Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 893/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 893/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 6503/114/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ-
Dosar nr._
DECIZIA NR. 893
Ședința publică din data de 3 aprilie 2013
Președinte - M. I. G.
Judecători - V. G.
- A. P.
Grefier - J. Părcălăbescu
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâta . LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE CFR IRLU SA, cu sediul în Municipiul București, .. 38- pentru Secția IRLU B.- împotriva sentinței civile nr.1677 pronunțată la 12 decembrie 2012 de Tribunalul B., în contradictoriu cu reclamanții M. M., S. M., A. D., L. G., Ș. G., toți cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în G., ., ., .-la Cabinetul de Avocatură N. L..
Recurs scutit de taxă de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta-pârâtă . Locomotive și Utilaje SA și intimații-reclamanți M. M., S. M., A. D., L. G. și Ș. G..
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că, la data de 1.04.2013, prin Serviciul Registratură, recurenta-pârâtă . Locomotive și Utilaje SA a depus la dosar un set de înscrisuri: fișă de pontaj pe anii 2009-2010 și actele adiționale la contractul individual de muncă nr. 2603/19/29 mai 2009, nr. 1547/12/30 martie 2010, nr. 2603/55/29 mai 2009, nr. 1547/37/30 martie 2010, nr.2603/70/29 mai 2009, 1547/51/30 martie 2010, nr.1547/75/30 martie 2010, nr. 2603/79/29 mai 2009 și nr. 1547/59/30 martie 2010.
De asemenea, se învederează că, la data de 3.04.2013, prin Serviciul Registratură, intimații-reclamanți M. M., S. M., A. D., L. G. și Ș. G. au depus la dosar concluzii scrise și au solicitat judecata cauzei în lipsă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și constatând că părțile au solicitat judecata cauzei în lipsă, consideră cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului B. sub nr._ , reclamanții M. M., S. M., A. D., L. G. și Ș. G. au chemat în judecată pe pârâta S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE CFR IRLU SA - pentru Secția IRLU B., solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligată pârâta la plata retroactivă a drepturilor salariate neacordate la termenele de scadență, reprezentând: prima pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010, în cuantum la nivelul clasei 1 de salarizare, scadentă la data de 24 aprilie a fiecărui an; ajutorul material pentru sărbătorile de P. pentru anul 2010, al cărui cuantum a fost stabilit la nivelul clasei 1 de salarizare; ajutorul material pentru sărbătorile de C. pentru anii 2009 și 2010, al cărui cuantum a fost stabilit la nivelul clasei 1 de salarizare; salariul suplimentar pentru anii 2009 și 2010, stabilit prin CCM la nivelul salariului de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, sume actualizate cu rata inflației începând cu data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au calitatea de salariați în cadrul unității pârâte, îndeplinindu-și sarcinile de serviciu pe raza de activitate a subunității Secția IRLU B., iar pentru anii 2009 și 2010 au fost negociate și încheiate contracte colective de muncă între . Locomotive și Utilaje CFR IRLU SA și sindicatele reprezentative ale salariaților.În urma negocierii s-a stabilit și obligativitatea acordării unor prime, sporuri, respectiv tichete de masă, drepturi însușite de ambele părți.
Potrivit dispozițiilor art.62 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil pe anii 2008/2009 și 2009/2010 și art.71, alin.1 și 2 din CCM la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, aplicabil pe anii 2006/2008, a cărei valabilitate a fost prelungită pe o perioada de încă 48 de luni cu Actul Adițional nr.370/20.06.2008, pârâta s-a obligat ca, începând cu anul 2007, să plătească salariaților un ajutor material pentru sărbătorile de P. și C. și o primă pentru Ziua Feroviarului, cuantumul acestora fiind stabilit în Consiliul de Administrație a societății la nivelul clasei 1 de salarizare a fiecărui an.
Prin dispozițiile art.30 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar aplicabile pe perioada solicitării drepturilor, s-a prevăzut că, pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Acest drept a fost stipulat și în art.30 alin.1 din CCM la nivel de unitate, acordarea lui nefiind afectată de nicio condiție.
Clauzele contractului Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar produc efecte, în conformitate cu art.241 al.1 lit. b din Codul Muncii actualizat, pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Potrivit dispozițiilor art.236 alin. 4 din Codul Muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților și este izvor de drept.
Pârâta nu a făcut dovada că neplata acestor drepturi s-a datorat faptului că au fost exceptați de la plata acestor stimulente materiale ca urmare a unor sancțiuni disciplinare sau a unor absențe nemotivate.
Având în vedere și dispozițiile art. 243 din Codul Muncii, potrivit cărora executarea CCM este obligatorie pentru părți, reclamanții au apreciat că se impune obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite pe perioada indicată, actualizate cu rata inflației, calculate începând cu data scadenței și până la data plații efective.
În cauză a formulat întâmpinare pârâta S.C. Întreținere și Reparații Locomotive și Utilaje CFR IRLU S.A. prin care a invocat, pe cale de excepție, prescripția dreptului material la acțiune în ceea ce privește drepturile solicitate de reclamanți în raport de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. e) din Codul Muncii.Pe fondul cauzei, s-a învederat că reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe clauze inserate în Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi și în Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, în condițiile în care, în acea perioadă, la nivelul . era în vigoare și, prin urmare, aplicabil, contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității 2009/2010.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 1677 pronunțată la 12 decembrie 2012, Tribunalul B. a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin.1 lit. e) din Codul muncii, invocată de pârâta . Locomotive și Utilaje CFR IRLU SA. și a admis, în parte, acțiunea, obligând pârâta să plătească reclamanților M. M., S. M., A. D., L. G., Ș. G. prima pentru Ziua Feroviarului pe anul 2010 și ajutorul material de P. pentru anul 2010, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, iar reclamanților M. M., S. M., A. D., L. G., Ș. G. să le plătească ajutorul material de C. pentru anii 2009 și 2010, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Totodată, a fost obligată pârâta să plătească reclamanților M. M., S. M., A. D., L. G., Ș. G. salariul suplimentar pe anul 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare al acestora din luna decembrie a anului pentru care se acordă, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective, iar reclamanților S. M., A. D., L. G., Ș. G. salariul suplimentar pe anul 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare al acestora din luna decembrie a anului pentru care se acordă, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, pretențiile reclamantei M. M. privind plata salariului suplimentar pe anul 2010, iar în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată, către fiecare din reclamantele M. M., S. M., la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Examinând prioritar, în conformitate cu prevederile art. 137 alin.1 Cod procedură civilă, excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune invocată de unitatea pârâtă pe considerentul aplicării termenului de 6 luni prevăzut prin art. 268 alin.1 lit. e) din Codul muncii republicat, instanța a reținut că pretențiilor deduse judecății în cauză nu li se aplică acest termen, ci cel prevăzut de 268 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii republicat, text potrivit căruia cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Cum, în cauză, obiectul conflictului constă în plata unor drepturi de natură salarială, se observă că termenul de prescripție de 3 ani nu s-a împlinit până la momentul promovării acțiunii, astfel că instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Pe fondul cauzei, în urma analizării materialului probator administrat, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții M. M., S. M., A. D., L. G. și Ș. G. sunt angajați ai . Locomotive și Utilaje CFR IRLU SA, Secția IRLU B., astfel cum rezultă din carnetele de muncă depuse la dosar.
Potrivit art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2009-2010, s-a prevăzut că, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu un salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar pentru munca ireproșabilă au fost stabilite prin Anexa 6 la CCM pe unitate (f.39), iar prin actul adițional înregistrat la APS București sub nr. 1804/29.04.2010 s-a prevăzut că salariul suplimentar nu se acordă pentru anul 2010 (f.41).
Conform art. 62 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2009-2010, s-a prevăzut că, în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: - cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații . care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se află în concediu fără plată cu o durată de un an; - pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de administrație, cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor, cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare. S-a prevăzut că aceste prevederi se aplică de la 01 ianuarie 2010.
Ulterior, prin actul adițional înregistrat la APS București sub nr. 1804/29.04.2010 a fost modificat art. 62 din CCM în sensul că ajutoarele materiale de P. și C., precum și prima pentru Ziua Feroviarului nu se acordă pentru anul 2010 (f.41-42).
Conform contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul imediat superior, respectiv Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008, înregistrat la MMSSF sub nr. 2836/20/28.12.2006, a cărui aplicare a fost prelungită la 4 ani prin Actul adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008, prin art. 71 alin.1,2 se prevede că „în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: - cu ocazia sărbătorilor de P. și C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, ajutor de care nu beneficiază salariații care în cursul anului respectiv au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații din unitățile componente ale grupului de unități feroviare care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se află în concediu fără plată cu o durată de un an; - pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare”.
Potrivit art. 30 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pentru anii 2006-2008, înregistrat la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei sub nr. 2836/28.12.2006, prelungit pentru încă 48 de luni prin actul adițional înregistrat sub nr. 376/20.06.2008 s-a stabilit că, pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Contrar susținerilor pârâtei, tribunalul a observat că acest Contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar se aplică și la nivelul ., unitate trecută la poz. 13 în anexa nr. 4 la contract (f.15).
Prin art. 43 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, publicat în Monitorul Oficial, Partea a V-a, Nr. 3 din 11 februarie 2008, contract încheiat la data de 19.12.2007 și înregistrat la MMFES sub nr._, părțile au convenit (la nivel general) care sunt adaosurile la salariul de bază brut negociat al salariatului și alte venituri ce pot fi acordate acestuia.
Potrivit art. 238 alin. 1 din Codul Muncii în forma acestuia de la data nașterii raportului juridic între părți „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”, iar potrivit alin. 2 și 3 ale aceluiași articol „contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă” și „la încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal”. Conform art. 239 „prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală”.
În același sens, potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996 republicată (în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă analizate în cauză) contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
Pe de altă parte, așa cum se statua expres în dispozițiile art. 24 alin.1 din Legea nr. 130/1996, republicată, „clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate”.
Toate normele legale anterior menționate consacră caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, caracter garantat constituțional și prin art. 41 alin.5 din Constituția României conform căruia: „Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate”.
Ulterior modificării Codului Muncii prin Legea nr. 40/2011 precum și a republicării acestuia la 18 mai 2011, art. 229 - stabilește: „(1) Contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă. 3) La negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective de muncă părțile sunt egale și libere.4) Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.”
Art. 230 din Codul Muncii republicat prevede că „Părțile, reprezentarea acestora, precum și procedura de negociere și de încheiere a contractelor colective de muncă sunt stabilite potrivit legii”.
Legea dialogului social nr. 62/2011 intrată în vigoare la 13 mai 2011 stabilește prin art. 132 – „(1) Clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi și obligații numai în limitele și în condițiile prevăzute de lege; (2) La încheierea contractelor colective de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile angajaților au un caracter minimal; (3) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior; (4) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile”.
Prin art. 133 - din aceeași lege se prevede „(1)Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte: a) pentru toți angajații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel; b) pentru toți angajații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă; c) pentru toți angajații încadrați în unitățile din sectorul de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă și care fac parte din organizațiile patronale semnatare ale contractului”, iar alin. 2 prevede că la fiecare dintre aceste niveluri se încheie și se înregistrează un singur contract colectiv de muncă.
Respectarea prevederilor din contractele colective de muncă (în sistem ierarhic) sus menționate este obligatorie pentru pârâtă pe temeiul art. 236 al.4 Codul muncii - devenit art. 229 alin.4 în urma republicării Codului Muncii, și art.7 al.2 din Legea nr.130/1996, normă în vigoare până la 13.05.2011, când a fost abrogată expres legea prin art. 224 lit. d) din Legea dialogului social nr. 62/2011 (sub aspectul aplicării legii în timp ambele norme fiind în vigoare și aplicabile la momentul nașterii raportului juridic dedus judecății), întrucât contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților și sunt obligatorii pentru părțile contractante.
Aceste norme se coroborează cu cele ale art. 40 alin. 2 lit. c) din Codul Muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
De asemenea, instanța a observat și că, potrivit noii reglementări cuprinse în art. 148 din Legea nr. 62/2011, în vigoare din data de 13.05.2011, prin alin.1 se prevede că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar prin alin.2 stabilește că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Așa fiind, pe baza coroborării tuturor acestor norme, instanța a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți la plata primelor de Ziua Feroviarului și P. pe anul 2010 și a ajutorului material de C. pentru anii 2009 și 2010, egale fiecare cu un salariu de bază la nivelul clasei 1 de salarizare.
În privința salariului suplimentar pentru anul 2009, lucrat integral, echivalent cu un salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, acesta se cuvine tuturor reclamanților în condițiile în care unitatea pârâtă nu a făcut niciun fel de dovezi asupra existenței/incidenței oricăror criterii de neacordare a salariului suplimentar reglementate prin textele redate mai sus.
A apreciat instanța că aceeași este și situația îndreptățirii reclamanților la plata salariului suplimentar pentru anul 2010, lucrat integral de reclamanții S. M., A. D., L. G. și Ș. G., cu excepția reclamantei M. M., care, potrivit mențiunilor de la poz. 45-46 din carnetul de muncă, în anul 2010 a avut contractul individual de muncă suspendat pe o durată de 126 zile calendaristice în baza art. 50 lit. b) din Codul muncii și, începând cu data de 05.07.2010, are contractul de muncă suspendat fiind în concediu pentru creșterea copilului până la 2 ani, astfel încât instanța constată că partea nu a lucrat integral în anul 2010 și va respinge, ca neîntemeiate, pretențiile acestei reclamante privind plata salariului suplimentar pe anul 2010.
Din actele dosarului tribunalul a reținut că pentru anii 2009, 2010 nu s-au plătit salariaților drepturile de natură salarială menționate, iar instanța reține că CCMU la Nivel de R. Transporturi prevede doar cadrul general al adaosurilor la salariul brut al salariatului și alte drepturi de natură salarială ce se pot acorda acestuia, însă atât salariul suplimentar, cât și primele (ajutoarele materiale) de P., C. și Ziua Feroviarului, dar mai ales cuantumul acestora sunt reglementate prin C.C.M. la nivel de G. de Unități Feroviare, în vigoare în perioada în discuție, ale cărui clauze sunt pe deplin aplicabile pârâtei ..A. atât timp cât CCM la nivel de unitate nu poate conține clauze inferioare contractului la nivel superior (pe grup de unități din transportul feroviar).
Ca atare, având caracter obligatoriu, rezultă că drepturile salariaților sunt cele stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, în cauză la nivel de grup de unități dacă prin convențiile la nivel de unitate au fost stabilite drepturi la un nivel inferior, iar salariații nu pot renunța la cele care, în temeiul legii, au fost statuate prin negocierile colective.
S-a mai arătat că, potrivit Deciziilor Curții Constituționale nr.380/2004, nr.294/2007, definitive și general obligatorii: „Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale.”
A constatat instanța că atât timp cât prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior s-au stabilit anumite drepturi în favoarea salariaților, aceștia nu pot renunța la ele, negocierea clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel inferior, în cauză, la nivel de unitate, respectiv de grup de unități, fiind posibilă numai peste nivelul minimal al drepturilor recunoscute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
În conformitate cu dispozițiile art. 229 alin.4 din Codul muncii republicat și art.7 al.2 din Legea nr.130/1996 (text în vigoare până la 13.05.2011), ambele norme în vigoare și aplicabile la momentul nașterii raportului juridic dedus judecății, ce vor fi reținute ca atare de instanță, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, fiind obligatorii pentru părțile contractante.
Constatând că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar în ce privește plata salariului suplimentar pe anii 2009, 2010, a ajutorului material de C. pentru aceiași ani, respectiv a primelor de Ziua Feroviarului și P. pe anul 2010 și având în vedere dispozițiile art. 40 alin. 2 lit. c) din Codul Muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, instanța a admis în parte cererea.
În ce privește actualizarea sumelor datorate de angajator cu indicele de inflație la data plății efective, instanța a reținut că, potrivit art. 166 alin. 4 din Codul Muncii, salariatul este îndreptățit să fie despăgubit de către angajator pentru prejudiciul suferit din culpa acestuia, iar neplata salariului stabilit prin lege constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat, ce atrage răspunderea celui ce angajează.
Constatând că prejudiciul a fost produs reclamanților ca urmare a neplății drepturilor salariale sus menționate și pentru că repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, se impune indexarea drepturilor de natură salarială, neacordate, cu indicele de inflație la data plății efective, instanța a admis, în parte, acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamanților M. M., S. M., A. D., L. G. și Ș. G. prima pentru Ziua Feroviarului pe anul 2010, ajutorul material de P. pentru anul 2010, ajutorul material de C. pentru anii 2009 și 2010, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
De asemenea, a obligat pârâta să plătească reclamanților M. M., S. M., A. D., L. G. și Ș. G. salariul suplimentar pe anul 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare al acestora din luna decembrie a anului pentru care se acordă, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective, iar reclamanților S. M., A. D., L. G. și Ș. G. salariul suplimentar pe anul 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare al acestora din luna decembrie a anului pentru care se acordă, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective și va respinge, ca neîntemeiate, pretențiile reclamantei M. M. privind plata salariului suplimentar pe anul 2010.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE CFR IRLU SA, care a arătat că în mod greșit prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât pretențiile intimaților - reclamanți derivă din neexecutarea unor clauze ale contractelor colective de muncă, astfel încât sunt incidente prevederile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul Muncii, conform cărora acțiunea este tardiv formulate și nicidecum nu sunt aplicabile dispozițiile art.283 lit.c din Codul Muncii așa cum într-un mod destul de lapidar declara prima instanța pentru a-și justifica soluția de respingere a excepției invocate invocând practica unitara a Curții de Apel Ploiești.
Susține recurenta că actul emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale atestă că întinderea efectelor juridice a Contractului Colectiv de Muncă 2007 - 2008 încheiat la nivel de unitate s-a produs până la data de 30 iulie 2008, aceasta afirmând că după 30 iulie 2008 și până în momentul emiterii actului, respectiv 24.03.2009, . nu mai apare înregistrată cu un contract colectiv de muncă.
Însă, chiar dacă societatea a susținut, în esență, că prevederile CCM 2007-2008 sunt inaplicabile și că nu poate reprezenta un izvor normativ pentru plata salariului suplimentar pe anul 2009, pentru plata primei de P., C. și a celei cu ocazia Zilei Feroviarului pentru anul 2009 și că inopozabilitatea sa este evidentă, întrucât . nu este membră a Asociației Patronale la nivel de grup de unități din transportul feroviar, instanța de fond a conchis printr-o greșită interpretare a textelor de lege incidente, aplicabilitatea acestui contract.
Așa fiind, arată recurenta, că instanța de fond și-a fundamentat in mod gresit considerentele pe prevederile CCM încheiat la nivel de grup de unități.
În esență, susține recurenta, acest contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, pe care îl invocă prima instanță ca fiind izvor de drepturi, poate fi avut în vedere în situația în care nu există un contract colectiv de muncă încheiat la nivelul unității, însă, în cauză, nu poate funcționa această regulă, întrucât așa cum s-a menționat mai sus, societatea nu este membră a Asociației Patronale la nivel de grup de unități din transportul feroviar, semnatara acestui contract.
Instanța de fond, însă, s-a raportat doar la prevederile Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și a transpus prin considerente, în mod identic, susținerile intimaților - reclamanți.
Învederează recurenta că instanța de fond și-a fundamentat considerentele, pentru a-și justifica soluția, pe prevederile CCM încheiat la nivel de grup de unități. De altfel, prima instanță ar fi putut ignora prevederile Contractului colectiv încheiat la nivel de unitate numai în situația anulării acestui act, ceea ce nu s-a constatat, ci dimpotrivă acest contract a constituit legea părților producându-și efectele până în momentul expirării valabilității pentru care a fost încheiat.
Recurenta solicită a se analiza dispozițiile art.30 (1) din CCM 2007-2008 și CCM 2009-2010, care stipulează că „pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv” și cele ale art.31 alin. 1 paragraf 1, care statornicește criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar.
A menționat recurenta că această clauză este susceptibilă de următoarea interpretare: „acordarea acestui salariu suplimentar nu reprezintă o obligație contractuala imperativa ci, din contra, constituie o facultate a angajatorului”.
Potrivit art.1270 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege, astfel că, instanța este obligată să le aplice, așa cum au fost concepute și redactate de părțile contractante și să le asigure îndeplinirea exactă a îndatoririlor asumate de părțile contractante.
Apreciază recurenta că, ignorând toate aceste argumente de interpretare teleologică și în corpus a dispozițiilor art. 30 și art. 31 din Contractul colectiv de muncă, prima instanță a concluzionat, într-o manieră lapidară, că fosta salariată este îndreptățită la plata salariului suplimentar pe anul 2009 și 2010, însă, această concluzie este evident una greșită, întrucât ignorarea clauzelor înscrise la art.30 și art.31 a produs efecte nedorite și contrare voinței părților semnatare a Contractului colectiv de muncă, care au stabilit prin sintagma «poate beneficia» doar posibilitatea acordării unui astfel de drept ceea ce nu echivalează cu o obligație.
Astfel, recurenta a arătat că soluția primei instanțe este total eronată, întrucât dezbaterile contradictorii au avut drept obiect facultatea de acordare a dreptului solicitat, iar numai după stabilirea existentei unei obligații imperative instanța ar fi putut să decidă existenta unui drept corelativ care s-ar fi născut în patrimoniul fiecărui salariat, doar în condițiile îndeplinirii criteriilor prevăzute la art. 31 alin.l și enumerate prin anexa 6 din Contractul Colectiv de Munca (CCM). D. urmare, instanța avea menirea de a dezlega această problemă de drept, respectiv dacă exista o obligație imperativă asumată de către angajator prin CCM care stipula acordarea unui salariu suplimentar.Mai mult, dacă s-ar face abstracție de consensul părților și s-ar analiza art.30 (1) din CCM potrivit regulilor comune de interpretare prevăzute de art. 1269 din Codul civil (Legea nr.287/2009), interpretarea se face în favoarea celui care se obligă, în speță angajatorul.
De asemenea, recurenta a considerat greșită justificarea primei instanței de a-și fundamenta soluția acceptării cererilor intimaților referitoare la plata drepturilor bănești cuvenite salariaților cu ocazia Zilei Feroviarului și de P. pe anul 2010, doar pe dispozițiile Contractului Colectiv de Munca încheiat la nivel de unitate pe 2009/2010, ignorând modificările aduse acestui contract prin actul adițional.
Consideră recurentă că, deși a fost înregistrat în data de 29.04.2010, actul adițional modificator reflecta voința partenerilor sociali de a nu acorda salariaților subscrisei societăți aceste drepturi bănești aferente Zilei Feroviarului și sărbătorilor de P. pe anul 2010.
O altă critică vizează modalitatea de interpretare a clauzei înscrisă la art.62 (2) din CCM 2007-2008, care stipulează că „pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere a cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor, cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare”.
Susține recurenta că, din analiza textului înscris la art.62 din CCM 2009-2010 se reține că determinarea cuantumului primei se stabilește de către Consiliul de Administrație cu consultarea delegaților aleși ai sindicatului, însă instanța de fond prin soluția pronunțată a ales să se substituie Consiliului de Administrație, fără a administra un probatoriu vast, fără a estima cuantumul primei și fără a lămuri dacă aceste sume acordate sunt brute sau nete.
Ca atare, recurenta a solicitat să se constate că, atât timp cât acest drept nu poate fi stabilit în mod arbitrar, ci numai de către Consiliul de Administrație, cu consultarea delegaților aleși ai sindicatului, în urma unei analize temeinice a situației economico-financiare cu care se confrunta societatea, în momentul sărbătoririi evenimentului Zilei Feroviarului, respectiv 23 aprilie, acordarea acestei prime nu se circumscrie în sfera obligațiilor imperative stipulate în sarcina societății prin Contractul Colectiv de Muncă.D. urmare, este vorba de o normă de trimitere, și nu o normă care să conțină un drept al salariatului.
De asemenea, susține recurenta, examinând CCM pe care se întemeiază pretențiile intimaților se poate constata că art.62 nu stipulează un drept pur și simplu, ci un drept afectat de condiția existentei unei situații financiare pozitive în momentul acordării dreptului, or, în cauză, nu s-a făcut dovada existentei unei consultări a administrației cu delegații sindicatului, pentru a da eficiență conținutului clauzei.
Învederează recurenta că, din lecturarea considerentelor deciziei, se poate constata că justificarea soluției este identică cu cea referitoare la drepturile bănești aferente primei cu ocazia sărbătorilor de P. pe anul 2010, dar și a Zilei Feroviarului pe anul 2010, în condițiile în care părțile semnatare au convenit, încă de la momentul încheierii CCM 2009/2010, inaplicabilitatea clauzei prevăzută la art.62, referitoare la acordarea ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de C. din 2009 precizându-se că aceste prevederi se vor aplica începând cu 1 ianuarie 2010.
Apreciază recurenta că prima instanța a rezolvat sumar cererea de chemare în judecată, fără a uza pe deplin de rolul său activ pentru a oferi o justă soluționare a acțiunii.
În raport de motivele invocate, se solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii, reținerea cauzei pentru continuarea judecații, iar pe fondul cauzei, să se respingă acțiunea ca fiind neîntemeiată.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și la textele legale incidente, Curtea reține următoarele:
Un prim motiv de recurs formulat de recurentăși care va fi analizat cu prioritate față de cuprinsul criticilor, vizează modul de soluționare de către instanța de fond a excepției prescripției dreptului material la acțiune raportat la pretențiile reclamantului.
După cum s-a precizat în precedentul prezentelor considerente cererea de chemare în judecată a avut ca obiect obligarea la plata unor sume de bani, fiind invocate clauze din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Ori, potrivit art. 268 al 1 lit. c din Codul Muncii cererea în vederea soluționării unui conflict de muncă poate fi formulată într-un termen de 3 ani de la data nașterii dreptului material la acțiune în situația în care conflictul individual de muncă privește drepturi salariale neacordate.
Pe de altă parte, sumele solicitate de intimat se încadrează fără putere de tăgadă în sintagma de drepturi salariale, așa cum această noțiune se desprinde din prevederile art. 160 Codul Muncii.
Față de cele învederate, față de intervalul de timp pentru care au fost solicitate sumele de bani raportat la momentul introducerii cererii pe rolul instanței de fond, Curtea constată că a fost respectat termenul de prescripție aplicabil speței.
Curtea nu poate avea în vedere susținerile recurentei în sensul că în cauză ar fi aplicabil termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 283 alin. l lit. e din Codul Muncii - corespunzător art.268 alin.l lit.e Codul muncii modificat și republicat potrivit cu care cererile privind soluționarea unui conflict de muncă, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Deși aceste drepturi își au izvorul în contractele colective de muncă de la diferite niveluri, nu înseamnă că își pierd natura juridică de drepturi asimilate celor salariale.
Sumele solicitate de reclamanți sunt drepturi salariale care au același regim juridic cu al salariului, diferit fiind numai temeiul juridic al plăților, în sensul că dacă salariul se plătește în temeiul contractului individual de muncă, acestea se plătesc în temeiul contractului colectiv de muncă.
Așa cum s-a subliniat în practica judiciară faptul că acestea au sorginte diferită nu înseamnă că au regim juridic diferit sub aspectul prescripției extinctive, în speță fiind incidente prevederile art.166 coroborat cu art.268 alin.l lit.e Codul muncii (art.283 lit. c din Codul muncii), întrucât drepturile solicitate de reclamanti, constând în plata salariului suplimentar pentru anul 2009, 2010, a primei de P. și pentru Ziua Feroviarilor aferente anului 2010 și prima de C. pe anii 2009, 2010, se încadrează în categoria drepturilor salariale neacordate.
Pentru motivele învederate și având în vedere textele de lege menționate, Curtea apreciază ca nefondate criticile subsumate primului motiv de recurs al recurentei privitoare la modul de soluționare de către instanța de fond a excepției prescripției dreptului material la acțiune.
În ceea ce privește celelalte critici formulate de catre recurentă în sensul că întinderea efectelor juridice ale Contractului Colectiv de Muncă 2007-2008 încheiat la nivel de unitate s-a produs până la data de 30 iulie 2008, iar după această dată și până la 24.03.2009, . nu mai apare înregistrată cu un contract colectiv de muncă și nu este membră a Asociației Patronale la nivel de grup de unități din transportul feroviar semnatară a contractului colectiv de muncă pe care s-a întemeiat soluția primei instanțe, Curtea constată, de asemenea, că sunt nefondate.
Astfel, referitor la împrejurarea invocată de recurentă în sensul că nu ar fi semnatara CCM la nivel de grup de unități, instanța reține că aceasta își desfășoară activitatea în baza HG 864/2001 fiind o filială cu personalitate juridică desprinsă din SNTFM CFR Marfă. Această societate se regăsește în Anexa 4 poz. 13 și este semnatara CCM încheiat la nivel de grup de unități. Potrivit art. 127, prevederile CCM la nivel de grup de unități din Transportul Feroviar se aplică CNCFR SA, SNTFM CFR Marfă SA, SNTFC CFR Călători SA, SAAF SA, Companiei Naționale de Transport București și filialelor acestora.
În concluzie, rezultă că prevederile acestui CCM sunt obligatorii pentru toate societățile din transporturi indicate în anexa 4, inclusiv pentru recurentă care se regăsește și ea la poz.13, iar acesteia îi sunt aplicabile indiferent dacă a participat sau nu în mod direct sau indirect la negocierea sa.
Ca atare, contrar susținerilor recurentei, în mod corect tribunalul a observat că acest Contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar se aplică și la nivelul . cu atât mai mult cu cât acestei societăți îi erau aplicabile și dispozițiile CCM - ului la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, chiar dacă aceasta nu este semnatara acestui contract, ci doar a CCM-ului la nivel de unitate, cât și a celui la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
Sub acest aspect se constată că potrivit art. 11 al. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996 contractele colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă, deci prevederile CCMNRT, sunt obligatorii pentru toate societățile din transporturi și conexe, deci și pentru pârâta.
În aceste condiții erau pe deplin aplicabile dispozitiile art. 62 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2009 - 2010 încheiat la nivelul unității și art. 71 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pentru anii 2006-2008, înregistrat la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei sub nr. 2836/28.12.2006, prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 376/20.06.2008, prin care s-a prevăzut acordarea ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de P. pentru anul 2009 și premierea pentru Ziua Feroviarului pe anul 2009, stabilite cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Aceste prevederi ale CCM-ului la nivel de grup de unități din transportul feroviar se aplică pârâtei prin prisma prevederilor art.133 alin.1 lit.b din Legea nr.62/2011, potrivit cărora clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, indiferent dacă la nivel de unitate există sau nu încheiat contract colectiv de muncă.
Chiar dacă prin CCM-ul la nivel de unitate nu s-ar fi prevăzut acordarea ajutorului material de P., C. și Ziua feroviarului, o atare împrejurare nu are relevanță în cauză, în condițiile în care, potrivit art.132 alin.3 din Legea nr. 62/2011 „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”.
Dispozițiile legale evocate reprezintă măsuri de protecție a salariaților, menite să asigure exercițiul neîngrădit al drepturilor și al intereselor legitime ce li se cuvin în cadrul raporturilor de muncă, pentru a-i feri de consecințele unor eventuale abuzuri ori amenințări din partea angajatorilor.
Ca atare, orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractelor colective de muncă încheiate la nivel superior, iar în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective prin care au negociat, în favoarea angajatului, drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt înlăturate.
Așadar, contractele colective de muncă se constituie într-un sistem ierarhic în vârful căruia se află, în prezent, contractul colectiv la nivelul sectoarelor de activitate, iar la baza lui, contractele de la nivelul angajatorilor.
Atâta timp cât prin lege sau/și prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior (în speță, la nivel de grup de unități) s-au stabilit anumite drepturi în favoarea salariaților, aceștia nu pot renunța la ele, negocierea clauzelor contractului individual de muncă sau a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel inferior, în speță, la nivel de unitate, fiind posibilă numai peste nivelul minimal al drepturilor recunoscute în lege și/sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Nemulțumirea recurentei privind motivarea hotărârii instanței de fond și exercitarea rolului activ al instanței, nu pot fi primite de Curte. În acest sens, se constată că, în speță, motivarea sentinței atacate este completă, întemeiată, clară și precisă și oferă instanței de control judiciar o înlănțuire logică a faptelor și regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv, tribunalul exercitându-și pe deplin rolul activ conform art. 129 Cod procedură civilă.
Curtea nu poate avea în vedere susținerile recurentei în sensul că tribunalul a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile art. 1270 al. 1 cod civil în conformitate cu care contractul este legea părților contractante.
Așa cum s-a arătat în precedentul prezentelor considerente, în materia contractelor colective de muncă există dispoziții legale exprese privind modalitatea de interpretare și aplicare, atât sub aspectul sferei de cuprindere a destinatarilor convențiilor, cât și a întinderii efective a drepturilor.
Pe de altă parte, întrucât drepturile salariale stabilite prin contracte colective de muncă se impun cu forța obligatorie garantată constituțional și au același regim juridic aplicabil drepturilor salariale stabilite prin acte normative, salariatul nu poate renunța la aceste drepturi, indiferent de sorgintea lor contractuală sau legală, nici personal și nici prin reprezentant.
Faptul că prin art.62 (2) din CCM 2007-2008, s-a stipulat că „pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere a cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor, cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare” și că determinarea cuantumului primei se stabilește de către Consiliul de Administrație cu consultarea delegaților aleși ai sindicatului, nu înseamnă însă că instanța de fond prin soluția pronunțată a ales să se substituie Consiliului de Administrație, câtă vreme dispozițiile exprese cuprinse în CCM sunt clare, în sensul obligativității acordării unei sume minime, ”cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare”.
Ca atare, nu se poate considera că dreptul reclamat este afectat de condiția existenței unei situații financiare pozitive în momentul acordării dreptului, deoarece recurenta avea obligația de a asigura fondurile necesare acordării acestora, având în vedere munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, clauzele CCM urmând a fi interpretate în sensul producerii de efecte între părțile contracte și nu în sensul lăsării la latitudinea angajatorului, situație care implică în mod neechivoc obligația recurentei de a plăti aceste drepturi, negociate în CCM.
Pe această linie este de menționat faptul că din lecturarea CCM invocat nu reiese că aceste drepturi salariale sunt condiționate de situația financiară a recurentei și nu depind nici de Hotărârea Consiliului de Administrație, dat fiind faptul că art. 229 al.4 din Codul muncii prevăd că toate CCM încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Tribunalul a interpretat în mod corect dispozițiile art. 238 al.1 Codul muncii și art. 8 al. 2 din Legea nr.130/1996, în vigoare la data aplicării contractelor colective de muncă conform carora “contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească dreptul la un nivel inferior celui stabilit prin CCM încheiate la nivel superior”.
Dispozițiile legale sus menționate se coroborează și cu dispozițiile imperative cuprinse în art. 38 din codul muncii conform cărora “salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, orice tranzacție prin care se urmărește la renunțarea drepturilor recunoscute de lege salariaților ori limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate”.
Întrucât recurenta nu a făcut dovada susținerilor sale, a criticilor formulate, care de altfel au fost invocate și în fața primei instanțe și rezolvate în mod legal de către aceasta, Curtea având în vedere cele arătate, urmează ca, în conformitate cu dispozițiile art.312 al.1 Cod pr. civilă, să respingă recursul ca nefondat, apreciind că nu sunt motive de casare sau modificare a acesteia, astfel cum sunt prevăzute în art. 304 Cod pr. civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta . LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE CFR IRLU SA, cu sediul în Municipiul București, .. 38- pentru Secția IRLU B.- împotriva sentinței civile nr.1677 pronunțată la 12 decembrie 2012 de Tribunalul B., în contradictoriu cu reclamanții M. M., S. M., A. D., L. G., Ș. G., toți cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în G., ., .. III, etaj 2, .-la Cabinetul de Avocatură N. L..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 aprilie 2013.
Președinte, Judecători,
M. I. G. V. G. A. P.
Grefier,
J. Părcălăbescu
Red. GIM
Tehnored.CC
2 ex/30.04.2013
j.f. I. M.
d.f._ Tribunalul B.
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
