Acţiune în constatare. Decizia nr. 1729/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1729/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 04-11-2015 în dosarul nr. 1729/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ-
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1729
Ședința publică din data de 4 noiembrie 2015
Președinte - P. M. G.
Judecător - V. G.
Grefier - J. Părcălăbescu
Pe rol fiind judecarea apelului formulat de R. A. R. S.A., cu sediul în Ploiești, ., J. Prahova- prin administrator Judiciar VIA INSOLV SPRL, cu sediul în Ploiești, ., . și reprezentată convențional prin Avocat A. P., cu sediul profesional în Ploiești, ., județ Prahova împotriva sentinței civile nr. 938 pronunțată la 8 aprilie 2015 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții B. N., domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, N. L. NINEL, domiciliat în Ploiești, ., ., ., ambii cu domiciliu ales la Cabinetul de Avocatură V. E., cu sediul în Ploiești, ., ., județ Prahova.
Apel scutit de taxă de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit apelanta-pârâtă . SA, lichidatorul VIA INSOLV SPRL, intimații-reclamanți B. N. și N. L. Ninel
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că apelanta a solicitat judecata cauzei în lipsă, potrivit art. 411 alin. 1 pct. 2 teza II NCPC.
Curtea, având în vedere că sentința atacată în prezenta cauză a fost comunicată apelantei la data de 04.06.2015, așa cum rezultă din dovada de înmânare aflată la fila 79 din dosarul de fond, iar calea de atac a apelului a fost promovată la data de 17.06.2015, în temeiul art. 185 NCPC, invocă excepția nulității apelului, ca urmare a declarării acestuia peste termenul prevăzut de dispozițiile legale și rămâne în pronunțare.
CURTEA :
Deliberând asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ , reclamanții B. N. și N. L. Ninel au chemat în judecata . SA -prin lichidator VIA INSOLV SPRL, solicitând instanței să constate că, în perioadele menționate expres în acțiune, au lucrat efectiv în procent de 100% din programul de lucru, la instalații, în secții cuprinse în grupa I de muncă, respectiv condiții speciale, deosebite de muncă și să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unor adeverințe în acest sens.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat ca în perioadele menționate expres în acțiune, au avut calitatea de salariați în cadrul paratei, îndeplinind diferite funcții și au lucrat efectiv 100% din program în secții cuprinse în grupa I de muncă, respectiv condiții speciale, deosebite de muncă deoarece în secțiile în care au lucrat se foloseau materii prime care prin prelucrare emanau substanțe radioactive, noxe și gaze toxice, fiindu-le aplicabile prevederile art.1 din HG nr.559/1990 și Ordinul nr.50/1990 emis de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
La data de 05.08.2014 parata a formulat o întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii în condițiile în care reclamanții au fost încadrați corespunzător funcțiilor, activităților prestate în perioadele deduse judecății, în raport de legislația în vigoare în perioadele respective, invocându-se și excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție unită cu fondul de către instanță la data de 24.10.2014.
La data de 08.04.2015 reclamanții și-au precizat acțiunea, solicitând acordarea grupei I de muncă conform raportului de expertiză efectuat în cauză.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 938 pronunțată la 8 aprilie 2015, Tribunalul Prahova a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâtă, a admis acțiunea precizată, în sensul că a constatat că reclamanții beneficiază de grupa I de munca, în procent de 100% din programul de lucru în perioadele menționate expres în cuprinsul raportului de expertiză B. V. care face parte integrantă din prezenta sentință și a fost obligată pârâta să elibereze adeverințe reclamanților conform raportului de expertiză B. V..
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit raportului de expertiza B. V., cărților de munca existente la dosar, actelor anexate, reclamanții, având diferite funcții, în cadrul paratei, au desfășurat activități în perioadele menționate expres în cuprinsul raportului de expertiză în mediu toxic, în condiții deosebite de munca, cu depășirea nivelului admisibil noxelor profesionale care se încadrează în cazurile reglementate de Ordinul nr.50/05.03.1990, Ordinul nr.125/1990, Legea nr. 226/2006, HG nr. 261/2001, ceea ce înseamnă ca ei au lucrat efectiv în locuri de munca care se încadrează în grupa I de munca în procent de 100% din programul de lucru în perioadele indicate expres în cuprinsul raportului de expertiză B. V..
Potrivit Ordinului nr.50/1990, beneficiază de încadrarea în grupele I și a II-a, conform celor menționate, fără limitarea numărului personalului care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștrii, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca și activitățile prevăzute în anexele 1 și 2.
De asemenea, dispozițiile Legii nr. 226/2006, HG nr. 1025/2003, stipulează ca salariații beneficiază de condiții speciale de munca, ținându-se seama de atribuțiile îndeplinite, munca efectiv prestata, condițiile grupei I de munca existente anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, în timp ce în baza disp. art. 30 din Legea nr. 263/2010, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din: a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă, b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații, c) activitățile din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, prevăzute de actele normative cu regim clasificat emise până la data intrării în vigoare a legii, d) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1, e) activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr.2 și 3.
Totodată, disp.art.123 alin. 1 din HG nr.257/2010 pentru aprobarea Normelor de Aplicare a Legii nr.263/2010, stabilesc că se asimilează stagiilor de cotizare în condiții speciale perioadele anterioare datei de 01.04.2001 în care asigurații au desfășurat activități dintre cele prevăzute în anexa nr.2 la lege pe durata programului normal de lucru din fiecare lună, numai în locurile de muncă avizate în condiții speciale din cadrul unităților prevăzute în Anexa nr.3 la lege, activități încadrate în baza legislației anterioare acestei date în grupa I de muncă.
În baza disp. art. 30 pct. 1 lit. e din Legea nr. 263/2010, din categoria locurile de muncă în condiții speciale fac parte și activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr.2, 3, adică activități de forjare continuă la cald, manuală, cu ciocane și prese de peste 200 Kg/forță prevăzute la poziția 26-Anexa 2, ocazie cu care în Anexa nr.3 s-a menționat la poziția 62 și pârâta pentru activitățile sus menționate, inclusiv 24,27,33.
Din probele administrate în cauză, tribunalul a reținut că locurile de munca în care au lucrat reclamanții sunt cuprinse în anexa la HG nr. 559/1990, art.1 și respectiv pct.13 din HG nr. 456/1990, în Ordinul nr.50/05.03.1990, Ordinul nr.125/1990, Legea nr. 226/2006, HG nr. 1025/2003, HG nr. 261/2001, ceea ce înseamnă ca în perioadele expres menționate în cuprinsul raportului de expertiza B. V. reclamanții au lucrat efectiv în locuri de munca care se încadrează în grupa I de munca, în procent de 100% din programul de lucru.
Apărările pârâtei în sensul ca reclamanții nu ar beneficia de grupa I de muncă, în condițiile în care funcțiile pe care le-au îndeplinit nu fac parte din categoria meseriilor care se înscriu în cadrul acestei grupe superioare de muncă prevăzute de normele legale sus-menționate, iar locurile de munca în care și-au desfășurat activitatea reclamanții nu s-ar încadra în categoria celor beneficiare acestei grupe de muncă, nu a fost avute în vedere de instanță, întrucât din cuprinsul raportului de expertiza efectuat în cauza, coroborat cu toate actele depuse la dosar, reiese cu certitudine ca reclamanții au desfășurat activități efectiv în locurile de munca care se încadrează în categoria celor prevăzute de normele legale sus-menționate pentru acordarea grupei superioare de munca în perioadele expres prevăzute în cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză.
Prin urmare, tribunalul, în raport de aceste considerente, în baza Codului Muncii modificat, art.1 din HG nr. 559/1990, art.7 din Ordinul nr.50/1990 al MMPS și ținând seama de Legea nr. 226/2006, HG nr. 1025/2003, HG nr. 261/2001, a admis acțiunea precizată și a constatat că reclamanții beneficiază de grupa I de munca, în procent de 100% din programul de lucru în perioadele menționate expres în cuprinsul raportului de expertiză B. V. care face parte integrantă din prezenta sentință.
De asemenea, instanța în baza Ordinului MM nr.590/15.09.2008, art. 1516 și urm. cod civil modificat, a obligat pârâta să elibereze adeverințe reclamanților conform raportului de expertiză B. V., deoarece dispozițiile legale sus-menționate instituie o asemenea obligație în sarcina pârâtei, mai ales că reclamanții au nevoie de acte întocmite de către pârâtă prin intermediul cărora să li se recunoască și să beneficieze efectiv de drepturile stabilite în favoarea acestora, drepturi pe care pârâta are obligația să le respecte.
Totodată, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, reținând că dreptul la acțiune al reclamanților privind formularea prezentei acțiuni are un caracter imprescriptibil, neexistând nicio dispoziție legală care să instituie un termen de prescripție în acest sens, mai ales că dreptul dedus judecății are un caracter strict personal nepatrimonial.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâta R. A. Română, care a susținut că soluția dispusa de instanța de fond a fost netemeinică și nelegala, în speța fiind incidente dispozițiile art. 480 alin 2 NCPC. Apreciază apelanta ca instanța de fond nu a dat o interpretare unitara a dispozițiilor legale în materie, neținând cont și de dispozițiile Ordinului 50/1990 care prevăd în mod expres ca nominalizarea persoanelor care se Încadrează în grupa I și a II-a de munca se face de către conducerea unităților cu sindicatele din unități, ținându-se seama de condițiile de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective, cu îndeplinirea anumitor condiții și anume: avizele date de Ministerul Sănătății, Comisia Naționala pentru Protecția Muncii.
Învederează apelanta că, prin cererea introductivă, reclamanții au solicitat să se constate ca activitatea desfășurata de ei în cadrul societății se încadrează în grupa I de munca, urmând a fi obligată la eliberarea unei adeverințe în acest sens, motivând în fapt ca au fost angajați în cadrul societății în funcții ce s-ar încadra în această grupă de munca, conform dispozițiilor Ordinului nr.50/1990.
Prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, R. A. Romană a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiata, motivat de faptul ca funcțiile deținute de reclamanți nu îndeplinesc condițiile prevăzute de norma juridica speciala pentru a putea fi încadrate în grupa I de munca, activitatea acestora nefiind desfășurata în condiții toxice. Reclamanții din prezenta cauza, conform fiselor postului și atribuțiilor de serviciu ce le reveneau, au fost încadrați în grupa a II-a de munca, activitățile desfășurate de aceștia nefiind nominalizate în documentele societății pentru încadrare în grupa I de munca, deoarece nu se regăsesc prin specificul lor în anexa 1 a Ordinului 50/1990.
Precizează apelanta că instanța, pe baza înscrisurilor depuse, precum și a raportului de expertiza întocmit, a admis acțiunea reclamanților, constatând ca aceștia beneficiază de încadrarea în grupa I de munca, în procent de 100%, pentru perioadele în care aceștia au avut calitatea de angajați ai subscrisei și cuprinse în concluziile raportului de expertiza întocmit în cauză.
Ordinul nr. 50/1990, prin cele doua anexe, stabilește în mod expres și limitativ locurile de munca ce pot fi încadrate în grupa I, respectiv grupa a II-a de munca. Astfel, conform acestui ordin, locurile de munca ale reclamanților au fost încadrate în grupa a II-a, potrivit pct. 48 al Anexei II. Ulterior, prin adoptarea HG 559/1990 sunt precizate în Anexa locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale din unitățile subordonate Ministerului Industriei Chimice și Petrochimice.
Încadrarea în grupe de muncă, trecerea de la o grupa la alta și scoaterea lor dintr-o anumita grupa, precum și nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa de munca, au caracterul unor acte de organizare interna a societății, putând fi făcute numai după procedura instituita de lege, respectiv Ordinul 50/1990 și HG 559/1990 aplicabile în perioadele la care se raportează acțiunea reclamanților.
Punctul 5 din Ordinul nr.50/1990 prevede expres că existenta condițiilor deosebite la locurile de munca cu noxe trebuie să rezulte din determinarea noxelor de către organele Ministerului Sănătății sau laboratoarele proprii de specialitate ale unităților. Aceste determinări trebuie sa fie confirmate de către inspectorii teritoriali pentru protecția muncii, care, la data efectuării analizei, constata ca s-au aplicat toate măsurile posibile de nominalizare a condițiilor și ca toate instalările de protecție a muncii funcționau normal.
Față de actele normative sus-menționate, apelanta apreciază că instanțele judecătorești nu au competența de a efectua nominalizări ale salariaților, aceste nominalizări fiind făcute conform actelor normative în materie.
În opinia apelantei, încadrarea reclamanților în grupa I de muncă putea fi solicitată numai în cazul în care activitățile pe care aceștia le-au desfășurat în secțiile societății făceau obiectul prevederilor legislative pentru munca în condiții specifice grupei I, or, în speță, niciunul dintre locurile de munca din cadrul societății nu a fost încadrat în grupa I de munca, ci doar în grupa a II-a de munca, conform Ordinului 50/1990, Anexa II, pct.48.
În final, apelanta susține că a recunoaște tuturor salariaților grupa I de munca, indiferent de locul de munca și funcția deținuta, înseamnă, implicit, a-i discrimina pe acei angajați care au lucrat efectiv în locuri de munca încadrate în grupa I de munca, conform actelor normative, care și-au desfășurat activitatea în condiții mult mai grele comparativ cu ceilalți angajați ai subscrisei.
În raport de motivele invocate, pârâta a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, iar pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată.
La termenul din 4.11.2015, Curtea, având în vedere că sentința atacată în prezenta cauză a fost comunicată apelantei la data de 04.06.2015, așa cum rezultă din dovada de înmânare aflată la dosarul de fond-fila 79, iar calea de atac a apelului a fost promovată la data de 17.06.2015, așa cum rezultă din rezoluția aplicată pe cererea de apel aflată la fila 5 dosar apel, în temeiul art. 185 NCPC, a invocat, din oficiu, excepția nulității apelului, ca urmare a declarării acestuia peste termenul prevăzut de dispozițiile legale și a rămas în pronunțare.
Examinând decizia atacată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, instanța, având în vedere prevederile art. 185 NCPC, se va pronunța cu prioritate asupra excepției nulității recursului, invocată din oficiu.
Conform art.468 din Noul Cod de procedură civilă, termenul de apel este de 30 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, acesta urmând a fi calculat pe zile libere.
În materia conflictelor de muncă (așa cum este cazul în speță) există reglementat un termen special de apel, de 10 zile de la comunicării hotărârii pronunțată de instanța de fond, termen indicat, de altfel, și în dispozitivul sentinței atacate, iar în acest sens dispun prevederile art.215 din Legea nr.62/2011 a dialogului social.
Fiind un termen imperativ și absolut, nerespectarea lui atrage sancțiunea iremediabilă a decăderii, iar o atare concluzie rezultă din interpretarea prevederilor art. 185 din Noul Cod de procedură civilă, care statuează că atunci „când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul când legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.”
Termenul pentru exercitarea apelului începe să curgă de la data comunicării actului de procedură, conform art. 184 din Noul Cod de procedură civilă.
În speța dedusă judecății, din dovada de înmânare aflată la dosarul fond, rezultă că sentința atacată în prezenta cauză a fost comunicată apelantei la data de 04.06.2015, iar calea de atac a apelului a fost promovată la data de 17.06.2015, așa cum reiese din rezoluția aplicată pe cererea de apel, fila 5 dosar apel. Prin urmare declararea căii de atac s-a realizat de către apelantă după expirarea termenului de 10 zile astfel cum este reglementat de art.215 din Legea nr.62/2011 a dialogului social, fiind incidente prevederile art. 185 din noul Cod de procedură civilă.
Având în vedere dispozițiile art. 185 NCPC și ținând cont de situația de fapt expusă anterior, instanța consideră că excepția nulității apelului, ca urmare a declarării acestuia peste termenul prevăzut de dispozițiile legale, invocată din oficiu, este întemeiată, motiv pentru care o va admite și, pe cale de consecință, în baza art. art. 480 alin.1 NCPC, va anula apelul ca neformulat în termen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția nulității, invocată din oficiu de instanță.
Constată nulitatea apelului formulat de R. A. R. SA, cu sediul în Ploiești, ., J. Prahova- prin administrator Judiciar VIA INSOLV SPRL, cu sediul în Ploiești, ., ., județ Prahova și reprezentată convențional prin Avocat A. P., cu sediul profesional în Ploiești, ., județ Prahova împotriva sentinței civile nr. 938 pronunțată la 8 aprilie 2015 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții B. N., domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, N. L. NINEL, domiciliat în Ploiești, ., ., ., ambii cu domiciliu ales la Cabinetul de Avocatură V. E., cu sediul în Ploiești, ., ., județ Prahova, pentru declararea acestuia peste termenul legal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 noiembrie 2015.
Președinte, Judecător,
P. M. G. V. G.
Grefier,
J. Părcălăbescu
Red. GV
Tehnored.PJ
6 ex/ 05.11.2015
j.f. C. M.
d.f._ Tribunalul Prahova
operator de date cu caracter personal,
nr. notificare 3120
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1728/2015. Curtea de Apel... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 559/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
