Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1274/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1274/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 1772/120/2014
ROMÂNIA
C. DE A. PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 1274
Ședința publică din data de 24 septembrie 2015
Președinte – C.-M. M.
Judecător - M. P.
Grefier - C. G.-A.
Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de reclamanții A. G., A. M., A. F., B. I., C. G., C. FLORINIȚA, C. P. A., D. D., D. G., D. J., D. C., G. I. E. - DECEDATĂ - PRIN MOȘTENITORI G. C. ȘI G. T. C., I. L., M. D., M. I., N. G., ȘIMONESCU D. R. – toți cu domiciliul ales la C. de A. Pitești-., județ Argeș și pârâtul M. JUSTIȚIEI cu sediul în București, sector 5, ., împotriva sentinței civile nr. 1049 din 16 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. DE A. PITEȘTI, cu sediul în Pitești ., județul Argeș.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la al doilea termen de judecată, apelurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și că prin motivele de apel s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
C., având în vedere cererile de judecare a cauzei și în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr._, reclamanții A. G., A. F., A. M., B. I., C. Florinița, C. G., C. P. A., D.* D., D. G., Șimonescu D. R., D. C., G. I. E. (decedată), prin moștenitori G. C. și G. T.-C., I. L., M. D., M. I., N. G. și D. J., judecători în cadrul Curții de A. Pitești, cu sediul ales pentru corespondență La C. de A. Pitești, Municipiul Pitești, ., județul Argeș, au chemat în judecată pe pârâții M. Justiției, și C. De A. Pitești, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților în solidar, la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de noi, creditorii, prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titluri executorii, începând cu data pronunțării hotărârilor judecătorești ce constituie titluri executorii potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul muncii, republicat (fost art. 289 din același act normativ) și în continuare, până la achitarea integrală a sumelor pe care pârâții ni le datorează cu titlu de drepturi salariale, conform titlurilor executorii; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Motivând cererea au arătat că prin titlurile executorii reprezentate de sentințele civile rămase irevocabile, pârâții au fost obligați să le plătească mai multe sume prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, după cum urmează:
Creditori A. G., A. F., A. M., B. I., Ciorâscu Florinița, C. G., C. P. A., D. D., D. G., Șimonescu D. R., D. C., G. I. E. (Decedată), Prin Moștenitori G. C. Și G. T.-C., I. L., M. D., Mirițâ I., N. G.- sentința civilă nr.606/CM/09.10.2007 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr.l_, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.63/R-CM/30.01.2008, pronunțată de C. de A. Pitești - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze de minori și de familie (pentru sporul de 18% reprezentând indexare indemnizație de încadrare); sentința civilă nr. 815/CM/28.11.2007 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.l96/R-CM/04.03.2008, pronunțată de C. de A. Pitești - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze de minori și de familie (pentru sporul de 15% reprezentând spor de confidențialitate); sentința civilă nr.699/CM/31.10.2007 pronunțată de Tribunalul Argeș- Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.80/R-CM/05.02.2008, pronunțată de C. de A. Pitești - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze de minori și de familie și sentința nr.l65/F-CM/ll.11.2008, C. de A. Pitești - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze de minori și de familie, în dosar nr._, rămasă irevocabilă, în parte, prin decizia civilă nr.806/R-CM/22.04.2009, C. de A. Pitești - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze de minori și de familie, în dosar nr._ (pentru sporul de 50% reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică);
Creditor D. J.- sentința civilă nr.606/CM/09.10.2007 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr.l_, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.63/R-CM/30.01.2008, pronunțată de C. de A. Pitești - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze de minori și de familie( pentru sporul de 18% reprezentând indexare indemnizație de încadrare); sentința civilă nr.815/CM/28.11.2007 pronunțată dc Tribunalul Argeș - Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.l96/R-CM/04.03.2008, pronunțată de C. de A. Pitești - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze de minori și de familie și încheierea de ședință din 15.04.2008 pronunțată de C. de A. Pitești - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze de minori și de familie în același dosar, prin care s-a dispus îndreptarea erorii materiale în dispozitivul deciziei sus-citate și s-a admis și recursul formulat de intervenienta sus menționată în calitate de creditoare la punctul 2 (pentru sporul de 15% reprezentând spor de confidențialitate); sentința civilă nr.699/CM/31.10.2007 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.80/R-CM/05.02.2008, pronunțată de C. de A. Pitești - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze de minori și de familie și sentința nr.l65/F-CM/l 1.11.2008, C. de A. Pitești - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze de minori și de familie, în dosar nr._, rămasă irevocabilă, în parte, prin decizia civilă nr.806/R-CM/22.04.2009, C. de A. Pitești - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze de minori și de familie, în dosar nr._ (pentru sporul de 50% reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică);
Au mai arătat că prin Decizia nr.2 din 17 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr.21/2013, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, și s-a statuat că: "în aplicarea dispozițiilor art 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. (Ij, alin. (2) te^a 1 și art. 1535 alin. (I) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobândii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. își art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Au precizat că sunt în posesia unor titluri executorii încă din anii 2007- 2008, că nici până la această dată debitorii pârâții nu au înțeles să își execute obligația și să le achite în întregime sumele datorate, iar prin sentințele civile menționate au fost acordate doar sumele actualizate cu indicele de inflație, fără dobânzi, și că solicitarea acestor dobânzi pe cale separată nu este împiedicată de vreo dispoziție legală, atâta timp cât obligația legală subzistă.
Împrejurarea că, prin dispozițiile art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată s-a prevăzut actualizarea acestor sume cu indicele prețurilor de consum, comunicat de Institutul Național de S. nu reprezintă un impediment legal în acordarea dobânzii legale penalizatoare, cu titlu de daune-interese moratorii, deoarece prin neexecutarea integrală a obligației de plată la data la care sumele erau datorate, adică la momentul când creanțele au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul creditorilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
Actualizarea creanțelor nu asigură repararea integrală a prejudiciului produs, având o natură juridică diferită de aceea a dobânzii solicitate de reclamanți.
In schimb, dobânda legală penalizatoare, reprezentând câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut din investirea banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat (lucram cessans).
Așadar, acordarea dobânzii legale, până la data plății integrale a drepturilor stabilite prin titluri executorii, alături de actualizarea cu indicele de inflație nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil din anului 1864, respectiv art. 1531 din Codul civil din anul 2009.
In cauză, au solicitat acordarea de daune interese moratorii, susținând că acestea reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor prin executarea cu întârziere a obligației. Fiind vorba de o obligație de a da având ca obiect o sumă de bani, executarea obligației în natură este totdeauna posibilă, iar daunele moratorii solicitate sub forma dobânzii reprezintă echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației.
In privința condițiilor ce se cer a fi îndeplinite s-a apreciat că în cauză sunt îndeplinite toate cerințele legii. Cât privește prejudiciul, fiind vorba de plata unei sume de bani, acesta nu trebuie probat, prin excepție în asemenea situație întinderea lui este fixată de lege la dobânda legală, legea considerând că lipsa de folosință a sumei datorate produce creditorului obligației un prejudiciu egal cu dobânda legală. Deci, câtă vreme sunt în fața unei evaluări legale, nu subzistă obligația de a face dovada că prin executarea cu întârziere a obligației am suferit un prejudiciu.
Potrivit dispozițiilor art. 1082 C. civ. anterior, condiția vinovăției este îndeplinită indiferent dacă debitorul a acționat cu intenție sau din culpă, în sarcina acestuia operând prezumția relativă de vinovăție pe care ar putea-o răsturna doar prin probarea unei cauze străine, neimputabile.
Au solicitat proba cu înscrisuri și au atașat hotărârile reprezentând titlurile executorii și certificatul de moștenitor nr. 40/25.06.2012.
La data de 18.06.2014 reclamanții și-au modificat cererea solicitând obligarea pârâților la acordarea de daune interese de la data scadenței drepturilor salariale, respectiv momentul la care ele trebuiau să le fie plătite și până la achitarea efectivă.
Pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii deoarece reclamanții au obținut deja repararea prejudiciului prin acordarea de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până data plății efective, astfel că prin acordarea dobânzii legale s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
Pârâtul a precizat că potrivit art. 1535 Cod civil, creditorul are dreptul la daune moratorii, însă, în speță, creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență și că legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, conform art. 1 din OUG nr. 71/2009 și Legii nr.230/2011.
Prin aceeași întâmpinare, M. Justiției a invocat prescripția dreptului material la acțiune, afirmând că puteau fi acordate numai pentru o perioadă de trei ani anteriori introducerii prezentei cereri.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 1049 din 16 septembrie 2014, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins ca prescrisă acțiunea pentru perioada anterioară datei de 14.04.2011; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A. G., A. M., A. F., B. I., C. G., C. Florinița, C. P. A., D. D., D. G., D. J., D. C., G. I. E.-decedată -prin moștenitori G. C. și G. T. C., I. L., M. D., M. I., N. G., Șimonescu D. R., în contradictoriu cu pârâții M. Justiției și C. de A. Pitești și a obligat pârâții la plata dobânzii legale aferente titlurilor executorii de la data de 14.04.2011 și până la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Dâmbovița a reținut următoarele:
În ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată pentru perioada anterioară datei de 14.04.2011.
Conform art. 6 alin.4 din NCC și art. 201 din Legea nr. 71/2011 prescripțiile începute sub legea veche rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.
În speță, în ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, s-a constatat că aceasta este întemeiată, întrucât conform art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 (act normativ ce se aplică întrucât prescripția a început să curgă înainte de . NCC) „ odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii”, astfel că dreptul la acțiune privind dobânda legală care este un accesoriu al creanței principale, se naște odată cu dreptul la acțiune privind creanța principală.
Pe lângă principiul prescripției dreptului la acțiune privind un drept accesoriu odată cu prescripția dreptului la acțiune privind un drept principal, legea mai consacră și un alt principiu care guvernează efectele prescripției extinctive și anume cel în virtutea căruia se stinge printr-o prescripție distinctă dreptul la acțiune privind fiecare prestație în cazul obligațiilor cu executare succesivă (art. 12 din Decretul nr. 167/1958).
În legătură cu acest ultim principiu, jurisprudența s-a pronunțat în sensul că dobânzile de întârziere fiind prestații succesive în sensul art. 12 din decret, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită ( Decizia nr. 1366/1081 a Secției Civile a fostului Tribunal Suprem).
În speță, dreptul la acțiune privind creanța principală s-a născut în anii 2007 - 2008 și prin urmare dreptul la acțiune privind dobânda legală a început să curgă de la aceeași dată, fiind prescris pentru perioada anterioară datei de 14.04.2011 pentru reclamanți (data introducerii cererii de chemare în judecată fiind 14.04.2014).
Instanța a apreciat că nu poate fi reținută argumentarea în sensul că ar fi operat o întrerupere a prescripției prin recunoașterea dreptului de către debitor a unor sume parțiale, în baza OUG nr. 71/2009.
Așa cum rezultă, atât din OUG nr.71/2009, cât și din redactarea Legea nr. 230/2011, prin cele două acte normative nu a operat o recunoaștere a dreptului a cărui acțiune se prescrie, ci s-a instituit o procedură de plată eșalonată a unor sume stabilite prin hotărâri judecătorești, ceea ce nu echivalează cu recunoașterea a însuși dreptului ce se prescrie.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanții au calitatea de judecători în cadrul Curții de A. Pitești și au beneficiat prin hotărârile judecătorești depuse la dosarul cauzei, de un spor de confidențialitate de 15% și de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% lunar, de 18% reprezentând indexare indemnizație de încadrare, actualizate cu indicele de inflație calculat până la data plății efective.
Reclamanții nu și-a satisfăcut pretențiile ce le erau datorate, decât într-o mică măsură, situația economică dificilă impunând din partea statului o eșalonare a acestor sume începând cu anul 2010 până în anul 2016, după cum s-a precizat și în întâmpinarea depusă de pârâtul M. Justiției, care a arătat că nu sunt exigibile creanțele, nefiind ajunse la scadență, prin reglementarea unor termene suspensive de executare, ceea ce înseamnă o prejudiciere a reclamanților, în condițiile în care indicele de inflație determină doar stabilitatea obligației, nu și acoperirea prejudiciului cauzat prin neexecutarea acesteia în termenul stabilit de dispozițiile speciale din Codul muncii.
Potrivit art. 1535 din Noul cod civil „(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.”Dispoziția se aplică atât celor care exploatează o întreprindere (profesioniști) cât și celorlalte subiecte de drept civil.
Ordonanța nr. 13 din 24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar prevede în art. 1 că: „(1) Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești; (2) Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie;(3) Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.”
Posibilitatea cumulării dobânzii legale cu actualizarea creanței potrivit inflației a fost recunoscută în practica judiciară, deoarece actualizarea are caracter compensatoriu. Caracterul compensatoriu al actualizării rezidă în faptul că, prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală, în timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune, (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată), iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății, (daune compensatorii), tribunalul a concluzionat că este admisibil cumulul acestora și deci nu se ajunge la o dublă reparație, ceea ce ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a creditorului, așa cum a susținut pârâtul M. Justiției prin întâmpinare.
În sprijinul admisibilității cumulului dobânzii legale cu actualizarea creanței s-au invocat și dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, art.1 alin.2 care prevăd în mod expres posibilitatea actualizării creanței, dobânzilor, majorărilor sau penalităților datorate la data plății efective.
În sensul considerentelor susmenționate s-a pronunțat și ÎCCJ prin Decizia nr.2/17.02.2014 prin care a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și a reținut că în aplicarea dispozițiilor art. 1082 si 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I si art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicata, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonata a sumelor prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea unor drept uri salariale personalului din sectorul bugetar in condițiile art. 1 si 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobata cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
S-a reținut că este evident faptul că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existenta prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens). În aceste condiții sunt incidente dispozițiile invocate ale art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans).
Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. In cazul dat, pierderea efectiv suferita de creditor, ca prim element de reparare integrala a prejudiciului, este remediata prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preturilor de consum. Insa principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Debitorul poate fi exonerat de obligația de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanței stabilite prin titlu executoriu dacă face dovada intervenției unui caz fortuit sau a unui caz de forță majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei „cauza străină, care nu-i poate fi imputată” în înțelesul art. 1082 din Codul civil din 1864. În ipoteza dată, însă, deși nu se contestă împrejurările care au justificat măsurile promovate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, în scopul menținerii echilibrului bugetar, măsuri care nu au afectat substanța dreptului creditorilor, acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobanzii legale.
Atât timp cât repararea integrala a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cat si beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul ca, in ipoteza data, poate fi acoperita doar pierderea efectiva [in temeiul art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009], iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului.
Cât privește existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar. Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, în sensul opiniei exprimate de specialiști recunoscuți, depusă la dosarul cauzei, nu se poate reține că Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului [care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita așteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din Constituție, „creanțele asupra statului sunt garantate” și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț.
Față de considerentele expuse mai sus, Tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins ca prescrisă acțiunea pentru perioada anterioară datei de 14.04.2011. Totodată a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții la plata dobânzii legale aferente titlurilor executorii de la data de 14.04.2011 și până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel atât reclamanții A. G., A. M., A. F., B. I., C. G., C. Florinița, C. P. A., D. D., D. G., D. J., D. C., G. I. E. - decedată - prin moștenitori G. C. și G. T. C., I. L., M. D., M. I., N. G., Șimonescu D. R., cât și pârâtul M. Justiției, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelanții reclamanții, în motivarea cererii de apel, au arătat că, instanța de fond, în mod greșit a interpretat dispozițiile art. l alin.2 din Decretul nr.167/1958, precum și art.12 din același act normativ, considerând că dreptul la acțiune privind creanța principală s-a născut în anii 2007-2008 și, prin urmare, dreptul la acțiune privind dobânda legală a început sa curgă de la acea dată, fiind prescris pentru perioada anterioară datei de 14.04.2011 pentru noi reclamanții și că în cauză nu a operat o întrerupere a prescripției, fără să aibă în vedere că atât din OUG nr.71/2009, cât și prin Legea nr.230/2011 s-a instituit o procedură de plată eșalonată a unor sume stabilite prin hotărâri judecătorești, ceea ce echivalează cu recunoașterea dreptului ce se prescrie, aplicându-se astfel instituția întreruperii prescripției extinctive.
Conform art.16 alin. l, lit. a din Decretul nr.167/1958 „prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția", articol ce este aplicabil în speță, având în vedere că prin cele două acte normative sus-citate a operat o recunoaștere a dreptului nostru, întrucât eșalonarea s-a făcut după recunoașterea dreptului, fiind a doua etapă, ci nu reprezentând o modalitate separată față de recunoaștere, interpretarea dată de tribunal fiind nelegală.
Mai mult, începând cu anul 2009, noi ca reclamanți, nu am putut executa toată suma, întrucât a operat această eșalonare, fiind prejudiciați sub acest aspect, astfel că, plata dobânzilor legale pentru sumele datorate în baza titlurilor executorii, trebuie acordată începând cu anii 2007-2008 și până la plata efectivă, ținând cont că din 2009 a operat instituția întreruperii prescripției extinctive.
Sub un alt aspect, apelanții au invocat practica judiciara constantă a Curții de A. Ploiești potrivit căreia plata dobânzii legale pentru sumele datorate în baza titlurilor executorii, de la data nașterii drepturilor (respectiv de la data la care se datora fiecare salariu și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală, iar nu de la data împlinirii termenului de prescripție raportat la momentul introducerii acțiunii.
Pentru a pronunța astfel de soluții, instanțele au reținut că prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.71/2009 s-a prevăzut ca plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, să se realizeze după o procedură de executare eșalonată pe o perioadă inițial cuprinsă între 2010-2012. Prin acte normative ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr.45/2010, Legea nr.230/2011) au fost aduse modificări sub aspectul perioadei și procentelor de plată, urmând ca executarea obligațiilor să fie finalizată în anul 2016.
Împrejurarea că prin dispozițiile art. l alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009, modificată și completată s-a prevăzut actualizarea acestor sume cu indicele prețurilor de consum, comunicat de Institutul Național de S. nu reprezintă un impediment legal în acordarea dobânzii legale penalizatoare, cu titlu de daune - interese moratorii, deoarece prin neexecutarea integrală a obligației de plată la data la care sumele erau datorate, adică la momentul când creanțele au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul creditorilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
Actualizarea creanțelor nu asigură repararea integrală a prejudiciului produs, de altfel recunoscut prin acordarea reparației parțiale, având o natură juridică diferită de aceea a dobânzii solicitate de reclamanți.
Astfel, actualizarea creanței cu indicele de inflație reprezintă un calcul matematic, aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la puterea lor de cumpărare. Scopul actualizării fiind acela de a menține valoarea reală a obligației monetare la data efectuării plății, aceasta se acordă cu titlu compensatoriu (damnum emergens).
În schimb, dobânda legală penalizatoare, reprezentând câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut din investirea banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat (lucrum cessans).
Așadar, acordarea dobânzii legale, până la data plății integrale a drepturilor stabilite prin titluri executorii, alături de actualizarea cu indicele de inflație nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil din anului 1864, respectiv art. 1531 din Codul civil din anul 2009.
S-a considerat și că prevederile Ordonanței de urgența a Guvernului nr. 71/2009 nu au produs efecte în privința exigibilității creanțelor, în sensul amânării scadenței acestora.
Astfel, creanțele recunoscute în favoarea reclamanților, fiind certe, lichide și exigibile, încă de la data scadenței fiecărui salariu, obligația de plată este cu execuție imediată, chiar de la data pronunțării hotărârilor în primă instanță, potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul muncii, republicat (fost art. 289 din același act normativ, anterior republicării). Aceasta înseamnă că plata trebuia făcută la momentul nașterii raportului juridic obligațional, obligația rezultată din aceste titluri executorii nefiind afectată de vreun termen.
Potrivit art.1079 alin.2 pct.3 din Codul civil, debitorul este de drept în întârziere, când obligația nu putea fi îndeplinită decât într-un timp determinat, ce debitorul a lăsat să treacă.
Or, drepturile de natura celor pretinse de noi au caracter salarial și în privința acestora plata se face lunar, conform art. 161 alin. l din Codul Muncii, dispoziții ce sunt imperative.
Ca atare, în privința acestor drepturi, pârâții s-au aflat de drept în întârziere, nemaifiind necesară o încunoștințare a acestora, cum că ar datora drepturile salariale ale angajaților.
Mai mult, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009, modificată și completată nu s-a negat existența și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu s-a refuzat punerea acestora în executare, ci s-a stabilit o modalitate de executare eșalonată a obligaților de plată conținute în aceste titluri.
Acest act normativ nu are semnificația exonerării debitorilor de plata daunelor interese moratorii, întrucât art. 1082 din Codul civil din anul 1864. respectiv 1530 din Codul civil din anul 2009. consacră principiul răspunderii debitorului pentru executarea cu întârziere, acesta putând fi obligat la despăgubiri, indiferent dacă a acționat cu intenție sau din culpă. Răspunderea sa civilă va fi atrasă ori de câte ori nu se dovedește existența unei cauze străine, exoneratoare de răspundere, reprezentată fie de cazul fortuit, forța majoră, fapta creditorului însuși ori fapta unui terț pentru care debitorul nu este ținut a răspunde.
În plus, pentru ca fapta unui terț să producă efectul exonerator, este necesar ca aceasta să aibă caracteristicile forței majore sau ale cazului fortuit.
Or, eșalonarea plății instituită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată nu este o cauză exoneratoare de răspundere, ci constituie un eveniment pe care debitorii, deși îl puteau prevedea, nu au luat măsuri, corespunzătoare, pentru a evita neexecutarea. Creditorii, respectiv apelanții-reclamanți ne-am văzut puși în fața unor acte de putere, de autoritate statală care ne-au împiedicat să ne realizăm creanța, tară a avea o culpă.
Daunele-interese pentru întârzierea sau neexecutarea nejustificată a obligației de a da o sumă de bani stabilită prin titlu executoriu, cuprind potrivit art. 1084 Cod civil, respectiv 1351 din Noul Cod civil, pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit.
Au precizat apelanții că dobânzile solicitate sunt totodată daune-interese pentru întârziere în executarea silită a titlului executoriu.
Caracterul nejustificat al întârzierii, se recomandă prin Decizia nr. 1/2011 al înaltei Curți de Casație și Justiție a fi examinat de la caz la caz, spre a se verifica compatibilitatea actului normativ, care amâna succesiv executarea silită, chiar o întrerupe, aspect relevant pe problema prescripției, cu exigențele de proporționalitate și rezonabilitate instituite de art.6 din Convenție, în privința executării hotărârilor judecătorești.
Acest caracter este demonstrat de adoptarea succesivă de acte normative de eșalonare a plătii, de fărâmițare excesivă a plăților și de durata exorbitantă a amânării. Precizăm că titlurile sunt executorii din anii 2007-2008, privesc drepturi salariale datorate încă din anul 2004 și ne aflam în anul 2014, ceea ce înseamnă că plata este întârziată cu peste 10 ani, așa cum se reține și în considerentele Deciziei iir.1/2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție., dată în soluționarea recursului în interesul legii.
Ultima tranșă este împinsă în anul 2016 și se află sub semnul unei posibile reeșalonări, dat fiind că procentele mai mari din datorie sunt fixate spre sfârșitul perioadei.
Prin urmare, în cazul nostru, nu s-a făcut plata unei părți importante din titlu. Ca atare, în interpretarea dispozițiilor art.1073, art.1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 și art. 1535 din Codul civil din anul 2009, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea daunelor - interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a obligațiilor rezultate din titlurile executorii.
In acest sens, a fost invocată și jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului în care s-a statuat că unei persoane care a obținut o hotărâre judecătorească executorie împotriva statului, ca urmare a soluționării unui litigiu în favoarea sa nu i se poate cere să recurgă la proceduri de executare, pentru a obține executarea, reclamantului, în calitate de creditor, fiindu-i cauzat un prejudiciu material constând în imposibilitatea de a se folosi de banii săi, deci o pierdere de profit cauzată de imposibilitatea punerii în executare, într-un termen rezonabil, a hotărârii judecătorești pronunțate în favoarea sa.
Instanțele au considerat că exigibilitatea creanței nu este afectată de eșalonarea plății dispusă prin acte normative succesive, deoarece trebuie raportată la data de la care hotărârea judecătorească devine titlu executoriu. Acest mod de executare este apt doar să confere debitorului dreptul de a face plăți parțiale și succesive și să stabilească în sarcina creditorului obligația de a nu continua executarea silită.
În raport de această motivare, apreciem că nu se poate reține culpa procesuală a creditorilor astfel încât să se dispună acordarea dobânzilor legale cu limitarea decurgând din termenul de prescripție extinctivă.
Apelanții au mai arătat că, întrucât cererea având ca obiect acordarea dobânzii legale, formulată ca parte care a câștigat anterior un proces privind acordarea unor drepturi salariale, deci în calitate de persoane care se pot prevala de un drept recunoscut anterior, este evident că invocând deplin puterea de lucru judecat a hotărârilor anterioare, se tinde numai la obținerea unui nou titlu executoriu pentru satisfacerea efectivă a dreptului lor.
Pentru aceste motive, apelanții au solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea sentinței civile sus-menționată în sensul de a dispune obligarea pârâților la plata dobânzii legale pentru sumele datorate în baza titlurilor executorii, de la data nașterii drepturilor și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală, iar nu de la data de 14.04.2011, cum în mod greșit s-a dispus prin sentința civilă nr.1049, pronunțată la data de 16.09.2014 de către Tribunalul Dâmbovița - Secția I civilă.
Apelantul pârât M. Justiției, în motivarea cererii de apel a arătat că în fapt, prin cererea formulată în contradictoriu cu M. Justiției, C. de A. Pitești, reclamanții au solicitat obligarea pârâților în solidar la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditori prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titlurile executorii menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Prin sentința civilă nr. 1049/2014/16 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune și respinsă acțiunea pentru perioada anterioară datei de 14.04.2011 fiind admisă în parte acțiunea formulată de reclamanți, și obligați pârâții la plata dobânzii legale aferente titlurilor executorii de la data de 14.04.2011 și până la data plății efective.
A solicitat admiterea excepției prescripției integrale a acțiunii, având în vedere Decizia nr. 1/2014, pronunțată în dosarul nr. 20/2013 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Complet RIL, publicată în Monitorul Oficial nr. 283/17 aprilie 2014, dată în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5, art.201 și art.223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, având în vedere că titlurile executorii deținute de intimații reclamanți sunt hotărâri judecătorești definitive și irevocabile din anii 2008-2009, iar acțiunea a fost introdusă în anul 2014, intimații reclamanți obținând deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, iar daunele solicitate prin noua acțiune nu întrunesc condițiile legale pentru a fi reținute și acordate de instanța de judecată.
A arătat că în cauză, este vorba de nașterea dreptului la acțiune al reclamanților, raportat la momentul introducerii acesteia cu privire la solicitarea de dobânzi la titlurile executorii deținute constând în hotărâri judecătorești privind drepturi salariate restante, nefiind incidente dispozițiile art. I din OUG nr. 71/ 2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în sensul că sumele prevăzute la alin. 1 nu sunt ajunse la scadență, iar intimații reclamanți nu sunt îndreptățiți de a solicita la acest moment, acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
Cererea de obligare a pârâților la plata dobânzii legale la debitele restante stabilite prin sentințele civile menționate în cuprinsul acțiunii are un caracter accesoriu față de cererile de obligare a pârâților la plata drepturilor bănești (fie doar un rest al acestora, cum este cazul în speță). De aceea, trebuie interpretat că această cerere este supusă acelorași dispoziții legale privitoare la termenul de prescripție ca și în cazul drepturilor bănești a căror actualizare se dorește.
Fie că acest temei este dat de art. 1 și 3 din Decretul - Lege nr. 167/1958, fie de art. 283 alin. 1, lit. c din Codul muncii (art.268, în noua numerotare), termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune s-a împlinit în cazul drepturilor bănești a căror actualizare se dorește (deci a sumelor neachitate din aceste drepturi bănești obținute prin sentințele deținute de intimatul reclamant).
Pe fondul cauzei, a arătat că pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, Ordonanța de Urgență 71/2009 prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume.
Apelantul M. Justiției a solicitat instanței să constate că împreună cu ordonatorii de credite, secundari și terțiari, în calitate de debitori ai obligației de plată execută de bună voie obligația, însă cu respectarea anumitor termene suspensive de plată pentru a evita dezechilibrele bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește deficitul bugetar.
Astfel, a arătat că reclamanții au obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Mai mult decât atât, a solicitat a se observa că OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar a prevăzut la art. II alin.(3) că: „Sumele prevăzute la alin.(1) plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează cu indicele preturilor de consum comunicat de institutul Naționale de S.".
Așadar, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, căci s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
În același timp, potrivit art. 1489 alin. 1 C. civ., „Dobânda este cea convenită de părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege."
De asemenea, la art. 1535 se prevede că „(1)în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
(2)Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.
(3)Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, Ia daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit."
Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 definește dobânda remuneratorie ca fiind dobânda datorată de debitorul obligației de a da o suma de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației si dobânda penalizatoare drept dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență.
Prin urmare, consideră apelantul că în mod greșit prima instanță a acordat reclamanților, în parte, dobânda legală solicitată.
Astfel,a arătat că, prima instanță trebuia să observe că în speță creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență. În căzui obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
Mai mult, consideră că instanța trebuia să rețină că, în ceea ce privește titlurile executorii, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010:
"(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2012 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu.
(2) în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice cerere de executare silită se suspendă de drept"
În același sens sunt și dispozițiile O.U.G nr. 45/2010 pentru modificarea art. II din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sistemul justiției.
În fine, apelantul a subliniat că la 12.12.2011 a intrat în vigoare Legea 230/2011 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar prin care se modifică art. 1 al ordonanței după cum urmează: „(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."
Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, reclamanții nu pot solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
Totodată, apelantul a solicitat a se observa că prin actele normative care au eșalonat plata sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, s-a prevăzut o procedură specială de executare, statul asumându-și obligația de a plăti sumele prevăzute în titluri, actualizate cu indicele prețurilor de consum.
Pentru aceste considerente, apelantul pârât solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, admiterea excepției prescripție dreptului material la acțiune, respingându-se acțiunea ca prescrisă integral.
C., analizând cererile de apel global,întrucât privesc aceleași aspecte, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, criticilor formulate și dispozițiilor legale incidente, reține următoarele:
Se susține imposibilitatea cumulului ratei inflației cu dobânda legală pentru sumele cuprinse în titlurile executorii, față de dispozițiile Codului civil, OUG nr. 71/2009 și ale Legii 230/2011, astfel că acestea vor fi analizate concomitent, urmând ca instanța de recurs să răspundă pe baza unor considerente comune.
Problema ce se cere a fi tranșată în cauza dedusă judecății se referă la existența prejudiciului și la natura acestuia, în funcție de interpretarea dată asupra legii aplicabile, prin urmare, la îndreptățirea intimatului reclamant de a obține reparația sub forma daunelor interese și dacă acestea constau doar în actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial, așa cum susține apelantul, sau și în aplicarea dobânzii legale, înțeleasă separat de actualizarea cu indicele de inflație, așa cum susține reclamantul .
În rezolvarea acestor chestiuni, se reține, mai întâi, că legea aplicabilă este dată de dispozițiile vechiului Cod civil de la 1864, care, în cuprinsul art. 1073, prevede dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, dreptul la dezdăunări.
Pe de altă parte, prin dispozițiile art. 1082, legiuitorul a instituit obligația debitorului de a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea-credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile, iar dispozițiile art. 1088 din același cod prevăd: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”
Aceste dispoziții au fost, de altfel, preluate în mod asemănător de art. 1535 din Noul Cod civil – „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”
Din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul creditorului la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial. O astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.
Cu privire la motivul de apel potrivit căruia creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadenta, fiind afectate de un termen suspensiv, ca urmare a reglementarii unei proceduri speciale de executare, C. reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Pentru creanțele inițiale reprezentând drepturi salariale stabilite prin hotărâre judecătorească reclamantul are titluri executorii, iar executarea acestor creanțe a fost eșalonată prin acte normative succesive, respectiv prin OUG nr. 71/2009 și Legii nr.230/2011. Plata creanței reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titlu a fost eșalonată independent de voința reclamantului, creanțele urmând a fi executate în anumite procente și la anumite termene.
Aceasta nu înseamnă că respectivele creanțe nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, așa cum susține apelantul cu motivarea că în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen, iar executarea ei se poate cere numai după împlinirea lui.
În cauză nu sunt aplicabile normele de drept la care face referire apelantul M. Justiției, deoarece creanțele au fost constatate prin hotărâri judecătorești, iar aceste hotărâri pronunțate în materia conflictelor de muncă sunt definitive și executorii potrivit art. 289 Codul muncii, ceea ce conduce la concluzia că acestea, de la data pronunțării au devenit certe, lichide și irevocabile. A fost eșalonată doar punerea în executarea a hotărârilor judecătorești, iar întârzierea în executarea acestora prin acordarea unor termene lungi, succesive, cu atât mai mult îl îndreptățește pe intimatul reclamant să solicite dezdăunarea constând în beneficiul nerealizat.
Referitor la motivul de apel potrivit căruia, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifica acordarea și a dobânzii legale, C. constată că posibilitatea cumulului celor două pentru repararea prejudiciului produs prin neplata la termen a unei sume de bani a fost acceptată atât de doctrină cât și de jurisprudență întrucât au temeiuri de drept și scopuri diferite.
Potrivit doctrinei juridice, prin neexecutarea integrală a creanțelor la data când erau datorate, adică atunci când au devenit certe lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral. Acest prejudiciu constă, atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei reprezentând aceste creanțe prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daune interese moratorii la care sunt îndreptățiți reclamanții pentru neexecutarea integrală a creanțelor.
Prin acordarea creanței actualizate cu indicele de inflație, nu înseamnă că a fost obligat apelantul la plata unei sume de bani mai mari decât cea datorată, ci este vorba aceeași sumă, însă la valoarea de circulație din momentul executării. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plații, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.
Dobânda legală, pe de altă parte, reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat (potrivit art. 1084 Cod civil daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit) având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație.
Dacă actualizarea cu rata inflației are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul unei reparației prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.
Așadar, dobânzile legale, accesorii ale creanței reclamantului, se cuvin acestora ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.
Pentru aceste considerente, C. apreciază că nu poate fi primită susținerea că singura formă de despăgubire cuvenită reclamantului și recunoscută (determinată) de lege ar fi actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial, potrivit art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009, căci o astfel de interpretare nu numai că nu este afirmată de legiuitor, dar ea are la bază un sofism judiciar, dat de extragerea unei concluzii, pornind de la o premisă ce a fost eronat restrânsă, ceea ce, în plan juridic, se exprimă prin excluderea greșită a ideii de daune interese din formularea textului art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009, care nu afirmă nimic despre posibilitatea ori interdicția de a cere, separat de actualizare, dobânzile legale, ca daune moratorii, tocmai pentru că cele două instituții nu se confundă între ele.
În raport de argumentele expuse mai sus, C. constată că prin obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente creanței rămase neexecutate, nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului ci se asigură repararea integrală a prejudiciului.
Dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului (existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamantului la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți.
În niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).
Rezultă din cele expuse anterior că reclamanții, în calitate de creditori sunt beneficiarii acestor dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit cu atât mai mult cu cât, potrivit disp.art.371 1Cod pr. civilă executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună-voie, iar reclamanții, datorită actelor normative menționate mai sus, au fost împiedicați să treacă la executarea silită a obligației stabilită prin hotărâre judecătorească.
Soluția de obligare a apelantului M. Justiției la plata dobânzii se impune și din considerente de echitate, dat fiind că amânarea executării datoriei sau eșalonarea acesteia a fost dispusă prin ordonanță de urgență a guvernului, fără acordul reclamantului-creditor, iar termenul stabilit pentru executarea întregii sume depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, și nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție.
Corect a reținut tribunalul și că dobânda penalizatoare pentru întârzierea în executarea unei obligații cu executare succesivă are natura juridică a unei prestații succesive.
Pe cale de consecință, dreptul la acțiune privind fiecare prestație se supune unui termen de prescripție distinct, iar data nașterii dreptului la acțiune este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat, contestat ori data de la care dreptul subiectiv trebuie exercitat.
Potrivit disp.art.1 și 3 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, dreptul la acțiune având un drept patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani de la nașterea acestui drept.
Într-adevăr, art.16 (a) din același act normativ stabilește că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, însă eșalonarea plății sumelor cuprinse în titlurile executorii, prin acte normative succesive, nu poate primi semnificația juridică a recunoașterii creanței de către debitor, cu efect de întrerupere a prescripției dreptului de a cere plata dobânzii legale pentru sumele neachitate.
Ca atare, critica invocată de apelanții reclamanți cu privire la rezolvarea excepției prescripției dreptului material la acțiune este nefondată, astfel că acțiunea, pentru perioada invocată este prescrisă extinctiv, reclamanții având dreptul la acțiune doar pentru o perioadă de 3 ani, anterior datei înaintării cererii de chemare în judecată la instanță.
În raport de toate aceste considerente, C. va respinge, în baza art. 480 alin.1 NCPC, ca nefondate apelurile declarate de părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelurile declarate de reclamanții A. G., A. M., A. F., B. I., C. G., C. FLORINIȚA, C. P. A., D. D., D. G., D. J., D. C., G. I. E. - DECEDATĂ - PRIN MOȘTENITORI G. C. ȘI G. T. C., I. L., M. D., M. I., N. G., ȘIMONESCU D. R. – toți cu domiciliul ales la C. de A. Pitești-., județ Argeș și pârâtul M. JUSTIȚIEI cu sediul în București, sector 5, ., împotriva sentinței civile nr. 1049 din 16 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. DE A. PITEȘTI, cu sediul în Pitești ., județul Argeș.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 24 septembrie 2015.
Președinte, Judecător,
C.-M. M. M. P.
Grefier,
C. G.-A.
Red. CMM/CGA
5 ex./7.10.2015
d. fond_ Tribunalul Prahova
j. fond N. C.
Operator date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 767/2015.... | Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Sentința nr.... → |
|---|








