Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 19-03-2013, Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 6030/114/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
D E CI Z I A nr. 711
Ședința publică din data de 19 martie 2013
Președinte - E.-S. L.
Judecători - V.-A. P.
- I. L.
Grefier - G. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâta S. C. MARFA SA SUCURSALA M. CENTRUL ZONAL DE MARFA G., cu sediul în municipiul G. . județul G., împotriva sentinței civile nr.1583 din data de 26.11.2012 pronunțată de Tribunalul B. în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. M. G., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la cabinet de avocat N. L. în municipiul G. ., .. III, . și intima-pârâtă S. C. MARFA SA BUCUREȘTI, cu sediul în municipiul București, .. 38 sector 1.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul art.6 din Legea nr. 192/2006, informează asupra posibilității și avantajelor folosirii procedurii medierii, părțile putând să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că prin motivele de recurs recurenta-pârâta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și după deliberare a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. la 18 octombrie 2012 sub număr unic de dosar_ reclamantul T. M. G. a chemat în judecată pârâtele S. C. MARFA SA București și S. C. MARFA SA SUCURSALA M. CENTRUL ZONAL DE MARFA G., pentru a fi obligate să calculeze și să-i plătească drepturile salariale rezultate din diferența dintre drepturile salariale calculate în funcție de salariul de bază minim brut de 700 lei stabilit în art. 41 al 3 lit. a Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi și drepturile salariale încasate pentru perioada cuprinsă între octombrie 2009 și martie 2010, drepturi salariale actualizate cu indicele de inflație la data plății efective .
În motivarea acțiunii s-a arătat că unitatea pârâtă avea obligația să plătească reclamantului salariile și celelalte sporuri calculate în funcție de salariul de bază minim brut în sumă de 700 lei și coeficienții de ierarhizare prevăzuți în art. 41 din CCM încheiat la nivel de ramura transporturi pe anii 2008 – 2010 și că în mod greșit salariul reclamantului a fost stabilit conform anexei 1 la Contractul colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate - SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI „C. CLĂTORI” corespunzător clasei 1 de salarizare de 570 lei pentru perioada 20.08._10 și de 600 lei corespunzător perioadei 01.05.2010-31.XII.2011 și de coeficienții de ierarhizare și clasele de salarizare prevăzute în anexa 1 la CCM la nivel de unitate SNTFC C. CĂLĂTORI.
Reclamantul a susținut că unitatea pârâtă avea obligația să prevadă în CCM la nivel de unitate salariul minim decât cele stabilite în Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel superior, respectiv la CCM unic la nivel de R. Transporturi .
Unitatea pârâtă, prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii cu argumentul că în perioada 2009-2010 la nivelul unității s-au aplicat următoarele contracte colective de muncă:
- pentru perioada 01.03._09 s-a aplicat CCM la nivel de G. de Unități din transportul feroviar 2006-2008 prelungit prin act adițional nr. 370 din 20.06.2008 până la 31.XII.2010 pentru care s-a stabilit salariul de bază minim brut corespunzător clasei 1 de salarizare este de 570 lei, cu aplicare din 01.07.2008.
- pentru perioada 04.06._11 s-a aplicat CCM la nivel de unitate, C. Călători SA înregistrat la Ministerul Muncii sub nr. 2572/04.06.2009 în care nivelul clasei 1 de salarizare a fost de 570 lei, prin act adițional nr 1708. din 21.04.2008 clasa 1 de salarizare a fost stabilită la 600 lei.
Raportat la acest considerent solicită să se constate că potrivit art 247 din codul Muncii acesta ar fi fost obligată să respecte clauzele mai favorabile salariaților din CCM unic la nivel de R. Transporturi referitor la nivelul salariului minim brut de 700 lei numai dacă la nivelul unității nu ar fi fost încheiat, pentru perioada de referință contract colectiv de muncă .
Tribunalul B., prin sentința civilă nr. 1583 din 26 noiembrie 2012, a admis acțiunea și a obligat unitățile pârâte să plătească reclamantului diferența de drepturi salariale dintre drepturile salariale calculate în funcție de salariul de bază minim brut de 700 lei prevăzut în art. 41 al. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 și drepturile salariale încasate de reclamant în perioada octombrie 2009 – 8 martie 2010, indexată cu indicele de inflație la data plății.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din carnetul de muncă depus la dosar a rezultat că reclamantul T. M. G. a fost angajatul unității pârâte la sucursala G. – Revizia de vagoane Făurei în meseria de LMAET cu un salariu de bază de 850 lei corespunzător clasei 12 de salarizare cu mențiunea că salariul a fost stabilit după procedura prevăzută în anexa nr. 1 la CCM încheiat la nivel de unitate și în anexa nr. 1 la Actul adițional la CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar în care s-a prevăzut că salariile de bază se stabilesc în funcție de clasele de salarizare, coeficienții de salarizare și de valoarea salariului corespunzător clasei I de salarizare de 570 lei, respectiv 600 lei.
La data de 08 martie 2010 reclamantul a fost concediat în temeiul art. 65 alin. 1 din Codul Muncii prin decizia de concediere nr. 7v2/2d/596 din 05.03.2010 emisă de SNTF „C. MARFĂ” București, prin Sucursala G..
Instanța a constat că în perioada 2008-2010 salariile și celelalte drepturi salariale ale petenților angajați în unitatea pârâtă au fost negociate prevăzute în următoarele contracte colective de muncă .
1. CCM pe anul 2009-2010 încheiat între Societatea Națională din Transportul Feroviar de Călători”C. Călători” SA și salariații reprezentați de Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial (FNFMC) FEDERAȚIA SINDICATELOR RAMURI VAGOANE (FSRV) FEDERAȚIA SINDICATELOR TRANSPORTURI FEROVIARE DIN ROMÂNIA ( FSTFR) și Federația Mecanicilor De Locomotivă Din România ( FMLR) înregistrat la MMPS Direcția de Muncă și protecție socială a Municipiului București nr. 2572/04.06.2009.
Potrivit anexei 1 la acest contract salariile brute corespunzătoare claselor de salarizare au fost stabilite în funcție de 3 indicatori:
Clasa 1 de salarizare 1 în valoare de 570 lei, coeficientului de ierarhizare și 46 de clasa de salarizare după formula salariului de bază brut - salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare înmulțit cu coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare ( S egal cu S clasă x K).
Prin actul adițional la CCM la nivel de unitate nr. 2572/04.06.2009 înregistrat la Agenția Pentru Prestații sociale a Municipiului București la nr. 1708 din 21.09.2010 clasa 1 de salarizare a fost majorată de la 570 lei la 600 lei, menționându-se coeficientul de ierarhizare și cele 46 de clase de salarizare .
2.Contractul Colectiv De Muncă La Nivel De G. De Unități Din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008 aplicabil conform anexei 4 din contract și SNTFC C. Călători SA București modificat prin Act adițional înregistrat la Ministerul Muncii la nr. 370 din 20.06.2008 prin care s-a prelungit valabilitatea contractului cu 48 luni și s-a majorat clasa 1 de salarizare de la 450 lei la 570 lei și s-a modificat coeficientul de ierarhizare și cele 46 clase de salarizare .
3.Contractul Colectiv De Muncă Unic La Nivel De R. Transporturi pe anii 2008-2010 care se aplică și în unitatea pârâtă SNTFC C. Călători SA București conform anexei 5 la acest contract.
Salarizarea și alte drepturi bănești este prevăzută în capitolul IV din contract: în art. 41 al 1 sunt menționați coeficienții minimi de salarizare cuprinși între 1 muncitor necalificat și 2 angajați cu studii superioare cu precizarea făcută în alineatul 2 potrivit căruia coeficienții minimi de ierarhizare se aplică la salariul de bază minim de brut la nivel de ramură transporturi.
Salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi valabil la 01.01.2008 a fost stabilit prin art 41 al 3 lit a la nivelul sumei de 700 lei.
Articolul 41 alin. 3 din CCM la nivel de ramura transporturi pe anii 2008 – 2010 prevedea că la negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate se vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, 700 lei pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv iar la stabilirea salariilor de bază minim brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41 al. 1 din acest contract.
A rezultat din examinarea clauzelor din aceste 3 contracte colective de muncă aplicate în unitatea pârâtă că prin Contractul Colectiv de muncă încheiat la nivel superior, respectiv, la nivelul ramurii transporturi valabil pentru anii 2008-2010 s-a negociat și stabilit un salariu de bază minim brut de 700 lei lunar iar la nivelele inferioare ,respectiv, la nivelul unității pârâte și al grupului de unități din transportul feroviar prin contractele colective de muncă s-a stabilit un salariu de bază minim brut de 570 lei și respectiv 600 lei deci la nivele mai mici decât salariul minim brut stabilit la nivel superior.
Potrivit art.238 al.1 din Codul Muncii în vigoare la data aplicării acestor 3 contracte colective de muncă „ contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească dreptul la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior „.
Aceeași interdicție legală este prevăzută și în art. 8 al.2 din Legea nr. 130 privind contractul colectiv de muncă care are același conținut „ contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească dreptul la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”.
Sancțiunea nerespectării clauzelor din contractele colective de muncă încheiate la nivel superior este prevăzută în art. 24 al. 1 din Legea nr. 130/1996 în conformitate cu care clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art.8 sunt lovite de nulitate iar alin. 2 al acestui text de lege prevede că, nulitatea se constată de către instanța de judecată competentă la cererea părților.
Relevante în soluționarea prezentului litigiu sunt și dispozițiile imperative cuprinse în art.38 din Codul Muncii conform cărora „ salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege . Orice tranzacție prin care se urmărește la renunțarea drepturilor recunoscute de lege salariaților ori limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.”.
Instanța, coroborând clauzele din contractele colective de muncă aplicabile în unitatea pârâtă cu dispoz.art.8 și 24 din Legea nr. 130/1996 și cu dispoz. Art.38 și 238 al.1 din Codul Muncii a constat că în mod nelegal în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității pârâte s-a prevăzut că salariul minim de bază este de 570 și respectiv 600 lei și că, aceste clauze sunt lovite de nulitate absolută și au fost înlocuite de drept cu clauza prev. în art.41 al. 3 lit.a din Contractul Colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 încheiat la nivel superior potrivit căreia salariul de bază minim brut a fost fixat la 700 lei lunar.
Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi a constituit izvor de drept în ceea ce privește dreptul reclamantului de a i se lua în calcul la stabilirea drepturilor salariale respectiv, a salariului de bază, a sporurilor, adaosurilor și celorlalte stimulente bănești salariul de bază minim brut de 700 lei și nu salariul de bază minim brut de 570 lei și respectiv, 600 lei. Întrucât, potrivit art. 38 din Codul Muncii orice clauză contractuală prin care se renunță la un drept, în speță la salariul de bază minim brut de 700 lei instanța a admis acțiunea reclamantului pentru capetele de cerere prin care s-a solicitat plata diferențelor de drepturi salariale rezultate din aplicarea ilegală a salariului de bază minim brut de 570 lei și respectiv 600 lei în loc de 700 lei așa cum este legal.
Este adevărat că potrivit art. 283 al.1 lit.d din Codul Muncii ( în vigoare pe durata derulării contractelor colective de muncă) nulitatea absolută poate fi invocată și constatată numai pe durata existenței contractelor colective de muncă și că în prezenta cauză nu s-a solicitat și deci, nu s-a constatat pe cale judecătorească nulitatea absolută a contractelor colective de muncă încheiate la nivel de unitate și la nivel de grup de unități însă instanța a constat că numai după adoptarea Legii nr. 62/2011, când aceste contracte nu mai erau în vigoare s-a reglementat în art.142 procedura de constatare a nulității absolute și de renegociere a clauzelor contractuale nule. În lipsa unui cadru legislativ privind renegocierea clauzelor nule din contractele colective de muncă, până la adoptarea Legii nr. 62/2011 instanța a apreciat că, raportat și la prevederile at.38 din Codul Muncii aceste clauze nule se înlocuiesc, de drept, cu clauzele mai favorabile salariaților prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii transporturi care au prevăzut pentru anii 2008-2010 un salariu de bază minim brut de 700 lei.
Prin urmare raportat la prevederile art 41 alin 3 lit. a și b din CCM unic la nivel de R. Transporturi referitoare la obligativitatea calculării drepturilor salariale în funcție de salariul minim brut de 700 lei instanța a admis acțiunea formulată de reclamantul T. M. G. și în consecință a obligat pârâta să plătească acestora diferența dintre drepturile salariale calculate în funcție de salariul de bază minim de 700 lei și drepturile salariale încasate, actualizate cu rata inflației la zi .
Împotriva sentinței civile nr. 1583 a declarat recurs pârâta S. C. MARFA SA Sucursala M. Centrul Zonal de Marfa G., criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând în acest sens disp. art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, recurenta S. C. MARFA SA Sucursala M. Centrul Zonal de Marfa G. arată că hotărârea atacată este data cu interpretarea greșită a actului dedus judecății, instanța în motivarea formulată schimbând natura ori înțelesul lămurit șl vădit neîndoielnic al acestuia.
În conformitate cu prevederile art. 268 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicată: "Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia".
Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr. 722/03/24.01.2008 și-a încetat valabilitatea la 31.12.20T0. astfel cum rezultă din actul Ministerului Muncii, Familiei si Protecției Sociale nr. 141 /DDS/10.03.2011, pe care îl anexăm.
Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2009-2010, încheiat la nivelul C.F.R. Marfă S.A. și înregistrat la M.M.S.S.F.-D.M.P.S. sub nr. 2584/04.06.2009, s-a aplicat pentru perioada 04.06.2009 până la 31.01.2011.
Față de dispozițiile imperative ale Codului Muncii mai sus amintite, rezultă că cererea ar fi fost întemeiată, dacă se solicita constatarea nulității clasei 1 din salarizare prevăzută în Anexa nr. 1 la Contractele Colective de Muncă încheiate la nivelul C.F.R. Marfă pe anii 2009-2010 pe durata valabilității acestora, ori, față de momentul introducerii acțiunii, respectiv 18.10.2012, a expirat Colectiv de Muncă pe anii 2009-2010.
Ca atare, față de prevederile art. 268 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicată, solicitarea de anulare a clasei 1 de salarizare prevăzută în Anexa nr. 1 ia Contractele Colective de munca încheiate la nivelul C.F.R. Marfă pe anii 2009-2010 și înlocuirea cu dispozițiile mai favorabile ale art. 41 alin.(3) lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 este neîntemeiată.
Recurenta învederează instanței de recurs că raporturile dintre părți, condițiile de muncă sunt stabilite în urma negocierii prin intermediul contractului colectiv de muncă.
Factorii economici reprezintă fundalul obiectiv pe care se grefează, sub aspect Juridic, negocierea colectivă sau individuală.
„Deși există o legislație unitară, aceeași pe întreg cuprinsul țării, aplicarea acesteia datorită contractului colectiv de muncă, dar și a celui individual, comportă un specific, se creează diferențieri de la o ramură de activitate la alta, de la un grup de angajatori la altul, de la un angajator la altul și uneori în aceeași unitate de la o perioadă la alta, în funcție de situația sa economică."( A. Ț. - Tratat de dreptul muncii-ediția a IV).
Raportat la dispozițiile art. 247 din Codul muncii obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior incumba doar în cazul în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă. De asemenea, dispozițiile art. 37 din Codul Muncii, dispun faptul ca „drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă".
Pe cale de consecință, salariul fiind un drept de natură consensuală și supus negocierii, atâta timp cât pentru perioada 01.12._10, a existat încheiat la nivel de unitate contract colectiv de muncă, unde în Anexa nr. 1 s-a stabilit de către părțile semnatare nivelul clasei 1 de salarizare, considerăm că obligarea subscrisei la înlocuirea acesteia cu valoarea prevăzută de art. 41 alin.(3) lit. a) din Contractul colectiv de munca unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 este netemeinică și nelegală.
Se precizează că veniturile societății sunt constituite exclusiv din venituri proprii și nu din alocații bugetare, iar în anii 2008 și 2009 veniturile nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor, astfel încât anii fiscali în cauză au fost încheiați în pierdere.
În plus, S. C. Marfă S.A. este o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor OUG nr.79/2008 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar. Până în anul 2008 a fost în vigoare OUG 79/2001 prin care societatea era obligată la respectarea acelorași dispoziții.
În aplicarea acestor prevederi legale, subscrisei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2008, 2009 și 2010 aprobate prin HG 532/2008, HG 28/2010 și HC311/2010.
Având în vedere cele arătate apreciază că societatea a respectat clauzele contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
Potrivit art. 24. alin. (2) din Legea 130/1996 prevede că: Nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă, la cererea părții interesate, iar la alin. (3): în cazul constatării nulității unor clauze de către instanța judecătorească, partea interesată poate cere renegocierea drepturilor respective.
Ori, în cazul de față, nu s-a solicitat niciodată ca instanța să constate nulitatea clauzelor contractuale.
Precizează că art.31 din Legea nr.130/1996 (în vigoare la data formulării acțiunii) prevede următoarele: „Clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării iui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru".
Referindu-se la clasa 1 de salarizare prevăzută în contractele colective de muncă încheiate la nivelul C. Marfă, aceasta este o modificare a CCM la nivel superior, modificare ce nu are un caracter unilateral, ci reprezintă voința părților.
Se arată că în fapt această renegociere, comparativ cu CCM la nivel superior, constă în decizia părților de a nu institui în sarcina angajatorului o obligație ce nu ar fi putut fi respectată dat fiind că societatea avea obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în hotărârile de guvern de aprobare a bugetelor de venituri și cheltuieli.
Mai mult decât atât, arătă că la momentul înregistrării contractelor colectivă de muncă încheiate la nivelul C. Marfă, Direcția de muncă și protecție socială din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale a verificat îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru încheierea valabilă a contractelor colective de muncă.
Mai mult decât atât, nivelul clasei 1 de salarizare din contractele colective de muncă încheiate la nivelul C. Marfă, conform dispozițiile art. 247 din Codul Muncii, acesta ar putea fi înlocuit, cel mult, cu nivelul clasei 1 de salarizare prevăzut de Anexa nr. 1 la Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pentru anii 2006-2008, înregistrat la MMSSF-DLM la 28.12.2006 și valabil până la 31 ianuarie 2011, întrucât, față de dispozițiile Codului Muncii amintite, prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramura se puteau aplica dacă nu ar fi existat încheiat contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități
Astfel, în conformitate cu prevederile Anexei nr. 1 la Contractul Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, pentru perioada 01.07.2008-31.01,2011, valoarea clasei 1 de salarizare a fost stabilită la 570 de lei brut.
În concluzie, față de cele susținute în motivele de recurs, recurenta-pârâtă S. C. MARFA SA Sucursala M. Centrul Zonal de Marfa G. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat.
Deși a fost legal citată cu această mențiune, intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului ,Curtea reține următoarele:
Tribunalul B. – Secția I Civilă a fost investit cu o cerere având ca obiect obligarea pârâtei la stabilirea, actualizarea cu rata inflației cu începere de la data nașterii dreptului până la data plății efective și acordarea drepturilor bănești reprezentând diferența de salariu rezultată dintre salariul de bază brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de art.41 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, valabil pentru anii 2008-2010 și sumele efectiv primite de către reclamant în perioada octombrie 2009 – martie 2010.
Procedând la soluționarea cauzei instanța de fond a admis acțiunea.
La fundamentarea acestei soluții au stat argumentațiile instanței în sensul că raportului juridic litigios îi sunt aplicabile clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, astfel încât salariu de bază minim brut la care era îndrituit reclamantul era în cuantum de 700 lei.
Pe de altă parte, din înscrisurile cauzei, situație reținută în mod corect de către instanța de fond atât în contractul colectiv de muncă de la nivelul unității pârâte, cât și în cel de la nivel de grup de unității cuantumul aceluiași salariu era de 570 lei.
Numai că, potrivit art. 11 lit. c din Legea nr. 130/1996,în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă în discuție, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
Totodată Curtea Constituțională în mai multe decizii de-a lungul anilor a reținut că rațiunea încheierii contractelor colective de muncă nu numai la nivel de unitate, ci și la niveluri superioare constă tocmai în asigurarea în mod unitar a drepturilor minimale tuturor salariaților unitățile care aparțin respectivului nivel.
Acest scop nu s-ar putea realiza dacă nu s-ar prevedea caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă de la nivel superior pentru clauzele celor de la nivel inferior.
În alte cuvinte, ierarhia în care se prezintă contractele colective de muncă face ca dispozițiile cuprinse în astfel de contracte încheiate la nivel superior să se impună în negocierea clauzelor contractelor colective de muncă încheiate la nivel inferior, negocierea fiind posibilă numai peste nivelul minimal recunoscut de lege și/sau contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Într-o atare situație, constatând că drepturile ce fac obiectul litigiului dintre părți au fost stabilite la un nivel inferior celui din contractul colectiv de muncă ramură transporturi, în mod legal tribunalul a aplicat direct clauzele mai favorabile ale acestuia.
Curtea reține că în materia contractelor colective de muncă există dispoziții legale exprese privind modalitatea de interpretare și aplicare, atât sub aspectul sferei de cuprindere a destinatarilor convențiilor, cât și a întinderii efective a drepturilor.
Drepturile salariale stabilite prin contracte colective de muncă se impun cu forța obligatorie garantată constituțional și au același regim juridic aplicabil drepturilor salariale stabilite prin acte normative, salariatul nu poate renunța la aceste drepturi, indiferent de sorgintea lor contractuală sau legală, nici personal și nici prin reprezentant.
Față de cele pe larg învederate Curtea constată că este lipsit de relevanță juridică faptul că la nivel de unitate pentru anii 2009 și 2010 a fost stabilit un anumit salariu minim sau că acesta a fost în concordanță cu cel stabilit la nivel de grup de unități.
Mai mult decât atât, așa cum rezultă din chiar hotărârea ce face obiectul prezentei căi de atac, tribunalul, raportându-se la clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi a obligat la plata de diferențe prin raportare la salariu de bază minim brut la nivel de ramură, iar nu la clase de salarizare.
Legea nr. 130/1996 în vigoare la momentul încheierii contractelor colective de muncă incidente speței, cât și Legea nr. 62/2011 a dialogului social, activă la momentul soluționării cauzei, prevede o procedură specială pentru o acțiune având ca obiect nulitatea clauzelor contractelor colective de muncă, însă aceasta nu înseamnă că în prealabil, pentru a se putea aplica un contract colectiv de muncă de la un anumit nivel, trebuie să existe anterior o hotărâre judecătorească de constatare a nulității unor clauze ale contractului colectiv de muncă de la nivel inferior.
Pentru aceiași argumentație juridică apar ca nefondate și criticile recurentei potrivit cărora instanța de fond a ignorat cu desăvârșire faptul că cererile de constatare a nulității unor clauze ale contractelor colective de muncă se pot formula doar pe durata existenței acestora potrivit art. 268 al. 1 pct. d din Codul Muncii.
Pentru toate motivele arătate, Curtea, în temeiul art. 312 al. 1 Cod pr. civ. coroborat cu art. 3041 Cod pr. civ. urmează să respingă recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta S. C. MARFA SA SUCURSALA M. CENTRUL ZONAL DE MARFA G., cu sediul în municipiul G. . județul G., împotriva sentinței civile nr.1583 din data de 26.11.2012 pronunțată de Tribunalul B. în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. M. G., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocat N. L. în municipiul G. ., .. III, . și intima-pârâtă S. C. MARFA SA BUCUREȘTI, cu sediul în municipiul București, .. 38 sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 19 martie 2013.
Președinte Judecători
E.-S. L. V.-A. P. I. L.
Grefier
G. C.
Red.LI
Tehnored.GC
2 ex./3.04.2013
d.f.Trib.B. nr._
j.f.G. V.
Operator de date cu caracter personal
nr.notificare 3120/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
