Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr. 1982/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 1982/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 1982/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA NR. 1982

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2015

Președinte - E. S.

Judecător - V.-I. S.

Grefier - D. V.

Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de pârâții M. P. – P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în București, Bulevardul Libertății, nr. 12 – 14, sector 5 și de DIRECȚIA DE I. A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM, cu sediul în București, Calea Griviței, nr. 24, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 2048/13 august 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantele C. M., M. M. și G. R. S., toate cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial B., cu sediul în B., .. 1, județul B. și cu pârâții M. P. - P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL G., cu sediul în G., ., județul G., M. P. - P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL B., cu sediul în B., Calea Călărașilor, nr. 47, județul B., M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5.

Apelurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit apelanții-pârâți M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, intimatele-reclamantele C. M., M. M. și G. R. S. și intimații-pârâți M. P. - P. de pe lângă Curtea de Apel G., M. P. - P. de pe lângă Tribunalul B. și M. Finanțelor Publice.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelurile se află la primul termen de judecată, sunt motivate și că apelanții-pârâți au solicitat judecarea cauzei în lipsă în cuprinsul motivelor de apel (filele 6 și 13 dosar verso).

Curtea, din oficiu, invoca exceptia apelului declarat de pârâta Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, având în vedere că hotărârea apelată i-a fost comunicată la data de 3 septembrie 2015, astfel, cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 143 dosar fond, iar apelul a fost declarat la data de 16 septembrie 2015, astfel cum rezultă din rezoluția de primire a Tribunalului Prahova, aplicată pe cererea de apel (fila 8 dosar).

Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că apelanții-pârâți M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au solicitat în mod expres judecarea cauzei în lipsă, în cuprinsul motivelor de apel, dând eficiență normelor imperative reglementate de dispozițiile art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a din noul Cod de procedură civilă, act normativ incident speței în raport de data inițierii litigiului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului.

CURTEA

Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamantele C. M., M. M., G. R. S., prin reprezentant C. M., au chemat în judecată pe pârâții M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, M. P. - P. de pe lângă Curtea de Apel G., M. P. - P. de pe lângă Tribunalul B., M. Finanțelor Publice București, solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariate personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditori prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titluri executorii, de la data pronunțării hotărârilor judecătorești ce constituie titluri executorii și în continuare pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor pe care le datorează cu titlu de drepturi salariate, conform sentințelor și deciziilor pronunțate în favoarea noastră, respectiv titlurile executorii atașate prezentei cereri.

În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că sunt în posesia următoarelor titluri executorii:

- sentința civilă nr. 53/17.01.2008 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, prin care M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel G., P. de pe lângă Tribunalul B. au fost obligați la plata sumelor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația brută lunară pentru perioada 05.09._08, pentru reclamantele M. M. și G. R.;

- sentința civilă nr. 916/23.11.2009 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, prin care M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au fost obligați la plata sumelor reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, irevocabilă prin decizia civilă nr. 353/R pronunțată de Curtea de Apel G. la data de 18.03.2010 în dosarul nr._, pentru reclamanta C. M.;

- decizia civilă nr. 1060/R/20.10.2009 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._, prin care P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel G. și P. de pe lângă Tribunalul B. au fost obligați la plata sumelor reprezentând sporul de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, începând cu data de 27.06.2004 la zi și în continuare până la modificarea cadrului legal Corespunzător perioadei lucrate pentru reclamanta C. M..

Au precizat reclamantele că sunt în posesia unor titluri executorii încă din anul 2008, însă nici până la această dată debitorii pârâți nu au înțeles să își execute obligația și să le achite în întregime sumele datorate.

Prin sentințele civile menționate au fost acordate doar sumele actualizate cu indicele de inflație, fără dobânzi, însă, solicitarea acestor dobânzi pe cale separată nu este împiedicată de vreo dispoziție legală, atâta timp cât obligația legală subzistă.

Conform hotărârilor judecătorești menționate, pârâții au fost obligați să le plătească drepturile salariate menționate anterior, doar o parte din aceste drepturi fiind achitate benevol, pârâții prevalându-se de dispozițiile O.U.G. nr. 75/2008 și O.U.G. nr. 71/2009, pentru a amâna plata diferențelor.

Prin adoptarea Legii nr.113/2010 de aprobare a O.U.G. nr. 71/2009 și reeșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016, s-a ajuns la o situație prejudiciabilă, întrucât hotărârile judecătorești irevocabile sunt puse în executare după mai mult de 7 ani, ceea ce depășește cu mult exigențele de rezonabilitate pe care le reclamă garanțiile instituite prin art. 6 din CEDO și art. 1 din Primul Protocol adițional.

Imposibilitatea de a obține executarea acestor hotărâri judecătorești într-un termen rezonabil constituie și o ingerință în dreptul acestora de proprietate, iar prin neexecutarea creanțelor stabilite pe cale judiciară s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil care, potrivit jurisprudenței Curții de la Strasbourg cuprinde și executarea hotărârii judecătorești, indiferent de instanța care o pronunță, deoarece, dacă ordinea juridică internă a unui stat nu permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să rămână fără efect în detrimentul unei părți, dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu (cauzele: Ș. contra României, S. contra României).

Principiul indivizibilității plății impune ca acela care face plata să plătească în întregime, iar debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie, conform art. 1101 cod civil aplicabil în materie.

Prin urmare, debitorul nu se poate libera decât plătind tot ce datorează deodată.

În ceea ce privește data plății, aceasta se face atunci când datoria a ajuns la scadență, iar așa cum rezultă din hotărârile judecătorești atașate susțin reclamantele că se află în prezența unei creanțe certe și exigibile.

În caz de plată cu întârziere, creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile pe care le-a suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației.

Potrivit art. 1073 din vechiul Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi împlinirea exactă a obligației, iar dacă acest lucru nu este posibil, el are dreptul la dezdăunare, care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare - daune interese. Executarea indirectă a obligației presupune dreptul creditorului de a pretinde și a obține de la debitor, echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării ori executării cu întârziere a obligației.

În cauză solicită acordarea de daune interese moratorii, daune care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor prin executarea cu întârziere a obligației. Fiind vorba de o obligație de a da, având ca obiect o sumă de bani, executarea obligației în natură este totdeauna posibilă, iar daunele moratorii solicitate sub forma dobânzii reprezintă echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației.

În privința condițiilor ce se cer a fi îndeplinite au apreciat reclamantele, în cauză sunt îndeplinite toate cerințele legii. Cât privește prejudiciul, fiind vorba de plata unei sume de bani, acesta nu trebuie probat, prin excepție, în asemenea situație întinderea lui este fixată de lege la dobânda legală, legea considerând că lipsa de folosință a sumei datorate produce creditorului obligației un prejudiciu egal cu dobânda legală. Deci, câtă vreme suntem în fața unei evaluări legale, nu avem obligația de a face dovada că prin executarea cu întârziere a obligației am suferit un prejudiciu.

Potrivit dispozițiilor art. 1082 din vechiul Cod civil, condiția vinovăției este îndeplinită indiferent dacă debitorul a acționat cu intenție sau din culpă, în sarcina acestuia operând prezumția relativă de vinovăție pe care ar putea-o răsturna doar prin probarea unei cauze străine, neimputabile, iar conform art. 1088 din același cod: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate.

Apreciază că dobânzile legale, accesorii ale creanței reclamantelor, se cuvin acestora ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor - cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.

Ca atare, reclamantele arată că sunt îndreptățite să primească daune moratorii datorate neexecutării la timp a obligației, iar aceste daune îmbracă forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

În contextul celor expuse anterior, reclamantele solicită să se constate că sunt, în mod evident, îndreptățite la cuantumul dobânzii penalizatoare ce va fi calculată, după . O.G. nr. 13/2011, potrivit acestui - act normativ, dobândă penalizatoare care este definită de art. 1 alin. 3 ca fiind dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență.

Până la data de 01 septembrie 2011, când a intrat în vigoare O.G. nr. 13/2011, dobânda legală urmează a fi calculată potrivit dispozițiilor O.G. nr. 9/2000.

În privința evaluării daunelor interese moratorii, aceasta se face prin lege, atunci când neexecutarea obligației are ca obiect o sumă de bani.

Chiar dacă reeșalonarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii prin O.U.G. nr. 71/2009, poate fi privită ca o formă de executare succesivă, în condițiile în care această măsura este dublată de suspendarea de drept a executării silite și depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, aceasta nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție. De altfel, în condițiile în care, debitorul nu a avut acordul acestora în calitate de creditori, la eșalonarea plății, această plată nu se putea efectua eșalonat prin ordonanțe succesive.

Sub acest aspect apreciază că dată fiind eșalonarea succesivă, nu poate interveni prescripția dreptului de a cere dobânzile legale, prima rată a eșalonării fiind plătită în aprilie 2012, practic cursul prescripției a fost întrerupt prin eșalonarea respectivă.

Pe de altă parte, nu poate fi invocată prescripția dreptului la acțiune, întrucât termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 2517 Cod civil se întrerupe, potrivit art. 2537 pct. 1 Cod civil, printr-un act voluntar de executare sau prin recunoașterea, în orice mod, a dreptului a cărui acțiune se prescrie de către debitor, cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului.

Apreciază că termenul de prescripție de 3 ani a fost întrerupt prin recunoașterea pe care debitorii au făcut-o către acestea în cursul anilor 2008, 2010, 2011, 2012, 2013 și 2014 cu ocazia plăților parțiale efectuate (ultima plată parțială fiind făcută în cursul lunii iulie 2014).

Astfel, în sensul celor arătate mai sus, s-a pronunțat și Tribunalul B. care, prin sentința civilă nr. 1023M/200S a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâții să calculeze și să plătească dobânda legală aferentă drepturilor salariale. S-a apreciat că, prin acordarea drepturilor bănești reactualizate cu inflația și cu dobânda legală nu se realizează a dublă reparațiune datorită naturii și scopurilor diferite ale acestor instituții.

Dobânda legală este prețul lipsei de folosință, iar prin actualizarea cu rata inflației se urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești. Prin urmare, actualizarea creanței este necesară pentru ca, în fapt, creditorul să obțină îndeplinirea exactă a obligației, iar potrivit art. 1073 Cod civil poate fi cumulată cu dobânda legală.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, Tribunalul B. a apreciat că aceasta nu poate fi invocată, întrucât dobânda este un drept accesoriu dreptului principal.

În același timp se observă că titlurile executorii sunt din anii 2008 și 2009 ceea ce însemnă că plata se face efectiv la peste 4 ani de la data emiterii lor. în plus, pentru mulți alți creditori sumele cuvenite s-au achitat integral deși titlurile lor - care intrau sub incidența aceleiași ordonanțe - erau mult mai recente.

În acest sens, debitorul - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - a efectuat plăți din conturi special alimentate, ceea ce denotă posibilitatea reală de plată din partea sa, situație care conduce la concluzia că se află în culpă cu privire la cauzarea prejudiciului, nefiind vorba de o situație care ar exonera pe debitor de răspundere.

În concluzie, consideră că prin amânarea plății sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, le este afectat dreptul de proprietate, motiv pentru care solicită obligarea pârâților la plata dobânzilor pentru sumele datorate, de la data emiterii titlurilor executorii menționate în preambulul prezentei acțiuni până în prezent, și pentru viitor până la achitarea integrală a datoriei, aceasta reprezentând o reparare integrală a prejudiciului în sensul dispozițiilor conform celor arătate mai sus.

Precizează că această acțiune este în acord cu decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ( dosar 21/2013) pronunțată în recursul în interesul legii în care se arată că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor din titlurile executorii cum sunt și cele din prezenta cauză.

Pârâtul M. Finanțelor Publice, prin Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Ploiești a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, întrucât în titlurile executorii în baza cărora reclamantele solicita dobânzile legale, M. Finanțelor Publice nu a fost obligat la plata drepturilor salariale către reclamantele din prezenta cauză.

Al doilea motiv pentru care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, se refera la faptul că, Statul R. nu trebuie confundat cu M. Finanțelor Publice și cu bugetul de stat.

În speța, M. Finanțelor Publice este un terț ce nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamantelor, neavând nici un fel de raporturi de muncă cu acestea.

De asemenea, M. Finanțelor Publice nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite și nu repartizează sume de la buget acestora, acestea fiind alocate conform destinațiilor bugetare în conformitate cu legea bugetului de stat, astfel încât nu poate fi obligat M. Finanțelor Publice să facă efectiv o plată pentru salariații altor instituții.

Faptul că ordonatorul principal de credite nu a corectat indemnizațiile cuvenite reclamantelor, nu poate conduce la obligarea M. Finanțelor Publice la plata unor sume de bani aferente unor raporturi de muncă.

Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea ordonatorilor principali de credite a sumelor de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală, astfel încât este neîntemeiată aprecierea că M. Finanțelor Publice trebuie să fie parte în litigiu și să fie obligat la alocarea fondurilor necesare pentru achitarea sumelor solicitate de reclamante.

La rândul său, pârâtul P. de pe lângă Curtea de Apel G. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantelor în conformitate cu prevederile art. 205, ale art. 245 și ale art. 247 din Codul de procedură civilă, față de data formulării acțiunii și față de data obținerii hotărârilor civile menționate supra, invocăm excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantelor.

Prescripția extinctivă este reglementată ca o instituție juridică de ordine publică, destinată ocrotirii unui interes general, adică înlăturării incertitudinii în raporturile juridice civile și asigurarea stabilității lor, întrucât instituția prescripției dreptului material la acțiune, ce presupune stingerea acestui drept cu consecința imposibilității constrângerii debitorului la îndeplinirea obligației pe calea justiției, implică curgerea unui termen anume prevăzut de lege pentru exercitarea acestui drept, este necesar a se analiza dacă acțiunea este prescriptibilă sau imprescriptibilă, momentul la care începe sa curgă acest termen precum și impactul datorat aplicării legii în timp.

În speță, fiind vorba de o acțiune cu obiect patrimonial - drept de creanță - termenul de prescripție este de 3 ani conform Codului civil și începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. Așa cum a statuat în mod constant practica instanțelor de judecată, în cazul acțiunii în răspundere pentru acoperirea prejudiciului-cum este cazul în speță - prescripția începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea.

În concluzie, termenul în interiorul căruia reclamantele puteau să solicite alte drepturi legate de executarea acestor sentințe s-a împlinit.

Potrivit prevederilor art. 2528 din noul Cod civil „(1) Prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.„ și dispozițiile art. 2517 alin. 1 din noul Cod civil, "termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen”.

Același termen este prevăzut și de dispozițiile art. 171 din Codul muncii potrivit cărora: „(1) Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.” Prin urmare, dreptul reclamantelor la acțiune s-a născut la data obținerii titlului executoriu astfel încât, la data introducerii cererii de chemare în judecată, termenul legal de 3 ani era împlinit.

În concluzie, solicită admiterea excepției invocate și respingerea acțiunii formulată de reclamante ca prescrisă.

Pe fondul cauzei, arată că, în perioada anilor 2007 - 2012 instanțele de judecată au admis acțiuni pentru tot personalul din sistemul judiciar acordându-se o . sporuri și prime, iar obligațiile stabilite pentru instituțiile publice din sistem au atins un cuantum care aducea atingere bugetului general.

Din perspectiva acestui efort financiar, pentru executarea titlurilor care au ca obiect drepturi salariale, legiuitorul a reglementat o procedură specială de executare, derogatorie de la dreptul comun, prevăzută de dispozițiile O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii; ale O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, aprobată cu modificări; și ale O.U.G nr. 71/2009, privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Procedura specială derogatorie de la dreptul comun în materia executării, stabilită prin următoarele acte normative - O.G. nr. 22/2002, O.U.G. nr. 75/2008, O.U.G. nr. 71/2009 - este un atribut exclusiv al legiuitorului, exercitat în scopul menținerii echilibrului bugetar și apărării interesului general al societății.

Exercitarea acestui atribut, în procedura emiterii actelor normative de eșalonare a plăților a fost supusă atât controlului constituțional intern prin Decizia nr. 1533 din 28 noiembrie 2011 a Curții Constituționale cât și controlului legal extern prin Decizia pronunțată de C.E.D.O. în cauza D. și alții contra României din 4 septembrie 2012.

În consecință, termenele de eșalonare prevăzute de actele normative confirmate la nivel național și european, reprezintă modul în care legiuitorul stabilește cerințele interesului public și menține astfel echilibrul între interesele reclamantelor și interesul general al societății, iar pentru debitorul P. de pe lângă Curtea de Apel G. reprezintă singura pârghie legală de plată a sumelor stabilite prin titluri executorii.

Văzând obiectul cererii pendinte - acordarea de dobânzi legale - apreciază că se impune o cercetare detaliată a raporturilor dintre părți prin prisma normelor legale incidente, al cărei rezultat să conducă la stabilirea exactă a datei scadenței obligațiilor de plată ale pârâților.

Atât Codul civil cât și codul de procedură civilă cuprind prevederi legate de dreptul creditorului de a primi daune moratorii, doar în situația în care creanța nu este plătită la scadență și cu respectarea dispozițiilor privind condiția și termenul creanței.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 71/2009 „Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariala stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar..., se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu. (2) în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

Prin decizia nr. 2 din data de 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că: în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și ale art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și ale art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.

Prin sintagma „pot fi acordate" Înalta Curte de Casație și Justiție lasă la latitudinea instanțelor de judecată posibilitatea de a aprecia dacă sunt întrunite toate condițiile legale privind acordarea de daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale.

În acest sens, instanța de judecată are obligația să dispună soluționarea prezentei cauze în considerarea respectării dispozițiilor legale în materie.

Concluzionând, pentru motivele de fapt și de drept expuse prin prezenta întâmpinare, solicită respingerea acțiunii formulată de reclamante, ca fiind neîntemeiată.

A formulat întâmpinare și pârâta Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, prin care a invocat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Prahova și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului B..

Potrivit art. 269 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, republicată, cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Conform dispozițiilor art. 208 coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2011, republicată, competența de soluționare în primă instanță a conflictelor individuale de muncă este stabilită în favoarea tribunalului, în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În cauză, reclamantele au indicat domiciliul ales la sediul Direcției de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul teritorial B., anume în B., .. 1, locație aflată în circumscripția Tribunalului B..

Pentru aceste considerente, solicită admiterea excepției de necompetență teritorială a Tribunalului Prahova și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului B..

În temeiul art. 245 și art. 248 Cod proc. civilă raportat la art. 40 Cod. proc. civilă invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism față de pretențiile reclamantelor formulate în considerarea unor hotărâri judecătorești ce nu au fost pronunțate în contradictoriu cu D.I.I.CO.T..

Prin titlurile executorii reprezentate de:

- sentința civilă nr. 53/17.01.2008 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 244/14.04.2008 a Curții de Apel G.;

- sentința civilă nr. 108/2008 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1060/12.10.2009 a Curții de Apel G., invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu au fost stabilite obligații în sarcina Direcției de I. a Infracțiunilor de Criminalitate a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, nefiind pronunțate în contradictoriu și cu această structură de parchet.

- sentința civilă nr. 916/23.11.2009 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 353/18.03.2010 a Curții de Apel G., s-au stabilit obligații de plată în sarcina D.I.I.C.O.T. doar în beneficiul reclamantei C. M..

Ca atare, în baza acestei hotărâri judecătorești, D.I.I.C.O.T. nu are calitatea de debitor al reclamantelor M. M. și G. R. S..

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între pârât și cel obligat în raportul juridic dedus judecății. în situațiile în care realizarea interesului reclamantului pe calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate înfăptui interesul respectiv.

Solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.I.I.C.O.T. față de pretențiile reclamantelor formulate în considerarea unor titluri executorii ce nu au fost pronunțate și în contradictoriu cu această structură de parchet și, în temeiul art. 40 alin. 1 Cod proc. civilă, respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Față de data formulării acțiunii (04 noiembrie 2014) și în temeiul dispozițiilor art. 245 și art. 248 Cod procedură civilă coroborate cu prevederile art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă (act normativ ce se aplică întrucât prescripția a început să curgă anterior intrării în vigoare a noului Cod civil), invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantelor aferent perioadei anterioare datei de 04 noiembrie 2011.

Dobânda legală este un accesoriu al creanței principale, astfel că dreptul de a o pretinde s-a născut odată cu dreptul la acțiune privind creanța principală.

Conform art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii. Potrivit art. 3 coroborat cu art. 7 din același act normativ, termenul prescripției este de 3 ani și începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.

Art. 283 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003, în forma în vigoare la momentul de referință, prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariate neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.

Pe lângă principiul prescripției dreptului la acțiune privind un drept accesoriu odată cu prescripția dreptului la acțiune privind dreptul principal, art. 12 din Decretul nr. 167/1958 consacră și un alt principiu ce guvernează efectele prescripției extinctive în virtutea căruia, în cazul obligațiilor cu executare succesivă, dreptul la acțiune privind fiecare prestație se stinge printr-o prescripție distinctă.

Potrivit art. 1443 noul Cod civil, „Obligația este solidară între debitori când toți sunt obligați la aceeași prestație, astfel încât fiecare poate să fie ținut separat pentru întreaga obligație, iar executarea acesteia de către unul dintre codebitori îi liberează pe ceilalți față de creditor". Prin urmare, obligația afectată de modalitatea solidarității pasive dă dreptul creditorului să pretindă plata întregii datorii de la oricare dintre debitorii solidari iar, la nevoie, să urmărească pe oricare, la alegerea sa.

În speță, condiția impusă de legiuitor ca toți debitorii să fie obligați la aceeași prestație nu este îndeplinită. După cum am arătat la pct. III, prin sentința civilă nr. 53/17.01.2008 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 244/14.04.2008 a Curții de Apel G. și prin sentința civilă nr. 108/2008 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1060/12.10.2009 a Curții de Apel G., nu au fost stabilite obligații în sarcina Direcției de I. a Infracțiunilor de Criminalitate a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

De asemenea, prin sentința civilă nr. 916/23.11.2009 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 353/18.03.2010 a Curții de Apel G., s-au stabilit obligații de plată în sarcina D.I.I.C.O.T. doar în beneficiul reclamantei C. M.

Nici cerința ca obligația solidară sa fie stipulată expres prin voința părților sau să fie prevăzută de lege nu este îndeplinită.

Pentru aceste considerentele, solicită respingerea cererii formulată de reclamante.

În cauză a formulat întâmpinare și pârâtul M. P. - P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantelor, în conformitate cu prevederile art. 205, art. 245 și ale art. 247 din Cod pr. civilă, față de data formulării acțiunii (4.11.2014) și față de data obținerii titlurilor menționate supra (anii 2008-2009), invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantelor.

Întrucât instituția prescripției dreptului material la acțiune, ce presupune stingerea acestui drept cu consecința imposibilității constrângerii debitorului la îndeplinirea obligației pe calea justiției, implică curgerea unui termen anume prevăzut de lege pentru exercitarea acestui drept, este necesar a se analiza următoarele aspecte: dacă acțiunea este prescriptibilă sau imprescriptibilă, momentul la care începe să curgă acest termen precum și impactul datorat aplicării legii în timp.

În speță, fiind vorba de o acțiune cu obiect patrimonial - drept de creanță-termenul de prescripție este de 3 ani conform Decretului nr. 167 din 10 aprilie 1958, privitor la prescripția extinctivă și conform Codului civil - și începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.

Așa cum a statuat în mod constant practica instanțelor de judecată, în cazul acțiunii în răspundere pentru acoperirea prejudiciului-cum este cazul în speță-prescripția începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea.

Data formulării acțiunii este 4.11.2014, iar reclamantele solicită plata dobânzilor legale pentru titluri aferente anilor 2008-2009, în condițiile în care au cunoscut că sunt beneficiare ale drepturilor statuate la data obținerii titlului.

În concluzie, termenul în interiorul căruia reclamantele puteau să solicite alte drepturi legate de executarea acestor sentințe s-a împlinit.

Potrivit prevederilor art. 3 din Decretul Nr. 167/1958, privitor la prescripția extinctivă, " Termenul prescripției este de 3 ani,...", iar potrivit dispozițiilor art. 8 din același act normativ: „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.

Prin urmare, dreptul reclamantelor la acțiune s-a născut la data obținerii titlului executoriu astfel încât, la data introducerii cererii de chemare în judecată, termenul legal de 3 ani era împlinit.

În speță nu se poate susține intervenția cazului de întrerupere a cursului prescripției prin plata de către pârât unei părți din creanță, deoarece obiectul cererii pendinte (plată dobânzi legale) este diferit de obiectul titlului pentru care s-au efectuat plățile eșalonate (diferențe salariale).

Prin sentința civilă nr. 2048/13 august 2015 Tribunalul Prahova a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a M. Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, invocată prin întâmpinare și a respins acțiunea față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții Curtea de Apel G., M. P. – P. de pe lângă I.C.C.J., D.I.I.C.O.T. și a respins acțiunea pentru perioada anterioară datei de 30.10.2011 ca fiind prescrisă.

A respins excepțiile necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova și a lipsei calității procesuale pasive invocate de DIICOT prin întâmpinare.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamantele C. M., M. M. și G. R. S. și a obligat pe pârâtul M. P. – P. de pe lângă I.C.C.J. la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditori prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titluri executorii, de la data de 30.10.2011 și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor pe care le datorează cu titlu de drepturi salariale, conform sentinței civile nr. 53/17.01.2008 a Tribunalului B. în dosarul nr._, sentinței civile nr. 916/23.11.2009 a Tribunalului B. în dosarul nr._ irevocabilă prin decizia civilă nr. 353/R/18.03.2010 a CA G. în dosarul nr._, deciziei civile nr. 1060/R/20.10.2009 a Curții de Apel G., în dosarul nr._ .

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, tribunalul a admis-o potrivit dispozițiilor art. 248 Cod pr. civilă, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titular al dreptului afirmat ( calitate procesuală activă), precum și între persoana reclamantului și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății ( calitate procesuală pasivă).

În sarcina reclamantului există obligația de a justifica atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă, prin indicarea motivelor de fapt și de drept în cuprinsul cererii formulate.

Tribunalul a avut în vedere faptul că, acest pârât nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamantelor și nu are nici un fel de raporturi de muncă cu acestea.

Pe de altă parte, pârâtul M. Finanțelor Publice nu poate avea calitatea de ordonator principal de credite pentru alte ministere care, la rândul lor au calitatea de ordonatori principali de credite și nu repartizează sume de la buget acestora, sumele fiind alocate conform destinațiilor bugetare în conformitate cu legea bugetului de stat.

Cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova, invocată de pârâtul M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, tribunalul a respins-o având în vedere că, potrivit disp. art. 127 alin. 1 Cod pr. civilă, dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu, curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Dispozițiile alin. 1 și 2 se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor, conform art. 127 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. P. - P. de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, întrucât acesta are calitate procesuală pasivă, motivat de faptul că, așa cum rezultă din adresa depusă la dosar de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- D.I.I.C.O.T.,fila 120 dosar, reclamantele sunt încadrate în funcție la această instituție.

Astfel se menționează în adeverința nr._/16.07.2015, reclamanta C. M., îndeplinește funcția de procuror, în perioada 01.11._06, procuror șef birou în perioadele 28.06._09 și 28.06._12, iar în perioada 01.02.2012 - până în prezent îndeplinind funcția de procuror.

Reclamanta M. M., îndeplinește funcția de grefier în perioada 01.09.2005 până în prezent, iar reclamanta G. R. S., este încadrată în funcția de grefier în perioada 01.03.2006 până în prezent.

Astfel, cele trei reclamante îndeplinesc funcția de procuror și respectiv grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial B., iar față de dispozițiile art. 127 alin. 1 și 3 Cod pr. civilă, tribunalul a apreciat că este competent teritorial să soluționeze cauza, astfel că a respins excepția necompetenței teritoriale invocate de acest pârât prin întâmpinare.

Cât privește excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantelor invocată de cei trei pârâți prin întâmpinare, tribunalul a admis-o, respingând acțiunea pentru perioada anterioară datei de 30.10.2011, ca fiind prescrisă.

Tribunalul a avut în vedere faptul că, reclamantele prin acțiunea formulată au solicitat obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii reprezentate de sentința civilă nr. 53 din 17.01.2008 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ prin care au obținut sporul de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația brută lunară pentru perioada 05.09._08, reclamantele M. M. și G. R., sentința civilă nr. 916/23.11.2009 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr. 1003/113/_ prin care reclamanta C. M. a obținut sporul de risc și de solicitare neuropsihică de 50 % din salariul de bază brut lunar, irevocabilă prin decizia nr. 353/R pronunțată de Curtea de Apel G. la data de 18.03.2010 și decizia civilă nr. 1060/R din 20.10.2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._ prin care reclamanta C. M. a obținut sporul de confidențialitate de 15 % calculat la indemnizația brută lunară, începând cu data de 27.06.2004 la zi și în continuare, acțiunea fiind introdusă pe rolul Tribunalului Prahova la data de 30.10.2014, astfel cum rezultă din ștampila poștei aplicată pe plicul cu care a fost trimisă acțiunea.

Termenul de prescripție este de 3 ani începe să curgă de la data la care se naște dreptul la acțiune. Cum reclamantele solicită plata dobânzilor legale pentru titluri aferente anilor 2008-2009 iar acțiunea a fost înregistrată la data de 30.10.2014, acțiunea este prescrisă pentru perioada anterioară datei de 30.10.2011, tribunalul urmând să admită excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții Curtea de Apel G., M. P. – P. de pe lângă ICCJ, DIICOT și să respingă acțiunea pentru perioada anterioară datei de 30.10.2011 ca fiind prescrisă.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantele au obținut prin sentința civilă nr. 53 din 17.01.2008, sentința civilă nr. 916 din 23.11.2009 pronunțate de Tribunalul B. și decizia civilă nr. 1060 pronunțată de Curtea de Apel G. plata unor drepturi salariale constând în spor de solicitare neuropsihică, spor de risc și spor de confidențialitate, obținând doar o parte din aceste sume pentru restul fiind amânată plata în baza O.U.G. nr. 75/2008 și O.U.G. nr. 71/2009.

Potrivit art. 1101 Cod civil, în vigoare la data pronunțării titlurilor executorii, debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie, fie datoria divizibilă, dar, cu toate acestea, judecătorul poate, în considerarea poziției debitorului să acorde mici termene pentru plată și să oprească executarea urmăririlor, însă în cazul de față nu se aplică această situație.

Daunele interese moratorii au fost preluate și de Codul civil nou, care la art. 1535 prevede că, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.

Obligațiile având ca obiect plata unor sume de bani pot fi întotdeauna executate în natură. În cazul neexecutării unei obligații bănești, creditorul, pe lângă posibilitatea de a executa silit în natură obligația, este îndreptățit și la daune interese moratorii, pentru prejudiciul cauzat prin întârzierea executării obligației.

Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia nr. 2 /2014 că, în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 Cod civil, respectiv art. 1531 alin. 1, alin. 2 teza I și art. 1535 Cod civil, pot fi acordate daune interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.

Prin derogare de la dreptul comun creditorul unei obligații bănești nu este ținut să facă dovada existenței și întinderii lui, prejudiciul cauzat prin întârzierea executării obligației, lipsa de folosință a unei sume de bani fiind de natură să provoace creditorului un prejudiciu.

Astfel, reclamantele sunt îndreptățite să primească daune moratorii urmare a neexecutării la timp a obligației, daune care cuprind potrivit legii dobânda legală, nivelul acesteia fiind stabilit prin lege, O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2011.

Astfel, dobânda legală se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită independent de culpa debitorului.

Așa fiind, tribunalul a admis în parte acțiunea, potrivit disp. art. 1073, 1082, 1088, 1101 din vechiul Cod civil, art. 1535, 1536 din actualul Cod civil, a obligat pârâtul M. P. – P. de pe lângă I.C.C.J. la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditori prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titluri executorii, de la data de 30.10.2011 și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor pe care le datorează cu titlu de drepturi salariale, conform sentinței civile nr. 53/17.01.2008 a Tribunalului B. în dosarul nr._, sentinței civile nr. 916/23.11.2009 a Tribunalului B. în dosarul nr._ irevocabilă prin decizia civilă nr. 353/R/18.03.2010 a CA G. în dosarul nr._, deciziei civile nr. 1060/R/20.10.2009 a Curții de Apel G., în dosarul nr._ .

Împotriva sentinței au declarat apel pârâții M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Pârât M. P. – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în motivarea cererii de apel a arătat că, prin Decizia nr. 2, pronunțată în ședința publică din data de 17 februarie 2014, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în consecință a stabilit:

În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil, respectiv art. 1531 alin. 1, alin 2 teza I și art. 1535 - alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil pot fi acordate daune interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Formularea "pot fi acordate" exclude ab initio imperativul categoric, nu instituie o obligație, ci lasă instanțelor; posibilitatea de a aprecia dacă sunt întrunite condițiile legale pentru acordarea dobânzilor: "în ceea ce privește posibilitatea cumulului dintre actualizarea creanței și daunele-interese moratorii deși, de principiu, nu este exclusă, pornindu-se de la principiul reparării integrale a prejudiciului data fiind natura juridică a dobânzii (lucrum cessans) diferită de cea a actualizării obligației cu indicele de inflație (damnum emergens), în privința creanțelor ce intra sub incidența Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, în circumstanțele date cumulul nu poate fi admis întrucât, pe de o parte, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru acordarea daunelor-interese moratorii, iar, pe de alia parte, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile a debitorilor."

Totodată, apelantul pârât a învederat instanței că prin Decizia nr. 838/2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 631/03.07.2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art. 146 lit. e din Constituție.

Astfel, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Guvernul și Parlamentul României, pe de altă parte, în sensul că „în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție, înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora”.

Decizia Curții Constituționale fundamentează dreptul judecătorilor de a analiza cauzele prin prisma elementelor de legalitate fără a atribui dispozițiilor legale o interpretare extinsă.

Prin Decizia Curții Constituționale s-a statuat definitiv și obligatoriu că înalta Curte de Casație și Justiție a încălcat atribuțiile constituționale, modificând norme juridice cu putere de lege. Așa fiind, instanța are obligația să dispună soluționarea prezentei cauze în considerarea respectării dispozițiilor legale în materie.

În acest sens, în raport de starea de fapt și de drept incidență și pentru argumentele expuse supra se impune respingerea acțiunii ca nefondată.

Față de considerentele expuse și de normele legale incidente, apelantul pârât a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței civile apelante, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâta Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în apelul său, a solicitat instanței de control judiciar ca, în conformitate cu dispozițiile art. 479 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situație de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

Arată apelanta că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată față de pretențiilor reclamantelor formulate în considerarea unor hotărâri judecătorești ce nu au fost pronunțate în contradictoriu cu D.I.I.C.O.T..

Prin titlurile executorii reprezentate de sentința civilă nr. 53/2008 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 244/2008 a Curții de Apel G. și sentința civilă nr. 108/2008 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1060/12.10.2009 a Curții de Apel G., invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu au fost stabilite obligații în sarcina Direcției de I. a Infracțiunilor de Criminalitate a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, nefiind pronunțate în contradictoriu și cu această structură de parchet.

De asemenea, prin sentința civilă nr. 916/23.11.2009 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 353/18.03.2010 a Curții de Apei G., s-au stabilit obligații de plată în sarcina D.I.I.C.O.T. doar în beneficiul reclamantei C. M.. Ca atare, în baza acestei hotărâri judecătorești, D.I.I.C.O.T, nu are calitatea de debitor al reclamantelor M. M. și G. R. S..

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între pârât și cel obligat în raportul juridic dedus judecății. In situațiile în care realizarea interesului reclamantului pe calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate înfăptui interesul respectiv.

Calitatea procesuală se determină în concret, în cadrul raportului juridic litigios.

Conform art. 1169 din vechiul Cod civil „cel care face o propunere în fața judecății trebuie să o dovedească”. Astfel, reclamantului îi revine sarcina de justifica atât calitatea procesuală activă cât și calitatea procesuală pasivă a celor pe care îi cheamă în judecată.

Susține apelanta că pretențiile reclamantelor formulate în considerarea titlurilor executorii precizate în cererea introductivă de instanță, titluri ce nu sunt opozabile D.I.I.C.O.T., sunt îndreptate împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă întrucât vizează plata dobânzii legale aferente unor sume ce nu sunt datorate de această pârâtă.

Pentru aceste motive, se impunea admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.I.I.C.O.T. față de pretențiile reclamantelor formulate în considerarea unor titluri executorii ce nu au fost pronunțate și în contradictoriu cu această structură de parchet și, în temeiul art. 40 alin. 1 Cod proc. civilă, respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

De asemenea, arată apelanta că în mod greșit prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Finanțelor Publice, reținând că „acest pârât nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamantelor și nu are nici un fel de raporturi de muncă cu acestea”.

Potrivit art. 3 alin. 1 pct. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 și art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Astfel, pentru realizarea drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul ordonatorului principal de credite, acesta având obligația, potrivit art. 4 din aceeași ordonanță, de a dispune toate măsurile necesare, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetului propriu al ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

Conform art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.

Art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice stipulează că M. Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.

Potrivit art. 3 alin. 1 pct. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, în realizarea funcțiilor sale M. Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: „...elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare”.

Prin urmare, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete. în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a Ministerului P. de către M. Finanțelor Publice, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate să achite sumele la care a fost obligat prin sentința apelată.

Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 instituie și răspunderea Ministerului Finanțelor Publice de realizare a bugetului de stat ulterior aprobării acestuia de către Parlament, precum și de luare măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.

M. P. - P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, este în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.

Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 508/2004 privind organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului P. a Direcției de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, D.I.I.C.O.T. funcționează ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit alin. 4, procurorul-șef al D.I.I.C.O.T. este ordonator secundar de credite, iar alin. 5 prevede că finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale D.I.I.C.O.T. se asigură de la bugetul de stat, fondurile destinate D.I.I.C.O.T. fiind evidențiate distinct în bugetul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.

M. Finanțelor Publice a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).

În ipoteza obligării Ministerului P. la plata drepturilor bănești recunoscute în beneficiul reclamantelor, M. Finanțelor Publice trebuie să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului P. care să includă alocarea sumelor necesare efectuării respectivelor plăți.

Obligația Ministerului Finanțelor Publice de a aloca fondurile necesare plății drepturilor salariale către reclamante incumbă în temeiul Hotărârii de Guvern nr. 34/2009.

Prin urmare, se impunea respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, acest pârât având legitimare procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice.

Asupra fondului cauzei, învederăm instanței de control judiciar că problematica dedusă judecății a fost dezlegată, cu forța obligatorie conferită de art. 517 alin. 4 Cod proc. civilă, de Înalta Curte de Casație și Justiție - completul competent să judece recursul în interesul legii, care, prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, a statuat că „în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. 1, alin. 2 teza I și art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.

Insă, formularea „pot fi acordate" exclude imperativul categoric, nu exprimă o obligație, ci lasă instanțelor posibilitatea de a aprecia dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru acordarea dobânzilor.

Raportat la obiectul său, limitele aplicării deciziei pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție sunt trasate de Decizia nr. 838 din 27 mai 2009 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 631 din 3 iulie 2009, prin care a fost soluționat conflictul juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, instanța de contencios constituțional fiind sesizată de Președintele României în temeiul art. 146 lit. e din Constituție.

Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Guvernul și Parlamentul României, pe de altă parte, în sensul că „în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin.3 din Constituție, înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României.

Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora”.

Soluțiile pronunțate de instanțe în cauzele având ca obiect plata dobânzii legale se întemeiază pe Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Or, prin decizia Curții Constituționale, anterior evocată, s-a statuat cu autoritate de lucru judecat, în mod definitiv și obligatoriu, că exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție de către înalta Curte de Casație și Justiție nu este compatibilă cu „... instituirea, modificarea, abrogarea unor norme juridice cu putere de lege”.

Prin decizia instanței de control constituțional s-a stabilit, așadar, că înalta Curte de Casație și Justiție și-a depășit competența legală, iar hotărârile sale au o autoritate determinantă în soluțiile pronunțate de instanțele de judecată, acestea exercitându-și posibilitatea de apreciere și de alegere în limitele statuate prin hotărârea pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii.

Decizia Curții Constituționale fundamentează dreptul judecătorilor de a analiza cauzele cu acest obiect strict prin prisma elementelor de legalitate, fără a atribui dispozițiilor legale o interpretare extinsă.

Prin urmare, soluționarea prezentei cauze nu trebuie să se realizeze prin raportare la interpretarea dată de înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.2 din 17 februarie 2014.

Decizia Curții Constituționale relevă două dimensiuni: una de competență, ce cade în sarcina înaltei Curți de Casație și Justiție, și o alta de legiferare.

Competența Înaltei Curți de Casație și Justiție are semnificația „unificării practicii judiciare”, mai exact a asigurării și aplicării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești.

Susține apelanta că în mod nelegal prima instanță a admis acțiunea, deoarece a omis să rețină faptul că executarea hotărârilor judecătorești în discuție a fost eșalonată prin acte normative succesive, independent de voința pârâților, fiind dispusă de legiuitor.

Conform art. 1082 din vechiul Cod civil, „Debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credintă din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străina, care nu-i poate fi imputată.”

Astfel, potrivit textului invocat, debitorul obligației de plată a unei sume de bani datorează daune-interese dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

- nu a executat obligația sau a executat-o cu întârziere;

- nu justifică faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină, care nu-i poate fi imputată.

In cauză, debitorul obligației de plată a drepturilor bănești recunoscute pe cale judiciară în beneficiul reclamantelor justifică faptul că neexecutarea la data rămânerii definitive a titlurilor executorii provine dintr-o cauză străină, care nu îi poate fi imputată.

În noul Cod civil dreptul la daune-interese este reglementat în cuprinsul art. 1530 - art. 1537.

Potrivit art. 1516 din noul Cod civil, „(1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.

(2) Atunci când, fără justificare, debitorul nu îsi execută obligația și se afla în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin:

- să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației;

- să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative;

- să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său”.

Prin urmare, în cazul în care în mod nejustificat debitorul nu-și execută obligația și se află în întârziere, creditorul, în realizarea dreptului său la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, poate opta, fără a pierde dreptul la daune-interese, să folosească, atunci când este cazul, orice mijloace prevăzute de lege pentru realizarea dreptului său.

Cerința întârzierii de către angajator, în mod nejustificat, a plății drepturilor bănești datorate angajatului este prevăzută expres si în cuprinsul art. 166 alin. 4 din Legea nr. 53/2003, republicată, text potrivit căruia „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului”.

Conform art. 1530, „Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației”. Textul de lege stabilește condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a da naștere în sarcina debitorului a obligației de plată a daunelor-interese, anume:

- Neexecutarea (fără justificare ori, după caz, culpabilă) de către debitor a obligației.

- Existența unui raport de cauzalitate direct și necesar între neexecutarea obligației și prejudiciul cauzat creditorului.

Dispozițiile art. 1531 Cod civil recunosc creditorului dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării, prejudiciul cuprinzând pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta a fost privat.

Evaluarea prejudiciului este particularizată în cazul obligațiilor bănești în cuprinsul art. 1535 Cod civil. Astfel, sub condiția ca debitorul obligației să nu achite suma de bani la scadență, acesta este ținut la plata de daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege.

Legiuitorul, referindu-se în cuprinsul art. 1535 Cod civil la dobânda legală, nu are în vedere dobânda legală ca fruct civil prevăzut de art. 1489 Cod civil, ci exclusiv cuantumul acesteia. întrucât atât dobânda legală (fruct civil) cât și dobânzile de întârziere (daunele interese moratorii) sunt evaluabile în bani, în vederea calculării acestora trimiterea se face la cuantumul dobânzii legale prevăzut de lege lata în O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Daunele moratorii sunt determinate a posteriori, iar cuantumul lor depinde de durata întârzierii.

În cauză nu e îndeplinită condiția ca debitorul obligației să nu fi achitat suma de bani la scadență, respectiv cerința neexecutării fără justificare a obligației de plată la data rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești.

Plata eșalonată a creanței, realizată în decursul termenelor strict prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009, aprobată prin Legea nr. 230/2011, nu poate atrage incidența dispozițiilor art. 1530 - art. 1537 Cod civil și nici a art. 166 alin. 4 din Codul muncii, republicat.

În executarea obligației de plată s-a îndeplinit obligația de diligentă stabilită prin art. 1480 alin. 1 Cod civil, text potrivit căruia „Debitorul este ținut să își execute obligațiile cu diligenta pe care un bun proprietar o depune în administrarea bunurilor sale, afară de cazul în care prin lege sau prin contract s-ar dispune altfel”.

Hotărârile judecătorești invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată vizează acordarea de drepturi salariale restante, motiv pentru care în cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, cu modificările și completările ulterioare.

Actele normative incidente în materia executării hotărârilor judecătorești prin care au fost acordate drepturi bănești în favoarea personalului din sistemul justiției au suferit modificări succesive sub aspectul termenelor și al cuantumului plăților, situație în care M. P. s-a aflat în imposibilitate legală de a stinge complet obligațiile de plată.

Potrivit art. 3 alin. 1 din O.U.G. nr. 71/2009, în forma inițială, „Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariată stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

- în anul 2010 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu)

- în anul 2011 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu;

- în anul 2012 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu”.

Ulterior, prin O.U.G. nr. 45/2010, aceste termene au fost decalate astfel:

- în anul 2012 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu;

- în anul 2013 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu;

- în anul 2014 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu”

Prin Legea nr. 230/2011, art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 71/2009 a fost modificat după cum urmează:

„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariată stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

- în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

- în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

- în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

- în anul 2015 $e plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

- în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu”.

Raportat la aceste modificări ale legislației, neimputabile debitorului, acesta din urmă a procedat la plata eșalonată a creanței.

Prin urmare, neexecutarea integrală a obligației de plată la data rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești este justificată pe deplin de către debitor și provine dintr-o cauză străină de voința acestuia.

In virtutea art. 1 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 508/2004, procurorul-șef al D.I.I.C.O.T. este ordonator secundar de credite, iar finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale acestei structuri de parchet se asigură de la bugetul de stat, fondurile destinate D.I.I.C.O.T. fiind evidențiate distinct în bugetul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.

Creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite la cererea ordonatorilor principali de credite numai după deschiderea de credite sau alimentarea cu fonduri de către M. Finanțelor Publice a conturilor deschise pe seama acestora. Din creditele bugetare deschise, ordonatorii principali de credite repartizează unităților din subordine creditele bugetare pe baza înscrisului „Dispoziție bugetară", care se întocmește și se depune la Direcția Generală de Trezorerie și contabilitate Publică.

În conformitate cu prevederile art. 29 alin.3 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, „cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art. 47 „creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol", în timp ce dispozițiile art. 72 alin.l lit. a din același act normativ statuează că este infracțiune nerespectarea dispozițiilor art. 14 alin. 3 din același act normativ, în acord cu care „Nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită daca nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare".

Art. 1 din Legea nr. 92/2011 pentru aprobarea O.U.G. nr. 4/2011 care modifică art. 1 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, prevede următoarele:

„(1) Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

(2) Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate."

În anul 2010 executarea hotărârilor judecătorești având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar era supusă regimului prevăzut de art. 25 din Legea nr. 11/2010 a bugetului de stat pe anul 2010.

In executarea prevederilor legale invocate anterior au fost adoptate acte normative prin care s-a dispus suplimentarea bugetului Ministerului P. cu anumite sume la capitolul 61.01 "Ordine publică și siguranță națională", titlul 10 "Cheltuieli de personal", virarea efectivă către reclamante a unei părți din sumele de încasat în temeiul hotărârilor judecătorești făcându-se începând cu luna septembrie 2010 și până în prezent.

Conform art. 26 alin. 1 din O.U.G. nr. 74/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014 și unele măsuri bugetare, în anul 2014, prin derogare de la prevederile art. 1 alin. 1 lit. d) din O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, și ale art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 17/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2013, persoanele juridice de drept public, instituțiile și autoritățile publice, indiferent de sistemul de finanțare, coordonare și de subordonare, pot plăti tranșa aferentă anului 2015.

In limitele suplimentărilor efectuate în temeiul normelor sus-invocate, în executarea hotărârilor judecătorești, intimatelor - reclamante li s-au plătit și în anii 2012, 2013, 2014 și 2015 o parte din drepturile bănești.

O.U.G. nr. 71/2009, aprobată prin Legea nr. 230/2011 asigură un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului și nu obligă creditorii să suporte o sarcină disproporționată raportat la garanțiile ce însoțesc edictarea actelor normative în discuție.

Astfel, se observă că s-a stabilit cu precizie perioada în care va fi realizată executarea totală a titlurilor, se precizează nivelul și termenele de efectuare a plăților intermediare, iar pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii a fost prevăzută actualizarea drepturilor cu indicele prețurilor de consum.

Toate aceste mecanisme asigură așadar executarea integrală a titlurilor executorii, fără a aduce atingere înseși substanței drepturilor recunoscute, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume în contextul circumstanțelor excepționale, reprezentate de condițiile economice generale extrem de dificile, grav deficit bugetar actual, acută criză economică națională și internațională.

Aceste direcții sunt susținute, de altfel, și în jurisprudența constantă a Curții Constituționale[1]. Curtea Constituțională a considerat ca fiind constituționale prevederi care au ca finalitate instaurarea unui climat de ordine financiar-bugetară, care nu scutește, ci, dimpotrivă, obligă ordonatorii de credite la demersuri pentru a obține prevederi în buget pentru satisfacerea obligațiilor înscrise în titluri executorii.

Statul nu a refuzat aplicarea hotărârilor judecătorești, ci, din contră, le-a recunoscut și și-a luat angajamentul ferm de ale executa întocmai potrivit criteriilor rezonabile și obiective stabilite în O.U.G. nr. 71/2009 aprobată prin Legea nr. 230/2011.

Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că în situații excepționale statele pot interveni în procedura de executare, cu condiția ca o asemenea intervenție să nu aibă drept consecință împiedicarea, invalidarea sau întârzierea de o manieră excesivă a executării, or, măsura preconizată reprezintă o amânare a executării pe o perioadă rezonabilă în sensul Constituției si Convenției și este adoptată în scopul unic al identificării, în condițiile actuale de severă criză economică, a soluțiilor pentru acoperirea acestor cheltuieli bugetare.

In această situație, debitorii - ordonatori de credite din sistemul justiției - sunt obligați în continuare să ia toate măsurile ce se impun pentru efectuarea eșalonată a plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

Punctul de vedere al Curții Constituționale a României menționat supra a fost îmbrățișat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, prin decizia din data de 4 septembrie 2012, publicată la 18 septembrie 2012, Curtea Europeană

Drepturilor Omului a respins ca vădit neîntemeiate cererile reclamanților din cauza "D. și alții împotriva României".

În cauza sus-menționată, reclamanții invocau încălcarea articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (dreptul la un proces echitabil), respectiv a articolului 1 din

Primul Protocol adițional la Convenție (dreptul de proprietate), prin aceea că autoritățile interne (M. Justiției și M. Finanțelor Publice) au refuzat să pună de îndată în executare hotărâri judecătorești definitive pronunțate de instanțele interne, hotărâri ce recunoșteau drepturi salariale restante.

In motivarea hotărârii sale, C.E.D.O. a apreciat că echilibrul între interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, neputându-se reproșa Guvernului român că a refuzat să execute hotărârile interne ce recunoșteau reclamanților drepturi de natură patrimonială. C.E.D.O. a apreciat că eșalonarea plăților de către Guvern, în calitatea sa de debitor, printr-o . acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat România începând cu anul 2008, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamanților.

C.E.D.O. a mai argumentat că reclamanții au primit până în prezent o fracție semnificativă din sumele cuvenite și că nu există indicii cu privire la o eventuala intenție a Guvernului de a nu respecta calendarul plăților pentru viitor.

Față de considerentele expuse, apreciază apelanta că plata eșalonată a drepturilor bănești efectuată în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 71/2009, cu modificările și completările ulterioare, nu poate fi calificată întârziere/neexecutare nejustificată a plății drepturilor bănești, în accepțiunea art. 1516, art. 1530 și urm. din noul Cod civil, respectiv a art. 166 alin. 4 din Codul muncii, republicat.

In cuprinsul dispozițiilor art. 1 alin. 3 din O.U.G. nr. 71/2009, cu modificările ulterioare, legiuitorul a prevăzut că sumele plătite în temeiul respectivului act normativ se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S..

C. legal nu permite suplimentarea dobânzii legale cu alte tipuri de despăgubiri. Prin edictarea art. 1088 în vechiul Cod civil, respectiv a art. 1535 în noul Cod civil legiuitorul a urmărit să elimine aleatoriul și dificultățile de ordin probatoriu în stabilirea prejudiciului produs prin neexecutarea obligației bănești.

Conform art. 1088 alin. 1 din vechiul Cod civil, „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate".

Cu privire la întinderea daunelor ce se cuvin creditorului în cazul întârzierii în executarea obligațiilor bănești, există opinia potrivit căreia părțile nu pot stipula în contract și nici nu pot solicita pe cale judecătorească alte daune, deoarece sintagma "nu pot cuprinde decât dobânda legală", conținută în art. 1088 alin. 1 din vechiul Cod Civil, interzice adăugarea altor daune la dobânda legală, cu excepția cazurilor indicate în partea finală a acestuia. Cumulul dobânzii legale cu alte daune este inadmisibil și pentru că dobânda legală reprezintă tot daune (moratorii) particularizate prin aceea că sunt evaluate de legiuitor la nivelul dobânzii legale.

Prin cumulul ratei inflației cu dobânda legală se ajunge la situația îmbogățirii fără just temei.

Cumulul dobânzii legale cu alte daune este inadmisibil și pentru că dobânda legală reprezintă tot daune (moratorii) particularizate prin aceea că sunt evaluate de legiuitor la nivelul dobânzii legale.

Actualizarea creanței are natură moratorie, deoarece prejudiciul ce urmează sa fie acoperit astfel este cauzat numai prin întârziere, întrucât obligațiile bănești pot fi executate în natură întotdeauna. Plata dobânzii legale în cazul în care suma de bani a fost actualizată înseamnă o dublă reparație, prejudiciul fiind acoperit fie de dobânda legală, fie de diferența rezultată din actualizarea datoriei.

Pentru toate aceste motive a solicitat admiterea apelului, rejudecarea cauzei în fond și, în baza art. 480 alin. 2 Cod proc. civilă, schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Intimatele-reclamantele C. M., M. M. și G. R. S. nu au fost prezente în instanță și nici nu au formulat întâmpinare.

La termenul de judecata din 25 noiembrie 2015 instanta, din oficiu, a invocat exceptia tardivitatii apelului declarat de D.I.I.C.O.T, ramanand in pronuntare asupra acestei exceptii si asupra fondului apelului formulat de M. P.- P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL G.,

Deliberand, cu prioritate, in temeiul disp. Art. 248 N. C. pr. Civ, asupra exceptiei tardivitatii apelului invocata din oficiu, Curtea retine că potrivit dispozițiilor art. 215 din Legea dialogului social nr. 62/2011, termenul de apel în cazul sentințelor pronunțate în soluționarea conflictelor de muncă este de 10 zile de la data comunicării hotărârii atacate.

În conformitate cu dispozițiile art. 181 Noul Cod pr. civilă, calculul termenului de apel se face pe zile libere, nefiind luate în considerare nici ziua când a început, nici cea în care s-a implinit termenul.

Potrivit datelor concrete ale speței pendinte, comunicarea sentinței către apelanti a avut loc la data de 3 septembrie 2015 (fila 143 dosar fond) situație în care, în conformitate cu dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu cele ale art. 181 Noul Cod pr. civilă, ultima zi a termenului în care se putea exercita calea de atac era 14.09.2015.

Apelul a fost însă declarat la data de 16.09.2015, conform ștampilei aplicată pe cererea aflată la fila 8 - dosar apel, de Registratura Tribunalului Prahova, context în care, față de caracterul imperativ al normei reglementată de dispozițiile art. 185 alin. 1 Cod pr. civilă, conform căreia, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, Curtea va proceda, prin coroborare cu art. 248 Cod pr. civilă, la respingerii apelului ca tardiv formulat.

In ce priveste apelul declarat de M. P.-P. de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma criticilor formulate si a textelor de lege aplicabile spetei, Curtea constata ca este nefondat, pentru urmatoarele considerente:

Prima critica vizeaza imprejurarea că, Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 pronuntata de Înalta Curte de Casație și Justiție . interesul legii, cuprinde formularea „pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale”, ceea ce exclude imperativul categoric, nu exprimă o obligație, ci lasă instanțelor posibilitatea de a aprecia daca sunt îndeplinite condițiile legale pentru acordarea dobânzilor.

Curtea apreciaza, insa, ca aceasta interpretare a apelantei este eronata, caci problema de drept care a fost supusa dezbaterii ICCJ si care a fost solutionata diferit de instantele judecatoresti a vizat posibilitatea legala de obligare a institutiilor publice debitoare la plata daunelor-interese moratorii, sub forma dobanzilor legale, cu titlu de reparare a prejudiciului suferit prin modalitatea esalonata de executare a obligatiei de plata a sumelor stabilite prin hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost reglementata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009.

Prin urmare, Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost sesizata sa se pronunte daca exista posibilitatea legala sau nu de acordare a dobanzilor legale si nu pentru a stabili daca este o obligatie imperativa a instantelor sau doar o posibilitate de acordare a acestor daune interese moratorii.

In acest sens, s-a statuat ca pot fi acordate dobanzile legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariate personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare.

O alta critica vizeaza faptul ca, raportat la obiectul său, limitele aplicării deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție sunt trasate de Decizia nr. 838 din 27 mai 2009 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 631 din 3 iulie 2009, prin care a fost soluționat conflictul juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătoreasca, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul și Guvernul României.

Prin urmare, sustine apelantul, soluționarea prezentei cauze nu ar trebui să se realizeze prin raportare la interpretarea data de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2/17 februarie 2014.

Curtea va inlatura, ca neintemeiata, aceasta critica, avand in vedere dispozitiile exprese ale art. 517 al. 4 C. pr. civ., potrivit carora ”Dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante de la data publicarii deciziei in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I”.

Cat timp problema legalitatii acordarii dobanzilor legale a fost dezlegata prin decizia pronuntata in interesul legii, Curtea nu o poate ignora, astfel cum, in mod absolut surprinzator, sugereaza apelanta.

F. de toate aceste considerente, Curtea constata ca apelul este nefondat, motiv pentru care, in baza disp. art. 480 NCPC, il va respinge, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția tardivității formulării apelului declarat de pârâta D.I.I.C.O.T., invocată din oficiu.

Respinge ca tardiv formulat apelul declarat de pârâta DIRECȚIA DE I. A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM, cu sediul în București, Calea Griviței, nr. 24, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 2048/13 august 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantele C. M., M. M. și G. R. S., toate cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial B., cu sediul în B., .. 1, județul B. și cu pârâții M. P. - P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL G., cu sediul în G., ., județul G., M. P. - P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL B., cu sediul în B., Calea Călărașilor, nr. 47, județul B., M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5.

Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul M. P. – P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în București, Bulevardul Libertății, nr. 12 – 14, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 2048/13 august 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantele C. M., M. M. și G. R. S., toate cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial B., cu sediul în B., .. 1, județul B. și cu pârâții M. P. - P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL G., cu sediul în G., ., județul G., M. P. - P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL B., cu sediul în B., Calea Călărașilor, nr. 47, județul B., M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25 noiembrie 2015.

Președinte, Judecător,

E. S. V.-I. S.

Grefier,

D. V.

Red. VIS

Tehnored. DV

10 ex./7.12.2015

d.f._ – Tribunalul Prahova

j.f. N. C.

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120/2006

← Despăgubire. Decizia nr. 1979/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI		Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... →

Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr. 1982/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr. 1982/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI