Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1287/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2013

Decizia nr. 1287/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 4905/114/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 1287

Ședința publică din data de 25 aprilie 2013

Președinte – M. G.

Judecători - C. P.

- V. D.

Grefier - A. M. B.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta ., cu sediul în municipiul București, Bulevardul D. G. nr. 38, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1517 din 12 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul B. și a sentinței civile nr. 146 din 28 ianuarie 2013, a Tribunalului B., în contradictoriu cu intimații-reclamanți P. E., C. V., G. Z., C. V., R. I., A. M., I. M., C. I., Tătuță G., Ș. C., G. M., I. H.- S.-T., L. D.,D. C., P. V., M. E., P. V., J. P., V. V.-A., C. V., F. G., I. D., L. V.-M., G. M.-C., S. V., G. C., G. I., B. I., V. D., C. C., M. S., E. M. Ș., A. N.-M., P. E., M. D., S. D., I. V., I. I., A. V., N. V., H. I., M. M., P. S., S. Gheoghe, Ș. M., D. M., R. V., D. A.- C., L. G., G. M. C., S. A., D. C., I. V., S. G., S. C.- Luci, A. C., M. M., T. Ș.-I., B. C., A. A., M. M.,D. N., I. A., M. D., E. P., D. Ș., M. T., M. D.- N., B.- B. C., Ș. I., P. G., T. M.- C., R. T., C. T., H. C., D. G., B. M., M. C., L. H.-M., D. C., S. N., B. N., J. E., N. L., I. T., S. D., N. L. și C. T., în nume propriu și pentru intimații-reclamanți, cu domiciliul ales în municipiul B., ., județ B..

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații-reclamanți P. E., C. V., G. Z., C. V., R. I., A. M., I. M., C. I., Tătuță G., Ș. C., G. M., I. H.- S.-T., L. D.,D. C., P. V., M. E., P. V., J. P., V. V.-A., C. V., F. G., I. D., L. V.-M., G. M.-C., S. V., G. C., G. I., B. I., V. D., C. C., M. S., E. M. Ș., A. N.-M., P. E., M. D., S. D., I. V., I. I., A. V., N. V., H. I., M. M., P. S., S. Gheoghe, Ș. M., D. M., R. V., D. A.- C., L. G., G. M. C., S. A., D. C., I. V., S. G., S. C.- Luci, A. C., M. M., T. Ș.-I., B. C., A. A., M. M.,D. N., I. A., M. D., E. P., D. Ș., M. T., M. D.- N., B.- B. C., Ș. I., P. G., T. M.- C., R. T., C. T., H. C., D. G., B. M., M. C., L. H.-M., D. C., S. N., B. N., J. E., N. L., I. T., S. D., N. L. și C. T., toți reprezentați de avocat N. L. din cadrul Baroului G., astfel cum rezultă din împuternicirea avocațială nr._/2013, lipsind recurenta-pârâtă . București.

Procedura îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

Curtea, în temeiul art.6 din Legea nr. 192/2006, informează asupra posibilității și avantajelor folosirii procedurii medierii, părțile putând să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că, recursul se află la primul termen de judecată și este motivat.

Avocat N. L. pentru intimații-reclamanți arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea, față de actele și lucrările de la dosar, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul intimaților-reclamanți ,prin apărător, în combaterea motivelor de recurs.

Avocat N. L. având cuvântul pentru intimații-reclamanți P. E., C. V., G. Z., C. V., R. I., A. M., I. M., C. I., Tătuță G., Ș. C., G. M., I. H.- S.-T., L. D.,D. C., P. V., M. E., P. V., J. P., V. V.-A., C. V., F. G., I. D., L. V.-M., G. M.-C., S. V., G. C., G. I., B. I., V. D., C. C., M. S., E. M. Ș., A. N.-M., P. E., M. D., S. D., I. V., I. I., A. V., N. V., H. I., M. M., P. S., S. Gheoghe, Ș. M., D. M., R. V., D. A.- C., L. G., G. M. C., S. A., D. C., I. V., S. G., S. C.- Luci, A. C., M. M., T. Ș.-I., B. C., A. A., M. M.,D. N., I. A., M. D., E. P., D. Ș., M. T., M. D.- N., B.- B. C., Ș. I., P. G., T. M.- C., R. T., C. T., H. C., D. G., B. M., M. C., L. H.-M., D. C., S. N., B. N., J. E., N. L., I. T., S. D., N. L. și C. T., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.

Susțin intimații-reclamanți că tribunalul a reținut, corect și legal, că excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile salariale cerute prin cerere este neîntemeiată, având în vedere prevederile art. 160 și art. 171 din Codul muncii, art. 38,41, 42 din CCMUNN 2007 – 2011, art. 38, 42, 43 din CCM R. Transporturi 2008 – 2011, din care rezultă că termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin.1 lit.e din Codul muncii este aplicabil în toate cazurile în care se solicită executarea unor clauze din contractul colectiv de muncă, cu excepția acelor clauze care reglementează drepturi salariale, ce sunt supuse termenului de prescripție de 3 ani.

În consecință, solicită respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, arată intimații-reclamanți, instanța de fond în mod corect și legal a analizat toate aspectele și a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, având în vedere faptul că recurenta face parte din ramura Transporturi, că desfășoară activitate conexă la fel ca și alte societăți ce aparțin de ramura transporturi și cărora li se aplică prevederile Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi.

Solicită respingerea recursului ca nefondat potrivit concluziilor scrise depuse la dosar. Cu cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise și în copie, Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de R. Transporturi.

CURTEA :

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1517 din 12 noiembrie 2012, Tribunalul B. a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru plata ajutorului material pentru Sărbătoarea de Paști 2009 invocată de pârâta . București, a constatat prescris dreptul material la acțiune pentru plata ajutorului material pentru Sărbătorile de Paști 2009.

A respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru celelalte capete de cerere, invocată de unitatea pârâtă.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții P. E., C. V., G. Z., C. V., R. I., A. M., I. M., C. I., Tătuță G., Ș. C., G. M., I. H.- S.-T., L. D.,D. C., P. V., M. E., P. V., J. P., V. V.-A., C. V., F. G., I. D., L. V.-M., G. M.-C., S. V., G. C., G. I., B. I., V. D., C. C., M. S., E. M. Ș., A. N.-M., P. E., M. D., S. D., I. V., I. I., A. V., N. V., H. I., M. M., P. S., S. Gheoghe, Ș. M., D. M., R. V., D. A.- C., L. G., G. M. C., S. A., D. C., I. V., S. G., S. C.- Luci, A. C., M. M., T. Ș.-I., B. C., A. A., M. M.,D. N., I. A., M. D., E. P., D. Ș., M. T., M. D.- N., B.- B. C., Ș. I., P. G., T. M.- C., R. T., C. T., H. C., D. G., B. M., M. C., L. H.-M., D. C., S. N., B. N., J. E., N. L., I. T., S. D. Și N. L. și, în consecință, a obligat pârâta să plătească reclamanților următoarele drepturi salariale indexate cu rata inflației la data plății: ajutoarele materiale pentru sărbătoarea de C. pentru anii 2009-2010 și a premierei pentru Ziua Electrificării pe anii 2009 și 2010, calculate la nivelul salariului de bază minim brut de 700 lei prev. în art.41 alin 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010; diferența dintre salariile calculate în funcție de salariul de bază minim brut de 700 lei prev. în art. 41 alin 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 și coeficientul de ierarhizare al clasei de salarizare al fiecărui reclamant și salariile încasate de reclamanți pentru perioada august 2009 – decembrie 2010; diferența dintre salariile suplimentare pentru anii 2009 și 2010 calculate în funcție de salariul de bază minim brut de 700 lei prev. în CCM Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 și salariile suplimentare încasate de reclamanți în anii 2009 și 2010.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, din carnetele de muncă și contractele colective de muncă depuse la dosar, a rezultat că salariile, sporurile și celelalte drepturi salariale ale reclamanților, au fost stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității pârâte în anii 2009-2010 și 2010-2011, în anexa nr. 1 la celelalte contracte. Astfel salariul fiecărui salariat s-a stabilit în funcție de salariul corespunzător clasei 1 de salarizare, coeficienți de salarizare cuprinși de la coeficientul 1 la coeficientul 6,362 și un număr de 46 de clase de salarizare în perioada august 2009 și 31 12.2010, salariul corespunzător clasei 1 de salarizare a fost de 570 lei, între august_10 și de 600 lei între 01.04._12.

În anexa nr. 6 la CCM la nivel de unitate, s-au negociat și stabilit Criteriile pentru acordarea salariului suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv .

Prin Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 s-a stabilit, în Capitolul IV că salariul de bază minim la nivelul ramurii transporturi valabil din data de 01.01.2008 este de 700 lei. În art. 41 al 3 din acest contract, s-a stipulat că, la nivel de unități și de grup de unități, salariile se stabilesc în funcție de salariul de bază minim brut de 700 lei și de coeficientul minim de salarizare.

Potrivit pct. 35 din Anexa 5 la CCM unic la nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, acest contract se aplică și în unitatea pârâtă ..

Potrivit art. 137 cod proc. civ., instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepțiilor invocate de pârâta ..

Excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru capetele de cerere având ca obiect plata ajutoarelor materiale pentru sărbătorile de Paști, C. și Ziua Electrificării, invocată în temeiul art. 268 al 1 lit. e Codul Muncii, potrivit căruia drepturile prevăzute în contractele individuale de muncă sau în contractele colective de muncă se prescriu în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune, a fost respins deoarece aceste ajutoare materiale întră, potrivit art. 155 Codul Muncii, în structura salariului pentru care dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani prev. în art. 268 alin 1 lit. c și art. 166 din Codul Muncii.

A fost, în schimb, admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru ajutorul material pentru sărbătoarea de Paști 2009, deoarece, de la data nașterii dreptului la acțiune (primăvara anului 2009) și până la înregistrarea acțiunii, au trecut mai mult de 3 ani.

Excepția inadmisibilității acțiunii invocată pe motiv că, la nivelul unității, nu se aplică CCM la nivel de ramură transporturi, deoarece, la nivel de unitate, au existat încheiate contracte individuale de muncă, a fost respinsă, deoarece aceste obiective nu reprezintă o excepție, ci o apărare de fond.

Raportat la toate aceste considerente, pe fond, instanța a constatat că acțiunea reclamanților a fost întemeiată, întrucât cererea reclamanților de obligare a unității pârâte la plata ajutorului material pentru sărbătoarea de C. pentru anul 2009 și 2010 și premierea pentru Ziua Electrificării este întemeiată deoarece, potrivit art. 71 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008, prelungit cu 48 luni, acordarea acestor drepturi bănești nu a fost condiționată de realizarea indicatorilor economico-financiari și nici de rezultatele reflectate în cuantum de profituri și pierderi.

Faptul că, din actele adiționale la Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul unității pârâte pe anii 2009-2010, părțile contractante au stabilit ca, pe anii 2009 și 2010, să se suspende plata ajutoarelor materiale pentru sărbătorile de P. și C. și premierea pentru Ziua E., nu conduce la neacordarea acestor drepturi, întrucât prevederile din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel superior respectiv la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar au rămas nemodificate. Numai în situația în care, prin acte adiționale la CCM la nivel de grup de unități din sectorul feroviar, s-ar fi negociat suspendarea plății acestor ajutoare materiale, reclamanții nu mai erau îndreptățiți să solicite aceste drepturi .

A fost considerat întemeiat și capătul de cerere prin care reclamanții solicită plata drepturilor bănești, constând în diferența dintre salariul calculat în funcție de salarul de bază minim brut de 700 lei, prevăzut în art. 41 alin 3 lit. a în CCM la Nivel de R. Transporturi și salariul încasat de reclamanți în perioada august 2009- decembrie 2010, stabilit în funcție de salariul de bază brut corespunzător clasei I de salarizare de 570 lei și respectiv 600 lei, prevăzut în anexele nr. I la CCM la Nivel de Unitate, avându-se în vedere următoarele considerente:

Aceeași interdicție legală este prevăzută și în art. 8 al.2 din Legea nr. 130 privind contractul colectiv de muncă care are același conținut „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească dreptul la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”.

Relevante în soluționarea prezentului litigiu sunt și dispozițiile imperative cuprinse în art.38 din Codul Muncii conform cărora „salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește la renunțarea drepturilor recunoscute de lege salariaților ori limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate”.

Instanța, coroborând clauzele din contractele colective de muncă aplicabile în unitatea pârâtă, cu dispoz.art.8 și 24 din Legea nr. 130/1996 și cu dispoz. art.38 și 238 al.1 din Codul Muncii, a constatat că, în mod nelegal, în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității pârâte, s-a prevăzut că salariul minim de bază este de 570 și respectiv 600 lei și că aceste clauze sunt lovite de nulitate absolută și urmează să fie înlocuite de drept cu clauza prev. în art.41 al. 3 lit.a din Contractul Colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, încheiat la nivel superior, potrivit căreia salariul de bază minim brut a fost fixat la 700 lei lunar.

Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi constituie izvor de drept în ceea ce privește dreptul reclamantului de a i se lua în calcul, la stabilirea drepturilor salariale, respectiv, a salariului de bază, a sporurilor, adaosurilor și celorlalte stimulente bănești, salariul de bază minim brut de 700 lei și nu salariul de bază minim brut de 570 lei și, respectiv, 600 lei, întrucât, potrivit art. 38 din Codul Muncii, orice clauză contractuală prin care se renunță la un drept, în speță, la salariul de bază minim brut de 700 lei, este nulă.

Este adevărat că, potrivit art.283 al.1 lit.d din Codul Muncii ( în vigoare pe durata derulării contractelor colective de muncă), nulitatea absolută poate fi invocată și constatată numai pe durata existenței contractelor colective de muncă și că, în prezenta cauză, nu s-a solicitat și, deci, nu s-a constatat pe cale judecătorească, nulitatea absolută a contractelor colective de muncă încheiate la nivel de unitate și la nivel de grup de unități, însă, instanța constată că numai după adoptarea Legii nr. 62/2011, când aceste contracte nu mai erau în vigoare, s-a reglementat, în art. 142, procedura de constatare a nulității absolute și de renegociere a clauzelor contractuale nule. În lipsa unui cadru legislativ privind renegocierea clauzelor nule din contractele colective de muncă, până la adoptarea Legii nr. 62/2011, instanța apreciază că, raportat și la prevederile at.38 din Codul Muncii, aceste clauze nule se înlocuiesc, de drept, cu clauzele mai favorabile salariaților, prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii transporturi, care au prevăzut, pentru anii 2008-2010, un salariu de bază minim brut de 700 lei.

Prin cererea înregistrată la 28.12.2012, formulată de petentul Chricioiu T., în calitate de reprezentant al reclamanților din dosarul nr._, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A. București, înlăturarea omisiunii vădite din dispozitivul sentinței civile nr. 1517 din 12.XI.2012 privind pe reclamantul F. L. A., introdus în cauză prin încheierea din 08.X.2012.

Prin sentința civilă nr. 146 din 28 ianuarie 2013, Tribunalul B., în baza art. 281¹ Cod procedură civilă, a admis cererea formulată de C. T., în calitate de reprezentant al reclamanților, de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 1517/2012 din 12.Xi.2012 pronunțată de Tribunalul B., în dosarul nr._ și, în consecință:

A completat dispozitivul acestei sentințe cu numele reclamantului F. L. A., în sensul că s-a admis, în parte, acțiunea formulată și de acesta, alături de ceilalți reclamanți, împotriva pârâtei S.C. E. S.A. și a obligat pârâta să plătească acestuia:

ajutoarele materiale pentru sărbătoarea de C., pentru anii 2009-2010 și a premierei pentru Ziua Electrificării, pe anii 2009 și 2010, calculate la nivelul salariului de bază minim brut de 700 lei prev în art 41 alin 3 lit a din Contractul Colectiv de Muncă unic la Nivel de R. Transporturi, pe anii 2008-2010;
diferența dintre salariile calculate în funcție de salariul de bază minim brut de 700 lei prev. în art. 41 alin 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 și coeficientul de ierarhizare al clasei de salarizare al fiecărui reclamant și salariile încasate de reclamanți pentru perioada august 2009 – decembrie 2010;
diferența dintre salariile suplimentare pentru anii 2009 și 2010 calculate în funcție de salariul de bază minim brut de 700 lei prev. în CCM Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 și salariile suplimentare încasate de reclamanți în anii 2009 și 2010.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că aceasta este întemeiată, reținând că, la data de 8.10.2012, C. T., în calitate de reprezentant al reclamanților, a depus la dosar o cerere prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de reclamant, a salariatului F. L. A., la care s-a anexat, în copie, carnetul de muncă al acestuia.

Prin încheierea din 8.10.2012, dată la prima zi de înfățișare, așa cum este definită prin art. 134 Cod pr. civilă, instanța a dispus introducerea în cauză a reclamantului F. L. A..

Examinând dispozitivul sentinței civile nr. 1517/2012 din 12.XI.2012 pronunțată de Tribunalul B. - Complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale, instanța a constatat că, într-adevăr, numele reclamantului F. L. A. a fost omis din eroare.

Așa fiind, instanța, reținând că reclamantul F. L. A. a fost introdus în mod legal în proces, că acesta are calitatea de salariat al pârâtei ..A. București și că legal citată pârâta nu a formulat întâmpinare la cererea de completare a dispozitivului, a admis această cerere ca întemeiată.

Împotriva acestor sentințe, a declarat recurs pârâta, în temeiul art. 304 pct.9 teza a II-a Cod pr.civilă, cu aplicarea art. 304¹ Cod pr.civilă, susținând că sunt netemeinice și nelegale.

Cu privire la termenul de prescripție de 6 luni, consideră recurenta că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 268 alin.(1) lit.e din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, deoarece acțiunea privește neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, prin urmare, sunt incidente prevederile art. 268 alin. (1) lit.e) din Codul muncii, care statuează că: cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

Pentru pretențiile din 2009 și 2010, nașterea dreptului a intervenit la 31 decembrie 2009 (cel mai apropiat termen), iar acțiunea reclamantului a fost înregistrată la Tribunalul B. la data de 30.08.2012, respectiv a fost formulată cu mult peste 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.

Astfel, critică soluția instanței de fond care a apreciat ca fiind aplicabil, în speță, termenul de prescripție de 3 ani, considerând, eronat, că drepturile solicitate reprezintă drepturi salariale neacordate.

Cu privire la cererea de chemare în judecată, se consideră de recurentă că instanța de fond a reținut, în mod eronat, ca fiind admisibilă cererea reclamanților privind obligarea pârâtei să plătească drepturi salariale la nivelul salariului minim brut de 700 lei, indexate cu rata inflației la data plății, prevăzut de dispozițiile art. 41 din CCM la Nivel de Ramura Transporturi, valabil pentru 2008-2010 și sume efectiv primite în conformitate cu prevederile art.7 și Anexa 1 din CCM la nivel de ..

Or, se poate observa faptul că reclamanții solicită practic înlocuirea unor clauze ale CCM al . și ale unor clauze ale CCM la Nivel de G. de Unității Feroviare, cu alte clauze mai favorabile existente în CCM Unic la Nivel de R. Transporturi.

Insă, așa cum a prezentat în întâmpinare, conform prevederilor legale în vigoare, la data existenței respectivelor Contractelor Colective de Muncă, înlocuirea unor clauze ale CCM la nivel de unitate, cu alte clauze mai favorabile existente în contractul de muncă încheiat la nivel superior, se poate face numai în urma sesizării instanței de judecată cu o cerere de constatare a nulității clauzelor respective.

Se mai susține de recurentă că instanța nu a fost investită cu o cerere de constatare a nulității unor clauze ale contractului colectiv de muncă la nivel de .; chiar dacă instanța de judecată ar califica cererea reclamanților ca fiind o cerere de constatare a nulității unor clauze ale CCM la Nivel de ., o astfel de cerere ar fi tardiv introdusă, prin raportare la prevederile art. 268 alin. 1, pct. d din Codul Muncii, motivat de faptul că, atât CCM la nivel de .., cât și CCM la Nivel de G. de Unități Feroviare, au expirat la data le 24.03.2011, respectiv la data de 31.01.2011, iar cererea reclamanților a fost introdusă la data de 30.08.2012, după expirarea acestor contracte colective de muncă.

De asemenea, clauzele din CCM al .. nu pot fi înlocuite de către instanța de judecată cu alte clauze mai favorabile prevăzute în CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi, în lipsa unei cereri de constatare a nulității acestora, introdusă în termen legal (prevăzut de art.268 alin.l pct. d din Codul Muncii).

În perioada de valabilitate a CCM la nivel de . și CCM la Nivel de Ramura Transporturi, reclamanții, prin intermediul organizațiilor sindicale, aveau posibilitatea legală să solicite instanței competente constatarea nulității acestor clauze, în condițiile în care clauzele prevăzute la art.7 și anexa 1 din CCM al . conțin drepturi la nivel inferior față de drepturile prevăzute în CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi.

Consideră recurenta-pârâtă că, în mod eronat, instanța de fond nu a ținut cont de prevederile art. 268 alin 1 pct. d, respectiv, să constate că drepturile solicitate de reclamant sunt supuse nulității.

Cu privire la excepția inadmisibilității, arată recurenta-pârâtă că, în mod eronat, instanța de fond nu a ținut cont de excepția inadmisibilității, respectiv, să constate că drepturile solicitate de reclamanți sunt inadmisibile.

Prin urmare, având în vedere că obligația plății acestor ajutoare nu există, raportat la prevederea legală sus-invocată, nu există raportul juridic de obligație.

În concluzie, având în vedere că instanța de fond nu a luat în considerare aspectele prezentate în întâmpinare, solicită să se țină cont de acestea și să se respingă pretențiile reclamanților reprezentând acordarea ajutoarelor materiale ocazionate de sărbătorile de C. și Ziua . pentru anii 2009 și 2010, ca fiind inadmisibile.

În ce privește acordarea salariului suplimentar pentru anul 2009 și 2010, consideră recurenta că cererea reclamanților este total neîntemeiată și nejustificată.

Astfel, pentru a putea acorda salariul suplimentar, societatea ar trebui să aibă profit, sau cel puțin să nu aibă pierderi, dar din nefericire, societatea trece prin momente foarte grele, generate de climatul economic nefavorabil, având datorii față de bugetul statului, activitatea sa financiar contabilă și implicit bugetele de salarii fiind monitorizate de instituțiile financiare internaționale, iar în anii 2010 și 20l1, a fost nevoită să treacă prin restructurări masive de personal în urma căreia un număr de 300 de salariați au fost concediați.

Totodată, în anul 1997, Guvernul a emis OUG nr. 81/1997 pentru reglementarea plății premiilor anuale și a celui de-al 13-lea salariu sau a altor sume de această natură, suportate din fondul de salarii, care, de regulă, se acordă la finele anului, prin care se prevede că regiile autonome și societățile comerciale, cu capital majoritar de stat și care, potrivit balanțelor de verificare și declarațiilor pentru impozitul pe profit, au înregistrat pierderi sau plăți restante față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale, nu au dreptul de a plăti, la finele anului, premiul anual, al 13-lea salariu sau orice alte sume de această natură suportate din fondul de salarii.

Conform art. 32 alin. 3 din CCM, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar, în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar, din veniturile realizate.

Din interpretarea art. 32 alin. 3 se subînțelege că constituirea fondului necesar plății salariului suplimentar, depinde de veniturile realizate, deci este o condiționare a acordării acestui drept de veniturile realizate.

Or, în contextul în care societatea nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în anii 2008, 2009 și 2010, precum și plăți restante față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, etc., iar ca urmare, ANAF a început procedura executării silite, emițând mai multe titluri executorii și chiar instituind sechestru asiguratoriu asupra unor bunuri a societății, consideră că nu există obligația plății salariilor suplimentare aferente solicitate de reclamat.

Tot ca urmare a pierderilor, recurenta-pârâtă a fost nevoită, conform Hotărârii nr. 155 din 3 martie 2010 - privind aprobarea Listei societăților naționale, campaniilor naționale și societăților comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar care beneficiază de măsuri pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar, să treacă la disponibilizarea de personal, disponibilizare ce a continuat și în anul 2011.

Astfel, datorită acestei situații economice, în cazul contractelor care presupune o derulare în timp, cum este CCM, cu executare succesivă, survenirea acestor evenimente ulterior încheierii contractelor, au condus la un dezechilibru în defavoarea uneia din părțile contractului.

Angajatorul nu și-a putut executa obligația prevăzută în contract, datorită faptului că executarea obligației va pune societatea într-o postură economică foarte dificilă.

Pe fondul cauzei, pârâta critică soluția instanței de fond care, în mod greșit, a reținut prevederile art. 1270 alin.1 Cod civil, conform căruia contractul valabil încheiat este legea părților contractante.

In perioada septembrie 2009-decembrie 2010 pentru care reclamanții solicită diferențele dintre drepturile salariate calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei și drepturile salariale efectiv plătite, la nivel de unitate . a existat contract colectiv de muncă pentru anii 2009-2010, în urma căruia prevederile acestuia au fost obligatorii pentru părți, salariul astfel negociat fiind menționat în carnetul de muncă și în contractele individuale de muncă ale reclamanților.

Părțile au înțeles de comun acord ca, pentru anii 2009 și 2010, să stabilească un alt salariu minim la nivelul societății, precum și alți coeficienții de ierarhizare decât cei prevăzuți în CCM Unic la nivel de R. Transporturi, prin urmare, instanța de judecată este ținută să analizeze cererea reclamanților prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor care reprezintă un motiv de ordine publică.

Salariul de bază lunar, prevăzut în contractul individual de muncă și în carnetul de muncă al reclamanților, pentru perioada în care au prestat activitate, respectiv pentru anii 2009-2010, precum și salariul de baza minim brut, au depășit cuantumul de 700 lei, astfel încât acesta se încadrează atât în prevederile CCM încheiat la nivel de unitate, cât și în prevederile CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar.

Prin urmare, cererea reclamanților privind plata acestor drepturi bănești prin raportare la nivelul salariului minim de 700 lei prevăzut de CCM pe Ramura Transporturi, este ilogica și nu are temei legal.

Având în vedere prevederile contractuale invocate mai sus și aplicabile în perioada în care reclamanții solicita diferența de salarii, se poate constata că drepturile cuvenite în temeiul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate și a contractelor individuale de muncă ale acestora, au fost plătite în mod corespunzător, societatea onorându-și obligațiile asumate întocmai și la timp.

Mai mult, contractul colectiv de munca la nivel de unitate, aplicabil pentru anii 2009-2010, a fost încheiat cu respectarea contractului de muncă încheiat la nivel superior, respectiv Contractul Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unități din Transporturi Feroviar pe anul 2006-2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin acte adiționale până în anul 2011, astfel încât prevederile din CCM la Nivel de Ramura Transporturi nu sunt aplicabile în speță, fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare.

La nivel de grup de unități din transportul feroviar, a existat, începând cu 2006, CCM înregistrat cu nr._, care a fost prelungit până în 31.01.2011, prin actul adițional înregistrat cu nr. 629/2010.

Pentru anii 2009-2010, prin actul adițional nr. 370/2008 în Contractul Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unități din Transportul feroviar, s-au stabilit salariile brute corespunzătoare claselor de salarizare valabile de la 01.07.2008.

Prin urmare, în ceea ce privește clasele de salarizare și coeficienții de ierarhizare, s-au respectat, la nivel de unitate și clauzele contractului colectiv muncă la nivel superior, respectiv al celui încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar.

Salariul de bază lunar din contractul individual de muncă al reclamanților, se încadrează, atât în prevederile CCM încheiat la nivel de unitate, cât și prevederilor Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar.

Pe perioada derulării raporturilor de muncă, reclamanții nu au contestat modul de salarizare și sporurile cuvenite în baza CCM aplicabil, conform art.268 alin. 1 lit d din Codul Muncii, republicată, cu completările și modificările ulterioare.

Se precizează de recurentă că, în CCM la nivel de ., cât și în CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, sunt prevăzute clase și coeficienți de ierarhizare specifici activității feroviare, mai mult, clasa 1 de salarizare nu poate fi asimilată cu salariul minim de 700 lei prevăzut de CCM pe R. Transporturi, deoarece, în acest contract colectiv, nu sunt prevăzute clase de salarizare, ci numai coeficienți de ierarhizare pentru diferite categorii profesionale.

Se menționează că instanța de fond nu a ținut cont că administrația . nu este semnatara contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, semnatara acestui contract este numai organizația sindicală care are membri salariați din ..

Art. 136 alin.l din Legea 62/2011 statuează „contractele colective de munca, încheiate la orice nivel, nu pot fi semnate decât de reprezentanții mandatați în acest sens și părțile care au negociat", iar administrația nu a avut mandatari pentru semnarea CONTRACTULUI COLECTIV DE MUNCA LA NIVEL DE RAMURA TRANSPORTURI (CCMRT) pe anii 2008 – 2010.

Mai mult decât atât, societatea are ca obiect de activitate distribuția energiei electrice, conform clasificării activităților din economia națională, cod CAEN 3513 (ordin 337/2007), nefăcând parte din organizațiile patronale reprezentative din transporturi, constituite conform prevederilor Legii 356/10.07.2001, semnatare ale CONTRACTULUI COLECTIV LA NIVEL DE RAMURA TRANSPORTURI pe anii 2008-2010.

Criteriul de apartenență la sectoarele de activitate este cel al obiectului principal de activitate înregistrat în registrul comerțului, conform codului CAEN conf. art.128 alin. (2) din Legea 62/2011.

Contractele colective de muncă, încheiate la orice nivel, nu pot fi semnate decât de reprezentanții mandatați în acest sens ai părților care au negociat (art. 136 alin.1 din Legea 62/2011).

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform art. 304¹ Cod pr. civilă, constată că motivele de recurs nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:

În mod corect, excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată în temeiul art. 268 al 1 lit. e Codul Muncii, potrivit căruia drepturile prevăzute în contractele individuale de muncă sau în contractele colective de muncă se prescriu în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune, a fost respinsă, deoarece aceste ajutoare materiale întră, potrivit art. 155 Codul Muncii, în structura salariului pentru care dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani prev. în art. 268 alin 1 lit. c și art. 166 din Codul Muncii. Sunt, în schimb, prescrise drepturile materiale la acțiune pentru ajutorul material pentru sărbătoarea de Paști 2009, deoarece, de la data nașterii dreptului la acțiune (primăvara anului 2009) și până la înregistrarea acțiunii, au trecut mai mult de 3 ani. Excepția inadmisibilității acțiunii invocată pe motiv că, la nivelul unității, nu se aplică CCM la nivel de ramură transporturi, deoarece, la nivel de unitate, au existat încheiate contracte individuale de muncă, a fost respinsă, deoarece aceste obiective nu reprezintă o excepție, ci o apărare de fond.

Din carnetele de muncă și contractele colective de muncă depuse la dosar, a rezultat că salariile, sporurile și celelalte drepturi salariale ale reclamanților, au fost stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității pârâte în anii 2009-2010 și 2010-2011, în anexa nr. 1 la celelalte contracte, că salariul fiecărui salariat s-a stabilit în funcție de salariul corespunzător clasei 1 de salarizare, coeficienți de salarizare cuprinși de la coeficientul 1 la coeficientul 6,362 și un număr de 46 de clase de salarizare în perioada august 2009 și 31 12.2010, salariul corespunzător clasei 1 de salarizare a fost de 570 lei, între august_10 și de 600 lei între 01.04._12.

Tot prin contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității pârâte . pe anii 2009-2010 și 2010-2011, s-au negociat și ajutoarele materiale prev. în art. 64 din aceste contracte, constând în ajutoarele acordate cu ocazia sărbătorile de P., de C. și de ziua ., în cuantum de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei 1 de salarizare .În anexa nr. 6 la CCM la nivel de unitate, s-au negociat și stabilit Criteriile pentru acordarea salariului suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv .

Acordarea ajutoarelor materiale cu ocazia Sărbătorilor de P. și C. și a salariului suplimentar au fost prevăzute și în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de G. de Unități din Transportul feroviar pe anii 2006-2008, prelungit prin act adițional cu 48 luni, iar prin Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, s-a stabilit, în Capitolul IV că salariul de bază minim la nivelul ramurii transporturi valabil din data de 01.01.2008 este de 700 lei. În art. 41 al 3 din acest contract, s-a stipulat că, la nivel de unități și de grup de unități, salariile se stabilesc în funcție de salariul de bază minim brut de 700 lei și de coeficientul minim de salarizare.

Potrivit pct. 35 din Anexa 5 la CCM unic la nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, acest contract se aplică și în unitatea pârâtă ..

Obligarea unității pârâte la plata ajutorului material pentru sărbătoarea de C. pentru anul 2009 și 2010 și premierea pentru Ziua Electrificării este întemeiată, deoarece, potrivit art. 71 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008, prelungit cu 48 luni, acordarea acestor drepturi bănești nu a fost condiționată de realizarea indicatorilor economico-financiari și nici de rezultatele reflectate în cuantum de profituri și pierderi.

Deși prin actele adiționale la Contractul Colectiv de Muncă, încheiat la nivelul unității pârâte pe anii 2009-2010, părțile contractante au stabilit ca, pe anii 2009 și 2010, să se suspende plata ajutoarelor materiale pentru sărbătorile de P. și C. și premierea pentru Ziua E., aceasta nu conduce la neacordarea acestor drepturi, întrucât prevederile din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel superior respectiv la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar nu pot fi încălcate.

Potrivit art.238 al.1 din Codul Muncii în vigoare la data aplicării acestor 3 contracte colective de muncă „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească dreptul la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”, aceeași interdicție legală fiind prevăzută și în art. 8 al.2 din Legea nr. 130 privind contractul colectiv de muncă, care are același conținut „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească dreptul la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”.

Sancțiunea nerespectării clauzelor din contractele colective de muncă încheiate la nivel superior este prevăzută în art. 24 al.1 din Legea nr. 130/1996, în conformitate cu care, clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art.8, sunt lovite de nulitate, iar alin. 2 al acestui text de lege prevede că nulitatea se constată de către instanța de judecată competentă, la cererea părților. Potrivit dispozițiilor imperative cuprinse în art.38 din Codul Muncii „salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește la renunțarea drepturilor recunoscute de lege salariaților ori limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate”.

Coroborând clauzele din contractele colective de muncă aplicabile în unitatea pârâtă, cu dispoz.art.8 și 24 din Legea nr. 130/1996 și cu dispoz. art.38 și 238 al.1 din Codul Muncii, în mod nelegal, în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității pârâte, s-a prevăzut că salariul minim de bază este de 570 și respectiv 600 lei, aceste clauze fiind lovite de nulitate absolută și urmând să fie înlocuite de drept cu clauza prev. în art.41 al. 3 lit.a din Contractul Colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, încheiat la nivel superior, potrivit căreia salariul de bază minim brut a fost fixat la 700 lei lunar.

Deși, în prezenta cauză, nu s-a solicitat și, deci, nu s-a constatat pe cale judecătorească, nulitatea absolută a contractelor colective de muncă încheiate la nivel de unitate și la nivel de grup de unități, se va avea în vedere că numai după adoptarea Legii nr. 62/2011, când aceste contracte nu mai erau în vigoare, s-a reglementat, în art. 142, procedura de constatare a nulității absolute și de renegociere a clauzelor contractuale nule. În lipsa unui cadru legislativ privind renegocierea clauzelor nule din contractele colective de muncă, până la adoptarea Legii nr. 62/2011, raportat și la prevederile at.38 din Codul Muncii, aceste clauze nule se înlocuiesc, de drept, cu clauzele mai favorabile salariaților, prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii transporturi, care au prevăzut, pentru anii 2008-2010, un salariu de bază minim brut de 700 lei.

Prin cererea înregistrată la 28.12.2012, formulată de petentul Chricioiu T., în calitate de reprezentant al reclamanților din dosarul nr._, s-a admis corect, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A. București, înlăturarea omisiunii vădite din dispozitivul sentinței civile nr. 1517 din 12.XI.2012 privind pe reclamantul F. L. A., introdus în cauză prin încheierea din 08.X.2012.

Pentru aceste considerente, văzând și disp. art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, Curtea va respinge ca nefundat recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta ., cu sediul în municipiul București, Bulevardul D. G. nr. 38, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1517 din 12 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul B. și a sentinței civile nr. 146 din 28 ianuarie 2013, a Tribunalului B., în contradictoriu cu P. E., C. V., G. Z., C. V., R. I., A. M., I. M., C. I., Tătuță G., Ș. C., G. M., I. H.- S.-T., L. D.,D. C., P. V., M. E., P. V., J. P., V. V.-A., C. V., F. G., I. D., L. V.-M., G. M.-C., S. V., G. C., G. I., B. I., V. D., C. C., M. S., E. M. Ș., A. N.-M., P. E., M. D., S. D., I. V., I. I., A. V., N. V., H. I., M. M., P. S., S. Gheoghe, Ș. M., D. M., R. V., D. A.- C., L. G., G. M. C., S. A., D. C., I. V., S. G., S. C.- Luci, A. C., M. M., T. Ș.-I., B. C., A. A., M. M.,D. N., I. A., M. D., E. P., D. Ș., M. T., M. D.- N., B.- B. C., Ș. I., P. G., T. M.- C., R. T., C. T., H. C., D. G., B. M., M. C., L. H.-M., D. C., S. N., B. N., J. E., N. L., I. T., S. D., N. L. și C. T., în nume propriu și pentru intimații-reclamanți, cu domiciliul ales în municipiul B., ., județ B..

Obligă recurenta la 3400 lei cheltuieli de judecată către intimații reprezentați de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 aprilie 2013.

Președinte, Judecători,

M. G. C. P. V. D.

Grefier,

A. M. B.

Red.CP

Tehnored.BA

2 ex./17.05.2013

dosar fond nr._ Tribunalul B.

jud.fond G. V.

operator de date cu caracter personal

notificare nr.3120/2006

← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 845/2013....		Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 661/2013.... →

Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1287/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1287/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI