Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 253/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 253/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 6400/105/2011/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 253
Ședința publică din data de 5 martie 2015
Președinte - M. G.
Judecători - C. P.
- V. D.
Grefier - A. M. B.
Pe rol fiind judecarea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 3149 din 1 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, formulată de revizuenta L. Zorița domiciliată în municipiul București, ..9, ., etaj 5, ., în contradictoriu cu intimatele C. de P. a Municipiului București, cu sediul în municipiul București, Calea V., sector 3 și C. Locală de pensii Sector 6 București, cu sediul în municipiul București, ..18, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Cererea de revizuire este scutită de taxa judiciară de timbru.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că a fost atașat dosarul de fond care conține decizia a cărei revizuire se solicită și este motivată.
Curtea, rămâne în pronunțare asupra cererii de revizuire.
CURTEA:
Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._/3/2010, contestatoarea L. Zorița a solicitat, în contradictoriu cu C. de P. a Municipiului București și C. Locală de P. Sector 6 București, anularea deciziei de recalculare a pensiei de serviciu nr._/19.08.2010, emisă de C. Locală de P. Sector 6 București și obligarea intimatelor la emiterea unei noi decizii cu respectarea dispozițiilor legale (de altfel, imperative) Constituției României, principiilor de drept și normelor internaționale. Totodată, contestatoarea a solicitat obligarea intimatei la plata diferenței dintre pensia stabilită prin decizia nr._/28.01.2010 și cea recalculată conform deciziei nr._/19.08.2010, începând cu 1 septembrie 2010 până la emiterea unei noi decizii.
A precizat contestatoarea că, în situația în care instanța va considera legală decizia emisă la 19.08.2010, să se țină cont de faptul că, la momentul recalculării, nu s-au avut în vedere toate veniturile și sporurile de care a beneficiat pe parcursul anilor de muncă.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, prin decizia nr._/19.08.2010, i-a fost recalculată pensia de serviciu, în sensul reducerii acesteia la suma de 1196 lei lunar.
A mai arătat contestatoarea că s-a pensionat la cerere în baza Legii nr. 567/2004, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 68 alin. (1) și (3) din actul normativ menționat, având o vechime în muncă de 35 de ani, 9 luni și 27 de zile în funcția de grefier în cadrul Tribunalului București.
A precizat contestatoarea că în aceste condiții, transformarea pensiei sale de serviciu în pensie prevăzută de Legea nr. 19/2000 apare ca imposibilă, nelegală și neconstituțională.
Astfel, decizia de recalculare a pensiei sale este nelegală, întrucât contravine atât prevederilor art. 15 din Constituția României, cât și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, afectându-i drepturile patrimoniale stabilite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010.
A precizat contestatoarea că pensia specială este o prestație periodică, iar obligația statului este unică, cu executare periodică și nu o sumă de obligații ce pot fi modificate de la lună la lună. Conform Legii nr. 567/2004, persoanele pensionate au dreptul de a primi 80% din salariul avut, iar o normă care intervine ulterior și modifică acest cuantum este o normă ce se aplică retroactiv, care contravine dispozițiilor art. 15 din Constituție.
Faptul că prin Decizia nr. 873/2010, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 119/2010 nu poate duce la o altă concluzie, a apreciat contestatoarea, cu atât mai mult cu cât, chiar Curtea Constituțională a decis că reducerea pensiilor magistraților este neconstituțională, omițând faptul că, potrivit Legii nr. 567/2004, personalul auxiliar are aceleași obligații și interdicții pe care le are și un magistrat.
Totodată, a învederat contestatoarea, trebuie avut în vedere că art. 68 din Legea nr. 567/2004 este încă în vigoare, nefiind abrogat, astfel încât reducerea cuantumului pensiei este lipsită de orice bază legală.
Decizia contestată, a apreciat contestatoarea, contravine și dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce se aplică cu prioritate față de orice dispoziție de drept intern, întrucât impune o privare de proprietate discriminatorie și lipsită de proporționalitate. O asemenea situație, în care un grup de persoane suportă o reducere a pensiei, în timp ce imensa parte a pensionarilor, indiferent de cuantumul pensiilor lor, nu suportă nicio reducere, este o situație incompatibilă cu prevederile Convenției, așa cum a decis Curtea în cauza Buchen c. Cehiei din 2002, a concluzionat contestatoarea.
Ulterior, contestatoarea și-a completat cererea sa de chemare în judecată, solicitând anularea și celei de-a doua decizii de recalculare a pensiei sale, respectiv nr._/20.01.2011 emisă de C. Locală de P. Sector 6 București, obligarea intimatelor la emiterea unei noi decizii în care să se mențină cuantumul pensiei sale stabilit la data de 28.01.2010.
Prin încheierea pronunțată la data de 12.05.2011, în dosarul nr._, Înalta Curte de Casație și Justiție, a dispus strămutarea judecății pricinii de la Tribunalul București la Tribunalul Prahova.
Urmare a strămutării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ 11.
La data de 5.09.2011, contestatoarea a formulat o nouă cerere de completare a contestației sale, solicitând și anularea deciziei de revizuire a pensiei sale, respectiv decizia nr._/28.07.2011 emisă de C. Locală de P. Sector 6 București.
În baza probelor administrate, prin sentința civilă nr. 2821/11.11.2011, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată contestația.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr._/28.01.2010 emisă de C. Locală de P. Sector 6 București, contestatoarei i s-a stabilit o pensie de serviciu în cuantum de 4280 lei, în temeiul Legii nr. 567/2004.
Ulterior, urmare a aplicării Legii nr. 119/2010 privind unele măsuri în domeniul pensiilor, coroborată cu Legea nr. 19/2000, i s-a recalculat pensia de serviciu, fiind emisă decizia nr._/19.08.2010, pensia de asigurări sociale fiind stabilită la 1196 lei.
În urma unei noi recalculări, conform deciziei nr._/20.01.2011, cuantumul pensiei contestatoarei este de 1281 lei.
Aceeași pensie de 1281 lei a fost stabilită și prin decizia de revizuire nr._/28.07.2011.
Motivele contestației, a învederat tribunalul, vizează, pe de o parte, neconcordanța Legii nr. 119/2010 cu Constituția României, prin încălcarea principiului neretroactivității, iar pe de altă parte, neconcordanța cu prevederile Convenției și ale Protocolului nr. 1 la Convenție.
În privința primelor motive, instanța a reținut că, prin deciziile nr. 871 și nr. 873/25.06.2010 ale Curții Constituționale, s-a răspuns obiecțiunilor de neconstituționalitate.
De altfel, Legea nr. 119/2010 nu suprimă dreptul la pensie al contestatoarei, dispunându-se numai recalcularea acesteia.
Față de aceste considerente, tribunalul a stabilit că nu poate fi reținută susținerea contestatoarei că, prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, s-ar încălca principiul neretroactivității legii și principiul drepturilor câștigate.
Menținerea pensiilor speciale ale magistraților, în urma unui demers constituțional, a apreciat prima instanță, nu constituie un act de discriminare, potrivit considerentelor deciziei nr. 873/25.06.2010 a Curții Constituționale, întrucât, pe lângă incompatibilitățile și interdicțiile la care sunt ținuți judecătorii și procurorii, precum și alte categorii profesionale, magistrații au un statut reglementat la nivel constituțional, ce nu poate fi modificat printr-o lege.
A mai arătat tribunalul că, într-adevăr, există posibilitatea ca o lege declarată constituțională să încalce Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în cazul în care standardul fixat de Curtea Constituțională este mai redus decât cel fixat de Convenție.
În cauză însă, Constituția României consacră principiul neretroactivității legii civile, iar standardul Curții Constituționale este la nivelul normelor internaționale în domeniul drepturilor omului.
A mai reținut judecătorul fondului că, potrivit jurisprudenței Curții Europene, pensia reprezintă un „bun” în sensul Convenției (cauza Buchen c. Cehiei) numai că reducerea pensiilor speciale este justificată de un interes public („utilitatea publică”) urmărindu-se un scop legitim, respectiv eliminarea inechităților existente în sistem și necesitatea de a reduce cheltuielile bugetare în contextul crizei economice.
A concluzionat tribunalul că nu se poate reține că a fost afectată însăși substanța dreptului la pensie, câtă vreme contestatoarea beneficiază în continuare de o pensie în cuantum mai mare decât cel al pensiei medii pe țară și comparabil cu acela al salariului mediu net pe economie.
A mai reținut prima instanță că, contestatoarea a renunțat la criticile vizând modalitatea de calcul a pensiei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea, susținând, în esență, că soluția primei instanțe este nelegală, întrucât recalcularea pensiei sale de serviciu (acordată legal în baza Legii nr. 567/2004) contravine prevederilor art. 15 din Constituție, care consacră principiul neretroactivității legii.
A mai arătat recurenta că, prin eliminarea pensiei de serviciu și diminuarea substanțială a cuantumului acesteia, s-au încălcat și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și cele statuate în jurisprudența europeană în materie în aplicarea acestei Convenții, ce au prioritate față de legislația internă. Dreptul la pensie este asimilat dreptului de proprietate, pensia de serviciu, stabilită în favoarea sa în temeiul unui act normativ ce nu a fost abrogat, având legitimitatea unei valori patrimoniale cu semnificație de drept câștigat și recunoscut prin efectul legii.
De altfel, prin recalcularea pensiilor doar anumitor categorii socio-profesionale, se creează o stare de discriminare, ceea ce contravine atât legilor naționale, cât și dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin întâmpinarea formulată, intimata C. de P. a Municipiului București a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Casei Locale de P. Sector 6 București, pe considerentul că este o instituție fără personalitate juridică din cadrul Casei de P. a Municipiului București, conform dispozițiilor art. 2 din Hotărârea nr. 13/8.01.2004 privind aprobarea Statutului Casei Naționale de P. Publice.
În fața instanței de recurs, contestatoarea a învederat că renunță la judecata capătului de cerere având ca obiect anularea deciziei de revizuire nr._/28.07.2011.
Prin decizia nr. 3149/1.10.2012, Curtea de Apel Ploiești a respins ca inadmisibilă excepția lipsei capacității de folosință a Casei Locale de P. Sector 6 București, invocată de intimata C. de P. a Municipiului București.
A admis recursul declarat de contestatoarea L. Zorița, și în consecință, a modificat în parte sentința civilă nr. 2821/11 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova, în sensul că a luat act de renunțarea contestatoarei la judecata capătului de cerere având ca obiect anularea deciziei de revizuire nr._/28.07.2011.
A menținut restul dispozițiilor sentinței cu privire la respingerea capătului de cerere având ca obiect anularea deciziilor de recalculare.
A respins ca neîntemeiată cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că potrivit potrivit art. 137 alin. 1 Cod pr. civilă, se impune a fi analizată mai întâi excepția lipsei capacității de folosință a Casei Locale de P. Sector 6 București.
Chiar dacă excepția lipsei capacității de folosință este o excepție absolută și se poate invoca în orice fază a procesului, pentru ca instanța să se poată pronunța asupra ei, dat fiind faptul că se aflăm într-o cale extraordinară de atac, era necesar, ca valorificarea acesteia să se realizeze prin exercitarea căii de atac prevăzută de lege, respectiv a recursului.
Având în vedere că intimatele nu au declarat recurs împotriva hotărârii primei instanțe, pentru a învedera această chestiune procedurală, nu poate fi analizată excepția lipsei capacității de folosință a Casei Locale de P. Sector 6 București invocată prin întâmpinare.
Pe cale de consecință, în baza art. 137 alin. 1 Cod pr. civilă, s-a respins ca inadmisibilă excepția lipsei capacității de folosință a Casei Locale de P. Sector 6 București.
Referitor la recursul declarat de contestatoare, Curtea a precizat că în calitate de grefier, contestatoarea a fost pensionată la data de 28.01.2010, în baza Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, fiind emisă decizia nr._/28.01.2010, prin care i s-a stabilit o pensie de serviciu în cuantum de 4280 lei.
Pensia de serviciu stabilită în favoarea recurentei-contestatoare a fost recalculată de două ori în temeiul Legii nr. 119/2010 coroborată cu dispozițiile Legii nr. 19/2000, prin deciziile nr._/19.08.2010, respectiv nr._/20.01.2011, operațiune în urma căreia cuantumul a fost redus la suma de 1281 lei.
Pensiile de serviciu au fost stabilite inițial pentru anumite categorii socio-profesionale, fiind alcătuite din două componente – pensia contributivă plătită din bugetul de stat din bugetul asigurărilor de stat (stabilită prin raportare la contribuția efectivă plătită de salariat) și pensia suplimentară suportată din bugetul de stat, fără plata unei contribuții.
În conformitate cu principiul contributivității prevăzut de Legea nr. 19/2000, principiu menținut în Legea nr. 263/2010 (act normativ ce abrogă Legea nr. 19/2000) în procesul de recalculare a pensiilor, fiecărei persoane i se determină și i se atribuie un punctaj mediu anual ce determină cuantumul pensiei, corespunzător stagiului efectiv de cotizare și prin raportare la contribuția efectiv achitată de asigurat.
Apărările recurentei-contestatoare în acest sens, referitoare la pretinsele încălcări ale principiilor retroactivității și discriminării, nu au fost validate de Curte în condițiile în care aceste probleme de drept au fost soluționate prin decizia nr. 29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura recursului în interesul legii.
Astfel, prin decizia menționată s-a statuat că „...instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii […] în mod similar, nici referitor la discriminare…”.
Curtea a reținut că, potrivit art. 3307 alin. 4 Cod pr. civilă, în procedura recursului în interesul legii, „Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I”.
De asemenea, conform art. 99 lit. ș din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, constituie abatere disciplinară pentru judecători „nerespectarea deciziilor Curții Constituționale ori a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii”.
Pe de altă parte, la acest moment nu se mai poate discuta nici despre încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 C.E.D.O., dat fiind faptul că în Cauza F. și alții contra României s-a statuat că „… Curtea a considerat că reducerea pensiilor […] deși substanțială, a constituit o modalitate de integrare a acestor pensii în sistemul general de pensii prevăzut de Legea nr. 19/2000, menită să asigure echilibrul bugetar și să corijeze disparitățile existente între diferitele sisteme”.
Totodată, în considerentele deciziei menționate s-a concluzionat că „…reforma sistemelor de pensii nu a avut efect retroactiv și nu a adus atingere dreptului la prestații sociale, dobândit în virtutea contribuțiilor vărsate în timpul anilor de serviciu”.
În considerarea tuturor acestor argumente, Curtea a apreciat că recursul contestatoarei, ce vizează respingerea contestației având ca obiect anularea deciziilor de recalculare a pensiei sale, este nefondat.
Având în vedere că în fața instanței de recurs, recurenta-contestatoare a declarat expres că înțelege să renunțe la judecata capătului de cerere având ca obiect anularea deciziei de revizuire a pensiei sale, Curtea a admis recursul, a modificat în parte sentința, în sensul că, în baza art. 246 Cod pr. civilă, a luat act de renunțarea contestatoarei la judecata capătului de cerere având ca obiect anularea deciziei de revizuire nr._/28.07.2011. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței cu privire la respingerea capătului de cerere având ca obiect anularea deciziilor de recalculare.
În baza art. 274 Cod pr. civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea recurentei privind acordarea cheltuielilor de judecată, neputându-se reține vreo culpă procesuală în sarcina intimatelor.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire L. Zorița,
susținând că s-a pensionat la cerere în baza Legii nr.567/2004. Ulterior i s-a calculat pensie pentru munca și limita de vârsta în temeiul dispozițiilor Legii nr.119/2010 și a Metodologiei de aplicare a acesteia - Hotărârea Guvernului nr.737/2010.
Se mai susține că a formulat contestație împotriva acestei decizii de recalculare a pensiei și a solicitat instanței anularea acesteia ca fiind nelegala și netemeinică.
Instanța de fond, prin sentința civila nr.2821/11.11.2011 a hotărât respingerea contestației.
A criticat soluția prin recurs iar instanța de recurs i-a admis recursul numai pentru a lua act de renunțarea mea la judecare unui capăt de cerere, menținând celelalte dispoziții ale instanței de fond.
Prin Decizia Civilă nr.3912/21.10.2014 a ICCJ a fost anulata irevocabil HG 737/2010 privind Metodologia de aplicare a Legii nr. 119/2010 în baza căreia au fost recalculate pensiile de serviciu prev. de art.l lit.c din Legea nr. 119/2010. În acest moment, aceasta nu mai produce efecte juridice și implicit, recalcularea pensiilor de serviciu efectuată în baza Legii nr. 119/2010 nu mai este legală, având în vedere că scopul ei a reprezentat producerea de efecte juridice iar anularea acesteia reprezintă încetarea efectelor ce le-a produs. Efectele anulării actului administrativ sunt atât pentru trecut cât și pentru viitor și atrag obligația de revocare sau de anulare a actelor subsecvente acesteia.
Cum Decizia de pensie nr._/19.08.2010 a fost emisă de către C. L. de P. sector 6 în temeiul HG nr. 737/2010 de aplicare a metodologiei de recalculare a pensiilor de serviciu prev.de art.l lit.c din Legea nr. 119/2010, apreciază revizuenta că în acest moment, aceasta este nulă și fără temei juridic, deoarece prin Decizia Civilă nr.3912/21.10.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost desființată H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de aplicare a legii nr. 119/2010 de recalculare a pensiilor de serviciu prevăzute la art.l lit.c, astfel că, caracterul său este de act juridic lipsit de orice efect juridic și nul de drept.
Solicită revizuirea deciziei nr.3149/1.10.2012, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._ 11, pe temeiul de revizuire prevăzut de art.322 pct 5 teza II Cod de Procedura Civila potrivit căruia „...dacă s-a desființat sau modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”.
Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 din vechiul C. proc. civ. se întemeiază și pe împrejurări care au alterat procesul de stabilire a adevărului de către instanța de judecată. Legea are în vedere și în acest caz două ipoteze distincte, fiecare constituindu-se practic într-un veritabil motiv de revizuire.
Se arată că nu analizează prima ipoteza referitoare la descoperirea unor înscrisuri noi după pronunțarea Hotărârii, nefiind aplicabila spetei de fata.
A doua ipoteză, vizată de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., se referă la situația desființării sau modificării hotărârii unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere. Și această ipoteză presupune cu necesitate observarea unor exigențe importante. Revizuirea se întemeiază și în acest caz pe pierderea credibilității de care trebuie să se bucure orice hotărâre judecătorească. Or, de vreme ce hotărârea și-a pierdut suportul său probator, retractarea ei se impune ca un ultim remediu. Dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. au fost modificate în mod substanțial prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000, în sensul adaptării textului la imperativele reclamate de exigențele jurisprudențiale.
O prima exigență a acestui caz de revizuire se referă la existența unei hotărâri care a fost ea însăși desființată sau modificată. Actuala formulare a textului este mult mai cuprinzătoare, întrucât se referă la desființarea sau modificarea unei hotărâri. Dar și anterior modificării art. 322 pct. 5 C. proc. civ. s-a considerat că termenul de revizuire, folosit în acest text, are un sens generic astfel că revizuirea unei hotărâri civile se putea obține indiferent de modul - procedural - de desființare a hotărârii civile sau administrative pe care ea s-a întemeiat.
În fine, arată revizuenta, ultima exigență ce se impune a fi subliniată este aceea a existenței unui raport de cauzalitate, de determinare, între hotărârea desființată sau modificată și hotărârea civilă atacată prin intermediul acestei căi extraordinare de atac. Cu alte cuvinte, hotărârea desființată sau modificată trebuie să fi avut un rol determinant în pronunțarea hotărârii a cărei retractare se urmărește, adică să fi constituit chiar suportul ei probator. Soluția rezultă, în mod neîndoielnic, din chiar referirea legiuitorului la desființarea sau modificarea hotărârii pe care „s-a întemeiat" hotărârea atacată.
Se poate observa că această cerință este necesară nu numai în cazul desființării, ci și în acela al modificării hotărârii pe care s-a întemeiat soluția a cărei revizuire s-a cerut. Din acest punct de vedere actuala formulare a legii este mai cuprinzătoare, anume în sensul că oferă posibilitatea revizuirii unei hotărâri judecătorești și atunci când aceasta s-a întemeiat doar pe o hotărâre ce a fost ulterior modificată. Totuși modificarea trebuie să fie importantă, adică de așa natură încât să conducă la dispariția suportului logico-juridic al hotărârii a cărei revizuire se cere.
O ultimă constatare ce se cuvine a fi făcută se referă la faptul că legea vizează în mod expres situația desființării sau modificării unei „hotărâri", iar nu a unui act administrativ individual ori al unui act normativ.
In concluzie, solicită revizuirea Deciziei Civile nr.3149/1.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._ 11 și pe cale de consecință, desființarea deciziei, procedând la o nouă judecată a cauzei, să se admită recursul promovat de revizuentă (recurs admis doar pentru a se lua act de renunțarea acesteia la un capăt de cerere) și să se modifice în tot sentința civila nr.2821/11.11.2911, pronunțata de Tribunalul Ploiești în dosarul nr._ 11 în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulata, obligând intimata la plata diferențelor dintre pensia de serviciu și pensia din sistemul de pensii publice, începând cu data da 01.09.2010 și până la repunerea în plată a pensiei de serviciu.
In drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 322 pct.5 teza II, art. 103 Cod procedură civilă.
Curtea, față de motivul de revizuire invocat, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că cererea de revizuire este nefondată, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr.3149/1 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, a cărei revizuire se solicită, s-a admis recursul declarat de contestatoare, s-a modificat în parte sentința nr.2821/11.11._ a Tribunalului Prahova în sensul că s-a luat act de renunțarea contestatoarei la capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei de revizuire a pensiei nr._/28.07.2011.
Totodată, prin această decizie s-au menținut restul dispozițiilor sentinței cu privire la respingerea capătului de cerere având ca obiect anularea deciziilor de recalculare, ori, în aceste condiții rezultă că această decizie nu evocă fondul cu privire la anularea deciziilor de recalculare.
Astfel, în conformitate cu disp.art. 322 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere pentru cazurile expres prevăzute la punctele 1-9.
Revizuenta și-a întemeiat în drept prezenta cerere pe disp.art. 322 pct.5 Cod procedură civilă, care privește cazurile în care, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Revizuirea întemeiată pe disp.art. 322 pct.5 Cod procedură civilă, a hotărârii unei instanțe de recurs, putea fi cerută, așa cum s-a arătat mai sus, numai în situația în care era vorba de o hotărâre care a evocat fondul.
Ori, în ceea ce privește cererile de anulare a deciziilor de recalculare a pensiei, hotărârea dată în recurs nu evocă fondul, fiind menținute dispozițiile primei instanțe, putând fi analizată cererea de revizuire numai cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei de revizuire nr._/28.07.2011.
Însă, sub acest aspect, cererea de revizuire apare ca vădit nefondată, întrucât contestatoarea a renunțat la judecata acestei cereri, astfel că nu mai poate reveni asupra acestei manifestări de voință, pentru a se dispune o eventuală rejudecare a recursului.
Pe de altă parte, revizuenta s-a raportat, în susținerea cererii sale de revizuire, pe pronunțarea Deciziei nr.3912/21.10.2014 a I.C.C.J., ori această hotărâre nu reprezintă un înscris determinant, în sensul disp.art.322 pct.5 C.pr.civ., cu atât mai mult cu cât I.C.C.J., prin această decizie, doar a constatat perimate recursurile declarate de pârâți. Așadar, nu ne aflăm în ipoteza prev.de art.322 pct.5 C.pr.civ. deoarece nu se poate vorbi de intervenirea unei hotărâri prin care s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Față de cele arătate, Curtea va respinge cererea de revizuire ca nefondată, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele art.322 alin.1 pct.5 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondată cererea de revizuire a deciziei civile nr. 3149 din 1 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, formulată de revizuenta L. Zorița domiciliată în municipiul București, ..9, ., etaj 5, ., în contradictoriu cu intimatele C. de P. a Municipiului București, cu sediul în municipiul București, Calea V., sector 3 și C. Locală de pensii Sector 6 București, cu sediul în municipiul București, ..18, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2015.
Președinte, Judecători,
M. G. C. P. V. D.
Grefier,
A. M. B.
Red.MG
tehnored.BA
2 ex./06.04.2015
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 543/2015. Curtea... | Asigurări sociale. Decizia nr. 162/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
