Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2363/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2363/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 795/120/2013
ROMÂNIA
C. DE A. PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 2363
Ședința publică din data de 25 septembrie 2013
Președinte - E. S.
Judecător - V.-I. S.
Judecător - A.-C. B.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta C. de A. Ploiești, cu sediul în municipiul Ploiești, .. 4, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 624/14 martie 2013 pronunțată de T. Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantele I. M. și B. B., ambele cu domiciliul procesual ales la sediul Tribunalului Dâmbovița, din Târgoviște, Calea București, nr. 3, județul Dâmbovița și pârâții M. Justiției, cu sediul în municipiul București, ., sector 5, Tribunalului Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea București, nr. 3, județul Dâmbovița și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul București, ., sector 5 – prin Administrația Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr. 166, județul Dâmbovița.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că, prin însăși cererea de recurs, pârâta a solicitat judecata în lipsă.
C., constatând că prin cererea de recurs s-a solicitat de către pârâtă judecata în lipsă, dând eficiență dispozițiilor legale imperative reglementate de art. 242 alin. 2 Cod proc. civilă, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului, iar după deliberare decide următoarea soluție:
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ reclamantele I. M. și B. B. au solicitat în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, T. Dâmbovița, C. de A. Ploiești și Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate în baza titlurilor executorii și neachitate până în prezent, începând cu data de 01.06.2005 și până la data plății efective.
În motivarea cererii s-a arătat că, prin sentința civilă nr. nr. 2209/07.12.2009 pronunțată de T. Dâmbovița în dosarul nr._, modificată în parte prin decizia nr. 390/02.03.2010 pronunțată de C. de A. Ploiești, sentința civilă nr. 1083/26.11.2007 pronunțată de T. B. în dosarul nr._, astfel cum a fost lămurită și îndreptată prin încheierea din data de 21.04.2010, pârâții au fost obligați la plata sumelor de bani reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % și sporul de stres de 50 %, executarea silită și plata sumelor de bani ce erau datorate fiind suspendată, ulterior plata fiind eșalonată prin diverse acte normative.
Reclamantele au invocat dispozițiile OG nr. 5/2001 privind procedura somației de plată care prevăd în mod expres posibilitatea actualizării creanței, dobânzilor, majorărilor sau penalităților datorate la data plății efective, precizând că actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc și a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
De asemenea, potrivit art. 1535 din Noul cod civil „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.”
În prezent, Ordonanța nr. 13/24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar prevede în art. 1 că „Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești. Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie. Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.” Rata dobânzii legale remuneratorii se raportează la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României. Cea penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.
A mai fost invocată și Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L48 din 23 februarie 2011 care își propune ca scop stabilirea prin legislația statelor membre a unor mecanisme suficient de persuasive pentru ca autoritățile publice să execute în termen cât mai scurt obligația de plată a prețului bunurilor/prestațiilor.
S-a precizat că actualizarea creanței are caracter compensatoriu ce rezidă în faptul că prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală. În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești. Deci, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde si alte daune ce au caracter compensatorii si care sunt menite sa acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanței datorata inflatiei, dupa ce aceasta a ajuns la scadenta. Valoarea acestuia din urma prejudiciu ar consta în diferenta dintre valoarea nominala a creantei si valoarea sa reala la data executarii. Actualizarea în functie de rata inflatiei este fundamentata pe natura si scopurile diferite ale celor doua institutii; dobânda este pretul lipsei de folosinta, iar actualizarea cu rata inflatiei urmareste pastrarea valorii reale a obligatiei banesti.
În drept, OG 5/2001, OG 13/2011, art. art. 1535 din Noul cod civil, Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L48 din 23 februarie 2011, cât și practica judiciară respectiv Decizia nr. 304/04.02.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Comercială, cât și Minuta Comisiei de Unificare a practicii judiciare în materie civilă din 10.03.2010, punctul 15, paginile 8-9.
Au fost depuse la dosar sentințele civile menționate în cuprinsul cererii introductive.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că acest minister nu trebuie confundat cu statul român și cu bugetul de stat, rolul său fiind de a elabora politicile bugetare, fiind un simplu terț care nu are atribuții privind salarizarea reclamanților.
Pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că pretențiile sunt parțial prescrise, putând fi acordate numai pentru o perioadă de 3 ani anterior introducerii acțiunii.
Pe fond pârâtul a solicitat respingerea acțiunii deoarece reclamanții au obținut deja repararea prejudiciului prin acordarea de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până data plății efective, astfel că prin acordarea dobânzii legale s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei. A mai arătat că în speță creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență și că legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, conform art. 1 din OUG nr. 71/2009.
Prin sentința civilă nr. 624/14 martie 2013, T. Dâmbovița a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, invocată de acesta și a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale pasive față de acest pârât. A admis excepția prescripției acțiunii, invocată de pârâtul M. Justiției pentru perioada 1.06._10 și a respins acțiunea ca prescrisă pentru această perioadă. A admis în parte acțiunea formulată de reclamante și a obligat pe pârâți la plata dobânzii legale pentru sumele datorate în baza titlurilor executorii sentința civilă nr. 2209/07.12.2009 pronunțată de T. Dâmbovița în dosarul nr._, modificată prin decizia nr. 390/02.03.2010 pronunțată de C. de A. Ploiești, respectiv sentința civilă nr. 1083/26.11.2007 pronunțată de T. B. în dosarul nr._, de la scadența fiecărei sume, dar nu mai devreme de 24.01.2010 și până la plata efectivă.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, invocată de acesta prin întâmpinarea depusă la dosar, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată, având în vedere că între celelalte instituții chemate în judecată pentru plata dobanzii legale și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar.
Este adevărat că în cadrul procesului bugetar Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia, prin urmare excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Finanțelor Publice a fost apreciată de tribunal ca întemeiată și s-a dispus respingereas acțiunii față de acest pârât.
In ceea ce priveste exceptia prescriptiei actiunii, invocata de paratul M. Justiției prin intampinare, tribunalul a retinut ca potrivit dispozitiilor 2517 NCC „termenul prescriptiei este de trei ani daca legea nu prevede un alt termen”.
In cauza, a precizat prima instanță, reclamantele au solicitat ca paratii sa fie obligati la plata dobanzii legale incepand cu 01.06.2005, iar actiunea a fost introdusa in data de 24.01.2013, la mai mult de trei ani de la data solicitarii.
In raport de textul de lege mentionat mai sus, tribunalul a constatat ca exceptia prescriptiei este intemeiata si a constatat ca reclamantele au dreptul de a solicita dobanda legala doar din ultimii trei ani anteriori introducerii actiunii de fata, astfel ca a retinut ca fiind prescris dreptul pentru perioada 1.06._10.
Pe fondul cauzei, tribunalul a retinut ca prin sentința civilă nr. 2209/07.12.2009 pronunțată de T. Dâmbovița în dosarul nr._, modificată prin decizia nr. 390/02.03.2010 pronunțată de C. de A. Ploiești au fost obligati paratii să plătească reclamantelor sporul de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația lunară de încadrare pentru perioada 30 octombrie 2006 la zi și în continuare pana la . Legii nr. 330/2009, sumele urmând să fie actualizate în raport de rata inflației, iar pe pârâtul T. Dâmbovița să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă.
Prin sentința civilă nr. 1083/26.11.2007 pronunțată de T. B. în dosarul nr._ au fost obligati paratii să plătească reclamantelor sporul de stres de 50%, calculat la salariul de baza brut pentru perioada 26.04.2004 la zi și în continuare pana la . Legii nr. 330/2009.
In drept, a motivat instanța de fond, potrivit dispozitiilor art. 1535 alin. 1 NCC „În cazul în care o sumã de bani nu este plãtitã la scadențã, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadențã pânã în momentul plãții, în cuantumul convenit de pãrți sau, în lipsã, în cel prevãzut de lege, fãrã a trebui sã dovedeascã vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul sã facã dovada cã prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plãții ar fi mai mic.”
Avand in vedere textul de lege mentionat mai sus, tribunalul a constatat intemeiata cererea, in sensul ca reclamantele au dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin neplata sumelor de bani ajunse la scadenta.
F. de cele ce preced, tribunalul a admis in parte actiunea si a obligat paratii M. Justiției, Tribunalului Dâmbovița și C. de A. Ploiești la plata dobânzii legale pentru sumele datorate în baza titlurilor executorii sentința civilă nr. 2209/07.12.2009 pronunțată de T. Dâmbovița în dosarul nr._, modificată prin decizia nr. 390/02.03.2010 pronunțată de C. de A. Ploiești, respectiv sentința civilă nr. 1083/26.11.2007 pronunțată de T. B. în dosarul nr._, de la scadența fiecărei sume, dar nu mai devreme de 24.01.2010 și până la plata efectivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. de A. Ploiești, criticând-o de nelegalitate și netemeinicie, în sensul art. 304 pct. 7 – 9 Cod proc. civilă.
Pârâta a apreciat că instanța de fond nu a avut în vedere împrejurarea că în cauză sunt aplicabile dispozițiile OUG nr. 71/2009, iar plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31.12.2011 se va realiza după o procedură de executare special prevăzută în actul normativ.
Recurenta a arătat că actualizarea sumelor datorate conform titlurilor executorii se putea realiza în cadrul executării silite în momentul plății eșalonate, conform OUG nr. 71/2009.
S-a apreciat că reclamantele au obținut deja repararea prejudiciului prin acordarea de daune interese, astfel că prin acordarea dobânzii legale s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără justă cauză.
Totodată, pârâta a precizat că sumele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, legiuitorul stabilind termene suspensive de executare prin reglementarea unor proceduri speciale de executare.
Nu în ultimul rând, a susținut pârâta, instanța de fond nu a avut în vedere nici dispozițiile art. 14 alin. 2 din Legea nr. 500/2003.
Recurenta a invocat și decizia pronunțată de CEDO la data de 4 septembrie 2012 în Cauza D. și alții împotriva României, prin care instanța europeană a apreciat că echilibrul între interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, iar eșalonarea plății de către Guvern în calitatea sa de debitor, printr-o . acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat România, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamanților.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Intimatele nu au formulat întâmpinare, deși au fost citate cu această mențiune.
Examinând sentința atacată sub aspectul criticilor aduse, dar și din perspectiva art. 3041 Cod proc. civilă, ce permite examinarea cauzei sub toate aspectele, C. apreciază ca fondate recursurile declarate, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei motivări a deciziei:
In ce priveste criticile formulate de catre recurenta, privind pronuntarea de catre instanta de fond a unei hotarari cu incalcarea disp. Art. 304 pct. 7-8 din C. pr. Civ, C. constata ca, in realitate acestea vizeaza gresita aplicare a legii, iar acestea se circumscriu motivului de recurs reglementat de pct. 9 al art. 304 Cod proc. civilă, prin prisma caruia se va analiza prezentul recurs .
Conform textului de lege menționat, o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legi, fie atunci când nesocotește o normă de drept substanțial procedural, fie atunci când interpretează greșit norma juridică aplicabilă.
Motivul de recurs invocat subzistă în cauză, doar din perspectiva încălcării dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009, ale Legii nr. 230/2011 și a dispozițiilor art. 1535 NCC, norme juridice care au relevanță și incidență în speța dedusă judecății.
In acest sens, C. reamintește că, prin Legea nr. 230/2011 pentru aprobarea OUG nr. 79/2009 s-a instituit o procedură specială de executare a sumelor menționate în titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar (ipoteză aplicabilă intimatelor persoane fizice din cauză), conform căreia, plata acestor sume se va face în cinci tranșe, după cum urmează: în anul 2012 – 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 – 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 – 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 – 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 – 35% din valoarea titlului executoriu.
Această procedură specială de executare a fost contestată în fața CEDO, instanța europeană statuând, prin hotărârea pronunțată în Cauza D. ș.a. contra României, că cererile formulate sunt neîntemeiate, întrucât eșalonarea plăților de către Guvernul României, în calitatea sa de debitor, realizată printr-o . acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat România începând cu anul 2008, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamanților.
În acest context, reținând valabilitatea „procedurii speciale de executare” instituită de Statul român, C. constată că în mod eronat judecătorul fondului nu a avut în vedere, deși a făcut trimitere la cele două acte normative menționate în precedent, momentul la care creanțele invocate de reclamante deveneau scadente, conform graficului de eșalonare creat de guvern.
C. notează, sub acest aspect, că la momentul pronunțării instanței de fond nu se putea discuta de existența unor creanțe exigibile, decât pentru tranșa reprezentând 5% din valoarea titlului executoriu, a cărei plată s-a efectuat în anul 2012, respectiv prin tranșa aferentă anului 2013, în cuantumul achitat la momentul pronunțării sentinței definitive.
Instanța de fond nu putea dispune obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferentă sumelor ce urmau să se achite ulterior momentului la care s-a pronunțat, întrucât creanțele respective deveneau scadente, conform celor două acte normative, la date ulterioare – aferente intervalului 3.04.2013 – 2016, nefiind îndeplinită, prin urmare, condiția sine qva non a exigibilității creanței, impusă de art. 1535 Cod civil („în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la data scadenței, până în momentul plății”).
În considerarea acestor argumente de drept și de fapt, C. stabilește incidența cazului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, urmând a proceda, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1, 2 și 3 Cod proc. civilă, la admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței, în sensul că plata dobânzii legale se va face numai pentru sumele ajunse la scadență conform O.U.G. nr. 71/2009, la momentul pronunțării sentinței civile nr. 624/2.04.2013 a Tribunalului Dâmbovița, astfel cum s-a menționat în paragrafele precedente.
În acest context vor fi reținute celelalte dispoziții ale sentinței, referitoare la soluția de admitere a excepțiilor invocate în cauză.
C. va înlătura, ca nefondate, celelalte critici formulate de recurenta, reținând că, prin acordarea dobânzii legale nu se poate discuta despre o dublă reparare a prejudiciului, cu consecința unei îmbogățiri fără just temei a reclamantelor și intervenientei, întrucât reprezintă noțiuni cu natură juridică distinctă.
C. notează, sub acest aspect, că măsura actualizării sumei, la momentul plății, corespunzător indicelui de inflație, este justificată de aducerea la zi a sumei datorate, în raport de creșterea prețurilor și de scăderea puterii de cumpărare a banilor, în timp de dobânda legală este acordată pentru acoperirea beneficiului nerealizat și anume pentru faptul că suma de bani datorată nu a putut fi folosită în perioada de timp pentru care se acordă dobânda.
De asemenea, C. apreciaza ca nu se poate discuta nici despre o eventuală ignorare a dispozițiilor art. 14 alin. 2 din Legea nr. 500/2003 privind finanțele publice, astfel cum a pretins recurenta C. de A. Ploiești, dispozițiile art. 1535 Noul Cod Civil neputând fi înlăturate pe motiv că bugetul de stat nu a prevăzut o astfel de cheltuială, o astfel de apărare fiind de natură să pună în discuție însuși dreptul persoanei de acces la un tribunal și la un proces echitabil, statuat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
F. de toate aceste considerente, in temeiul disp. Art. 312 C. pr. Civ, C. va admite recursul, va modifică în parte sentința civilă nr. 624/14 martie 2013 pronunțată de T. Dâmbovița, în sensul că plata dobânzii legale se va face numai pentru sumele ajunse la scadență, conform OUG nr. 71/2009, la momentul pronunțării sentinței civile nr. 624/14.03.2013 a Tribunalului Dâmbovița.
C. va menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de pârâta C. de A. Ploiești, cu sediul în municipiul Ploiești, .. 4, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 624/14 martie 2013 pronunțată de T. Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantele I. M. și B. B., ambele cu domiciliul procesual ales la sediul Tribunalului Dâmbovița, din Târgoviște, Calea București, nr. 3, județul Dâmbovița și pârâții M. Justiției, cu sediul în municipiul București, ., sector 5, Tribunalului Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea București, nr. 3, județul Dâmbovița și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul București, ., sector 5 – prin Administrația Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr. 166, județul Dâmbovița și în consecință:
Modifică în parte sentința civilă nr. 624/14 martie 2013 pronunțată de T. Dâmbovița,în sensul că plata dobânzii legale se va face numai pentru sumele ajunse la scadență, conform OUG nr. 71/2009, la momentul pronunțării sentinței civile nr. 624/14.03.2013 a Tribunalului Dâmbovița.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 septembrie 2013.
Președinte, Judecători,
E. S. V.-I. S. A.-C. B.
Grefier,
C. C.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
Red. VIS
Tehnored. CC
2 ex/_3 oct. 2013.
d.f. nr._ T. Dâmbovița
j.f. R. M.
| ← Anulare act. Decizia nr. 2205/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
