Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1924/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1924/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 03-09-2013 în dosarul nr. 1272/120/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția I Civilă
Dosar Nr._
DECIZIA Nr. 1924
Ședința publică din data 3 septembrie 2013
Președinte - V. S.
Judecători - E. M.
- C. Ș.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta C. V., domiciliată în com.Dragodana, . și prin procurator C. C., cu același domiciliu, împotriva sentinței civile nr.696 din 27 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta U. A. Teritorială ., cu sediul în ..
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând instanței că, prin Serviciul registratură s-a depus întâmpinare din partea intimatei-pârâte prin care s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, constatând că intimata a solicitat judecata în lipsă, dând curs dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod pr. civilă, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
C u r t e a:
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ /05.02.2013, reclamanta C. V., a chemat în judecată pârâta Primăria comunei Dragodana prin primar, arătând că este angajata pârâtei din 01.06.2000, conform adeverinței nr. 2367/19.02.2000, ca asistent personal al fiului său C. C., încadrat în handicap grav gradul I și că nu a primit banii pe concediul de odihnă aferent anilor 2011 – 2012, și că, deși s-a adresat de nenumărate ori Primăriei comunei Dragodana cu privire la cele două concedii de odihnă, ultima oară în data de 14.11.2012, cu confirmare de primire, până în prezent nu a primit nici un răspuns.
A arătat reclamanta că potrivit art. 149 Codul muncii „salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă în perioada în care a fost programat, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege, sau atunci când, din motive obiective, concediul nu poate fi afectat”.
În drept au fost invocate disp. art. 271 Codul muncii, iar în dovedirea susținerilor s-au depus înscrisuri.
Prin întâmpinarea depusă la dosar întâmpinare pârâta a invocat excepția lipsei capacității procesuale a primăriei comunei Dragodana, arătând că în raport de disp. art. 77 din Legea nr. 215/2001, primăria este o structură funcțională permanentă, fără personalitate juridică, unitățile administrativ teritoriale fiind persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, astfel că nu are capacitatea de a avea drepturi și obligații și nici aptitudinea de a avea drepturi de a-și asuma obligații pe plan procesual.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii, arătându-se că suma de bani reprezentând concediu de odihnă, solicitată de reclamantă, nu se justifică, având în vedere că fondurile necesare pentru plata însoțitorilor în anul 2011 totalizează 423.793 lei, iar fondurile alocate prin buget pentru plata însoțitorilor este în anul 2011 de 399.000 lei, rezultând un deficit de 24.793 lei pe care UAT Dragodana nu-l poate suporta, această sumă depășind cu mult bugetul pârâtei, precum și că, pentru anul 2012, fondurile alocate prin bugetul inițial au fost în cuantum de 310.000 lei, iar în urma solicitărilor repetate s-au mai obținut, prin rectificare bugetară suma de 44.000 lei în data de 27.11.2012, iar la data de 27.09.2012 i s-au mai virat credite de la alte capitole în cuantum de 45.000 lei.
A arătat pârâta că atât diferența de 95.000 lei cât și diferența de 24.793 lei dintre fondurile alocate și fondurile utilizate, a fost suportată din bugetul local, din venituri proprii și ca angajament bugetar sau credit bugetar, considerând că pentru plata concediilor de odihnă se efectuează o plată dublă, astfel se plătesc însoțitorii din cheltuielile de personal, iar bolnavul primește contravaloarea unei indemnizații în cuantum de un salariu net acordat tot însoțitorului.
În aceste condiții, a arătat pârâta că este nevoită să suporte lunar costul a 100 dosare privind indemnizațiile și însoțitorii, unitatea făcând mari eforturi pentru achitarea lunară și fără mari întârzieri a drepturilor însoțitorilor cât și a indemnizațiilor persoanelor cu handicap.
Tribunalul Dâmbovița a pronunțat sentința civilă nr. 696 din 27 martie 2013 prin care a respins acțiunea formulată de reclamantă, reținând că, pârâta este angajată cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată ca asistent personal pentru o persoană cu handicap.
Dispozițiile art. 144-150 Codul muncii, reglementează dreptul angajatului la concediul de odihnă prevăzând obligativitatea efectuării acestuia în perioada în care a fost programat – art. 149 – cu excepția situațiilor când din motive obiective nu poate fi luat.
Pe de o parte, s-a constatat de instanța fondului că, prin probatorul administrat nu s-a făcut dovada că reclamanta nu a efectuat efectiv concediul de odihnă sau că a fost împiedicată de cauza obiective să efectueze concediul de odihnă pentru perioada anilor 2011 și 2012, deducându-se că în fiecare lună s-a încasat un salariu, fără a rezulta cu certitudine că aceasta a efectuat sau nu efectiv concediul de odihnă.
Pe de altă parte, dispozițiile legii speciale - Legea 448/2006 – nu exclud posibilitatea efectuării concediului de odihnă de către asistentul personal, ci chiar facilitează acesta aspect, dovadă fiind prevederile art. 37 din legea mai sus menționată care arată că „Pe perioada absenței temporare a asistentului personal, angajatorul are obligația de a asigura persoanei cu handicap grav un înlocuitor al asistentului personal.”
În situația în care angajatorul nu poate asigura un înlocuitor al asistentului personal, persoanei cu handicap grav i se acordă indemnizația prevăzută la art. 43 alin. (1) sau găzduirea într-un centru de tip respiro.”
A constatat instanța că reclamanta avea posibilitatea efectuării concediului de odihnă, legea prevăzând posibilitatea asigurării unui înlocuitor al său sau dreptul persoanei cu handicap grav de a beneficia de o indemnizație, instanța constată că nu poate justifica existența unei cauze obiective care să o împiedice să efectueze concediul de odihnă.
Mai mult, disp.art. 146 alin. 3 Codul muncii arată că nu este posibilă compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, decât în situația în care a încetat contractul de muncă, situație în care reclamanta nu se afla.
Pentru considerentele mai sus expuse tribunalul a apreciat neîntemeiată cererea formulată de reclamantă, astfel că a respins-o.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în esență, susținând că în mod greșit s-a respins acțiunea, instanța neavând în vedere disp.Legii 448/2006 cu referire la art.37 din aceasta; că motivarea soluției nu corespunde realității în sensul că instanța a reținut că intimata nu a avut fonduri alocate pentru plata sumelor de bani cuvenite concediilor de odihnă dar că tocmai o atare reținere a instanței face dovada nerespectării disp.art.37 din Legea 448/2006, împrejurări față de care se impunea ca acțiunea să fie admisă.
Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicate în cauză, Curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor dosarului rezultă că reclamanta-recurentă a solicitat ca pârâta-intimată să fie obligată la plata indemnizației pentru concediu de odihnă aferent anilor 2011-2012, ea fiind angajată cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată ca asistent personal a unei persoane cu handicap.
Codul muncii reglementează dreptul angajatului la concediu de odihnă, prevăzând și obligativitatea efectuării acestuia în perioada în care este programat, cu excepția situațiilor când din motive obiective nu poate fi efectuat.
Legea 448/2006 la care face trimitere recurenta prevede, de asemenea, posibilitatea efectuării concediului de odihnă de către asistentul maternal, aceasta prevăzând la art.37 că pe perioada absenței temporară a asistentului personal, angajatorul are obligația de a asigura persoanei cu handicap grav un înlocuitor al asistentului personal.
În cazul în care angajatorul nu poate asigura înlocuitor, persoana cu handicap grav beneficiază de indemnizație conform disp.art.43 alin.1 din lege sau găzduire . tip respiro.
Deși recurenta invocă încălcarea de către instanță a disp.art.37 din Legea 448/2006, Curtea constată că din analiza sentinței nu rezultă o astfel de încălcare, ba mai mult, instanța a avut în vedere acest text de lege când a concluzionat că recurenta avea dreptul la concediu de odihnă.
Ceea ce nu a dovedit reclamanta-recurentă este imposibilitatea în care s-a aflat de a efectua concediul de odihnă în perioada anilor 2011-2012; faptul că ar fi fost împiedicată din cauze obiective să facă acest lucru, împrejurări în care ar fi putut fi admisibilă acțiunea.
Mai mult decât atât, așa cum corect a reținut instanța de fond în perioada 2011-2012 reclamanta-recurentă a încasat salariu, așa cum rezultă din actele depuse la filele 21-22 dosar fond, înscrisuri din care nu rezultă cu certitudine dacă reclamanta a efectuat sau nu concediu de odihnă.
Având în vedere aceste împrejurări precum și disp.art.146 alin.3 Codul muncii în conformitate cu care nu este posibilă compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat decât în situația în care a încetat contractul de muncă, instanța de fond în mod corect a respins acțiunea, astfel că hotărârea pronunțată este legală și temeinică, recursul de față urmând a fi respins ca nefondat, în cauză nefiind incidente motivele de modificare sau casare a hotărârii prev. de art.304 Cod pr.civilă.
Așa fiind, urmează ca față de disp.art.312 pct.1 Cod pr.civilă recursul de față să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. V., domiciliată în com.Dragodana, . și prin procurator C. C., cu același domiciliu, împotriva sentinței civile nr.696 din 27 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta U. A. Teritorială ., cu sediul în ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 3 septembrie 2013.
Președinte, Judecători,
V. S. E. M. C. Ș.
Grefier,
V. M.
red. E.M./tehnored. A.F.
2 ex./ 2013-09-09
d.f._ Tribunalul Dâmbovița
j.f. M. I.
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4/2013.... | Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 2393/2013.... → |
|---|
