Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1792/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând instanței că, prin Serviciul registratură s-a depus întâmpinare.

Curtea, constatând că părțile au solicitat judecata în lipsă, dând curs dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod pr. civilă, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

C u r t e a:

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ /22.01.2013, reclamanta B. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . acesteia la plata drepturilor salariale reprezentând plăți compensatorii, în cuantum de 16 salarii medii brute aferente clasei 39 treapta IV, conform art. 4.108 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și acordarea dobânzii legale de la data de 02.11.2012 până la plata efectivă. A mai solicitat cheltuieli de judecată și obligarea pârâtei la plata sumei de 500 lei cu titlu de daune morale.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin decizia nr. 353/31.10.2012 s-a dispus încetarea contractului său individual de muncă prin concediere colectivă, potrivit art. 65 alin. 1 din Codul muncii, coroborat cu art. 4.105 (2)B lit. a), urmând ca la data disponibilizării să i se plătească integral un ajutor de concediere în sumă de 37.906 lei net (respectiv 48.928 lei brut), în raport de vechimea sa în muncă, așa cum reiese și

.//.

din prevederile art. 4.108 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate în vigoare, care stipulează ajutorul de concediere în raport cu vechimea în muncă, pe tranșe de vechime.

Reclamanta a mai precizat că potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii angajatorul are obligația să achite salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, iar refuzul pârâtei de a-i achita aceste drepturi de natură salarială i-a produs atât un prejudiciu material, cât și un prejudiciu de ordin moral, lipsindu-l practic de sursele necesare existenței.

Acesta a mai arătat și faptul că salariaților disponibilizați în prima etapă li s-au achitat integral, într-o singură tranșă drepturile similare, ceea ce creează și o discriminare între salariați.

În drept s-au invocat prevederile art. 109, art. 112 și următoarele Cod pr. civilă, art. 4.105 (2)B lit. a, art. 4.108 din CCM al . vigoare, Codul muncii, art. 1 alin. 3 și următoarele din OG nr. 13/2011 și au fost anexate, în copie, extras din CCM al . de concediere, adeverința privind vechimea totală în muncă.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea în parte a cererii, în sensul obligării doar la plata drepturilor salariale reprezentând plăți compensatorii și respingerea cererii în cea ce privește plata dobânzii legale de la data de 02.11.2012 precum și cererea de acordare daune morale.

A susținut pârâta că situația economică dificila a . determinat aplicarea unui program de restructurare și concedieri colective și în anul 2012, cu doua etape în iunie și în noiembrie 2012, plan aprobat prin Hotărârea A. T. nr. 13/03.04.2012, că majoritatea activelor nu mai sunt viabile economic si sunt retrase din exploatare, iar personalul care le deservea a devenit excedentar, astfel că reducerea activității a vizat și postul reclamantului, care s-a desființat din motive neimputabile salariatului.

A mai arătat că întârzierea efectuării plaților compensatorii s-a datorat unor motive obiective, care țin de masurile de executare silita instituite de către diverși creditori.

În privința dobânzilor legale calculate de la data de 02.11.2012 până la plata efectiva a compensației, pârâta a solicitat respingerea acestor pretenții, având in vedere și acordul încheiat intre administrație și sindicate nr.9606/01.11.2012, prin care părțile au convenit ca plățile compensatorii sa fie achitate pana la data de 20.11.2012.

In privința daunelor morale, pârâta a arătat că potrivit art.1530, 1531 și urm. din Codul civil, reclamanta nu a precizat în concret și nu a probat în ce constă prejudiciul moral și material și care sunt criteriile de evaluare a acestora.

A mai precizat că plățile compensatorii vor fi achitate în cel mai scurt timp, în funcție de încasările obținute in urma valorificării unor bunuri.

Tribunalul Dâmbovița a pronunțat sentința civilă nr. 433/14.02.2013 prin care, admițând în parte acțiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâta la plata către reclamantă a 16 salarii medii brute aferente cls. 39, treapta IV, conform art.4.108 din CCMU și a dobânzii legale începând cu 02.11.2012, până la data plății efective, urmând

.//.

a se reține impozitele aferente.

Prin aceeași sentință s-a respins capătul de cerere referitor la acordarea daunelor morale precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că prin decizia nr. 353/31.10.2012 emisă de pârâtă, reclamantei i-a încetat contractul individual de muncă în baza art. 65 alin. 1 din Codul muncii și art. 4.105 (2)B lit. a din CCM al . urmare a desființării unor posturi prin reorganizare, fiind vorba de o concediere colectivă.

La articolul 5 din această decizie s-a prevăzut că persoana concediată va beneficia de toate drepturile prevăzute de CCM al . vigoare, de prevederile OUG nr. 116/2006, actualizată, precum și de celelalte drepturi stabilite conform legii.

Neprecizând-se un termen pentru achitarea acestor drepturi, rezultă că persoana concediată trebuia să beneficieze de acestea de la data încetării contractului de muncă, și anume de la 02.11.2012.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea societății pârâte la plata drepturilor prevăzute de art. 4.108 din CCM al ., a cărui valabilitate s-a prelungit prin acte adiționale în 2008, 2009 și 2010, ultima prelungire fiind până la 30.04.2014, conform înscrisurilor depuse la dosar de către reclamant.

Art.4.108 din CCM aplicabil prevede că la desfacerea contractului individual de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului, unitatea va plăti acestuia un ajutor de concediere, în raport de vechimea în muncă, pentru o vechime de peste 20 de ani, cum este cazul reclamantului fiind prevăzute 16 salarii brute, echivalente clasei 39 - IV din grila de salarizare valabilă la data desfacerii contractului individual de muncă.

Cum pârâta nu a făcut dovada respectării prevederilor contractului colectiv de muncă în ceea ce privește ajutorul de concediere, deși avea această obligație, potrivit dispozițiilor art. 229 alin. 4 din Codul muncii republicat, conform cărora „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților”, a fost apreciat întemeiat capătul de cerere privind acordarea a 16 salarii medii brute, precum și cel privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale la această sumă, care i se cuvine reclamantei în temeiul art. 6 din Ordonanța nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratoare și penalizatoare pentru obligațiile bănești.

Cât privește obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 500 lei, tribunalul a reținut că reclamanta nu a dovedit în ce a constat prejudiciul moral pretins a fi fost suferit, iar pe de altă parte, s-a apreciat că aplicarea dobânzii legale este un criteriu suficient pentru acoperirea prejudiciului patrimonial cauzat prin neplata la termen a ajutorului de concediere.

Față de considerentele expuse, cererea a fost admisă în parte, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamant a 16 salarii medii brute, aferente clasei 39 treapta IV, conform art. 4.108 din CCMU și a dobânzii legale începând cu 02.11.2012, până la data plății efective, urmând a se reține impozitele aferente, și s-a respins capătul de cerere privind daunele morale, precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta ., criticând-o pentru nelegalitate, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod pr. civilă.

În fapt, recurenta a arătat că prin sentința criticată, instanța de fond a admis în mod eronat cererea de obligarea la plata dobânzii legate de la data de 02.11.2012 și până la data plății efective, în temeiul art.6 din Ordonanța nr.13/2011.

Situația economică dificilă a intimatei Societății T. SA (implicit a pârâtei SE Doicești), monitorizată si de FMI, a determinat aplicarea unui program de restructurare și concedieri colective și în anul 2012 cu două etape în iunie și în noiembrie 2012, plan aprobat prin Hotărârea A. T. nr. 13/03.04.2012.

Majoritatea activelor intimatei nu mai sunt viabile economic si sunt retrase din exploatare, iar personalul care le deservea a devenit excedentar. Reducerea activității intimatei a vizat și postul reclamantului, care s-a desființat din motive neimputabile salariatului.

Raporturile juridice de muncă dintre intimata-reclamantă și societate sunt reglementate de CCM T., care se completează cu dispozițiile Codului muncii, acte care nu prevăd plata unor accesorii la drepturile de natură salarială.

În conformitate cu prevederile art.4.108 din CCM T. „la desfacerea contractului individual de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului, unitatea va plăți acestuia un ajutor de concediere în raport de vechimea în muncă...".

În considerarea prevederilor art.4.108 CCM T., a fost semnat Acordul între administrație și sindicate nr.9606/01.11.2012 (Anexa nr.1), prin care părțile au convenit ca plățile compensatorii să fie achitate până la data de 20.11.2012.

La data de 15.01.2013, reclamantei-intimate i s-a virat în cont suma de 7350 lei din suma totală de_ lei (net) reprezentând plăți compensatorii.

Întârzierea efectuării plăților compensatorii s-a datorat unor motive obiective, care țin de măsurile de executare silită instituite de către diverși creditori (SNGN Romgaz SA Mediaș, . SA, . Transgaz SA Mediaș etc.) asupra conturilor bancare, asupra veniturilor prezente și viitoare provenite de la terți popriți, asupra certificatelor de emisii gaze cu efect de sera, asupra imobilelor din proprietatea societății noastre etc.

Măsura încetării contractului de muncă al reclamantei este însoțită de măsuri de protecție socială prin acordarea de salarii compensatorii conform CCM T. și de beneficiile menționate de OUG 116/2007, venituri în completare la șomaj de aproximativ 1500 lei lunar timp de cei mult 24 de luni, în funcție de vechimea în muncă.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii, în sensul respingerii cererii de obligare a . plata dobânzii legale de la data de 2.11.2012 și până la data plății efective.

Curtea, analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, examinând cauza sub toate aspectele conform disp. art. 3041 Cod

.//.

pr.civilă, constată că recursul este nefondat și va fi respins în baza disp. art. 312(1) Cod pr.civilă cu motivarea de mai jos:

Critica recurentei, în sensul că în mod eronat instanța de fond a dispus obligarea sa plata dobânzii legale începând cu data de 02.11.2012 și până la data plății efective, în temeiul art.6 din Ordonanța nr. 13/2011, este nefondată, pentru următoarele argumente:

Conform art. 6 din OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar „Dobânda trebuie să fie stabilită prin act scris. În lipsa acestuia, se datorează numai dobânda legală”.

Având în vedere faptul că recurenta nu a respectat dispozițiile CCM, respectiv prevederile art. 4.108, potrivit cărora la desfacerea CIM pentru motive care nu țin de persoana salariatului, unitatea va plăti acestuia un ajutor de concediere în raport cu vechimea în muncă, în mod corect instanța de fond a dispus obligarea recurentei la plata către intimata-reclamantă a 16 salarii medii brute cu dobânda legală de la data de 02.11.2012 și până la data plății efective.

Se impunea acordarea dobânzii legale, având în vedere și dispozițiile art. 1535 NCC, potrivit cărora în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii de la scadență până la momentul plății, dar și în raport dispozițiile art. 1 alin. 2, 3 și 4 din OG nr. 13/2011, coroborat cu art. 6 din OG nr. 13/2011.

Practica judecătorească și literatura de specialitate au statuat în mod constant că în situația în care se angajează răspunderea unității față de salariat pentru neplata unor drepturi bănești cuvenite, devin aplicabile prevederile din Codul muncii, cu consecința reparării integrale a prejudiciului, care cuprinde atât suma datorată, cât și dobânda legală.

În acest context, invocarea de recurenta-pârâtă a situației economico-financiare precare, nu este o împrejurare de natură a o exonera de achitarea dobânzii legale aferente plăților compensatorii.

De altfel, conform jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, Statul Român a fost condamnat în mod repetat, atunci când părțile nu au beneficiat de compensații corespunzătoare în situația neplății la termen a creanței exigibile, care constituie un „bun” în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În considerarea acestor argumente, Curtea, în baza art. 312 alin.1 Cod pr.civilă (forma în vigoare la data introducerii acțiunii, aplicabilă în speță față de dispozițiile art. 24 și 25 alin.1 Cod pr.civilă, forma actuală) va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta .>cu sediul în București, .. 1-3, sector 2, împotriva sentinței civile nr.433 din data de 14 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta B. S., domiciliată în Târgoviște, ., ., județul Dâmbovița.