Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 664/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 664/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 664/2015
ROMÂNIA
C. DE A. PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ -
Dosar nr._
DECIZIA NR. 664
Ședința publică din data de 11 mai 2015
Președinte - E.- S. L.
Judecător - V. - A. P.
Grefier - M. F.
Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de pârâții M. Justiției, cu sediul în București, ., sector 5 și C. de A. Ploiești, cu sediul în Ploiești, .. 4, județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 123/28.01.2015 pronunțată de T. Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul B. G., domiciliat în Târgoviște, .. 14, județul Dâmbovița și pârâtul T. Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, .. 3, județul Dâmbovița.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru. Se mai învederează că prin Serviciul Registratură, cu nr. 5368/03.04.2015, s-a depus, de către intimatul-reclamant, întâmpinare, ce a fost comunicată celor doi apelanți.De asemenea, prin cererile de apel s-a solicitat și judecata cauzei în lipsă de către apelanți.
C., având în vedere că prin cererile de apel s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, dând eficiență dispozițiilor imperative reglementate de art. 411 alin. 1 pct.2 teza finală și alin. 2 Cod pr.civilă, apreciază cauza în stare de judecată și, deliberând, a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ /27.08.2014, reclamantul B. G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, T. Dâmbovița și C. de A. Ploiești, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata sumelor de 344.297.58 ron., reprezentând contravaloarea dobânzilor legale aferente actualizate cu indicele de inflație, a sumelor datorate de pârâți în baza a trei titluri executorii și neachitate până în prezent, începând cu data de 26.06.2004, până la data plății efective, 700 ron., contravaloarea onorariului de expert și 450 ron., contravaloarea procesului de mediere.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin sentințele civile nr.1084/26.11.2007 pronunțată de T. B., nr.219/01.03.2008 pronunțată de același tribunal și nr.607/25.03.2010 pronunțată de T. Dâmbovița, în dosarul nr._, pârâții au fost obligați la plata sumelor de bani reprezentând spor de stres de 50 % calculat la salariul de bază lunar, majorări salariale de 5%, 2% și 11%, spor de confidențialitate de 15 %, pe perioadele expres indicate, iar executarea silită a fost suspendată și plata sumelor de bani a fost eșalonată prin diverse acte normative.
Reclamantul a susținut că este posibilă actualizarea creanței inițiale și acordarea dobânzii legale moratorii în temeiul OG nr. 5/2001, dar și potrivit art. 1535 din Noul cod civil conform căruia „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.”
S-a mai arătat că OG nr. 13/24.08.2011 prevede că „Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești”. Rata dobânzii legale remuneratorii se raportează la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României. Cea penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.
Reclamantul a mai invocat și Directiva 2011/7/UE a Parlamentului Europei, precum și a Consiliului European din 16.02.2011, la care a făcut referire.
S-a precizat că actualizarea creanței are caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală. În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești. Deci, a susținut reclamantul, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatoriu și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanței datorată inflației, după ce aceasta a ajuns la scadență.
Actualizarea în funcție de rata inflației este fundamentată pe natura și scopurile diferite ale celor două instituții, dobânda fiind prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile OG nr.5/2001, OG nr.13/2011, OG nr.9/2000, art.1535 Cod civil, decizia nr.304/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Directiva 2011/7/UE a Parlamentului Europei, precum și a Consiliului din 16.02.2011, minuta Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă din 10.03.2010.
Pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în temeiul art.430 Cod pr.civilă, excepția puterii de lucru judecat față de sentința nr.219/2008 a Tribunalului B., prin care s-au acordat majorări salariale, sume reactualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, solicitându-se respingerea pretențiilor reclamantului față de dezlegarea dată irevocabil de T. B. prin sentința respectivă.
De asemenea, pârâtul M. Justiției a invocat și excepția prescripției dreptului material la acțiune, conform art. 3 din Decretul nr.167/1958, art.268 alin.1 lit.c și art.171 alin.1 din Codul muncii, susținându-se că pretențiile afirmate pot fi examinate numai pentru perioada de 3 ani, durata termenului general de prescripție, anterioară momentului introducerii acțiunii.
S-a arătat că potrivit art.8 din Decretul nr.167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, iar cum prin acțiune reclamantul solicită dobânda legală pe care nu a solicitat-o în termenul legal de prescripție, acțiunea este prescrisă.
A învederat pârâtul că disp.art.16 alin.1 din Decretul nr.167/1958 referitoare la întreruperea prescripției prin recunoașterea dreptului, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, nu pot fi reținute întrucât OUG nr.71/2009 statuează o modalitate de executare a unor sume care urmează a se plăti de la bugetul de stat.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată deoarece daunele-interese constând în dobânda legală nu pot fi datorate pentru întârziere în executare decât de la data solicitării întrucât debitorul nu este de drept în întârziere, iar daunele se acordă atunci când sunt întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.
S-a susținut că plata sumelor datorate de M. Justiției conform titlurilor executorii s-a realizat cu respectarea termenelor prevăzute în mod expres de actele normative indicate, iar în cauză, creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență.Singura situație în care s-ar pune problem acordării de dobânzi este aceea în care debitorul, respectiv instituția publică, nu ar executa creanța în cuantumul și la termenul stabilit de OUG nr.71/2009.
Referitor la expertiza contabilă extrajudiciară efectuată de reclamant, s-a solicitat respingerea acesteia întrucât nu este opozabilă Ministerului Justiției, având în vedere că s-a desfășurat în afara cadrului legal și fără să fi fost comunicată părților, în vederea formulării de obiecțiuni.
Și pârâtul T. Dâmbovița a depus întâmpinare, prin care a invocat, de asemenea, excepția prescripției dreptului la acțiune, conform Decretului nr.167/1958 și art.268 din Codul muncii.
Pe fondul cauzei, s-a susținut că expertiza extrajudiciară contabilă nu poate constitui decât cel mult un înscris, iar din punct de vedere tehnic, expertiza contabilă extrajudiciară este criticabilă pentru motivele expuse în continuare, cerându-se respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
De asemenea, și pârâta C. de A. Ploiești a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
S-a susținut că sunt incidente disp.art.I din OUG nr.71/2009, în sensul că sumele solicitate nu sunt ajunse la scadență, iar reclamantul nu poate solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.Totodată, a arătat pârâta, reclamantul a obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, iar daunele solicitate nu pot fi reținute și acordate de instanța de judecată.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinări arătând că nu a solicitat dobânzi și reactualizări pentru sentința nr.239/2008 a Tribunalului Dâmbovița.
Referitor la sentința nr.219/2008 a Tribunalului B., s-a învederat că prin decizia nr.1263/2009 C. de A. Ploiești a modificat-o în parte, menținând restul dispozițiilor sentinței.
Cu privire la prescripție, s-a susținut că este vorba de plăți succesive, Statul Român beneficiind de aceste sume care aparțineau de drept reclamantului, termenele fiind diferite, iar expertiza extrajudiciară a fost întocmită de un expert autorizat și aflat pe lista experților judiciari.
Pe baza probelor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 123/28.01.2015, T. Dâmbovița a admis excepția autorității de lucru judecat față de sentința civilă nr.219/2008 pronunțată de T. B. în dosarul nr._ și a respins cererea față de această sentință pentru autoritate de lucru judecat.
Prin aceeași sentință s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâții M. Justiției și T. Dâmbovița pentru pretențiile anterioare datei de 25.08.2011 referitor la celelalte hotărâri judecătorești și s-a respins cererea pentru această perioadă ca prescrisă.
De asemenea, a fost admisă în parte cererea reclamantului, iar pârâții au fost obligați la plata către reclamant a dobânzii legale aferente drepturilor bănești stabilite prin sentința civilă nr.1084/26.11.2007 a Tribunalului B. și sentința civilă nr.607/25.03.2010 a Tribunalului Dâmbovița, începând cu data de 25.08.2011 și până la data plății efective.
Totodată, a fost respinsă cererea reclamantului pentru acordarea indicelui de inflație la aceste sume.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, T. Dâmbovița, C. de A. Ploiești, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate în baza titlurilor executorii și neachitate până în prezent, începând cu data de 26.06.2004 și până la momentul plății efective.
S-a mai reținut că prin întâmpinările formulate s-au invocat excepțiile autorității de lucru judecat față de sentința nr.219/2008 a Tribunalului B. și a prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare a 3 ani față de data introducerii cererii, de către M. Justiției și a prescripției dreptului la acțiune de către T. Dâmbovița.
A arătat tribunalul că potrivit disp. art. 248 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat față de sentința civilă nr.219/10.03.2008pronunțată de T. B. în dosarul nr._, tribunalul a apreciat-o ca întemeiată, întrucât cererea în acest dosar a avut ca obiect atât majorările salariale, cât și indicele de inflație și dobânda legală, iar prin decizia nr.1263 din 10.06.2009, C. de A. Ploiești a respins acțiunea pe fond, fiind incidente dispozițiile art.430 și urm Cod pr.civilă privind autoritatea de lucru judecat sub aspectul triplei identități de părți,cauză și obiect, respingându-se cererea față de această sentință pentru autoritate de lucru judecat.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul M. Justiției și de pârâtul T. Dâmbovița, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată și a admis-o întrucât reclamantul a solicitat drepturile începând cu 26.06.2004 la zi, introducând cererea la data de 25.08.2014 (data poștei), conchizând că a intervenit prescripția de 3 ani, prevăzută de art.3 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă.
În cauză, a arătat prima instanță, sunt aplicabile dispozițiile art. 6 alin.4 din Noul Cod civil, respectiv art. 201 din Legea nr. 71/2011, care prevăd că prescripțiile începute sub vechea lege rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit. Pe cale de consecință, s-a arătat că sunt incidente dispozițiile art. 3 alin.1 și art. 7 din Decretul nr.167/1958, neoperând întreruperea termenului de prescripție, așa cum a arătat reclamantul prin răspunsul la întâmpinare, prin mediere și efectuarea expertizei, precum și prin plățile succesive efectuate, iar expertiza depusă fiind întocmită de un expert autorizat și aflat pe lista experților judiciari, întrucât art.16 din Decret menționează în mod expres cazurile de întrerupere a termenului de prescripție, cele evidențiate de reclamant nefigurând printre ele.
Prin urmare, au fost respinse pretențiile aferente perioadei anterioare datei de 25.08.2011, adică cu mai mult de trei ani anterior învestirii instanței.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul nu și-a satisfăcut pretențiile ce îi erau datorate prin celelalte două sentințe judecătorești decât într-o anumită măsură, situația economică dificilă impunând din partea statului o eșalonare a acestor sume începând cu anul 2010 până în anul 2016, prin reglementarea unor termene suspensive de executare, ceea ce înseamnă o prejudiciere în condițiile în care indicele de inflație determină doar stabilitatea obligației, nu și acoperirea prejudiciului cauzat prin neexecutarea acesteia în termenul stabilit de dispozițiile speciale din Codul muncii.
S-a arătat că potrivit art. 1535 din Noul cod civil „(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.”
Dispoziția se aplică atât celor care exploatează o întreprindere (profesioniști), cât și celorlalte subiecte de drept civil.
A mai reținut prima instanță că în prezent, Ordonanța nr. 13 din 24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar prevede în art. 1 că: „(1) Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.
(2) Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie.
(3) Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.”
Se face distincție între „prețul capitalului” sau împrumutul cu dobândă și daunele moratorii sau de întârziere în executarea obligației bănești.
Rata dobânzii legale remuneratorii se raportează la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României. Aceasta este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României. Cea penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.
Prin alin. 3 al art. 3 din OG nr. 13/2011 se specifică faptul că „în raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, rata dobânzii legale se stabilește potrivit prevederilor alin.(1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%.” Profesioniștii sunt prin natura activității lor obligați să respecte cu mai multă rigoare termenele de plată asumate. Nu se precizează dacă autoritățile sau instituțiile publice care contractează bunuri și servicii sunt expuse plății de daune moratorii conform alin. 2 sau potrivit alin. 3 ale articolului de lege menționat.
Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L48 din 23 februarie 2011 își propune ca scop stabilirea prin legislația statelor membre a unor mecanisme suficient de persuasive pentru ca autoritățile publice să execute în termen cât mai scurt obligația de plată a prețului bunurilor/prestațiilor.
De asemenea, directiva impune în art. 6 statelor membre să se asigure că atunci când dobânda pentru efectuarea cu întârziere a plăților în tranzacțiile comerciale devine exigibilă (fără a fi necesară o notificare - punere în întârziere), creditorul are dreptul de a obține de la debitor o sumă fixă de 40 EUR, în calitate de despăgubire minimă.
S-a arătat de către tribunal că posibilitatea cumulării dobânzii legale cu actualizarea creanței potrivit inflației a fost recunoscută în practica judiciară, deoarece actualizarea are caracter compensatoriu. Caracterul compensatoriu al actualizării rezidă în faptul că prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală. În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată), iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății, (daune compensatorii), s-a conchis că este admisibil cumulul acestora și deci nu se ajunge la o dublă reparație, ceea ce ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a creditorului, așa cum s-a susținut de către pârâți prin întâmpinare.
În sprijinul admisibilității cumulului dobânzii legale cu actualizarea creanței, s-a reținut că pot fi invocate și dispozițiile OG nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, art.1 alin.2, care prevăd în mod expres posibilitatea actualizării creanței, dobânzilor, majorărilor sau penalităților datorate la data plății efective.
Ca o confirmare a celor reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia nr.2/17.02.2014, prin care s-a statuat că „în aplicarea dispozițiilor art.1082 și art.1088 din Codul civil, respectiv art.1531 alin.1, alin.2 teza I și art.1535 alin.1 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.
Această decizie este obligatorie potrivit disp.art.517 alin.4 Cod procedură civilă.
Față de considerentele expuse, instanța a constatat că cererea formulată de reclamant este admisibilă în parte, în raport cu pârâții, care au fost obligați la plata către acesta a dobânzii legale aferente drepturilor bănești stabilite prin sentința civilă nr.1084/26.11.2007 a Tribunalului B. și sentința civilă nr.607/25.03.2010 a Tribunalului Dâmbovița, începând cu data de 25.08.2011 și până la data plății efective.
De asemenea, a fost respinsă cererea reclamantului pentru acordarea indicelui de inflație la aceste sume, aceasta fiind deja dispusă prin respectivele hotărâri judecătorești, iar calculul sumelor se va face de către ordonatorul de credite care efectuează plata expertiza extrajudiciară nefiind recunoscută de către pârâți și conținând calcule pentru trei titluri executorii în loc de două și pentru o altă perioadă decât cea reținută de instanță, astfel că nu a fost luată in considerare.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel pârâții M. Justiției și C. de A. Ploiești.
În apelul său, pârâtul M. Justiției critică sentința ca nelegală, susținând că a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale.
Se învederează că daunele-interese constând în dobânda legală nu pot fi datorate pentru întârziere în executare decât de la data solicitării, întrucât debitorul nu este de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor-interese, însă singura situație în care s-ar pune problema acordării de dobânzi este aceea în care debitorul (instituția publică) nu ar executa creanța în cuantumul și la termenul stabilit de OUG 71/2009.
În speță, susține apelantul, creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență.În cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței.Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
Se arată că în ceea ce privește titlurile executorii neachitate până în prezent, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 18/2010, prin OUG nr.45/2010 și prin Legea nr. 230/2011, după cum urmează:
„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a)în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b)în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c)în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d)în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e)în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.”
Prin urmare, atâta timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, nu se pot acorda dobânzi pentru neexecutare.
De asemenea, daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.
Prin decizia nr. 190/02.03.2010, C. Constituțională a statuat următoarele: „Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului, și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională.
Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume. ”
În aceste împrejurări, arată apelantul că plata sumelor datorate de M. Justiției conform titlurilor executorii s-a realizat cu respectarea termenelor prevăzute în mod expres în OUG nr. 71/2009, în acest sens adoptându-se HG nr.422/2010, HG nr.257/2012, HG nr.598/2012, HG nr.954/2012, HG nr.1169/2012, HG nr.149/2013, HG nr.355/2013, HG nr.697/2013, HG nr.977/2013, HG nr.248/2014, HG nr.870/2014, HG nr.1105/2014.
Mai mult, se învederează că potrivit art. 26 din OUG nr.74/2014, în anul 2014, prin derogare de la prevederile art. 1 alin. 1 din OUG nr.71/2009, modificată, se plătește tranșa aferentă anului 2015.
Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, se solicită admiterea apelului și schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În apelul său, pârâta C. de A. Ploiești critică sentința ca nelegală și netemeinică.
Se susține că prin decizia nr. 954/20.03.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr._, a fost soluționat conflictul negativ de competență ivit între T. A. și Judecătoria Oradea într-o cauză în care s-a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor legale aferente unor titluri executorii acțiunea vizează în mod evident tot un drept de natură salarială, un accesoriu celui principal, adică dobânda legală aplicată unor drepturi salariate.
Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat faptul că dobânzile pretinse reprezintă o corecție a drepturilor salariale stabilite prin hotărâre judecătorească și au o legătură directă cu stabilirea drepturilor salariale, aceste sume nefiind daune produse datorită imposibilității executării unei hotărâri judecătorești.
Prin urmare, și în situația de față, solicitarea reclamantului are un caracter accesoriu dreptului principal, fiind supusă acelorași dispoziții legale referitoare la termenul de prescripție ca și în cazul drepturilor bănești a căror actualizare se dorește, fiind incidente astfel prevederile art.1 alin.2 din Decretul nr. 167/1958 potrivit cărora „odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii”.
Apreciază apelanta că sunt incidente disp. art. I din OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în sensul că sumele solicitate nu sunt ajunse la scadență, iar reclamantul nu poate solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume. Se solicită instanței să constate că M. Justiției împreună cu ordonatorii de credite, secundari și terțiari, în calitate de debitori ai obligației de plată, execută de bună voie obligația, însă cu respectarea anumitor termene suspensive de plată pentru a se evita dezechilibrele bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar.
Reclamantul a obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, iar daunele solicitate nu întrunesc condițiile legale pentru a fi reținute și acordate de instanța de judecată.
Se solicită pentru aceste motive admiterea apelului și schimbarea sentinței, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în apelurile declarate, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, C. constată că apelurile sunt nefondate, potrivit considerentelor ce urmează:
Prin decizia nr.2 din data de 17.02.2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.411 din 03.06.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că: În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
Recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a vizat interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009 cu referire la acordarea daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009.
S-a reținut în considerentele sus-menționatei decizii, că problema de drept care a fost soluționată diferit de instanțele judecătorești vizează posibilitatea legală de obligare a instituțiilor publice debitoare la plata daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzilor legale, cu titlu de reparare a prejudiciului suferit prin modalitatea eșalonată de executare a obligației de plată a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost reglementată prin OUG nr. 71/2009.
De asemenea, în vederea soluționării recursului în interesul legii, Înalta Curte a avut în vedere jurisprudența relevantă a Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la prevederile OUG nr. 71/2009.
Astfel, s-a constatat că în perioada 2010-2013, în analiza controlului de constituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, C. Constituțională a dezvoltat o bogată jurisprudență în cuprinsul căreia a reținut următoarele aspecte: „Guvernul român nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătorești, ci se obligă la plata eșalonată a sumelor prevăzute prin acestea. Executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; executarea uno icto constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura și unica modalitate posibilă de executare pe care Guvernul o poate aplica”; “Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora”; “măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii”, făcându-se referire, în principal, la decizia nr. 188/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, și decizia nr. 190/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010.
S-a arătat că în considerentele deciziei nr. 897/2012, C. Constituțională, răspunzând susținerilor părții în sensul că prevederile OUG nr. 71/2009 ar lipsi-o de dobânda pe care ar putea să o obțină în situația în care ar intra în posesia sumelor de bani reprezentând drepturi salariale, a reținut că “dreptul la dobândă nu reprezintă, în situația sa, un drept concret la care titularul drepturilor salariale este îndreptățit în temeiul unei dispoziții legale sau prin interpretarea dată legii de către instanță printr-o hotărâre judecătorească. Or, C. reține că, prin decizia din 17 mai 1996, pronunțată în Cauza L. contra României, Comisia Europeană a Drepturilor Omului a statuat că art. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu presupune și dreptul de a deveni proprietarul unui bun. Acest articol se aplică numai cu privire la bunurile «actuale» ale reclamantului, iar acesta nu se poate plânge de o atingere a dreptului său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența lui”.
Totodată, s-a arătat că și C. Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat, prin decizia din 4 septembrie 2012 în Cauza D. D. D. și alții împotriva României asupra compatibilității cu prevederile Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale a modalității de plată eșalonată instituită prin OUG nr. 71/2009.
Recunoscând ampla marjă de apreciere a legiuitorului național de a se pronunța atât asupra unor probleme de interes public ce necesită reglementare, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a actului, C. Europeană a Drepturilor Omului a observat că statului român nu i se impută faptul că a refuzat executarea unor hotărâri judecătorești ce recunoșteau reclamanților anumite drepturi salariale și nici nu a urmărit, prin această reglementare, eliminarea efectelor acestor hotărâri. Așadar, având în vedere circumstanțele economice și financiare concrete existente la momentul adoptării acestei reglementări, C. Europeană a Drepturilor Omului a observat că deși mecanismul de eșalonare a suferit modificări, autoritățile naționale l-au respectat, dând dovadă de diligență în executarea hotărârilor judecătorești, astfel încât plata eșalonată a sumelor datorate reclamanților a fost considerată ca rezonabilă, neafectând însăși substanța dreptului. În esență, instanța europeană a apreciat că măsurile luate pentru menținerea echilibrului bugetar între cheltuielile și veniturile publice urmăreau un scop de utilitate publică, erau proporționale cu scopul urmărit (§49), nu afectează substanța dreptului reclamanților, iar plata eșalonată a sumelor datorate nu poate fi considerată nerezonabilă (§51).
A conchis instanța supremă, învestită cu soluționarea recursului în interesul legii, că în jurisprudența evidențiată a Curții Constituționale, nu a fost și nu avea a fi tranșată problema de drept a posibilității de acordare a daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din OUG nr. 71/2009. S-a apreciat că în privința considerentelor deciziei Curții Constituționale nr. 897/2012, acestea nu fundamentează o eventuală soluție de respingere de plano a posibilității legale de acordare a daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, ci doar înlătură calificarea acestei forme de despăgubire ca fiind un “bun actual” în sensul prevederilor art. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În privința jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a reținut că dezlegarea acestei probleme se realizează, în mod evident, potrivit normelor naționale în materie, astfel cum acestea sunt interpretate și aplicate de instanțele de judecată.
Or, raportat la normele de drept intern, s-a constatat că situația premisă care a generat practică neunitară în instanțele din țară și care a determinat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu recursul în interesul legii, a constat în faptul că prin hotărâri judecătorești pronunțate începând cu anul 2007, unii angajatorii din sectorul bugetar au fost obligați să achite diferite sume cu titlu de drepturi de natură salarială către angajați.
Fiind vorba despre hotărâri judecătorești prin care au fost soluționate litigii referitoare la drepturi salariale ce decurg din derularea raportului de muncă, s-a arătat că sunt aplicabile dispozițiile art. 278 pct. 1 din codul de procedură civilă din 1865, respectiv art. 448 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă din 2010, care statuează că hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect plata salariilor sau alte drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă.
În condițiile în care, de principiu, orice executare a unei hotărâri judecătorești se aduce la împlinire de bunăvoie, la data de 18 iunie 2009, a fost publicată OUG nr. 71/2009, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416, potrivit căreia plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza în mod eșalonat.
A reținut instanța supremă că natura juridică a măsurilor dispuse prin OUG nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuși conținutul art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Prin urmare, s-a apreciat că trebuie analizat în ce măsură suspendarea legală a executării silite este de natură a împiedica dreptul persoanelor vizate de a solicita repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune-interese.
A arătat instanța supremă că cererile adresate instanțelor de judecată, prin care au fost solicitate daune-interese sub formă de dobânzi au fost întemeiate pe dispozițiile art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864 ce se regăsește în cuprinsul cap. VII, intitulat “Despre efectele obligațiilor”.
Această poziționare în cuprinsul codului face ca dispozițiile legale invocate să își găsească aplicarea doar în materia răspunderii contractuale sau delictuale.
Întrucât, pentru a se angaja răspunderea civilă contractuală se impune preexistența unui contract, ori de câte ori nu sunt întrunite condițiile răspunderii contractuale, sunt aplicabile regulile privind răspunderea civilă delictuală, care reprezintă dreptul comun în materia răspunderii civile.
Cum . unui act normativ ce are ca efecte suspendarea executării silite nu poate fi analizată din punctul de vedere al răspunderii contractuale, s-a analizat în ce măsură acest fapt reprezintă un delict civil, de natură a atrage sancțiunea civilă a daunelor-interese.
Pentru argumentele expuse în considerentele deciziei date în interesul legii, s-a conchis că în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.
În ceea ce privește condițiile de angajare a răspunderii civile, acelea sunt cele ale răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ținându-se cont de particularitățile executării unei obligații de plată a unei sume de bani, precum și de efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, fiind analizată în continuare îndeplinirea în mod cumulativ a acestor condiții.
Referitor la prejudiciu, s-a reținut că este evident faptul că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de OUG nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens).
În aceste condiții, s-a arătat că sunt incidente dispozițiile invocate ale art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
În cazul dat, a reținut instanța supremă, pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din OUG nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum.
S-a arătat în continuare că principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.
Debitorul poate fi exonerat de obligația de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanței stabilite prin titlu executoriu dacă face dovada intervenției unui caz fortuit sau a unui caz de forță majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei “cauză străină, care nu-i poate fi imputată” în înțelesul art. 1082 din Codul civil din 1864.
În ipoteza dată, însă, s-a apreciat că deși nu se contestă împrejurările care au justificat măsurile promovate prin OUG nr. 71/2009, în scopul menținerii echilibrului bugetar, măsuri care nu au afectat substanța dreptului creditorilor, acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă, iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului.
Cât privește existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, s-a reținut că aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar.
Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece nu se poate reține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului (care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita așteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din Constituție, “creanțele asupra statului sunt garantate”) și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț.
Pentru toate aceste considerente, prin decizia nr.2 din data de 17.02.2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.411 din 03.06.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii, în sensul celor sus-arătate, decizia respectivă fiind obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ce statuează că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Având în vedere considerentele deciziei sus-menționate, apare ca fiind corectă și soluția primei instanțe, care a admis excepția prescripției dreptului la acțiune numai pentru perioada ce excede celor trei ani - reprezentând termenul general de prescripție aplicabil în cauză - anterior introducerii acțiunii, respingând așadar ca prescrisă acțiunea numai pentru pretențiile anterioare datei de 25.08.2011 - cu referire la cele două titluri reprezentate de sentința civilă nr.1084/26.11.2007 a Tribunalului B. și sentința civilă nr.607/25.03.2010 a Tribunalului Dâmbovița și nu în întregime privind dobânzile cerute pentru titlurile respective, astfel cum a pretins apelanta C. de A. Ploiești că se impunea, iar decizia nr. 954/20.03.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr._, prin care a fost soluționat un conflict negativ de competență, la care a făcut referire tot apelanta C. de A. Ploiești în motivarea apelului, nu poate justifica admiterea apelului în sensul celor solicitate de aceasta.
Concluzionând, față de cele ce preced, C. privește apelurile ca nefondate, astfel încât în baza disp.art.480 alin.1 din Codul de procedură civilă le va respinge ca atare, sentința atacată fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile declarate de pârâții M. Justiției, cu sediul în București, ., sector 5 și C. de A. Ploiești, cu sediul în Ploiești, .. 4, județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 123/28.01.2015 pronunțată de T. Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul B. G., domiciliat în Târgoviște, .. 14, județul Dâmbovița și pârâtul T. Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, .. 3, județul Dâmbovița.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 mai 2015.
Președinte, Judecător,
E.-S. L. V. - A. P.
Grefier,
M. F.
Red.VAP/Tehnored.MF
6 ex./18.05.2015
d.f._ T. Prahova.
j.f. L. B.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 816/2015. Curtea... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 258/2015. Curtea... → |
|---|
