iar personalul care le deservea a devenit excedentar. Reducerea activității intimatei a vizat și postul reclamantului, care s-a desființat din motive neimputabile salariatului.

Raporturile juridice de muncă dintre intimatul reclamant și societate sunt reglementate de CCM T., care se completează cu dispozițiile Codului muncii, acte care nu prevăd plata unor accesorii la drepturile de natură salarială.

În conformitate cu prevederile art.4.108 din CCM T. „la desfacerea contractului individual de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului, unitatea va plăți acestuia un ajutor de concediere în raport de vechimea în muncă...".

În considerarea prevederilor art.4.108 CCM T., a fost semnat Acordul între administrație și sindicate nr.9606/01.11.2012 (Anexa nr.1), prin care părțile au convenit ca plățile compensatorii să fie achitate până la data de 20.11.2012.

La data de 16.01.2013, reclamantului-intimat i s-a virat în cont 20% din suma totală datorată conform CCM în vigoare, reprezentând plăți compensatorii.

Întârzierea efectuării plăților compensatorii s-a datorat unor motive obiective, care țin de măsurile de executare silită instituite de către diverși creditori (SNGN Romgaz SA Mediaș, . SA, . Transgaz SA Mediaș etc.) asupra conturilor bancare, asupra veniturilor prezente și viitoare provenite de la terți popriți, asupra certificatelor de emisii gaze cu efect de sera, asupra imobilelor din proprietatea societății noastre etc.

Măsura încetării contractului de muncă al reclamantului este însoțită de măsuri de protecție socială prin acordarea de salarii compensatorii conform CCM T. și de beneficiile menționate de OUG 116/2007, venituri în completare la șomaj de aproximativ 1500 tei lunar timp de cei mult 24 de luni, în funcție de vechimea în muncă, venituri de care salariații rămași nu vor mai putea beneficia începând anul 2013, în situația în care aceștia vor fi disponibilizați.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii, în sensul respingerii cererii de obligare a . Electrocentrale Doicești la plata dobânzii legale de la data de 2.11.2012 și până la data plății efective.

.//

Totodată, recurenta a solicitat modificarea hotărârii primei instanțe, în sensul obligării societății doar la achitarea drepturilor salariale (plăți compensatorii)

restante la data judecării recursului, după caz, și menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii primei instanțe referitoare la respingerea capătului de cerere privind acordarea daunelor morale.

La termenul de judecată din 14 mai 2013 instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității recursului.

În baza disp.art.137 Cod pr.civilă instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției de tardivitate a declarării recursului invocată din oficiu și analizând actele și lucrările dosarului, constată că recursul a fost declarat în termenul legal prev.art.215 din Legea nr.62/2011 a dialogului social și, în consecință, a respins excepția tardivității declarării recursului.

Pe fond, examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente, Curtea reține următoarele:

Nemulțumirea recurentei exprimată prin calea de atac promovată vizează împrejurarea că în mod eronat s-a dispus obligarea sa la plata dobânzii aferente sumei datorate, deși întârzierea la efectuarea plăților s-a datorat unor motive obiective, care țin de măsurile de executare silită instituite de către diverși creditori asupra conturilor bancare, veniturilor prezente și viitoare provenite de la terții popriți, certificatelor de emisii gaze cu efect de seră și asupra imobilelor din proprietatea societății.

Prin decizia nr. 1047/01.11.2012 emisă de pârâtă, reclamantului i-a încetat contractul individual de muncă începând cu data de 02.11.2012, în baza art. 65 alin. 1 din Codul muncii și art. 4.105 (2)B lit. a din CCM al . urmare a desființării unor posturi prin reorganizare, fiind vorba de o concediere colectivă, iar în articolul 5 din această decizie s-a prevăzut că persoana concediată va beneficia de toate drepturile prevăzute de CCM al . vigoare, de prevederile OUG nr. 116/2006 actualizată, precum și de celelalte drepturi stabilite conform legii.

Art.4.108 din CCM aplicabil prevede că la desfacerea contractului individual de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului, unitatea va plăti acestuia un ajutor de concediere, în raport de vechimea în muncă, pentru o vechime de peste 20 de ani, cum este cazul reclamantului fiind prevăzute 16 salarii brute, echivalente clasei 39 IV din grila de salarizare valabila la data desfacerii contractului individual de muncă.

Cert este că la data de 1 noiembrie 2012 a fost semnat Acordul nr.9606 (Anexa nr.1), prin care administrația societății și sindicatele au convenit ca plățile compensatorii să fie achitate până la data de 20.11.2012, iar la data de 16.01.2013, reclamantului i s-a virat în cont doar 20% din suma totală datorată conform CCM în vigoare, astfel cum reiese chiar din motivele de recurs formulate de pârâtă.

Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii angajatorul are obligația să achite salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, iar neîndeplinirea de către pârâtă a obligației stabilite în sarcina sa, de a achita drepturile bănești cuvenite reclamantului la termenele stipulate în înscrisurile menționate anterior, i-a produs acestuia din urmă un prejudiciu.

Conform art. 1 din OG nr. 13/2011 „Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani,

cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești”, iar în art. 6 din același act normativ se menționează că „dobânda trebuie să fie stabilită prin act scris. În lipsa acestuia se datorează numai dobânda legală”.

În condițiile în care reclamantul a fost privat de folosirea sumei de bani care i se datora în baza deciziei de încetare a contractului de muncă, prin neplata acesteia la scadență, este evident că el a suferit un prejudiciu, iar acordarea dobânzii legale reprezintă o modalitate de acoperire a acestuia.

O atare soluție se impune întrucât fiind vorba de plata unor sume de bani devin pe deplin aplicabile dispozițiile Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, așa cum a reținut și prima instanță. Totodată trebuie făcută precizarea că, în condițiile în care în contractul colectiv de muncă (care conform art. 229 alin.4 din Codul muncii constituie legea părților) nu a fost menționată dobânda, corect tribunalul a acordat numai dobânda legală conform art. 6 din O.G. nr. 13/2011.

Împrejurarea că neplata la timp a plăților compensatorii s-ar datora unor motive obiective, chiar dacă ar corespunde realității nu este imputabilă intimatului reclamant față de care recurenta are obligația de a plăti la timp drepturile bănești ce i se cuvin și nu poate constitui o clauză exoneratoare sub aspectul reparării integrale a prejudiciului. Pe de altă parte instanța reține că nu are relevanță juridică în speța dedusă judecății faptul că intimatul reclamant ar fi beneficiat la data încetării raportului de muncă și de alte măsuri de protecție socială.

Pe cale de consecință, în raport de argumentele expuse anterior, Curtea, apreciază ca fiind nefondate criticile formulate de pârâtă, motiv pentru care în baza art. 312 alin.1 cod pr. civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat, menținând ca legală sentința atacată.

În baza art.274 Cod pr.civilă (forma în vigoare la data introducerii acțiunii, aplicabilă în speță față de dispozițiile art. 24 și 25 alin.1 Cod pr.civilă, forma actuală) recurenta va fi obligată la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge excepția tardivității declarării recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta . – în numele și pentru Sucursala ELECTROCENTRALE DOICEȘTI, cu sediul în București, ..1-3, sector 2, împotriva sentinței civile nr.246 din 23.01.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. G. V., domiciliat în comuna Doicești, ., județ Dâmbovița.

.//.

Obligă recurenta să plătească intimatului 700 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 14 mai 2013.

PreședinteJudecători

A. M. RaduVioleta S. E. M.

Grefier

A. F.

Operator de date cu caracter personal

nr.notificare 3120/2006

2013-06-07

VS/FA

2 ex.

d.f. Trib. Dâmbovița nr._

j.f. L. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1318/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI