Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1105/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1105/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 6597/120/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ-
Dosar nr._
DECIZIA NR.1105
Ședința publică din data de 16 aprilie 2013
Președinte - V. G.
Judecători - A. P.
- M. I. G.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de reclamanta O. I. G. cu domiciliul în Târgoviște, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 2568 din 20 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul pârât C. JUDEȚEAN DE APARATURĂ MEDICALĂ DÂMBOVIȚA cu sediul în Târgoviște, .. 48, județul Dâmbovița.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din 10 aprilie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea cauzei pentru azi, data de mai sus, când a dat următoarea soluție:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr._ reclamanta O. I. G., a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 154/31.07.2012 emisă de pârâtul C. Județean de Aparatură Medicală Dâmbovița și a solicitat anularea dispoziției, reintegrarea în funcția deținută anterior concedierii, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egală cu drepturile salariale majorate și a tuturor drepturilor salariale, indexate și actualizate, ce i se cuvin de la data concedierii până la reintegrarea efectivă în funcția deținută anterior concedierii precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației a arătat că a fost salariata pârâtei, în funcția de contabil șef - Economist I, conform contractului individual de individual de muncă nr. 22/01.11.2008, că în perioada 01.07._10 a fost in concediu sarcina si lehuzie, iar în perioada 04.11._12 a fost în concediu de creștere și îngrijire copil în vârstă de până la doi ani, astfel încât a revenit la serviciu în data de 17.07.2012, că încă de la revenirea în activitate, a constat o atmosferă tensionată la serviciu, care a culminat cu ședința Consiliului de Administrație din data de 31.07.2012, din care făcea parte, când s-a pus în discuție desființarea posturilor de contabil șef și a 2 muncitori, invocându-se motive financiare.
De asemenea, a mai arătat că anterior acestei ședințe, în calitate de contabil șef, nu i s-a cerut nici o situație contabilă ori vreun raport financiar din care să reiasă o situație financiară deosebită față de lunile anterioare, ca atare, cunoscând situația financiară a instituției, în calitate de contabil șef a încercat să prezinte starea de fapt, în sensul că la acel moment, în ciuda aparentei lipse a fondurilor aveau foarte mulți clienți de la care trebuiau încasate sumele datorate în urma prestațiilor efectuate că, susținerile sale nu prezentau interes pentru ceilalți membrii ai Consiliului de Administrație, astfel că s-a ridicat și a părăsit sala de ședință, astfel că ulterior, în data de 02.08.2012 a primit prin poștă decizia prin care s-a dispus concedierea sa „având în vedere că societatea trece printr-o perioadă dificilă care a antrenat o reducere a volumului de activitate și a veniturilor, precum și ineficienta menținerii unor locuri de muncă".
A mai precizat că dispoziția de încetare a contractului individual de muncă este nelegală și netemeinică pentru că angajatorul său, C. Județean de Aparatură Medicală Dâmbovița este o instituție ce s-a înființat în baza Ordinului nr. 33/2000 privind reorganizarea centrelor județene de întreținere și reparații a aparaturii medicale și funcționează în subordinea Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița, că potrivit art. 3 din Ordinul nr. 33/2000 mai sus menționat, structura organizatorică pentru centrele județene de aparatura medicală este prevăzută în anexa, care face parte integrantă din același act normativ, constatându-se așadar că postul de contabil șef face parte din structura organizatorică a CJAM.
A mai arătat că nu i-a fost adus la cunoștință și nu este invocat în decizie un ordin de ministru ori un alt act normativ prin care să se modifice organigrama instituției (structura organizatorică), că o instituție publică aflată în subordinea Direcției de Sănătate Publică nu poate funcționa fără contabilul șef, funcție ce trebuie să asigure funcționarea corectă din punct de vedere financiar al acesteia, astfel că se poate aprecia fără doar și poate că desființarea postului de contabil șef s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 65 din Codul Muncii republicat, care stabilesc în mod imperativ că desființarea trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
S-au anexat contestației în copie, dispoziția contestată, contractul individual de muncă, decizia nr. 158/31.07.2012 ,Ordinul nr. 33/14.01.2000, ordinul nr. 1185/17.12.2003.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii motivând că urmare analizei activității CJAM Dâmbovița, efectuata în ședința Consiliului de Administrație din 04.07.2012, consemnata ca atare in procesul verbal din 04.07.2012 si respectiv a analizei situației economico-financiare astfel realizată la 31.07.2012, conducerea paratei a dispus reducerea, din organigrama unității, a postului de contabil sef si, respectiv, reducerea a doua posturi de muncitori, cu efectul desfacerii corelative a contractelor individuale de munca ale salariaților aflați pe funcțiile in cauza, începând, in principiu, cu data de 01.08.2012, că la dispunerea masurilor astfel consemnate in Procesul Verbal de ședința nr. 152/31.07.2012, s-a avut in vedere situația economico-financiara astfel evidențiata in Bilanțul lunii iunie 2012, de natura a retine un deficit de -2951 lei, constatarea si apariția unor cheltuieli noi impuse de ANMDM in temeiul procesului verbal de Inspecție - Avizare ISO, cheltuielile consistente cu salarizarea postului de contabil sef, in condițiile posibilității desfășurării activității contabile cu o firma autorizata, de natura a conduce la o scădere semnificativa a cheltuielilor specifice astfel: înregistrarea unor încasări reduse cu referire la posturile de muncitori, in contextul existentei unei specializări nesusceptibile de a se ridica la nivelul gradului crescut de complexitate a aparaturii medicale, pe fondul posibilității de preluare a atribuțiunilor de către tehnicienii si inginerii existenți in unitate.
A mai susținut pârâta că pe fondul emiterii si comunicării Dispoziției nr. 154/31.07.2012, prin sesizarea nr. 170/03.08.2012 adresata Consiliului Județean Dâmbovița reclamanta a solicitat efectuarea de verificări asupra activității CJAM Dâmbovița, motivat de existenta unor pretinse nereguli in activitatea economico-financiara si, respectiv, contabilă a unității. In consecința, raportat la sesizarea astfel formulata precum si fata de solicitările organelor de politie, cuprinse ca atare in Adresa I.J.P. Dâmbovița nr._/16.08.2012, Dosar 4671/P/2012, Direcția de Sănătate Publica Dâmbovița a procedat la verificarea exactității petiției reclamantei nr. 170/03.08.2012, urmare căreia a întocmit Raportul înregistrat sub nr. 5857/04.09.2012, că organul de audit a constatat si consemnat existenta unor nereguli financiare produse chiar de reclamantă iar prin același raport au fost consemnate argumentele economice care au stat la baza măsurii de desființare a postului de contabil șef și al celorlalte două posturi de muncitori.
Sau anexat întâmpinării în copie: contractul individual de muncă, procesul verbal nr. 9/4.07.2012, procesul verbal nr. 152/31.07.2012, bilanțul pe luna iunie 2012, plăți restante, anexa 30, extrase conturi, dispoziția nr. 154/31.07.2012, procesul verbal nr. 159/1.08.2012, dovada comunicare cu confirmări de primire, decizia de concediere nr. 202/31.08.2012, statul de funcții din 1 iulie 2012, stat de funcții 1.09.2012, decizia nr. 170/3.08.2012, adeverința nr._/16.08., raportul nr. 5857/4.08.2012, Ordinul Ministrului nr.33/2000 și nr. 1185/17.12.2003.
După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 2568 din 20 decembrie 2012, a respins contestația formulată de contestatoarea O. I. G., în contradictoriu cu intimatul C. Județean de Aparatură Medicală Dâmbovița și a obligat contestatoarea la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Dâmbovița a reținut următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat anularea dispoziției de concediere nr. 154/31.07.2012, reintegrarea pe postul deținut anterior concedierii, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egală cu drepturile salariale majorate și a tuturor drepturilor salariale indexate și actualizate de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta s-a apărat arătând că prin această dispoziției i s-a acordat reclamantei un preaviz de 20 de zile lucrătoare, iar prin decizia nr. 202/31.08.2012 s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al acesteia începând cu 31.08.2012.
Reclamanta nu a contestat această din urmă decizie susținând că cea de a doua decizie o înlocuiește pe prima și că a contestat măsura concedierii, cuprinsă în principal în dispoziția nr. 154/31.07.2012 (care ar cuprinde toate elementele obligatorii cerute de dispozițiile Codului Muncii) și ulterior în decizia nr. 202/2012, fiind acte administrative ce se referă la același loc de muncă și la încetarea aceluiași contract de muncă.
Susținerea reclamantei referitoare la faptul că a contestat măsura concedierii cuprinsă în principal în dispoziția nr. 154/31.07.2012 este întemeiată.
Această dispoziție este intitulată „de încetare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului (concediere colectivă)” și cuprinde temeiul de drept al concedierii, respectiv art. 65 – 67 din Legea nr. 53/2003, motivarea în fapt a concedierii – dificultățile economice, perioada preavizului și mențiunea că la expirarea preavizului încetează contractul individual de muncă.
Prin urmare, în mod corect reclamanta a apreciat că prin această decizie s-a dispus concedierea sa, contestând-o.
Decizia nr. 202/31.08.2012 emisă ulterior celei cu nr. 154/31.07.2012 nu a fost contestată de reclamantă, deși aceasta trebuia să manifeste o minimă diligență atacând-o, însă în aceeași măsură pârâta nu a dat dovadă de rigurozitate în ce privește forma și conținutul deciziei nr. 154/31.07.2012, creând prin aceasta confuzie între preaviz și decizia de concediere propriu – zisă.
În ce privește susținerea contestatoarei în sensul că pârâta nu avea dreptul de a modifica organigrama s-a constatat că societatea pârâtă a fost reorganizată ca unitate cu personalitate juridică, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 33/2000 al Ministerului Sănătății.
Potrivit art. 3 din acest ordin, structura organizatorică este aceea prevăzută în anexă și are caracter de obligativitate.
Ulterior, prin Ordinul nr. 1185/17.12.2003 s-a dispus reorganizarea acestor categorii de instituții, iar prin art. 3 din actul normativ menționat s-a stabilit că organigrama prevăzută în anexă va putea fi modificată și completată de Consiliul de Administrației, în funcție de particularitățile fiecărei unități în parte.
Prin urmare, Consiliul de Administrație avea competența, potrivit legii, de a modifica organigrama instituției.
În ce privește măsura concedierii contestată, tribunalul a reținut că aceasta este temeinică și legală când sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiții care rezultă din dispozițiile art. 65 din Codul muncii, respectiv ca desființarea să fie efectivă, să aibă o cauză reală și să fie serioasă.
Desființarea este efectivă atunci când postul ocupat nu se mai regăsește în organigrama societății, este reală când constituie veritabilul motiv al concedierii și nu disimulează alt temei, respectiv intenția de a-l concedia cu orice chip pe salariat și este serioasă atunci când reorganizarea activității are o anumită gravitate, care să impună cu adevărat reducerea unui loc de muncă.
Prima condiție, aceea ca desființarea postului să fie efectivă este îndeplinită, întrucât postul de contabil – șef ocupat de reclamantă a fost suprimat din organigrama instituției, aceasta rezultând din înscrisurile de la filele 58 și 59 din dosar (statele de funcții la 1.07.2012 și la 01.09.2012).
Cea de a doua condiție, ca desființarea postului să fie reală este de asemenea îndeplinită. Din procesul verbal nr. 152/31.07.2012 încheiat de pârâta rezultă că la 30.06.2012 exista un deficit de 6346,57 lei apărut din diferența între încasări și cheltuieli, că se vor efectua noi cheltuieli determinate de achiziționarea de aparatură, stabilindu-se, printre alte măsuri, aceea de reducere a două posturi de muncitor și unul de contabil – șef.
Bilanțul contabil aflat la filele 37 -40, precum și situația plăților restante (filele 41-43) atestă existența unui deficit bugetar și a unor sume neîncasate.
În condițiile în care pârâta funcționează pe principiul autogestiunii cu finanțare din venituri extrabugetare, se impunea reorganizarea activității în scopul eficientizării acesteia.
Concedierea dispusă este și serioasă față de motivele care o justifică, analizate mai sus și care nu au legătură cu persoana reclamantei.
Deși oportunitatea concedierii salariatului este lăsată de legiuitor la latitudinea angajatorului, acesta având dreptul de a selecta posturile pe care le desființează, instanța are competența de a verifica buna sau reaua credință a sa în luarea măsurii concedierii.
Reclamanta a susținut că nu situația financiară ar fi cauza concedierii, ci îndepărtarea sa pentru a se evita un control de fond, că prin decizia nr. 158/31.07.2012 i s-a interzis accesul la actele contabile, fiind împiedicată a transmite situațiile periodice Ministerului Sănătății, Administrației Finanțelor Publice.
Tribunalul a apreciat că aceste susțineri nu au fost probate de reclamantă.
Dimpotrivă, prin raportul nr. 5857/04.09.2012 întocmit de Direcția de sănătate publică Dâmbovița, cu ocazia controlului efectuat la sesizarea reclamantei, s-au constatat nereguli financiare, reținându-se că răspunzătoare se face reclamanta.
Este evident că îndepărtarea reclamantei din instituție nu s-a făcut pentru a se evita un control de fond, întrucât acesta a scos la iveală tocmai nereguli ale activității sale și nu ale celorlalți membri din Consiliul de Administrație, care au decis desființarea locului său de muncă.
Faptul că i s-a interzis prin decizie să mai aibă acces la documente contabile este probabil consecința rezultatului controlului efectuat, împrejurare ce nu poate fi cenzurată de către instanță în cadrul acestui litigiu și care nu face dovada relei credințe a angajatorului în luarea măsurii concedierii.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta O. I. G., criticând-o pentru nelegalitate,
Recurenta a arătat că instanța de fond a dat o hotărâre nelegală și netemeinică, întrucât nici unul dintre considerentele reținute nu se regăsește în speța de față, decizia contestată în cadrul contestării măsurii concedierii fiind lovită și de nulitate absolută.
În speță, a mai fost invocată decizia nr. 202/31.08.2012, redundantă față de Dispoziția de încetare a contractului individual de muncă nr. 154/31.07.2012, având un conținut aproape identic cu prima, însă așa cum corect a reținut instanța, eu am înțeles ca să contest măsura înscrisă în documentul care în mod expres este intitulat Dispoziție de încetare a contractului individual de muncă, care a intrat în circuitul civil și care cuprindea măsura concedierii.
Ca atare, în temeiul art. 211, lit. a din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora măsurile unilaterale de executare... pot fi contestate în termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoștință de măsura dispusă, am contestat măsura unilaterală și unitară a concedierii.
Numai pentru a crea confuzie cu privire la măsura contestată, intimata a emis și un al doilea act, nesemnat de conducătorul unității, deși acesta nu conține alte elemente suplimentare decât dispoziția anterior comunicată și care intrase în circuitul civil.
Oricum instanța de fond a făcut o apreciere corectă în sensul că dispoziția nr. 154/31.07.2012 este aceea prin care s-a dispus măsura contestată în cauză.
Chiar și Ministerul Sănătății prin Direcția Juridică, în subordinea căruia funcționează angajatorul meu, a făcut precizări în adresa nr._/11.09.2012 aflată la dosarul de fond, în sensul că postul meu de contabil șef a fost desființat prin Dispoziția nr. 154/2012, act administrativ ce a intrat în circuitul civil.
Recurenta a arătat că dispoziția de concediere emisă de intimată, concretizând o măsură de încetare a contractului individual de muncă luată de angajator pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, trebuia să fie deopotrivă legală și temeinică, analizarea cerințelor de legalitate prevalând asupra celor referitoare la temeinicia deciziei.
În acest context, sub aspectul cerințelor de formă obligatorii, dispoziția nr. 154/2012 trebuie cercetată prin verificarea respectării de către intimată a exigențelor impuse de art. 76 din Codul Muncii republicat coroborat cu prevederile din contractul colectiv de muncă aplicabil.
În speță, recurenta a arătat că a fost salariată a Centrului Județean de Aparatură Medicală Dâmbovița, instituție care, potrivit art. 2 din Ordinul nr. I.I85 din 17 decembrie 2003 privind reorganizarea atelierelor Județene de întreținere și reparații ale aparaturii medicale, este unitate sanitară cu personalitate juridică în subordinea direcției de sănătate publică.
În aceste condiții, la data concedierii mele erau aplicabile prevederile Contractului Colectiv de Muncă nr. 455/01/19.07.2011 la nivel de G. de Unități al Ministerului Sănătății și Unităților din subordine pe anul 2011 (în continuare CCM), anexat, în extras, prezentului recurs.
Art. 2 din CCM precizează că “prevederile prezentului contract colectiv de muncă se aplică și produc efecte în toate unitățile sanitare, prevăzute la art. I, alin. (5), conform Anexei nr. 10, indiferent de forma de organizare, de proveniența capitalului, de modul de finanțare și de caracterul activității, iar în Anexa 10, litera A, punctul 3, sunt enumerate unitățile sanitare publice aflate în subordinea direcțiilor de sănătate publică.
Față de cele de mai sus, recurenta a învederat că la analizarea condițiilor de formă pe care ar fi trebuit să le îndeplinească dispoziția de încetare a contractului său individual de muncă trebuie avute în vedere prevederile art. 76 Codul Muncii coroborate cu prevederile art. 54(2). art. 59 și art. 46 alin. 3 si 4 din CCM.
Potrivit art. 59 din CCM Decizia de concediere se comunică salariatului In scris și trebuie să conțină In mod obligatoriu; motivele care determină concedierea; durata preavizului; criteriile de stabilire a ordinii de prioritate; lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant în condițiile prevăzute de Codul muncii.
Conform art. 46 din CCM Concedierea reprezintă încetarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului. Concedierea poate fi dispusă pentru motive, care țin de persoana salariatului sau pentru motive care nu țin de persoana salariatului; (3) Contractul individual de muncă nu poate înceta prin concediere din inițiativa angajatorului dacă, la notificarea scrisă a reprezentanților organizațiilor sindicale afiliate organizațiilor semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă, angajatorul nu obține avizul acestora; (4) în cazul în care organizațiile sindicale nu își exprimă avizul scris, în termen de 2 zile lucrătoare, angajatorul poate întrerupe relațiile de muncă potrivit legii.
Recurenta a precizat că, din analiza articolelor mai sus menționate se poate observa că mai mult decât prevederile Codului Muncii, la concedierea salariaților cărora le sunt aplicabile prevederile CCM, dispoziția de concediere trebuie să îndeplinească următoarele condiții de formă și de procedură:
Potrivit art. 59 din CCM aplicabil este obligatoriu ca în cuprinsul Dispoziției de încetare să se menționeze criteriile de stabilire a ordinii de prioritate și lista locurilor de muncă disponibile în unitate, precum și situația locurilor de muncă vacante fără a mai exista condiția de aplicabilitate a acestei formalități doar în cazul concedierilor colective, așa cum este prevăzut în Codul Muncii.
Practic aceste criterii de stabilire a ordinii de prioritate trebuie aplicate în orice concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, respectiv și în cazul meu.
Potrivit art. 46, alin. 3 și 4 contractul de muncă nu poate înceta prin din inițiativa angajatorului dacă angajatorul nu obține avizul organizațiilor sindicale afiliate organizațiilor semnatare ale contractului colectiv de muncă aplicabil.
În speță nu s-a respectat o astfel de procedură, ceea ce conduce spre concluzia că această concediere a fost dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de CCM situație în care sunt aplicabile prevederile art. 78 Codul Muncii, urmând să constatați că “Concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută".
Lipsa unora dintre mențiunile obligatorii prevăzute de art. 74 din Codul Muncii nu poate fi complinită cu probe exterioare deciziei de concediere.
Practica constantă a instanțelor judecătorești a stabilit că lipsa unora dintre mențiunile obligatorii prevăzute de art. 74 din Codul Muncii nu poate fi complinită cu probe exterioare deciziei de concediere.
Astfel vă rog să constatați că Dispoziția nr. 154/31.07.2012 este lovită de nulitate absolută prin raportare la art. 78 din Codul Muncii, întrucât nu este motivată în fapt, împrejurare ce contravine prevederilor art. 76, lit. a Codul Muncii, ceea ce presupunea inserarea în cuprinsul deciziei a motivelor concrete care au condus la concedierea mea, expunerea completă a motivelor de fapt și de drept ce au determinat măsura concedierii în chiar cuprinsul deciziei de concediere, lipsa motivelor atrăgând nulitatea deciziei
Menționarea în cuprinsul deciziei de concediere a situației de fapt, în mod explicit precis și clar era necesară pentru verificarea de către mine și ulterior de către instanțele judecătorești a îndeplinirii cerințelor art. 65 alin. 2 din Codul Muncii, respectiv ca desființarea să fie efectivă și serioasă, fără a disimula realitatea și pentru verificarea seriozității cauzei raportat la situația angajatorului și angajatului
Din analizarea dispoziției de încetare a contractului său de muncă se poate observa că aceasta nu este motivată în fapt, simpla menționare că „societatea trece printr-o perioadă dificilă care a antrenat o reducere a volumului de activitate și a veniturilor precum și ineficienta menținerii unor locuri de muncă" nu constituie o arătare a motivelor care determină concedierea.
Potrivit art. 54 din CCM, (1) concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmarea dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității; (2) Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, fundamentată economic.
Nu numai că desființarea postului de contabil șef nu a fost fundamentată economic, însă exprimarea din dispoziția de concediere emisă de angajatorul său este doar o formulare generică fără a se arăta de unde rezultă, care sunt acele acte interne ce le constată, care sunt acele studii temeinice care confirmă legătura dintre situația economică concretă și postul ocupat de mine, respectiv în ce măsură desființarea acestui post ar fi putut conduce la relansarea sau redresarea activității angajatorului, întrucât simpla folosire a unei asemenea expresii, fără nici o altă justificare obiectivă care să constituie unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana mea, echivalează în fapt cu nemotivarea desființării postului.
Dacă s-ar considera că un asemenea procedeu respectă exigențele art. 76 alin. 1, lit. a Codul Muncii coroborat cu art. 54 din CCM, s-ar ajunge la situația în care ar fi suficientă invocarea dificultăților economice fără a exista posibilitatea înlăturării eventualelor abuzuri, cum este și în cazul meu, instanța de judecată fiind în imposibilitatea de a exercita controlul de legalitate și temeinicie a măsurii luate de angajator.
Din această perspectivă, deciziei de concediere îi lipsește un element esențial, poate cel mai important ca șl condiție de formă, respectiv aceasta nu cuprinde motivele care determină concedierea, mențiune ce atrage sancțiunea nulității absolute a concedierii astfel efectuată, întrucât a fost dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege potrivit art. 78 Codul Muncii, procedură ce se referă atât la formalitățile și obligațiile anterioare concedierii cât și la actul concedierii.
În ceea ce privește temeinicia măsurii concedierii, recurenta a arătat că în fapt, a fost salariata intimatei pârâte în funcția de contabil șef, funcție de conducere, așa cum reiese din contractul său individual de muncă (fila 11 dosar fond).
Potrivit art. 4 din Regulamentul intern (fila 180 dosar fond) prin conducere în sensul prezentului Regulament se înțelege Directorul, contabilul șef, șefii de formație și asimilații acestora", pentru ca la articolul 6 să se dispună că „în relațiile cu alte unități și organisme. C. Județean de Aparatură Medicală Dâmbovița este reprezentat numai de Director și Contabil șef.
Art. 7 din același Regulament prevede: „Conducerea Centrului Județean de Aparatură Medicală Dâmbovița are în principal următoarele drepturi: Să stabilească organizarea și funcționarea unității. Deși acestea erau prevederile Regulamentului, ea, care face parte din Conducerea CJAM, respectiv din Consiliul de Administrație, mai înainte de a fi concediată nu a fost nici măcar consultată în ceea ce privește organizarea și funcționarea societății și nici invitată la vreo ședință a Consiliului de Administrație ori să i se solicite efectuarea vreunui studiu financiar.
A menționat recurenta că, în speță, nu există nici o dovadă că structura denumită Consiliu de Administrație a hotărât desființarea funcției de contabil șef.
Potrivit susținerilor din întâmpinarea formulată, precum și din răspunsul la interogatoriul adresat pârâtei, desființarea postului de contabil șef s-ar fi dispus în ședința Consiliului de Administrație din data de 04.07.2012 (procesul verbal de ședință nr. 9/04.07.2012 - fila 34 dosar fond).
Lecturând procesul verbal nr. 9/04.07.2012 - fila 34 dosar fond, verbal se poate constata că în acea ședință: "Au fost propuse pe ordinea de zi următoarele puncte: (...) Pct. 4, Pentru reducere s-a propus desființarea postului de contabil șef....", iar în final să nu se decidă nimic. în încheiere reținându-se că „în urma celor discutate nu au fost emise obiecțiuni, ședința fiind încheiată". Iată astfel că în acea ședință nu s-a decis nimic ci doar s-a propus.
Dacă s-ar considera că prin ședința Consiliului de Administrație finalizată prin procesul verbal nr. 9/04.07.2012 s-a decis desființarea postului de contabil șef, atunci nu ar mai avea nici o justificare ședința colectivului CJAM din data de 31.07.2012.
Însă, în data de 31.07.2012 s-a ținut o ședință a colectivului Centrului Județean de Aparatură (nu ședință a Consiliului de Administrație) - fila 36 dosar fond, în care s-au adus la cunoștință anumite chestiuni, așa cum este menționat, printre care și „necesitatea reducerii de posturi în cadrul unității începând cu 01.08.2012 (...) respectiv un post de contabil șef...", precum și alte „necesități" cum le-au denumit în cuprinsul procesului verbal.
Ceea ce este relevant însă este ca nici în această ședință nu s-a decis nimic ci doar, “s-au adus la cunoștință" anumite a;a zise necesități, iar cei prezenți au semnat de “luare la cunoștință", fără a se respecta condiția impusă de art. 54 alin. 2 din CCM mai sus citat ca această măsură să fie fundamentată economic.
Cu toate acestea se poate observa că nu a existat nici o fundamentare economică în cauză, ceea ce scoate în evidentă o altă încălcare a procedurii impusă de lege, care se sancționează potrivit art. 78 Codul Muncii.
Mai este de remarcat faptul că deși s-a discutat necesitatea reducerii postului de contabil șef din motive financiare, deși nu a fost consultată în calitate de organ de conducere și nu i s-a cerut nicio fundamentare economică, s-a discutat și necesitatea unei decizii interne prin care să îi fie interzis accesul la actele contabile. Or, dacă în mod real reducerea postului era impusă strict de probleme financiare, de ce nu se profita de prezența sa pe perioada preavizului ce urma a-i fi acordat!?
Concluzionând, până la data emiterii Dispoziției nr. 154/31.07.2012 nu a existat nici o decizie a Conducerii, ori a Consiliului de Administrație privind modificarea structurii organizatorice, nu a fost solicitat nici un aviz organizației sindicale, nu a fost făcută nici o fundamentare economică, ci doar s-a discutat.
Recurenta a arătat că toate aceste susțineri ale sale de mai sus sunt confirmate de raportul de audit întocmit de Direcția de Sănătate Publică înregistrat la DSP Dâmbovița sub nr. 5857/04.09.2012 (filele 129 -131 dosar fond) pe care îl anexez integral prezentului recurs și pe care îl voi prezenta în original în fata instanței. în care la fila 20 a acestuia s-a consemnat că și în fata organului de control explicațiile cu privire la desființarea postului de contabil șef au fost prezentate explicații verbale.
Referitor la acest raport de audit va rog să acordați o atenție deosebită următoarelor considerente:
Potrivit adresei nr. 6131/18.09.2012 (fila 124 dosar fond) de înaintare către Consiliul Județean Dâmbovița a Raportului de Audit de către Direcția de Sănătate Publică, înregistrată la Consiliul Județean Dâmbovița sub nr. 12.265/18.09.2012, Raportul cuprinde 21 de pagini, numerotate de la 1 la 21.
Prima pagină a raportului de audit este semnată de Directorul Executiv al DSP Dâmbovița, ultimul alineat referindu-se la structura organizatorică a intimatei pârâte, menționându-se că „la data controlului CJAM Dâmbovița avea următoarea structură organizatorică, conform Anexei la ordinul MS nr. 1185/2003, pentru ca la fila 3 a raportului să fie redată efectiv și structura organizatorică, în care se poate observa că funcția de contabil șef nu fusese încă desființată.
În schimb, intimata pârâtă a depus la fila 62 a dosarului fond „același" Raport de Audit, însă măsluit, în sensul că i s-a modificat conținutul, „scoțând" din conținutul acestuia mențiunile auditorului referitoare la structura organizatorică a intimatei pârâte la data controlului, menționând că între cele două rapoarte există așadar unele diferențe.
În aceste condiții, recurenta a precizat că instanța de fond a fost indusă în eroare de intimata pârâtă prin aceste mașinațiuni care au tins a ascunde faptul că în speță nu este vorba despre o desființare reală, efectivă și fundamentată economic a postului de contabil sef.
Instanța de fond nu a observat de altfel nici faptul că niciodată Consiliul de Administrație, din care a făcut parte, nu a decis modificarea organigramei, nu a solicitat avizul organizațiilor sindicale cum impuneau prevederile CCM mai sus citate, discuțiile rămânând doar la stadiul de propuneri, astfel cum am precizat mai sus.
Important de reținut este și faptul că potrivit fișei postului(fila 141 verso - dosar fond) una dintre atribuțiile mele principale, în calitate de contabil șef, era aceea ca „împreună cu directorul să ia măsuri vizând buna gospodărire a resurselor materiale și bănești..." și analizarea cheltuielilor unității și luarea măsurilor de reducere a acestora.
Din întreg probatoriul administrat însă se poate observa că niciun moment nu a fost consultată cu privire la o așa zisă situație dificilă a unității, deși personal a făcut demersuri, așa cum a precizat, pentru a fi scutiți de plata TVA și identificarea debitorilor imitații în vederea recuperării restanțelor, aspecte care în mod evident l-au nemulțumit pe directorul unității (astfel cum am arătat la fond).
Recurenta a mai precizat că, așa cum a reținut și instanța de fond, măsura concedierii ar fi fost temeinică și legală dacă îndeplinea cumulativ cele trei condiții care rezultă din dispozițiile art. 65 alin. 2 din Codul Muncii, respectiv să fie efectivă, să aibă o cauză reală și să fie serioasă.
Se poate spune că desființarea locului de muncă este: efectivă, atunci când acesta este suprimat din structura organizatorică a angajatorului; în cazul meu, postul de contabil șef se regăsește în raportul de audit din data de 04.09.2012, de la fila 130, nu în cel măsluit de intimată de la fila 62. Instanța de fond a ignorat însă conținutul raportului de Audit depus de mine și a dat valoare juridică unor simple foi fără dată și număr de înregistrare (filele 58 și 59), foi intitulate Stat de funcții la lunile 01.07.2012 și septembrie 2012, despre care se poate aprecia fără dubiu că au fost întocmite pro causa.
Singura relevanță a acestor foi este aceea că fac dovada recunoașterii de către intimată a inexistenței unui post de director adjunct în cadrul CJAM D-ța.
- reală, atunci când prezintă un caracter obiectiv; am precizat mai sus că din cuprinsul deciziei nu rezultă caracterul real și obiectiv al concedierii, respectiv nu rezultă că, în realitate, desființarea locului de muncă ocupat de mine a fost determinată de existența unor motive obiective fără persoana mea, nu rezultă existența motivelor temeinice vizând reducerea postului de contabil șef, existența unor studii, analizarea unor date sau indicatori, iar acesta nu poate fi dedus din formulări de maximă generalitate cum ar fi reducere a volumului de activitate și ineficienta menținerii unor locuri de muncă, cu atât mai mult cu cât însăși Legea contabilității impune un asemenea post.
- serioasă atunci când are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea; în cazul meu a fost preferința exclusivă a directorului să se desființeze postul de contabil șef, pentru ca în același timp să nu se ia nici o măsură în vederea recuperării debitelor; în acest sens precizez că așa cum rezultă din bilanțul contabil de la fila 3S - dosar fond,, rândul 2 - reprezentând creanțe comerciale, suma de recuperat de la clienții noștri era de 30*539 lei.
Or, soluția angajatorului, discutată în ședința din 31.07.2012, în absența mea, viza nu recuperarea debitelor cum ar fi fost corect, ci mai degrabă „necesitatea unei decizii interne pentru un referent (care potrivit extrasului Revisal depus de ITM D-ța era referent resurse umane) și un tehnician de a se ocupa de actele contabile ale unității până la stabilirea noii modalități de contabilitate. Iată că la data de 31.07.2012 încă nu stabiliseră cum va fi condusă activitatea contabilă în viitor, important și urgent era doar să îndepărteze contabilul șef
Recurenta a învederat că, oare dacă singurul motiv al concedierii sale era salariul pe care îl avea, de ce nu i s-a propus o reducere a acestuia mai înainte de a fi îndepărtată?!
Iată cât de serioasă este decizia de concediere și cât „fără legătură cu persoana salariatului" dacă deși urma să mai desfășor activitate în perioada de preaviz s-a preferat emiterea unei decizii interne privind preluarea contabilității de către doi salariați fără studii de contabilitate.
A mai precizat recurenta că, în fața instanței de fond, a arătat care sunt motivele reale ale concedierii sale, însă dacă ar fi săvârșit vreo abatere disciplinară, nu era corect să i se desfacă disciplinar contractul individual de muncă.
Recurenta a arătat că instanța de fond a fost indusă în eroare, reținând în finalul considerentelor că „faptul că i s-a interzis prin decizie să mai aibă acces la documentele contabile este probabil consecința rezultatului controlului efectuat...". Or, controlul demarat de Direcția de Sănătate Publică, finalizat cu raportul întocmit de d-na M., mama fostei salariate a CJAM Dâmbovița - M. N., a fost demarat ulterior emiterii decizie de concediere, recurenta apreciind că s-au tras niște concluzii subiective ce vor fi infirmate în timp.
Pentru toate aceste considerente, recurenta a solicitat a se analiza recursul prin prisma tuturor prevederilor legale invocate, să se constate că măsura încetării contractului său de muncă a fost una nelegală și netemeinică, nefundamentată, dispusă cu încălcarea procedurilor prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil și pe cale de consecință, în principal, în temeiul art. 78 Codul Muncii, rep. să se constate nulitatea absolută a concedierii astfel dispusă, iar în subsidiar să se anuleze ca nelegală și netemeinică măsura încetării contractului său individual de muncă, cu reintegrarea în postul deținut anterior, precum și obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care aș fi beneficiat, în condițiile legii.
La data de 8.04.2013, intimatul pârât a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Toate criticile, astfel cum au fost expuse mai sus, sunt total nefondate urmând a fi respinse ca atare, având în vedere că prima instanță a dat o rezolvare corectă a contestației formulate ce a avut ca obiect anularea dispoziției nr.154/31.07.2012, apreciată a fi actul prin care angajatorul intimat a dispus desfacerea contractului individual de muncă, pe fondul desființării postului recurentei, în condițiile art. 65 și art. 66 Codul muncii.
În succesiunea actelor intervenite, Curtea reține că prin dispoziția nr. 154/31.07.2012 intimata a acordat recurentei un preaviz de 20 zile lucrătoare, începând cu data comunicării dispoziției, iar prin decizia de concediere nr.202/31.08.2012 a dispus desfacerea contractului individual de muncă încheiat cu recurenta în condițiile art. 65 din Codul muncii.
În esență, în cauza de față este de reținut că dispoziția nr.154/31.07.2012 a avut ca efect exclusiv acordarea preavizului impus de disp.art.75 din Codul muncii, iar desfacerea contractului individual de muncă perfectat cu recurenta a fost dispusă și operată exclusiv prin decizia de concediere nr.202/31.08.2012, decizie pe care recurenta nu a contestat-o în termenul prevăzut de disp. art. 268 din Codul muncii, împlinit, cel mai târziu la 15 octombrie 2012, sens în care orice analiză asupra condițiilor de emitere a dispoziției sus menționate, este lipsită de relevanță juridică.
În ceea ce privesc criticile formulate referitoare la legalitatea și temeinicia desfacerii contractului individual de muncă, din dovezile existente la dosar – foaia colectivă de prezență, statul de plată, emise pe luna august 2012 coroborate cu răspunsurile la interogatoriu, rezultă că recurenta a continuat raporturile de muncă cu intimata și după data comunicării dispoziției nr.154/31.07.2012, astfel că singurul efect juridic al acestei dispoziții a fost acela de acordarea preavizului de 20 zile lucrătoare înainte de încetarea efectivă a contractului individual de muncă intervenit la 31.08.2012, prin decizia sus menționată și despre care am precizat că nu a fost contestată în termenul dispozițiilor legale.
În aceste condiții, toate criticile privitoare la forma și conținutul dispoziției nr.154/31,07.2012, privesc în realitate forma și conținutul deciziei de concediere nr.202/31.08.2012, necontestată, ca act intrat în circuitul civil prin însăși efectul înregistrării în Registrul electronic de evidență al salariaților depus la dosar.
Cât privesc criticile vizând aplicarea contractului colectiv de muncă pe 2011 și acestea sunt nefondate, întrucât CCM nr.455/01./19.07.2011 încheiat la nivelul grupului de unități al Ministerului Sănătății și ale unităților din subordine pe anul 2011, reprezintă un act nou care nu a făcut obiectul analizei la judecata pe fond, la prima instanță.
Referitor la susținerea recurentei în sensul că intimata nu avea dreptul de a modifica organigrama, Curtea reține că, potrivit art.3 din Ordinul nr.33/2000 al Ministerului Sănătății, structura organizatorică a intimatei este aceea prevăzută în anexă și are un caracter obligatoriu, iar ulterior, prin Ordinul nr.1185/17.12.2003 s-a dispus reorganizarea acestor categorii de instituții, iar prin art. 3 din actul normativ menționat s-a stabilit că organigrama prevăzută în anexă va putea fi modificată și completată numai de Consiliu de Administrație, în funcție de particularitățile fiecărei unități în parte.
D. consecința celor arătate, și această critică formulată de recurentă apare ca fiind neîntemeiată, iar în ceea ce privește măsura concedierii contestată, curtea reține că în mod corect prima instanță a apreciat ca fiind legală și temeinică, întrucât au fost îndeplinite cumulativ cele trei condiții, așa cum sunt reglementate prin disp.art.65 Codul muncii, respectiv ca desființarea să fie efectivă, să aibă o cauză reală și să fie serioasă.
Cât privește prima condiție, din actele depuse la dosar rezultă că desființarea postului a fost efectivă întrucât postul de contabil șef, ocupat de recurentă a fost suprimat din organigrama instituției, aceasta rezultând din înscrisurile filele 58, 59 din dosarul de fond; și a doua condiție a fost îndeplinită, desființarea postului a fost reală, din procesul verbal nr.153/31.07.2012 încheiat de intimată rezultă că la 30.06.2012 exista un deficit de 6346,57 lei apărut în diferența între încasări și cheltuieli, drept pentru care au fost necesare anumite măsuri aceea de reducerea a două posturi de muncitor și unul de contabil șef; bilanțul contabil aflat la filele 37 – 40 dosar fond, precum și situația plăților restante, toate atestând existența unui deficit bugetar și a unor sume neîncasate.
Și nu în ultimul rând, concedierea dispusă este și serioasă și apare verosimilă, susținută de motivele care o justifică, sus menționate, și care nu au legătură cu persoana recurentei, deși cu ocazia controlului efectuat la sesizarea acesteia s-au constatat nereguli financiare, reținându-se că răspunzătoare este chiar recurenta și nu ceilalți membrii din Consiliul de Administrație care au decis desființarea locului său de muncă.
Pentru toate considerentele sus menționate, conform disp.art.312 alin.1 Cod pr. civilă, urmează a se respinge recursul ca nefondat, a se menține ca legală și temeinică sentința primei instanțe, întrucât recurenta nu a făcut dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută cu ocazia primei judecăți, nefiind incidente nulitățile prev. de art. 304 Cod pr. civilă, iar în raport de disp.art.274 Cod pr. civilă, urmează a obliga recurenta să plătească intimatei suma de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de reclamanta O. I. G. cu domiciliul în Târgoviște, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 2568 din 20 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul pârât C. JUDEȚEAN DE APARATURĂ MEDICALĂ DÂMBOVIȚA cu sediul în Târgoviște, .. 48, județul Dâmbovița, ca nefondat.
Obligă recurenta reclamantă la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 aprilie 2013.
Președinte, Judecători,
V. G. A. PopaMioara I. G.
Grefier,
C. C.
Red...CC
2 ex./14.05.2013
d.fond_ Tribunalul Dâmbovița
j.fond. C. N.
operator date cu caracter personal
notificare nr.3120
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
