Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1073/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1073/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 2809/120/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ-
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1073
Ședința publică din data de 16 aprilie 2013
Președinte - M. I. G.
Judecători - V. G.
- A. P.
Grefier - J. Părcălăbescu
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de reclamantul A. G., domiciliat în municipiul Târgoviște, ., . împotriva sentinței civile nr.2400 pronunțată la 28 noiembrie 2012 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA S. DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, ., nr.68, județ Dâmbovița.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din 3 aprilie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, pentru a da posibilitatea intimatei să formuleze concluzii scrise, potrivit art. 156 alin. 2 C.pr.civilă, a amânat pronunțarea la 10 aprilie 2013, când, având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea la 16 aprilie 2013, dată la care a dat următoarea soluție:
CURTEA ;
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ reclamantul A. G. a chemat în judecată pe pârâta Direcția S. Dâmbovița, solicitând să fie obligată aceasta la reprimirea de îndată la muncă a reclamantului pentru a-și relua activitatea în baza contractului de muncă aflat încă în ființă și la plata drepturilor bănești ce i se cuvin pentru perioada aprilie 2011-data reprimirii la muncă.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este încadrat la Direcția S. Dâmbovița de peste 10 ani, în funcția de șef formație exploatare și ca urmare a unei lipse în gestiune a materialului lemnos primit spre exploatare a fost retrogradat ca muncitor calificat, cu diminuarea corespunzătoare a salariului, post în care și-a desfășurat activitatea până în luna martie 2011 când a fost în concediu de odihnă.
A mai susținut reclamantul că după efectuarea concediului de odihnă, acesta s-a prezentat la serviciu, însă șeful de ocol –inginer B. M. i-a spus să plece acasă fiindcă i s-a desfăcut contractul de muncă, aspect pe care reclamantul nu îl cunoștea, neprimind nici o decizie de desfacere a acestuia și considerând că atitudinea pârâtei reprezintă un abuz față de el.
Pârâta a depus la dosar o întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, întrucât reclamantul a formulat cerere pentru aprobarea concediului de odihnă la 18.03.2011 pentru 10 zile, dar nu s-a mai prezentat la lucru din data de 01.03.2011, aspect adus la cunoștința angajatorului prin adresa nr.2039/24.03.2011 a Ocolului Silvic Târgoviște, motiv pentru care s-a dispus convocarea salariatului în vederea realizării cercetării disciplinare prealabile în două rânduri, dar procedura s-a întors cu mențiunea că destinatarul lipsește de la domiciliu, procedându-se la desfacerea contractului de muncă al acestuia ca urmare a absentării nemotivate de la serviciu, astfel că nu se mai impune reintegrarea acestuia în atare situație.
Reclamantul și-a completat cererea de chemare în judecată (fila 72) în sensul că a contestat și decizia nr.471/20.05.2011 emisă de pârâtă, solicitând anularea acesteia, șeful de ocol B. M. spunându-i la începutul lunii aprilie 2011 că nu trebuie să mai vină la serviciu și că va primi decizia de concediere, iar înscrisul ce reprezintă cererea de concediu prezentat de pârâtă este fals, fiind modificată data de începere din 21 în 01 și nefiind îndeplinită procedura convocării pentru efectuarea cercetării disciplinare, negăsirea sa la domiciliu având un motiv întemeiat pentru că putea fi internat în spital sau aflat într-o altă situație ce nu îi permitea ridicarea corespondenței, invocându-se încălcarea dispozițiilor art.251 din Codul muncii, republicat.
S-a mai arătat și faptul că decizia de concediere produce efecte de la data comunicării, astfel că i se datorează și despăgubiri.
Pârâta a depus întâmpinare la cererea completatoare prin care a arătat că modificarea cererii de concediu a fost operată chiar de către reclamant, care a aflat ulterior că neprezentarea sa la locul de muncă începând cu 01.03.2011 va fi operată ca absență nemotivată, iar motivarea îi profită doar acestuia, care nu putea pleca în concediu până nu se asigura că cererea i-a fost aprobată, iar absentarea de la serviciu este dovedită cu pontajul lunii martie, afirmațiile făcute de reclamant în cererea completatoare nefiind dovedite și nefiind logice.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 2400 pronunțată la 28 noiembrie 2012, Tribunalul Dâmbovița a respins acțiunea-completată, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit contractului individual de muncă nr.15/30.06.2005 reclamantul a fost încadrat pe o perioadă determinată ca primitor-distribuitor începând cu 04.07.2005 la Direcția S. Târgoviște, ulterior devenind șef formație exploatare, iar prin decizia nr.644/10.09.2010 a fost retrogradat în funcția de muncitor – silvicultor pentru o perioadă de 6 luni, începând cu 13.09.2010.
S-a mai reținut că acesta a formulat o cerere pentru aprobarea a 10 zile din concediul de odihnă pe anul 2011, datată 18.03.2011, când a primit viza „de acord”, cerere înregistrată sub nr.1917/18.03.2011(fila 46), despre care susține că i-ar fi fost modificată în privința datei de începere, el menționând data de 21.03 și modificându-i-se cu 01.03.
Din ștatul de salarii al lunii martie 2011, tribunalul a reținut că acesta a absentat începând cu 01.03.2011, motiv pentru care s-a întocmit un raport de către șeful de formație P. A., în sensul că reclamantul nu s-a mai prezentat la lucru începând cu 01.03.2011, procedându-se la convocarea reclamantului pentru efectuarea cercetării disciplinare, la 30.03.2011, convocare ce a fost comunicată în două rânduri, din confirmările de primire depuse la dosar rezultând că reclamantul nu a fost găsit la domiciliu nici la 31.03. 2011 și nici la 14.04.2011.
Tribunalul a mai reținut că s-a emis decizia nr.471/20.05.2011, prin care reclamantul a fost concediat conform art.264 lit.f din Codul muncii, începând cu data de 21.05.2011, adresa Ocolului Silvic Târgoviște fiind înregistrată la Direcția S. Dâmbovița, competentă să ia măsura concedierii reclamantului, la data de 20.05.2011 sub nr.5210, astfel că s-a aplicat această măsură în termenul de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință, prevăzut de art.252 alin.1 din Codul muncii, republicat.
Cât privește motivul concedierii, tribunalul a constatat că, într-adevăr, reclamantul a absentat nemotivat de la serviciu începând cu 01.03.2011, iar cererea sa de concediu este formulată la 18.03.2011, chiar acesta precizând că a solicitat . la data de 21.03.2011 și că i s-ar fi făcut o modificare cu 01.03.2011 pe care nu o recunoaște, modificare care, însă, nu l-ar fi vătămat pe reclamant, din contră, l-ar fi avantajat întrucât a fost formulată la 18.03.2011.
De asemenea, tribunalul a apreciat că dovada absentării nemotivate a reclamantului rezultă din ștatul de plată pe luna martie 2011, coroborat cu depoziția martorului P. A., audiat chiar la propunerea reclamantului care a arătat că de la începutul lunii martie 2011 acesta nu s-a mai prezentat la serviciu, drept pentru care l-a sfârșitul lunii l-a pontat absent, interesându-se despre acesta la muncitorii din formație, însă fiind de negăsit, venind cu cererea de concediu la data de 18.03.2011, perioadă în care a sesizat verbal pe șeful de ocol, compartimentul protecția muncii și salarizare că reclamantul absentează nemotivat.
S-a mai reținut că același martor a arătat că și după ce a venit cu cererea de concediu nu s-a mai prezentat la serviciu, astfel că nu sunt dovedite susținerile reclamantului în sensul că nu a fost primit la serviciu.
Referitor la neefectuarea cercetării disciplinare prealabile, invocată de reclamant, tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată, întrucât reclamantul a fost convocat în scris pentru cercetarea disciplinară, conform art.251 din Codul muncii, republicat, iar neprezentarea acestuia nu a avut un motiv obiectiv și a dat dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Astfel, angajatorul a făcut demersuri pentru a-l convoca în două rânduri pe reclamant, însă dovezile de comunicare au purtat mențiunea că acesta nu a fost găsit la domiciliu, procedură apreciată ca valabilă, câtă vreme reclamantul nu a făcut dovada că s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă de prezentare la cercetarea disciplinară prealabilă sau de a primi corespondența.
Conchide instanța că necomunicarea deciziei de sancționare a salariatului în cel mult 5 zile de la data emiterii nu atrage nulitatea acesteia, această sancțiune nefiind prevăzută de art.252 din Codul muncii republicat, cu atât mai mult cu cât acesta nu s-a mai prezentat la sediul angajatorului, iar corespondența a fost returnată anterior datorită lipsei acestuia de la domiciliu.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A. G. care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civilă.
Se susține că în mod greșit instanța a reținut că societatea pârâtă a respectat legea în ceea ce privește efectuarea cercetării disciplinare prealabile, deoarece l-a convocat pe reclamant la sediul său de două ori, pe 31.03. 2011 și 14.04.2011, însă acesta nu s-a prezentat, întrucât, în realitate, ambele plicuri au fost restituire de factorul poștal cu mențiunea că destinatarul nu a fost găsit la domiciliu.
Ca atare, atât timp cât corespondența a fost restituită, reclamantul nu a avut cunoștință despre convocarea pârâtei și nu avea cum să se prezinte la sediul societății.
Apreciază recurentul că în mod eronat instanța a reținut că procedura este valabilă, atât timp cât nu s-a făcut dovada că reclamantul s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a se prezenta la cercetarea disciplinară prealabilă sau de a primi corespondența.
A mai arătat recurentul că dacă prima convocare s-a făcut pe 31.03.2011, cercetarea disciplinară a fost declanșată de pârâtă în urma sesizării sale de către Ocolul Silvic Târgoviște prin adresa nr.2039/24.03.2011, deci data de 24.03.2011 reprezintă momentul în care pârâta a luat la cunoștința despre săvârșirea abaterii
disciplinare și de atunci curge termenul de 30 de zile prevăzut de art.252 alin.l din Legea nr.53/2003, modificata, și nu de la data de 20.05.2011, așa cum în mod greșit a reținut instanța.
Nu se poate reține că pârâta a emis decizia de concediere în aceeași zi în care a fost încunoștințată despre săvârșirea abaterii disciplinare de către reclamant, deoarece cercetarea disciplinară prevăzută de lege este ulterioară luării la cunoștință de către angajator a abaterii disciplinare.
Prin urmare, consideră recurentul, decizia de concediere este lovită de nulitate, întrucât este emisă cu încălcarea dispozițiilor art.251 și 252 din Legea nr.53/2003.
În ceea ce privește temeinicia deciziei de concediere, recurentul arată că probele administrate conduc la concluzia că pârâta a fabricat înscrisuri pentru a-și justifica măsura ilegală.
Astfel, înscrisurile pe care își fundamentează instanța concluziile - bonul de lucru și statul de plată pentru luna martie 2011- au fost emise de pârâtă, putând fi întocmite astfel încât să corespundă scopului urmărit de aceasta.
S-a reținut de către instanță că reclamantul a absentat nemotivat toată luna martie 2011, deși s-a făcut dovada că pe data de 18.03.2011 s-a prezent la sediul ocolului, unde a înregistrat cererea de concediu.
Singurul înscris emanat de la reclamant este cererea înregistrată sub nr. 1917/18.03.2011, prin care se solicita 10 zile de concediu de odihnă, începând cu data de 21.03.2011, însă și acest act a fost falsificat prin modificarea datei, din 21, în 01.
Cu toate acestea, susține recurentul, instanța a apreciat că această modificare nu l-ar fi vătămat, ci din contră, l-ar fi avantajat, concluzie ilogică, deoarece, dacă s-ar fi urmărit motivarea absențelor, cererea de concediu nu ar fi fost făcută pentru 10 zile, ci pentru 14 zile și ar fi fost datată, de la bun început, cu 01.03.2011, și nu cu 21.03.2011, pentru ca apoi să se modifice data.
Referitor la depoziția martorului P. A., recurentul susține că aceasta trebuie apreciată ca sinceră doar parțial, deoarece este salariatul pârâtei și deține aceeași funcție pe care a avut-o și el înainte de concediere.
Se mai susține că, deși prin adresa nr.4246/15.06.2011 Ocolul Silvic Târgoviște transmite pârâtei că decizia nr.471/20.05.2011 nu a putut fi comunicată, deoarece reclamantul nu a putut fi contactat, iar plicul trimis prin poștă a fost returnat cu mențiunea "destinatar lipsă domiciliu", instanța apreciază ca decizia de concediere a fost legal comunicată.
Dispozițiile art.252 alin.3 din Legea nr.53/2003, modificată, prevăd că decizia produce efecte de la data comunicării și de la această dată se socotește termenul în care salariatul sancționat are dreptul să formuleze contestația împotriva sancțiunii aplicate.
Consideră recurentul că, atât timp cât decizia nr.471/20.05.2011, prin care a fost concediat, i-a fost comunicată la data de 06.06.2012, odată cu întâmpinarea formulată de pârâtă, fără să i se dea posibilitatea să își exprime punctul de vedere, nu se poate susține că pârâta și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, iar decizia conține elementele stabilite de art.252 din Legea nr.53/2003.
Învederează recurentul că societatea, timp de peste un an, l-a privat de dreptul a munci și de a beneficia de asigurări sociale, de sănătate și de șomaj.
În raport de motivele invocate, se solicită admiterea recursului și modificarea sentințe, în sensul de a se admite acțiunea, așa cum a fost completată.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată următoarele:
Criticile formulate, astfel cum au fost expuse mai sus sunt nefondate, urmând a fi respinse, întrucât prima instanță a stabilit în mod corect situația de față dedusă judecății, cât și dispozițiile legale ce au incidență în cauza de față.
Astfel, s-a reținut că recurentul a fost încadrat pe o perioadă determinată ca primitor – distribuitor, începând cu data de 4.07. 2005 la Direcția S. Târgoviște, ulterior devenind șef formație exploatare, iar prin decizia nr.644/10.09.2010 a fost retrogradat în funcția de muncitor silvicultor pentru o perioadă de 6 luni, începând cu 13.09.2010.
Urmare a absentării recurentului de la lucru începând cu data de 1.03.2011, intimata a procedat la convocarea sa pentru efectuarea cercetării disciplinare la data de 30.03.2011, după care a fost emisă decizia nr.471/20.05.2011 prin care recurentul a fost concediat conform disp. art. 264 lit. f din Codul Muncii.
Cu privire la această decizie ce a fost contestată de către recurent, Curtea, analizând legalitatea acesteia prin prisma nemulțumirilor invocate, reține că, potrivit disp. art.264 alin.1 lit. f din Codul muncii, printre sancțiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârșește o abatere disciplinară se menționează, potrivit pct. f, și desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
În literatura de specialitate au fost definite sancțiunile disciplinare ca mijloace de constrângere prevăzute de lege, având ca scop apărarea ordinii disciplinare, dezvoltarea spiritului de răspundere pentru îndeplinirea conștiincioasă a îndatoririlor de serviciu și respectarea normelor de comportare, precum și prevenirea producerii unor acte de indisciplină.
Acestea sunt măsuri specifice dreptului muncii în legătură cu executarea contractului individual de muncă, reflectându-se prin consecințele lor numai asupra raportului juridic de muncă, fără a afecta celelalte drepturi personale și patrimoniale ale salariaților.
Cât privește motivul concedierii recurentului, Curtea apreciază că în mod corect a reținut tribunalul că acesta a absentat nemotivat de la serviciu începând cu 1.03.2011, situație ce rezultă din ștatul de plată pe luna martie 2011 coroborat cu depoziția martorului audiat în cauză la cererea sa, P. A., care a arătat că de la începutul lunii martie 2011 acesta nu s-a mai prezentat la serviciu, drept pentru care la sfârșitul lunii l-a pontat absent, interesându-se despre acesta la muncitorii din formație, însă fiind de negăsit, a fost nevoit să sesizeze pe șeful de Ocol despre situația recurentului.
Față de aceste probatorii, Curtea apreciază ca fiind nedovedite susținerile recurentului în sensul că nu a fost primit la serviciu, iar în ceea ce privește critica referitoare la neefectuarea cercetării prealabile, invocată de acesta, Curtea apreciază că și aceasta este nefondată, întrucât din actele și lucrările dosarului rezultă că intimata a procedat la convocarea recurentului pentru efectuarea cercetării disciplinare în două rânduri, din confirmările de primire rezultând că recurentul nu a fost găsit la domiciliu în data de 31.03.2011 și nici în 14.04.2011 și urmare acestui fapt, având în vedere aspectul că absenta de la serviciu începând cu 01.03.2011, unitatea a procedat la emiterea deciziei de desfacere a contractului de muncă.
Prin urmare, Curtea reține că intimata a făcut dovada efectuării unor demersuri în sensul convocării pentru realizarea cercetării disciplinare, considerente pentru care prima instanță a apreciat în mod corect că procedura a fost îndeplinită, câtă vreme recurentul nu a făcut dovada că s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de prezentare la cercetarea disciplinară sau de a primi corespondența.
În consecință, rezultă din întreg probatoriu administrat și reprezintă un fapt cert că de la data de 01.03.2011 și până la emiterea deciziei de desfacerea contractului de muncă recurentul nu s-a mai prezentat la postul pe care îl ocupa.
Conform disp.art.268 pct. 1 Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Raportând aceste dispoziții la speța dedusă judecății, Curtea reține că emiterea deciziei de desfacere a contractului de muncă s-a realizat în termenul de 30 zile, raportat la adresa nr.5210/20.05.2011 prin care angajatorul – intimata a încunoștiințat pe recurent despre absența sa, atașând la acestea convocatoarele și dovada înaintării lor.
De altfel, prin cererea completatoare la acțiunea principală recurentul a recunoscut că a început efectuarea concediului de odihnă înainte ca cererea sa să fie aprobată și de asemenea, că nu s-a mai prezentat ulterior acesteia la serviciu.
Curtea apreciază că, în raport de cele arătate, condiționarea aplicării sancțiunilor disciplinare, de efectuarea unor cercetări prealabile, nu diminuează cu nimic răspunderea disciplinară a salariaților și nu le creează nici un privilegiu și mai mult decât atât, în situația în care litigiul de muncă declanșat de aplicarea sancțiunii disciplinare este supus soluționării de instanța judecătorească, părțile beneficiază de principiul egalității armelor, fiecare având la dispoziție aceleași mijloace și garanții procedurale care condiționează exercițiul deplin al dreptului la apărare și al dreptului la un proces echitabil.
Cum în cauza de față, recurentul reclamant nu a produs nici un fel de dovezi pe linia susținerilor sale, atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de recurs, susținerile sale fiind combătute de probatoriile administrate de intimată, Curtea, conform disp.art.312 alin.1 Cod pr. civilă, urmează a respinge recursul ca nefondat, a menține ca legală și temeinică sentința primei instanțe, nefiind incidente nulitățile prev. de art. 304 Cod pr. civilă privind casarea sau modificarea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A. G., domiciliat în municipiul Târgoviște, ., . împotriva sentinței civile nr.2400 pronunțată la 28 noiembrie 2012 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA S. DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, ., nr.68, județ Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 aprilie 2013.
Președinte, Judecători,
M. I. G. V. G. A. P.
Grefier,
J. Părcălăbescu
Red...CC
2 ex./14.05.2013
j.f. L. B.
d.f._ Tribunalul Dâmbovița
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 67/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
