Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr. 338/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 338/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 338/2015
ROMÂNIA
C. DE A. PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ-
Dosar nr._
DECIZIA NR. 338
Ședința publică din data de 11 martie 2015
Președinte - V. G.
Judecător - P. M. G.
Grefier - J. Părcălăbescu
Pe rol fiind judecarea apelurilor formulate de pârâții M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5 și C. DE A. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 4, jud. P. împotriva sentinței civile nr. 2549 pronunțată la 7 noiembrie 2014 de T. P., în contradictoriu cu reclamantele C. M., domiciliată în Poiana Câmpina, .. 149, jud. P., P. R., domiciliată în Câmpina, .. 34, ., ., R. A., domiciliată în Câmpina, ., . și M. O., domiciliată în Câmpina, ., jud. P., cu intervenienta P. A., domiciliată în Câmpina, ., nr.52, ., ., jud.P. și cu pârâtul T. P., cu sediul în Ploiești, ., jud. P..
Apeluri scutite de taxă de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit apelanții-pârâți M. Justiției și C. de A. Ploiești, intimații-reclamanți reclamantele C. M., P. R., R. A. M. O., intimata-intervenienta P. A. și intimatul-pârât T. P..
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că apelanții au solicitat judecata cauzei în lipsă.
C., analizând actele și lucrările dosarului și având în vedere că apelanții au solicitat judecata cauzei în lipsă, va da eficiență dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 teza II NCPC și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului P. la nr. 3885/ 105/2014, reclamantele C. M., P. R., R. A. M. O., și intervenienta P. A. au chemat în judecată pe pârâții M. Justiției, C. de A. Ploiești și T. P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se dispună obligarea pârâților în solidar la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditori prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titluri executorii pe ultimii trei ani începând cu luna mai 2011 și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor pe care pârâții le datorează cu titlu de drepturi salariale, derivând din titlurile executorii constând în decizia civilă nr. 1364/12.06.2009 pronunțată de C. de A. Ploiești în dosarul nr._ și decizia civilă nr. 1498/23.06.2009 pronunțată de C. de A. Ploiești în dosarul nr. 4757/ 105/2007.
În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că pârâții au fost obligați în baza hotărârilor judecătorești sus menționate, în solidar, să le achite diferite drepturi salariale, obligații pe care aceștia nu și le-au îndeplinit cu rea credință, invocând diferite acte normative care au eșalonat nejustificat plata drepturilor salariale recunoscute în favoarea lor, motiv pentru care au dreptul la dobânda legală reprezentând daune interese moratorii în condițiile în care pârâții au eșalonat plata sumelor de bani la care au fost obligați pe o perioadă foarte mare de timp, cauzându-le astfel un prejudiciu ce nu poate fi acoperit decât prin plata unei dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit în urma executării cu întârziere a obligațiilor,
La data de 28.07.2014, pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, arătând că pretențiile formulate sunt prescrise pentru perioada aferentă ultimilor 3 ani în raport de data introducerii acțiunii 17.06.2014, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată motivat de faptul că actele normative vizând plata eșalonată a drepturilor salariale au fost declarate constituționale, iar pârâții în calitate de debitori nu au refuzat îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina lor, ci pur și simplu au respectat actele normative privind plata eșalonată a drepturilor salariale stabilite în favoarea reclamantei.
La data de 30.10.2014 numita P. A. a formulat cerere de intervenție principală invocând aceleași pretenții ca și reclamantele având calitatea de parte în titlurile executorii în baza cărora solicită daune interese moratorii, înserând în cuprinsul cererii de intervenție aceleași motive ca și reclamantele.
La data de 07.11.2014, C. de A. Ploiești și M. Justiției au formulat întâmpinare la cererea de intervenție principală formulată de numita P. A., invocându-se excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond respingerea cererii de intervenție ca neîntemeiată pentru aceleași motive pentru care s-a solicitat respingerea acțiunii.
La termenul de judecată din data de 07.11.2014, instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție principală formulată de numita P. A. apreciind că sunt întrunite disp. art. 62 c.pr.civ.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 2549 pronunțată la 7 noiembrie 2014, T. Prahova a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul M. Justiției prin întâmpinare, a admis acțiunea și a obligat pârâții, în solidar, la plata drepturilor legale aferente sumelor datorate în baza titlurilor executorii începând cu luna mai 2011 și în continuare pentru viitor până la achitarea integrală conform deciziilor civile nr. 1364/12.06.2009 și nr. 1498/23.06.2009 pronunțate de C. de A. Ploiești în favoarea reclamantelor și intervenientei.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin decizia civilă nr. 1364/12.06.2009 pronunțată de C. de A. Ploiești în dosarul nr._ și decizia civilă nr.1498/23.06.2009 pronunțată de C. de A. Ploiești în dosarul nr._ au fost obligați pârâții să plătească reclamantelor drepturi salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% începând cu luna august 2004 și în continuare, precum și sporul de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar începând cu data de 01.01.2005 și în continuare până la încetarea dreptului corespunzător perioadei efectiv lucrate de fiecare reclamant, actualizat cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume până la plata efectivă
Conform OUG nr.71/2009, modificată prin OUG nr.18/2010, OUG nr.45/2010, Legea nr.230/2011 s-a stabilit că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31.12.2011, va avea loc eșalonat în perioada 2012-2016 în diferite procente de la 5% până la 35% din valoarea titlurilor executorii, acte normative având un caracter constituțional stabilit în temeiul unor decizii ale Curții Constituționale care au decis că statul are dreptul să eșaloneze executarea unor hotărâri judecătorești.
Potrivit disp.art.1535 C.civ. modificat, în cazul în care o sumă de bană nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii de la scadență până în momentul plății în cuantumul convenit de către părți sau în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără să se dovedească existența unui prejudiciu.
Prin decizia nr.2/17.02.2014 a ICCJ, s-a stabilit că în aplicarea dispozițiilor art.1082 și 1088 din vechiul cod civil în prezent disp.art.1531 alin1, 2 Teza I, 1535 alin.1 din noul cod civil, pot fi acordate daune interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea unor drepturi salariale ale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1, 2 din OUG nr.71/2009, referitoare la plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, modificată prin Legea nr.230/2011, decizie cu caracter obligatoriu.
Așadar, din analiza probelor administrate, rezultă că în baza deciziei civile nr. 1364/12.06.2009 pronunțată de C. de A. Ploiești în dosarul nr._ și a deciziei civile nr.1498/23.06.2009 pronunțată de C. de A. Ploiești în dosarul nr._ au fost obligați pârâții să plătească reclamantelor drepturi salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% începând cu luna august 2004 și în continuare, precum și sporul de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar începând cu data de 01.01.2005 și în continuare până la încetarea dreptului corespunzător perioadei efectiv lucrate de fiecare reclamant, actualizat cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume până la plata efectivă.
S-a mai arătat că, atât timp cât în temeiul hotărârilor judecătorești sus menționate, irevocabile, s-a stabilit în sarcina pârâților obligația de a achita diferite sume de bani cu titlu de drepturi salariale, pentru diferite perioade de timp reprezentând sporuri, indemnizații de bază, iar pârâții au achitat eșalonat în perioada 2010 – 2014 diferite procente din sumele de bani ce se cuveneau reclamantei, invocându-se diferite acte normative care au stabilit plata eșalonată a acestor drepturi,
înseamnă că în realitate reclamantele și intervenienta au suferit un prejudiciu constând în imposibilitatea de a beneficia la timp de cuantumul integral al sumelor de bani constituind drepturi salariale, mai ales că perioada privind plata eșalonată a acestor sume de bani a fost foarte mare, implicând un interval de timp de cca. 6 ani, interval în cadrul căruia reclamantele și intervenienta se află în imposibilitate de a beneficia de sumele de bani recunoscute în favoarea lor.
T. a reținut că stabilirea achitării sumelor de bani reprezentând drepturi salariale, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, nu înseamnă în mod automat că reclamantele și intervenienta nu suportă un prejudiciu constând în imposibilitatea de a beneficia la timp, respectiv la scadență de sumele de bani respective, deoarece în realitate actualizarea are ca efect doar plata la valoarea reală a sumelor de bani cuvenite reclamantei în urma devalorizării monedei naționale și nicidecum a c/valorii prejudiciului suferit de către reclamantă în urma neexecutării la scadență a obligației de plată stabilită în sarcina pârâților, prejudiciu care reprezintă în realitate paguba suportată efectiv de către creditoare prin imposibilitatea de a încasa la scadență sumele de bani la care au dreptul constând în beneficiul nerealizat ca urmare a neîncasării acestor drepturi, beneficiu raportat exclusiv la dobânda legală aplicabilă în raporturile juridice civile în cazul neexecutării sau executării cu întârziere a unei obligații de plată.
Apărările pârâților conform cărora au fost obligați să respecte actele normative care au stabilit în sarcina lor modalitatea de plată în mod eșalonat a sumelor de bani pe care le datorau reclamantelor și intervenientei, stabilindu-se caracterul constituțional al acestor acte normative și că în baza deciziei nr. 954/20.03.2014 a ICCJ s-a stabilit că dobânzile în cazul drepturilor salariale instituite prin hotărâri judecătorești nu reprezintă daune produse în urma imposibilității executării unei hotărâri, neexistând refuzul nejustificat privind plata sumelor de bani datorate, nu au fost avute în vedere de instanța de fond, întrucât, în realitate, indiferent de caracterul constituțional al actelor normative invocate de către pârâți, de existența deciziei sus menționate, de imposibilitatea achitării integrale a sumelor de bani datorate, pârâții au obligația să achite reclamantelor și intervenientei sumele de bani aferente drepturilor salariale ce se cuvin acesteia cu titlu de dobândă legală pentru prejudiciul suportat de către acestea în urma achitării eșalonate a debitelor în baza deciziei nr.2/17.02.2014 a ICCJ care a stabilit clar acordarea unor daune interese moratorii sub forma dobânzii legale în cazul plății eșalonate a sumelor prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, decizie cu caracter obligatoriu pe care pârâții au obligația să o respecte, fiind imposibilă exonerarea acestora de la plata daunelor moratorii.
Prin urmare, instanța, având în vedere aceste considerente și ținând seama de disp. art. disp.art.1082, 1088 din vechiul cod civil în prezent disp.art.1531 alin1,2 Teza I, 1535 alin.1 din noul cod civil, decizia nr.2/17.02.2014 a ICCJ, a admis acțiunea.
Totodată, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, reținând că atât timp cât dreptul de a solicita acordarea daunelor moratorii a început să curgă de la data emiterii deciziei nr.2/17.02.2014 a ICCJ, care are un caracter obligatoriu și care instituie în favoarea creditoarei dreptul de a solicita plata dobânzii legale reprezentând daune interese moratorii în urma prejudiciului suferit în urma achitării eșalonate a sumelor de bani datorate de către pârâți, deoarece numai de la data emiterii acestei decizii s-a clarificat modalitatea de aplicare și interpretare a dispozițiilor vechiului cod civil, noului cod civil, privind acordarea daunelor interese moratorii în cazul întârzierii nejustificate privind plata drepturilor salariale pentru personalul din sectorul bugetar, modalitatea de aplicare în continuare a OUG nr.71/2009 privind dreptul Statului de a eșalona pe o perioadă de 6 ani plata unor asemenea drepturi, consecințele unei asemenea eșalonări.
A apreciat instanța că este inechitabil, injust ca Statul Român prin intermediul Ministerului Justiției să-și invoce propria culpă constând în eșalonarea pe o perioadă foarte mare de timp a achitării drepturilor salariale cuvenite reclamantelor și intervenientei pentru a fi exonerat de plata prejudiciului suportat de către reclamante și intervenientă în urma eșalonării sumelor de bani respective.
Referitor la susținerile pârâtului M. Justiției, constând în prescrierea dreptului la acțiune al reclamantelor și intervenientei pentru sumele de bani solicitate după expirarea termenului de prescripție de 3 ani în raport de titlurile executorii datând din anul 2007, invocându-se disp.art.3 din Decretul nr.167/1958, art.268 alin.1 lit. c din Codul Muncii, art.171 alin.1 C. Muncii, tribunalul a apreciat că nu au relevanță în cauză, întrucât emiterea actelor normative în temeiul cărora s-a dispus plata eșalonată a sumelor de bani datorate reclamantei cu titluri de drepturi salariale a avut ca efect întreruperea cursului prescripției care a început să curgă începând cu anul 2007, data emiterii primului titlu executoriu în condițiile în care plata unor părți din sumele datorate nu a avut ca efect recunoașterea dreptului în sine al reclamantelor și intervenientei de către pârâți, ci, pur și simplu, îndeplinirea parțială a unor obligații, fiind îndoielnică data stingerii obligației, mai ales că nu se poate stabili în ce proporție au fost executate obligațiile, ce sume de bani au fost achitate în raport de fiecare titlu executoriu, existând riscul ca pârâții să se prevaleze de plata eșalonată a debitelor și să invoce oricând stingerea obligațiilor fără însă să facă dovada efectivă a cuantumului sumelor de bani achitate în perioada eșalonării plății acestora.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel C. de A. Ploiești și M. Justiției.
În motivele de apel, C. de A. Ploiești a susținut că prin Decizia nr. 954/20.03.2014 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr._, a fost soluționat conflictul negativ de competență ivit între T. A. și Judecătoria Oradea într-o cauză în care s-a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor legale aferente unor titluri executorii, acțiunea vizează în mod evident tot un drept de natură salariată, un accesoriu celui principal, adică dobânda legală aplicată unor drepturi salariale.
Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat faptul că dobânzile pretinse reprezintă o corecție a drepturilor salariale stabilite prin hotărâre judecătorească și au o legătură directă cu stabilirea drepturilor salariale, aceste sume nefiind daune produse datorită imposibilității executării unei hotărâri judecătorești.
Apreciază apelanta că și în situația de față solicitarea reclamanților are un caracter accesoriu dreptului principal, fiind supusă acelorași dispoziții legale referitoare la termenul de prescripție ca și în cazul drepturilor bănești a căror actualizare se dorește fiind incidente astfel prevederile art. l alin.2, din Decretul nr. 167/1958 potrivit cărora "odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii".
De asemenea, apelanta apreciază că sunt incidente dispozițiile art. I din OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în sensul că sumele solicitate nu sunt ajunse la scadență, iar reclamanții nu pot solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume.
Menționează apelanta că M. Justiției împreună cu ordonatorii de credite, secundari și terțiari, în calitate de debitori ai obligației de plată execută de buna voie obligația, însă cu respectarea anumitor termene suspensive de plată pentru a se evita dezechilibrele bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar.
Învederează apelanta că reclamanții au obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, iar daunele solicitate nu întrunesc condițiile legale pentru a fi reținute și acordate de instanța de judecată.
În raport de motivele invocate, se solicită admiterea apelului, în sensul modificării în totalitate a sentinței, iar pe fond, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată
M. Justiției a solicitat admiterea excepției prescripției integrale a acțiunii, având în vedere Decizia nr. 1/2014 pronunțată în dosarul nr. 20/2013 de Înalta Curte de Casație și Justiție-complet RIL publicată în MO 283/2014, dată fiind împrejurarea că acțiunea a fost introdusă în anul 2014, reclamanții obținând deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, iar daunele solicitate prin noua acțiune nu întrunesc condițiile legale pentru a reținute și acordate de instanța de judecată.
A mai susținut apelantul că în cauză este vorba de nașterea dreptului la acțiune al reclamanților, raportat la momentul introducerii acesteia cu privire la solicitarea de dobânzi la titlurile executorii deținute, constând în hotărâri judecătorești privind drepturi salariale restante nefiind incidente dispozițiile art. 1 din OUG nr.71/2009.
Cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata dobânzii legale la debitele restante stabilite prin sentințele menționate în cuprinsul acțiunii, are un caracter accesoriu față de cererile de obligare a pârâților la plata drepturilor bănești, astfel că trebuia apreciat că această cerere este supusă acelorași dispoziții legale privitoare la termenul de prescripție, ca în cazul drepturilor bănești a căror actualizare se dorește.
Fie că se are în vedere art.1 și 3 din Decretul Lege nr. 167/1958 sau art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune s-a împlinit în cazul drepturilor bănești a căror actualizare se solicită.
Pe fondul cauzei, apelantul a arătat că pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii OUG 71/2009 prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței.
M. Justiției împreună cu ordonatorii de credite, secundari și terțiari, în calitate de debitori ai obligației de plată, execută de bună-voie obligația, însă cu respectarea anumitor termene suspensive de plată pentru a evita dezechilibrele bugetare și in mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv in ceea ce privește deficitul bugetar.
Instanța de fond nu a avut în vedere faptul că reclamanții au obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Mai mult decât atât, se solicită să se observe că OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar a prevăzut la art. II alin.(3) că: „Sumele prevăzute la alin.(1) plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.."
Așadar, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, căci s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
În același timp, potrivit art.1489 alin. 1 Cod civil, „Dobânda este cea convenită de părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege."
De asemenea, la art. 1535 se prevede că „(1)în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic; (2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență; (3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit."
Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 definește dobânda remuneratorie ca fiind dobânda datorată de debitorul obligației de a da o suma de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației și dobânda penalizatoare drept dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență.
Apreciază apelantul că în mod greșit prima instanță a acordat reclamanților dobânda legală solicitată pentru toată perioada de întârziere, deci practic o dobândă penalizatoare.
În speță, creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență. În cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
Mai mult, instanța trebuia să rețină că, în ceea ce privește titlurile executorii, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010:„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;în anul 2012 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu;în anul 2013 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu;în anul 2014 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu."
La data de 12.12.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 230/2011 care prevede că: „(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu”.
Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadentă, reclamanții nu pot solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, C. constată următoarele:
Problema ce se cere a fi tranșată în cauza dedusă judecății se referă la existența prejudiciului și la natura acestuia, în funcție de interpretarea dată asupra legii aplicabile, prin urmare, la îndreptățirea reclamantelor de a obține reparație sub forma daunelor interese moratorii și dacă acestea constau doar în actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial, așa cum susțin recurenții, ori în dobânda legală, înțeleasă separat de actualizarea la inflație, așa cum susțin reclamantele.
În rezolvarea acestor chestiuni, se reține, mai întâi, că legea aplicabilă este dată de dispozițiile vechiului Cod civil de la 1864, care, în cuprinsul art. 1073, prevede dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, dreptul la dezdăunări.
Pe de altă parte, prin dispozițiile art. 1082, legiuitorul a instituit obligația debitorului de a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile, iar dispozițiile art. 1088 din același cod prevăd: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”
Aceste dispoziții au fost, de altfel, preluate în mod asemănător de art.1535 din Noul Cod civil – „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”
Totodată, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.”
Din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul creditorului (al reclamantelor) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial. O astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.
Cu privire la motivul de apel potrivit căruia creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, fiind afectate de un termen suspensiv, ca urmare a reglementarii unei proceduri speciale de executare, C. reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Pentru creanțele inițiale reprezentând drepturi salariale stabilite prin hotărâre judecătorească reclamantele au un titlu executoriu, iar executarea acestor creanțe a fost eșalonată prin acte normative succesive, respectiv prin OUG 71/2009 și L.230/2011. Plata creanței reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titlu a fost eșalonată independent de voința reclamantelor, creanțele urmând a fi executate în anumite procente și la anumite termene.
Aceasta nu înseamnă că respectivele creanțe nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, așa cum susțin recurenții cu motivarea că în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen, iar executarea ei se poate cere numai după împlinirea lui.
În cauză nu este vorba de o astfel de creanță la care fac referire recurenții, deoarece creanțele au fost constatate prin hotărâri judecătorești, iar aceste hotărâri pronunțate în materia conflictelor de muncă sunt definitive și executorii potrivit art. 289 Codul muncii, ceea ce conduce la concluzia că ele de la data pronunțării au devenit certe și lichide. Creanțele reclamantelor constatate prin hotărâri judecătorești își păstrează caracterul exigibil, fiind eșalonată doar punerea în executarea a hotărârilor judecătorești.
Referitor la motivul de apel potrivit-căruia în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifica și dobânda legala, se constată că prin neexecutarea integrală a creanțelor la data când erau datorate, adică atunci când au devenit certe lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
Acest prejudiciu constă, atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei reprezentând aceste creanțe prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daune interese la care este îndreptățită reclamantă pentru neexecutare integrală a creanțelor.
Prin acordarea creanței actualizate cu indicele de inflație, nu înseamnă că au fost obligați pârâții la plata unei sume de bani mai mari decât cea datorată, ci este vorba aceeași sumă, însă la valoarea de circulație din momentul executării. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plații, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că, repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.
Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat (potrivit art. 1084 Cod civil daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit) având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație.
Dacă actualizarea la inflație are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul unei reparației prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.
Așadar, dobânzile legale, accesorii ale creanței reclamantei, se cuvin acesteia ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.
În acest context, nimic nu susține apărarea pârâților, în sensul că singura modalitate de daună moratorie cuvenită reclamanților și recunoscută (determinată) de lege ar fi actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial, potrivit art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009, căci o astfel de interpretare nu numai că nu este afirmată de legiuitor, dar ea are la bază un sofism judiciar, dat de extragerea unei concluzii, pornind de la o premisă ce a fost eronat restrânsă, ceea ce, în plan juridic, se exprimă prin excluderea greșită a ideii de daune interese din formularea textului art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009, care nu afirmă nimic despre posibilitatea ori interdicția de a cere, separat de actualizare, dobânzile legale, ca daune moratorii, tocmai pentru că cele două instituții nu se confundă între ele.
În raport de argumentele expuse mai sus, C. constată că, prin obligarea pârâților, la plata dobânzii legale aferente creanței rămase neexecutate, nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului ci se asigură repararea integrală a prejudiciului și acest motiv de apel fiind nefondat.
Dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului (existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamantei la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți.
În niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).
Rezultă din cele expuse anterior că reclamanții, în calitate de creditori sunt beneficiarii acestor dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit cu atât mai mult cu cât, potrivit disp.art.371 1Cod pr. civilă executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar ea datorită actelor normative menționate mai sus a fost împiedicată să treacă la executarea silită a obligației stabilită prin hotărâre judecătorească.
Soluția de obligare a apelanților la plata dobânzii se impune și din considerente de echitate, dat fiind că amânarea executării datoriei sau eșalonarea acesteia a fost dispusă prin ordonanță de urgență a guvernului, fără acordul reclamantei creditoare, iar termenul stabilit pentru executarea întregii sume depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, și nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție.
În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, în procedura recursului în interesul legii, prin decizia civilă nr. 2/17.02.2014, al cărei caracter obligatoriu, în ceea ce privește dezlegarea problemelor de drept judecate, este consacrat în mod expres de dispozițiile art. 517 alin.4 Cod pr.civilă.
Astfel Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis prin decizia menționată recursul în interesul legii declarat de procurorul general, stabilind că în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1964, respectiv art. 1531 alin.1, alin.2 teza I și art. 1535 alin.1 din Legea 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare.
În considerentele hotărârii menționate se arată că fapta ilicită ce instituie răspunderea civilă, și care justifică acordarea dobânzii legale ca beneficiu de care au fost lipsiți reclamanții ( lucrum cesans ), constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar, întârziere, care se perpetuează și încearcă a se justifica prin emiterea ordonanței de eșalonare a plăților.
Prin urmare data de la care începe să curgă dreptul la acțiune cu privire la dobânzile legale nu este aceea a emiterii hotărârilor judecătorești prin care se constata dreptul la plata unor drepturi salariale, ci orice moment situat după rămânerea definitivă a acestor hotărâri care constituie titluri executorii, pe perioada de întârziere a executării, nu cu mai mult de trei ani anterior formulării cererii, cum de altfel s-a și acordat în cauză.
Așadar, nu poate fi primită nici critica apelanților privind intervenirea prescripției dreptului la acțiune al reclamanților.
În raport de toate aceste considerente, C. în temeiul art. 480 alin. 2 NCPC, va respinge recursurile ca nefondate, menținând ca legală sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de pârâții M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5 și C. DE A. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 4, jud. P. împotriva sentinței civile nr. 2549 pronunțată la 7 noiembrie 2014 de T. P., în contradictoriu cu reclamantele C. M., domiciliată în Poiana Câmpina, .. 149, jud. P., P. R., domiciliată în Câmpina, .. 34, ., ., R. A., domiciliată în Câmpina, ., ., . și M. O., domiciliată în Câmpina, ., jud. P., cu intervenienta P. A., domiciliată în Câmpina, ., nr.52, ., ., jud.P. și cu pârâtul T. P., cu sediul în Ploiești, ., jud. P..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 martie 2015.
Președinte, Judecător,
V. G. P. M. G.
Grefier,
J. Părcălăbescu
Red. GMP
Tehnored,PJ
10 ex/6.04.2015
j.f. R. C.
d.f._ T. P.
operator de date cu caracter personal,
nr. notificare 3120
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 2370/2015.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 698/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
