Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 661/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 661/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 7734/114/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 661
Ședința publică din data de 18 martie 2013
Președinte - C.- P. B.
Judecător - A.-C. B.
Judecător - E. S.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „C. MARFĂ”- SUCURSALA M.-CENTRUL ZONAL MARFĂ G., cu sediul în G., ., județul G., împotriva sentinței civile nr. 23/07 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu reclamanții M. I., C. M. I., ambii cu domiciliul procesual ales la CABINET INDIVIDUAL AVOCAT N. L., cu sediul în G., ., . și pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „C. MARFĂ” S.A, cu sediul în București, ..38, sector 1 .
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și învederează că, prin însăși cererea de recurs, pârâta a solicitat judecata în lipsă. Totodată, se menționează că, în dimineața ședinței de judecată, intimații-reclamanți au depus la dosar, prin intermediul serviciului registratură, concluzii scrise, în două exemplare, înregistrate sub nr. 6281/18.03.2013, în finalul cărora se solicită judecata în lipsă.
Curtea, constatând că atât prin cererea de recurs cât și prin concluziile scrise depuse la dosar s-a solicitat de către părți judecata în lipsă, dând eficiență dispozițiilor imperative reglementate de art. 242 alin. 2 Cod proc. civilă, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului, iar după deliberare decide următoarea soluție:
CURTEA ,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul B. sub nr._, reclamanții M. I. și C. M. I. au chemat în judecată pe pârâtele Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. Marfă” SA și Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. Marfă” - Sucursala M. - Centrul Zonal Marfă G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la stabilirea, actualizarea cu rata inflației cu începere de la data nașterii dreptului până la data plății efective și acordarea drepturilor bănești reprezentând diferența de salariu rezultată dintre salariul de bază brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de art. 41 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, valabil pentru anii 2008-2010 și sumele efectiv primite în perioada decembrie 2009 - decembrie 2010, pentru reclamantul M. I. și decembrie 2009 - data încetării contractului de muncă în cazul reclamantului C. M. I., precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, a arătat reclamantul M. I. că are calitatea de salariat al pârâtei Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. Marfă”- Sucursala M. - Centrul Zonal Marfă G., iar reclamantul C. M. I. a fost salariat până în luna martie 2010, când a fost concediat.
Pentru anii 2009 și 2010 au fost negociate și încheiate contracte colective de muncă între S. C. Marfă SA și sindicatele reprezentative ale salariaților.
Astfel, potrivit art. 41 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, valabil pentru 2008 - 2010 s-au stabilit coeficienți minimi de ierarhizare pentru categoriile de salariați din ramura transporturi.
Prevederile CCMRT 2008 - 2010 sunt obligatorii pentru toate societățile din transporturi indicate în anexa nr. 5, inclusiv pentru pârâtă care figurează la poziția nr. 2 și în conformitate cu art. 3 alin. 1, art. 113 alin. 1, art. 114, art. 115 și art. 119, din contract, avea următoarele obligații:
- începând cu data de 01.01.2008, la negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, să accepte ca bază de la care să înceapă negocierea salariului minim brut pe unitate să fie de 700 lei, deoarece drepturile prevăzute în contractul la nivel de ramură sunt considerate minime;
- adaptarea contractului la nivel de unitate, în cazul în care era încheiat înainte de semnarea, înregistrarea și publicarea contractului la nivel de ramură, acolo unde prevederile erau sub minimul stabilit la nivel de ramură;
- să pună de acord și prevederile contractele individuale de muncă cu acest contract la nivel de ramură.
Au arătat reclamanți că, pârâtele nu și-au respectat aceste obligații, negocierea la stabilirea salariului minim brut pe unitate începând de la valori mai mici, respectiv: 570 lei pentru perioada 01.07.2008 – 31.03.2010 și 600 lei pentru perioada 01.04.2010 – 31.12.2010.
Drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă care își produce efectele față de toți salariații, conform art. 969 - 970 Cod civil, art. 241 Codul muncii și art. 11 alin. 1 din Legea nr. 130/1996.
Fiind vorba de un contract colectiv de muncă, executarea clauzelor înscrise în acesta este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea părții care se face vinovată de aceasta, așa cum prevăd art. 236, art. 243 Codul muncii și art. 30 din Legea nr. 130/1996.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Codului muncii, Contractul colective de muncă la nivel de ramură transporturi 2008-2010, Legea nr. 130/1996 și Codul civil, reclamanții solicitând judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă.
La dosar, reclamanții au depus, în copie, carnete de muncă, acte de identitate, contractele colective de muncă.
Pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând, în esență, că la nivelul unității au fost încheiate Contracte colective de muncă pe anii 2008-2009, 2009-2010, obligatorii pentru părțile contractante. Reclamanții aveau posibilitatea să solicite instanței competente constatarea nulității clauzelor din contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior care conțin drepturi la nivel inferior celor stabilite prin contractele la nivel superior, pe durata existenței contractului colectiv de muncă, potrivit art. 268 alin. 1 pct. d Codul muncii.
La dosar, pârâta a depus, în copie, extras al contractului colectiv de muncă, procese verbale din data de 25.05.2009 și respectiv, din data de 03.06.2009.
Prin sentința civilă nr. 23/7 ianuarie 2013, Tribunalul B. a admis acțiunea formulată de reclamanții M. I. și C. M. I., a obligat pârâtele să plătească reclamanților drepturile salariale, reprezentând diferența dintre salariile la care aveau dreptul, calculate în funcție de salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei, prevăzut de art. 41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010 și salariile încasate efectiv, pentru perioada decembrie 2009 - decembrie 2010, pentru reclamantul M. I., respectiv pentru perioada decembrie 2009 - data încetări contractului individual de muncă, în cazul reclamantului C. M. I., sume actualizate cu rata inflației până la data plății efective.
Au fost obligate pârâtele la câte 200 lei, cu titlu de cheltuielile de judecată, către fiecare reclamant.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat următoarele:
Reclamantul M. I. are calitatea de salariat al societății pârâte, însă reclamantul C. M. I. a fost salariat al societății pârâte.
Art. 41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 prevede coeficienții minimi de ierarhizare pentru categoria de salariați, iar în alin. 3 lit. a se prevede că salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie / lună este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
La lit. b al aceluiași articol se prevede că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi stipulat la art. 40 pct. 3 lit. a pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv.
A reținut instanța de fond că, potrivit întâmpinării pârâta a recunoscut că, în perioada ce face obiectul cauzei, salariul de bază minim brut a fost cel negociat la nivel de unitate și nu cel negociat la nivel de ramură transporturi și consideră că prevederile acestor contracte sunt aplicabile și nu cele ale Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, nefiind solicitată constatarea nulității clauzelor din contractele de la nivel inferior.
Rezultă din actul adițional la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2009/2010 că salariul de bază brut corespunzător coeficientului de ierarhizare 1 a fost de 600 lei și nu se 700 lei cum se prevedea în Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Apărarea pârâtei nu poate fi reținută, față de dispozițiile art. 236 alin. 4 Codul muncii și art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituind legea părților, fiind obligatorii pentru părțile contractuale.
În conformitate cu prevederile art. 238 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă:
„(1) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
(2) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
(3) La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal”.
Pe de altă parte, art. 37 din Codul muncii, consacră principiul negocierii individuale și colective a contractelor de muncă, iar în cuprinsul art. 38 din același cod sunt indicate, într-o modalitate imperativă, limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului.
În același sens, potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996 republicată (în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă analizate în cauză) contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
Pe de altă parte, așa cum se statua expres în dispozițiile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, republicată, „clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate”.
Toate normele legale anterior menționate consacră caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, caracter garantat constituțional și prin art. 41 alin. 5 din Constituția României conform căruia: „Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate”.
Ca atare, a reținut instanța de fond, orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractelor colective de muncă încheiate la nivel superior, iar în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective prin care au negociat, în favoarea angajatului, drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt lovite de nulitate, în condițiile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, în vigoare la datele analizate în prezenta cauză.
Astfel, contractele colective de muncă se constituiau într-un sistem ierarhic, în vârful căruia se afla contractul colectiv de muncă la nivel național, iar la baza lui, contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate.
Având caracter obligatoriu, rezultă că drepturile salariaților sunt cele stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, în cauză la nivel de ramură, în cazul în care la nivel de unitate, respectiv de grup de unități au fost stabilite drepturi la un nivel inferior, iar salariații nu pot renunța la cele care, în temeiul legii, au fost statuate prin negocierile colective.
De altfel, și în jurisprudența Curții Constituționale s-a accentuat obligativitatea respectării, în negocierile colective, a drepturilor minimale consacrate în favoarea salariaților prin dispozițiile legii și prin contractele colective încheiate la nivel superior.
S-a statuat, prin Deciziile Curții Constituționale nr. 380/2004, nr. 294/2007, definitive și general obligatorii: „Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale.”
Atâta timp cât prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior (în cauză, la nivel de ramură) s-au stabilit anumite drepturi în favoarea salariaților, aceștia nu pot renunța la ele, negocierea clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel inferior, în cauză, la nivel de unitate, fiind posibilă numai peste nivelul minimal al drepturilor recunoscute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Raportat la aceste considerente instanța constată că pârâta avea obligația ca, în perioada ce face obiectul cauzei să stabilească salariile în funcție de salariul de bază minim brut stabilit prin art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, de 700 lei.
Prevederile acestui contract colectiv de muncă sunt aplicabile pârâtelor, pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. Marfă” SA fiind menționată în Anexa nr. 5 a Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, poz. 2, ca unitate la care se aplică prevederile acestuia.
În consecință, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâtele să plătească reclamanților drepturile salariale, reprezentând diferența dintre salariile la care aveau dreptul, calculate în funcție de salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei, prevăzut de art.41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și salariile încasate efectiv, pentru perioada decembrie 2009 – decembrie 2010, în cazul reclamantului M. I., respectiv pentru perioada decembrie 2009 – data încetări contractului individual de muncă, în cazul reclamantului C. M. I., sume actualizate cu rata inflației până la data plății efective.
În conformitate cu art. 275 Codul muncii cu referire la art. 274 și art. 277 Cod procedură civilă a obligat pârâtele la câte 200 lei, cu titlu de cheltuielile de judecată, către fiecare reclamant, reprezentând onorariu apărător.
Văzând și dispozițiile art. 214 și art. 216 din Legea nr. 62/2011 raportat la art. 78 pct. 1 Cod procedură civilă.
Împotriva sentinței civile nr. 23/7 ianuarie 2013, pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. Marfă” SA București – Sucursala M. – Centrul Zonal Marfă G. în termenul legal a declarat recurs, criticând soluția ca netemeinică și nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041 Cod pr. civilă.
Susține recurenta, pe fondul cauzei, referitor la diferența de salariu, ca instanța de control judiciar să analizeze legalitatea și temeinicia fondului cauzei și să respingă acțiunea ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 268 alin. 1 lit. d din Codul muncii, republicat, „cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pol fi formulate pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract colectiv de muncă ori ale unor clauze ale acestuia”.
Consideră că, pe perioada în care reclamanți solicită diferența de salariu, între salariul de bază minim brut negociat la nivel de unitate și cel negociat la nivel de ramură transporturi, a existat la C. Marfă SA contract valabil încheiat la nivel de unitate pe anii 2008 - 2010 ale cărui prevederi sunt obligatorii pentru părți, salariul astfel negociat fiind menționat și în contractul individual de muncă al reclamanților.
Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2007 - 2008, încheiat la nivel C. Marfa SA și înregistrat la M.M.S.S.F. - D.M.P.S. sub nr. 1632/29.03.2007 s-a aplicat pentru perioada 29.03._08, iar CCM pe anii 2009 - 2010, încheiat la nivel C.F.R. Marfa SA și înregistrat la M.M.S.S.F. - D.M.P.S. sub nr. 1632/29.03.2007, s-a aplicat pentru perioada 04.06.2009 - până la 31.01.2011.
Contractul Colectiv de munca imediat superior, este CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar înregistrat ia M.M.S.S.F. - D.M.P.S. sub nr. 2836/28.02.2006, aplicabil pentru anii 2006 - 2008, cu valabilitatea prelungită prin act adițional nr. 370/20.06.2008, pentru anii 2009/2010, de unde rezultă că pentru perioada în care reclamanții își solicită dreptul au existat la societate, contracte de muncă unde era prevăzută clasa I de salarizare, clauză negociată de parți prin semnarea CCM-urile la nivel de unitate despre care a făcut vorbire anterior.
Ca atare, față de prevederile art. 268 alin.(l) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, rezultă că cererea ar fi fost întemeiată daca s-ar fi solicitat anularea clasei I de salarizare prevăzută de Anexa nr. 1 la CCM la nivel de unitate C.F.R. Marfa valabil pentru anii 2007 - 2008 și 2009 -2010 și înlocuirea cu dispozițiile mai favorabile ale art. 41 alin. 3 lit. a din CCM la nivel de R. Transporturi pe anii 2008 - 2010.
Raportat la dispozițiile art. 247 din Codul muncii obligația legală de a aplica dispozițiile CCM încheiat la nivel superior incumbă doar in cazul în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă.
De asemenea, dispozițiile art. 37 din Codul muncii, dispun faptul că, ”drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă”.
Susține că, prin aplicarea clasei 1 de salarizare s-a aplicat clauza cea mai favorabilă întrucât, nivelul clasei 1 de salarizare din CCM încheiate la nivelul C.F.R. Marfa 2009 – 2010 (600 lei) este superioară clasei 1 de salarizare din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pentru anii 2006, 2008, 2009, 2010 (care a fost de 450 lei brut, iar urmare modificării Anexei nr. 1 din contract prin act adițional nr. 370/20.06.2008, începând cu perioada 01.07.2008, valoarea clasei 1 de salarizare a fost stabilită de părțile contractante la 570 lei).
Astfel, conform dispozițiilor art. 247 din Codul Muncii, clasa de salarizare ar putea fi înlocuită, cel mult, cu nivelul clasei 1 de salarizare prevăzut de Anexa 1 la CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar prelungit prin act adițional și pentru anii 2008 - 2010, prevederile CCM la nivel de R. Transporturi aplicându-se în cazul în care nu ar fi existat CCM la Nivel de G. de Unități
Pe cale de consecință, salariul fiind un drept de natură consensuală și suspus negocierii, atât timp cât pentru perioada 2007 - 2008 și 2009 - 2010, a existat încheiat la nivel de unitate contract colectiv de muncă, unde în Anexa nr. 1 s-a stabilit de către părțile semnatare nivelul clasei 1 de salarizare, consideră că obligația sa la înlocuirea acesteia cu valoarea prevăzuta de art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008 - 2010 este netemeinică si nelegală.
Având în vedere prevederile contractuale invocate mai sus și aplicabile în perioada în care reclamanți solicită diferența de salarii, solicită ca instanța să constate că drepturile cuvenite acestora în temeiul contractului colectiv de muncă și celui individual de muncă au fost plătite în mod corespunzător, societatea pârâtă onorându-și obligațiile asumate întocmai și la timp.
Pentru toate aceste considerente a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare, ci s-au depus concluzii scrise de către intimați-reclamanți M. I. și C. M..
Examinând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, în raport de criticile formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea reține că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Deși recurenta precizează că au existat două contracte colective de muncă respectiv Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2007 - 2008, încheiat la nivel C. Marfa SA și înregistrat la M.M.S.S.F. - D.M.P.S. sub nr. 1632/29.03.2007, iar CCM pe anii 2009 - 2010, încheiat la nivel C.F.R. Marfa SA și înregistrat la M.M.S.S.F. - D.M.P.S. sub nr. 1632/29.03.2007, s-a aplicat pentru perioada 04.06.2009 - până la 31.01.2011, trebuie menționat că orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractelor colective de muncă încheiate la nivel superior.
În cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective prin care au negociat, în favoarea angajatului, drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt înlăturate.
Așadar, contractele colective de muncă se constituie într-un sistem ierarhic în vârful căruia se află, în prezent, contractul colectiv la nivelul sectoarelor de activitate, iar la baza lui, contractele de la nivelul angajatorilor.
Atâta timp cât prin lege sau/și prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior (în speță, la nivel de grup de unități și ramură) s-au stabilit anumite drepturi în favoarea salariaților, aceștia nu pot renunța la ele, negocierea clauzelor contractului individual de muncă sau a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel inferior, în speță, la nivel de unitate, fiind posibilă numai peste nivelul minimal al drepturilor recunoscute în lege și/sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Potrivit art. 41 alin. 3 litera a din CCM la nivel de ramură pe anii 2008 – 2010, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie pe lună, este de 700 lei, fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
De menționat este că, în art. 3 alin. 1 din același CCM se precizează că, clauzele acestui contract colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în unități cu activități de transporturi și conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora, iar în alin. 3 s-a precizat că, în situația în care s-a încheiat un contract colectiv de muncă la nivel de unitate sau grup de unități înaintea semnării, înregistrării și publicării prezentului CCM, cele de la nivel inferior se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau ale cărui clauze nu se regăsesc incluse.
În această situație în mod corect instanța de fond a obligat recurenta la plata diferențelor salariale dintre salariile încasate și cele la care aveau dreptul, în funcție de salariul de bază minim brut de 700 lei, până în anul 2010 drepturi prevăzute în Contractul Colectiv de Munca la nivel de ramură din Transportul Feroviar.
Pentru argumentele expuse în precedent, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „C. MARFĂ”- SUCURSALA M.-CENTRUL ZONAL MARFĂ G., cu sediul în G., ., județul G., împotriva sentinței civile nr. 23/07 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu reclamanții M. I., C. M. I., ambii cu domiciliul procesual ales la CABINET INDIVIDUAL AVOCAT N. L., cu sediul în G., ., .. III, ., județul G. și pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „C. MARFĂ” S.A, cu sediul în București, ..38, sector 1 .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 martie 2013.
Președinte, Judecători,
C.-P. B. A.-C. B. E. S.
Grefier,
C. C.
Red. ES
Tehnored. DV
2 ex./19.03.2013
d.f._ – Tribunalul B.
j.f. A. M. D.
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3120/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
