Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 89/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 89/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 6902/120/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

Secția I Civilă

Dosar Nr._

DECIZIA Nr. 89

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2015

Președinte - V. G.

Judecător - V. S.

Grefier - V. M.

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială . Primar, cu sediul în . Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1082 din 18 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr.62, județul Dâmbovița, cu pârâta Școala Gimnazială Cricov Valea L., cu sediul în . Cricov, ., județul Dâmbovița.

Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând instanței că, prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant a solicitat judecarea în lipsă.

Curtea, constatând că prin motivele de recurs s-a solicitat judecata în lipsă, dând curs dispozițiilor art. 411 alin.1 pct.2 teza II-a NCPC, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

C u r t e a,

Asupra apelului civil de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ /20.12.2013, reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița în numele și pentru membrii de sindicat B. M., B. C., B. V., Mendeleac I., N. I., C. A., P. C., P. D., M. A., R. M., P. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială . primar și Școala Gimnazială Cricov Valea L., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtelor la decontarea cheltuielilor de transport pentru personalul didactic navetist pentru perioada februarie 2012 - decembrie 2012, actualizate în funcție de rata inflației până la momentul plății efective.

În motivarea cererii s-a arătat că salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar a fost reglementată, în principal, de prevederile Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, act normativ abrogat prin Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 18/10.01.2011, act normativ ce avea să intre în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, precum și de alte acte normative care reglementează salarizarea personalului bugetar.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (7) din Legea educației naționale nr. 1/2011: „In România învățământul constituie prioritate națională”. Conform prevederilor art. 1 din Instrucțiunea M.E.C.T.S. nr. 2/2011, privind decontarea navetei cadrelor didactice: „Personalului didactic din unitățile de învățământ de stat, care nu dispune de locuință si căruia nu i se poate oferi o locuință corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reședință la locul de muncă și de la locul de muncă în localitatea de reședință. In cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de reședință și sediul unității de învățământ urmează a i se deconta contravaloarea a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală. In cazul în care există mijloc de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule cu autoturismul proprietate personală, urmează a se deconta contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport în comun. Atunci când transportul mai multor cadre didactice se face cu un singur autoturism, plata se face numai posesorului autoturismului respectiv. Decontarea sau plata echivalentă costurilor de transport se va efectua de către autoritățile administrației publice locale din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ la care își desfășoară activitatea cadrul didactic, în urma solicitărilor adresate autorităților administrației publice locale, astfel: decontarea contravalorii călătoriei pe mijloacele de transport în comun prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a biletelor de călătorie sau a abonamentului, iar decontarea contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a documentelor justificative eliberate de unitatea de învățământ, care certifică efectuarea transportului cu autoturismul proprietate personală; solicitarea contravalorii călătoriei efectuate cu mijloacele de transport în comun sau a contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, pentru cei care își asigură transportul cu autoturismul proprietate personală, ca urmare a pontajului zilnic efectuat de conducerea unității de învățământ".

În prezent, membrii de sindicat, deși se încadrează în prevederile art. 1 din Instrucțiunea M.E.C.T.S. nr. 2/2011, privind decontarea navetei cadrelor didactice, nu beneficiază sau, după caz, nu mai beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 192, 193 alin. (1), 194 - 195, art. 254 - 255, art. 260, art. 355 Cod pr. civilă, ale art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii și au fost anexate, în copie, înscrisuri.

Pârâții nu au formulat întâmpinare.

Analizând prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză ansamblul materialului probator administrat, Tribunalul Dâmbovița a pronunțat sentința civilă nr. 1082/18 septembrie 2014 prin care, admițând acțiunea formulată de reclamant, a obligat pârâții la decontarea cheltuielilor de transport pentru personalul didactic navetist, conform tabelului de la fila 10, pentru perioada februarie 2012-decembrie 2012, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație de la scadență și până la plata efectivă.

Pentru a pronunța această sentință, instanța fondului a reținut că membrii sindicatului reclamant sunt cadre didactice angajate la Școala cu clasele I-VIII Cricov Valea Lunga in anul 2012 și nu au domiciliul in . naveta către unitatea de învățământ, fie cu autoturismul personal, fie cu mijloacele de transport in comun, astfel cum rezulta din copiile biletelor de călătorie sau ale permiselor de conducere, bonurilor de combustibil si taloanelor, depuse la dosar, situație în care au solicitat unității școlare decontarea cheltuielilor de transport, astfel cum rezultă din cererile depuse, iar aceasta la rândul sau, așa cum rezulta din adresa aflata la fila 12 dosar fond, a solicitat unității administrativ teritoriale achitarea sumelor de bani cheltuite de reclamanți.

U. Valea Lunga a răspuns Scolii, prin adresa nr. 491/29.01.2013, ca sumele restante aferente anului 2012, precum si plata la zi pentru anul 2013 urma a se efectua.

In drept, potrivit art.276 din Legea educației naționale nr. 1/2011 la 9.02.2011: „Personalului didactic din unitățile de învățământ conexe, care nu dispune de locuință în localitatea unde are postul, i se decontează cheltuielile de transport, conform legii”, iar instrucțiunile MECTS nr.2/2011 publicate în M. Of. nr.123/17.02.2011 prevăd ca „Personalului didactic din unitățile de învățământ de stat, care nu dispune de locuință și căruia nu i se poate oferi o locuință corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reședință la locul de muncă și de la locul de muncă în localitatea de reședință. În cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de reședință și sediul unității de învățământ, urmează a i se deconta contravaloarea a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală. În cazul în care există mijloc de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule cu autoturismul proprietate personală, urmează a se deconta contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport în comun. Atunci când transportul mai multor cadre didactice se face cu un singur autoturism, plata se face numai posesorului autoturismului respectiv. Decontarea sau plata echivalentă costurilor de transport se va efectua de către autoritățile administrației publice locale din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ la care își desfășoară activitatea cadrul didactic, în urma solicitărilor adresate autorităților administrației publice locale, astfel: a) decontarea contravalorii călătoriei pe mijloacele de transport în comun prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a biletelor de călătorie sau a abonamentului, iar decontarea contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a documentelor justificative eliberate de unitatea de învățământ, care certifică efectuarea transportului cu autoturismul proprietate personală; b) solicitarea contravalorii călătoriei efectuate cu mijloacele de transport în comun sau a contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, pentru cei care-și asigură transportul cu autoturismul proprietate personală, ca urmare a pontajului zilnic efectuat de conducerea unității de învățământ.”

In cauza, tribunalul a constatat ca sunt îndeplinite condițiile textului de lege menționat, in sensul ca membrii sindicatului reclamant sunt cadre didactice, nu au locuința in . naveta cu autoturismele proprii sau cu mijloacele de transport in comun, in funcție de ruta, că sindicatul reclamant a depus la dosar dovada solicitării acestor cheltuieli, prin cereri adresate atât unității școlare, cat si autorității administrației publice locale, astfel ca reclamanții au dreptul la decontarea cheltuielilor cu transportul pentru perioada februarie –decembrie 2012.

Pentru aceste motive, tribunalul a admis acțiunea si a obligat pârâții la decontarea cheltuielilor de transport pentru personalul didactic navetist, conform tabelului de la fila 10, pentru perioada februarie 2012-decembrie 2012, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație de la scadență și până la plata efectivă.

Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat apel în termen legal pârâta U. . Primar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că instanța de fond nu a făcut o cercetare judecătorească aprofundată, în sensul că nu a analizat toate condițiile prevăzute de actele normative care impun îndeplinirea anumitor obligații și sarcini cadrelor didactice, respectiv unității școlare.

Astfel, potrivii art. 2 din Instrucțiunea MKCTS nr. 2/2011: „ Consiliul de administrație al unității de învățământ propune, lunar, spre aprobare consiliului local drepturile-bănești aferente personalului didactic care solicită cheltuieli de deplasare".

Mai mult decât atât, intimata Școala Gimnazială Cricov Valea L. a precizat prin adresele depuse la dosarul cauzei că nu a depus la sediul apelantei și implicit nici nu a solicitat, documente justificative pentru decontarea cheltuitelor cu transport efectuate de cadrele didactica.

Ca urmare, atâta timp câț cadrele didactice, membre ale Sindicatului L. din învățământ Dâmbovița - reclamantul din prezenta cauză, nu și-au îndeplinit obligațiile ce le-au revenit, apreciază că nu pot fi obligați la decontarea cheltuitelor de transport.

Față de cele prezentate, considerăm,că! decontarea cheltuielilor de transport este condiționată de îndeplinirea în mod cumulativ a următoarelor condiții: a) depunerea de către cadrele didactice documentelor justificative la sfârșitul fiecărei lunii de activitate (bilete de călătorie, abonamente), iar în cazul în care deplasarea s-a efectuat cu autoturismul personal, a, pontajului zilnic efectuat de conducerea unității de învățământ; b) propunerea efectuată, lunar, de consiliul de administrație al unității de învățământ prin care se solicită consiliului local aprobarea decontării cheltuielilor de deplasare.

în concluzie, fata de cele prezentate apelanta a solicitat în temeiul art. 480 NCPC admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței civile nr. 1082/18.09.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în cauza, în sensul respingerii acțiunii introductive de instanță.

Curtea, verificând, în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, constată următoarele:

Potrivit art. 105 alin.2 din Legea Educației nr.1/2011, finanțarea complementară se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar, și pentru cheltuieli pentru naveta cadrelor didactice, conform legii, acesta fiind legea aplicabilă în prezenta cauză.

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a emis Instrucțiunea nr. 2/2011 privind decontare navetei cadrelor didactice care la art. 1 a prevăzut că personalul didactic din unitățile de învățământ de stat, care nu dispune de locuință și căruia nu i se poate oferi locuință corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din localitate de reședință la locul de muncă și de la locul de muncă în localitatea de reședință.

Se mai arată că decontarea sau plata echivalentă costurilor de transport se va efectua de autoritățile administrației publice locale din unitatea administrativ teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ la care desfășoară activitatea cadrul didactic, în urma solicitărilor adresate autorităților administrației publice locale.

Din dispozițiile legale invocate mai sus rezultă că decontarea sau plata echivalentă costurilor de transport se va efectua de către administrația publică locală.

Prin urmare, dispoziția legală stabilește în mod clar modalitatea în care se asigură plata echivalentă a costurilor de transport în cazul profesorilor care nu au domiciliul în localitatea unde au postul, nefiind necesar se depune la sfârșitul fiecărei luni de activitate biletele de călătorie.

În speța dedusă judecății, membrii sindicatului reclamant se încadrează în ipoteza legală în care deplasarea la și de la locul de muncă de face cu diverse mijloace de transport, situație în care au dreptul la plata echivalentă a cheltuielilor de transport.

Din actele depuse în prezenta cauză rezultă că s-a formulat solicitare pentru decontarea cheltuielilor de transport ale cadrelor didactice astfel că susținerile din recurs apar ca nefondate.

Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește apelul ca nefondat, astfel încât în baza disp.art.480 alin.1 NCPC îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială . primar, cu sediul în . Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1082 din 18 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr.62, județul Dâmbovița, cu pârâta Școala Gimnazială Cricov Valea L., cu sediul în . Cricov, ., județul Dâmbovița.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2015.

Președinte, Judecător,

V. G. V. S.

Grefier,

V. M.

red. V.S./tehnored. V.M.

5 ex./10.02.2015

d.f._ Tribunalul Dâmbovița

j.f. R. M.

Operator de date cu caracter

personal Nr.notificare 3120

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 89/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI