Anulare act. Decizia nr. 2205/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2205/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 1066/114/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 2205
Ședința publică din data de 17 septembrie 2013
Președinte – C.-M. M.
Judecători – A.-M. R.
- M. P.
Grefier - C. G.-A.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul G. B. V. domiciliat în B., Cartier Broșteni, ., ., împotriva sentinței civile nr. 443 din 1 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu pârâtele . și ., ambele cu sediul în B., DN 2B, Km.9+527, jud. B..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimatele pârâte . și . B. prin consilier juridic B. G., lipsind recurentul reclamant G. B. V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la termen de judecată recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a mai învederat că prinm intermediul serviciului registratură s-a depus la dosar de către intimații pârâți întâmpinare, întregistrată la nr._/17.09.2013.
Consilier juridic B. G. pentru intimatele pârâte, arată că nu are alte cereri, solicită cuvântul în fond.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Consilier juridic B. G. pentru intimatele pârâte . și . B., solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea în totalitate a sentinței pronunțată de instanța de fond ca legală și temeinică, conform întâmpinării. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._ reclamantul G. B. V. a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.A. B. solicitând anularea Notificării nr. 293/20.02.2012, privind încetarea contractului individual de muncă nr. 5703/21.12.2011, prin care i-a fost desfăcut contractul de muncă, în baza art.31, al.3, din Legea 53/2003, anularea în tot deciziei atacată și, pe cale de consecință, reintegrarea în funcția și postul ocupate anterior; obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile neachitate, indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi acordate pentru perioada de la care a fost concediat, dar și pentru perioada în care s-a aflat în concediu medical și până la integrarea efectivă pe postul ocupat anterior; obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu valoarea a 2000 ore suplimentare neachitate, în cuantum de_ lei, sumă reactualizată conform OG 9/ 2000; obligarea pârâtei să-i restituie sumele de bani reprezentând garanție, respectiv aproximativ suma de 1000 lei, sumă care, în mod ilegal, nu i-a fost restituită, cu cheltuielilor de judecată
În motivare, a susținut că la data de 22.02.2012 a primit Notificarea nr. 293/20.02.2012, de încetare a contractului de muncă, în timp ce se afla în concediu de odihnă, în baza art. 31 al.3 din Codul Muncii.
Consideră decizia nelegală și netemeinică întrucât nu se face vinovat de nici abatere disciplinară
Solicită a se avea în vedere faptul că, notificarea nu a fost motivată, iar invocarea prevederilor art. 31 al.3, ca temei de drept, nu este o motivare legală, având în vedere că anterior a lucrat la această unitate, anterior încheierii contractului de muncă nr. 5703/2011, în perioada 16.09._11, contractul de muncă fiind încheiat cu această societate desfășurându-și efectiv activitatea pe o mașină de transport carne.
La data de 01.03.2011 a fost angajat cu contract de muncă, pe durată nedeterminată, la S.C. A. P. SRL, societate din cadrul A. S.A., având același sediu, același personal T. și de conducere.
Deși angajat, a lucrat efectiv până în luna octombrie 2011, iar din octombrie 2011, deși angajat la S.C. A., cu contract de muncă, desfășura efectiv activitatea pe o mașină de transport furaje a S.C. A. S.A.
La data de 20 decembrie 2011, a fost chemat la S.C. A. P. pentru a-și depune demisia, și la data de 21.12.2011 s-a încheiat contract de muncă pe durată nedeterminată cu . prezența aceluiași angajat de la personal.
Menționează că atât în ziua în care și-a dat demisia, 20.12.2011, cât și în ziua ulterioară 21.12.2012, dar și ulterior a desfășurat activitate pe mașina de furaje a .>
În condițiile în care și-a desfășurat activitatea de conducător auto efectiv numai în cadrul societății S.C. A. S.A., consideră ca fiind abuzivă prevederea unei noi perioade de probă în cadrul noului contract de muncă încheiat, iar pe cale de consecință atât clauza privind perioada de probă din contract și notificarea emisă sunt netemeinice și nelegale, contrar dispozițiilor art. 32 Codul Muncii.
Este evident că eu nu debuta la . funcția de conducător auto, de vreme ce din octombrie 2011, a desfășurat aceeași activitate, în cadrul aceleiași societăți.
Pe de altă parte, având în vedere că avea încheiat contract de muncă pe durată nedeterminată cu angajatoarea S.C. A. S.A., consideră că încetarea contractului de muncă fără nici motivație este un abuz, cu atât mai mult cu cât a avut relații de serviciu pe o perioadă de aprox.11 luni anterior încheierii noului contract.
A susținut ca fiind netemeinică notificarea emisă și datorită faptului că nu a fost niciodată sancționat pentru vreo abatere disciplinară, nu i s-a reproșat nimic pe timpul desfășurării activității, iar timpul de probă consideră a fi o clauză abuzivă, având în vedere dovada desfășurării în fapt a unei activități continue, pe același post și în cadrul aceleiași societăți.
Sub aspectul nelegalității deciziei luate, a arătat că au fost încălcate prevederile art. 60, al. 1, lit. a din Codul muncii întrucât la data emiterii notificării de încetare a raporturilor de muncă, se afla în incapacitate temporară de muncă, conform certificatului de concediu medical ., nr. 4)851500din 22.02.2012.
Nu i s-a propus un alt loc de muncă sau dacă nu beneficia de un astfel de loc, nu s-a solicitat sprijinul Agenției Teritoriale de Ocupare a Forței de Muncă B., în vederea redistribuirii sale, conform prevederilor art.64.al. 1 și 2 din Codul Muncii.
A susținut că a lucrat cu mult peste orele prevăzute în contract, sâmbăta fără a beneficia de nici o plată pentru aceste ore suplimentare, efectuând un total de 2.000 ore suplimentare
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.60,80, 268 Codul Muncii.
Pârâta S.C. A. S.A. B. a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată susținând că astfel cum reiese din conținutul inscrisurilor atașate la data de 21.12.2011, între ..A. și reclamant s-a încheiat contractual individual de muncă nr. 5703.
La litera „L”, din contract părțile au convenit că, perioada de probă este de 90 zile calendaristice. Prin urmare, s-a dat curs dispozițiilor prevăzute de art. 31 al. 1 din Legea 53/2003, așa cum a fost modificată, text de lege care stipulează că pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcțiile de execuție și de cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcțiile de conducere.
Având în vedere că angajatorul nu a mai dorit continuarea colaborării cu reclamantul, i-a comunicat acestuia notificarea privind încetarea contractului individual de muncă mai sus arătat.
Din dispozițiile legale rezultă că nu avea obligația de motivare a notificării nr. 293/20.02.2012, aspect pe care a insistat reclamantul în conținutul cererii.
Cu privire la susținerile reclamantului cum că a mai fost angajat în cadrul societății precizează că prin Decizia nr. D9/1380/25.02.2011, părțile au convenit ca începând cu data de 01.03.2011, încetează contractul individual de muncă prin acordul părților și nu a fost chemat să-și dea demisia așa cum în mod greșit a arătat acesta.
Mai mult decât atât, apreciază că se impunea angajarea reclamantului pe o perioadă de probă întrucat acesta în perioada desfășurării activității în cadrul societății a lucrat efectiv pe o autoutilitară de carne 3,5 tone, iar începând cu data de 21.12.2011 a lucrat efectiv pe o mașină de furaje (cisterna) de 18 tone.
S.C. A. B. S.A. și S.C. A. P. SRL, sunt societăți distincte, care au management propriu, fiecare având angajații săi.
Reclamantul a fost angajat la S.C. A. B. S.A.. în perioada 16.09._11, contractul de muncă încetând prin acordul părților, iar în prezent este angajatul S.C. A. B. S.A., până în momentul în care își va produce efectele Notificarea nr. 293/20.02.2012.
Având în vedere că angajatul G. B. V., începând cu data de 22.02.2012 și până la data de 31.03.2012 a prezentat certificate de concediu medical acesta este angajatul societății până la data la care acesta nu mai se afla în concediu medical, aspect confirmat și de extrasul de pe ReviSal.
De fapt, prin Adresa nr. 515/16.03.2012, i s-a adus la cunoștința faptul ca Notificarea 293/20.02.2012, își produce efectele la data încetării incapacității de muncă temporară.
La data emiterii Notificării nr. 293/20.02.2012, reclamantul nu era în concediu medical, prima zi de concediu medical fiind 22.02.2012, data la care i-a fost comunicată notificarea.
Nu avea obligația să motiveze notificarea, iar reclamantului nu-i putea elibera o fișă de vechime pentru a beneficia de șomaj întrucat acesta este angajatul societății până în momentul încetării incapacității temporare de muncă, iar de la acea dată se poate elibera o adeverință de venituri.
Nu poate fi reținută afirmația reclamantului în sensul că societatea nu i-a propus un alt loc de muncă, sau dacă nu beneficia de un astfel de loc, să solicite sprijinul AJOFM B., în vederea redistribuirii, dat fiind faptul că încetarea contractului de muncă a fost solicitată în temeiul art. 31 al. 3 din Legea 53/2003.
În conținutul cererii de chemare în judecata s-a mai arătat ca societatea parata a procedat ilegal întrucat angajatul nu a semnat nici fisa a postului si nu i s-a prezentat niciun regulament de ordine interioara.
D. dovada a sincerității afirmațiilor făcute de reclamant, sunt elocvente înscrisurile care poarta aceeași data cu cea a contractului individual de munca din 20.12.2012.
În ceea ce privește solicitarea de a fi obligată la plata unor despăgubiri egale cu valoarea orelor suplimentare, a susținut că nu a realizat niciun fel de oră suplimentară. Acest aspect se poate dovedi cu înscrisuri
Deși a susținut că nu a fost sancționat disciplinar conform deciziilor nr. 99/11.01.2011 și nr. 578/14.02.2011, rezultă că i s-au aplicat astfel de sancțiuni.
Prin cererea depusă la termenul de judecată din 28.05.2012 reclamantul și-a completat și precizat acțiunea solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâtă și a S.C. A. P. SRL B., precizând că solicită obligarea pârâtelor la plata orelor suplimentare astfel: S.C. A. S.A. pentru perioada 21.12._12 iar S.C. A. P. SRL B. pentru perioada 01.03._11 cu menținerea restului solicitărilor.
Pârâta S.C. A. P. SRL a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii.
Reclamantul a fost salariatul său potrivit contractului individual de muncă nr. 477/2011 ce a încetat prin acordul părților la data de 21.12.2011, când a fost emisă decizia nr. 3054.
A menționat că de-a lungul timpului, a depus eforturi considerabile în vederea menținerii în cadrul societății a reclamantului întrucat acesta, fiind angajat ca șofer pe o mașină de transport pui, foarte des, ajungea la destinația stabilită cu o cantitate de pui mult mai mică decât cea cu care pleca din abatorul A. P. S.R.L., astfel cum rezultă din adresa transmisă de A. Călărași S.A. (Anexa 6) prin care i se solicita în mod expres ca în cel mai scurt timp să schimbe șoferul autospecialei de transport pasări vii cu numărul_ .
Din documentele anexate rezultă că în perioada cuprinsă între 21.07.2011 și 30.09.2011 acesta a obținut un calou de 2,62%, cu mult mai mare decât valorile obținute la celelalte abatoare către care livra și de 2 sau de trei ori mai mult decât valorile obținute de colegii săi care foloseau aceeași ruta și aceleași temperaturi și condiții meteorologice.
În mod nejustificat a oprit pe traseu în locuri retrase, activități care se pot proba prin analiza dispozitivelor GPS precum si a diagramei, întrucat aceste diferențe de calou sunt in realitate furturi, au fost de acord să continue relațiile.
A dat dovadă de înțelegere și a continuat relațiile de muncă cu reclamantul până la data încetării prin acordul părților.
Reiese în mod evident reua-credință a reclamantului ce solicită plata unor presupuse ore suplimentare.
La solicitarea părților au fost administrate proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtelor și s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, lucrare ce a fost întocmită de expert M. M. M. ce a răspuns și obiecțiunilor formulate de către reclamant.
Prin sentința civilă nr. 443 din 1 aprilie 2013, Tribunalul B. a admis în parte acțiunea completată și precizată promovată de reclamantul G. B. V., având ca obiect anulare act.
A obligat pârâtele să plătească reclamantului drepturile bănești pentru efectuarea orelor suplimentare astfel: pârâta S.C. A. S.A. B. - suma de 54 lei iar pârâta S.C. A. P. SRL - suma de 2006 lei.
A respins capetele de cerere privind anularea Notificării nr. 2930/2012 și plata despăgubirii până la reintegrarea efectivă pe postul ocupat anterior emiterii notificării, a luat act că reclamantul a renunțat la capătul de cerere privind garanția, a obligat pârâtele la câte 212, 5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Conform contractului individual de muncă nr. 5703/21.12.2011 reclamantul G. B. V. a fost încadrat pe durată nedeterminată începând cu data de 21.12.2011 în cadrul S.C. A. S.A. B. în meseria de conducător auto.
Potrivit art. „L”, lit. a din contract s-a prevăzut o perioadă de probă de 90 zile calendaristice.
Prin Notificarea scrisă, înregistrată sub nr. 293/20.02.2012, pârâta S.C. A. S.A. B. i-a adus la cunoștință faptul că potrivit art. 31 alin. 3 Codul Muncii, contractul individual de muncă încetează la data de 23.02.2012.
Întrucât începând cu data de 22.02.2012 și până la data de 31.03.2012, reclamantul s-a aflat în concediu medical, prezentând certificate de concediu medical depuse în copie la dosarul cauze, a rămas angajatul acestei societăți până la încetarea incapacității temporare de muncă, situație ce i-a fost comunicată prin adresa nr. 515/2012.
Reclamantul a solicitat prin acțiune anularea Notificării nr. 293/2012 considerând-o nelegală, netemeinică și abuzivă.
Pârâta nu a emis această notificare în mod nelegal și în raport de dispozițiile Codului Muncii nu era necesară motivarea acesteia, angajatorul nu era obligat să-i propună un alt loc de muncă, iar în cazul în care nu ar fi beneficiat de un astfel de loc de muncă să solicite sprijinul A.J.O.F.M. în vederea redistribuirii.
Art. 31 Codul Muncii prevede că pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcțiile de execuție iar pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la inițiativa oricăreia dintre părți, fără a fi necesară motivarea acesteia.
Perioada de probă a fost reglementată ca o clauză de dezicere, de denunțare consacrată legal. Oricând pe durata perioadei de probă sau la sfârșitul ei, contractul individual de muncă poate înceta printr-o notificare scrisă la inițiativa oricărei părți, atât angajatorul cât și salariatul putând să iasă în mod unilateral din contract și fără a fi obligați să respecte un termen de preaviz.
Prevalându-se de existența clauzei de dezicere, angajatorul poate concedia salariatul printr-o notificare scrisă, comunicată acestuia.
Avându-se în vedere reglementarea perioadei de probă ca o clauză legală de dezicere, de regulă nu se pune problema sesizării instanței de către partea nemulțumită de faptul că cealaltă parte a denunțat unilateral contractul în baza art. 31 alin. 3 Codul Muncii.
Sesizarea instanței ar fi posibilă dacă dezicerea de contract s-a făcut cu încălcarea legii cum ar fi cazul nerespectării condiției notificării scrise ori prin săvârșirea unui abuz de drept, cum ar fi situația în care angajatorul pe perioada de probă îi impune salariatului sarcini ce nu îi revin în mod normal postului ocupat de el.
În cauză, însă reclamantul nu a invocat un astfel de abuz de drept, motivele la care a făcut referire în acțiune fiind dintre cele ce ar fi putut fi susținute numai în situația unei concedieri disciplinare.
A invocat faptul că nu s-a făcut vinovat de nici o abatere disciplinară, faptul că notificarea nu a fost motivată, cerință prevăzută de lege doar în cazul deciziei de sancționare conform art. 252 alin. 2 Codul Muncii în timp ce în cazul notificării în art. 31 alin. 3 Codul Muncii prevede expres faptul că nu este necesară motivarea, faptul că nu i oferit un loc de muncă, obligație prevăzută de asemenea de dispozițiile art. 64 Codul Muncii, în cazul altor situații, respectiv concediere pentru motivele prevăzute de art. 61 lit. c, d, și încetarea contractului conform art. 56 alin. 1 lit. e, iar nu și în cazul încetării contractului individual de muncă pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă conform art. 31 alin. 3 Codul Muncii.
A mai reținut tribunalul, că, cu privire la motivele conform cărora consideră abuzivă menționarea perioadei de probă în contractul individual de muncă întrucât a mai fost încadrat în cadrul aceleași societăți în calitate de conducător auto, din probatoriul cu înscrisuri au rezultat următoarele:
Reclamantul a fost încadrat conform contractului individual de muncă nr. 5521/16.09.2010 la S.C. A. S.A. B. începând cu data de 16.09.2010 în meseria de conducător auto, până la data de 01.03.2011, când prin decizia nr. D_ a încetat acest contract prin acordul părților conform art. 55 lit. b, Codul Muncii.
Ulterior, potrivit contractului individual de muncă nr. 477/01.03.2011 și actului adițional nr. D/444/31.03.2011 a fost încadrat în meseria de conducător auto începând cu data de 01.03.2011 la societatea pârâtă S.C. A. P. SRL, fiind salariatul acesteia până la data de 21.12.2011, când prin decizia nr. 3054/2011 a încetat contractul prin acordul părților conform art. 55 lit. b, Codul Muncii.
A fost încadrat din nou la .S.C A. S.A B. începând cu data de 21.12.2011 conform contractului individual de muncă nr.5703/2011 în meseria de conducător auto prevăzându-se în acest contract perioada de probă de 90 de zile calendaristice în considerarea faptului că a lucrat pe o mașină de furaje de 18 tone, în timp ce în perioada anterioară în care au existat raporturi de muncă între părți, a lucrat pe o autoutilitară de 3,5, tone.
Din acest ultim contract individual de muncă încheiat cu respectarea principiului consensualității relațiilor de muncă și a libertății muncii rezultă că a fost prevăzută o singură perioadă de probă de 90 de zile calendaristice.
Reclamantul a semnat acest contract individual de muncă fiind de acord astfel cu perioada de probă ce a fost inserată în contract cu respectarea dispozițiilor art. 32 Codul Muncii, ce prevede că pe perioada executării unui contract individual de muncă nu poate fi stabilită decât o singură perioadă de probă.
Astfel, față de cele reținute, instanța a respins capetele de cerere privind anularea Notificării nr. 293/2012 și plata despăgubirilor egale cu salariile neachitate, indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi ce i s-ar fi cuvenit pentru perioada cuprinsă între data încetării contractului individual de muncă inclusiv pentru perioada în care s-a aflat în concediu medical și până la data reintegrării efective solicitată.
În ceea ce privește capătul de cerere privind restituirea sumei de 1.000 lei reținută cu titlu de garanție, instanța a luat act că reclamantul a renunțat la acest capăt de cerere, la termenul de judecată din 03.09.2012.
Referitor la orele suplimentare susținute a fi efectuate, instanța a reținut că reclamantul a precizat prin cererea completatoare că a efectuat ore suplimentare ca salariat al pârâtei S.C.A. S.A.. B. în perioada 21.12._12 și ca salariat al pârâtei S.C. A. P. SRL, în perioada 01.03.2011- 20.012.2011, iar pârâtele prin întâmpinările formulate și prin răspunsurile la interogatoriu nu au recunoscut efectuarea acestor ore suplimentare de către reclamant, depunând la dosar, foi colective de prezență, rapoarte de activitate, foi de parcurs, situația decriptării cardului tahograf.
Din raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expert M. M. M. ce a avut ca obiective printre altele stabilirea în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei și înscrisurile existente la cele două societăți pârâte, dacă reclamantul a desfășurat muncă suplimentară, dacă au fost compensate orele suplimentare cu ore libere plătite iar în cazul în care nu au fost compensate să stabilească drepturile bănești suplimentare raportat la salariul reclamantului, instanța a reținut următoarele:
La S.C. A. S.A. B., expertul a menționat că foile colective de prezență pentru perioada 21.12._12 au fost întocmite conform contractului individual de muncă cu respectarea condițiilor de muncă și repartizarea programului fără a se ține cont însă de timpul de lucru pe care reclamantul l-a prestat efectiv potrivit decriptării cardului tahograf, iar statele de plată au fost întocmite pe baza foilor colective de prezență.
Expertul a constatat că foile de parcurs au fost întocmite eronat în sensul că autovehiculele pe care s-a prestat munca au fost folosite în comun de mai mulți salariați dar fără a se întocmi foaie de parcurs pentru fiecare conducător auto, situație în care, pentru calcularea orelor lucrate de către reclamant expertul a analizat situația decriptării cardului tahograf conform anexelor nr. 5 și 6 la raportul de expertiză, din orele lucrate scăzând orele pontate conform foilor colective de prezență, iar diferența fiind considerată ore suplimentare.
A concluzionat că reclamantul a desfășurat în perioada 21.12._12 la S.C. A. S.A. B. muncă suplimentară, ore de noapte, ore suplimentare zi, efectuate în cursul săptămânii, ore suplimentare efectuate în zilele de sâmbătă sau duminică sau ‚în zilele de sărbători legale, cu un total de 235 ore (ore de noapte-111, ore suplimentare zi în cursul săptămânii-81, ore suplimentare în zilele de sâmbătă, duminică-43), iar drepturile bănești suplimentare raportate la salariul reclamantului au fost stabilite în cuantum de 54 lei.
Și în cazul celeilalte societăți pârâte S.C. A. P. SRL, expertul a menționat că statele de plată au fost întocmite conform foilor colective de prezență realizate potrivit contractului individual de muncă fără a se ține cont de timpul de muncă pe care reclamantul l-a prestat efectiv conform decriptării cardului tahograf, iar foile de parcurs de asemenea au fost întocmite eronat în cazul autovehiculelor folosite în comun.
Pentru calcularea orelor suplimentare, expertul a avut în vedere situația decriptării cardului tahograf potrivit anexelor nr. 9, 11, 13, 15, 17, 19, 21 la raportul de expertiză, din orele de zi lucrate scăzându-se orele pontate conform foilor colective de prezență, iar diferența fiind considerată ore suplimentare.
A concluzionat că reclamantul a efectuat ore suplimentare la S.C. A. P. SRL, în perioada 01.03._11, în total 951 ore din care ore de noapte - 630, ore suplimentare zi în cursul săptămânii - 131, ore suplimentare efectuate în zilele de sâmbătă, duminică sau sărbători legale - 190, drepturile bănești suplimentare fiind în cuantum de 2.006 lei.
Deși reclamantul a avut obiecțiuni la raportul de expertiză cu privire la modul în care au fost stabilite orele suplimentare, instanța a constatat că expertul a respectat obiectivele stabilite prin încheierea de ședință din 01.10.2012, având în vedere toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei și cele prezentate de societățile pârâte, foile colective de prezență, statele de plată, informațiile decriptate de pe cardul tahograf, justificând în situația în care nu a avut în vedere anumite înscrisuri cum a fost cazul foilor de parcurs, motive pentru care nu le-a putut reține.
Pârâtele deși au contestat efectuarea orelor suplimentare de către reclamant nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.
Prin concluziile scrise reclamantul a solicitat și obligarea la contravaloarea unui număr de tichete de masă, cerere ce nu a făcut obiectul acțiunii și nici cererii precizatoare și completatoare.
De asemenea, nu a constituit obiectiv al raportului de expertiză, prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din 01.10.2012, fiind respinse obiectivele solicitate de reclamant cu privire la contravaloarea tichetelor de masă și concediu de odihnă, cereri ce nu au fost menționate în acțiune și în cererea precizatoare.
În consecință, față de aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea completată și precizată și a obligat pârâtele să plătească reclamantului drepturile bănești pentru efectuarea orelor suplimentare astfel: pârâta S.C. A. S.A. B. - suma de 54 lei iar pârâta S.C. A. P. SRL- suma de 2006 lei.
Conform art. 275 Codul Muncii cu referire la art. 274 și art. 276 Cod pr. civilă, a obligat pârâtele la câte 212, 5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant corespunzător capătului 3 de cerere ce a fost admis.
Potrivit acțiunii aceasta a avut 4 capete de cerere, anularea notificării, obligarea la despăgubiri egale cu salariile de care ar fi beneficiat pe perioada dintre data începerii contract ului individual de muncă și data reintegrării, plata orelor suplimentare și restituirea garanției, reclamantul a efectuat cheltuieli totale în sumă de 1700 lei, din care 800 lei onorariu expert și 900 lei onorariu apărător - conform chitanțelor nr. 1185 și 94, ceea ce corespunde cu suma de 425 lei pentru capătul de cerere admis.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul G. B. V., criticând-o pentru motive de nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare conform art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată în ambele faze procesuale.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că în ce privește măsura casării cu trimitere prev. de art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, a solicitat a se aprecia că instanța de fond nu a motivat în mod corespunzător hotărârea recurată, nu s-a pronunțat asupra tuturor solicitărilor sale și nu a dat dovadă de rol activ, toate acestea, coroborate cu prevederile art. 6 din CEDO, constituindu-se, în opinia recurentului, într-o nepronunțare asupra fondului, care, în opinia sa, presupune admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare.
A arătat recurentul în continuare, că apreciază că prima instanță nu a cercetat decât parțial și superficial cauza, situație în care nu a beneficiat de un proces echitabil, fiindu-i încălcat dreptul la apărare. În acest sens, a arătat în continuare că instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea completă a fondului, soluționând cauza fără administrarea unor probe solicitate prin cererea introductivă, dar mai ales cele solicitate prin nota de probatorii depusă, și fără a se pronunța asupra acestora., probe care erau concludente și pertinente, necesare și utile cauzei, constând în registre – intrări, ieșiri, diagrame tahograf, decriptări integrale ale cardului tahograf, foi de parcurs.
A mai arătat că instanța de fond nu a avut în vedere obligațiile impuse de art. 129 alin. 5 din Codul de procedură civilă, solicitarea sa de casare cu trimitere spre rejudecare a cauzei fiind pe deplin întemeiată.
Consideră că instanța nu a avut în vedere decât susținerile părților adverse, neluând în seamă, în niciun fel, apărările sale.
Astfel, în ceea ce privește anularea notificării nr. 293/20.02.2012 privind încetarea contractului individual de muncă nr. 5703/21.12.2011, consideră recurentul că este indiscutabil faptul că nu existau motive pentru măsura încetării contractului de muncă, deoarece la acea dată se afla în concediu medical, și a făcut dovezi în acest sens, iar în al doilea rând, apreciază că nu erau îndeplinite condițiile de fond pentru o asemnea măsură.
În opinia sa, invocarea prevederilor art. 31 alin. 3 ca temei de drept, nu este o motivare legală, având în vedere că era în concediu medical la data emiterii acesteia și în condițiile în care a mai fost salariatul acestei societăți și în altă perioadă de timp.
A mai arătat că, contractul de muncă era încheiat pe funcția de șofer autoturisme și autocamioane, deși ambele societăți îl foloseau pentru autovehicule de categorie mai mare, astfel cum rezultă din foile de parcurs și din extrasul REVISAL, depus la dosarul cauzei.
Față de aceste susțineri, a arătat că instanța poate constata neteminicia măsurii, condiție suficientă, conform prevederilor art. 80 alin. 1 din Codul muncii, pentru anularea deciziei societății angajatoare.
Referitor la cererea de anulare a notificării desfacerii contractului de muncă, a mai arătat recurentul că partea adversă a prezentat o poziție oscilantă inclusiv prin înscrisurile depuse la dosar, situații ce rezultă totodată și din procesul verbal al ITM, care oferă suficiente argumente, în opinia recurentului, atât pentru anularea deciziei cât și pentru ideea de acordare a drepturilor salariale.
Sub aspectul drepturilor salariale, recurentul a arătat că instanța de fond, deși a achiesat la concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, a interpretat în mod greșit conținutul acestuia. A exemplificat din raportul de expertiză, concluzionând în sensul că este evident că orele trebuiesc acordate conform raportului de expertiză, de la data anulării notificării, conform concluziilor acestui raport, astfel, totalul orelor suplimentare efectuate la . în număr de 235 ore din care 111 ore de noapte, 81 ore de zi în cursul săptămânii, 43 ore suplimentare sâmbăta, duminica și de sărbătorile legale, iar totalul orelor la . fiind în total 951, din care 630 ore de noapte, 131 ore de zi în cursul săptămânii și 190 ore suplimentare, sâmbăta, duminica și de sărbătorile legale.
A calculat un total al despăgubirilor nete, conform raportului de expertiză, în cuantum de 9683 lei.
A mai solicitat a se observa că o mare parte din înscrisurile depuse de părțile adverse la dosar nu au legătură cu recurentul, fiind întocmite pentru alți salariați și alte autovehicule, nefiind probe menționate în nota de probatorii.
Pentru motivele invocate, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare conform art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată în ambele faze procesuale.
Intimatele pârâte . și . au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul B. ca legală și temeinică.
În întâmpinarea formulată, au expus situația de fapt, arătând în esență că în mod temeinic prima instanță a respins capetele de cerere privind anularea Notificării nr. 293/20.02.2012 și plata despăgubirilor, de asemenea, tot în mod corect a reținut instanța de fond concluziile raportului de expertiză, care stabilește în mod clar, pe baza documentelor contabile și a decriptărilor efectuate la două societăți de decriptare diferite.
A solicitat deci, respingerea recursului ca nefondat.
Curtea, examinând actele sentința recurată în raport de catele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de dispozuțiile legale incidente în cauză, constată că recursul e nefondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:
În ceea ce privește critica potrivit căreia prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea completă a fondului, fără administrarea probelor solicitate prin cererea introductivă, și fără a se pronunța asupra acestora, din examinarea încheierii pronunțate în ședința publică din data de 03.09.2012, ședință în care au fost încuviințate probele în cauză, Curtea constată că au fost încuviințate probele solicitate de recurentul-reclamant, cu excepția aceleia cu martori, care, în raport de obiectul pretențiilor, apare ca nefiind utilă cauzei. Totodată, procedând la o temeinică interpretare și apreciere a acestora, prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt, făcând aplicarea dispozițiilor legale ce au incidență în cauză.
Astfel, acestă susținere apare ca neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 129(5/1) c.proc.civ. părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
De asemenea, prima instanță s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere formulate în condițiile prevăzute de lege, arătând care sunt motivele de fapt și de drept pentru care acțiunea a fost admisă numai în ceea ce privește obligarea intimatelor la plata orelor suplimentare, cu respectarea disp. art. 261 pct. 5 c.proc.civ.
Așadar, în mod just s-a reținut că potrivit contractului individual de muncă nr. 5703/21.12.2011 recurentul G. B. V. a fost încadrat pe durată nedeterminată începând cu data de 21.12.2011 în cadrul S.C. A. S.A. B. în meseria de conducător auto și, dat fiind că prin art. „L”, lit. a din contract s-a prevăzut o perioadă de probă de 90 zile calendaristice, în aplicarea disp. art. 31 Codul Muncii, ce prevede că pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcțiile de execuție iar pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la inițiativa oricăreia dintre părți, fără a fi necesară motivarea acesteia, a fost emisă notificarea a cărei anulare s-a solicitat, notificare ce e în concordanță cu dispozițiile codului muncii și ale contractului individual de muncă.
Din considerentele susmenționate, având în vedere că la baza soluționării capătului de cerere privitor la obligarea intimatelor la plata orelor suplimentare efectuate a stat o probă științifică, respectiv expertiza contabilă ce a fost efectuată cu respectarea obiectivelor stabilite prin încheierea de ședință din 01.10.2012, având în vedere toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei și cele prezentate de societățile intimate, foile colective de prezență, statele de plată, informațiile decriptate de pe cardul tahograf, Curtea urmează a reține că și celelalte critici formulate sunt neîntemeiate, astfel încât în baza art. 304/1 rap. La art. 312 c.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G. B. V..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de reclamantul G. B. V. domiciliat în B., Cartier Broșteni, ., ., împotriva sentinței civile nr. 443 din 1 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu pârâtele . și ., ambele cu sediul în B., DN 2B, Km.9+527, jud. B., ca nefondat.
Ia act că intimatele nu solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 17 septembrie 2013 .
Președinte, Judecători,
C.-M. M. A.-M. R. M. P.
Grefier,
C. G.-A.
Red. MP
2 ex./08.10.2013
d.f._ – Tribunalul B.
j.f. A. M. D.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Contestaţie decizie modificare unilaterală contract de muncă.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
