Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2144/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 2144/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 11-09-2013 în dosarul nr. 428/105/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA NR. 2144

Ședința publică din data de 11 septembrie 2013

Președinte - A.-C. B.

Judecători - E. S.

- V.-I. S.

Grefier - D. V.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de contestatorul M. C., domiciliat în Ploiești, ., ., ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 5655/11 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata . PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 18, județul Prahova.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform dispozițiilor art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei au răspuns recurentul-contestator M. C., personal și intimata . Ploiești, reprezentată de avocat C. L., din Baroul Prahova.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și a fost declarat în termen legal procedural.

În dimineața ședinței de judecată, apărătorul ales al recurentului-contestator a depus la dosar o cerere, prin intermediul Compartimentului Registratură, înregistrată sub nr._/10 septembrie 2013 prin care a solicitat lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată, întrucât se află în imposibilitatea de a se prezenta în instanță în primele ore, deoarece mai are de susținut o altă cauză aflată în curs de soluționare pe rolul Judecătoriei Câmpina.

Avocat C. L., având cuvântul, pentru intimata . Ploiești, depune la dosar împuternicirea avocațială . nr._/11 septembrie 2013, ce a fost vizată de către Curte și atașată la dosar și fotocopia chitanței . nr._/6 iunie 2013, reprezentând onorariul de avocat.

Învederează că se află în imposibilitatea de a mai rămâne în instanței, întrucât mai are de susținut o altă cauză aflată în curs de soluționare pe rolul Judecătoriei B., cauză ce formează obiectul dosarului nr._/200/2011.

Arată că a avut o înțelegere cu apărătorul părții adverse, avocat S. A., din Baroul Prahova, în sensul de a se prezenta la prima oră la Curtea de Apel Ploiești pentru a susține cauza de față.

În dovedirea susținerilor sale, depune la dosar, cererea transmisă prin fax către Judecătoria B. prin care a solicitat lăsarea dosarului nr._/200/2011 la sfârșitul ședinței de judecată, precum și fila dosarului extrasă de pe portalul instanțelor.

La solicitarea instanței, avocat C. L., având cuvântul, pentru intimata . Ploiești, arată că a luat cunoștință de înscrisurile atașate cererii de recurs și nu mai are alte probe de solicitat.

Solicită a se lua act de respingerea recursului ca nefondat, urmând a se dispune lăsarea dosarului la a doua strigare pentru a da posibilitatea apărătorului părții adverse de a se prezenta în instanță. Depune la dosar concluzii scrise.

Curtea ia act de declarația apărătorului ales al intimatei și dispune lăsarea dosarului la a doua strigare pentru a da posibilitatea apărătorului ales al recurentului-contestator să se prezinte în instanță.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei au răspuns recurentul-contestator M. C., personal, asistat de avocat S. A., din Baroul Prahova, lipsind intimata . Ploiești.

Avocat S. A., având cuvântul pentru recurentul-contestator M. C., depune la dosar împuternicirea avocațială . nr._/11 septembrie 2013, ce a fost vizată de către Curte.

La solicitarea instanței, apărătorul ales al recurentului-contestator M. C., avocat S. A., arată că a solicitat în cuprinsul motivelor de recurs proba cu înscrisuri, reprezentând cele doua acte care au fost depuse la dosar și atașate cererii de recurs.

Curtea deliberând asupra cererii de probatorii, în temeiul dispozițiilor art. 305 Cod pr. civilă, forma în vigoare la data înregistrării litigiului, o apreciază întemeiată, constatând că cele doua înscrisuri de care recurentul-contestator înțelege să se folosească sunt cele aflate la filele 9 – 10 dosar, înscrisuri despre care apărătorul ales al părții adverse a declarat la prima strigare a cauzei că a luat cunoștință de conținutul acestora.

Avocat S. A., având cuvântul pentru recurentul-contestator M. C., depune la dosar cu titlu de practică judiciară, copia sentinței civile nr. 1180/18 octombrie 3006 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 3083/2006.

Arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Avocat S. A., având cuvântul pentru recurentul-contestator M. C., arată că a fost angajat în cadrul societății intimate în anul 1999, iar în anul 2009 a fost numit președintele Sindicatului Liber Independent din cadrul societății.

În calitatea sa de lider de sindicat a avut mai multe neînțelegeri cu conducerea societății, deoarece încălcau prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de societate și implicit ale contractului individual de muncă referitoare la asigurarea condițiilor de muncă, nerespectarea orelor de protecția muncii, nerespectarea orelor suplimentare, neasigurarea antidotului pentru locurile de muncă unde era necesar, etc.

Apreciază că, concedierea sa nu s-a produs ca urmare a săvârșirii unor abateri grave sau pentru abateri disciplinare repetate care țin de persoana sa, ci datorită faptului că a fost numit lider de sindicat.

Totodată, consideră că în conformitate cu dispozițiile art. 63 alin. 1 Codul muncii, decizia de concediere este lovită de nulitate, deoarece a fost întocmită în urma unei pretinse cercetări disciplinare prealabile, fără a se respecta termenele prevăzute de Codul muncii și de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, conform cărora ar fi trebuit să fie înștiințat cu 5 zile înainte de convocarea comisiei de disciplină pentru a avea posibilitatea de a-și pregăti apărarea.

Mai arată că comisa de disciplină s-a întrunit ad-hoc în scopul de a-i desface contractul individual de muncă, nefiindu-i acordat dreptul la apărare.

Referitor la pretinsele acte de violență petrecute pe teritoriul societății, precizează că aceste aspecte nu rezultă din probele administrate în cauză.

Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii contestației, anularea deciziei de concediere, reintegrarea recurentului pe funcția avută anterior, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale ce i se cuveneau.

Cu privire la plata cheltuielilor de judecată arată că le va solicita pe cale separată.

CURTEA,

Deliberând, conform dispozițiilor art. 256 Cod proc. civilă, asupra recursului civil de față:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub număr de dosar_, contestatorul M. C. a chemat-o în judecată pe intimata S.C „24 I.” SA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să anuleze decizia de concediere nr. 3/05.01.2012 emisă de intimată și să dispună reintegrarea în funcția deținută anterior, obligarea intimatei la plata salariilor calculate la data desfacerii contractului individual de muncă și până la reintegrarea efectivă indexate cu indicele de inflație și acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

În motivarea cererii contestatorul a arătat că în perioada 18.01._12 și-a desfășurat activitatea în funcția de prelucrător prin așchiere, în cadrul Atelierului prelucrări mecanice, îndeplinind totodată și funcția de președinte de sindicat. În calitatea de președinte de sindicat a adus la cunoștința conducerii unității frecvente încălcări ale reglementărilor legale privind asigurarea condițiilor de muncă, încălcări reclamate de salariații pe care îi reprezenta.

În data de 4.01.2012, fără o înștiințare și o instruire prealabilă i s-a dat dispoziție să lucreze pe mai multe utilaje, pentru care nu avea instruirea necesară din punct de vedere al protecției muncii.

Din cauza faptului că nu era instruit corespunzător, a refuzat acest lucru.

A apreciat contestatorul că măsura luată împotriva sa este neîntemeiată și nelegală, pentru că refuzul său de a lucra pe un alt utilaj a fost justificat de faptul că angajatorul nu și-a respectat obligația de a-l instrui din punct de vedere al securității și sănătății la locul de muncă, încălcând astfel prevederile art.16 și art.20 alin. b, c. d din Legea nr. 319/2006.

De asemenea, a arătat contestatorul, cercetarea disciplinară a fost „o înscenare” profitându-se de starea de confuzie ce a urmat incidentului menționat mai sus, convocarea realizându-se în aceeași zi.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 208 din Legea nr. 62/2011 și ale art. 247 Cod pr. civilă.

Intimata . a depus întâmpinare, conform dispozițiilor art. 115 Cod proc. civilă, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că salariatul a săvârșit abateri disciplinare grave, menționate la art. 35 alin. 6 paragraful 12,13 și 14 din R.O.I și la paragraful IX alin.2 din contractul individual de muncă.

A precizat că, în fapt, contestatorul a fost convocat prin adresa nr. 38/04.01.2012, dar a refuzat să-și formuleze în scris poziția în legătură cu faptele săvârșite, împrejurare care a fost consemnată în procesul verbal nr. 41/04.01.2012.

În cauză s-au administrat probe cu înscrisuri, interogatoriu și martori.

La data de 11 decembrie 2012, Tribunalul Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 5655, prin care a respins contestația ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Potrivit prevederilor art. 63 din codul Muncii, a reamintit prima instanță, concedierea pentru săvârșirea unei abateri disciplinare grave de la regulile de disciplină a muncii poate fi dispusă numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării prealabile.

Neefectuare cercetării disciplinare are drept consecință nulitatea absolută a deciziei.

În speța dedusă judecății, a arătat judecătorul fondului, unitatea intimată a efectuat cercetarea prealabilă conform prevederilor legale incidente în materia dreptului muncii, care impun sesizarea conducerii unității, convocarea și ascultarea salariatului căruia i se impută fapta și cercetarea apărărilor acestuia.

Respectarea prevederilor legale imperative relative la procedura cercetării disciplinare prealabile reprezintă o obligație legală de fond intrinsecă măsurii sancționării disciplinare, fiind o garanție a respectării dreptului la apărare a salariatului mai înainte de aplicarea sancțiunii disciplinare.

Intimata a depus în susținerea legalității deciziei de concediere, a apreciat tribunalul, documente ce atestă legalitatea de principiu statuată de normele imperative din Codul Muncii, respectiv: o notă informativă către conducerea unității, cu privire la refuzul contestatorului de a lucra pe utilajul repartizat (fila 20); adresa nr. 38/04.01.2012,prin care contestatorul a fost convocat la cercetarea disciplinară (fila 30); procesul verbal nr. 41/04.01.2012 întocmit de comisia de disciplină, în care se arată expres refuzul de a scrie o declarație cu privire la situația semnalată (fila 31), raportul comisiei de disciplină nr. 47/05.01.2012 (fila 28).

În ceea ce privește încălcarea termenului de convocare a salariatului în vederea cercetării disciplinare, instanța a constatat că salariatul a luat la cunoștință de convocarea la cercetarea disciplinară în ziua în care a fost emisă, semnând de primire. Regula generală stabilită de Codul Muncii, a arătat tribunalul, prevede convocarea salariatului, în scris, cu câteva zile înaintea ședinței comisie de disciplină, pentru ca acesta să poată să își întemeieze apărările. În cazul de față contestatorul a semnat convocarea, fără a-și manifesta în vreun fel nemulțumirea față de modul în care i s-a adus la cunoștință faptul că va urma o cercetare disciplinară.

În acest context, instanța a concluzionat că unitatea intimată a procedat conform prevederilor Codului Muncii, emițând o decizie legală.

În ceea ce privește temeinicia măsurii desfacerii contractului individual de muncă, tribunalul a reținut că reclamantul a fost concediat în temeiul prevederilor art. 61 lit. a din Codul Muncii, pentru abateri grave în legătură cu disciplina muncii.

Potrivit doctrinei, a reamintit tribunalul, pentru existența unei abateri disciplinare este necesar ca fapta, comisivă sau omisivă, săvârșită de către salariat, să se răsfrângă negativ asupra relațiilor care se stabilesc între membrii colectivului unui angajator în procesul muncii și care trebuie să se desfășoare într-o anumită ordine și disciplină, prin respectarea de către toți participanții la acest proces, a unor norme de conduită obligatorie.

Gravitatea abaterii, a arătat tribunalul, trebuie apreciată în urma analizării detaliate a tuturor elementelor constitutive, a împrejurărilor de fapt în care a fost comisă, a consecințelor ei, precum și a circumstanțelor personale ale autorului ei.

În toate cazurile, ceea ce este esențial în aprecierea gravității conduitei culpabile, când faptele sunt repetate, este atitudinea psihică a persoanei și anume perseverența în săvârșirea abaterilor.

În speța de față, a reținut tribunalul, contestatorul, în repetate rânduri, a dovedit o atitudine ireverențioasă la adresa conducerii societății și a altor superiori, nemulțumit fiind de metodologia de lucru de la nivelul unității. Incidentul care a dus la concedierea disciplinară a contestatorului s-a declanșat atunci când contestatorul a refuzat să lucreze pe un utilaj, care îi fusese atribuit de către un superior.

În acest sens, a arătat tribunalul, martorul R. I. a declarat că au fost mai multe incidente injurioase la adresa șefului de atelier, iar martorul M. G., relatând despre ultimul incident, a arătat că se afla la o distanță de 1 metru jumătate de contestator, neputând auzi cu claritate vorbele contestatorului, dar că acestea au fost auzite de inginerul șef de secție.

Crearea sau menținerea unei stări de tensiune în colectivul de muncă, injuriile aduse șefilor ierarhici, insubordonarea constituie motive temeinice de a aplica sancțiuni disciplinare, a arătat tribunalul.

Tribunalul a înlăturat apărarea contestatorului, în sensul că motivul principal al concedierii sale îl reprezintă statutul său de lider sindical, reținând că, în fapt, contestatorul a fost concediat pentru săvârșirea unor abateri disciplinare repetate.

S-a arătat în acest sens, că abaterile grave care s-au reținut în sarcina contestatorului au fost reglementate și în regulamentul intern al societății și, chiar dacă avea calitatea de lider sindical, atitudinea recalcitrantă la locul de muncă nu poate fi acceptată de către instanță ca o atitudine sindicală pentru apărarea drepturilor salariaților.

De altfel, a motivat tribunalul, societatea intimată a dovedit, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, că în toată perioada reclamată cât și anterior acesteia, nu s-a aflat niciun moment în stare de conflict cu organizația sindicală, întrucât toate obligațiile asumate prin contractul colectiv de muncă au fost respectate.

Împotriva sentinței a declarat recurs, în termenul legal reglementat de art. 215 din Legea nr. 62/2011, reclamantul M. C., criticând-o ca nelegală din perspectiva cazului de modificare reglementat de art. 304 pct.9 Cod proc. civilă.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, s-a învederat că depozițiile martorilor C. M. și R. I. administrate au fost subiective; că recurentul nu a avut timpul necesar pentru a-și formula apărările în fața comisiei de cercetare, fiind încălcate dispozițiile art. 63 Codul muncii; că în realitate, concedierea a fost determinată de calitatea sa de lider sindical.

A susținut recurentul că probele administrate au dovedit că nu a comis abateri grave ori repetate, că nu a încălcat dispozițiile art. 5 din CCM care reglementează refuzul de a efectua lucrările primite, interpretările instanței fiind subiective.

În realitate, a învederat recurentul, nu a existat o stare tensionată, existând un singur incident cu șeful de atelier, ce a fost determinat de faptul că în urma reducerii timpului alocat pentru efectuarea unor lucrări, primea un salariu mai mic.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, în sensul admiterii contestației.

Intimata . Ploiești a solicitat, prin concluziile orale și scrise formulate, respingerea recursului ca nefondat, învederând că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Examinând sentința atacată sub aspectul criticilor aduse, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, dar și din perspectiva art. 3041 Cod proc. civilă, ce permite examinarea cauzei sub toate aspectele, Curtea apreciază ca nefondat recursul formulat, pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei:

Prin motivul de recurs formulat, recurentul a criticat sentința față de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, susținând că este nelegală, pe considerentul că Tribunalul Prahova a aplicat greșit legea.

În limitele acestui motiv de recurs, Curtea notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o normă de drept substanțial, fie atunci când interpretează greșit norma juridică aplicabilă.

Prin urmare, instanța ar fi culpabilă când ignoră o lege în vigoare la data judecății sau când recurge la texte de lege aplicabile litigiului și le dă o greșită interpretare.

Motivul de recurs nu subzistă însă în cauză, soluția Tribunalului Prahova bazându-se pe o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale care au relevanță și incidență în speța dedusă judecății, respectiv a dispozițiilor art. 61 – 63 și 251 din Codul muncii.

Curtea reamintește că prin dispozițiile art. 251 alin. 2 Codul muncii, legiuitorul a statuat obligația angajatorului de a convoca în scris salariatul, în vederea efectuării cercetării prealabile, precizându-i-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.

În speță, recurentul a fost convocat prin adresa nr. 38/04.01.2012 (fila 30 dosar) pe care acesta a semnat de primire.

Acest aspect a fost confirmat de recurent prin răspunsul său la întrebarea nr. 5 din interogatoriul aflat la fila 105 dosar fond, iar din coroborarea procesului-verbal încheiat de membrii Comisiei de cercetare disciplinară, aflat la fila 24 dosar fond, cu răspunsurile la întrebările nr. 6 și 7 din același interogatoriu, reiese că recurentul și-a formulat o apărare orală, dar a refuzat să-și formuleze în scris, în fața comisiei, poziția față de acuzele ce i-au fost aduse.

Raportat la această situație de fapt, Curtea urmează să valideze concluzia exprimată de judecătorul fondului, că în speță angajatorul a respectat dispozițiile art. 251 alin. 2 Codul muncii, neexistând nicio obiecțiune din partea recurentului în faza de cercetare prealabilă cu privire la data și ora la care a fost convocat, ori vreo solicitare de fixare a unui alt termen în vederea efectuării apărării.

În cauză nu poate fi validată nici critica recurentului referitoare la caracterul subiectiv al depozițiilor testimoniale administrate în cauză, martorul R. I. fiind audiat în prezența avocatului ales al recurentului, neexistând nicio obiecțiune în acest sens, la audierea sa, conform încheierii de ședință din data de 21.09.2012, aflată la fila 207 dosar fond.

Referitor la depoziția numitului C. M., administrată în faza cercetării prealabile efectuată de societatea intimată,aflată la fila 20 dosar fond, nu există nicio dovadă de natură să ateste caracterul tendențios al depoziției, astfel cum a pretins recurentul.

Contrar susținerilor recurentului, Curtea constată că probatoriul administrat în cauză - înscrisuri, depoziții testimoniale și interogatoriu – confirmă temeinicia deciziei de concediere, recurentul fiind vinovat de săvârșirea de abateri grave și repetate.

Astfel, din referatul nr. 30/4.01.2012 (fila 36 dosar fond) întocmit de șeful atelierului de prelucrări mecanice, a reieșit că recurentul în mod repetat a refuzat îndeplinirea sarcinilor de lucru, amenința și adresa injurii, fapte ce au fost confirmate de înscrisurile aflate la filele 20, 45 dosar fond și de depozițiile testimoniale aflate la filele 109 – 111 dosar fond.

Totodată, din cuprinsul procesului-verbal nr. 57/2012 (filele 25-26 dosar fond) și al raportului nr. 47/2012 (filele 28-29 dosar fond) reiese că recurentul a mai fost sancționat anterior, prin decizia nr. 240/28.09.2011 cu „avertisment scris” pentru refuzul de a respecta o dispoziție scrisă a conducerii societății intimate și a mai avut, în ultimele 6 luni înainte de emiterea deciziei de concediere, un număr de șase sesizări de neconformitate ale lucrărilor efectuate (87/12.10.2011, 92/21.10.2011, 98/02.11.2011, 100/15.11.2011, 110/16.12.2011 și 112/19.12.2011), iar în cinci dintre acestea s-a stabilit vina sa.

Probele menționate sunt în măsură să infirme susținerile recurentului, referitoare la existența unei interpretări subiective a primei instanțe și de asemenea, la faptul că, în realitate, concedierea ar fi fost determinată de calitatea de lider sindical.

În considerarea acestor argumente de fapt și de drept, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, Curtea va proceda, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, la respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul M. C., domiciliat în Ploiești, ., ., ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 5655/11 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata . PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 18, județul Prahova.

Ia act că intimata . Ploiești va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11 septembrie 2013.

Președinte, Judecători,

A.-C. B. E. S. V.-I. S.

Grefier,

D. V.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120/2006

Red. ACB

Tehnored. CC

2 ex/3.10.2013

d.f. nr._ Tribunalul Prahova

j.f. M. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2144/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI