Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Sentința nr. 2479/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2479/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 3185/105/2014
ROMÂNIA
C. DE A. PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA nr. 586
Ședința publică din data de 28 aprilie 2015
Președinte –V. S.
Judecător - E. M.
Grefier - A. F.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâtul M. Justiției, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr.2479 din 3.11.2014 pronunțată de T. Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. de A. București, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.5, sector 4, T. București, cu sediul în București, ., sector 3 și intimatele-reclamante M. V., I. P., S. M., G. M. și D. M., toate cu domiciliul ales la sediul Tribunalului București, ., camera 445, sector 3.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
A. scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că la termenul de judecată din data de 3.03.2015, în baza disp.art. art.520 alin.4 NCPC, C. a dispus suspendarea judecării apelului până la soluționarea dosarului nr. 16/1/120/14/HP/C al ICCJ. Totodată, se mai învederează că la data de 20.03.2015 intimatele-reclamante au formulat cerere de repunere a cauzei pe rol depunând la dosar practica acestei instanțe în sprijinul cererii, respectiv sentința civilă nr.1885 din3.09.2014 pronunțată de T. Prahova în dosarul nr._ și decizia civilă nr.156 din 10.02.2015 pronunțată de C. de A. Ploiești în același dosar, în calea de atac a apelului.
În continuare, grefierul de ședință mai învederează instanței că prin motivele de apel pârâtul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
C., analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și după deliberare a pronunțat următoarea decizie.
C u r t e a
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamantele D. M., V. M., I. P. și S. M., având funcția de grefieri și G. M., având funcția de aprod, au chemat în judecată pe pârâții M. Justiției, C. de A. București și T. București, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților în solidar, la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditori prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titluri executorii, de la data emiterii acestora și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor pe care le datorează cu titlu de drepturi salariate, conform sentințelor si deciziilor pronunțate in favoarea reclamantelor.
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că sunt în posesia următoarelor titluri executorii:
1. sentința civilă nr. 824/S/24.04.2008 pronunțată de T. B. în dosarul nr._/3/2007, reprezentând spor de 50%, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 396/R din 07.04.2009 a Curții de A. B. în dosarul nr._._, pentru D. M., V. M. și G. M.;
2. decizia civilă nr. 837/R/l 1.06.2009 pronunțată de C. de A. B. în dosarul nr._._, reprezentând spor de 15%, pentru D. M. și V. M..
3. sentința civilă nr. 353/25.11.2008 pronunțată de C. de A. București în dosarul nr._ reprezentând spor 50%, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 4900/R/30.06.2009, pentru I. P. și S. M.;
4. sentința civilă nr. 1772/02.03.2010 pronunțată de T. București în dosarul nr._/3/2009 reprezentând spor 15%, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1096/21.02.2011, pentru I. P. și S. M..
Reclamantele au arătat că față de titlurile executorii menționate s-a început executarea silită în anul 2011 și finalizată prin achitarea sumelor în anul 2012, însă prin sentințele civile menționate au fost acordate doar sumele actualizate cu indicele de inflație, fără dobânzi, însă solicitarea acestor dobânzi pe cale separată nu este împiedicată de vreo dispoziție legală, atâta timp cât obligația legală subzistă.
Imposibilitatea de a obține executarea acestor hotărâri judecătorești într-un termen rezonabil constituie și o ingerință în dreptul nostru de proprietate iar prin neexecutarea creanțelor stabilite pe cale judiciară s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil care, potrivit jurisprudenței Curții de la Strasbourg cuprinde și executarea hotărârii judecătorești, indiferent de instanța care o pronunță deoarece, dacă ordinea juridică internă a unui stat nu permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să rămână fără efect în detrimentul unei părți, dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu (cauzele: Ș. contra României, S. contra României).
În caz de plată cu întârziere, creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile pe care le-a suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației. Executarea indirectă a obligației presupune dreptul creditorului de a pretinde și a obține de la debitor, echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării ori executării cu întârziere a obligației.
Reclamantele au arătat că daunele interese moratorii reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor prin executarea cu întârziere a obligației. Fiind vorba de o obligație de a da având ca obiect o sumă de bani, executarea obligației în natură este totdeauna posibilă, iar daunele moratorii solicitate sub forma dobânzii reprezintă echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației.
În privința condițiilor ce se cer a fi îndeplinite, reclamantele au arătat că în cauză sunt îndeplinite toate cerințele legii. Cât privește prejudiciul, fiind vorba de plata unei sume de bani, acesta nu trebuie probat, prin excepție în asemenea situație întinderea lui este fixată de lege la dobânda legală, legea considerând ca lipsa de folosință a sumei datorate urmare a executării obligației cu întârziere de către debitorul executat silit, produce creditorului obligației un prejudiciu egal cu dobânda legală. Deci, câtă vreme este vorba de o evaluare legală, nu există obligația de a face dovada că prin executarea cu întârziere a obligației s-a suferit un prejudiciu.
Potrivit dispozițiilor art. 1082 C.civ. anterior, condiția vinovăției este îndeplinită indiferent dacă debitorul a acționat cu intenție sau din culpă, în sarcina acestuia operând prezumția relativă de vinovăție pe care ar putea-o răsturna doar prin probarea unei cauze străine, neimputabile, iar conform art. 1088 din același cod: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept."
Aceste dispoziții au fost de altfel preluate în mod asemănător de art. 1535 din Noul cod civil - „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar ii mai mic. Dacă înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit."
Totodată, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.
Au mai arătat reclamantele că din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul creditorului (al reclamantelor) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial; o astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.
Dacă actualizarea la inflație are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fară altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul unei reparații a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.
Așadar, dobânzile legale, accesorii ale creanței reclamantelor, se cuvin acestora ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.
Ca atare, reclamantele au arătat că sunt îndreptățite să primească daune moratorii datorate neexecutării la timp a obligației, iar aceste daune îmbracă forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală. Nivelul dobânzii legale a fost stabilit de asemenea prin lege (OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 1 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă OG nr. 13/2001). OG nr. 13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, întăresc această distincție, reglementând atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare.
De asemenea, reclamantele au solicitat a se avea în vedere că interpretarea dispozițiilor legale menționate anterior conduce la concluzia că dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului, indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți; în niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumata de dispozițiile legale menționate anterior).
În contextul celor expuse anterior, reclamantele au arătat că sunt îndreptățite la cuantumul dobânzii penalizatoare ce va fi calculată, după . OG nr.13/2001, potrivit acestui act normativ, dobândă penalizatoare care este definita de art.1 alin.3 ca fiind dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru .plinirea obligației respective la scadență. Până la data de 01 septembrie 2011, când a intrat în vigoare OG nr.13/2011, dobânda legală urmează a fi calculată potrivit dispozițiilor OG nr. 9/2000.
Reclamantele au precizat, în privința evaluării daunelor interese moratorii, că aceasta se face prin lege, atunci când neexecutarea obligației are ca obiect o sumă de bani.
Chiar dacă reeșalonarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii prin OUG 71/2009 poate fi privită ca o formă de executare succesivă, în condițiile în care această măsura este dublată de suspendarea de drept a executării silite și depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, aceasta nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție. De altfel, în condițiile în care, debitorul nu a avut acordul nostru în calitate de creditori, Ia eșalonarea plății, această plată nu se putea efectua eșalonat prin ordonanțe succesive.
În acest sens, debitorul M. Justiției a efectuat plăți din conturi special alimentate, ceea ce denotă posibilitatea reală de plată din partea sa, situație care conduce la concluzia că se află în culpă cu privire la cauzarea prejudiciului, nefiind vorba de o situație care ar exonera pe debitor de răspundere.
În concluzie, reclamantele au arătat că prin executarea cu întârziere a obligației de plată a sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, ne este afectat dreptul de proprietate, motiv pentru care solicitam obligarea pârâților la plata dobânzilor pentru sumele datorate, de la data emiterii titlurilor executorii menționate in preambulul prezentei acțiuni până în prezent, și pentru viitor până la achitarea integrală a datoriei, aceasta reprezentând o reparare integrală a prejudiciului în sensul dispozițiilor conform celor arătate mai sus.
Pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de trei ani de la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentințelor menționate de reclamante, având în vedere și dispozițiile art. 6 alin.4 din NCC, respectiv art.201 din Legea nr. 71/2011, care prevăd că prescripțiile începute sub vechea lege rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.
Astfel, pârâtul a arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în conformitate cu care: „în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită".
Fiind vorba așadar de prestații periodice, pentru fiecare dintre acestea curge un termen distinct de prescripție, astfel încât pretențiile afirmate pot fi examinate numai pentru perioada de 3 ani, durata termenului general de prescripție, anterioară momentului introducerii acțiunii.
Potrivit art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, durata termenului general de prescripție aplicabil în materia drepturilor de creanță este de 3 ani.
De asemenea, potrivit art.7 alin.1 din Decretul nr. 167/1958: „Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune…”.
Cât privește data nașterii dreptului la acțiune, pârâtul a arătat că aceasta este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat, contestat ori data de la care dreptul subiectiv trebuie exercitat.
În ceea ce privește momentul de început al curgerii termenului de prescripție, sunt aplicabile dispozițiile art.8 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, în conformitate cu care: „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".
În aceste condiții, în raport de data introducerii acțiunii precum și în considerarea art.12 din decretul sus menționat, potrivit căruia: „în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită", în speță dreptul la acțiune este parțial prescris.
Pârâtul a învederat că prin decizia nr.304/04.02.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat, în sensul celor de mai sus, astfel: „a respins ca nefondat recursul pârâtului, și a menținut decizia recurată cu motivarea că termenul de prescripție pentru acțiunea privind plata dobânzii legale se va socoti pe ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii …".
Totodată, pârâtul a arătat că nu a avut loc întreruperea cursului prescripției prin recunoaștere, întrucât recunoașterea trebuie să fie neîndoielnică, să rezulte din împrejurări neechivoce și să se refere la pretențiile afirmate, în speță dobânda legală.
Or, prin actele normative care au eșalonat plata sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar s-a prevăzut o procedură specială de executare, statul asumându-și expres obligația de a plăti sumele prevăzute în titluri, actualizate cu indicele prețurilor de consum.
De asemenea, în decizia nr.1/2014 pronunțată în dosar nr.20/2013 de ICCJ publicată în MO nr.283 din 17 aprilie 2014, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5, art.201, art.223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil și ale art.6 alin.(4), art.2512, art.2513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamantele au obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese (daune compensatorii) constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Dispozițiile OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, a prevăzut la art. II alin. (3) că: „Sumele prevăzute la alin.(1) plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.."
Așadar, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, căci s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
În ceea ce privește aplicabilitatea NCC, pârâtul a arătat că problema dobânzii compensatorii s-ar pune doar de la . (octombrie 2011).
Potrivit art. 1489 alin. 1 din N.C.C. „Dobânda este cea convenită de părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege".
De asemenea, la art. 1535 se prevede că „(1) în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. (2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. (3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit".
Potrivit art. 1088 din Codul civil „La obligațiile care au ca obiect o sumă de bani oarecare, daunele - interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate.
Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept".
De asemenea, pârâtul a arătat că daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut. Obligarea și la plata dobânzii legale nu se impune, „având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutare obligației de plată )", astfel cum rezultă din Minuta Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale, din 10.03.2010.
Pe de altă parte, în cauză sunt incidente prevederile art. 1082 din Codul civil, potrivit cărora „debitorul este osândit de ce cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din cauză străină, care nu-i poate fi imputată".
Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 304/04.02.2009 se statuează în mod expres că doar în materie comercială (astfel cum era reglementată la data pronunțării acestei soluții) este permis cumulul daunelor interese compensatorii și daune moratorii astfel, „a respins ca nefondat apelul pârâtului cu motivarea în esență că în comercial prin excepție de la dreptul comun, se pot cere și acorda cumulativ daune interese compensatorii și daune interese moratorii....". per a contrario, în raporturile de drept civil, dreptul muncii, nu este permis cumulul.
În ceea ce privește titlurile executorii neachitate până în prezent, pârâtul a arătat că legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art.I din OUGnr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 18/2010, prin OUG 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011, după cum urmează: „(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011. se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."
Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, reclamatele nu pot solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
Prin decizia nr.190/02.03.2010 C. Constituțională a statuat următoarele: „OUG nr.71/2009 are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului, și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională.
Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume."
La termenul de judecată din data de 3.11.2014 tribunalul, față de reclamanta G. M. care are funcția de aprod în cadrul Tribunalului București, a constatat că nu sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de art. 127 C. proc. civ. și a dispus disjungerea cererii formulate de această reclamantă.
T. a unit cu fondul cauzei excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul M. Justiției prin întâmpinare și a încuviințat pentru reclamante și pârâtul M. Justiției proba cu înscrisuri, probă ce a fost administrată în cauză.
T. Prahova, prin sentința civilă nr. 2479 din 3 noiembrie 2014, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 15.04.2011 invocată de pârâtul M. Justiției prin întâmpinare și a respins ca prescrisă acțiunea pentru această perioadă.
Pe fond, a admis în parte acțiunea și a obligat în solidar pârâții să plătească reclamantelor daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, de la data de 15.04.2011 și în continuare pentru viitor până la achitarea integrală a sumelor datorate de pârâții reclamantelor conform titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 824/24.08.2008 pronunțată de T. B., definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 396/R/07.04.2009 a Curții de A. B., decizia civilă nr. 837/R/11.06.2009 pronunțată de C. de A. B., sentința civilă nr. 353/25.11.2008 pronunțată de C. de A. București definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 4900/R/30.06.2009 și sentința civilă nr. 1772/02.03.2010 pronunțată de T. București definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1096/21.02.2011.
Totodată, a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul M. Justiției că potrivit art. 6 alin.4 din NCC și art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripțiile începute sub legea veche rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.
Dobânda penalizatoare pentru întârzierea în executarea unei obligații cu executare succesivă are natura juridică a unei prestații succesive, dreptul la acțiune privind fiecare prestație fiind supus unui termen de prescripție distinct cu durata termenului general de prescripție de trei ani (aspect statuat constant în literatura juridică și în jurisprudență - de exemplu decizia nr.1366/1981 a Secției Civile a Tribunalului Suprem).
Atât timp cât dobânzile moratorii solicitate prin prezentul demers judiciar nu au fost stabilite prin hotărârile judecătorești ce constituie titluri executorii, fără a opera vreo cauză de întrerupere a cursului prescripției întrucât debitorii nu au recunoscut că datorează aceste sume, în temeiul art.248 alin.4 Cod procedură civilă, coroborat cu art.12 din Decretul nr. 167/1958, instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 15.04.2011 invocată de pârât prin întâmpinare și a respins acțiunea pentru perioada anterioară datei de 15.04.2011 ca prescrisă.
Pe fond, tribunalul a reținut că prin titlurile executorii reprezentate de 1. sentința civilă nr. 824/S/24.04.2008 pronunțată de T. B. în dosarul nr._/3/2007 privind obligarea pârâților la calcularea și la plata sporului de 50% din indemnizația de bază brută lunară începând cu data de 1.10.2004 până în prezent, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 396/R din 7.04.2009 a Curții de A. B. în dosarul nr._._ privind pe reclamantele D. M. și V. M.; 2. decizia civilă nr. 837/R/11.06.2009 pronunțată de C. de A. B. în dosarul nr._._, privind obligarea pârâților la calcularea și la plata sporului de confidențialitate de 15%, privind pe reclamantele D. M. și V. M.; 3. sentința civilă nr. 353/25.11.2008 pronunțată de C. de A. București în dosarul nr._ privind obligarea pârâților la calcularea și la plata sporului de 50% din salariul de bază brut lunar începând cu luna septembrie 2004 până în prezent, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 4900/R/30.06.2009, pentru reclamantele I. P. și S. M.; 4. sentința civilă nr. 1772/02.03.2010 pronunțată de T. București în dosarul nr._/3/2009 privind obligarea pârâților la plata sporului de 15% pentru perioada 10.09._09, actualizată cu indicele de inflație, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1096/21.02.2011, privind pe reclamantele I. P. și S. M.; s-au stabilit în sarcina pârâților obligații de plată care nu au fost încă achitate.
T. a reținut că prezentul litigiu este guvernat de dispozițiile vechiului Cod civil de la 1864, care, în cuprinsul art. 1073, prevede dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, dreptul la dezdăunări.
În plus, prin dispozițiile art. 1082, legiuitorul a instituit obligația debitorului de a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile, iar dispozițiile art. 1088 din același cod prevăd: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca, creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”
Normele legale enunțate în precedent au fost preluate în mod similar de art.1535 din Noul Cod civil care statuează că „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Or, nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”
În cauză își găsesc aplicabilitate și dispozițiile art. 166 alin. 4 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, potrivit cărora „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului”, în condițiile în care cererea de chemare în judecată vizează accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanțele cuprinse în titlurile executorii.
În concluzie, din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, tribunalul constată că în speță, dreptul creditorului (reclamantelor) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial, actualizare ce antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.
Dobânda legală penalizatoare, reprezentând câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut din investirea banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat (lucrum cessans).
Așadar, acordarea dobânzii legale până la data plății integrale a drepturilor stabilite prin titluri executorii alături de actualizarea cu indicele de inflație nu asigură o reparare integrală a prejudiciului cauzat creditorului prin întârzierea plății, în acord cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil de la 1864, respectiv art. 1531 din Codul civil din anul 2009.
Astfel, creanțele recunoscute în favoarea reclamantelor fiind certe, lichide și exigibile, obligația de plată este cu execuție imediată, chiar de la data pronunțării hotărârilor în primă instanță, potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul muncii, republicat (fost art. 289 din același act normativ, anterior republicării). Aceasta înseamnă că plata trebuia făcută la momentul nașterii raportului juridic obligațional, obligația rezultată din aceste titluri executorii nefiind afectată de vreun termen.
Mai mult, prin OUG nr. 71/2009, modificată și completată nu s-a negat existența și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu s-a refuzat punerea acestora în executare, ci s-a stabilit o modalitate de executare eșalonată a obligaților de plată conținute în aceste titluri.
Acest act normativ nu are însă semnificația exonerării debitorilor de plata daunelor-interese moratorii, întrucât art. 1082 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1530 din Codul civil din anul 2009, consacră principiul răspunderii debitorului pentru executarea cu întârziere, acesta putând fi obligat la despăgubiri, indiferent dacă a acționat cu intenție sau din culpă. Răspunderea sa civilă va fi atrasă ori de câte ori nu se dovedește existența unei cauze străine, exoneratoare de răspundere, reprezentată fie de cazul fortuit, forța majoră, fapta creditorului însuși ori fapta unui terț pentru care debitorul nu este ținut a răspunde. În plus, pentru ca fapta unui terț să producă efectul exonerator, este necesar ca aceasta să aibă caracteristicile forței majore sau ale cazului fortuit.
Or, eșalonarea plății instituită prin OUG nr. 71/2009, astfel cum a fost modificată și completată, nu este o cauză exoneratoare de răspundere, ci constituie un eveniment pe care debitorii, deși îl puteau prevedea, nu au luat măsuri corespunzătoare, pentru a evita neexecutarea.
Ca atare, în interpretarea dispozițiilor art.1073, art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 și art. 1535 din Codul civil din anul 2009, reclamantele sunt îndreptățite la acordarea daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a obligațiilor rezultate din titlurile executorii sus indicate.
În soluționarea prezentei cauze, conform art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă, tribunalul a dat eficiență deciziei nr. 2/17.02.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 21/2013 prin care s-a admis recursul in interesul legii și s-a statuat în sensul că, în aplicarea disp. art.1082 și 1088 Cod civil (de la 1864), respectiv art. 1531 al. 1, al. 2 teza 1 si art. 1535 al. 1 din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din OUG 71/2009 aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările si completările ulterioare.
În plus, nu a fost ignorată nici jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului care a statuat că unei persoane care a obținut o hotărâre judecătorească executorie împotriva statului, ca urmare a soluționării unui litigiu în favoarea sa nu i se poate cere să recurgă la proceduri de executare, pentru a obține executarea, reclamantelor, în calitate de creditoare, fiindu-le cauzat un prejudiciu material constând în imposibilitatea de a se folosi de banii proprii, deci o pierdere de profit cauzată de imposibilitatea punerii în executare, într-un termen rezonabil, a hotărârii judecătorești pronunțate în favoarea acestora.
Față de toate argumentele expuse, în baza textelor legale enumerate, având în vedere admiterea excepției sus arătate, tribunalul a admis în parte acțiunea și a obligat în solidar pârâții să plătească fiecărei reclamante daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale de la data de 15.04.2011 și în continuare pentru viitor până la achitarea integrală a sumelor datorate acestora conform titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 824/24.08.2008 pronunțată de T. B., definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 396/R/07.04.2009 a Curții de A. B., decizia civilă nr. 837/R/11.06.2009 pronunțată de C. de A. B., sentința civilă nr. 353/25.11.2008 pronunțată de C. de A. București definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 4900/R/30.06.2009 și sentința civilă nr. 1772/02.03.2010 pronunțată de T. București definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1096/21.02.2011.
Totodată, a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat apel în termen legal pârâta M. Justiției, considerând-o nelegală și netemeinică.
Printr-o primă critică se susține că instanța de fond, reținând că dobânda legală este un drept accesoriu și faptul că în speță sunt incidente disp. art. 1 din Decretul 167/1958, trebuia să concluzioneze că dreptul la acțiune privind acordarea dobânzii este prescris în totalitate, că în mod absolut nefondat s-a reținut că dispozițiile OUG 71/2009 au semnificația unei recunoașteri a datoriei și totodată, că plata parțială de bună voie a întrerupt cursul prescripției, neavându-se în vedere că ICCJ a concluzionat că dobânzile pretinse reprezintă o corecție a drepturilor salariale stabilite prin hotărâre judecătorească și au o legătură directă cu stabilirea drepturilor salariale, aceste sume nefiind daune produse datorită imposibilității executării unei hotărâri judecătorești.
A arătat apelanta că potrivit art. 8 din Decretul 167/1958 prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, iar conform art. 171 alin.1 Codul muncii dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate și că, având în vedere că prin acțiunea de față reclamantele au solicitat noi pretenții referitoare la dobânda care nu a fost solicitată în termenul legal de prescripție în mod nefondat instanța a admis chiar și numai în parte acțiunea.
Totodată, apelanta a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
În dezvoltarea motivului de apel, se arată că reclamantele-intimate au obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune interese (daune compensatorii) constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Mai mult decât atât, OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar a prevăzut la art. II alin. (3) că „sumele prevăzute la alin.(1) plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S..”
Apreciază apelantul că, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, deoarece s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
Potrivit art. 1489 alin. 1 din NCC „dobânda este cea convenită de părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege", iar conform art. 1535 „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit”.
Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 definește dobânda remuneratorie ca fiind dobânda datorată de debitorul obligației de a da o suma de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației si dobânda penalizatoare drept dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență.
În mod greșit prima instanță a acordat dobânda legală solicitată pentru toată perioada de întârziere, deci practic o dobândă penalizatoare.
Astfel, prima instanța trebuia să observe că în speță creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență. În cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
Mai mult, instanța trebuia să rețină că, în ceea ce privește titlurile executorii, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 18/2010:
"(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
- în anul 2012 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu;
- în anul 2013 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu;
- în anul 2014 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu.
(2) în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice cerere de executare silită se suspendă de drept"
În același sens sunt și dispozițiile OUG nr. 45/2010 pentru modificarea art. II din OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sistemul justiției.
La 12.12.2011 a intrat în vigoare Legea 230/2011 pentru aprobarea OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar prin care se modifică art. 1 al ordonanței după cum urmează:
„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până ia data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
- în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu
- în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
- în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
- în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
- în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."
Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, intimații-reclamante nu pot solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
Față de temeiul invocat prin acțiunea introductivă de instanță, respectiv art. 1084 și art. 1088 ale Codului civil de la 1864, s-a arătat că, pe de o parte, aceste texte nu sunt incidente întrucât creanțele nu sunt ajunse la scadență, iar pe de altă parte, în temeiul acestor dispoziții reclamanta avea posibilitatea de a solicita exclusiv dobânda legală, din ziua cererii în judecată, o dată cu introducerea acțiunilor respective, cale de care nu a uzat.
Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 466NCPC, s-a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat și, pe cale de consecința, modificarea sentinței civile pronunțată de T. Prahova în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicate în cauză, C. reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la prima critică ce vizează excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul M. Justiției, în mod corect instanța de fond a reținut că dobânda penalizatoare pentru întârzierea în îndeplinirea unei obligații cu executare succesivă are natura juridică a unei prestații succesive, dreptul la acțiune privind fiecare prestație fiind supus unui termen de prescripție distinct, cu durata termenului general de prescripție de 3 ani, așa cum a statuat literatura și practica judiciară.
Dobânzile solicitate prin prezenta acțiune nu au fost stabilite prin hotărâri judecătorești ce constituie titluri executorii, fără a opera vreo cauză de întrerupere a cursului prescripției întrucât debitorii nu au recunoscut că datorează aceste sume, în temeiul art. 248 alin. 4CPC și art.12 din decretul 167/1958 instanța admițând în mod corect excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 15 aprilie 2011 și a respins acțiunea ca fiind prescrisă pentru această perioadă.
Mai mult decât atât, problema prescripției unor astfel de drepturi a fost tranșată de ICCJ prin decizia nr. 7/27 aprilie 2015 prin care, admițând sesizarea formulată de C. de A. Pitești – Secția I Civilă, prin încheierea din 6 noiembrie 2024 pronunțată în dosarul nr._, a stabilit, cu caracter obligatoriu, că plățile voluntare eșalonate în temeiul OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.
Așa fiind, soluția dată de instanța de fond excepției prescripției dreptului material la acțiune este corectă, criticile formulate prin prezentul apel neputând fi reținute.
Pe fondul cauzei, C. reține că problema ce se cere a fi tranșată în cauza dedusă judecății se referă la existența prejudiciului și la natura acestuia, în funcție de interpretarea dată asupra legii aplicabile, prin urmare, la îndreptățirea reclamantei de a obține reparație sub forma daunelor interese moratorii și dacă acestea constau doar în actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial, așa cum se susțin recurenții, ori în dobânda legală, înțeleasă separat de actualizarea la inflație, așa cum susțin reclamantele.
În rezolvarea acestor chestiuni, se reține, mai întâi, că legea aplicabilă este dată de dispozițiile vechiului Cod civil de la 1864, care, în cuprinsul art. 1073, prevede dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, dreptul la dezdăunări.
Pe de altă parte, prin dispozițiile art.1082, legiuitorul a instituit obligația debitorului de a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile, iar dispozițiile art. 1088 din același cod prevăd: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”
Aceste dispoziții au fost de altfel preluate în mod asemănător de art.1535 din Noul Cod civil – „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”
Totodată, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.”
Din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul creditorului (al reclamantelor la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial. O astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.
Cu privire la motivul de apel potrivit căruia creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență fiind afectate de un termen suspensiv ca urmare a reglementarii unei proceduri speciale de executare, C. reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Pentru creanțele inițiale reprezentând drepturi salariale stabilite prin hotărâre judecătorească reclamantele au un titlu executoriu, iar executarea acestor creanțe a fost eșalonată prin acte normative succesive, respectiv prin OUG 71/2009 și Legea 230/2011. Plata creanței reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titlu a fost eșalonată independent de voința reclamantelor, creanțele urmând a fi executate în anumite procente și la anumite termene.
Aceasta nu înseamnă că respectivele creanțe nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, așa cum susține apelantul cu motivarea că în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen, iar executarea ei se poate cere numai după împlinirea lui.
În cauză nu este vorba de o astfel de creanța la care face referire apelantul, deoarece creanțele au fost constatate prin hotărâri judecătorești, iar aceste hotărâri pronunțate în materia conflictelor de muncă sunt definitive și executorii potrivit art.289 Codul muncii, ceea ce conduce la concluzia că ele de la data pronunțării au devenit certe, lichide și irevocabile. Creanțele constatate prin hotărâri judecătorești își păstrează caracterul exigibil, fiind eșalonată doar punerea în executarea a hotărârilor judecătorești.
Referitor la motivul de apel potrivit căruia în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifica și dobânda legală, se constată că prin neexecutarea integrală a creanțelor la data când erau datorate, adică atunci când au devenit certe lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
Acest prejudiciu constă atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei reprezentând aceste creanțe prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daune interese la care este îndreptățită reclamantă pentru neexecutare integrala a creanțelor.
Prin acordarea creanței actualizate cu indicele de inflație, nu înseamnă că a fost obligat pârâtul la plata unei sume de bani mai mari decât cea datorată, ci este vorba aceeași sumă, însă la valoarea de circulație din momentul executării. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plații, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.
Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat (potrivit art. 1084 Cod civil daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit) având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație.
Dacă actualizarea la inflație are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul unei reparației prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.
Așadar, dobânzile legale, accesorii ale creanței reclamantelor se cuvin acestora ca daună moratorii, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.
În acest context, nimic nu susține apărarea pârâtului, în sensul că singura modalitate de daună moratorie cuvenită reclamantelor și recunoscută (determinată) de lege ar fi actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial, potrivit art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009, căci o astfel de interpretare nu numai că nu este afirmată de legiuitor, dar ea are la bază un sofism judiciar, dat de extragerea unei concluzii, pornind de la o premisă ce a fost eronat restrânsă, ceea ce, în plan juridic, se exprimă prin excluderea greșită a ideii de daune interese din formularea textului art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009, care nu afirmă nimic despre posibilitatea ori interdicția de a cere, separat de actualizare, dobânzile legale, ca daune moratorii, tocmai pentru că cele două instituții nu se confundă între ele.
În raport de argumentele expuse mai sus, C. constată că prin obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente creanței rămase neexecutate, nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului ci se asigură repararea integrală a prejudiciului și acest motiv de apel fiind nefondat.
Dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului (existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamantelor la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți.
În niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).
Rezultă din cele expuse anterior că reclamantele, în calitate de creditori sunt beneficiarii acestor dobânzi legale pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit cu atât mai mult cu cât, potrivit dispozițiilor legale executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar ea datorită actelor normative menționate mai sus a fost împiedicată să treacă la executarea silită a obligației stabilită prin hotărâre judecătorească.
Soluția de obligare a apelantului la plata dobânzii se impune și din considerente de echitate, dat fiind că amânarea executării datoriei sau eșalonarea acesteia a fost dispusă prin ordonanță de urgență a guvernului, fără acordul reclamantelor creditoare, iar termenul stabilit pentru executarea întregii sume depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului și nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție.
În raport de toate aceste considerente, C. apreciază că nu sunt incidente prevederile legale invocate de apelant în susținerea căii de atac promovate, motiv pentru care, în baza art.480 NCPC va respinge apelul ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul M. Justiției, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr.2479 din 3.11.2014 pronunțată de T. Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. de A. București, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.5, sector 4, T. București, cu sediul în București, ., sector 3 și intimatele-reclamante M. V., I. P., S. M., G. M. și D. M., toate cu domiciliul ales la sediul Tribunalului București, ., camera 445, sector 3.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 28 aprilie 2015.
PreședinteJudecător
V. S. E. M.
Grefier
A. F.
Operator de date cu caracter personal
nr.notificare 3120/2006
2015-05-05
EM/FA
10 ex.
d.f. Trib. Prahova nr._
j.f. G. M.
| ← Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 87/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 89/2015.... → |
|---|
