Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1715/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1715/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 03-11-2015 în dosarul nr. 1715/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA nr. 1715
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2015
Președinte – V. S.
Judecător - E. M.
Grefier - A. F.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ..62, județ Dâmbovița și D. N., V. D., I. G., C. M. și M. F., toți cu domiciliul ales la S. S. și Asociații – Târgoviște, ., nr.7A, ., împotriva sentinței civile nr.886 din 15.06.2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-pârâți U. Administrativ Teritorială ., județ Dâmbovița și Școala G. O., județ Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că prin motivele de apel s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și după deliberare a pronunțat următoarea decizie.
C u r t e a
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._, reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, în numele și pentru membrii de sindicat semnatari ai tabelului anexat cererii, în contradictoriu cu pârâții U. Administrativ Teritorială . G. O., a solicitat obligarea pârâtei unitate școlară la calcularea și plata, iar pârâtei unitate administrativ teritorială la alocarea drepturilor salariale cuvenite dar neacordate, reprezentând diferența de salariu rezultată ca urmare a includerii premiului anual în salariul lunar, începând cu 1.01.2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele inflației la data plătii efective, către membrii de sindicat, personal didactic, didactic auxiliar/nedidactic, semnatari ai tabelului anexat cererii de chemare în judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 21/18.11.2013 în soluționarea unui recurs în interesul legii în dosarul nr. 16.2013 a statuat că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind în concret numai modalitatea de acordare și anume eșalonat și succesiv în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/ soldei/indemnizației de bază.
S-a mai arătat că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art.25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011, că în acest sens, aceeași instanță a stipulat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/ solda/ indemnizația de bază este acordată și în continuare, iar Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzuta de art. 23 din Legea-cadru nr. 330/2009 și că o asemenea hotărâre, dată în cadrul unui recurs în interesul legii, are un efect limitat, acela de a determina o jurisprudență unitară cu privire la acele probleme de drept substanțial sau procedural care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești. Tocmai de aceea și jurisprudența a recunoscut caracterul de obligativitate al deciziilor pronunțate în interesul legii. Dezlegările date de ÎCCJ asupra problemelor de drept au caracter obligatoriu. Această obligativitate se raportează la toate instanțele ce ar fi chemate în viitor să soluționeze o cauză în care se ridică aceiași problemă de drept.
Interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a îndreptăți la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât ÎCCJ, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale personalului didactic și didactic auxiliar. Mai mult decât atât, în dispozitivul deciziei nr. 21/2013 nu se prevede imposibilitatea acordării acestui drept salariat, ci se stabilește că în interpretarea și aplicarea disp. art.8 din Legea nr. 285/2010, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
S-a mai arătat că dispozițiile menționate au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial Nr. 877 din 28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011.
Dreptul membrilor de sindicat de a beneficia de acest premiu este un drept câștigat, atâta vreme cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității. Prin intermediul dispozițiilor art. 1 din Codul civil legiuitorul consacră, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 13 alin. 2 din Constituție principiul neretroactivității legilor. Așadar, potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit. D. consecință, ori de cate ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. De aceea, în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp, trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor. Norma retroactivității, înscrisă în art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.
Or, în cazul membrilor de sindicat, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010 era deja câștigat chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui întrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
De asemenea, potrivit disp.art. 20 din Constituția României, intitulat „Tratatele internaționale privind drepturile omului", dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Așadar, dacă instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urma, sunt obligate să ignore aceste prevederi și sa facă aplicarea celor din reglementarea internațional mai favorabilă. Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
Lipsirea membrilor de sindicat de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea noastră de acest bun, în sensul celei de-a doua faze a primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1, astfel că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor antementionate, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea salariu-premiul anual-și nici majorarea salarială, iar prin decizia 21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.
De asemenea, reclamantul a invocat și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C - 310/10 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău, Secția Civilă - România - în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO LI80 din 19.7.200 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului i2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței muncă.
La primul termen de judecată s-a depus cerere modificatoare a acțiunii, prin care s-a precizat de către reclamant că înțelege să solicite drepturile bănești începând cu data de 01.01.2012 la zi și nu astfel cum a solicitat prin cererea inițială. De asemenea, prin aceeași cerere, a fost lărgit cadrul procesual cu reclamanții D. N., V. D., I. G., C. M. și M. F., aceștia solicitând aceleași drepturi ca și membrii de sindicat.
Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 886 din de 15 iunie 2015, a respins cererea, astfel cum a fost modificată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a solicitat prin cererea introductivă de instanță obligarea pârâtei unitate școlară la calcularea și plata, iar pârâtei unitate administrativ teritorială la alocarea drepturilor salariale cuvenite dar neacordate, reprezentând diferența de salariu rezultată ca urmare a includerii premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele inflației la data plătii efective, către membrii de sindicat, personal didactic, didactic auxiliar/nedidactic, semnatari ai tabelului anexat cererii de chemare în judecată.
A mai reținut tribunalul că reclamantul a adus ca argumente pentru admiterea cererii de chemare în judecată, conținutul dispozițiilor art.8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice în conformitate cu care „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar”, dispozițiile art.1 din Legea 285/2010 în conformitate cu care începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor personalului plătit din fonduri publice se majorează cu 15% precum și conținutul considerentelor deciziei nr. 21/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Totodată, a reținut că în motivarea deciziei 21/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, conform art.517 alin.4 din Noul Cod de procedură civilă se examinează raportul dintre dispozițiile art.8 din Legea 285/2010 și art.25 din Legea –cadru 330/2009, arătându-se că în privința art.8 din Legea 285/2010 Curtea Constituțională a pronunțat mai multe decizii, cum ar fi 115/2012 și 257/2012 reținând că premiile în bani au natura unor drepturi salariale suplimentare și nu fundamentale, consacrate și garantate de Constituție, legiuitorul fiind în drept să le diferențieze, modifice sau chiar să le suspende și să le anuleze în diferite perioade de timp.
Astfel, Curtea Constituțională a reținut că premiul anual pe 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă și constituie un „bun” în sensul art.1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar majorarea salarială din anul 2011 rezultată în urma includerii premiului anual din 2010 în indemnizația de bază este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul nu a reglementat niciun premiu anual pe 2011.
Tocmai din acest motiv, Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că atâta vreme cât instanța constituțională a hotărât cu forță obligatorie că subzistă dreptul de creanță al angajatului însă nu în forma prevăzută de art.25 din Legea nr.330/2000, ci prin includerea lui în indemnizația de bază, nu se mai poate analiza includerea acestui premiu în majorările salariale prevăzute de art.1 din Legea 285/2010, hotărând că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Tribunalul a constatat că a interpreta în sensul că acest drept salarial se cuvine a fi acordat atât prin majorările salariale de 15% cât și în mod separat printr-o nouă includere în salariu ar reprezenta o eludare a dispozițiilor obligatorii ale deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 21/2013. Este adevărat că în conținutul acesteia există sintagma “ nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări“ ceea ce ar putea fi interpretat că poate fi acordat într-o altă formă, astfel cum susțin reclamanții, dar aceasta, în opinia tribunalului, nu înseamnă decât că premiul anual a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011 iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin modul de redactare al dispozitivului a înțeles să sublinieze, odată în plus, că premiul anual a fost deja inclus în majorări, deci de aceea nu se mai acordă.
Prin urmare, statuându-se atât de Curtea Constituțională prin deciziile mai sus menționate, cât și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia 21/2013 că premiul anual pentru 2010 prevăzut de art. 25 din Legea cadru 330/2009 a fost inclus în majorările salariale ulterioare, aceste decizii fiind obligatorii conform legii, prima instanță nu a mai dispune o recalculare a drepturilor salariale de bază prin includerea începând cu 1.01.2011 a sumei corespunzătoare pentru premiul aferent anului 2010, în majorările salariale de 15% pentru anul 2011, cererea reclamantului fiind respinsă ca neîntemeiată.
Ceea ce susțin cele două instanțe de înalt grad din România este că dreptul ca atare, în sumă bănească, a fost folosit pentru acordarea procentului de 15% iar prin utilizarea acestor sume bănești nu avea cum să rezulte o mărire efectivă de salariu, ci doar o reîntregire a acestuia cu o parte din sumele cu care salariul fusese diminuat în anul 2010. D. urmare, câtă vreme este dreptul suveran al statului, prin puterea legislativă, de a acorda sau nu bugetarilor anumite premii sau sume suplimentare, este tot dreptul suveran al acestuia de a stabili și forma sub care le acordă.
Pentru toate aceste considerente tribunalul a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată.
Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat apel în termen legal reclamantul considerând-o nelegală și netemeinică întrucât, respingând acțiunea instanța nu a avut în vedere obiectul cauzei, respectiv faptul că s-a solicitat obligarea pârâților la calculul și respectiv plata diferențelor salariale reprezentând prima anuală aferentă anilor 2011-2014, cu precizarea că perioada pentru care se solicită diferențele salariale este cuprinsă între 1 ianuarie 2012 până în prezent, iar pe de altă parte, decizia pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii privește modalitatea de acordare a premiilor anuale aferente anului 2010, ICCJ nestatuând cu privire la acordarea sau neacordarea primei anuale aferentă perioadei 2011-2014 sub forma unei componente a salariului de bază al membrilor de sindicat în numele cărora s-a promovat acțiunea.
Susține apelantul că nu rezultă din probele administrate că premiul anual aferent anilor 2011-2014 ar reprezenta o componentă a salariului de bază, că a fost inclusă în salariul de bază al membrilor de sindicat.
O altă critică se referă la faptul că în mod greșit instanța a respins cererea apelantei de lăsare a cauzei la ultima strigare, respectiv de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare în condițiile în care toți avocații colaboratori din cadrul S. S. și Asociații erau în imposibilitate de prezentare la data de 8 iunie 2015 și nu se mai formulase în cauză o altă cerere asemănătoare.
Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicate în cauză, Curtea apelul că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor dosarului rezultă că prin acțiunea formulată reclamanții au solicitat ca pârâții să fie obligați la calcularea și plata drepturilor cuvenite dar neacordate reprezentând diferența de salariu rezultată ca urmare a includerii premiului anual în salariul lunar începând cu 1 ianuarie 2011 la zi, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective, pentru membrii de sindicat și această cerere a fost analizată de instanța de fond, astfel că prima critică formulată de apelant în sensul că ar fi solicitat aceste drepturi pe perioada 1 ianuarie 2012 la zi, este neîntemeiată.
Înțelegând întocmai obiectul acțiunii cu care a fost investit, Tribunalul s-a pronunțat întocmai pe această cerere arătând în considerentele hotărârii atacate de ce cererea nu poate fi primită.
Respingând în mod corect acțiunea, Tribunalul a reținut că în speță sunt incidente considerentele Deciziei nr. 21/2013 pronunțată de ICCJ în recurs în interesul legii, în cadrul acesteia analizându-se raportul dintre disp. art. 8 din Legea 285/2010 și art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 și reținându-se că în privința art. 8 din Legea 285/2010 C. Constituțională a pronunțat mai multe decizii reținând că premiile în bani au natura unor drepturi salariale suplimentare și nu fundamentale consacrate și garantate de Constituție, legiuitorul fiind în drept să le diferențieze, să le modifice, chiar să le suspende sau să le anuleze pe diferite perioade de timp.
Prin motivele de apel se susține că în mod greșit instanța de fond face referire la Decizia 21/2013 a ICCJ care privește modalitatea de acordare primei anuale aferente anului 2010 fără a statua cu privire la acordarea sau neacordarea primei anuale aferente anilor 2011-2014 sub forma unei componente a salariului de bază al membrilor de sindicat în numele cărora s-a formulat acțiunea.
Apelantul deși formulează o atare critică uită că el însuși a invocat tocmai această decizie ca un argument menit să ducă la admiterea acțiunii formulate.
Decizia la care se face referire este aplicabilă speței și atâta vreme cât instanța supremă a considerat că premiul anual pentru anul 2010 prevăzut de art. 25 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit disp. art. 1 din Legea 285/2010 nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea.
Soluția de respingere a acțiunii se impunea cu atât mai mult cu cât majorarea salarială din anul2011 rezultată în urma includerii premiului anual din 2010 în indemnizația de bază este acordată și în continuare, salariile ulterioare având același nivel iar legiuitorul nu a reglementat nici un premiu anual pe anul 2011.
Așa fiind în mod corect Tribunalul a apreciat că acțiunea nu poate fi admisă în modalitatea în care a fost formulată, pe perioada ianuarie 2012 până la zi, așa cum susține apelanta.
Ultima critică referitoare la faptul că în mod nelegal instanța a respins cererea de amânare a cauzei în condițiile în care toți avocații din S. S. și Asociații erau în imposibilitate de prezentare la data de 8 iunie 2015, este neîntemeiată deoarece instanța poate admite o astfel de cerere în condițiile în care este temeinic motivată dar și dovedită, or în speță atare dovezi nu s-au făcut.
Pentru motivele arătate, apelul de față este nefondat urmând ca în conformitate cu prevederile art. 480 al.1 NCPC să fie respins ca atare.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ..62, județ Dâmbovița și D. N., V. D., I. G., C. M. și M. F., toți cu domiciliul ales la S. S. și Asociații – Târgoviște, ., nr.7A, ., împotriva sentinței civile nr.886 din 15.06.2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-pârâți U. Administrativ Teritorială ., județ Dâmbovița și Școala G. O., județ Dâmbovița.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 3 noiembrie 2015.
PreședinteJudecător
V. S. E. M.
Grefier
A. F.
Operator de date cu caracter personal
nr.notificare 3120/2006
EM/VM
6 ex.
5.11.2015
d.f. Trib. Dâmbovița nr._
j.f. M. M.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1711/2015. Curtea de Apel... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1728/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
