Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 558/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 558/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 2595/114/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 558
Ședința publică din data de 23 aprilie 2015
Președinte – A.-M. R.
Judecător - M. P.
Grefier - C. G.-A.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul S. de P. și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca, cu sediul în Săpoca, jud. B. împotriva Sentinței civile nr. 1341 din 15 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția I Civilă în contradictoriu cu pârâta T. A. M. domiciliată în București, sector 6, .. 1, ..2, .> La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata pârâtă T. A. M. reprezentată de avocat Vutcanu D. din Baroul București în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 30 dosar, lipsind apelantul reclamant S. de P. și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și că prin motivele de apel, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Curtea ia act că prin cererea de apel apelantul reclamant S. de P. și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca a solicitat judecata cauzei și în lipsa acestuia.
Avocat Vutcanu D. pentru intimata pârâtă, arată că nu solicită probe, depune la dosar un comunicat al Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea recursului în interesul legii față de problema de drept în litigiu.
Solicită cuvântul în fond.
Curtea, ia act de susținerile apărătorului intimatei pârâte, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat Vutcanu D. pentru intimata pârâtă T. A. M. arată că în mod corect a reținut instanța de fond că plata salariului s-a efectuat de către reclamant din fondurile puse la dispoziție pentru medicii rezidenți de către Ministerul Sănătății iar nu din fonduri proprii, cum au fost plătite salariile pentru alți angajați, iar în prezent pârâta lucrează tot într-un spital public, finanțat tot de către Ministerul Sănătății.
Solicită respingerea apelului ca nefondat și a se lua act că va solicita pe cale separată cheltuielile de judecată.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată sub nr._, reclamantul S. DE P. ȘI PENTRU MĂSURI DE SIGURANȚĂ SĂPOCA a chemat în judecată pe pârâta T. A. M., pentru a fi obligată la plata sumei de_ lei, reprezentând cheltuieli de personal ocazionate de pregătirea în rezidențiat, din care_ lei salarii și_ lei contribuții angajator.
În motivare, reclamantul a arătat că pârâta a fost angajată în perioada 01.01._13, ca medic rezident, în specialitatea medicină internă, fiind confirmată pe acest post după examenul de rezidențiat, când a fost încheiat contractul individual de muncă.
S-a învederat instanței că a fost încheiat și un act adițional, potrivit căruia pârâta avea obligația de a lucra la S. Săpoca, după confirmarea ca medic specialist, cel puțin 5 ani, obligație care nu a fost respectată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 254, 266-268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, art. 6 alin. 7 din O.G. nr. 12/2008, 18/2009, 1270 Codul civil.
În termenul legal stabilit de art. 201 alin. 5, rap. la alin. 1 din Codul de procedură civilă, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.
A invocat, în apărare, nulitatea absolută a clauzei prevăzute în actul adițional, pentru că, potrivit art. 38 din Codul muncii, salariatul nu poate ceda, total sau parțial, drepturile sale.
Pârâta a considerat că acea clauză nu face nicio distincție în privința drepturilor cu caracter salarial de care a beneficiat, pentru munca prestată în perioada rezidențiatului.
Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, formulat în termenul prevăzut de art. 201 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin care a considerat neîntemeiată excepția privind nulitatea clauzelor din actul adițional la contractul de muncă.
Prin Sentința civilă nr. 1341 Tribunalul B. – Secția I Civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că, din contractul individual de muncă nr. 1161/10.12.2008 (filele 6-8), rezultă că pârâta T. A.-M. a fost angajată la S. de P. și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca, pe durată nedeterminată, începând cu 01.01.2009, în funcția de medic rezident anul I, medicină internă.
A mai reținut prima instanță că părțile au încheiat actul adițional la contractul individual de muncă nr. 1161/10.12.2008 (fila 9), conform căruia reclamantul, în calitate de angajator, se obligă să asigure pârâtei locul de muncă, plata drepturilor salariale și alte drepturi de personal pe perioada pregătirii de rezidențiat; pârâta s-a obligat să lucreze la S. de P. și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca, după confirmarea prin ordinul ministrului, ca medic în specialitatea medicină internă, cel puțin un număr de ani egal cu durata pregătirii în rezidențiat, respectiv 5 ani, conform art. 6 alin. 7 din O.G. nr. 12/2008 și art. 193 din Codul muncii. În caz de nerespectare a acestei obligații, salariatul s-a obligat să suporte toate cheltuielile ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv cheltuielile de personal pe perioada pregătirii în rezidențiat, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adițional.
Conform adresei nr._/08.12.2008 (fila 11) a Autorității de Sănătate Publică a Județului B. (fila 11), prin ordinul ministrului nr. 1980/04.12.2008, au fost confirmați pe post medicii rezidenți, pârâta fiind trecută la nr. 7.
Potrivit dispoziției nr. 221/02.10.2013 (fila 23), contractul de muncă a încetat la 02.10.2013, ca urmare a demisiei salariatului.
Din contractul individual de muncă nr. 107/06.11.2013 (filele 107-113), tribunalul a reținut că pârâta este angajată la S. Universitar de Urgență București, pe perioadă determinată, între 07.11.2013 și 01.07.2014. Durata contractului a fost prelungită cu 6 luni, conform actului adițional nr. 1 (fila 114), din 07.05.2014, și apoi cu încă 6 luni, conform adresei nr._/27.11.2014 (fila 116) și actului adițional nr. 3 din 07.11.2014 (fila 117).
Raportat la data încheierii actului adițional la contractul individual de muncă, 10.12.2008, instanța a avut în vedere, pentru motivele de nulitate invocate, dispozițiile Codului muncii, în forma în vigoare la acel moment, și Codul civil de la 1864, iar nu Codul civil aprobat prin Legea nr. 287/2009, în vigoare de la data de 01.10.2011, conform art. 220 din Legea nr. 71/2011. În acest sens sunt dispozițiile art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, care prevede că „actele și faptele juridice încheiate sau, după caz, săvârșite ori produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, săvârșirii ori producerii lor”, iar potrivit dispozițiilor art. 102 din același act normativ „contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”.
Astfel, tribunalul a reținut că, în actul adițional, clauza de restituire nu exemplifică natura cheltuielilor ocazionate de pregătirea profesională, iar prin cererea de restituire a cheltuielilor efectuate pentru plata salariilor și a contribuțiilor angajatorului se încalcă principii fundamentale care garantează drepturile lucrătorilor la protecție socială, securitate și sănătate în muncă, plata salariului pentru munca prestată.
Potrivit art. 6 alin. 7 și art. 12 alin. 2 din O.G. nr. 12/2008, în vigoare la data încheierii actului adițional, medicii rezidenți încheie cu unitatea sanitară contracte individuale de muncă, pe durată determinată sau nedeterminată, în urma promovării concursului de rezidențiat. Pe durata contractului le sunt aplicabile dispozițiile specifice dreptului muncii, care nu exclud, ci sunt complementare clasificării perioadei de rezidențiat ca fiind o formă specifică de învățământ postuniversitar, conform art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 12/2008.
Instanța a avut în vedere dispozițiile art. 159 alin. 1 și 2 din Codul muncii, potrivit cu care salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani. Drepturile salariale încasate de pârâtă în perioada rezidențiatului, în baza contractului individual de muncă, sunt cuvenite acesteia pentru munca prestată la spital în perioada analizată.
Plata salariului s-a efectuat de către reclamant din fondurile puse la dispoziție pentru medicii rezidenți, de către Ministerul Sănătății, iar nu din fonduri proprii, cum s-au plătit salariile pentru alți angajați (după cum s-a menționat în încheierea de ședință din 03.11.2014 și în răspunsul la întrebarea nr. 6 din interogatoriu). S-a menționat că, în prezent, după cum s-a reținut la situația de fapt, pârâta lucrează tot într-un spital public, finanțat tot de Ministerul Sănătății.
Art. 38 din Codul muncii prevede: „Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate”.
Instanța a menționat și dispozițiile art. 41 din Constituția României, conform cu care dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, alegerea locului de muncă fiind liberă.
În raport de aceste dispoziții, clauza din actul adițional poate fi interpretată numai în sensul că, dacă angajatul nu respectă obligația asumată, trebuie să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea sa profesională, însă altele decât drepturile de natură salarială plătite în baza contractului individual de muncă. Ar putea fi astfel de cheltuieli cele legate de prima de instalare, dar care în speță nu au fost solicitate și nici plătite (la întrebarea nr. 5 din interogatoriu, reclamantul a precizat că a plătit prima de stabilitate și premiul anual).
Față de toate aceste considerente de fapt și de drept, în temeiul art. 253-256 din Codul muncii, nefiind îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale a salariatului, tribunalul a respins cererea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul S. de P. și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de apel apelantul a arătat că pârâta a fost angajata unității în perioada 01.01._13, ca medic rezident pe post în specialitatea medicină internă, ocazie cu care s-a încheiat contractul individual de muncă nr. 1161/10.12.2008.
Pe de altă parte, prin actul adițional s-a prevăzut că S.P.M.S. Săpoca se obligă să asigure d-nei dr. T. A. - M. loc de muncă, plata drepturilor salariale și alte drepturi de personal pe perioada pregătirii în rezidențiat,iar aceasta se obligă să lucreze la SPMS Săpoca, după confirmarea ca medic specialist în specialitatea Medicină Internă, cel puțin un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidențiat (5 ani), conform prevederilor art. 6 alin.7 din O.G. nr. 12/2008 și art. 193 - 198 din Codul muncii. In cazul nerespectării acestei obligații, salariata T. A. - M. se obligă la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidențiat, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform prezentului act adițional,,.
A mai precizat apelantul că tribunalul a constatat că în actul adițional la contractul individual de muncă, în clauza de restituire nu se exemplifica natura cheltuielilor ocazionate de pregătirea profesională, iar această clauză poate fi interpretată numai în sensul că, dacă angajatul nu respectă obligația asumată trebuie să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea sa profesională, însă altele decât drepturile de natură salarială plătite în baza contractului individual de muncă, cum ar fi prima de instalare.
Apelantul a învederat că, potrivit prevederilor art. 18, alin. 8 din O.G. nr. 18/2009 - în vigoare, ale prevederilor art. 6, alin. 7 din O.G. nr. 12/2008 - în vigoare la data încheierii actului adițional, cât si ale art. 196 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, în cazul nerespectării de către salariat a obligației de a lucra cel puțin un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidențiat, acesta este obligat la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidențiat, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adițional.
Totodată, conform art. 3 pct. 8 din Legea responsabilității fiscal - bugetare nr. 69/2010 „cheltuielile de personal reprezintă totalul cheltuielilor suportate din bugetul general consolidat pentru personalul din sectorul bugetar, pe parcursul unui exercițiu bugetar, respectiv cheltuielile cu salariile de bază, soldele funcțiilor de bază și indemnizațiile lunare de încadrare, sporurile, indemnizațiile, premiile, stimulentele si alte drepturi de natură salariată, în bani sau natură, stabilite conform legii, cât si contribuțiile sociale ce revin în sarcina angajatorului aferente acestora.
Apelantul a învederat că, așa cum a arătat prin cererea de chemare în judecata, cât și prin celelalte acte administrate la judecarea in fond a cauzei, a achitat din bugetul spitalului, prin alocații de la bugetul de stat cheltuielile de personal, respectiv salarii in cuantum de 95.331 lei si contribuții sociale angajator in cuantum de 26.315 lei, pe care parata este obligata sa le restituie conform obligațiilor asumate prin actului adițional încheiat cu unitatea, respectiv conform prevederilor legale invocate. Față de cele învederate apelantul a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței și obligarea pârâtei T. A. M. la plata sumei de 121.646 lei reprezentând cheltuieli de personal ocazionate de pregătirea în rezidențiat, din care 95.331 lei - salarii si 26.315 lei - contribuții sociale angajator.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă.
Intimata T. A. M., legal citată, a depus la dosar întâmpinare prin care a făcut istoricul cauzei, a răspuns punctual motivelor de apel invocate și a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
Curtea, analizând cererea de apel prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, criticilor formulate și dispozițiilor legale incidente reține următoarele:
Inițial Tribunalul B. – Secția I Civilă a fost investit cu o acțiune având ca obiect obligarea pârâtei T. A. M., intimată în prezenta fază procesuală la plata către reclamantul S. de P. și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca, apelant în litigiul pendinte pe rolul Curții a sumei de 121.646 lei din care 95.331 lei reprezentând salarii aferente perioadei 01.01.2009 – 01.03.2013 și_ reprezentând contribuții sociale angajator.
La baza demersului judiciar al reclamantului au stat în esență susținerile acestuia potrivit cărora pârâta nu și-a respectat obligațiile asumate prin contractul individual de muncă și mai ales prin actul adițional la acesta, în baza căruia aceasta se obliga să lucreze la respectivul spital cel puțin un număr egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidențiat,iar în caz de neconformare să suporte cheltuielile ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidențiat, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform prezentului act adițional.
Totodată, așa cum reiese din înscrisurile cauzei, împrejurare necontestată, ci chiar recunoscută de către reclamant în cuprinsul cererilor formulate pârâta a avut calitatea de medic rezident pe post în cadrul spitalului.
Ori, din ansamblul normelor legale care reglementează activitatea de rezidențiat pe post rezultă că raporturile juridice care se nasc între medicul rezident pe post și unitatea sanitară publică cu care s-a încheiat contractul individual de muncă au o natură juridică mixtă, ca o consecință a specificului pregătirii în rezidențiat.
Astfel, pe de o parte, se creează raporturi juridice proprii procesului de învățământ, așa cum reiese din însăși definiția legală a rezidențiatului, potrivit căreia acesta constituie o formă specifică de învățământ postuniversitar, iar pe de altă parte se încheie un contract individual de muncă pe durată nedeterminată, prin care se stabilesc raporturi juridice de muncă, fiind evident că un astfel de contract este guvernat de toate normele generale cuprinse în Codul muncii, fiind aplicabile inclusiv dispozițiile art. 38 și art. 159 din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, aspecte reținute în mod corect de către tribunal.
Așadar, de vreme ce medicul rezident are și calitatea de salariat, se constată că rezidențiatul nu reprezintă doar o formă tipică de învățământ postuniversitar, ci o formă specifică, cu caracter mixt, ce conține atât o componentă de desăvârșire a pregătirii profesionale prin specializare, generată de procesul de învățământ, cât și o componentă specifică raporturilor juridice de muncă, prin care munca efectiv prestată dă dreptul la obținerea unei contraprestații în bani, sub forma salariului.
Într-o atare situație nu se poate reține că activitatea medicului rezident este numai o activitate didactică și că remunerarea acestuia reprezintă cheltuieli de școlarizare, cheltuielile prilejuite de pregătirea profesională a rezidentului, neputând include și salariul achitat acestuia pe durata rezidențiatului, care reprezintă contraprestația pentru munca efectiv prestată de către acesta în folosul unității sanitare angajatoare.
Curtea nu poate avea în vedere susținerile apelantei din cuprinsul cererii de apel în sensul că potrivit prevederilor art. 18 alin. 8 din O.G. nr. 18/2009 - în vigoare, ale prevederilor art. 6 alin. 7 din O.G. nr. 12/2008 - în vigoare la data încheierii actului adițional, noțiunea de „cheltuieli de personal” include și salariul primit de medicul rezident.
Din chiar dispozițiile legale în discuție, se constată că limitele despăgubirii în cazul răspunderii materiale a rezidentului pe post sunt fixate prin conținutul normei legale, care indică drept gen proxim cheltuielile ocazionate de pregătirea profesională, iar ca diferență specifică, cheltuielile de personal pe perioada pregătirii în rezidențiat și prima de instalare.
Ca atare, noțiunea de „cheltuieli de personal”, ca diferență specifică, nu poate fi interpretată decât prin raportare la genul proxim - cheltuieli ocazionate de pregătirea profesională.
Așa fiind în mod legal a apreciat tribunalul că obligațiile asumate prin actul adițional poate fi interpretate numai în sensul că, dacă angajatul nu respectă obligația asumată, trebuie să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea sa profesională, cum ar fi cele legate de prima de instalare, însă altele decât drepturile de natură salarială plătite în baza contractului individual de muncă.
Având în vedere aceiași argumentație juridică instanța de control judiciar nu poate avea în vedere nici trimiterile apelantei la dispozițiile legii privind responsabilitatea fiscală.
Pentru considerațiile pe larg expuse în precedent Curtea apreciază ca nefondate criticile apelantului.
Așa fiind Curtea, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod pr. civ. urmează să respingă apelul ca nefondat.
În temeiul art. 453 alin. 1 cod pr. civ. Curtea va lua act că intimata va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul declarat de reclamantul S. de P. și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca, cu sediul în Săpoca, jud. B. împotriva Sentinței civile nr. 1341 din 15 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția I Civilă, în contradictoriu cu pârâta T. A. M. domiciliată în București, sector 6, .. 1, ..2, ., ca nefondat.
Ia act că intimata va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 23 aprilie 2015.
Președinte, Judecător,
A.-M. R. M. P.
Grefier,
C. G.-A.
Red. RAM
4 ex./28.04.2015
d.f. nr._ – Tribunalul B.
j.f. N. M.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 782/2015.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 639/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
