Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3648/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3648/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 1684/120/2013
ROMÂNIA
C. DE A. PLOIEȘTI
Secția I Civilă
Dosar Nr._
DECIZIA Nr. 3648
Ședința publică din data 19 noiembrie 2013
Președinte - C. Ș.
Judecători - V. S.
- E. M.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul M. Justiției, cu sediul în București, . sect.5, împotriva sentinței civile nr. 778 pronunțată la 10 aprilie 2013 de T. Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantele B. I. E. și S. V., ambele cu domiciliul procedural ales la sediul Judecătoriei P., din P., ., județul Dâmbovița, cu pârâții T. Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea București, nr.3, județul Dâmbovița, C. de A. Ploiești, cu sediul în Ploiești, ..4, județul Prahova, Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sectorul 5 - prin Direcția G. a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr.166, județul Dâmbovița.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând instanței că, prin Serviciul Registratură s-a depus întâmpinare din partea intimatului Ministerul Finanțelor Publice, atât acest intimat cât și recurentul, prin motivele de recurs, solicitând judecarea în lipsă.
C., constatând că s-a solicitat judecata în lipsă, dând curs disp. art. 242 alin.2 Cod pr. civilă, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
C u r t e a:
Asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._, reclamantele B. I. E. și S. V. au solicitat în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, T. Dâmbovița, C. de A. Ploiești și Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate în baza titlurilor executorii și neachitate până în prezent, începând cu data de 1.06.2005 și până la data plății efective.
În motivarea cererii s-a arătat că prin sentința civilă nr. 875/07.04.2009 pronunțată de T. Dâmbovița în dosarul nr._, pârâții au fost obligați la plata sumelor de bani reprezentând sporul de stres de 50 %, executarea silită și plata sumelor de bani ce erau datorate fiind suspendată, ulterior plata fiind eșalonată prin diverse acte normative.
Reclamantele au invocat dispozițiile OG nr. 5/2001 privind procedura somației de plată care prevăd în mod expres posibilitatea actualizării creanței, dobânzilor, majorărilor sau penalităților datorate la data plății efective, precizând că actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc și a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
De asemenea, potrivit art. 1535 din Noul cod civil „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.”
În prezent, Ordonanța nr. 13/24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar prevede în art. 1 că „Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești. Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie. Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.” Rata dobânzii legale remuneratorii se raportează la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României. Cea penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.
A mai fost invocată și Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L48 din 23 februarie 2011 care își propune ca scop stabilirea prin legislația statelor membre a unor mecanisme suficient de persuasive pentru ca autoritățile publice să execute în termen cât mai scurt obligația de plată a prețului bunurilor/prestațiilor.
S-a precizat că actualizarea creanței are caracter compensatoriu ce rezidă în faptul că prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală. În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești. Deci, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde si alte daune ce au caracter compensatorii si care sunt menite sa acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanței datorata inflatiei, dupa ce aceasta a ajuns la scadenta. Valoarea acestuia din urma prejudiciu ar consta în diferenta dintre valoarea nominala a creantei si valoarea sa reala la data executarii. Actualizarea în functie de rata inflatiei este fundamentata pe natura si scopurile diferite ale celor doua instituții; dobânda este prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.
În drept, s-au invocat: OG 5/2001, OG 13/2011, art. art. 1535 din Noul cod civil, Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L48 din 23 februarie 2011, cât și practica judiciară respectiv Decizia nr. 304/04.02.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Comercială, cât și Minuta Comisiei de Unificare a practicii judiciare în materie civilă din 10.03.2010, punctul 15, paginile 8-9 și au fost depuse la dosar sentințele civile menționate în cuprinsul cererii introductive.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că acest minister nu trebuie confundat cu statul român și cu bugetul de stat, rolul său fiind de a elabora politicile bugetare, fiind un simplu terț care nu are atribuții privind salarizarea reclamanților.
Pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că pretențiile sunt parțial prescrise, putând fi acordate numai pentru o perioadă de 3 ani anterior introducerii acțiunii.
Pe fond pârâtul a solicitat respingerea acțiunii deoarece reclamanții au obținut deja repararea prejudiciului prin acordarea de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până data plății efective, astfel că prin acordarea dobânzii legale s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei. A mai arătat că în speță creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență și că legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, conform art. 1 din OUG nr. 71/2009.
Pe baza probelor administrate, T. Dâmbovița a pronunțat sentința civilă nr. 778/10 aprilie 2013 prin care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și în consecință a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât. A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1.06._10 și a respins acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamante și a obligat pârâții la plata dobânzii legale pentru sumele datorate în baza titlurilor executorii deținute, de la scadența fiecărei sume, dar nu mai devreme de 13.02.2010 și până la plata efectivă.
Pentru a pronunța această sentință, T. Dâmbovița a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, invocată de acesta prin întâmpinare, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată, având în vedere că între celelalte instituții chemate în judecată pentru plata dobânzii legale și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar.
Este adevărat că în cadrul procesului bugetar Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia, prin urmare excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Finanțelor Publice a fost admisă și s-a respins acțiunea față de acest pârât.
In ceea ce priveste exceptia prescriptiei acțiunii, invocata de paratul M. Justiției prin întâmpinare, tribunalul a reținut ca potrivit disp. 2517 NCC „termenul prescripției este de trei ani daca legea nu prevede un alt termen”.
In cauza, s-a constatat ca reclamantele au solicitat ca pârâții sa fie obligați la plata dobânzii legale începând cu 1.06.2005, iar acțiunea a fost introdusa in data de 14.02.2013, la mai mult de trei ani de la data solicitării, astfel că, în raport de textul de lege menționat mai sus, tribunalul a constatat întemeiată excepția prescripției si a constatat ca reclamantele au dreptul de a solicita dobânda legala doar din ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii de fata, astfel ca a reținut ca fiind prescris dreptul pentru perioada 1.06._10.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut ca prin sentința civilă nr. 875/07.04.2009 pronunțată de T. Dâmbovița în dosarul nr._ au fost obligați pârâții să plătească reclamantelor sporul de stres de 50%, calculat la salariul de baza brut pentru perioada 1.06.2005 la zi și în continuare actualizat cu indicele de inflație.
In drept, potrivit disp. art. 1535 alin. 1 NCC „În cazul în care o sumã de bani nu este plãtitã la scadențã, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadențã pânã în momentul plãții, în cuantumul convenit de pãrți sau, în lipsã, în cel prevãzut de lege, fãrã a trebui sã dovedeascã vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul sã facã dovada cã prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plãții ar fi mai mic.”
Având in vedere textul de lege menționat mai sus, tribunalul a constatat întemeiată cererea, în sensul că reclamantele au dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin neplata sumelor de bani ajunse la scadenta.
S-a apreciat că greșit a susținut paratul M. Justiției că, în condițiile in care a operat actualizarea cu inflația a sumelor de bani stabilite prin cele doua titluri executorii nu se mai justifica și dobânda legala, căci altfel s-ar ajunge la o dubla reparare a prejudiciului si la o îmbogățire fără just temei. Astfel, pe de o parte, legea prevede in mod expres posibilitatea de a dobândi daune moratorii la sumele de bani ajunse la scadenta si neachitate, iar pe de alta parte, actualizarea cu indicele de inflație urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești, urmărind evitarea devalorizării creanței.
Prin urmare, nu se poate susține ca prin obligarea pârâșilor si la plata dobânzii legale, pe lângă actualizarea cu inflația, se ajunge la o dubla reparație a prejudiciului, constând in neplata la scadenta a sumelor de bani, cele doua instituții juridice având rațiuni juridice diferite.
Cat privește susținerea paratului M. Justiției că în speță creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență și că legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, conform art. 1 din OUG nr. 71/2009, tribunalul a constatat ca Ordonanța Guvernului a eșalonat executarea silita, iar nu dreptul substanțial, acesta din urma fiind cel dedus judecății în speța de față. Astfel, dreptul la dobânda legala este un accesoriu al sumelor care se cuvin reclamantelor in temeiul raporturilor de natura salariala, in vreme ce eșalonarea vizează sume stabilite prin titluri executorii.
Față de cele ce preced, tribunalul a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții M. Justiției, Tribunalului Dâmbovița și C. de A. Ploiești la plata dobânzii legale pentru sumele datorate în baza titlurilor executorii sentința civilă nr. 875/07.04.2009 pronunțată de T. Dâmbovița în dosarul nr._ de la scadența fiecărei sume, dar nu mai devreme de 13.02.2010 și până la plata efectivă.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal pârâtul M. Justiției, invocând în drept disp. art.304 pct.9 coroborat cu art. 312 Cod pr.civilă.
Prin cererea de recurs, recurentul a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, fiind incidente dispozițiile de art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă.
În dezvoltarea motivului de recurs, se arată că reclamanții-intimați au obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune interese (daune compensatorii) constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Mai mult decât atât, OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar a prevăzut la art. II alin. (3) că „sumele prevăzute la alin.(1) plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S..”
Apreciază recurenta că, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, deoarece s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
Potrivit art. 1489 alin. 1 din NCC „dobânda este cea convenită de părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege", iar conform art. 1535 „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit”.
Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 definește dobânda remuneratorie ca fiind dobânda datorată de debitorul obligației de a da o suma de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației si dobânda penalizatoare drept dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență.
În mod greșit prima instanță a acordat reclamanților dobânda legală solicitată pentru toată perioada de întârziere, deci practic o dobândă penalizatoare.
Astfel, prima instanța trebuia să observe că în speță creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență. În cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
Mai mult, instanța trebuia să rețină că, în ceea ce privește titlurile executorii, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010: "(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: - în anul 2012 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu; - în anul 2013 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu; - în anul 2014 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu.
(2) în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice cerere de executare silită se suspendă de drept".
În același sens sunt și dispozițiile O.U.G nr. 45/2010 pentru modificarea art. II din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sistemul justiției.
La 12.12.2011 a intrat în vigoare Legea 230/2011 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar prin care se modifică art. 1 al ordonanței după cum urmează: „(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până ia data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: - în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; - în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; - în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; - în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; - în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."
Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, reclamanții nu pot solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
Față de temeiul invocat de reclamanți, respectiv art. 1084 și art. 1088 ale Codului civil de la 1864, s-a arătat că, pe de o parte, aceste texte nu sunt incidente întrucât creanțele nu sunt ajunse la scadență, iar pe de altă parte, în temeiul acestor dispoziții reclamanta avea posibilitatea de a solicita exclusiv dobânda legală, din ziua cererii în judecată, o dată cu introducerea acțiunilor respective, cale de care nu a uzat.
Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct.9, coroborat cu art. 312 din Codul de procedură civilă, s-a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și, pe cale de consecința, modificarea sentinței civile pronunțată de T. Dâmbovița în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în cererea de recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, C. constată următoarele:
Problema ce se cere a fi tranșată în cauza dedusă judecății se referă la existența prejudiciului și la natura acestuia, în funcție de interpretarea dată asupra legii aplicabile, prin urmare, la îndreptățirea reclamanților de a obține reparație sub forma daunelor interese moratorii și dacă acestea constau doar în actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial, așa cum se susțin recurenții, ori în dobânda legală, înțeleasă separat de actualizarea la inflație, așa cum susține reclamanta.
În rezolvarea acestor chestiuni, se reține, mai întâi, că legea aplicabilă este dată de dispozițiile vechiului Cod civil de la 1864, care, în cuprinsul art. 1073, prevede dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, dreptul la dezdăunări.
Pe de altă parte, prin dispozițiile art. 1082, legiuitorul a instituit obligația debitorului de a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile, iar dispozițiile art. 1088 din același cod prevăd: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”
Aceste dispoziții au fost, de altfel, preluate în mod asemănător de art.1535 din Noul Cod civil – „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”
Totodată, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.”
Din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul creditorului (al reclamanților) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial. O astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.
Cu privire la motivul de recurs potrivit căruia creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadenta, fiind afectate de un termen suspensiv, ca urmare a reglementarii unei proceduri speciale de executare, C. retine că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Pentru creanțele inițiale reprezentând drepturi salariale stabilite prin hotărâre judecătorească reclamanta are un titlu executoriu, iar executarea acestor creanțe a fost eșalonată prin acte normative succesive, respectiv prin OUG 71/2009 și L.230/2011. Plata creanței reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titlu a fost eșalonată independent de voința reclamantei, creanțele urmând a fi executate în anumite procente și la anumite termene.
Aceasta nu înseamnă că respectivele creanțe nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, așa cum susțin recurenții cu motivarea că în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen, iar executarea ei se poate cere numai după împlinirea lui.
În cauză nu este vorba de o astfel de creanța la care fac referire recurentul, deoarece creanțele au fost constatate prin hotărâri judecătorești, iar aceste hotărâri pronunțate în materia conflictelor de muncă sunt definitive și executorii potrivit art. 289 Codul muncii, ceea ce conduce la concluzia că ele de la data pronunțării au devenit certe, lichide și irevocabile. Creanțele reclamanților constatate prin hotărâri judecătorești își păstrează caracterul exigibil, fiind eșalonată doar punerea în executarea a hotărârilor judecătorești.
Referitor la motivul de recurs potrivit căruia în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifica și dobânda legala, se constată că prin neexecutarea integrală a creanțelor la data când erau datorate, adică atunci când au devenit certe lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
Acest prejudiciu constă, atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei reprezentând aceste creanțe prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daune interese la care sunt îndreptățiți reclamanții pentru neexecutare integrala a creanțelor.
Prin acordarea creanței actualizate cu indicele de inflație, nu înseamnă că au fost obligați pârâții la plata unei sume de bani mai mari decât cea datorată, ci este vorba aceeași sumă, însă la valoarea de circulație din momentul executării. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plații, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că, repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.
Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat (potrivit art. 1084 Cod civil daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit) având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație.
Dacă actualizarea la inflație are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul unei reparației prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.
Așadar, dobânzile legale, accesorii ale creanței reclamanților, se cuvin acesteia ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.
În acest context, nimic nu susține apărarea pârâților, în sensul că singura modalitate de daună moratorie cuvenită reclamanților și recunoscută (determinată) de lege ar fi actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial, potrivit art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009, căci o astfel de interpretare nu numai că nu este afirmată de legiuitor, dar ea are la bază un sofism judiciar, dat de extragerea unei concluzii, pornind de la o premisă ce a fost eronat restrânsă, ceea ce, în plan juridic, se exprimă prin excluderea greșită a ideii de daune interese din formularea textului art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009, care nu afirmă nimic despre posibilitatea ori interdicția de a cere, separat de actualizare, dobânzile legale, ca daune moratorii, tocmai pentru că cele două instituții nu se confundă între ele.
În raport de argumentele expuse mai sus, C. constată că, prin obligarea pârâților, la plata dobânzii legale aferente creanței rămase neexecutate, nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului ci se asigură repararea integrală a prejudiciului și acest motiv de recurs fiind nefondat.
Dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului (existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamanților la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți.
În niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).
Rezultă din cele expuse anterior că reclamanții, în calitate de creditori sunt beneficiarii acestor dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit cu atât mai mult cu cât, potrivit disp.art.3711 Cod pr. civilă executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar ea datorită actelor normative menționate mai sus au fost împiedicați să treacă la executarea silită a obligației stabilită prin hotărâre judecătorească.
Soluția de obligare la plata dobânzii se impune și din considerente de echitate, dat fiind că amânarea executării datoriei sau eșalonarea acesteia a fost dispusă prin ordonanță de urgență a guvernului, fără acordul reclamanților, iar termenul stabilit pentru executarea întregii sume depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, și nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție.
În raport de toate aceste considerente, C. apreciază că nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă invocate de recurent în susținerea căii de atac promovate, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. Justiției, cu sediul în București, . sect.5, împotriva sentinței civile nr. 778 pronunțată la 10 aprilie 2013 de T. Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantele B. I.-E. și S. V., ambele cu domiciliul procedural ales la sediul Judecătoriei P., din P., ., județul Dâmbovița, cu pârâții T. Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea București, nr.3, județul Dâmbovița, C. de A. Ploiești, cu sediul în Ploiești, ..4, județul Prahova, Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sectorul 5 - prin Direcția G. a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr.166, județul Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 noiembrie 2013.
Președinte, Judecători,
C. Ș. V. S. E. M.
Grefier,
V. M.
red. V.S./tehnored. V.M.
2 ex./11.12.2013
d.f._ T. Dâmbovița
j.f. M. I.
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 3950/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
