Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 500/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 500/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 793/114/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 500

Ședința publică din data de 2 aprilie 2015

Președinte – C. M. M.

Judecător - M. P.

Grefier - C. C.

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., cu sediul în B. ., județul B. împotriva sentinței civile nr. 928 din 22 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimatul reclamant S. L. FINANȚE B. cu sediul în B., ., județul B., în numele și pentru I. N. cu domiciliul în Poșta Câlnău, județul B..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul reclamant S. L. Finanțe B. în numele și pentru I. N., reprezentat de avocat M. E. din cadrul Baroului B., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015, lipsind apelanta pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, iar apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Totodată, s-a menționat că, prin intermediul Serviciului Registratură al instanței, intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare.

Avocat M. E., având cuvântul pentru intimatul reclamant, declară că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea și dezbaterea apelului.

Avocat M. E., având cuvântul pentru intimatul reclamant, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate în cauză ca legală și temeinică, având în vedere că în mod corect instanța de fond a constatat că în preambulul deciziei de concediere se rețin dispozițiile art. 13 alin.12 din HG nr. 520/2013, iar în cuprinsul deciziei la art. 1 s-a menționat doar că desfacerea contractului de muncă a avut ca temei legal disp. art. 65 din Codul Muncii, fără a fi indicate motivele care au fundamentat măsura indisponibilizării reclamantului.

De asemenea, solicită a se avea în vedere și situația familială personală a intimatului reclamant. Depune la dosar practică judiciară și chitanțele privind cheltuielile de judecată. Solicită obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei, în fond și apel.

CURTEA

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._, pe rolul Tribunalului B., reclamantul S. L. Finanțe B., în numele și pentru I. N. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice G. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice a județului B., cu sediul procesual in loc. B., ., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 26 din 07.01.2014, plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate, inclusiv celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data încetării raporturilor de serviciu pana la repunerea pe post; repunerea pârtilor in situația anterioara emiterii deciziei prin care s-a dispus încetarea contractului individual de munca .

În motivarea contestației reclamantul a arătat instanței de judecata faptul ca prin adresa nr. 7070 din 13.02.2014 ca răspuns la plângerea prealabila înregistrata la intimata sub nr. 30/16.01.2014, aceasta a precizat ca decizia contestata este motivata in fapt si drept si respecta legislația in vigoare aplicabila funcționarilor publici. In opinia sa decizia de încetarea a contractului individual de munca este nelegala, a fost emisa in baza Ordinului ANAF nr. 1104/2013, ordin care nu a fost publicat in M. O. motiv pentru care apreciază ca este inopozabil si inexistent.

Reclamantul consideră că acest act administrativ este lovit de nulitate absoluta din următoarele considerente:

In conformitate cu dispozițiile art. 76 al. 1 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu: a) motivele care determină concedierea; b)durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d) numai în cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64.

Consideră ca măsura luata de către intimata este una abuziva si nelegala, decizia este lovita de nulitate absoluta, nu conține in mod distinct care sunt motivele care au determinat concedierea.

În opinia sa, motivele determinante sunt importante, deoarece in caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate in decizia de concediere. Concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevăzuta de lege este lovita de nulitate absolută.

Arată instanței faptul ca s-a dispus încetarea contractului individual de munca in baza dispozițiilor art. 58 al. 1 si 2 și art. 65 al. 1 și 2 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, menționându-se doar motivele de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ si nu au fost arătate in mod distinct care au fost motivele de fapt ce au determinat concedierea.

Solicită să se aibă în vedere faptul ca aceasta concediere a avut la baza motive ce nu au ținut de persoana salariatului, astfel încât legiuitorul în al. 2 al art. 65 din lege a prevăzut faptul ca "desființarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aibă o cauza reala si serioasa". Arată instanței de judecata faptul ca prin așa zisa reorganizare a ANAF- ului, numărul total de posturi nu s-a diminuat, deci nu a operat o reducere de personal.

Aceasta presupunea ca toate organigramele cu funcțiile/posturile existente in vechile structuri sa fie integrate in noile structuri. Evaluarea personalului existent in noile structuri in condițiile in care existau mai mulți funcționari publici pe același post, era obligatoriu a se organiza examen.

Trebuie precizat faptul ca salariații au dreptul de a opta pentru ocuparea oricărui post vacant corespunzător din cadrul ANAF - aparat propriu, direcții regionale sau Direcția Generala Antifrauda, atâta timp cat acesta se regăsește in organigrama si nu a fost desființat pentru a opera o încetare a contractului individual de munca.

Potrivit dispozițiilor Codului Muncii, încetarea contractelor de munca se face daca autoritatea sau instituția publica își reduce personalul ca urmare a reorganizării activității prin reducerea posturilor . In consecința decizia de încetare a fost emisa fără a se cunoaște natura (atribuțiile specifice) posturilor din noile structuri. In acest fel s-a încălcat în mod flagrant dispozițiile Codului Muncii, vacantând posturi legal ocupate, fără organizarea unui concurs conform dispozițiilor legale.

Înaintea emiterii deciziilor de încetare a contractului individual de munca, intimata trebuia sa pună la dispoziția salariaților lista posturilor vacante corespunzătoare existente la nivelul întregii regiuni si sa le publice pe site-ul ANAF .In cauza dedusa judecații, intimata a procedat mai întâi la încetarea contractelor individuale de munca fără sa pună la dispoziția salariaților vreo informație care sa le permită accesarea listelor în vederea efectuării unor opțiuni de natura sa conducă la ocuparea unui post de natura celui deținut de salariat.

Arată că, din informațiile pe care le deține acest post nu a fost desființat întrucât numai in aceasta situație opera încetarea contractului individual de munca, acesta fiind ocupat de o persoana din cadrul DGRFP G.. .

Consideră ca nu se poate justifica concedierea sa in baza dispozițiilor art. 65 din lege in condițiile in care postul pe care l-a ocupat nu a fost desființat. Din analiza dispozițiilor art. 65 din Codul muncii rezulta fără putința de tăgada faptul ca măsura concedierii salariatului ca sa fie legala trebuie sa întrunească mai multe condiții:

-desființarea locului de munca sa decurgă din unul sau mai multe motive fără legătura cu salariatul;

-cauzele care au determinat desființarea postului trebuie sa fie efectiva;

-concedierea salariatului trebuie sa fie determinata de desființarea locului de munca ocupat de salariatul respectiv.

Situația premisa a concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, reglementata de dispozițiile art. 65 din Codul muncii, este data de măsura desființării tuturor posturilor vacante similare, cu cel ocupat de salariat, ceea ce înseamnă inexistenta la nivel de unitate a locurilor de munca vacante, compatibile cu pregătirea profesionala a persoanei concediate.

Actul administrativ emis de intimata este prejudiciabil pentru salariat sub aspect pecuniar, atâta timp cat acestuia i-au fost afectate in mod direct drepturile salariale si, mai mult in speța se conturează si un prejudiciu de imagine, punerea in executare a actului administrativ fiind de natura a afecta cariera acestuia, in condițiile in care postul ocupat nu a fost desființat si nu a operat o reorganizare efectiva prin reducerea numărului de posturi la nivelul ANAF, ci dimpotrivă nr. de posturi la nivelul instituției publice a rămas același.

Măsura de încetare a contractului individual de munca dispusa in mod nelegal de către intimata afectează si drepturile fundamentale, respectiv dreptul la munca, dreptul la protecție sociala si dreptul la un nivel de trai decent, cauzându-i petentei prejudicii atât materiale cat si morale.

De altfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat in hotărârea Buchen contra Cehiei, ca noțiunea de "bun" ca obiect al dreptului de proprietate, consacrat si protejat de art. 1 parag. 1 din Primul Protocol Adițional al Convenției, include orice interes al unei persoane de drept privat care are o valoare economica, astfel încât dreptul la salariu este asimilat dreptului de proprietate, fiind un bun câștigat.

În dovedirea acțiuni reclamantul a depus la dosar: decizia nr._, plângerea prealabilă înregistrată sub nr.30/16.01.2014, răspunsul la această plângere

Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice G., prin Administrația Județeană A Finanțelor Publice B., a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiata.

În motivarea întâmpinării pârâta a arătat că prin decizia nr. 26/07.01.2014 se constata încetarea contractului individual de munca al reclamantului avându-se în vedere dispozițiile H.G. nr. 520/2013 privind organizarea si funcționarea ANAF precum si dispozițiile Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii.

Prin urmare, decizia contestata a fost data in aplicarea dispozițiilor H.G. nr. 520/2013 privind organizarea si funcționarea ANAF precum si a dispozițiilor Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii.

Sub acest aspect, arată faptul ca HG nr. 520/2013 este un act normativ care se caracterizează prin faptul că are aplicabilitate generală, a fost publicat în M.Of. nr. 473 din 30 iulie 2013 si pentru care au fost respectate prevederile Legii transparentei decizionale nr. 52/2003, proiectul fiind publicat pe site-ul ANAF si s-a aflat in dezbatere publica.

Referitor la dispozițiile Legii nr. 53/2003 incidente in cauza, precizează faptul ca art. 58 stipulează: (1) Concedierea reprezintă încetarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului.

(2) Concedierea poate fi dispusă pentru motive care țin de persoana salariatului sau pentru motive care nu țin de persoana salariatului.

Totodată, art. 65 alin. (1) Codul Muncii stipulează (1) „Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.

(2) Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauza reală și serioasă.”

Prin Ordinul nr. 2133/2013 al Președintelui ANAF au fost aprobate Regulamentele pentru organizarea si desfășurarea examenului de testare profesionala pentru funcționari publici si personalul contractual din cadrul aparatului propriu al ANAF, al direcțiilor generale ale finanțelor publice județene si a municipiului București si Autorității Naționale a Vămilor ale căror funcții au fost supuse reorganizării.

Ordinul 1104/2013 privind aprobarea structurii organizatorice a direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice si a structurilor din cadrul acestora permite instituției publice sa-si organizeze activitatea conform legii in temeiul căreia funcționează.

Ordinele emise de președintele ANAF privind stabilirea numărului de posturi si aprobarea statelor de funcții pentru structurile din cadrul ANAF au fost emise pentru aducerea la îndeplinire a OUG nr. 74/2013 si a Hotărârii Guvernului nr. 520/2013 prin care a fost abrogata HG nr. 109/2009 privind fosta organizare si funcționare a ANAF.

Din conținutul notei de fundamentare la OUG nr. 74/2013 si la HG 520/2013, postate pe site-ul ANAF, rezulta faptul ca promovarea acestor acte normative a fost determinata printre altele si de implementarea unei noi strategii de resurse umane si simplificarea procesului decizional care se va realiza, pe de o parte prin realocarea personalului spre domenii deficitare (antifrauda, inspecție fiscala, IT, juridic) sau spre organele fiscale cu cel mai mare grad de încărcare si, pe de alta parte, prin eliberarea din funcție a celor care nu mai corespund din punct de vedere profesional si al integrității.

Astfel, urmare reorganizării, DGRFP G. a organizat examen de testare profesionala atât pentru personalul încadrat in funcții publice de conducere cat si de execuție, funcționari publici si/sau personal contractual, fără excepție.

La aceasta testare profesionala au participat toți angajații care au primit preaviz si care au optat pentru un post vacant din cadrul DGRFP G. si pentru care s-au constatat mai multe opțiuni pentru același post.

Lista posturilor disponibile precum si opțiunile exprimate de către fiecare angajat in parte, au fost publicate pe site-ul ANAF si afișate la avizierul instituției.

Examenul de testare profesionala a avut trei etape, selecția cererilor, proba scrisa si interviu, rezultatele acestuia fiind afișate la sediul DGRFP G..

În ceea ce privește motivul din cuprinsul plângerii, in care se susține ca nu s-au respectat procedurile legale pentru concedierea colectiva, respectiv înaintea emiterii deciziilor de eliberare din funcție sa se pună la dispoziția angajaților ale căror posturi se desființează, lista tuturor posturilor vacante existente, consideră că nici acest motiv nu poate fi reținut ca întemeiat.

Din simpla cercetare a deciziei de constatare a încetării contractului individual de munca, se poate lesne observa ca înainte de eliberarea din funcție petentului i-a fost acordata perioada legala de preaviz si potrivit art. 3 din decizia de eliberare din funcție, ANAF i-a pus la dispoziție lista posturilor vacante corespunzătoare la nivelul instituției, prin structura de resurse umane, iar la solicitare orice informații cu privire la aceasta lista .

Referitor Ia critica potrivit căreia nu s-ar fi produs o restructurare a instituției, si respective o diminuare a posturilor, pârâta a învederat instanței următoarele:

Prin OUG nr. 74/2013 Agenția Națională de Administrare Fiscală, se reorganizează ca urmare a fuziunii prin absorbție și preluarea activității Autorității Naționale a Vămilor și prin preluarea activității Gărzii Financiare, instituție publică care se desființează. Pe lângă desființarea finanțelor publice locale, ordonanța de urgenta stabilește ca Garda Financiara și Autoritatea Naționala a Vămilor se reorganizează ca structuri fără personalitate juridica in cadrul ANAF, urmând ca atribuțiile celor doua structuri sa fie preluate de un nou organism, Direcția Generala Antifraudă Fiscala.

HG nr. 520/2013 a abrogat HG nr. 109/2013 care prevedea ca in subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală funcționează Garda Financiară, Autoritatea Națională a Vămilor, direcțiile generale ale finanțelor publice județene și Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, ca instituții publice cu personalitate juridică.

Numărul maxim de posturi pana la . HG nr. 520/2013, la nivelul ANAF a fost de 34.027 după cum urmează: 1302 posturi in aparatul propriu al ANAF (art.6 al.3 din HG 109/2009), 4586 posturi in cadrul Autorității Naționale a Vămilor (art.7 al.4 din HG 109/2009), 1805 posturi in cadrul Gărzii Financiare (art.8 al.5 din HG 109/2009) si 26.334 in cadrul Direcțiilor Generale ale Finanțelor Publice (Anexa nr. 2 din HG 109/2009).

Noua structura organizatorica aprobata prin HG 500/2013, valabila de la 01 august 2013 prevede un număr maxim de posturi de 27.100 în cadrul aparatului propriu al Agenției si in cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice.

Rezultă, fără putința de tăgada faptul ca, susținerile contestatorului referitoare la faptul ca prin reorganizarea ANAF numărul total de posturi nu se diminuează, nefiind in prezenta unei reduceri de personal sunt lipsite de temei,deoarece este foarte clar ca in noua structura organizatorica numărul maxim de posturi s-a redus de la 34.027 la 27.100, după 01.08.2013.

Prin urmare nu poate fi reținuta critica reclamantului referitoare la nediminuarea numărului total de posturi prin reorganizarea ANAF.

Învederează că actul administrativ de eliberare din funcție, contestat in prezenta cauza a fost emis ca urmare a reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, in acest sens președintele ANAF emițând ordine care au aprobat structura organizatorica, numărul maxim pe posturi al funcționarilor publicii, precum si Ordinul nr. 2133/2013 prin care s-au aprobat regulamentele pentru organizarea si desfășurarea examenului testare profesionala pentru funcționarii publici si personalul contractual din cadrul aparatului propriu ANAF ale căror funcții au fost supuse reorganizării (Anexa la Prezenta).

Astfel, în speța DGRFP G., urmare reorganizării a organizat în perioada 26-28 august 2013 examen de testare profesionala pentru personalul încadrat pe funcții publice de conducere si de execuție, precum si pentru personalul contractual, ale căror funcții au fost supuse reorganizării ca urmare a intrării în vigoare a H.G. nr.520/2013. La acest examen au participat toți funcționarii publici care au primit preaviz, care au optat pentru un post vacant din cadrul DGRFP G. si pentru care s-au constatat mai multe opțiuni pentru același post, opțiuni in prealabil publicate. Precizează ca examenul de testare profesionala a avut trei etape, selecția cererilor, proba scrisa si interviu, rezultatele acestuia fiind afișate la sediul DGRFP G..

In ceea ce privește motivul din cuprinsul acțiunii, in care se susține ca nu s-au respectat procedurile legale pentru concedierea colectiva, respectiv înaintea emiterii deciziilor de eliberare din funcție sa se pună la dispoziția funcționarilor publici ale căror posturi se desființează, lista tuturor funcțiilor publice vacante existente, pârâta apreciază că, nici acest motiv nu poate fi reținut ca întemeiat pentru admiterea acțiunii. Din simpla cercetare a actului administrativ de eliberare din funcție, se poate lesne observa ca înainte de eliberarea din funcție a petentului, i-a fost acordata perioada legala de preaviz.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, menționând punctul său de vedere cu privire dispozițiile legale invocate de pârâtă .

După administrarea probatoriilor, Tribunalul B., prin sentința civilă nr. 928 din 22.10.2014, a admis cererea de repunere în termen de contestare a deciziei, a admis ca întemeiată contestația formulată de reclamantul S. L. Finanțe B. în numele și pentru I. N., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională A Finanțelor Publice G. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., a anulat decizie de concediere nr. 26/07.01.2014, a dispus repunerea părților în situația anterioară în sensul reintegrării în funcția deținută anterior concedierii .

Prin aceeași sentință instanța a obligat pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și la celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost concediat.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Prahova a constatat următoarele:

Reclamantul S. L. Finanțe B., în numele și pentru petentul I. N. a investit instanța cu o contestație împotriva deciziei nr. 26/07.01.2014, prin care i s-a desfăcut contractul de muncă conform art. 65 alin 1 si 2 din Codul Muncii.

Referitor la cererea de repunere în termenul de contestare, instanța a reținut:

La art. 3 din decizie se menționează că aceasta poate fi contestată în condițiile și termenele prevăzute de legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Reclamantul s-a conformat acestei dispoziții și a formulat în termen legal plângere prealabilă la Direcția G. a Finanțelor Publice G., înregistrată sub nr. 30/16.01.2014, care, prin răspunsul cu nr. 7070/13.02.2014 a apreciat că nu este întemeiată contestația.

Ulterior, la primirea soluției dată de intimată reclamantul a contestat în instanță decizia de desfacere a contractului de muncă.

În cadrul conflictelor de muncă, angajatorul are obligația, sub sancțiunea nulității absolute, să indice în decizia de concediere termenul în care poate fi contestată și instanța judecătorească la care se contestă (art. 62 alin 3, art. 252 alin 2 lit. f din CM)

După cum se poate observa, pârâtul a indicat greșit competența de soluționare a contestației la decizie, reclamantul fiind dus în eroare sub aspectul instanței competente, urmând regulile impuse de angajator .

Legiuitorul, tocmai pentru a preveni astfel de situații, a prevăzut în Codul Muncii necesitatea indicării exprese în decizia de concediere a dreptului de contestare la instanța judecătorească competentă material și teritorial și termenul în care poate fi contestat.

De altfel, referirea la art. 3 din decizia de concediere la condițiile și termenele prevăzute din Legea nr. 554/2004 sunt nelegale, având în vedere că reclamantul face parte din personalul contractual și nu din categoria funcționarilor publici.

Prin urmare, instanța a admis cererea reclamantului de repunere în termenul de formulare a contestației.

Cât privește pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut că prin decizia nr. 26/07.01.2014 s-a dispus de către DGRFP G. încetarea contractului individual de muncă al reclamantului conform art. 58 alin 1 și 2 si art. 65 alin 1 si 2 din Codul Muncii

În preambulul deciziei, s-a menționat faptul că măsura a fost luată în temeiul art. 13 alin 12 din HG nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Însă acest articol face referire la numirea în funcție prin decizie a directorului general a șefilor serviciilor fiscale, municipale, orășenești și șefii birourilor comunale, precum și a personalului de execuție din cadrul direcțiilor generale regionale a finanțelor publice.

Reclamantul a criticat decizia de concediere apreciind că este nelegală, fiind emisă în baza Ordinului ANAF nr. 1104/2013, ordin care nu a fost publicat în Monitorul Oficial, astfel că acest act îi este opozabil.

Tribunalul a constatat că acest ordin nu a fost menționat în preambulul deciziei de concediere, deși se referă la structura organizatorică a instituției ANAF, astfel că simpla referire a reclamantului la acest ordin, fără să fie evidențiat în decizia de concediere, creează incertitudinea că pârâta s-ar referi și la acest ordin, iar omisiunea de a-l evidenția justifică faptul că măsura de concediere a fost luară cu ignorarea acestui ordin.

Pe de altă parte, Tribunalul a constatat că esențială pentru soluționarea cauzei sub acest aspect, este calificarea Ordinului ANAF nr. 1104/2013 ca fiind act administrativ normativ sau act administrativ individual, în raport de conținutul acestora și efectele produse în ordinea publică.

O astfel de calificare are la bază definirea actelor normative ca fiind acea categorie de acte juridice care conțin o regulă, adică un act de aplicabilitate repetată asupra unor subiecți de drept nedeterminați și a actelor individuale ca fiind acea categorie de acte care urmărește stabilizarea unei situații precise în raport cu un număr relativ restrâns și determinat de subiecți de drept.

Așadar, cele două categorii de acte administrative tehnice diferențiate atât în funcție de obiectul lor, cât și în raport de criteriul determinabilității persoanelor cărora li se aplică, criterii în raport de care se constată că Ordinul nr. 1104/2013 vizează aprobarea structurii organizatorice a direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice și structurilor din cadrul acestora, respectiv a administrațiilor județene ale finanțelor publice, a serviciilor fiscale a birourilor vamale de interior și a birourilor vamale de frontieră, și este un act administrativ individual, întrucât acest ordin nu prevede reglementări de principiu și nu are o aplicabilitate generală, nu se adresează și nu produce efecte erga omnes, ci urmărește stabilizarea unei situații juridice precise în favoarea unui număr restrâns și bine definit de subiecte de drept respectiv a funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul ANAF.

Prin urmare, ordinul Președintelui ANAF este un act administrativ individual, ce produce efecte numai în raport cu persoanele care au făcut parte din cadrul structurii ANAF, adresându-se unui număr determinat de subiecte de drept, neputându-se reține aplicabilitatea ergo omnes a acestuia.

Fiind un act administrativ individual, devin aplicabile în cauză dispozițiile art. 11 alin 2 lit. b din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cărora :(2) nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României:..b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate”, precum si dispozițiile art. 55 alin 3 din Anexa 1 la HG nr 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative precum și a altor documente, în vederea adoptării/ aprobării potrivit cărora: „Nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ clasificate potrivit legii, precum și cele cu caracter individual”.

Prin urmare, critica de nelegalitate a deciziei contestate, din perspectiva nepublicării în M.O a Ordinului ANAF nr. 1104/2013 este nefondată.

Tribunalul a constatat că nu este fondată nici critica prin care reclamantul a susținut că pârâta a încălcat prevederile art. 76 lit. d) din Codul Muncii potrivit cărora: „Decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu: d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant în condițiile art. 64”.

Conform textului de lege citat, legiuitorul nu se referă și la ipoteza concedierii individuale prevăzute de art. 65 din Codul Muncii, astfel că, în cazul desființării locului de muncă în această situație, angajatorului nu îi revine obligația de a-i oferi salariatului un alt loc de muncă.

În acest sens s-a pronunțat prin Decizia nr. 6/09 mai 2011 dată în recursul în interesul legii de ÎCCJ, prin care a statuat că dispozițiile art. 74 alin 1 lit. d) ( după republicare art. 76 lit. d) din Codul Muncii) nu se aplică în situația în care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, în temeiul art. 65 din Codul Muncii.

În privința argumentului de nelegalitate constând în neindicarea motivelor care a determinat concedierea, instanța reține că, intra-adevăr, sub acest aspect pârâta nu a respectat dispozițiile art. 76 lit. a din Codul Muncii, respectiv nu s-a indicat motivele care au fundamentat măsura disponibilizării reclamantului.

S-a observat că în preambulul deciziei de concediere se reține dispozițiile art. 13 alin 12 din HG nr. 520/2013 ce vizează numirea în funcție prin decizie a directorului general a șefilor serviciilor fiscale etc., (probabil s-a vrut a se arăta competența directorului de a decide concedierea), iar în cuprinsul deciziei, la art. 1 s-a menționat doar că desfacerea contractului de muncă a avut ca temei legal dispozițiile art. 65 din Codul Muncii.

Atâta timp cât în cuprinsul deciziei - în afară de textul general cuprins la art. 65 din Codul Muncii, nu s-a indicat motivele care au fundamentat măsura disponibilizării reclamantului, fie că s-a urmărit redresarea activității și reducerea cheltuielilor, fie eficientizarea activității în scopul realizării unui management performant, fără indicarea documentelor justificative, a notelor de fundamentare a măsurilor ce au condus la reorganizarea, instanța nu poate analiza, în raport de dispozițiile art. 65 din CM dacă desființarea locului de muncă a fost efectivă și a avut o cauză reală si serioasă.

Menționarea motivelor în fapt și drept ce au condus la concedierea reclamantului în întâmpinarea formulată de pârâtă nu suplinește obligația acesteia de a respecta dispozițiile art. 76 alin 1 lit. a din Codul Muncii.

A arătat pârâta în întâmpinare că prin reorganizarea ANAF numărul total de posturi s-a diminuat, fiind stabilit un număr maxim de posturi până la . HG nr. 520/2013 la nivel de ANAF de 34.027, iar după noua structură organizatorică aprobată prin HG nr. 520/2013 s-a prevăzut un număr maxim de posturi de_, astfel că s-ar justifica măsura luată prin desființarea postului.

Tribunalul a reținut, referitor la prima condiție - desființarea postului să fie efectivă, că pârâta nu a prezentat nici o dovadă în sensul că din toate cele 7027 posturi (_ posturi-_ posturi) care urmau să fie desființate la nivelul ANAF + Autoritatea Națională a Vămilor + Gărzii Financiare, rezultă că ar fi necesară chiar desființarea postului ocupat de reclamant.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 10 alin 8 din OUG nr. 74/2013 - privind reorganizarea Agenției Naționale de Administrație Fiscală statuează că personalul direcțiilor generale ale finanțelor publice precum și personalul direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale, direcțiile județene și a Municipiului București pentru accize și operațiuni vamale care se reorganizează prin fuziune prin absorbție, se preia în cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice, în limita numărului de posturi aprobat în condițiile legii.

Iar potrivit art. 13 din OUG nr. 74/2013: (1) „Organizarea, modul de funcționare, numărul de posturi al Agenției inclusiv cele aferente structurii antifraudă, precum și alte aspecte determinate de aplicarea măsurilor de reorganizare prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, se reglementează prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Încadrarea personalului Agenției în numărul maxim de posturi aprobat și în noua structură organizatorică se face în termenele și cu respectarea condițiilor prevăzute de legislația în vigoare.”

Din cuprinsul celor 2 texte de lege expuse mai sus rezultă că fostul angajator al reclamantului a fost preluat prin absorbție de o altă entitate juridică nou înființată, Direcția G. a Finanțelor Publice G..

Prin HG nr. 520/2013 s-a stabilit numărul maxim de posturi la nivelul întregii Agenții, urmând ca prin ordin al Președintelui ANAF să se stabilească numărul de posturi alocat fiecărei direcții regionale.

Dispozițiile art. 10 alin 8 din OUG nr. 74/2013 nu a prevăzut încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu a tuturor angajaților direcțiilor generale județene a finanțelor publice ce urmau a fi preluate prin absorbție, ci operațiunea juridică ce trebuia aplicată era aceea de preluare în cadrul noii instituții juridice, preluare care trebuia însă să se realizeze în condițiile legii.

În temeiul art. 13 din OUG nr. 74/2013, acest personal urma să fie încadrat în noua structură cu respectarea condițiilor prevăzute de legislația în vigoare în numărul maxim de posturi aprobat.

Preluarea posturilor însemnă continuitatea locurilor de muncă în cadrul noi entități juridice, și faptul că preluarea nu poate viza întreg personalul întrucât numărul de posturi în structura absorbantă este mai mic decât numărul de posturi din structurile absorbite, nu este de natură a conduce la concluzia că trebuie desființate toate posturile urmând a se desființa doar acel număr de posturi ce nu poate fi preluat în noua structură din cauza limitărilor impuse de numărul de posturi stabilit pentru aceasta din urmă.

Tribunalul a constatat, așa cum rezultă din răspunsurile la interogatoriu luat pârâtei, că anterior concedierii, la nivelul DGFP B. existau 3 posturi de șoferi iar în urma reorganizării noii structuri ce a înlocuit-o i s-au alocat același număr de 3 posturi de șoferi, posturile fiind identice, având în vedere denumirea acestora, specificul activității acestora și locul concret unde urma să-și desfășoare activitatea.

Mai mult, pe aceste posturi au fost angajate alte persoane.

Prin urmare, Tribunalul a apreciat că nu se justifică legalitatea deciziei de conducere atâta timp cât dispozițiile art. 10 alin 8 din OUG nr. 74/2013 impuneau pârâtei obligația de preluare a reclamantului în cadrul noii structuri.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de apel, pârâta a arătat că în fapt, reclamantul a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 26/07.01.2014 emisa de către D.G.R.F.P. G..

Prin Decizia nr. 26./07.01.2014 se constata încetarea contractului individual de munca al d-nului I. N., avându-se în vedere dispozițiile H.G. nr. 520/2013 privind organizarea si funcționarea ANAF precum si dispozițiile Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii.

Instanța de fond apreciază că decizia contestată este nelegală întrucât nu au fost respectate dispozițiile art. 76 lit. a din Codul muncii ,respectiv nu au fost indicate motivele care au fundamentat măsura disponibilizării reclamantului.

Aceasta apreciere este neîntemeiata si instanța superioara nu o poate reține întrucât în cauza, din cuprinsul deciziei rezulta aceste motive, au fost menționate dispozițiile HG 520/2013 privind organizarea si funcționarea ANAF precum si durata preavizului acordat contestatorului de 20 de zile lucrătoare, conform Deciziei nr. 1084/01.08.2013 comunicata la data de 05.08.2013, fiind avute in vedere si certificatele de concediu medical enumerate în conținutul actului contestat.

Decizia a fost emisa de Directorul General al DRGFP G. numit in baza Ordinului nr. 3482/08.11.2013, menționându-se că prin HG 520/2013 a fost stabilita organizarea si funcționarea ANAF.

Prin urmare, decizia contestata a fost data in aplicarea dispozițiilor H.G. nr. 520/2013 privind organizarea si funcționarea ANAF precum și a dispozițiilor Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii.

A învederat apelanta că ANAF s-a reorganizat conform OUG 74/2013 privind unele masuri pentru îmbunătățirea si reorganizarea activității ANAF, precum și pentru modificarea si completarea unor acte normative .

În art. 13 s-a prevăzut ca organizarea, modul de funcționare, nr. de posturi al Agenției, inclusiv cele aferente structurii antifraudă, precum și alte aspecte determinate de aplicarea masurilor de reorganizare prevăzute de ordonanța de urgenta se reglementează prin hotărârea guvernului in termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia .

Astfel a fost adoptata HG 520/2013 privind organizarea si funcționarea ANAF.

Sub acest aspect, este foarte important de relevat faptul ca HG nr. 520/2013 este un act normativ care se caracterizează prin faptul că are aplicabilitate generală, a fost publicat în M. Of. nr. 473 din 30 iulie 2013 și pentru care au fost respectate prevederile Legii transparentei decizionale nr. 52/2003, proiectul fiind publicat pe site-ul ANAF si s-a aflat in dezbatere publică.

Referitor la dispozițiile Legii nr. 53/2003 incidente in cauza, a precizat faptul ca art. 58 stipulează: (1) Concedierea reprezintă încetarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului.

(2) Concedierea poate fi dispusa pentru motive care țin de persoana salariatului sau pentru motive care nu țin de persoana salariatului.

Totodată, art. 65 alin. (1) Codul Muncii stipulează (1) Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătura cu persoana acestuia.

(2) Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.

În cauză, motivele ce au determinat desființarea postului ocupat de către contestate au fost reorganizarea instituției conform actului normativ menționat, desființarea locului de munca având o cauza reală și serioasă și a fost efectivă.

În aplicarea acestor dispoziții, menționate mai sus, a fost emis Ordinul 1104/2013 privind aprobarea structurii organizatorice a direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice si a structurilor din cadrul acestora permite instituției publice sa-si organizeze activitatea conform legii în temeiul căreia funcționează.

Lista posturilor disponibile, precum si opțiunile exprimate de către fiecare angajat in parte, au fost publicate pe site-ul ANAF si afișate la avizierul instituției.

Examenul de testare profesionala a avut trei etape, selecția cererilor, proba scrisa si interviu, rezultatele acestuia fiind afișate la sediul DGRFP G..

Referitor la aprecierea că nu s-ar fi produs o restructurare a instituției, si respective o diminuare a posturilor, a învederat următoarele:

Prin OUG nr. 74/2013 Agenția Națională de Administrare Fiscală se reorganizează ca urmare a fuziunii prin absorbție și preluarea activității Autorității Naționale a Vămilor și prin preluarea activității Gărzii Financiare, instituție publică care se desființează. Pe lângă desființarea finanțelor publice locale, ordonanța de urgenta stabilește ca Garda Financiara si Autoritatea Naționala a Vămilor se reorganizează ca structuri fără personalitate juridica in cadrul ANAF, urmând ca atribuțiile celor doua structuri sa fie preluate de un nou organism, Direcția Generala Antifrauda Fiscala.

Noua structura organizatorica aprobata prin HG 500/2013, valabila de la 01 august 2013 prevede un număr maxim de posturi de 27.100 in cadrul aparatului propriu al Agenției si in cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice.

Rezultă, fără putință de tăgada faptul că în noua structura organizatorica numărul maxim de posturi s-a redus de la 34.027 la 27.100, după 01.08.2013.

În mod greșit instanța fondului considera nelegala decizia contestata, motivat de faptul ca instituția avea obligația conform art.10 din OUG 74/2013 de preluare a reclamantului in cadrul noii structuri.

Așa cum a arătat actul administrativ de eliberare din funcție, contestat în prezenta cauza a fost emis ca urmare a reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în acest sens președintele ANAF emițând ordine care au aprobat structura organizatorica, numărul maxim pe posturi al funcționarilor publicii, precum si Ordinul nr. 2133/2013 prin care s-au aprobat regulamentele pentru organizarea si desfășurarea examenului de testare profesionala pentru funcționarii publici si personalul contractual din cadrul aparatului propriu ANAF ale căror funcții au fost supuse reorganizării (Anexa la Prezenta).

Astfel, în speța DGRFP G., urmare reorganizării a organizat in perioada 26-28 august 2013 examen de testare profesionala pentru personalul încadrat pe funcții publice de conducere si de execuție, precum si pentru personalul contractual, ale căror funcții au fost supuse reorganizării ca urmare a intrării in vigoare a H.G. nr.520/2013. La acest examen au participat toți funcționarii publici care au primit preaviz, care au optat pentru un post vacant din cadrul DGRFP G. si pentru care s-au constatat mai multe opțiuni pentru același post, opțiuni in prealabil publicate. (Anexa anunț examen). Examenul de testare profesională a avut trei etape: selecția cererilor, proba scrisa si interviu, rezultatele acestuia fiind afișate la sediul DGRFP G..

Față de aceste considerente, apelanta a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței nr.928/22.10.2014 pronunțată de Tribunalul B., iar pe fond respingerea contestației ca fiind neîntemeiată și menținerea deciziei nr. 26./07.01.2014 ca fiind temeinică și legală.

La data de 13.02.2015, intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Curtea, analizând cererea de apel prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și dispozițiilor legale incidente în cauză, reține următoarele:

Prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt în sensul că prin decizia nr. 26/07.01.2014 intimatului-contestator i s-a desfăcut contractul de muncă conform art. 65 alin 1 si 2 din Codul Muncii. motivele ce au determinat desființarea postului ocupat de către contestate au fost reorganizarea instituției conform OUG nr. 74/2013 si a Hotărârii Guvernului nr. 520/2013, prin care a fost abrogata HG nr. 109/2009 privind fosta organizare si funcționare a ANAF.

Referitor la critica apelantei-intimate potrivit căreia instanța de fond a apreciat eronat că decizia contestată este nelegală întrucât nu au fost respectate dispozițiile art. 76 lit. a din Codul muncii ,respectiv că nu au fost indicate motivele care au fundamentat măsura disponibilizării contestatorului, deși acestea au fost menționate, făcându-se referire la dispozițiile HG 520/2013 privind organizarea si funcționarea, Curtea reține că argumentul principal pentru care prima instanță a reținut netemeinicia și nelegalitatea deciziei se referă la lipsa caracterului efectiv al concedierii.

Astfel, conform art. 65 alin. (1) Codul Muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătura cu persoana acestuia, alin. (2) prevăzând că desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.

E de necontestat că ANAF a suportat un proces de reorganizare conform actelor normative enunțate, iar în noua structură organizatorică numărul maxim de posturi s-a redus de la 34.027 la 27.100, după 01.08.2013, dar chiar din răspunsurile la interogatoriu luat apelantei-intimate, astfel cum corect a reținut prima instanță, reiese că anterior concedierii la nivelul DGFP B. existau 3 posturi de șoferi, iar în urma reorganizării noii structuri ce a înlocuit-o i s-au alocat același număr de 3 posturi de șoferi, posturile fiind identice, având în vedere denumirea acestora, specificul activității acestora și locul concret unde urma să-și desfășoare activitatea. Mai mult, pe aceste posturi au fost angajate alte persoane.

Raportat la situația de fapt expusă, reținută în mod corect de prima instanță, concluzia în sensul că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 65(2) din Codul muncii pentru a se dispune concedierea din motive care nu țin de persoana angajatului este justă, desființarea postului ocupat de intimatul-contestator nefiind efectivă.

Din considerentele susmenționate, în baza art. 480 c.proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de intimată împotriva sentinței civile nr. 928 din 22 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul B..

Conform art. 453 c.proc.civ. va obliga pe apelantă la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., cu sediul în B. ., județul B. împotriva sentinței civile nr. 928 din 22 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimatul reclamant S. L. FINANȚE B. cu sediul în B. ., județul B., în numele și pentru I. N. cu domiciliul în Poșta Câlnău, județul B., ca nefondat.

Obligă apelanta la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 2 aprilie 2015.

Președinte, Judecător,

C. M. M. M. P.

Grefier,

C. C.

Red.MP

Tehnored.CC

4 ex./27.04.2015

J fond A. E. D.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120

← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 10/2015....		Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 394/2015.... →

Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 500/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 500/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI