Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1216/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2013

Decizia nr. 1216/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 2787/105/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 1216

Ședința publică din data de 23 aprilie 2013

Președinte - E.-S. L.

Judecători - V.-A. P.

- C. P.

Grefier - G. C.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta S.C. S. ROMÂNĂ S.A., cu sediul în Câmpina, .. 15, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 5497 din 3 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamantul S. I. RAFINORUL, cu sediul în Câmpina, .. 15, județul Prahova.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 16 aprilie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Curtea, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, data de mai sus, când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA

Asupra recursului civil de față, constată:

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ / 2011, reclamantul S. I. Rafinorul, prin reprezentantul său legal - președinte S. G. a chemat în judecata pe pârâta S.C. S. Româna S.A. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata către fiecare membru de sindicat, astfel cum sunt nominalizați în tabelul anexat acțiunii, a drepturilor bănești prevăzute în contractul colectiv de muncă, după cum urmează: majorarea salariului de bază cu 8 % începând cu data 01.01.2009 și acordarea retroactiva a diferențelor dintre sumele care ar fi rezultat lunar, aplicând majorarea de 8% și cele efectiv plătite; recalcularea, după aplicarea majorării cu 8% a salariilor, începând cu data de 01.01.2009, prin indexări lunare succesive cu indicele de inflație comunicat de I.N.S. și acordarea retroactivă a diferențelor dintre salariile cuvenite și cele efectiv plătite, acordarea primelor de vacanță pentru anii 2009 si 2010 salariaților –membrilor de sindicat care nu au fost disponibilizați și care în prezent sunt în activitate, drept prevăzut de art. 3.25 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate; acordarea primelor de Paști și de C. pentru anii 2009 și 2010, astfel cum ar rezultă după recalcularea salariilor de bază, în conformitate cu cele precizate în petitul 1 din acțiune; plata pentru perioada 1.04.2009 – 30.06.2009 – 12 zile lunar pentru personalul care lucrează în ture și 13 zile lunar pentru personalul, iar în perioada 01.07.2009 – 31.10.2009 – 9 zile pe lună pentru fiecare salariat având în vedere ca în perioada 1.04.2009 – 31.10.2009 salariații au avut contract individual de muncă suspendat, fără încetarea raporturilor de muncă, prin decizii ale angajatorului emise lunar pentru întreruperea temporara a activității din motive economice; obligarea societații să revină la programul normal de lucru de 8 ore, întrucât, pentru salariații rămași în unitate s-a dispus modificarea timpului de muncă din cel normal în timp parțial, fapt ce constituie o încălcare a dispozițiilor art. 3.1 din contractul colectiv de muncă.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că anterior prezentului demers judiciar, toate aspectele privind neacordarea drepturilor solicitate de salariați, deși erau prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, au fost discutate în numeroase întâlniri avute cu reprezentanții angajatorului care, însă, de fiecare dată, a invocat lipsa fondurilor financiare.

În prezent, societatea pârâtă are activitatea de bază întreruptă, dar cu un număr de 170 salariați care lucrează cu program parțial de lucru asigura conservarea instalațiilor în vederea repornirii, veniturile nete ale majorității salariaților fiind, din luna august 2010, sub 500 lei.

A mai precizat reclamantul că, anterior formulării acestei acțiuni, prin comisiile paritare s-a încercat soluționarea pe cale amiabilă a acestui litigiu, însă, răspunsul angajatorului conține formulări clasic, fără a fi luate în calcul prevederile Codului muncii și ale Legii nr.130/1996, acte normative potrivit cărora, contractul colectiv de muncă reprezintă legea părților, iar executarea prevederilor acestuia este obligatorie pentru părți.

De asemenea, reclamantul a învederat că, potrivit art.4.13 din C.C.M. pe unitate, salariul de bază se majorează cu 8% începând cu data de 01.01.2009, măsură care, însa, nu a fost aplicată, motiv pentru care se solicită aplicarea coeficientului de creștere salarială începând cu aceasta dată și acordarea retroactivă a diferențelor, cumulate lunar, dintre salariile care ar fi rezultat aplicând majorarea și cele efectiv plătite de angajator.

Întrucât, această măsură nu a fost realizată, începând cu data de 01.01.2009 reclamantul solicită, după aplicarea majorării cu 8%, recalcularea salariilor prin indexări lunare succesive cu indicele de inflație și acordarea retroactivă a diferențelor dintre salariile care trebuiau, astfel, acordate și cele efectiv plătite.

Referitor la acordarea primelor de vacanță pentru anii 2009 și 2010, reclamantul a arătat că unitatea a acordat prima de vacanță, proporțional cu timpul lucrat, numai salariaților disponibilizați la încetarea raporturilor de muncă, iar celor care și-au continuat activitatea în unitate li s-a refuzat acest drept, motiv pentru care se solicită acordarea primei de vacanță integral, conform art.3.34 din C.C.M, iar nu astfel cum a fost plătită, respectiv proporțional cu timpul lucrat.

În ceea ce privește primele de Paști și de C. pentru anii 2009 și 2010, reclamantul a precizat că, astfel cum rezultă după recalcularea salariilor de bază, în conformitate cu aspectele arătate anterior, prin Protocolul înregistrat sub nr. 2251/06.03.2009 s-a convenit cu angajatorul amânarea plații acestora după încasarea de către societate a sumei aferente T.V.A. în litigiul cu A.N.A.F.

După pronunțarea instanțelor judecătorești, prin decizii definitive și irevocabile, deși, societatea a încasat suma reprezentând T.V.A., în cauză, fiind inclusă în bilanțul contabil ca venit, angajatorul nu a respectat cele convenite cu sindicatul și nu a acordat salariaților respectivele drepturi bănești.

În perioada 01.04.2009 – 31.10.2009, perioadă în care salariații au avut contractul de muncă suspendat, fără încetarea raporturilor de muncă, prin decizii ale angajatorului emise lunar salariații au fost prezenți în unitate și au desfășurat diverse activități la solicitarea angajatorului, motiv pentru care aferent perioadelor expres menționate se solicită plata corespunzătoare, conform contractului colectiv de muncă pentru zilele efectiv lucrate lunar, evidențiate în grafice de lucru și pontaje realizate la fiecare loc de muncă, acordarea tichetelor de masă fiind o recunoaștere a prezentei salariaților la lucru.

În final, reclamantul a arătat că, începând cu data de 16.08.2010, angajatorul a decis, în mod unilateral, trecerea la program parțial de lucru, inițial, propunerea fiind avansată sindicatului ca o alternativă la concedierea colectivă, cu precizarea că Adunarea Generala a Sindicatului din data de 01.07.2010 a respins propunerea de modificare a C.C.M., context în care s-a dispus concedierea colectivă a 154 de salariați, începând cu data de 15.08.2010, iar pentru cei rămași în activitate s-a modificat timpul de lucru în program de lucru cu timp parțial, fapt care a condus la o încălcarea a art.31. din C.C.M.

Mai arată reclamantul că, în special după expirarea celor trei luni prevăzute în protocol, se solicită angajatorului revenirea la programul normal de lucru pentru salariații membrii ai sindicatului.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri.

În raport de susținerile reclamantului pârâta S.C. „R. S. Română” S.A. a formulat în baza disp. art.115 - 118 C.pr.civ., întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, depunând la dosar, la rândul său, un set de înscrisuri.

La termenul de judecata din data de 18.11.2011, reclamantul a depus o modificare a cererii de chemare în judecată, arătând că drepturile menționate prin capetele 1 și 2 de cerere (majorarea salariilor de bază cu 8% și recalcularea acestora prin indexări lunare succesive cu indicele de inflație) se solicită pentru perioada 01.01.2009 – până în prezent și, în continuare, cât timp acestea vor fi reglementate prin C.C.M. pe unitate, iar drepturile bănești menționate prin capetele 3 și 4 din acțiune (prima de vacanță, de Paști și C.) se solicită pentru anii 2009 – 2010, precum și pentru anul 2011, aceste sume urmând a fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă a acestora (f.65).

Referitor la capătul 3 din acțiune, reclamantul a arătat că acesta va fi completat în sensul că, pentru salariații ale căror contracte de muncă au încetat, se solicită plata diferenței dintre cuantumul primei de vacanță la care ar fi avut dreptul, conform C.C.M. pe unitate și cea efectiv plătită.

În raport de aspectele învederate de pârâta prin întâmpinare, reclamantul a formulat răspuns la aceasta arătând că, marea majoritate a salariaților au desfășurat activitățile prevăzute în fișa de post în sectoarele de producere utilități, cu precizarea că, în societate, și-au desfășurat activitatea cu timp normal de lucru un număr de 6 directori.

Ulterior, la termenul de judecată din data de 31.05.2012, reclamantul a depus precizări prin care a arătat că drepturile salariale solicitate prin capetele de cerere nr.1 și 2 urmează a fi acordate începând cu data de 1.01.2009 până în prezent și în continuare, cât timp vor fi reglementate prin C.C.M. pe unitate, iar în ceea ce privește primele de Paști și C. acestea vor fi acordate, ambele pentru anii 2009, 2010, 2011, iar prima de P. va fi acordată numai pentru anul 2012.

În dovedirea, respectiv în combaterea acțiunii părțile au solicitat probe cu înscrisuri și expertiza tehnică de specialitate organizarea muncii, salarizare - normare, probe încuviințate de instanță, conform disp. art.167 alin.1 C.pr.civ.

Prin sentința civilă nr. 5497 din 3 decembrie 2012, Tribunalul a admis în parte acțiunea modificată și precizată formulată de reclamantul S. I. RAFINORUL, în contradictoriu cu pârâta S.C. S. ROMÂNĂ S.A., și, în consecință:

A obligat pârâta la plata către fiecare membru de sindicat care nu a încheiat tranzacție cu societatea, a drepturilor salariale stabilite conform raportului de expertiză contabilă A. C., cu excepția primei de vacanță aferenta anului 2012.

A obligat pârâta să plătească către reclamanți suma de 15.750 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat 2.500 lei și onorariu expert 13.250 lei .

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

Reclamantul S. Rafinorul Câmpina a chemat în judecată pârâta S.C. S. Română S.A. Câmpina solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata către fiecare membru de sindicat a unor drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă, respectiv: majorarea salariului de bază cu 8% începând cu data de 01.01.2009 și recalcularea, cu indicele de inflație a acestor sume începând cu data arătată, acordarea primelor de vacanță pe anii 2009 și 2010 pentru membrii de sindicat în activitate, a primelor de Paști și C. pe anii 2009 - 2010 (după recalcularea salariilor, începând cu data de 01.01.2009), plata pentru perioada 01.04.2009 – 31.10.2009 a câte 9 zile lunar pentru fiecare salariat – membru de sindicat și obligarea societății la revenirea programului de lucru de 8 ore.

Prin modificarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat ca plata majorării cu 8% să fie făcuta și în continuare, conform C.C.M. pe unitate, primele de P., C. și vacanță fiind solicitate și pentru anul 2011, iar pentru salariații ale căror contracte de muncă au încetat, se solicită plata diferenței dintre cuantumul efectiv plătit și cel la care ar fi avut dreptul, conform contractului.

Potrivit dispozițiilor art.4.13 din C.C.M. pe unitate, începând cu data de 01.01.2009, salariul de bază trebuia majorat cu un procent de 8%.

La rândul său, art.25 din C.C.M. prevede că salariații societății trebuiau să beneficieze de o primă de vacanță anterior plecării în concediul, prima ce va fi egală cu salariul minim net pe economie, aceasta primă urmând a fi plătită integral, potrivit art.3.34 din C.C.M, iar nu proporțional cu timpul lucrat.

Art. 6.7 din C.C.M. prevede plata primei de P. și C. la nivelul unui salariu de bază mediu, proporțional cu perioada de angajare din anul calendaristic respectiv.

Prin Protocolul nr.2251/26.03.2009 încheiat de Comisia Paritară Patronat – Sindicat s-a convenit întreruperea temporară a activității societății, pentru o perioadă de maximum 3 luni, începând cu data de 01.04.2009, perioadă în care salariații vor beneficia de o indemnizație plătită din fondul de salarii de 75% din salariul de bază, urmând ca salariații să fie la dispoziția societarii, cu prezență la locul de muncă.

Prin același protocol, părțile au mai convenit ca plata primei de Paști pentru anul 2009 să fie acordată după încasarea unor creanțe restante (T.V.A.), de la A.N.A.F.

Ulterior, prin Protocolul nr.4104/3.07.2009, s-a dispus întreruperea temporară a activității societății, pentru perioada 01.07._09, cu plata a 75 % din salariul de bază și sporul de vechime, cu prezența personalului în societate câte 9 zile.

În conformitate cu art.52 Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat, în cazul întreruperii temporare a activității, fără încetarea raporturilor de muncă pentru motive economice, structurale sau similare.

La rândul său art.52 alin.3 Codul muncii stipulează că, în cazul în care reducerea temporară a activității depășește 30 de zile, angajatorul are posibilitatea reducerii programului de lucru la 4 - 5 zile pe săptămână, cu reducerea corespunzătoare a salariului până la remedierea situației care a cauzat reducerea programului, după consultarea prealabilă a sindicatului reprezentativ de la nivelul unității sau a reprezentanților salariaților, după caz.

Art.53 Codul muncii dispune că, pe durata reducerii activității, salariații care nu desfășoară activitatea beneficiază de o indemnizație plătită care nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, cu excepția situației reducerii temporare a activității, cu reducerea programului de lucru, urmând ca salariații să se afle la dispoziția angajatorului.

În speță, salariații au primit indemnizațiile de 75 %, însă, au prestat și activitate în perioada 01.04.2009 – 31.10.2009, câte 12 – 13 zile lunar, respectiv 9 zile lunar, însă, nu au fost salarizați corespunzător pentru aceste perioade în care au prestat, efectiv, activitate în folosul societății, conform actelor adiționale și înscrisurilor intitulate „Protocol” (f.91 -100).

Dată fiind situația de fapt, astfel cum a fost reținută și prezentată în precedent, tribunalul a constatat că salariații sunt îndreptățiți să primească aceste drepturi salariale, sens în care a și fost încuviințată proba cu expertiză de specialitate organizarea muncii - salarizare, în vederea determinării sumelor cuvenite fiecărui salariat – membru de sindicat al reclamantei.

Pentru mai mulți salariați membrii de sindicat, unitatea pârâta a depus înscrisuri intitulate „Tranzacție” prin care se recunosc pretențiile solicitate de angajați, societatea obligându-se să plătească acestora sumele respective, cu precizarea că aceste sume nu reprezintă și nu echivalează cu o renunțare la drepturile recunoscute prin lege (art.38 Codul muncii), înscrisurile respective reprezentând, în fapt, o recunoaștere a drepturilor salariale restante, cuvenite fiecărui salariat - membru de sindicat din prezenta cauză, concretizate prin sume certe înscrise în cuprinsul respectivelor documente.

Având în vedere concluziile raportului de expertiză organizarea muncii - salarizare, precum și împrejurarea că o parte din reclamanții – membrii de sindicat nu au fost de acord cu sumele înscrise în tranzacții, tribunalul a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost modificată și precizată, formulată de reclamant, dispunând obligarea unității pârâte să plătească fiecărui salariat – membru de sindicat care nu a fost de acord cu plata sumelor acordate de unitate prin înscrisurile intitulate „Tranzacție”, sumele menționate în raportul de expertiza A. C. (sume brute) reprezentând majorarea salariului cu 8%, începând cu data de 01.09.2009, prima de vacanță aferentă anilor 2009, 2010, 2011, prima de Paști și C. pe anii 2009, 2010, 2011, precum și diferența de salarizare pentru zilele efectiv lucrate în perioada 01.04.2009 – 31.10.2009, sume ce vor fi actualizate în raport de indicele de inflație de la data plății efective.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei să revină la programul normal de lucru de 8 ore, tribunalul l-a respins ca neîntemeiat, câtă vreme, o instanță judecătorească nu poate dispune în legătura cu organizarea internă a unei societatea comerciale, care este liberă să își organizeze programul de activitate în mod liber și neîngrădit.

De asemenea, tribunalul a respins ca neîntemeiată și cererea privind acordarea primelor solicitate pentru anul 2012, raportat la data formulării cererii completatoare – 18.11.2011, context în care se apreciază că, în mod greșit, expertul desemnat în cauză a procedat la calcularea acestor drepturi și pentru anul 2012, în condițiile în care expertiza nu a avut și un asemenea obiectiv, motiv pentru care au fost înlăturate concluziile expertului cu privire la acest aspect.

În temeiul disp. art.274 alin.1 C.pr.civ, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 15.750 lei cu titlul de cheltuieli de judecata din care 2.500 lei onorariu avocat și 13.250 lei onorariu expert.

Împotriva acestei sentinței, a declarat recurs pârâta S.C. S. ROMÂNĂ S.A. invocând dispozițiile art. 304 pct.6, 304 pct.7 și 304 pct .9 Cod pr. civilă, și anume: sentința recurată cuprinde dispoziții prin care instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut (art. 304 pct.6 Cod proced. civilă), întrucât instanța de fond a acordat salariaților sume suplimentare față de drepturile solicitate în cererea de chemare în judecată; sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 Cod proced. civilă), întrucât instanța de fond nu a analizat apărările formulate de societate și nu a motivat respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză întocmit în cauză; sentința recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă) întrucât instanța nu a ținut cont de convențiile încheiate între părți ( Protocoale) ulterior semnării contractului colectiv de muncă pe unitate și care constituie o modificare a clauzelor contractuale inițiale și nici de aplicarea principiului “pro rata temporis” aplicabil începând cu luna august 2010, perioadă în care salariații au lucrat cu contracte de muncă cu timp parțial.

În scurta prezentare a istoricului, recurenta – pârâtă S.C. „R. S. ROMÂNĂ"" arată că reclamantul S. I. Rafinorul a solicitat instanței, pentru fiecare dintre salariații membri de sindicat, acordarea unor drepturi bănești, în baza prevederilor Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2009-2011.

Ulterior, reclamantul S. I. Rafinorul a formulat cererea de modificare a cererii introductive, în sensul că drepturile prevăzute la capetele 1 și 2 din cererea introductivă se solicită pentru perioada 2009-prezent și în continuare cât timp acestea vor fi reglementate prin CCM pe unitate, drepturile bănești menționate prin capetele 3 și 4 din acțiune (prima de vacanță și primele de P. și de C.) se solicită pentru anii 2009, 2010 și 2011 și capătul 3 din cerere va fi completat în sensul că pentru salariații ale căror contracte de muncă au încetat, se solicită plata diferenței dintre cuantumul primei de vacanță la care ar fi avut dreptul conform CCM pe unitate și cea efectiv primită.

În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri și expertiza normare-salarizare, cu obiectivele stabilite de instanță, respectiv: pe baza înscrisurilor depuse la dosar să se stabilească pentru fiecare salariat membru de sindicat care nu a încheiat tranzacția cu pârâta, cuantumul salariului de bază majorat cu 8 % începând cu data de 01.01.2009 și recalcularea acestor majorări începând cu 01.01.2009, prin indexări lunare succesive cu indicele de inflație; cuantumul primelor de vacanță pentru anii 2009-2012 pentru salariații membri de sindicat care nu au fost disponibilizați și în prezent sunt în activitate; cuantumul primelor de P. și de C. pentru anii 2009-2012 după recalcularea salariului de bază; stabilirea diferenței dintre salariul ce se cuvenea conform programului de muncă și procentul de 75% care a fost plătit de unitate, și completarea obiectivelor expertizei în raport și de cererea de modificare a obiectului acțiunii formulată de reclamanți.

Față de cele stabilite de către expert societatea a formulat obiecțiuni, respinse de instanță care a pronunțat sentința prin care acțiunea reclamanților a fost admisă parțial, obligând societatea la plata către salariații nominalizați a drepturilor salariate stabilite conform raportului de expertiza contabilă A. C., cu excepția primei de vacanță aferentă anului 2012.

În fapt, drepturile solicitate de către salariații reprezentați de S. I. Rafinorul au avut la bază Contractul colectiv de muncă pe unitate (CCM), încheiat în anul 2008, când societatea desfășura activitate de prelucrare a țițeiului. La sfârșitul anului 2008, R. a înregistrat un profit anual de 3.702.625 lei, în condițiile în care avea în derulare investiții în valoare de 29.565.131 lei. Începând cu luna februarie 2009 și până în prezent, R. a fost nevoită să sisteze activitatea sa de bază, prelucrarea țițeiului, din cauza imposibilității de a asigura finanțarea necesară achiziției materiei prime, având drept consecință pierderi financiare, cumulând o pierdere totală la data de 31.07.2011 de 41.557.643 lei.

În această perioadă, angajații au desfășurat sporadic activități de livrare produse petroliere aflate în stoc, de achiziție ulei uzat și au asigurat paza și securitatea instalațiilor.

Cu toate aceste dificultăți, ca dovadă a bunelor intenții ale administratorilor și conducerii societății față de salariați, până în prezent, administratorii societății au făcut eforturi deosebite pentru a asigura din surse proprii și din surse atrase de la acționarul majoritar plata integrală și la timp a drepturilor salariale cuvenite tuturor angajaților și a tuturor taxelor și impozitelor aferente acestora către fondul asigurărilor sociale și bugetul statului.

Încă de la începutul anului 2009, societatea a adus la cunoștința sindicatului problemele cu care se confrunta, încheind cu S. Rafinorul mai multe convenții (protocoale) privind plata anumitor drepturi în perioada în care activitatea de bază aducătoare de venituri, prelucrarea țițeiului, a fost oprită. De asemenea, în toată aceasta perioadă au avut loc consultări permanente cu reprezentanții salariaților, căutându-se soluții pentru păstrarea locurilor de muncă și evitarea sau diminuarea numărului concedierilor, asigurându-se astfel salariaților, prin intermediul reprezentanților săi, dreptul colectiv de informare și consultare.

Cu toate demersurile întreprinse de către societate, nu s-a reușit refinanțarea achiziției de materie primă, iar recuperarea pe cale judecătorească a dobânzilor și daunelor datorate de ANAF necesita timp, astfel încât starea financiară a Rafinăriei continua să se deterioreze, pierderea cumulată la data de 31.10.2012 fiind de 57.544.136,98lei.

Arată recurenta că, sintetizând argumentele dezvoltate în continuare prin prisma principiilor de drept aplicabile la circumstanțele speței, motivele de nelegalitate și netemeinicie ale sentinței pronunțată de instanța de fond vizează următoarele aspecte: în primul rând, sentința recurată cuprinde dispoziții prin care instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut (art. 304 pct.6 cod proced. civilă), întrucât instanța de fond, fără a analiza câtuși de puțin obiecțiunile formulate de societate și erorile de calcul din expertiza dispusă în cauză, a acordat salariaților sume suplimentare față de drepturile solicitate în cererea de chemare în judecată.

Sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 Cod proced. civilă), întrucât instanța de fond nu a analizat apărările formulate de societate și nu a motivat respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză întocmit în cauză, rezumându-se doar la a constata că salariații sunt îndreptățiți sa primească aceste drepturi salariale, ca mai apoi, în finalul hotărârii să respingă cererea privind acordarea primelor pe anul 2012, din dispozitiv însă lipsind aceste precizări

Potrivit art. 304 pct. 7 raportat la art. 261 pct. 1 Cod procedură civilă, exigența motivării impune prezentarea coerentă și efectivă a examenului critic al magistratului de natură sa susțină rezultatul deliberării, dar și concordanța argumentelor cu aspectele deduse în judecată de către parte.

Maniera extrem de succintă în care s-a exprimat instanța de fond în considerentele soluției face hotărârea dată criticabilă din perspectiva legalității, în măsura în care nu creează transparența asupra silogismului judiciar care explică și justifică dispozitivul și nu arată, la situația concretă supusa judecării, care a fost parcursul logic al concluziei exprimate. Motivarea este de esența hotărârilor și oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar. În hotărâre trebuie să fie arătate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților. În considerentele hotărârii, instanța trebuie să arate fiecare capăt de cerere și apărările părților, probele care au fost administrate, motivându-se pentru ce unele au fost reținute, iar altele înlăturate, excepțiile invocate și modul în care au fost ele soluționate.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeana privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, aceasta implica mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a se aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (a se vedea hot. CEDO din28.04.2005 în cauza Albina c. României și hot. CEDO dm 15.03.2007 în cauza Cheorghe c. României).

Or, în cauza, deși instanța a pronunțat o soluție care reprezintă fondul cauzei, este de observat că nicio afirmație a societății recurente nu a fost cercetată, iar obiecțiunile formulate la expertiză au fost respinse fără nicio argumentare, concluziile expertului fiind preluate aproape integral de către instanță, deși se putea observa că au existat erori de calcul matematic chiar și în ipotezele avute în vedere de către expert. Deși face o trecere în revistă a convențiilor încheiate între societate și Sindicat, care, în opinia recurentei - pârâte, ar fi necesitat o interpretare de către instanță, dată fiind divergența părților asupra aspectelor cuprinse în acestea, instanța de fond se rezumă la a constata că salariații sunt îndreptățiți la aceste drepturi salariale urmând a se dispune obligarea unității pârâte să plătească sumele menționate în raportul de expertiză A. C..

Mai mult decât atât, instanța de fond a respins toate obiecțiunile formulate de societate, fără a argumenta în vreun fel motivele pentru care au fost respinse ca atare, ca ulterior să revină asupra unor aspecte, respingând cererea reclamanților privind acordarea primelor pe anul 2012, raportat la data formulării acestei cereri.

Arată recurenta – pârâtă că soluționând cauza, instanța de fond a arătat într-un mod extrem de succint în ce sens s-a admis acțiunea, însă în considerentele sentinței recurate nu se cuprind motivele pentru care s-au înlăturat susținerile și argumentele formulate prin întâmpinare și pentru care au fost admise cererile formulate de reclamanți.

Deasemenea, lipsa precizărilor din dispozitivul sentinței privind modul de soluționare a fiecărui capăt de cerere și argumentația sumară din considerente nu dă instanței de control judiciar posibilitatea să analizeze temeinicia și legalitatea hotărârii atacate, constituind astfel un impediment în exercitarea dreptului la un proces echitabil. Se poate constata că din dispozitivul sentinței lipsesc precizări privind respingerea cererii de la pct. 6 al petitului acțiunii precum și cele referitoare la prima de P. pe anul 2012.

În raport cu art. 261 și art. 304 pct. 7 C. pr. civ. hotărârea, este casabilă dacă nu cuprinde, explicit, motivele admiterii sau respingerii fiecăreia din cererile făcute prin acțiune, nu se examinează probele și nu se răspunde la toate apărările formulate de părți, deoarece, în lipsa acestora, instanța de recurs nu poate analiza temeinicia și legalitatea hotărârii atacate (Î.C.C.J. Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6814 din 3 decembrie 2004).

Un alt argument în susținerea motivelor de recurs invocat de recurenta - pârâtă S.C. „R. S. ROMÂNĂ"" este acela că sentința recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă), întrucât instanța nu a ținut cont de convențiile încheiate între părți (Protocoale) ulterior semnării contractului colectiv de muncă pe unitate și care constituie o modificare a clauzelor contractuale inițiale și nici de aplicarea principiului „pro rata temporis” aplicabil începând cu luna august 2010, perioadă în care salariații lucrează cu contracte de muncă cu timp parțial.

Față de cererile de la pct. 1) și 2), majorarea salariilor începând cu anul 2009 și obligarea la plata diferențelor pentru anii 2009-2012, instanța de fond nu a ținut cont de convenția părților privind amânarea aplicării art. 4.13 din CCM cu privire la majorarea salarială - Protocolul încheiat în data de 30.01.2009. Prin Protocolul încheiat în data de 30.01.2009 și înregistrat sub nr. 899/30.01.2009, s-a convenit de comun acord ca aplicarea prevederilor art. 4.13 din CCM referitor la creșterea salariala cu 8% sa fie amânată după reluarea activității de producție, dată fiind modificarea circumstanțelor economice ale Rafinăriei față de cele avute în vedere atunci când a fost încheiat Contractul colectiv de munca pe unitate (clauzele contractuale au fost negociate de părți în situația funcționării normale a Rafinăriei la întreaga sa capacitate de producție). Actul încheiat între părți a fost adoptat prin consens și are caracter obligatoriu, conform art. 3 din Anexa nr. 8 din Contractul colectiv de muncă pe unitate, care prevedea că „comisia se va întruni la cererea oricăruia dintre membru săi, în termen de maxim 5 zile lucrătoare de la formularea cererii și va adopta hotărâri valabile prin consens, în prezența a unui număr de 3/4 din numărul total al membrilor (din care minim 2 reprezentanți ai sindicatelor". Având în vedere că activitatea de bază a rafinăriei nu s-a reluat, creșterea salariala prevăzută de art. 4.13 din CCM nu poate fi aplicată, urmând ca în momentul în care R. va reîncepe producția, să fie reluată și negocierea salariului cu reprezentanții salariaților, astfel cum s-a stabilit prin protocolului menționat.

Față de cererile de la pct. 3), acordarea primelor de vacanță pentru anii 2009-2011, instanța de fond nu a ținut cont de aplicarea principiului „pro rata temporis” aplicabil salariaților angajați cu contract de muncă cu timp parțial.

Referitor la prima de vacanță, aceasta se acordă salariaților care au dreptul la concediu de odihnă și este în strânsă legătură cu modul în care se stabilește și se acordă acest drept, avându-se în vedere și prevederile art.3.33 din CCM. Astfel, indemnizațiile de concediu s-au achitat conform art.3.27 CCM și art.150 din Codul muncii, proporțional cu timpul efectiv lucrat.

În anul 2009, au fost în medie un număr de 192 zile lucrătoare/ salariat, din care pe o perioadă de 90 zile contractele de muncă au fost suspendate în temeiul art.52 alin. d) - actualul art.52 alin. c) din Codul muncii republicat, aplicându-se prevederile OUG 28/2009; în anul 2010, au fost în medie un număr de 109 zile lucrătoare/ salariat, din care pe o perioadă de 90 zile contractele de munca au fost suspendate în temeiul art.52 alin.d) actualul art.52 alin.c) din Codul muncii, aplicându-se prevederile OUG 4/2010.

Pe durata întreruperii temporare a activității salariații au beneficiat de o indemnizație de minim 75% din salariul de bază, conform prevederilor art.53 din Codul muncii și ale contractului colectiv de muncă aplicabil.

Potrivit art. 145 alin.2 din Codul muncii, durata efectivă a concediului de odihna se acordă proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic. Conform art. 150 alin.2 din Codul muncii, îndemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu de care beneficiază salariatul, stabilite proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic însă art. 3.27 din Contractul colectiv de muncă pe unitate prevede că îndemnizația de concediu este egală cu media zilnică a veniturilor din luna în care se efectuează concediul de odihnă, multiplicată cu numărul de zile de concediu la care are dreptul salariatul, prevalând această dispoziție ca mai favorabilă salariatului.

Prin urmare, la calculul indemnizației de concediu s-a avut în vedere numărul de zile de concediu efectiv prin raportare la numărul de zile în care salariatul a desfășurat activitate în baza contractului individual de muncă.

Față de aceste dispoziții legale, se apreciază că societatea a acordat corect salariaților disponibilizați numărul de zile de concediu corespunzător zilelor lucrate efectiv în anii 2009 și 2010, și pe cale de consecință, și prima de vacanță aferentă.

În ceea ce privește rezultatele raportului de expertiză, recurenta - pârâtă apreciază că sumele stabilite de expert sunt calculate greșit, având în vedere următoarele considerente:

În primul rând, expertul a făcut aplicarea art. 3.25 din CCM fără să coroboreze prevederile acestuia cu celelalte prevederi ale contractului colectiv de muncă aflate în strânsă legătură, respectiv cu prevederile art. 3.23 și art. 3.33 din CCM, care aduc precizări în ceea ce privește modalitatea de acordare a concediului de odihnă pentru salariații care nu desfășoară activitate în unitate întregul an calendaristic la care se raportează concediul de odihnă, astfel, art. 3.23 ” Pentru salariații care se încadrează în muncă în timpul anului se va acorda concediul de odihnă proporțional cu perioada lucrată, în raport de vechimea în muncă" și art. 3.33 "În cazul în care, după ce salariatul a efectuat concediul de odihnă, contractul de muncă a încetat din vina sau inițiativa sa, acesta este obligat să restituie societății îndemnizația de concediu și prima de vacanță corespunzător perioadei lucrate”.

Prima de vacanță este un drept de protecție socială accesoriu și se acordă salariaților care au dreptul la concediu de odihnă și este în strânsă legătură cu modul în care se stabilește și se acordă acest drept, astfel încât cuantumul acesteia trebuie să reflecte perioada de timp efectiv lucrată într-un an și pentru care i se stabilește și dreptul la concediu de odihnă, în caz contrar ar însemna că un salariat care lucrează doar 6 luni într-un an, de exemplu, și efectuează doar jumătate din concediul de odihnă la care ar avea dreptul dacă ar lucra un an întreg să beneficieze de aceeași primă de vacanță ca și un alt salariat care lucrează întregul an la același angajator, situația celor doi salariați fiind astfel comparabilă, prin aplicarea principiului proporționalității, și nu similară (identică).

În al doilea rând, expertul nu a ținut cont de faptul că, după data de 16.08.2010 salariații expertizați în cauză au încheiate cu societatea contracte individuale de muncă cu timp parțial, norma de timp redusă fiind diferită de la salariat la salariat, în funcție de secția în care lucrează. Chiar dacă în contractul colectiv de muncă nu există o clauză expresă privitoare la regimul aplicabil salariaților cu normă de lucru redusă (part-time), expertul ar fi trebuit să aplice prevederile art.103 și următoarele din Codul muncii și art. 85 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii Chimiei și Petrochimie pentru anii 2010-2012 nr._ publicat în Monitorul Oficial nr. 8cc din 24.08.2010, „Angajatorul poate angaja salariați cu program de lucru corespunzător unei fracțiuni de normă. Drepturile salariaților ce lucrează în astfel de condiții se acordă proporțional cu timpul lucrat".

O interpretare extensivă și ad litteram a art.3.25 din CCM pe unitate în sensul acordării primei de vacanța în cuantumul stipulat oricărui salariat, indiferent de data la care începe sau îi încetează contractul de muncă în unitate din anul calendaristic în care se acordă concediul de odihnă și indiferent dacă este angajat cu normă de muncă întreagă sau cu fracțiune de normă ar conduce pe cale de consecință la apariția de discriminări între salariații care se pot afla în situații diferite.

Egalitatea în drepturi a salariaților angajați cu fracțiune de normă față de salariatul cu normă întreagă, garantată de Legea nr.53/2003, nu este absolută și nu presupune identitate de drepturi, intenția legiuitorului fiind aceea de a asigura deopotrivă protecția salariatului angajat cu normă de timp redusă în aplicarea principiului general al nediscriminării salariaților.

În al treilea rând, recurenta – pârâtă S.C. „R. S. ROMÂNĂ"" apreciază că expertiza a depășit obiectivele stabilite de către instanță, expertul stabilind cuantumul primei de vacanță și pentru anul 2012 deși aceasta nu a fost solicitată la plată și nu a făcut obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost aceasta completată prin cererea de modificare a acțiunii formulată de reclamant în data de 18.11.2012. În plus, expertiza a fost întocmită până la luna iulie 2012 în ipoteza în care salariații și-au efectuat deja concediul de odihnă, însă perioada de concedii de odihnă nu fuses epuizată de către toți salariații, astfel încât și sub acest aspect concluziile expertului sunt eronate.

Prin urmare, se apreciază recurenta – pârâtă că expertul ar fi trebuit să facă aplicarea art. 3.25 din CCM prin coroborare cu prevederile legale menționate acolo unde contractul colectiv de muncă nu era explicit, deoarece contractul colectiv de muncă pe unitate se completează de drept atât cu legislația muncii cât și cu contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior (pe ramură, în cazul de față).

Având în vedere că răspunsul la obiectivul nr. 2 a fost eronat, expertul făcând aplicarea art. 3.25 din CCM prin analogie, deși situația concretă a salariaților expertizați este diferită față de regula avută în vedere (salariatul cu norma de munca întreagă), un salariat cu fracțiune de normă neputând fi asimilat din punct de vedere al drepturilor unui salariat cu normă întreagă.

Față de cererile de la pct. 4), acordarea primelor de P. și de C. pentru anii 2009-2011, recurenta – pârâtă S.C. „R. S. ROMÂNĂ"" arată că acestea nu au putut fi efectiv achitate salariaților din lipsa disponibilităților bănești, societatea funcționând pe pierdere iar prioritatea a fost achitarea salariilor și a impozitelor și contribuțiilor sociale aferente, plata furnizorilor și a ratelor la creditele contractate, pentru a se putea asigura în continuare locuri de muncă salariaților și a se evita . comun acord cu S. Rafinorul (Protocol 2251/26.03.2009-Anexa 1) s-a convenit ca aceste suplimentări de venituri să fie amânate de la aplicare după ce societatea își va asigura o finanțare corespunzătoare prin reluarea activității de bază.

În condițiile în care activitatea producătoare de venituri era sistată, s-a considerat că prioritatea atât a salariaților cât și a patronatului era de a menține cât mai multe locuri de muncă și a se achita la timp toate salariile, impozitele și contribuțiile aferente.

Aceste drepturi suplimentare prevăzute în Contractul colectiv de muncă aveau rolul de stimulente pentru salariați atunci când activitatea societății era profitabilă, ceea ce începând cu anul 2009 nu s-a întâmplat, înregistrându-se pierderi financiare. Acordarea acestor stimulente în aceste condiții ar fi condus inevitabil la diminuarea mult mai drastică a numărului de salariați și la reducerea semnificativă a șanselor de redresare a societății.

În ceea ce privește rezultatele raportului de expertiză referitoare la primele de P. și de C., recurenta – pârâtă S.C. „R. S. ROMÂNĂ"" apreciază că sumele stabilite de expert sunt calculate greșit, având în vedere că expertul a determinat cuantumul acestora pentru perioada ulterioară datei de 16.08.2010 luând în calcul sumele care s-ar acorda unui salariat cu normă întreagă, interpretând prin analogie prevederile art. 6.7 din CCM.

Arată recurenta-pârâtă că, după cum a precizat, începând cu data de 16.08.2010 salariații expertizați au avut contracte de muncă cu timp parțial (part-time), fracțiunea de normă diferind de la salariat la salariat, în funcție de secția în care a lucrat. Această măsură de transformare a locurilor de muncă din posturi cu normă întreagă în posturi cu fracțiune de normă a fost luată de către angajator ca urmare a reducerii volumului de activitate în această perioadă și pentru a se asigura cât mai multe locuri de muncă salariaților societății, salariații exprimându-și acordul de a lucra cu normă de timp redusă prin semnarea actelor adiționale la contractele individuale de muncă.

Ținând cont de raționamentul logico-juridic și argumentația expusă anterior privind drepturile cuvenite salariatului cu fracțiune de normă, recurenta – pârâtă consideră că și în ceea ce privește primele de P. și de C., expertul ar fi trebuit să le stabilească proporțional cu fracțiunea de normă a contractului individual de muncă, după cum lucrează fiecare dintre salariații expertizați, făcând aplicarea prevederilor art.6.7 din CCM prin coroborare cu cele ale art.103 și urmat, din Codul muncii și art. 85 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii Chimiei și Petrochimie pentru anii 2010-2012 nr._ publicat în Monitorul Oficial nr. 8cc din 24.08.2010, respectiv „ Angajatorul poate angaja salariați cu program de lucru corespunzător unei fracțiuni de norma. Drepturile salariaților ce lucrează în astfel de condiții se acordă proporțional cu timpul lucrat".

Mai mult decât atât, din însăși economia textului articolului 6.7 din CCM se poate deduce intenția părților ca aceste prime să fie acordate în funcție de perioada efectiv lucrată dintr-un an calendaristic, o ipoteză contrară însemnând ca un salariat care lucrează de exemplu doar o lună pe an să aibă dreptul la același cuantum al primelor respective ca și un salariat care lucrează tot timpul anului, ceea ce ar conduce la apariția unei discriminări între salariați, aplicându-se o normă identică la situații diferite.

Totodată, expertul a cuprins în răspunsul la obiectiv din eroare și prima de P. pentru anul 2012, deși aceasta nu a făcut obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost completat prin cererea modificatoare depusă în instanță în data de 18.11.2012.

Această situație a fost de altfel consemnată de către instanță în considerentele acțiunii, omițând însă în dispozitiv precizarea referitoare la prima de P. pe anul 2012, menționându-se numai respingerea cererii privind plata primei de vacanță pe anul 2012.

Față de cererile de la pct. 5) privind obligarea societății la plata a 12, respectiv 13 zile/lunar în perioada 01.04-30.06.2009 și a 9 zile/lunar în perioada 01.07-31.10.2009, recurenta – pârâtă face următoarele precizări:

În ceea ce privește rezultatele Raportului de expertiză referitoare la stabilirea diferenței dintre salariul ce se cuvenea conform programului de muncă și procentul de 75% cât a fost plătit de societate, recurenta – pârâtă apreciază că sumele stabilite de expert sunt calculate greșit, având în vedere, în primul rând, răspunsul dat de către expert la obiectivul nr. 4, care s-a întemeiat exclusiv numai pe contractul colectiv de muncă, fără ca acesta să țină cont de protocoalele încheiate cu S. pentru perioadele 01.04.- 31.10.209, prin care au fost convenite anumite derogări de la CCM, în condițiile crizei economice. Toate protocoalele respective au fost depuse la dosarul cauzei și totodată puse la dispoziția expertului în data de 30.08.2012, cu ocazia expertizei.

Astfel, conform Protocolului nr. 2251/26.03.2009, încheiat cu S. Rafinorul în data de 26 martie 2009, comisia paritara constituita în temeiul art.3 din Anexa nr. 8 din (Contractul colectiv de muncă pe unitate a stabilit ca în perioadele respective, având în vedere și prevederile OUG 28/2009, pe perioada de întrerupere temporară a activității de producție, salariații să primească o indemnizație de minim 75% din salariul de baza, beneficiind de facilitățile acordate prin ordonanță. Actele încheiate între părți au fost adoptate prin consens și au caracter obligatoriu, constituind o modificare valabilă a prevederilor contractului de muncă pe unitate, fiind opozabile tuturor salariaților, indiferent dacă aceștia sunt membrii de sindicat sau nu, după cum este prevăzut la art. 9 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă (în vigoare la acea dată). Art. 3 din Anexa nr. 8 din (Contractul colectiv de muncă pe unitate prevede următoarele: "Comisia se va întruni la cererea oricăruia dintre membrii săi, în termen de max. 5 zile lucrătoare de la formularea cererii și va adopta hotărâri valabile prin consens, în prezența a minim 3/4 din numărul total al membrilor (din care min. 2 reprezentanți ai sindicatelor)". Hotărârile astfel luate au fost aplicate la nivel de unitate tuturor salariaților, în temeiul raporturilor colective de muncă.

Prin aceste acorduri, clauza prevăzută de art. 4.15 din contractul colectiv de muncă a fost modificată, în sensul că în perioada de întrerupere temporară a activității, salariații vor fi prezenți în unitate un număr de zile stabilit de comun acord cu S., fiind la dispoziția angajatorului, conform prevederilor art. 52 alin. 2 din Codul muncii în vigoare la acea dată. Din foile colective de prezență solicitate de expert nu putea reieși decât prezența în unitate a salariaților, neputându-se stabili care dintre aceștia au desfășurat efectiv activitatea specifică postului său, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 4.15 lit. c). Pe de altă parte, însăși redactarea acestei clauze este în contradicție cu situația în care intervine, și anume suspendarea contractului individual de muncă pe perioada întreruperii temporare a activității, deoarece desfășurarea de activități conform fișei postului nu poate coexista în același timp cu suspendarea contractului, una excluzând-o pe cealaltă.

În al doilea rând, expertul trebuia sa răspundă la obiectivul stabilit de instanță prin raportare la cererea de chemare în judecată, răspunsul trebuind să stabilească diferențele solicitate de reclamant la pct.3 al petitului cererii de chemare în judecată. Potrivit susținerilor reclamanților, în perioada de întrerupere temporară a activității conform art.52 alin. 1 lit. d din Codul muncii (șomaj tehnic) din intervalul aprilie - octombrie 2009 salariații au fost prezenți în unitate desfășurând activități specifice postului, solicitând pentru aceștia plata integrală a tuturor drepturilor bănești pentru 12 zile/ lunar, în situația personalului care lucrează în ture și 13 zile/lunar, personalului de zi, pentru perioada 01.04- 10.06.2009 și, respectiv, 9 zile/lunar pentru perioada 01.07.-31.10.2009.

Din explicațiile expertului prezentate în Raport privind modul de calculul nu reiese clar care este această diferență care trebuia acordată, acesta tratând în mod global perioada cuprinsă între 01.04._10 fără a fi evidențiate distinct diferențele solicitate de către reclamanți la pct. 5 al petitului cererii de chemare în judecată.

În al treilea rând, dintr-o sumară verificare a algoritmului de calcul utilizat de expert se poate constata că sumele în cauză au fost calculate greșit, ca sumă dintre salariul de 100% corespunzător zilelor în care salariații au fost prezenți la lucru (12/13 zile lunar în perioada aprilie - iunie 2009, respectiv, 9 zile lunar în perioada iulie - octombrie 2009) și indemnizația de 75% deja plătită de angajator în perioada respectivă, în loc să se determine diferența rezultată dintre salariul de 100% corespunzător zilelor în care salariații au fost prezenți la lucru și indemnizația de 75%, respectiv 75% + sporul de vechime, sume plătite de angajator în perioada respectivă.

Cu alte cuvinte, din rezultatele stabilite de expert reiese că pentru zilele în care au fost prezenți în unitate, salariații în cauză vor fi plătiți de două ori: atât cu indemnizația de șomaj tehnic care le-a fost achitată de către societate în perioadele respective, cât și cu salariul corespunzător locului de muncă, ceea ce conduce la o îmbogățire fără justă cauză. Pe de alta parte, în perioadele respective contractele de muncă au fost suspendate, astfel încât dacă salariații solicită plata drepturilor salariale pentru zilele în care au fost prezenți în unitate, atunci nu mai pot beneficia și de îndemnizația de șomaj tehnic pentru zilele respective, dacă se consideră că raporturile de muncă au fost reluate în zilele respective.

Potrivit calculelor expertului validate de instanța de fond prin sentința recurată societatea a fost obligată să plătească salariaților 175% din drepturile care li se cuveneau în condiții de activitate normală, deși în perioada respectivă activitatea a fost întreruptă din cauze economice, depășindu-se astfel ceea ce s-a cerut, respectiv diferența aferentă zilelor în care au fost prezenți în unitate și considerate a fi lucrate, ceea ce constituie motivul recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod proc. Civilă, cu precizarea că toate erorile de calcul constatate în expertiza efectuată de către expert A. C. au fost depuse la dosarul cauzei, evidențiindu-se pentru fiecare salariat diferențele rezultate.

În concluzie, având în vedere motivele de fapt și de drept expuse, recurenta – pârâtă S.C. „R. S. ROMÂNĂ"" solicită să admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare cu refacerea expertizei contabile în cauză, iar în subsidiar, respingerea cererile reclamanților.

Intimatul-reclamantul S. I. RAFINORUL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează :

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată și precizată reclamantul S. I. Rafinorul, prin reprezentantul său legal - președinte S. G. a chemat în judecată pe pârâta S.C. S. Româna S.A. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata către fiecare membru de sindicat, astfel cum sunt nominalizați în tabelul anexat acțiunii, a drepturilor bănești prevăzute în contractul colectiv de muncă, după cum urmează:

  1. majorarea salariului de bază cu 8 % începând cu data 01.01.2009 până în prezent și în continuare,cât timp acestea vor fi reglementate prin CCM pe unitate, acordarea retroactiva a diferențelor dintre sumele care ar fi rezultat lunar, aplicând majorarea de 8% și cele efectiv plătite;
  2. recalcularea, după aplicarea majorării cu 8% a salariilor, începând cu data de 01.01.2009, prin indexări lunare succesive cu indicele de inflație comunicat de I.N.S. și acordarea retroactivă a diferențelor dintre salariile cuvenite și cele efectiv plătite, începând cu data de 01.01.2009 până în prezent și în continuare ;
  3. acordarea primelor de vacanță pentru anii 2009, 2010 și 2011 salariaților –membrilor de sindicat care nu au fost disponibilizați și care în prezent sunt în activitate, drept prevăzut de art. 3.25 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar pentru salariații ale căror contracte individuale de muncă au încetat, plata diferenței între cuantumul primei de vacanță la care ar fi avut dreptul conform CCM pe unitate și cea efectiv plătită (conform precizării acțiunii – fila 66 dosar fond)
  4. acordarea primelor de Paști și de C. pentru anii 2009, 2010, 2011 și 2012, astfel cum ar rezultă după recalcularea salariilor de bază, în conformitate cu cele precizate în petitul 1 din acțiune;
  5. plata pentru perioada 1.04.2009 – 30.06.2009 – 12 zile lunar pentru personalul care lucrează în ture și 13 zile lunar pentru personalul, iar în perioada 01.07.2009 – 31.10.2009 – 9 zile pe lună pentru fiecare salariat având în vedere ca în perioada 1.04.2009 – 31.10.2009 salariații au avut contract individual de muncă suspendat, fără încetarea raporturilor de muncă, prin decizii ale angajatorului emise lunar pentru întreruperea temporara a activității din motive economice;
  6. obligarea societații să revină la programul normal de lucru de 8 ore, întrucât, pentru salariații rămași în unitate s-a dispus modificarea timpului de muncă din cel normal în timp parțial, fapt ce constituie o încălcare a dispozițiilor art. 3.1 din contractul colectiv de muncă.

În ceea ce privește fondul pretenției dedus judecății prin primele două capete de cerere Curtea apreciază că în mod legal și întemeiat instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art.4.13 din C.C.M. pe unitate, potrivit cărora începând cu data de 01.01.2009, salariul de bază trebuia majorat cu un procent de 8%, întrucât convențiile încheiate de societate cu sindicatul nu vizau renunțarea la acest drept ci doar amânarea aplicării acestei clauze contractuale.

Pentru calculare tuturor drepturilor salariale solicitate, la data de 3.05.2012 instanța de fond a încuviințat pentru reclamant efectuarea unui raport de expertiză tehnică de specialitate în domeniul organizarea muncii, salarizare, normare să stabilească pentru fiecare reclamant care nu a încheiat tranzacție cu societatea cuantumul salariului de bază majorat cu 8% începând cu data de 01.01.2009 recalcularea acestor majorări începând cu data de 01.01.2009 prin indexări lunare succesive cu indicele de inflație, cuantumul primelor de vacanță pentru anii 2009 -2010 pentru salariații care până în prezent nu au fost disponibilizați și sunt încă în activitate, cuantumul primelor de Paști și C. pentru anii 2009 -2010 după recalcularea salariilor de bază, stabilirea diferenței dintre salariul ce se cuvenea conform programului de muncă și procentul de 75% cât a fost plătit de unitate.

La data de 18.05.2013, fila 112 dosar de fond, reclamantul S. Rafinorul Câmpina SA a formulat precizări prin care a arătat că prin cererea de modificare a cererii introductive a solicitat ca drepturile salariale care fac obiectul captelor 1 și 2 din cerere să fie acordate începând cu 01.01.2009 și până în prezent și în continuare cât timp acestea vor fi reglementate prin CCM la niveld de unitate, iar în ceea ce privește primele de Paști și C. s-a menționat că le-au solicitat pentru anii 2009 – prima Paști și C., 2010 - prima Paști și C. -, 2011 prima P. și C.- și 2012 doar prima de P.. În consecință, au solicitat completarea obiectivelor raportului de expertiză în raport de aceste solicitări, completare încuviințată de instanța de judecată la termenul din data de 31.05.2012,

La data de 19.11.2012 recurenta – pârâtă S.C. R. S. Română SA a formulat obiecțiuni detaliate la raportul de expertiză efectuat de expert tehnic judiciar de specialitate A. C., pe care instanța de fond le-a respins în ședința publică din data de 19.11. 2012 cu motivarea succintă că expertul s-a conformat obiectivelor stabilite de instanță, argumentânu-și lucrarea efectuată.

Curtea reține ca este nefondat motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 6 C.pr.civ. în sensul că instanța de fond a acordat salariaților drepturi suplimentare față de cele solicitate constând în prima de vacanță pentru anul 2012 și prima de P. pentru acest an.

Astfel, în primul rând experta A. C. a calculat în plus față de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată și completată la data de 18.11.2011 – fila 65 dosar de fond și apoi la data de 18.05._, doar cuantumul primei de vacanță 2012, însă prin sentința pronunțată instanța de fond, observând acest aspect a înlăturat obligarea pârâtei la plata primei de vacanță pentru anul 2012. Prima de P. 2012 a făcut în mod întemeiat obiectul calculului prin raportul de expertiză, întrucât aceasta nu a făcut obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost completată prin cererea modificatoare depusă la data de 18.11.2011 ( și nu 18.11.2012 cum se arată în mod greșit în motivele de recurs) deoarece nu era scadentă la data formulării cererii de completare a acțiunii- anul 2011, însă a devenit scadentă la data de 18.05.2012 când a fost solicitătă prin precizarea la acțiune și, pe cale de consecință, și prin solicitarea de se completa obiectivele raportului de expertiză.

În ceea ce privește critica privind acordarea primei de vacanță pentru anii 2009 -2011 cu nerespectarea principiilor proo rata temporis aplicabil salariaților angajați cu contract de muncă cu timp parțial, precum și prin raportare la numărul de zile în care angajatul a desfășurat activitate în baza contractului individual de muncă, instanța reține că acesta este parțial fondată, în raport de perioada de referință .

Art. 150 din Codul muncii prevede că pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. Indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu și se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu. Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate se stabilește că indemnizația de concediu este egală cu media zilnică a veniturilor din luna în care se efectuează concediul de odihnă, multiplicată cu numărul de zile de concediu la care are dreptul salariatul .

De asemenea, conform art. 145 din codul muncii durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare, iar durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabilește în contractul individual de muncă, cu respectarea legii și a contractelor colective aplicabile, și se acordă proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic.

În speță, însă nu este în discuție indemnizația de concediu, care, în conformitate cu prevederile mai sus menționate se calculează raportat la salariul de bază și la timpul efectiv lucrat, ci prima de vacanță, care are un regim juridic deosebit. Potrivit art.3,25 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate S. Română SA „începând cu 1 ianuarie, anul în curs, pentru fiecare salariat înaintea plecării în concediul de odihnă se va acorda o primă de vacanță. Prima de vacanță va fi egală cu cu salariul minim pe economie în valoare netă și se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu ”.

După cum se poate observa, în mod judicios experta A. C. nu a ținut seama la stabilirea primei de vacanță de perioadele pentru care contractul individual de muncă a fost suspendat datorită întreruperii temporare a activității societății, întrucât din prevederile art. 3.25 a CCM la nivel de unitate rezultă că stabilirea cuantumului primei de vacanță sau dreptul la acordarea acesteia nu sunt condiționate de timpul efectiv lucrat în unitate anterior nașterii dreptului .

Însă în ceea ce privește perioada ulterioară datei de 16.08.2010, în măsura în care salariații expertizați au încheiat cu societatea contracte individuale de muncă cu timp parțial, experta trebuia să facă aplicarea în cauză a normelor legale incidente, respectiv. art. 103 și următoarele din Codul muncii și art. 85 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul Ramurii Chimie și Petrochimie și să reducă cuantumul primei de concediu, proporțional cu fracțiunea de normă lucrată.

În ceea ce privește plata primelor de P. și C. la nivelul unui salariu de bază mediu, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 6.7. din același contract colectiv de muncă la nivel de unitate „ se va acorda o sumă echivalentă cu un salariu de bază mediu lunar pe unitate cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C., proporțional cu perioada de angajare din an”. În consecință sunt fondate criticile formulate recurenta- pârâtă în sensul că în mod greșit experta a calculat sumele datorate intimaților – pârâți de către societatea recurentă, fără a avea în vedere perioada de angajare din an.

Referitor la drepturile salariale solicitate pentru perioada 01.04._09 cât salariații au avut contractul individual de muncă suspendat, prin decizii lunare ale angajatorului emise lunar pentru întreruperea temporară a activității din motive economice, Curtea reține că, potrivit art. 52 alin.1 lit. d din Codul muncii contractul indvidual de muncă poate fi suspendat din intiativa angajatorului în cazul întreruperii temporare a activității, fără încetarea raportului de muncă, în special pentru motive economice, structurale sau similare.

Potrivit art. 53 din Codul muncii pe durata întreruperii temporare a activității angajatorului se suspendă plata salariului, prin salariu înțelegând salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri (art. 155 din Codul Muncii), dar salariații beneficiază de o indemnizație plătită din fondul de salarii ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, aflându-se la dispoziția angajatorului, acesta având oricând posibilitatea să dispună reînceperea lucrului. Conform art. 43 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007 -2010 prin negocieri la nivelul instituției se va stabili modul concret de realizare a prevederii de a rămâne la dispoziția unității, prezenți în incinta unității în așteptarea reluării activității, sau la domiciliu, de unde să poată fi convocați de societate.

Suspendarea contractului individual de muncă are ca efect, potrivit art. 49 alin. 2 din Codul muncii, suspendarea prestării muncii de către salariat și a plății drepturilor de natură salarială de către angajator.

Potrivit art. 49 din Codul muncii pe durata suspendării pot continua sa existe alte drepturi și obligații ale părților .

Conform Protocolului nr. 2251/26.03.2009 încheiat între S.C. R. S. Română SA Câmpina și S. I. Rafinorul s-a hotărât pentru luna aprilie 2009 întreruperea temporară a activității rafinăriei și plata către salariați a indemnizației de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat. Pentru asigurarea pazei, securității și siguranței instalațiilor până la reînceperea activității, precum și pentru executarea unor lucrări de reparații și întreținere la instalații, utilaje și echipamente, s-a convenit ca salariații să rămână la dispoziția angajatorului, cu prezența la locul de muncă câte 12 zile /lună pentru personalul care lucrează la schimb și câte 13 zile / lună pentru personalul care lucrează de zi. S-a mai convenit amânarea acordării primei de Paști după încasarea TVA –ului de la ANAF.

Printr-un al doilea Protocol din data de 3 iulie 2009 s-a hotărât întreruperea în perioada 01-31 iulie 2009 a activității rafinăriei fără încetarea rapoartelor de muncă ale salariaților și prezența personalului în societate câte 9 zile pentru asigurarea pazei, securității și efectuarea unor activități generatoare de venituri. Curtea reține că pentru perioada 01.04._09 părțile au încheiat și alte protocoale, hotărând în cele din urmă disponibilizarea unei părți din salariați, iar pentru salariații rămași în unitatea prestarea muncii cu timp parțial .

Din verificarea deciziilor de suspendare a contractelor individuale de muncă depuse la filele 72 și urm. din dosarul de fond, Curtea constată că suspendarea a operat, de regulă, doar pentru anumite perioade de timp în decursul unei luni, astfel că pentru restul perioadei din luna respectivă, chiar în decizia de suspendare se prevede că salariatul va fi prezent la lucru și va beneficia de toate drepturile salariale stabilite prin contractul colectiv de muncă.

În consecință, apar întemeiate doar în parte obiecțiunile formulate de pârâta –recurentă și reiterate prin motivele de recurs în sensul că pentru perioada 01.04._09 cât timp salariații au arătat că au avut contractul individual de muncă suspendat în temeiul art. 52 alin. 1 lit. d din Codul muncii nu pot fi plătite drepturi salariale pentru zilele în care a operat suspendarea temporară a muncii, urmând ca expertul să verifice de la caz la caz în ce măsură și pentru ce perioadă nu a operat suspendarea contractului individual de muncă pentru fiecare salariat în parte, conform deciziilor depuse la dosar.

În ceea ce privște algoritmul de calcul ce va utilizat de expert se poate constata că nu este greșit a se efectua suma dintre salariul corespunzător zilelor în care salariații au fost prezenți la lucru și indemnizația de 75% deja plătită de angajator în perioada respectivă pentru zilele din lună în care a operat suspendarea în lunile în care angajatorul a decis suspendarea contractelor doar pentru cateva zile din luna respectivă, însă pentru lunile în care contractul individul de muncă a fost suspendat în totalitate nu se pot solicita drepturi salariale ci doar indemnizația de 75 % din salariul de bază corespunzător locului de mucă respectiv.

Referitor la situația învederată de recurentă în sensul că începând cu data de 16.08.2010 salariații expertizați au avut contracte de muncă cu timp parțial, astfel că și drepturile salariale suplimentare trebuiau reduse raportat la această situație, respectiv proporțional cu fracțiunea de normă a contractului individual de muncă, Curtea reține că potrivit prevederilor art. 106 din Codul muncii salariatul încadrat cu contract de muncă cu timp parțial se bucură de drepturile salariaților cu normă întreagă, în condițiile prevăzute de lege și de contractele colective de muncă aplicabile. Drepturile salariale se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile stabilite pentru programul normal de lucru.

Din actele și lucrările dosarului nu reiese care sunt membrii de sindicat care au prestat activitate cu norma redusă la jumătate și pentru ce perioadă, dar din protocoalele încheiate de societate cu sindicatul rezultă că s-a convenit continuarea activității în această modalitate, fiind indubital că pentru aceste situații atât drepturile salariale trebuie reduse la rândul lor, în cazul prestării muncii cu jumătate de normă

Pentru toate aceste considerente Curtea apreciază că în mod neîntemeiat și în dezacord cu dispozițiile din Codul muncii și contractul colectiv de muncă la nivel de unitate instanța de fond nu a admis în parte obiecțiunile la raportul de expertiză, în limita celor mai sus menționate.

În consecință, pentru a nu priva părțile de dublul grad de jurisdicție și pentru ca expertul desemnat să răspundă la obiecțiunile apreciate fondate și să recalculeze drepturile salariale precum și pe cele suplimentare solicitate Curtea consideră necesar a se casa cu trimitere sentința pronunțată de instanța de fond în vederea refacerii raportului de expertiză de către același expert, sau, la solicitarea părților, de către un alt expert de specialitate .

În plus apare fondat și motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C.pr.civ. prin care se afirmă argumentația sumară din considerente hotărârii cu privire la motivele admiterii sau respingerii fiecăreia din cererile făcute prin acțiune, examinarea probelor și lipsa argumentării respingerii apărărilor formulate de părți, în lipsa cărora instanța de recurs nu poate analiza temeinicia și legalitatea hotărârii atacate.

În concluzie, în baza disp. art. 312 alin. 3, art. 304 1și art. 304 pctele 7 și 9 C.pr.civ. Curtea urmează să admită recursul formulat și să caseze sentința recurată, trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru refacerea raportului de expertiza salarizare.

La rejudecarea cauzei, instanța de fond urmează să aibă în vedere și celelalte motive de recurs invocate de recuenta - pârâta din prezenta cauză, iar expertul la refacerea raportului de expertiză urmează să examineze și calculul drepturilor salariale efectuat de societatea recurentă, în limita celor mai sus menționate.

În baza disp. art. 7231 C.pr.civ. Curtea urmează să restituie către recurentă cauțiunea în sumă de_,80 RON achitată prin chitanța_/1 . nr._/18.03.2013 emisă de CEC Bank, întrucât suspendarea executării s-a dispus doar până la soluționarea recursului .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta S.C. S. ROMÂNĂ S.A., cu sediul în Câmpina, .. 15, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 5497 din 3 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul - reclamantul S. I. RAFINORUL, cu sediul în Câmpina, .. 15, județul Prahova.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Dispune restituirea cauțiunii în sumă de_,80 RON achitată prin chitanța_/1 . nr._/18.03.2013 emisă de CEC Bank către recurentă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 23 aprilie 2013.

Președinte Judecători

E.-S. L. V.-A. P. C. P.

Grefier

G. C.

Red.SEL/Tehnored.GC

2 ex./27.05.2013

d.f. Tribunal Prahova nr._

j.f.A. G. H.

Operator de date cu caracter personal nr.notificare 3120/2006

← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 661/2013....  Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1216/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI