Acţiune în constatare. Decizia nr. 1385/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1385/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 1385/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1385
Ședința publică din data de 1 octombrie 2015
Președinte – A. M. R.
Judecători – C. M. M.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul S. I., cu domiciliul ales in Ploiești, ., jud. Prahova, CNP_, împotriva Sentinței nr. 846 din 4 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția I Civilă,în contradictoriu cu intimata pârâtă . LINII DE CĂI FERATE SUDAREC SA, cu sediul în București, ., .. 1, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul reclamant S. I. reprezentat de avocat C. C. G. din cadrul Baroului Prahova, în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015, lipsind intimata pârâtă . LINII DE CĂI FERATE SUDAREC SA București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care a învederat instanței că dosarul este la primul termen de judecată, iar apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Totodată, s-a menționat că, prin intermediul Serviciului Registratură al instanței, intimata pârâtă a depus la dosar întâmpinare, în cadrul căreia a solicitat judecata cauzei și în lipsa acesteia.
Avocat C. C. G., având cuvântul pentru apelantul reclamant, declară că nu mai insistă în încuviințarea probei cu înscrisuri solicitată în cadrul cererii de apel, întrucât, verificând dosarul de fond, a constatat că aceste înscrisuri se află atașate la dosarul de fond.
Depune la dosar Decizia nr. 734/18.05.2015 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată într-o speță identică cu cea a apelantului reclamant cu titlu de practică judiciară și arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apelantului reclamant în susținerea cererii de apel.
Avocat C. C. G., având cuvântul pentru apelantul reclamant, având cuvântul, solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței instanței de fond și pe cale de consecință, admiterea acțiunii în sensul de a constata că apelantul a avut meserii și a desfășurat activități în cadrul societății pârâte ce se încadrează în grupa I de muncă, potrivit probatoriilor administrate în cauză.
De asemenea, menționează că apelantul reclamant nu a formulat o cerere de nominalizare într-o grupă sau alta de muncă, atribut ce nu aparține instanțelor de judecată, ci a cerut ca instanța să constate că, pentru perioada dedusă judecății, poate fi încadrat, conform Anexei I a Ordinului nr. 50/1990, în grupa I de muncă, iar în ipoteza în care o astfel de nominalizare nu s-a efectuat de către unitatea respectiv, nimic nu împiedică partea de a se adresa instanței cu o astfel de cerere.
Arată că o a doua critică adusă sentinței instanței de fond se referă la faptul că în mod greșit instanța a respins acțiunea, invocând faptul că reclamantul și-ar fi întemeiat cererea pe motivul că s-ar fi săvârșit unele erori sau abuzuri de către conducerea unității împreună cu sindicatul reprezentativ al salariaților, ci din lecturarea cererii de chemare în judecată nu rezultă faptul că reclamantul și-a întemeiat cererea pe astfel de susțineri.
Un al treilea motiv de apel vizează faptul că instanța de fond a înlăturat în mod nejustificat concluziile raportului de expertiză, iar în cuprinsul hotărârii atacate nu se regăsesc considerentele pentru care sunt respinse concluziile raportului de expertiză, deși a fost o probă încuviințată de către instanța fondului, iar probe propuse și administrate de partea adversă nu se regăsesc la dosarul cauzei.
Un ultim motiv de apel se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde explicit motivele respingerii fiecăreia din capetele de cerere făcute prin acțiunea de chemare în judecată, în sensul că instanța nu motivează soluția cu trimitere la probele administrate.
Solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Prin cererea de chemare înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 11.09.2014 sub nr._ reclamantul S. I. în contradictoriu cu pârâta S.C L. de S. Linii de Căi Ferate „SUDAREC” S.A a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate faptul că a lucrat în locuri de muncă și în activități ce se încadrează în grupa a I a de muncă în procent de 100% pentru perioada 27.06._01.Totodată s-a solicitat obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe.
În motivarea acțiunii se arată că, specificul meseriei presupunea un consum fizic si psihic foarte mare, astfel incit consideră ca locul de muncă si activitatea desfășurată, se încadrează in prevederile Ord. 50/1990 republicat.
SUDAREC este o companie specializată în execuția lucrărilor de realizare și reabilitare a căii fără joante, a sudurii șinelor de cale ferată, metrou și tramvai prin procedeele sudurii electrice prin topire intermediară și presiune în capete și sudurii aluminotermice.
Societatea a fost creată în 1960 când s-au pus bazele primei unități specializate din România în sudura șinelor de cale ferată. Din 1975 s-a trecut în totalitate la sudura automatizată, ceea ce a condus la creșterea calității sudurilor executate și a productivității.
Gama de lucrări și produse realizate de compania SUDAREC, cuprinde în principal:
- sudarea liniilor de cale ferată, tramvai și a aparatelor de cale
- întreținerea liniilor CF și a aparatelor de cale
- reparațiile periodice și capitale ale liniilor
- recondiționarea șinelor de cale ferată
- montarea aparatelor de cale
- confecționarea de joante izolante lipite și recondiționarea în cale a acestora - confecționarea de cupoane de tranziție
Se arată de către reclamant faptul că în conformitate cu Ordinul. 50/1990 "beneficiază de încadrarea in grupele I si II, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului personalului care este in activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere si reparații, controlori tehnici de calitate, precum si alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca si activități prevăzute in anexele 1 si 2" si care au primit spor pentru munca grea.
Se menționează si faptul că, sunt colegi de muncă cărora angajatorul le-a acordat grupa de munca sau le-a fost recunoscut acest drept in instanța si, întrucât au avut același loc de munca, in aceleași condiții si au desfășurat aceleași activități, in perioadele ce fac obiectul prezentei cauze.
Se menționează faptul că Înalta Curte de Casație si Justiție a statuat prin Decizia nr.258 din 20.09.2004 ca Ordinului 50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile si funcțiile prevăzute informa inițiala a actului ,in lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior;
În dovedirea acțiunii s-a solicitat proba cu înscrisuri și expertiza de specialitate normare salarizare.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe prevederile Ordinului 50/1990.
La data de 05.12.2014, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes a reclamantului, excepție ce a fost respinsă, ca neîntemeiată de către instanță prin încheierea din data de 04.02.2015.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată motivate de faptul că reclamantului i-a fost eliberat carnetul de munca la momentul încetării raporturilor de munca, carnet in care societatea subscrisa a înscris toate mențiunile necesare pe baza cărora acesta își putea determina si dovedi grupa de munca către Casa Județeană de Pensii Prahova, in conformitate cu documentele verificabile» aflate in evidenta societății la momentul respectiv.
Prin urmare, documentele remise anterior acestora au fost si sunt suficiente in dovedirea situației de fapt solicitate in prezenta acțiune, prin aceste înscrisuri fiind certificata încadrarea activității reclamanților in cadrul societății pârâte pentru stabilirea eventualei grupe de munca (in carnetele de muncă ale salariaților au fost consemnate condițiile de munca, respectiv încadrarea activității desfășurate de aceștia în perioade anterioare datei de 01.04.2001 în grupa de muncă).
Aceste încadrări consemnate in carnetele de munca sunt conforme si cu documentul din arhiva societății nr. 315/1997 intitulat „situația locurilor de munca si categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează in grupele I si II de munca conform Ordinului 50/1990, nr. 125/1190, completate cu avizele ulterioare si actul MMPS nr. I52/DA/I995, document emis/ semnat de către persoanele împuternicite la momentul respectiv.
S-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
La data de 27.03.2015, s-a depus raportul de expertiză mașini unelte și sisteme de producție B. V..
După administrarea probatoriilor Tribunalul Prahova – Secția I Civilă a pronunțat Sentința civilă nr. 846 din 1 aprilie 2015 prin care a respins acțiunea precizată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că, reclamantul a avut încheiat cu unitatea pârâtă un contract individual de muncă pe o perioadă nedeterminată așa cum reiese din copia carnetului de muncă ( filele 12-28) în funcția de lăcătuș mecanic.
Unitatea pârâtă pentru perioada 27.06._01 a recunoscut reclamantului încadrarea în grupa a II-a de muncă în procent de 100%.
A mai reținut prima instanță că, reclamantul prin petitul acțiunii a solicitat instanței recunoașterea grupei a I a de muncă pentru această perioadă motivând greșita apreciere a pârâtei raportat la activitatea efectiv prestată de acesta.
Potrivit art.3 din Ordinul nr. 50/1990 beneficiază de încadrare în grupele I și a II-a de muncă, fără limitarea numărului personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
De asemenea, potrivit art. 6 din același act normativ nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Art.7 al textului de lege invocat de recurentul-reclamant că a fost încălcat, prevede că încadrarea în grupele I și a II-a de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50 %, iar pentru grupa a II-a cel puțin 70% din programul de lucru. În aplicarea acestui text de lege, conducerea societății intimate, în urma negocierii cu sindicatul a clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, a stabilit locurile de muncă cu condiții deosebite de muncă încadrate în grupele I și a II-a menționându-le expres în înscrisurile privind structura locurilor de muncă pe grupă de muncă.
Ordinul 50/1990 în Anexa I poz.59 și 123 reglementează activitățile susceptibile de a fi încadrate în grupa a I a de muncă:
Poz.59: manipularea mărfurilor explozive, toxice și pulverulente, a produselor chimice și petrochimice, a cărbunilor și a minereurilor (docheri, docheri –mecanizatori, conducători de utilaje portuare)
Poz.123 :meseriile și funcțiile din unitățile de exploatare a căilor ferate a căror activitate este legată direct de siguranța circulației..
A învederat prima instanță că, este adevărat că, de principiu, în cazul conflictelor de muncă sarcina probei incumbă societății angajatoare, conform art.287 din Codul Muncii, însă, în judecarea prezentei cauze, nu trebuie ignorat faptul că încadrarea locurilor de muncă din diferite unități în grupele I și II, trecerea de la o grupă la alta și scoaterea lor dintr-o anumită grupă precum și nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupă de muncă au caracterul unor acte de organizare internă a unităților, putând fi făcute numai după procedura instituită de lege, respectiv Ordinul nr.50/1990-aplicabil în perioadele la care se raportează acțiunea reclamantului.
În aceste circumstanțe, contestarea făcută de reclamant referitoare la greșita încadrare a activității sale din perioada 17.07._00 ca fiind desfășurată în grupa a II-a de muncă, potrivit mențiunilor înscrise în carnetul său de muncă, în lipsa unor dovezi de netăgăduit care să justifice pretinsele erori sau abuzuri săvârșite de conducerea unității împreună cu sindicatul reprezentativ al salariaților, este lipsită de temeinicie și nu este de natură să conducă la admiterea acțiunii.
În esență, într-o asemenea ipoteză, reclamantului îi revenea obligația de a administra orice mijloace în contraprobă, de natură să convingă instanța de justețea susținerilor sale, că mențiunile din carnetul de muncă contestate sunt eronate și au la bază”convenția abuzivă” dintre sindicat și patronatul societății prin care art.7 din Ordinul nr.50/1990, ar fi fost încălcate.
Tribunalul a constatat că, deși prin concluziile raportului de expertiză, expertul a reliefat faptul că activitatea reclamantului se încadrează în grupa I de muncă în procent de 100% acestea nu pot fi luate în considerare atâta vreme cât temeinicia încadrării activității prestate de către reclamant este diferită față de activitatea efectiv prestată de acesta.
Mai mult, tribunalul a reținut faptul că atâta vreme cât activitatea acestuia a fost nominalizată efectiv în grupa a II-a de muncă, reglementările legale nu pot fi ignorate, unitatea pârâtă nefăcând decât să procedeze la aplicarea lor întocmai, neputându-se susține că acordarea grupei a II-a de muncă ar fi fost rezultatul unei eronate aplicări a respectivelor prevederi legale.
Expertul analizând activitatea de sudură reparații și confecții de containere s-a rezumat la descrierea în mod general a acestei activități fără însă a explica în detaliu activitatea efectiv desfășurată de reclamant pentru a se reliefa astfel încălcarea de către unitatea pârâtă a prevederilor legale.
Prin urmare, întrucât activitatea reclamantului la locul de muncă, în cadrul societății pârâte, s-a desfășurat în condițiile grupei a II-a de munca, iar nu în condiții care să justifice acordarea grupei I, în baza art.266 și următoarele Cod muncii, tribunalul a respins acțiunea precizată, ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul S. I., criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de apel apelantul a arătat că în fapt, a avut următoarea rută profesională: 27.06._90, lăcătuș mecanic reparații secția Producție Industriala Impregnare Traverse – SPIIT; 01.04._01, tehnician secția Producție Industriala Materiale Cale Ploiești
Condiții deosebite de munca in care apelantul reclamant si-a desfășurat activitatea: Noxe existente: pulberi, aerosoli ulei, fum si gaze (oxid de carbon), oxizi de azot cu valori care depășesc limitele maximale admise;
Microclimat: variații de temperatură în interiorul halei de producție, curenți de aer datorita neetanșeității spatiilor de producție, iluminat artificial insuficient.
Condiții grele de lucru: manipulare piese grele, poziții de lucru incomode, zgomot, atenție deosebita, zgomot, posibilități de electrocutare, ardere cu piese supraîncălzite;
Risc: lovire, strivire, electrocutare, arsuri. Durata timpului de lucru in condiții deosebite 100% din timpul efectiv lucrat. In vederea dovedirii condițiilor de munca menționam faptul ca apelantul reclamant a primit spor de periculozitate, spor de munca grea si spor de șantier.
A mai precizat reclamantul că, raportul de expertiză încuviințat de instanța, ce a avut drept obiectiv: Să se precizeze dacă reclamantul beneficiază sau nu de gr. I de muncă, în procent de 100% sau mai mic, în funcție de meseriile avute, atribuțiile prestate, munca efectivă îndeplinită la locul de muncă, condițiile de lucru, pentru perioadele expres menționate în anexa la cererea de chemare în judecată, urmând ca expertul să aibă în vedere actele de la dosar, de la pârâta și locul de muncă, a concluzionat:
„Pe baza constatărilor efectuate de către expert la locurile de munca în care și-a desfășurat activitatea, a informațiilor furnizate de către documentele examinate, precum si a prevederilor legale referitoare la grupele de munca, locurile de munca si activitățile desfășurate de reclamant se încadrează în grupa superioara de muncă, după cum urmează: S. I. - în perioada 27.06._01. având meseria de lăcătuș mecanic și tehnician în cadrul . desfășurate și locul de munca se încadrează în grupa I de muncă în procent de 100% din timpul de lucru, în baza Ordinului 50/1990 - anexa I - actualizata poz. 59, 123 coroborat cu prevederile art.3.
Apelantul a învederat că, Sentința civila nr. 846/04.02.2015 este netemeinica si nelegală, pentru mai multe motive.
Astfel, instanța a respins acțiunea, motivând că încadrarea în grupa de muncă, precum și nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa de muncă au caracterul unor acte de organizare internă.
Față de acest considerent, apelantul a învederat că, nu s-a formulat cerere de nominalizare într-o grupa sau alta de muncă, prerogativa ce nu aparține instanței, conform art. 6 din Ordinul 50/1990, ci s-a cerut să se constate că activitatea desfășurată de reclamant intră sub incidența Ordinului 50/1990. anexa 1.
Ori, nu se poate nega dreptul său de a se adresa instanței pentru constatarea grupei I de munca.
În ipoteza în care o asemenea nominalizare a persoanei care se încadrează în grupa superioară de muncă nu se realizează de conducerea unității sau nominalizarea este contestată, nimic nu împiedică partea interesată să se adreseze instanței pentru a se stabili, în raport de dispozițiile legale, incidente, probele administrate si condițiile concrete ale cauzei, dacă activitatea desfășurata de aceasta se încadrează într-o anumită grupă de muncă și respectiv, în ce procent.
A mai precizat apelantul că, în acest context, în care activitatea nu a fost recunoscută de pârâtă ca desfășurându-se în grupa superioară de muncă, nu poate constitui un argument suficient de respingere a acțiunii, având în vedere că tocmai recunoașterea grupei superioare de muncă, l-a determinat pe reclamant să promoveze această acțiune.
Apelantul a mai arătat că, faptul că, angajatorul în momentul în care nominalizează personalul care se încadrează în grupa I sau a II-a de muncă, trebuie să respecte prevederile art.6 din Ordinul 50/1990, cu luarea în considerare a condițiilor deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective. Activitatea desfășurată este încadrabilă în grupa I de muncă prin raportare la prevederile Ordinului 50/1990 cu completările ulterioare, Ordinului 125/1990 cu completările ulterioare.
Apelantul a învederat că a solicitat expertiza de specialitate - mașini unelte si sisteme de producție, tocmai pentru a dovedii temeinicia cererii, iar obiectivul propus a fost să se precizeze dacă beneficiază sau nu de grupa I de muncă, după caz, în procent de 100% sau mai puțin în funcție de meseriile avute, atribuțiile prestate, munca efectiv îndeplinită la locul de munca, condițiile de lucru.
Expertiza este un raport de specialitate pe care îl întocmește și îl emite un expert într-un domeniu. Expertiza tehnică judiciară este expertiza tehnică efectuată de experți sau specialiști din dispoziția organelor de urmărire penală, a instanțelor judecătorești sau a altor organe cu atribuții jurisdicțional, în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei.
Se evidențiază dreptul salariatului de a promova acțiunea în constatare grupei de muncă, drept ce nu poate fi negat, precum si posibilitatea instanței de a aprecia legalitatea și temeinicia încadrării realizate de angajator nu poate fi limitată, apreciind că instanța poate asimila activitatea desfășurată de reclamant cu activitățile prevăzute de Ordinul nr.50/1990, acest lucru se poate constata, alături de îndeplinirea cumulativă a condițiilor generale, prin administrarea probei cu expertiză de specialitate, precum și pe baza înscrisurilor de la dosar.
A învederat apelantul că a investit instanța de judecată cu o cerere în constatarea încadrării în grupa de munca superioară, având în vedere meseria, activitățile desfășurate și condițiile efective de la locul de muncă.
În cauză a fost administrată proba cu expertiză, ocazie cu care s-a constatat mediul de lucru, condițiile in care si-a desfășurat activitatea apelantul reclamanta și riscurile la care a fost supus.
Din concluziile raportului de expertiza efectuat in cauza rezultă faptul ca apelantul-reclamanta poate beneficia de încadrare in grupa I de muncă, în procent de 100%.
Expertiza este un raport de specialitate pe care îl întocmește și îl emite un expert într-un domeniu. Expertiza tehnică judiciară este expertiza tehnică efectuată de experți sau specialiști din dispoziția organelor de urmărire penală, a instanțelor judecătorești sau a altor organe cu atribuții jurisdicțional, în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Expertiza judiciară este un mijloc de probă care se dispune, la cerere sau din oficiu, de către organul în drept când, pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, sunt necesare cunoștințele unui expert sau, în cazurile prevăzute de lege, ale unui specialist, dintr-un anumit domeniu.
Apelantul a subliniat faptul că, instanța a încuviințat, expertiza tehnică, în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei, respectiv „sa se precizeze daca reclamanta beneficiază de grupa I, în procent de 100%, în funcție de meseriile avute, atribuțiile prestate, munca efectiv îndeplinita la locul de munca, condițiile de lucru pentru perioadele expres menționate în cererea de chemare în judecată", raportul de expertiză tehnic constituind mijloc de probă.
Ori, instanța în motivarea sentinței civile nr. 846/04.02.2015 a ignorat concluziile raportului.
A mai precizat apelantul că instanța a înlăturat nemotivat raportul de expertiza tehnica judiciară - raport ce s-a făcut cu convocarea pârtilor, cu identificarea locului, a sarcinii si condițiilor de munca, potrivit căruia, activitatea sa se încadrează în grupa I de munca, în procent de 100%".
Cu toate acestea instanța înlătură concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză precizând doar că „...acesta nu poate fi luat în considerare...”, fără a-și motiva explicit motivele respingerii acestui mijloc de probă, ce fusese încuviințat.
Apelantul a mai arătat că hotărârea nu cuprinde explicit, motivele respingerii fiecăreia din cererile făcute prin acțiune și nu se examinează probele administrate.
În raport cu prevederile legale hotărârea trebuie să cuprindă explicit, motivele admiterii sau respingerii fiecăreia din cererile făcute prin acțiune. În cazul de față nu sunt examinate probele
Potrivit dispozițiilor Cod pr. civilă, hotărârea judecătorească cuprinde în mod obligatoriu considerentele, adică motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au încălcat cererile părților. Motivarea înseamnă în fapt încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi. Lipsa de motivare a unei hotărâri judecătorești nu numai că nesocotește dispozițiile codului de procedura civila, ci poate constitui o încălcare a art. 6 al Convenției europene a drepturilor omului.
Pe de altă parte, motivarea este de esența hotărârilor și oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar. In hotărâre trebuie să fie arătate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților. In considerentele hotărârii, instanța trebuie să arate flecare capăt de cerere și apărările părților, probele care au fost administrate, motivându-se pentru ce unele au fost reținute, iar altele înlăturate, excepțiile invocate și modul în care au fost ele soluționate.
A învederat apelantul că, din analizarea sentinței civile nr. 846/04.02.2015, se poate observa faptul că hotărârea nu arată motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, mai mult decât atât nu se motivează de ce concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară au fost ignorate.
Pentru aceste motive, apelantul a solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate și pe cale de consecință, admiterea acțiunii prin care a solicitat: Să se constate că, pentru perioada 27.06._01 a lucrat în locuri și în condiții care se încadrează în grupa I de muncă, în procent de 100 % și să fie obligată intimata pârâtă să îi elibereze adeverința în acest sens
În drept, apelantul reclamant și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 466 și următoarele din Codul de procedura civilă.
La data de 3.06.2015, intimata pârâtă a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea în tot a sentinței atacate.
În motivarea întâmpinării intimata pârâtă a răspuns motivelor de apel invocate.
Apelantul prin apărător a depus la dosar o hotărâre judecătorească cu titlu de practică judiciară.
Curtea, analizând cererea de apel prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și dispozițiilor legale incidente, reține următoarele:
O primă categorie de critici vizează respingerea acțiunii de către prima instanță, motivat în opinia apelantului de faptul că încadrarea în grupa de muncă, precum și nominalizarea persoanelor care se încadrează în aceasta au caracterul unor acte de organizare internă.
În acest context Curtea observă că, în adevăr, în considerentele hotărârii ce face obiectul prezentei căi de atac, tribunalul a reținut că încadrarea locurilor de muncă din diferite unități în grupele I și II, trecerea de la o grupă la alta și scoaterea lor dintr-o anumită grupă precum și nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupă de muncă au caracterul unor acte de organizare internă a unităților.
Însă atare rețineri au fost făcute legat de sarcina probei într-un litigiu ca cel pendinte, iar nu pentru a paraliza de plano acțiunea reclamantului.
Asemănător, demersul judiciar al reclamantului a fost respins nu cu motivarea că acesta nu are deschisă calea la instanță, sau că în caz de litigiu instanța nu poate constata că activitatea desfășurată la un anumit angajator se încadrează în grupa superioară de muncă, ci pentru că, în opinia tribunalului cel ce a pus în mișcare mecanismul judiciar nu a reușit să probeze cele susținute.
Sub aspectul susținerilor apelantului legate de administrarea probei cu expertiză în specialitatea mașini unelte și sisteme de producție, Curtea reține că, în adevăr o astfel de probă a fost încuviințată de tribunal la solicitarea reclamantului.
Pe de altă parte, concluziile lucrării de expertiză depuse la dosar au fost în sensul că, activitatea desfășurată de reclamant în cadrul pârâtei în funcțiile de lăcătuș mecanic reparații și tehnician.
Numai că, raportul de expertiză nu are valoarea unui mijloc absolut de probă, instanța nefiind ținută de concluziile expertului în măsura în care acestea nu se coroborează cu restul materialului probator.
Ori, din chiar cuprinsul lucrării expertul face referiri generale la sarcinile de lucru raportat la secțiile din cadrul pârâtei, fără a arăta în concret care au fost activitățile desfășurate de reclamant, pentru a concluziona că acestea s-ar încadra în două poziții din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 50/1990 și anume cele referitoare la manipularea mărfurilor explozive, toxice și pulverante, a produselor chimice și petrochimice și la meseriile și funcțiile din unitățile de exploatare a căilor ferate, a căror activitate este legată direct de siguranța circulației.
Așa fiind, în mod corect tribunalul nu și-a putut fundamenta soluția pe concluziile expertului, neexistând posibilitatea de a verifica în concret care anume activități l-ar fi îndreptățit pe reclamant la beneficiul grupei I, iar nu la grupa a II-a acordată deja de fostul angajator.
Pentru motivele arătate Curtea consideră nefondate toate criticile apelantului subsumate primului motiv de apel.
Nefondate sunt și criticile ce fac obiectul celui de al doilea motiv de apel, potrivit cărora instanța a înlăturat nemotivat raportul de expertiză.
În acest context Curtea observă că, din chiar considerentele hotărârii ce face obiectul prezentei căi de atac rezultă că tribunalul a înlăturat concluziile raportului de expertiză motivat de faptul că acestea nu pot fi luate în considerare, atâta vreme cât temeinicia încadrării activității prestate de reclamant este diferită de activitatea efectiv prestată de acesta.
Sub aspectul criticilor ce fac obiectul celui de al treilea motiv de apel Curtea reține că prin acestea se invocă nemotivarea hotărârii.
Raportat la acestea Curtea reamintește că potrivit art. 425 alin. 1 lit. b Cod pr. civ. - hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Așadar, pentru ca o hotărâre judecătorească să fie motivată în sensul dispozițiilor redate în paragraful precedent este necesar ca judecătorul să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat fiecărui argument prezentat de părți.
În alte cuvinte este motivată și hotărârea care cuprinde o motivarea implicită a solicitărilor părților.
Totodată, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea să fi motivat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, iar nu să reia pur și simplu concluziile instanței inferioare.
În acest context este de amintit Hotărârea din 9 decembrie 1994 în cazul Ruiz T. contra Spaniei în cuprinsul căreia Curtea a stabilit că art. 6 paragraful 1 din Convenție obligă tribunalele să își motiveze deciziile, dar nu se poate da un răspuns detaliat fiecărui argument.
În ceea ce privește litigiul pendinte Curtea constată că prima instanță a prezentat argumentele pentru care a considerat că demersul judiciar al reclamantului este nefondat, cu referiri exprese atât la situația de fapt astfel cum acesta a fost stabilită pe bază de probatorii, cât și cu privire la normele de drept incidente.
Împrejurarea că tribunalul a înlăturat, motivat, așa cum s-a demonstrat în paragrafele precedente concluziile raportului de expertiză nu echivalează cu nesocotirea de către acesta a dispozițiilor procedurale cu privire la motivarea hotărârii.
Așa fiind sunt nefondate criticile subsumate acestui motiv de apel.
Curtea nu poate avea în vedere nici hotărârea depusă în apel cu titlu de practică judiciară, de vreme ce din chiar conținutul acesteia rezultă că reclamanții din cauza respectivă au avut alte funcții în cadrul pârâtei.
Pentru toate considerațiile expuse Curtea, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod pr. civ. urmează să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul S. I., cu domiciliul ales in Ploiești, ., jud. Prahova, CNP_, împotriva Sentinței nr. 846 din 4 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția I Civilă,în contradictoriu cu intimata pârâtă . LINII DE CĂI FERATE SUDAREC SA, cu sediul în București, ., .. 1, ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 1 octombrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. M. R. C. M. M.
GREFIER,
C. C.
Red. AMR
4 ex./08.10.2015
d. f. nr._ Tribunalul Prahova
j. f. M. C. A.
Operator date cu caracter personal Notificare nr. 3120
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1711/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
