Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1865/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1865/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 6021/120/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1865
Ședința publică din data de 20 iunie 2013
Președinte - D. V.
Judecători - G. M.
- P. C.
Grefier - C. O.
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamanții D. C., D. T. C., D. I., G. P., J. N., O. V., P. N., T. D., și V. M., toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de avocat „M. D.” din municipiul B., .. 13, județul B. și de pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A., cu sediul procedural ales la „Centrul Zonal de Marfă București” din municipiul București, . Nord, nr. 1-3, sectorul 1, împotriva sentinței civile nr. 558 pronunțată la data de 6 martie 2012 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. T., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de avocat „M. D.” din municipiul B., .. 13, județul B..
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recursurile scutite de plata taxei de timbru.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006, informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că recursurile sunt motivate și declarate în termen, iar recurenții solicită judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, consideră cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 558 pronunțată la data de 6 martie 2013, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția nulității cererii de chemare în judecată din dosarul nr._, în ceea ce îl privește pe reclamantul S. T. și a constatat nulă cererea depusă pe numele acestuia.
A respins excepția în privința celorlalți reclamanți.
A admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților pentru capătul 3 al cererii privind salariul suplimentar pe anul 2008 și a respins cererea pentru aceste pretenții ca fiind prescrisă.
A respins capătul de cerere privind salariile de bază brute compensatorii (capătul 5).
A admis în parte cererea reclamanților D. C., D. T. C., D. I., G. P., J. N., O. V., P. N., T. D., S. T. și V. M., în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A. și a obligat pârâta la acordarea către aceștia a drepturilor prevăzute la capetele 1 și 2 de cerere, respectiv a drepturilor salariale calculate la salariul de bază minim brut de 700 lei stabilit la nivelul ramurii transporturi, pentru perioada 1.08._10 și pentru aceeași perioadă, a diferenței dintre drepturile salariale de care au beneficiat, corespunzător salariului de încadrare avut, care a fost calculat prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 570 lei, corespunzător clasei 1 de salarizare, cu aplicarea coeficientului de ierarhizare, precum și drepturile salariale de care ar fi trebuit să beneficieze, calculate la salariul de încadrare avut pentru o valoare a salariului minim brut de 700 lei, corespunzător clasei 1 de salarizare, cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avute și sporurile aferente, a salariului suplimentar, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie, pentru anul 2009, a ajutorului material de C. 2009, la nivelul clasei I salarizare, actualizate cu rata inflației și dobânda legală de la data scadenței la data plății efective, respingând ca nedovedită cererea reclamanților privind cheltuielile de judecată.
A admis în parte cererea reclamantului S. T. din dosarul nr._ al Tribunalului Dâmbovița și a obligat pârâta la plata către reclamant a drepturilor bănești pentru Ziua Feroviarului, Paști și C., precum și salariul suplimentar pe anul 2009 și a respins capătul de cerere privind 6 salarii brute compensatorii.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Cât privește excepția nulității cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă, tribunalul a reținut că reclamanții, prin avocat, mai puțin reclamantul S. T., au semnat un tabel prin care au înțeles să-l împuternicească pe avocatul M. D., arătând faptul că domiciliul lor este ales la avocat M. D., că acesta a semnat cererea de chemare in judecată, a depus împuternicirea avocațială și contractul de asistență judiciară nr._/2012, împreună cu notele scrise, obiectul acțiunii este clar precizat, motiv pentru care sunt îndeplinite toate cerințele de formă prevăzute de art. 112 C.p.civ. Mai mult decât atât, pentru fiecare reclamant, avocatul a depus la dosar și copie a actului de identitate, care atestă pentru fiecare că domiciliul reclamanților se regăsește în raza teritorială de competență a Tribunalului Dâmbovița, excepția fiind întemeiată doar în ceea ce îl privește pe reclamantul S. T., în dosarul nr._, constatând nulă cererea depusă în numele acestuia și respingând excepția în privința celorlalți reclamanți.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților față de capătul de cerere privind salariul suplimentar pe anul 2008, invocată de pârâtă prin întâmpinare, aceasta a fost admisă, întrucât drepturile salariale ce fac obiectul acțiunii sunt incluse în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 268 lit. c din Codul muncii, fiind aplicabil termenul de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, termen care s-a împlinit la data introducerii cererii de chemare în judecată, pentru acest capăt de cerere (2.08.2012), fiind respinse aceste pretenții ca fiind prescrise.
A fost respins capătul de cerere cu nr.5, privind obligarea pârâtei la plata salariilor de bază brute compensatorii, întrucât reclamanții au beneficiat, potrivit deciziilor de concediere depuse la dosar, de prevederile OG nr.9/2010, primind drepturile prevăzute la art.7 din decizia de concediere, astfel că nu mai pot solicita aplicarea dispozițiilor CCMU 2011-2012 și a CCM Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2011, fiind disponibilizați în anul 2010, neputând invoca dispoziții ulterioare datei disponibilizării, pe care să-și întemeieze pretențiile.
Tribunalul a mai reținut că reclamanții au fost salariații pârâtei până în anul 2010 și nu au beneficiat de drepturile solicitate prin cererea de chemare în judecată, la punctele 1 și 2, în perioada 01.08._10 și nici a salariului suplimentar pentru anul 2009 și a ajutorului material de C. pe anul 2009, deși acestea erau prevăzute în contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate sau la nivel de ramură, precum și prin alte dispoziții legale.
Astfel, în ceea ce privește coeficientul de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare, tribunalul a reținut că, în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, înregistrat la DMPS Municipiul București, sub nr. 2584/04.06.2009, valabil pentru anul 2009, a fost prevăzut, în Anexa 1 – fila 210 dosar, la valoarea de 570 lei, iar în actul adițional la acest contract, înregistrat sub nr. 1713/21.04.2010, este prevăzut la valoarea de 600 lei, începând cu 01.04.2010.
Conform art. 41 din CCM la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010: „Salariul de bazã minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lunã, este de 700 lei, adicã 4,12 lei/orã, salariul fiind stabilit fãrã alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta”.
Conform art. 3 din acest contract “Clauzele prezentului contract colectiv de muncã unic la nivel de ramurã transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitãțile de transporturi și activitãți conexe din țarã, indiferent de structura capitalului acestora”.
Pârâta nu a calculat și nu a plătit reclamanților drepturile salariale raportate la salariul de bază minim brut de 700 lei, încălcând, astfel, prevederile art. 40 alin. 2 lit. c Codul muncii, potrivit cu care “angajatorul are obligația sa acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, contractul colectiv de munca aplicabil si din contractul individual de munca”. Reținând și că, potrivit art. 241 alin. 1 lit. c Codul muncii: “clauzele contractelor colective de munca produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca”, iar la poziția 1 din anexa 5 la CCM, este nominalizată societatea pârâtă, rezultă că aceasta avea obligația să îi aplice prevederile și să calculeze drepturile salariale prin raportare la salariul de bază minim brut de 700 lei, stabilit la nivelul ramurii transporturi, corespunzător clasei I de salarizare - coeficientul K,
Art. 30 din CCM la nivel de grup de unități din transport, aplicabil pe anii 2006 – 2010, prevede că, pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul unităților feroviare va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Potrivit art.229 alin.4 din Codul muncii, republicat și art.236 alin.4 din Codul muncii vechi „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților”.
Instanța a mai reținut că, potrivit art. 71 din CCM la nivel de grup de unități, 2006-2008, a cărui valabilitate a fost prelungită pentru 48 de luni prin Actul adițional înregistrat sub nr.370/2008, în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații mai beneficiază și de un ajutor material de Paști și C., stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare și de o primă de Ziua Ceferiștilor stabilită la același nivel, de care nu vor beneficia salariații care au absentat nemotivat de la serviciu, ori pârâta nu a făcut dovada că membrii de sindicat nu îndeplinesc condiția de acordare a acestor drepturi, deși această probă îi incumba conform dispozițiilor art.272 din Codul muncii, republicat, astfel că se constată că, pentru Crăciunul anului 2009, reclamanții au dreptul la ajutorul material de C. pe anul 2009, solicitat de aceștia la punctul 4 din cererea de chemare în judecată.
În ceea ce privește acordarea reactualizării cu inflația a sumei indicate de părți ca fiind încasată, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 161 alin. 4 C.m. „Întârzierea nejustificatã a plãții salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului”.
Având in vedere textele legale menționate și constatând că pârâții sunt prejudiciați prin neplata drepturilor salariale la scadență, existând pericolul erodării creanței ca efect al inflației, tribunalul a admis cererea reclamanților privitoare la actualizarea creanței salariale cu indicele de inflație, de la data scadenței fiecărei sume, până la plata efectivă.
Cât privește dobânda legală, tribunalul a constatat că cererea reclamanților este întemeiată, având ca obiect repararea prejudiciului bănesc, existând posibilitatea cumulării dobânzii legale cu actualizarea creanței potrivit inflației, deoarece actualizarea are caracter compensatoriu. Caracterul compensatoriu al actualizării rezidă în faptul că, prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală, în timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune, (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată), iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății (daune compensatorii), conduce la concluzia că este admisibil cumulul acestora și, deci, nu se ajunge la o dublă reparație, ceea ce ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a creditorului.
Conform acelorași temeiuri reținute pentru admiterea drepturilor reclamanților, instanța a admis, în parte, cererea reclamantului S. T. din dosarul nr._ al Tribunalului Dâmbovița și a obligat pârâtul la plata către reclamant a drepturilor bănești pentru Ziua Feroviarului, Paști și C. și salariul suplimentar pentru anul 2009, respingând, pentru aceleași rațiuni, capătul de cerere privind acordarea a 6 salarii brute compensatorii.
A fost respinsă ca nedovedită cererea reclamanților privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, aceștia nedepunând la dosar dovada achitării onorariului de avocat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții D. C., D. T. C., D. I., G. P., J. N., O. V., P. N., T. D., și V. M. și pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A.
În recursul formulat, reclamanții susțin că soluția primei instanțe este netemeinică și nelegală cu privire la respingerea cererii de obligare a pârâtei la plăți compensatorii în valoare de 6 salarii brute negociate.
Susțin că motivarea primei instanțe în sensul că reclamanții au beneficiat de prevederile OG. nr. 9/2010 și nu au dreptul la cele șase salarii compensatorii prevăzute de CCM, la nivel de ramură transporturi, este netemeinică, prima instanță interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al 304 pct. 8 Cod pr.civilă.
Precizează că plata celor 6 salarii compensatorii a solicitat-o în baza prevederilor art.80 (l) din CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010.
Art. 80 (1) din Contractul colectiv de muncă transporturi pe anii 2008-2011, prevede:
- „părțile convin ca la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, salariații sa primească, pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată, și o plată compensatorie în valoare de minim 6 salarii de bază brute negociate.
(2) prevederile alin. 1 sunt aplicabile atunci când desfacerea contractului individual de muncă a intervenit din următoarele motive: a) unitatea își reduce personalul prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat reorganizării"
Potrivit art.3 alin.1 din același contract "clauzele prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară,indiferent de structura capitalului acestora."
La poziția 3 din anexa 5 la acest CCM care nominalizează unitățile la care se aplică acest contract colectiv de muncă, se află societatea pârâtă SNTFM CFR MARFA SA BUCUREȘTI.
Prevederile acestui contract colectiv de muncă sunt aplicabile, în cauză, în baza dispozițiilor art.40 alin.2 lit.c, art.236, art.238 (l), 4rt.241 (1) lit.c, art.243 din Codul muncii și art. 21 din Legea nr.130/1996.
Conform dispozițiilor art. 67 din Codul muncii: "Salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil."
Conform art.l8(l) din OG nr.9/2010: "sumele necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute la art.7 și 11 se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj".
Prin urmare, compensațiile acordate potrivit art.7 din OG. nr. 9/2010 și cele prevăzute în Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, nu se exclud reciproc. Salariile compensatorii acordate în baza O.G nr. 9/2910, nu scutește angajatorul care a făcut concedierea de a-și îndeplini obligațiile prevăzute prin contractul colectiv de muncă aplicabil față de salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor, nici o dispoziție a ordonanței nelegitimând o atare interpretare, debitorii celor două obligații de plată fiind diferiți, la fel și izvoarele lor, ceea ce determină și caracterul independent și distinct al acestor obligații, susceptibile de a fi executate concomitent. Caracterul cumulativ al celor două categorii de compensații rezultă și din împrejurarea că sursa și, respectiv, titularul obligației de plată sunt diferiți, în sensul că drepturile prevăzute de OG. nr. 9/2010, se suportă din bugetul asigurărilor de șomaj, iar compensațiile prevăzute în Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi, se suportă de angajator.
De altfel, în jurisprudența Curții Constituționale, s-a statuat obligativitatea respectării, în negocierile colective, a drepturilor minimale consacrate în favoarea salariaților prin dispozițiile legii și prin contracte colective de muncă încheiate la nivel superior.
S-a consacrat, prin Decizia Curții Constituționale nr. 380/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea T, nr.1.01) din 3 noiembrie 2004 și prin Deciziile nr.511/2006 și nr.294/2007, definitive și general obligatorii „Reprezentativitatea de care se bucură organizațiile sindicale și patronale, datorită numărului de membrii stabilit prin lege, le îndreptățește pe acestea să negocieze și să încheie contractele colective de muncă la nivelurile respective, ale căror clauze, referitoare la drepturile minimale, să fie obligatorii la încheierea contractelor colective de muncă la niveluri inferioare, indiferent dacă părțile acestora s-au asociat, respectiv afiliat ori nu, la organizațiile de la nivel superior. In sfârșit, Curtea a reținut ca dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept ( ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale. Prin urmare, părțile, cu respectarea acestor obligații firești, au toata libertatea să negocieze și alte clauze, precum și drepturi superioare".
Mai arată că, în mod greșit, prima instanță nu a aplicat prevederile CCM la nivel superior (în speță la nivel de ramură transporturi).
Prima instanță avea obligația de-a face o corectă calificare juridică a litigiului dedus judecații, inclusiv a dispozițiilor legale aplicabile.
Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul obligării pârâtei și la plăți compensatorii în valoare de 6 salarii brute, negociate pentru fiecare reclamant.
În recursul formulat, pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A., a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune prevăzuta de art.268 alin. 1 lit.e din Legea 53/2003, invocată prin întâmpinare.
In speța de față, sunt incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. e) din Codul Muncii, potrivit căruia "Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia".
Dreptul solicitat de reclamanți este prevăzut în Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de R. Transporturi, încheiat pentru anii 2008-2010, iar toate clauzele din acesta, sunt supuse termenului de prescripție de 6 luni.
Astfel, având în vedere data sesizării instanței, respectiv 01.08.2012, dreptul la acțiune al reclamanților este stins prin prescripție pentru neexecutarea clauzelor din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi, pentru perioada solicitată.
Mai mult, este necesar a se face deosebire între contractul colectiv de muncă și cel individual, sub aspectul caracterelor distincte ale acestora.
Contractul colectiv de muncă este un contract cu caracter general, permanent și obligatoriu pe perioada sa de valabilitate, perioadă determinată. Astfel, orice conflict colectiv în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă, este în strânsă legătură cu perioada de valabilitate, termenul legal de prescripție al dreptului la acțiune fiind determinat și prin prisma acestui aspect. Termenul de 6 luni prevăzut de art. 268 (1) lit. e) Codul muncii, are în vedere faptul că orice conflict colectiv trebuie să-și găsească soluționarea într-un termen rezonabil, îndeplinindu-se, astfel, un principiu constituțional statuat de art. 21 din Constituția României.
Din economia textelor de lege raportat la obiectul cererii, respectiv obligația de a respecta clauzele CCM, este indubitabil că prezentei cauze îi sunt aplicabile dispozițiile art.268 (1) lit. e) Codul Muncii.
A interpreta altfel ar însemna că prevederile art. 268 (l) lit. e) Codul muncii sunt golite de conținut și inaplicabile, dacă se admite că termenul de 3 ani ar fi aplicabil în toate situațiile când se promovează acțiuni ce au ca obiect plata unor drepturi bănești.
Arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra lipsei procedurii prealabile invocată prin întâmpinare, în temeiul art. 107 din CCM .
Modificarea salariului de bază minim brut la nivel de unitate nu se face în mod direct și imediat (mai ales la cererea reclamanților), decât cu respectarea procedurii vizate de textele de natură normativă din contractele colective de muncă, cu analizarea și aprobarea Consiliului de Administrație al societății, iar în caz de litigiu, acesta trebuie soluționat de către comisiile competente, în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă.
Conform art. 107 (1) și (5) din CCM al SNTFM „CFR Marfa" SA pentru anul 2008 și 2009, în termen de 30 de zile de la . acestora, se instituie o comisie mixtă Patronat - Sindicate la nivelul societății, ca și la nivel de sucursale, care se reunesc în prima decadă din prima lună a trimestrului, iar la cererea uneia dintre părți, în maxim 10 zile calendaristice de la primirea cererii, pentru a analiza sesizările apărute în legătură cu executarea contractului de muncă.
Cum această procedură nu a fost demarată și realizată, acțiunea reclamanților nu poate fi promovată în mod direct către instanța de judecată, cu nerespectarea acestor reguli de natură procedurală expres prevăzute în contractele colective de muncă.
Conform CCM Unic la Nivel R. Transporturi, la art. 9, se prevede că: „(î) în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi prevăzute în prezentul contract pentru personalul unităților din transporturi finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, sindicatele, ministerele și organele locale vor purta negocieri cu autoritățile din subordinea Guvernului pentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de personal și pentru constituirea surselor, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acestuia.
Părțile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează astfel de drepturi, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate sau cu identificarea altor surse pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare.
Pe baza fondurilor aprobate în condițiile prevăzute la aliniatul 1, părțile vor negocia utilizarea acestora pentru stabilirea salariilor și celorlalte drepturi de personal la unitățile din transporturi finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale."
Învederează că, la SNTFM CFR MARFA SA, singurul acționar este Statul R. prin Ministerul Transporturilor, cu o cota de participare la beneficii si pierderi de 100%. In acest tip de unități de stat, fondul de salarii este limitat la suma aprobată printr-o Hotărâre de Guvern. Aceste argumente sunt susținute și de art. 2 (1) din HG 532/2008, din HG 28/2010 și din HG 311/2010, care dispun imperativ următoarele: „Cheltuielile totale aferente veniturilor totale înscrise în bugetul de venituri și cheltuieli reprezintă limitele maxime, care nu pot fi depășite decât în cazuri justificate și numai cu aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului Transporturilor."
În lipsa unei dispoziții legale care să acopere ipoteza acordării drepturilor bănești (salariale) stabilite prin CCM Unic la Nivel de R. Transporturi, care nu sunt prevăzute în actul normativ de aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli (BVC) al SNTFM CFR MARFA SA și pentru care nu au fost alocate fonduri, textul art. 12 (l) din Legea nr. 130/1996 devine aplicabil, neputându-se da eficiență convenției particulare a părților, prin ignorarea unor Hotărâri de Guvern publicate în Monitorul Oficial.
In caz contrar, s-ar nesocoti prevederile HG 532/2008 din 21.05.2008, publicată în M.Of privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2008 al CFR MARFA SA, ale HG 28/2010 din 06.01.2010 publicată în M.Of privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2009 al CFR MARFA SA și ale HG 311/2010 din 31.03.2010, publicată în M.Of privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli, pe anul 2010, al CFR MARFA SA.
Învederează că aceleași federații sindicale care au semnat Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi, au negociat și semnat, atât Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008, cât și Contractele Colective de Munca la nivelul SNTFM CFR MARFA SA și s-a convenit să se acorde doar anumite drepturi bănești, printre care nu se regăsește și cel solicitat de reclamanți.
Conform Actului Adițional la Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008, înregistrat sub numărul 370/20.06.2008 la MMFES, a fost modificat art. 9 alin (4) lit. c și va avea următorul conținut: ,,Salariul de bază minim brut la nivelul grupurilor de unități, valabil de la 01.07.2008, pentru un program de lucru complet este de 570 lei. In fiecare an de valabilitate a prezentului CCM la nivel de G. de Unități Feroviare (înainte de fundamentarea BVC la unități) se va negocia salarizarea. Părțile de comun acord vor stabili un calendar în vederea introducerii sporurilor în salariul de bază, astfel încât salariul de bază minim brut la nivel de grupuri de unități să fie majorat cu echivalentul sporurilor respective ".
Deci salariul de bază minim brut, negociat și stabilit de către sindicate, a fost pentru suma de 570 lei, majorarea acestuia urmând să se facă prin introducerea sporurilor în salariul de bază.
Deci cererea reclamanților e nefondată, având în vedere convenția părților care se referă strict la valoarea de 570 lei, adică exact la care s-au raportat acordarea drepturilor solicitate și, în plus, nu au suferit nici un prejudiciu având în vedere că sporurile nu erau incluse în salariu, ci se acordau separat și de ele au beneficiat și reclamanții.
Menționează că, la Capitolul II din CCM-urile aplicabile, intitulat Sistemul de Salarizare, se regăsește la lit. E ""Sistemul de sporuri” care, la art. 19(1), prevede că, personalul din CFR Marfa SA beneficiază, în afara salariului de bază, de sporurile prevăzute în anexa nr. 5.
Astfel, sporurile prevăzute în anexa 5 la Contractele Colective de Muncă încheiate la nivel de unitate, sunt următoarele:
- spor de vechime în muncă;
- spor pentru condiții grele de muncă feroviară;
- spor pentru condiții de muncă feroviară;
- spor pentru condiții vătămătoare (nocive);
- spor pentru condiții periculoase;
- spor pentru timpul lucrat în cursul nopții;
- spor pentru ore suplimentare;
- spor pentru utilizarea cel puțin a unei limbi străine; spor pentru conducerea formației de lucru;
- spor pentru conducerea simplificată;
- spor pentru activitatea de pază a valorilor bănești;
- spor pentru lucru sistematic peste programul de lucru.
Or, având în vedere cele mai sus arătate, este evident că suma sporurilor acordate în conformitate cu anexa nr. 5 din CCM la nivel de unitate (și care nu sunt prevăzute în CCM ramură transporturi), este mai mare decât diferența drepturile salariale calculate în funcție de salariul minim de 700 lei și cel de 570 lei, prevăzute în CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și în CCM al SNTFM CFR MARFA SA, începând cu luna aprilie 2008.
Perioada pentru care reclamanții solicită acordarea acestor diferențe salariale de la 570 lei la 700 lei, coincide cu perioada prin care au fost făcute tăieri din salariile bugetarilor cu 25%.
Tot în această perioadă, societatea noastră s-a confruntat cu mari probleme financiare, iar în anul 2008, veniturile nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor, astfel că anul fiscal a fost încheiat în pierdere.
In plus, este de notorietate criza economică pe care o traversează, care a condus la reducerea considerabilă a transporturilor pe calea ferată (obiectul de activitate principal al societății noastre), la mai puțin de 50%, ceea ce a culminat cu ., respectiv cu restructurarea societății și efectuarea de concedieri colective masive, pentru a dimensiona numărul de personal, în vederea eficientizării activității, astfel încât societatea să încheie anul în echilibru financiar.
Contractul Colectiv de Muncă Ia Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008, a stat la baza încheierii CCM al SNTFM „CFR Marfă" pentru anii 2008 și 2009.
Învederează că, în vederea respectării legislației în vigoare cu privire la încheierea Contractului Colectiv de Muncă, în anul 2009, au avut loc întâlniri între administrație și sindicatele reprezentative semnatare ale CCM, unde a fost pus în discuție acest aspect (salarizarea), întâlniri care au condus, în urma dezbaterilor, la încheierea unor acorduri.
Aceste acorduri au fost concretizate prin încheierea proceselor verbale din 25.05.2009 și 03.06.2009, semnate și aprobate de reprezentanții administrației și reprezentanții sindicatelor reprezentative semnatare ale CCM, din care reiese, în mod clar și indubitabil, faptul că părțile au fost de acord cu înghețarea salariilor de bază brute aferente claselor de salarizare prevăzute în grilele de salarizare pentru anul 2009 (anexa 1 la Contractul Colectiv de Muncă).
Înțelegerea părților consfințită prin cele două procese verbale mai sus amintite, au stat la baza încheierii Contractului Colectiv de Muncă 2009/2010 al SNTFM „CFR Marfa" SA, care a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială sub numărul 2584/04.06.2009.
Prin urmare, pentru a se modifica salariul de bază minim brut, era necesar și obligatoriu ca cuantumul acestuia să fie stabilit de Consiliul de Administrație printr-o hotărâre (care va avea la bază fundamentarea BVC la unități aprobate prin Hotărâre de Guvern).
După cum se poate constata, nu a existat nici o hotărâre a Consiliului de Administrație al societății cu privire la cuantumul salariului de bază minim brut și, cu atât mai mult, aprobarea acestuia.
Această condiție (existența aprobării și stabilirea cuantumului de către Consiliul de Administrație) nu a fost îndeplinită, iar neîndeplinirea acestei condiții suspensive atrage inexistența dreptului însuși, astfel că acțiunea trebuie respinsă ca neîntemeiată.
Astfel, ca urmare a negocierilor anuale și ca urmare a lipsei fondurilor necesare, părțile semnatare ale contractelor colective de muncă încheiate la nivelul CFR Marfă nu au înțeles să folosească, ca sistem de referință, valoarea de 700 lei, ci valoarea de 570 lei pentru salariul minim de bază.
Aceste aspecte au fost consfințite și de către fiecare salariat, prin semnarea contractelor individuale de muncă și a actelor sale adiționale, care constituie legea părților și care au fost respectate întocmai.
Contractele colective mai sus invocate, se supun, sub aspect juridic, dispozițiilor Legii nr. 130/1996 și Codului Muncii, în forma anterioară aplicării Legii nr. 40/2011.
Astfel, potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractele de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, iar potrivit art. 8 alin. 2 din aceeași lege, aceste contracte nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă la nivel superior.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 24 din Legea nr. 130/1996, statuează că aceste clauze cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 din aceeași lege, sunt lovite de nulitate, nulitate care se constată de către instanța competentă la cererea părții interesate - părțile semnatare ale CCM și nu individual de fiecare salariat, deoarece, dacă o astfel de cerere se admite, clauzele constatate de instanță ca fiind nule, pot fi renegociate, iar până la renegocierea lor, sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, după caz.
În sfârșit, potrivit art. 268 alin 1 lit d din Codul Muncii, în forma anterioară aplicării Legii nr. 40/2011 (art. 283 alin 1 lit. d, în actuala formă), cererile de constatare a nulității unor clauze ale contractelor colective de muncă, se pot formula pe toată durata contractului colectiv de muncă.
Așadar, nulitatea clauzelor care încalcă dispozițiile art. 8 din Legea nr. 130/1996, nu operează de drept, ci ea trebuie constatată de instanță la cererea părții interesate.
Clauzele neconforme cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 130/1996, nu pot fi înlocuite de drept, ci numai după ce instanța competentă constată, pe cale judecătorească, nulitatea acestora.
Mai mult, analizând prevederile CCM Unic la Nivel de R. Transporturi, prevederile CCM Unic la Nivel de G. de Unități și CCM al SNTFM CFR Marfa SA, prin prisma tuturor dispozițiilor sale, se constată că salariații nu au înregistrat nicio pierdere prin aplicarea coeficienților la salariul de bază prevăzut în contractele colective de muncă, mai sus menționate.
In conformitate cu dispozițiile art.41 din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi, coeficientul de ierarhizare pentru muncitorii calificați este de 1,5, coeficient de ierarhizare care se aplică la salariul minim brut de 700 lei, astfel încât salariul brut de care ar fi beneficiat reclamanții este mai mic decât cel încasat în conformitate cu CCM al SNTFM CFR Marfa SA, cu contractul individual de muncă și actele adiționale semnate de reclamanți, fiind stabilit, prin negociere individuală, în concordanță cu normele legale și contractele aplicabile, unde salariul minim este mai mic, dar coeficientul de ierarhizare cu mult mai mare.
Având în vedere cele mai sus prezentate și prevederile Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008, care a stat la baza încheierii CCM al SNTFM „CFR Marfă" pentru anii 2008 și 2009, solicită respingerea capetelor de cerere reprezentând diferența de salariu dintre salariul minim brut de 700 lei și salariul minim brut de 570 lei, pentru perioada 01.08_10, ca neîntemeiate.
Mai arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului la acțiune pentru salariul suplimentar pe anul 2009, ajutorul material de C. pe anul 2009, deoarece drepturile revendicate de reclamant nu sunt drepturi de natură salarială, iar termenul de prescripție pentru revendicarea acestora este termenul de 6 luni.
In argumentarea celor afirmate, face următoarele precizări: plecând de la semantica termenilor „drepturi salariale", rezultă că nu orice sumă de bani cuvenită sau stipulată în favoarea salariatului face parte din categoria drepturilor salariale, ci doar acele sume de bani care formează conținutul juridic al noțiunii de salariu, termen definit de art. 159 alin.l din Codul muncii „salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă."
Dispozițiile Codului Muncii permit acordarea de către angajator și a altor drepturi, fie bănești, fie de altă natură, dar care nu fac parte din salariu, neavând, astfel, natura juridică de „drepturi salariale". Asta înseamnă că, fie prin contractul individual de muncă, fie prin contractul colectiv de muncă, pe lângă salariu, părțile pot negocia și stabili acordarea unor drepturi sau avantaje suplimentare (fie în bani, fie sub altă formă).
Legiuitorul face distincție între conceptul de salarizare și alte drepturi ce decurg din raportul de muncă, ceea ce înseamnă că se permite acordarea de drepturi bănești cu altă natură juridică decât aceea de salariu.
Prin urmare, drepturile stipulate cu alt titlu decât acela de salariu, chiar dacă sunt prevăzute sub formă bănească, nu fac parte din categoria „drepturilor salariale".
Dacă legiuitorul ar fi vrut ca orice sumă de bani primită de salariat, cu excepția celor prevăzute de art. 155 din Codul Muncii, să facă parte sau să fie considerate „drepturi salariale", atunci l-ar fi reglementat în cadrul Titlului IV intitulat SALARIZAREA sau ar fi definit altfel noțiunea de „salariu".
In consecință, având in vedere dispozițiile Codului Muncii, rezultă voința legiuitorului de a face o demarcație clară între sumele de bani primite de angajat cu titlu de salariu și sumele primite cu orice alt titlu, în virtutea raporturilor de muncă dintre părți.
Art.268 alin.l lit.c din Codul Muncii, se aplică doar în ceea ce privește „drepturile salariale" stipulate în contracte colective, iar nu și drepturilor de cu totul altă natură și care izvorăsc din raporturile de muncă.
Din analiza făcută, rezultă că sintagma „drepturi salariale" se referă la salariul de bază, sporuri, indemnizații și alte adaosuri, rezultă că orice altă sumă de bani, stipulată în contractele colective, care nu se încadrează în rândul elementelor salariului, trebuie cerut în instanță în cadrul termenului de prescripție de 6 luni, iar nu de 3 ani.
Cum de la data la care trebuiau acordate aceste drepturi, până la data introducerii acțiunii, au trecut mai mult de 6 luni ( plata drepturilor solicitate trebuia să se facă, cu ocazia Crăciunului 2009, la finele anului calendaristic 2009), solicită admiterea excepției invocate.
Susține că instanța de fond a acordat reclamanților salariul suplimentar pe anul 2009, solicitat în temeiul art.30 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008, prelungit prin act adițional pentru încă 48 de luni, fără a analiza acest capăt de cerere sub toate aspectele invocate prin întâmpinare.
Astfel, trebuie avut în vedere dispozițiile art.21 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar: „Din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezerva, al celui de dezvoltare satisfacerea necesitaților de perfecționare, recalificare a personalului, unitățile feroviare constituie fondul de cointeresare prin premiere, plătește impozitele, taxele, cotele de asigurări și securitate socială și celelalte vărsăminte prevăzute de lege”. Art.21 este încadrat într-un capitol distinct- Sistemul Premial, care este urmat de capitolul -Alte Prevederi, în care este inclus și art. 30: „Pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv."
Consideră că interpretarea corectă a textelor de lege mai sus enunțate, ca de altfel și structura CCM pe care reclamanții își întemeiază cererea, nu poate fi decât următoarea; numai după acoperirea tuturor cheltuielilor prevăzute la art.21, se poate plăti salariul suplimentar, precum și celelalte prime și ajutoare materiale de care beneficiază salariații. Or, trebuie avut în vedere că SNTFM CFR Marfa SA a încheiat anii financiari 2008, 2009 și 2010 în pierdere, deci nu putea acorda salarii suplimentare sau alte ajutoare și prime salariaților.
Mai mult, chiar dacă salariul suplimentar pe anul 2009 s-ar fi acordat, reclamantul D. I. nu ar fi beneficiat de prevederile art. 30 din CCM, deoarece, in data de 12.03.2009, acesta a fost sancționat disciplinar cu retragerea unei clase de salarizare pe timp de o lună, conform Deciziei de Sancționare nr. I.B.1.2/709/12.03.2009.
Referitor la capătul de cerere privind ajutorul material acordat pentru C. pe anul 2009, se învederează că acesta este nefondat din aceleași considerente expuse la capătul de cerere privind salariul suplimentar.
Mai mult prin procesele verbale din 25.05.2009 și 03.06.2009 încheiate între reprezentanții salariaților și administrație, s-a stabilit neacordarea ajutorului material pentru C. pentru anul 2009, precum și înghețarea salariilor.
Instanța de fond a admis cererea reclamanților de actualizare a sumelor cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plații efective, dar și dobânda legală pentru aceiași perioadă, fiind inadmisibil cumulul acestora, ajungându-se, astfel, la o dublă reparație, ceea ce reprezintă o îmbogățire fără justă cauză a reclamanților, neglijându-se prevederile art. 2 din Ordonanța Guvernului 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligațiile bănești.
Astfel, potrivit CCM, în baza cărora reclamanții au primit drepturile bănești, părțile nu au prevăzut obligația acestora de a plăti dobânzi. Art.l6 alin.l lit.c din Legea 53/2003, prevede obligația angajatorului de a plăti daune interese pentru prejudiciul produs salariatului ( actualizarea sumelor cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective), nu și dobânzi.
Instanța de fond, în mod eronat, a admis cererea reclamantului S. T. din dosarul nr._, obligând pârâta la plata către acest reclamant, a următoarelor drepturi bănești: prima pentru Ziua Feroviarului pe anul 2009, ajutorul material de P. și C. pentru anul 2009, având în vedere că:
Prima pentru Ziua Feroviarului (23 aprilie 2009) este prescrisă în temeiul art. 268 alin.l lit c din Legea 53/2003, deoarece, de la data nașterii dreptului la acțiune și până în momentul introducerii cererii de chemare în judecată (07.12.2012), au trecut mai mult de trei ani.
Ajutorul material acordat cu ocazia Paștelui, este prescris în temeiul art. 268 alin.l lit c din Legea 53/2003, deoarece, de la data nașterii dreptului la acțiune (aprilie 2009) și până în momentul introducerii cererii de chemare în judecată (07.12.2012), au trecut mai mult de trei ani.
Ajutorul material acordat pentru C. pe anul 2009, este nefondat având în vedere procesele verbale semnate în data de 25.05.2009 și, respectiv, 03.06.2009, între reprezentanții salariaților și patronat, procese verbale care reflectă voința concordantă a părților semnatare.
Mai mult, S. T. este reclamant, atât în dosarul nr._, cât și în dosarul nr._, dosare aflate pe rol la Tribunalul Dâmbovița. Prin Sentința civilă nr. 588/06.03.2013, s-au admis acțiunile reclamantului în ambele dosare, așa cum reiese din dispozitivul sentinței civile 558/06.03.2013.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile instanțe în dosarul nr._, reclamantul beneficiază de: diferențe salariale pentru perioada 01.08._10, salariul suplimentar pentru anul 2009 și ajutor material pentru C., pentru anul 2009.
In conformitate cu dispozițiile instanței în dosarul nr._, reclamantul S. T. beneficiază de: Prima pentru Ziua Feroviarului pe anul 2009, ajutorul material de P. și C. pentru anul 2009, Salariul suplimentar pentru anul 2009.
Învederează că au solicitat litispendența în dosarul nr._, în temeiul art. 163 C.P.Civ., acesta fiind înaintat la completul mai întâi investit, respectiv, la dosarul nr._ .
De asemenea, pe site-ul Ministerului Justiției se află soluția pronunțată în dosarul nr._ „Admite excepția nulității cererii de chemare în judecată din dosarul nr._ în ceea ce îl privește pe reclamantul S. T. și constată nulă cererea depusă pe numele acestuia."
Reclamanții au formulat cereri înregistrate la Cabinet Manager al Centrului Zonal de Marfa București, prin care solicită punerea în aplicare a sentinței civile nr.558/06.03.2013, solicitare la care SNTFM CFR Marfa SA a răspuns plătind drepturile salariale la care au fost obligați, pentru a evita constrângerile legale și o eventuală executare silită, care ar conduce la costuri suplimentare.
In măsura în care instanța va admite recursul formulat de societatea noastră, solicită întoarcerea executării și restabilirea situației anterioare acesteia.
Solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii excepțiilor invocate și pe fond, respingerea capetelor de cerere privitoare la plata diferențelor salariale pentru perioada 01.08._10, a salariului suplimentar pe anul 2009 și a ajutorului material de C. pentru anul 2009 pentru reclamanții: D. C., D. T., D. I., G. P., Joitoiu N., O. V., Porneala N., T. D., Storc T. și V. M., ca neîntemeiate, admiterea excepțiilor invocate, modificarea în parte a Sentinței Civile nr. 558/06.03.2013 în sensul respingeri capetelor de cerere formulate de reclamantul S. T. în dosarul nr._ și dosarul nr._ al Tribunalului Dâmbovița și restabilirea situației anterioare pronunțării Sentinței Civile nr.558/06.03.2013.
Curtea, analizând actele și lucrările în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform art. 3041 Cod pr. civilă, constată că motivele recursului declarat de pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A sunt nefondate, iar motivele recursului declarat de reclamanți sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Reclamanții au beneficiat de prevederile OG. nr. 9/2010, însă plata celor 6 salarii compensatorii a fost solicitată în baza prevederilor art.80 (l) din CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010. Potrivit art.3 alin.1 din contract "clauzele prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară,indiferent de structura capitalului acestora", iar la poziția 3 din anexa 5 la acest CCM care nominalizează unitățile la care se aplică acest contract colectiv de muncă, se află societatea pârâtă SNTFM CFR MARFA SA BUCUREȘTI.
Contractul colectiv de muncă este aplicabil, în cauză, în baza dispozițiilor art.40 alin.2 lit.c, art.236, art.238 (l), art.241 (1) lit.c, art.243 din Codul muncii și art. 21 din Legea nr.130/1996.
Conform dispozițiilor art. 67 din Codul muncii: "Salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil", iar conform art. l8(l) din OG nr. 9/2010: "sumele necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute la art.7 și 11 se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj".
Rezultă că compensațiile acordate potrivit art.7 din OG. nr. 9/2010 și cele prevăzute în Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, nu se exclud reciproc.
Salariile compensatorii acordate în baza O.G nr. 9/2910, nu scutește angajatorul care a făcut concedierea de a-și îndeplini obligațiile prevăzute prin contractul colectiv de muncă aplicabil față de salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor, nici o dispoziție a ordonanței nelegitimând o atare interpretare, debitorii celor două obligații de plată fiind diferiți, la fel și izvoarele lor, ceea ce determină și caracterul independent și distinct al acestor obligații, susceptibile de a fi executate concomitent. Titularul obligației de plată sunt diferiți, în sensul că drepturile prevăzute de OG. nr. 9/2010, se suportă din bugetul asigurărilor de șomaj, iar compensațiile prevăzute în Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi, se suportă de angajator.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 380/2004 și prin Deciziile nr.511/2006 și nr.294/2007, definitive și general obligatorii, reprezentativitatea de care se bucură organizațiile sindicale și patronale, datorită numărului de membrii stabilit prin lege, le îndreptățește pe acestea să negocieze și să încheie contractele colective de muncă la nivelurile respective, ale căror clauze, referitoare la drepturile minimale, să fie obligatorii la încheierea contractelor colective de muncă la niveluri inferioare, indiferent dacă părțile acestora s-au asociat, respectiv afiliat ori nu, la organizațiile de la nivel superior.
Curtea a reținut că dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură, constituie izvor de drept (ca și legea), la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale. Prin urmare, părțile, cu respectarea acestor obligații firești, au toata libertatea să negocieze și alte clauze, precum și drepturi superioare. Ca atare, în mod greșit, prima instanță nu a aplicat prevederile CCM la nivel superior (în speță la nivel de ramură transporturi).
Cu privire la celelalte motive de recurs, Curtea reține că pârâta nu a calculat și nu a plătit reclamanților drepturile salariale raportate la salariul de bază minim brut de 700 lei, încălcând, astfel, prevederile art. 40 alin. 2 lit. c Codul muncii, potrivit cu care “angajatorul are obligația sa acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, contractul colectiv de munca aplicabil si din contractul individual de munca”.
Potrivit art. 241 alin. 1 lit. c Codul muncii: “clauzele contractelor colective de munca produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca”, iar la poziția 1 din anexa 5 la CCM, este nominalizată societatea pârâtă, rezultă că aceasta avea obligația să îi aplice prevederile și să calculeze drepturile salariale prin raportare la salariul de bază minim brut de 700 lei, stabilit la nivelul ramurii transporturi, corespunzător clasei I de salarizare - coeficientul K,
În plus, art. 30 din CCM la nivel de grup de unități din transport, aplicabil pe anii 2006 – 2010, prevede că, pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul unităților feroviare va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, iar potrivit art.229 alin.4 din Codul muncii, republicat și art.236 alin.4 din Codul muncii vechi „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților”.
Potrivit art. 71 din CCM la nivel de grup de unități, 2006-2008, a cărui valabilitate a fost prelungită pentru 48 de luni prin Actul adițional înregistrat sub nr.370/2008, în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații mai beneficiază și de un ajutor material de Paști și C., stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare și de o primă de Ziua Ceferiștilor stabilită la același nivel, de care nu vor beneficia salariații care au absentat nemotivat de la serviciu, ori pârâta nu a făcut dovada că membrii de sindicat nu îndeplinesc condiția de acordare a acestor drepturi, deși această probă îi incumba conform dispozițiilor art.272 din Codul muncii, republicat, astfel că se constată că, pentru Crăciunul anului 2009, reclamanții au dreptul la ajutorul material de C. pe anul 2009, solicitat de aceștia la punctul 4 din cererea de chemare în judecată.
Existând posibilitatea cumulării dobânzii legale cu actualizarea creanței potrivit inflației, deoarece actualizarea are caracter compensatoriu, dat fiind că caracterul compensatoriu al actualizării rezidă în faptul că prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperită de dobânda legală și, în timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Pentru aceste considerente, văzând și disp. art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A și va admite recursul formulat de reclamanți, va modifica în parte sentința, în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamanților șase salarii de bază brute compensatorii.
Va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A., cu sediul procedural ales la „Centrul Zonal de Marfă București” din municipiul București, . Nord, nr. 1-3, sectorul 1, împotriva sentinței civile nr. 558 pronunțată la data de 6 martie 2012 de Tribunalul Dâmbovița.
Admite recursul declarat de reclamanții D. C., D. T. C., D. I., G. P., J. N., O. V., P. N., T. D., și V. M., toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de avocat „M. D.” din municipiul B., .. 13, județul B., împotriva sentinței civile nr. 558 pronunțată la data de 6 martie 2012 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. T., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de avocat „M. D.” din municipiul B., .. 13, județul B., și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâta să plătească reclamanților șase salarii de bază brute compensatorii.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 iunie 2013.
Președinte, Judecători,
V. D. M. G. C. P.
Grefier,
C. O.
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
2 ex./28.06.2013
Red.CP
Tehnored.CO
d.f._ Trib.Dâmbovița
j.f. L. B.
| ← Contestaţie decizie de sancţionare. Hotărâre din 29-01-2013,... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1105/2013.... → |
|---|
