Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1317/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1317/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 9544/120/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 1317
Ședința publică din data de 14 mai 2013
Președinte - R. A. M.
Judecători- V. S.
- E. M.
Grefier - A. F.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta ., cu sediul în București, ..1-3, sector 2 – în numele și pentru Sucursala Electrocentrale Doicești împotriva Sentinței civile nr.103 din 15.01.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița – Secția I Civilă în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. D., domiciliată în .-92, județ Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-reclamantă reprezentată de avocat Ș. M. din Baroul Dâmbovița, lipsind recurenta-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta-pârâtă a depus la dosar întâmpinare la cererea de chemare în judecată.
Avocat Ș. M. având cuvântul invocă excepția de tardivitate a declarării recursului. Arată că sentința instanței de fond a fost comunicată pârâtei la data de 5.02.2013, recursul fiind declarat la data de 5.03.2013.
Curtea, față de modul de atașare a dovezilor de comunicare, apreciază că nu se poate verifica termenul de declarare a recursului întrucât la dosarul de fond – fila 22, a fost atașată din eroare dovada de comunicare a hotărârii către o altă persoană decât recurenta de azi. Astfel, urmează a fi dezatașată dovada de comunicare a sentinței către numita M. F. M. și predată serviciului registratură al instanței pentru a fi atașată la dosarul nr._ .
Avocat Ș. M. având cuvântul arată că nu mai susține excepția de tardivitate, nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația acestuia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat Ș. M. având cuvântul pentru intimata-reclamantă solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond.
Arată că atașat motivelor de recurs se află Acordul din 1.11.2012 privind plata ajutorului de concediere, care a fost emis în aceeași zi cu decizia de concediere a intimatei-reclamante ori, cum acest acord are valoare de act adițional la CCM nu-și poate produce însă efectele decât după înregistrarea la ITM. Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ /12.12.2012 reclamanta C. D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . Electrocentrale Doicești obligarea acesteia la plata drepturilor salariale reprezentând plăți compensatorii, în cuantum de 16 salarii medii brute aferente clasei 39 treapta IV, conform art. 4.108 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și acordarea dobânzii legale de la data de 02.11.2012 până la plata efectivă. A mai solicitat cheltuieli de judecată și obligarea pârâtei la plata sumei de 500 lei cu titlu de daune morale.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că începând cu data de 02.11.2012, prin decizia nr. 928/01.11.2012 s-a dispus încetarea contractului său individual de muncă prin concediere colectivă, potrivit art. 65 alin. 1 din Codul muncii, coroborat cu art. 4.105 (2)B lit. a), urmând ca la data disponibilizării să i se plătească integral un ajutor de concediere în sumă de 37.906 lei net (respectiv 48.928 lei brut), în raport de vechimea sa în muncă de 22 ani și 5 luni, așa cum reiese și din prevederile art. 4.108 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate în vigoare, care stipulează ajutorul de concediere în raport cu vechimea în muncă, pe tranșe de vechime.
Reclamanta a mai precizat că potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii angajatorul are obligația să achite salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, iar refuzul pârâtei de a-i achita aceste drepturi de natură salarială i-a produs atât un prejudiciu material, cât și un prejudiciu de ordin moral, lipsindu-l practic de sursele necesare existenței.
Aceasta a mai arătat și faptul că salariaților disponibilizați în prima etapă li s-au achitat integral, într-o singură tranșă drepturile similare, ceea ce creează și o discriminare între salariați.
În drept s-au invocat prevederile art. 109, art. 112 și următoarele Cod procedură civilă, art. 4.105 (2)B lit. a, art. 4.108 din Contractul colectiv de muncă al . vigoare, Codul muncii, art. 1 alin. 3 și următoarele din OG nr. 13/2011.
Au fost anexate, în copie, extras din Contractul colectiv de muncă al . de identitate a reclamantei, decizia de concediere, adeverința privind vechimea totală în muncă.
Pârâta, deși legal citată, nu a depus la dosar întâmpinare.
S-a administrat proba cu înscrisuri pentru reclamantă, depunându-se actul adițional la CCM al . sub nr. 760/15.03.2010 la Agenția Națională pentru Prestații Sociale, potrivit căruia se prelungește valabilitatea CCM în vigoare, înregistrat în anul 2006, cu actele adiționale ulterioare, până la 30.04.2014.
Prin Sentința civilă nr. 103 din 15 ianuarie 2013, Tribunalul Dâmbovița – Secția I Civilă a admis în parte cererea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a 16 salarii medii brute aferente cls. 39, treapta IV, conform art.4.108 din CCMU și a dobânzii legale începând cu 02.11.2012, până la data plății efective, urmând a se reține impozitele aferente și a respins capătul de cerere privind daunele morale, precum și cel privind cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că prin decizia nr. 928/01.11.2012 emisă de pârâtă, reclamantei i-a încetat contractul individual de muncă începând cu data de 02.11.2012, în baza art. 65 alin. 1 din Codul muncii și art. 4.105 (2)B lit. a din CCM al . urmare a desființării unor posturi prin reorganizare, fiind vorba de o concediere colectivă.
În articolul 5 din această decizie s-a prevăzut că persoana concediată va beneficia de toate drepturile prevăzute de CCM al . vigoare, de prevederile OUG nr. 116/2006, actualizată, precum și de celelalte drepturi stabilite conform legii.
A mai reținut instanța de fond că neprecizându-se un termen pentru achitarea acestor drepturi, rezultă că persoana concediată trebuia să beneficieze de acestea de la data încetării contractului de muncă, și anume de la 02.11.2012.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea societății pârâte la plata drepturilor prevăzute de art. 4.108 din CCM al ., a cărui valabilitate s-a prelungit prin acte adiționale în 2008, 2009 și 2010, ultima prelungire fiind până la 30.04.2014, conform înscrisurilor depuse la dosar de către reclamant.
Art.4.108 din CCM aplicabil prevede că la desfacerea contractului individual de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului, unitatea va plăti acestuia un ajutor de concediere, în raport de vechimea în muncă, pentru o vechime de peste 20 de ani, cum este cazul reclamantei fiind prevăzute 16 salarii brute, echivalente clasei 39 - IV din grila de salarizare valabilă la data desfacerii contractului individual de muncă.
Cum pârâta nu a făcut dovada respectării prevederilor contractului colectiv de muncă în ceea ce privește ajutorul de concediere, deși avea această obligație, potrivit dispozițiilor art. 229 alin. 4 din Codul muncii republicat, conform cărora „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților”, capătul de cerere privind acordarea a 16 salarii medii brute, a fost considerat de tribunal ca întemeiat, ca și cel privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale la această sumă, care i se cuvine reclamantei în temeiul art. 6 din Ordonanța nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratoare și penalizatoare pentru obligațiile bănești.
Cât privește obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 500 lei, tribunalul a reținut că reclamanta nu a dovedit în ce a constat prejudiciul moral pretins a fi fost suferit, iar pe de altă parte, s-a apreciat că aplicarea dobânzii legale este un criteriu suficient pentru acoperirea prejudiciului patrimonial cauzat prin neplata la termen a ajutorului de concediere.
Față de considerentele expuse, cererea a fost admisă în parte, în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a 16 salarii medii brute, aferente clasei 39 treapta IV, conform art. 4.108 din CCMU și a dobânzii legale începând cu 02.11.2012, până la data plății efective, urmând a se reține impozitele aferente, respingându-se capetele de cerere privind daunele morale și cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs . în numele și pentru Sucursala Electrocentrale Doicești, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civ.
În motivarea cererii de recurs recurenta a arătat că în mod eronat instanța de fond a obligat-o la plata dobânzii legale începând cu 2.11.2012 și până la data plății efective, în temeiul art.6 din Ordonanța nr.13/2011.
A mai precizat recurenta că situația economica dificilă a . a Sucursalei Doicești), a determinat aplicarea unui program de restructurare și concedieri colective și în anul 2012, cu două etape, în iunie și în noiembrie 2012, plan aprobat prin Hotărârea A. T. nr. 13/03.04.2012, iar reducerea activității societății a vizat și postul reclamantului, care s-a desființat din motive neimputabile salariatului.
Recurenta a învederat că raporturile juridice de muncă sunt reglementate de CCM T., care se completează cu dispozițiile Codului muncii, acte care nu prevăd plata unor accesorii la drepturile de natura salarială.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.4.108 din CCM T. „la desfacerea contractului individual de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului, unitatea va plăti acestuia un ajutor de concediere în raport de vechimea în munca...", iar în considerarea acestor prevederi, a fost semnat Acordul nr.9606/01.11.2012 - Anexa nr.1, prin care administrația societății și sindicatele au convenit ca plățile compensatorii să fie achitate până la data de 20.11.2012.
A mai precizat recurenta că la data de 16.01.2013, reclamantului i s-a virat în cont 20% din suma totală datorată conform CCM în vigoare, reprezentând plăți compensatorii, iar întârzierea la efectuarea plăților s-a datorat unor motive obiective, care țin de măsurile de executare silită instituite de către diverși creditori asupra conturilor bancare, asupra veniturilor prezente și viitoare provenite de la terții popriți, asupra certificatelor de emisii gaze cu efect de seră, asupra imobilelor din proprietatea societății, etc.
Pe de altă parte, măsura încetării contractului de muncă al reclamantului este însoțită de măsuri de protecție socială prin acordarea de salarii compensatorii conform CCM T. și de beneficiile menționate de OUG nr.116/2007, venituri în completare la ajutorul de șomaj, de aproximativ 1.500 lei lunar, timp de cel mult 24 de luni, în funcție de vechimea în muncă, venituri de care salariații rămași nu vor mai putea beneficia începând anul 2013, în situația în care aceștia vor fi disponibilizați.
În raport de motivele invocate, recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii, în sensul ca societatea să fie obligată doar la achitarea drepturilor salariale restante la data judecării recursului cu respingerea cererii de obligare la plata dobânzii legale de la data de 2.11.2012 și până la data plății efective, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii referitoare la respingerea capătului de cerere privind acordarea daunelor morale.
Intimata prin apărător a formulat și depus la dosar note scrise.
Curtea, analizând cererea de recurs prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:
Inițial Tribunalul Dâmbovița – Secția I Civilă a fost investit cu o acțiune având ca obiect obligarea pârâtei, recurentă în prezenta fază procesuală, la plata către reclamantă, intimată în litigiul pendinte pe rolul Curții, a drepturilor salariale reprezentând plăți compensatorii în cuantum de 16 salarii medii brute aferente clasei 39, treapta IV conform art.4108 din contractul colectiv de muncă în vigoare, împreună cu dobânda legală de la data de 02.11.2012 până la data plății efective, la plata cheltuielilor de judecată și la plata sumei de 500 cu titlu de daune morale.
Procedând la soluționarea cauzei, instanța de fond a admis acțiunea atât sub aspectul plăților compensatorii, cât și sub aspectul dobânzii legale, respingând celelalte solicitări.
Obiectul prezentei căi de atac în constituie numai acordarea de către tribunal a dobânzii legale începând cu data de 02.11.2012 și până la data plății efective, așa cum se reține din chiar cuprinsul cererii de recurs.
În acest context Curtea reține că izvorul obligației recurentei se găsește în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, aspect necontestat de părți.
Pe de altă parte, este indiscutabil că recurenta nu și-a îndeplinit obligația de a achita intimatei reclamante sumele datorate cu titlu de plăți compensatorii la momentul încetării raportului de muncă al acesteia, drepturile nefiind încasate în totalitate nici la momentul declarării recursului, așa cum se recunoaște prin motivele de exercitare a căii de atac.
Ori, în lumina dispozițiilor art. 229 al. 4 din Codul Muncii contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, iar în baza art. 40 al. 2 lit. c din același act normativ una din obligațiile legale ale angajatorului este aceea de a acorda salariaților pe lângă alte drepturi și pe cele ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Totodată, art. 253 din Codul muncii instituie răspunderea patrimonială a angajatorului, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, față de salariat în situația în care acesta din urmă a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa primuia.
Raportând aceste considerații teoretice la speța pendinte Curtea reține că prin neplata la data încetării raportului de muncă a plăților compensatorii la care era îndreptățit, intimata reclamantă a suferit un prejudiciu.
În ceea ce privește întinderea prejudiciului, pornind tocmai de la unul din principiile care guvernează răspunderea civilă contractuală și anume cel al reparării integrale, Curtea constată că în acesta se include nu numai plățile compensatorii propriu-zise, ci și actualizarea drepturilor bănești neacordate la data plății efective a acestora.
Așa fiind sunt nefondate criticile recurentei potrivit cărora raporturile juridice de muncă sunt reglementate de CCM T., care se completează cu dispozițiile Codului muncii, acte care nu prevăd plata unor accesorii la drepturile de natura salarială.
Pe de altă parte, fiind vorba de plata unor sume de bani devin pe deplin aplicabile dispozițiile Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță.
Întrucât în contractul colectiv de muncă și care așa cum s-a menționat în precedent constituie legea părților nu a fost menționată dobânda, în mod legal tribunalul a acordat numai dobânda legală prin aplicarea art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011.
Împrejurarea că neplata la timp a plăților compensatorii s-ar datora unor motive obiective, chiar dacă ar corespunde realității nu este imputabilă intimatei reclamante față de care recurenta este ținută așa cum s-a arătat, potrivit principiilor răspunderii contractuale și nu poate constitui o clauză exoneratoare sub aspectul reparării integrale a prejudiciului.
Asemănător, nu are relevanță juridică în speța pendinte faptul că intimata reclamantă ar fi beneficiat la data încetării raportului de muncă și de alte măsuri de protecție socială.
Pentru toate motivele arătate, având în vedere textele de lege menționate, precum și dispozițiile art. 312 al. 1 Cod pr. civ. coroborat cu art. 3041 Cod pr. civ. Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 Cod pr. civ. Curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge recursul declarat de pârâta ., cu sediul în București, ..1-3, sector 2 – în numele și pentru Sucursala Electrocentrale Doicești împotriva Sentinței civile nr.103 din 15.01.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița – Secția I Civilă în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. D., domiciliată în comuna Aninoasa, .-92, județ Dâmbovița, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 700 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 mai 2013.
PREȘEDINTEJUDECĂTORI,
R. A. M. V. S. E. M.
GREFIER
A. F.
Red. RAM
2 ex./16.05.2013
d.f. nr._ Tribunalul Dâmbovița – Secția I Civilă
j.f. G. P.
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 3781/2013.... → |
|---|
