Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Sentința nr. 175/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 175/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 5946/105/2014
ROMÂNIA
C. DE A. PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 848
Ședința publică din data de 28 mai 2015
Președinte - V.-I. S.
Judecător - A.-C. B.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de pârâtul M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, sector 5, ., împotriva sentinței civile nr. 175/20 ianuarie 2015 pronunțată de T. Prahova, în contradictoriu cu reclamanta I. D. C., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la T. București București, sector 3, ., Camera 425 și pârâții C. DE A. BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 4, Splaiul Independenței, nr.5, T. BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 3, ..
A. scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că, prin însăși cererea de apel, pârâtul a solicitat în mod expres judecata în lipsă.
C., constatând că prin cererea de apel s-a solicitat în mod expres de către pârât judecata în lipsă, dând eficiență dispozițiilor legale imperative reglementate de art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a din noul Cod de procedură civilă, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului, iar după deliberare decide următoarea soluție
CURTEA,
Deliberând, conform dispozițiilor art. 395 din noul Cod de procedură civilă, asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub număr de dosar_, reclamanta I. D. C. i-a chemat în judecată pe pârâții M. Justiției, C. de A. București și T. București solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea acestora în solidar, la plata de daune interese moratorii (dobânzi legale), reprezentând echivalentul prejudiciului suferit prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil prin titluri executorii, de la data emiterii acestora și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor care i se datorează cu titlu de drepturi salariale.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este în posesia titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 824/S/24.04.2008 pronunțată de T. B. în dosarul nr._/3/2007, reprezentând spor de 50%, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 396/R din 07.04.2009 a Curții de A.
B. în dosarul nr._._ și decizia civilă nr. 837/R/11.06.2009 pronunțată de C. de A. B. în dosarul nr._._ .
Reclamanta a precizat că imposibilitatea de a obține executarea acestor hotărâri judecătorești într-un termen rezonabil constituie o ingerință în dreptul său de proprietate, iar prin neexecutarea creanțelor stabilite pe cale judiciară s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil care, potrivit jurisprudenței Curții de la Strasbourg, cuprinde și executarea hotărârii judecătorești.
În privința condițiilor ce se cer a fi îndeplinite, reclamanta a apreciat că în cauză sunt îndeplinite toate cerințele legii.
Astfel, în ceea ce privește prejudiciul, fiind vorba de plata unei sume de bani, acesta nu trebuie probată, a arătat reclamanta, prin excepție în asemenea situație, întinderea lui fiind fixată de lege la dobânda legală.
Potrivit art. 1082 cod civil anterior, a precizat reclamanta, condiția vinovăției este îndeplinită indiferent dacă debitorul a acționat cu intenție sau din culpă, în sarcina acestuia operând prezumția relativă de vinovăție pe care ar putea-o răsturna doar prin probarea unei cauze străine, neimputabile.
S-a precizat că fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune - interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului”.
A învederat reclamanta că, dobânzile legale, accesorii ale creanței sale, i se cuvin ca daună moratorie, având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.
Ca atare, reclamanta a apreciat că este îndreptățita să primească daune moratorii datorate neexecutării la timp a obligației, iar aceste daune îmbracă forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.
Reclamanta a solicitat a se avea în vedere că nivelul dobânzii legale a fost stabilit, prin O.G. nr. 9/2000 în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001.
Chiar dacă reeșalonarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii prin O.U.G. nr.71/2009 poate fi privită ca o formă de executare succesivă, a arătat reclamanta, în condițiile în care această măsura este dublată de suspendarea de drept a executării silite și depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, aceasta nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție.
În acest sens s-a arătat că debitorul - M. Justiției - a efectuat plăți din conturi special alimentate, ceea ce denotă posibilitatea reală de plată din partea sa, situație care conduce la concluzia că se află în culpă cu privire la cauzarea prejudiciului, nefiind vorba de o situație care ar exonera pe debitor de răspundere.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1073, 1082, 1088 și 1101 Cod civil anterior, ale art. 1535 și 1536 din noul Cod civil, ale art. 166 alin. 4 Codul muncii, ale O.G. nr. 9/2000 și ale O.G. nr. 13/2001.
Conform art. 27 din noul Cod de procedură civilă, reclamanta a optat pentru competența de soluționare a uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea, respectiv C. de A. Ploiești, solicitând proba cu înscrisuri, precum și judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art. 411 Cod pr. civilă.
Pârâtul M. Justiției a formulat, în temeiul art. 205 Cod pr. civilă, întâmpinare (fila 36 dosar fond) prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de trei ani de la data introducerii acțiunii, având în vedere și dispozițiile art. 6 alin. 4 din noul Cod civil. respectiv art. 201 din Legea nr. 71/2011 care prevăd că prescripțiile începute sub vechea lege rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.
Pârâtul a apreciat că, în cauza de față, sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor cărora „odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii”.
Totodată, pârâtul a solicitat a se constata că acțiunea formulată de reclamanta este neîntemeiată, motivat de faptul că reclamanta a obținut deja repararea integrală a prejudiciului, prin acordarea și de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
S-a învederat că în speță creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență.
A precizat pârâtul că în ceea ce privește titlurile executorii, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010.
Ca efect al termenelor legale suspensive stabilite în favoarea debitorilor prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009, a arătat pârâtul, creditorii nu pot pretinde executarea obligațiilor înlăuntrul acestor termene, astfel încât, în aceste intervale de timp, nu curge nici dobânda penalizatoare, reprezentând daune interese moratorii.
Pârâtul a susținut că, în speță, caracterul proporțional al limitării dreptului creditorului de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul că nu se neagă dreptul la executare, ci doar se stabilește modul în care creanța se va realiza, cu o întârziere apreciată ca fiind rezonabilă de C. Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea din 4 septembrie 2012, pronunțată în cauza D. ș.a. vs. România.
Reclamanta a formulat la data de 08.12.2014 răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat admiterea acțiunii pentru motivele expuse în cererea de chemare în judecată.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
La data de 20 ianuarie 2015, T. Prahova a pronunțat sentința civilă 175, prin care a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul M. Justiție și a respins acțiunea pentru perioada anterioară datei de 31.07.2011, ca fiind prescrisă.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta I. D. C. și au fost obligați pârâții, în solidar, la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditoare prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil prin titlul executoriu, de la data de 31.07.2011 și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor pe care le datorează cu titlu de drepturi salariale, conform Sentinței civile nr. 824/S/24.04.2008 pronunțată de T. B. în dosarul nr._/3/2007, reprezentând spor de 50%, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 396//R/07.04.2009 a Curții de A. B. și deciziei civilă nr. 837/R/11.06.2009 a Curții de A. B. în dosarul nr._._, reprezentând spor de 15%.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul M. Justiției, tribunalul a reținut că potrivit art. 6 alin. 4 din noul Cod civil și art. 201 din Legea nr. 71/ 2011, prescripțiile începute sub legea veche rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.
S-a motivat că dobânda penalizatoare pentru întârzierea în executarea unei obligații cu executare succesivă are natura juridică a unei prestații succesive, dreptul la acțiune privind fiecare prestație fiind supus unui termen de prescripție distinct (aspect statuat constant în literatura juridică și în jurisprudență – ex. Decizia nr. 1366/1981 a Secției Civile a Tribunalului Suprem).
Atât timp cât dobânzile moratorii solicitate prin prezentul demers judiciar nu au fost stabilite prin hotărârile judecătorești ce constituie titluri executorii, fără a opera vreo cauză de întrerupere a cursului prescripției, întrucât debitorii nu au recunoscut că datorează aceste sume, în temeiul art. 248 alin. 4 Cod pr. civilă, coroborat cu art. 12 din Decretul nr. 167/1958, a arătat tribunalul, se impune admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 31.07.2011, invocată de pârâtul M. Justiției și, pe cale de consecință, respingerea acestei pretenții ca fiind prescrisă.
Pe fondul cauzei, din probatoriile administrate în cauză, s-a reține că reclamanta I. D. C., în calitate de grefier în cadrul Tribunalului București, este în posesia unor titluri executorii încă din anul 2008.
Prin sentințele civile menționată în petitul acțiunii, respectiv sentința civilă nr. 824/S/24.04.2008 pronunțată de T. B. în dosarul nr._/3/2007, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 396/R din 07.04.2009 a Curții de A. B. în dosarul nr._._ și decizia civilă nr. 837/R/11.06.2009 pronunțată de C. de A. B. în dosarul nr._._, au fost acordate doar sumele actualizate cu indicele de inflație, fără dobânzi, însă solicitarea acestor dobânzi, pe cale separată, nu este împiedicată de vreo dispoziție legală, atât timp cât obligația legală subzistă, a stabilit tribunalul.
S-a motivat că îndreptățirea reclamantei de a primi și dobânda legală este prevăzută de legea generală (art. 1088 Cod civil - „la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie comerț, de fidejusiune și societate”).
T. a arătat că dobânda legală se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și de existența sau nu a culpei debitorului, indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți.
Totodată, judecătorul fondului a arătat că actualizarea cu indicele de inflație și dobânda legală sunt două noțiuni distincte, care nu se suprapun, ele fiind menite să asigure despăgubiri pentru prejudicii total diferite.
Astfel, actualizarea cu indicele de inflație are rolul de a reîntregi valoarea reală a sumei datorate și de a repara prejudiciul suferit de creditor ca urmare a devalorizării monedei naționale.
În cazul răspunderii civile, indiferent dacă este contractuală, ca în prezenta cauză, sau delictuală, actualizarea cu indicele de inflație acoperă prejudiciul efectiv (damnum emergens).
Spre deosebire de aceasta, dobânda legală se acordă pentru a compensa foloasele nerealizate de creditor din cauza neexecutării la timp a obligației de către debitor (lucrum cessans).
În prezenta cauză, a stabilit tribunalul, reclamanta este îndreptățită, în mod evident, la cuantumul dobânzii penalizatoare, calculată, după . O.G. nr. 13/2001, potrivit acestui act normativ (dobândă penalizatoare este definită de art. 1 alin. 3 ca fiind dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență), iar pentru perioada anterioară datei de 01 septembrie 2011, când a intrat în vigoare O.G. nr. 13/ 2011, dobânda legală urmează a fi calculată potrivit dispozițiilor O.G. nr. 9/2000.
Un alt argument care o îndreptățește pe reclamantă la repararea prejudiciului suferit prin neexecutarea de bunăvoie a obligației de plată stabilită în sarcina debitorilor este acela că existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului, cum este O.U.G. nr. 71/2009, nu poate înlătura îndreptățirea acesteia la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării de bunăvoie a obligației, a arătat judecătorul fondului.
În realitate, O.U.G. nr. 71/2009 a avut ca efect numai amânarea plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ce obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, iar nu și amânarea sau anularea retroactivă a scadențe acestora.
Chiar dacă, a motivat prima instanță, reeșalonarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii prin O.U.G. nr. 71/2009 poate fi privită ca o formă de executare succesivă, în condițiile în care această măsura este dublată de suspendarea de drept a executării silite și depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, aceasta nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție.
De altfel, în condițiile în care debitorii nu au avut acordul reclamantei în calitate de creditoare, la eșalonarea plății, această plată nu se putea efectua, eșalonat, prin ordonanțe succesive, în condițiile în care debitorul M. Justiției a efectuat plăți din conturi special alimentate, ceea ce denotă posibilitatea reală de plată din partea sa, situație care conduce la concluzia că se află în culpă cu privire la cauzarea prejudiciului, nefiind vorba de o situație care ar exonera pe debitor de răspundere.
Mai mult decât atât, a arătat tribunalul, se apreciază că este posibilă, în cazul drepturilor salariale restante, obligarea angajatorului atât la plata actualizării cu inflația a sumei restante, cât și la plata dobânzii.
Astfel, în materia răspunderii civile este incident principiul reparării integrale a prejudiciului suferit, ceea ce înseamnă atât acordarea prejudiciului efectiv, cât și a beneficiului nerealizat.
Dobânda legală are natura juridică a beneficiului neacordat, aceasta fiind reglementată de lege ca o măsură de compensare a prejudiciului generat de plata cu întârziere a unei sume de bani.
În ceea ce privește actualizarea cu indicele de inflație, aceasta nu poate fi considerată o instituție echivalentă, ca natură juridică, cu dobânda legală ori permisă de legiuitor ca o măsură de compensare a prejudiciului generat de plata cu întârziere a unei sume de bani.
S-a precizat, sub acest aspect, că actualizarea cu indicele de inflație presupune aducerea la aceeași valoare economică (putere de cumpărare) a unei sume de bani, în condițiile în care în piață se manifestă fie un fenomen inflaționist care are ca efect deprecierea monedei de referință, fie un fenomen de deflație ce are ca efect aprecierea monedei de referință.
Astfel, actualizarea cu inflația nu presupune, în mod necesar, o sumă de bani mai mare și în niciun caz, nu are ca efect producerea unui avantaj economic pentru vreuna dintre părți, în condițiile în care, rolul său este acela de a determina cantitatea de monedă ce are aceeași putere economică cu o altă cantitate de monedă la un moment anterior.
T. a făcut referire și la decizia nr. 2 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 21/2013 prin care s-a admis recursul în interesul legii, statuându-se că, în aplicarea disp. art. 1082 și art. 1088 Cod civil 1864, respectiv a art. 1531 alin. 1, alin. 2 teza 1 și a art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în condițiile art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările si completările ulterioare.
Pentru aceste considerente, tribunalul a dispus în baza art. 1073, art. 1082, art. 1088 și art. 1101 vechiul Cod civil, a art. 1535 și art. 1536 din Noul Cod civil, a art. 166 alin. 4 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, a O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar - fiscale în domeniul bancar, admiterea în parte a acțiunii, în sensul obligării pârâților în solidar la plata către reclamanta a daunelor interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditoare prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil prin titlul executoriu, de la data de 31.07.2011 și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor pe care le datorează cu titlu de drepturi salariale, conform titlurilor executorii analizate.
Împotriva sentinței a declarat apel, în termenul legal reglementat de art. 215 din Legea nr. 62/2011, pârâtul M. Justiției, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a învederat că în cauză se impunea admiterea excepției prescripției integrale a acțiunii, conform deciziei nr. 1/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casați și Justiție în recursul în interesul legii, dat fiind că acțiunea a fost introdusă în anul 2014, intimata-reclamantă obținând deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune interese, constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Operând actualizarea în funcție de rata inflației, a învederat apelantul, nu se mai justifică și acordarea dobânzii legale, întrucât într-o atare ipoteză, s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
Apelantul a invocat dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009, ale art. 1489 alin. 1 din noul Cod civil, ale art. 1535 din noul Cod civil și ale O.G. nr. 13/2011, în raport de care a susținut că tribunalul trebuia să observe că în speță, creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență; că legiuitorul a stabilit prin O.U.G. nr. 71/2009 termene suspensive de executare; că plata sumelor datorate s-a realizat conform acestor termene.
S-a învederat că în decembrie 2014, prin O.U.G. nr. 74/2014 a fost plătit procentul de 25%, din valoarea titlurilor executorii, aferente anului 2015 și s-a solicitat a se avea în vedere decizia nr._/2012 pronunțată de CEDO în Cauza D. ș.a. contra României.
S-a concluzionat că față de termenul invocat de către reclamantă, se constată că, creanțele nu sunt ajunse la scadență, apreciindu-se că aceasta avea posibilitatea de a solicita exclusiv dobânda legală, din ziua cererii de chemare în judecată, odată cu introducerea acțiunii principale, cale de care însă nu a uzat.
S-a solicitat admiterea acțiunii și schimbarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466 și urm. din noul Cod de procedură civilă.
Intimata-reclamantă I. D. C. nu a fost reprezentată în instanță și nu a formulat întâmpinare, conform dispozițiilor art. 471 alin. 5 din noul Cod de procedură civilă.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, în raport de dispozițiile art. 478 din noul Cod de procedură civilă, care statuează limitele efectului devolutiv al apelului și având în vedere dispozițiile art. 479 alin. 1 teza I din noul Cod de procedură civilă, conform cărora instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, C. apreciază ca nefondat apelul declarat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei motivări a deciziei:
Cu referire la prima critică formulată de către apelant, prin care s-a susținut că dreptul la acțiune al intimatei-reclamante era integral prescris, C. constată că este nefondată, întrucât în speță se aplică termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, act normativ incident speței, conform prevederilor art. 6 alin. 4 din noul Cod civil, care statuează că prescripțiile începute și neîndeplinite la data intrării în vigoare a noului Cod civil (situație ce se regăsește în speță) sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
În același sens este și decizia nr. 1/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura recursului în interesul legii, hotărâre judecătorească ce a fost invocată chiar de către apelant și prin care s-a statuat că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la acea dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 republicat, astfel încât instanța, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesului, chiar în litigiile începute după data de 1 octombrie 2011.
În speță, apelantului nu i s-a contestat dreptul de a invoca această excepție, însă, dincolo de posibilitatea procedurală de invocare a excepției prescripției, apelantul trebuia să și dovedească, că dreptul reclamantei la acordarea daunelor moratorii este prescris integral, cerință care în speță nu a fost îndeplinită, astfel cum în mod corect a constatat prima instanță.
C. reamintește că potrivit dispozițiilor art. 1088 din vechiul Cod civil, respectiv conform art. 1535 din noul Cod civil, texte de lege invocate ca temei de drept în acțiunea dedusă judecății, în cazul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, neplata la scadență oferă creditorului dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul cerut de părți, sau în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără ca acesta să fie nevoit să dovedească existența vreunui prejudiciu.
Raportat la dispozițiile acestor texte de lege, C. constată că raționamentul juridic dezvoltat de către apelant în susținerea acestei critici este invalid, fiind bazat pe o confuzie între noțiunea de „dobândă” și cea de daune moratorii.
Astfel, deși uzual se folosește aceeași expresie de „dobândă”, cele două reprezintă instituții juridice distincte, cu regim juridic distinct.
Daunele moratorii sunt intrinsec legate de instituția răspunderii civile, în timp ce dobânzile sunt fructe civile.
Daunele moratorii reprezintă o evaluare bănească a prejudiciului suferit de creditor, prin neexecutarea culpabilă, de către debitor a obligației de plată și deosebit de important, sunt determinate a posteriori și depind de durata întârzierii, spre deosebire de dobânda propriu-zisă, care nu este plătită cu titlu de reparare a prejudiciului provocat prin neexecutarea obligației, ci este determinată a priori, independent de faptul neexecutării culpabile a obligației.
În acest context, C. constată că în mod corect judecătorul fondului a stabilit că în cauză, dreptul reclamantei-intimate la obținerea daunelor moratorii este prescris doar pentru perioada anterioară datei de 31.07.2011, calculată prin aplicarea termenului de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, la data introducerii acțiunii – 31._.
Nefondată este și critica formulată în ceea ce privește temeinicia sentinței, C. notând cu titlu preliminar, că prin Legea nr. 230/2011 pentru aprobarea O.U.G. nr. 71/2009 s-a instituit o procedură specială de executare a sumelor menționate în titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar (ipoteză aplicabilă intimatei-reclamante din cauză), conform căreia, plata acestor sume se va face în cinci tranșe, după cum urmează: în anul 2012 – 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 – 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 – 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 – 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 – 35% din valoarea titlului executoriu.
Această procedură specială de executare a fost contestată în fața CEDO, instanța europeană statuând în Cauza D. ș.a. contra României că cererile formulate sunt neîntemeiate, eșalonarea plăților de către Guvernul României, în calitatea sa de debitor, realizată printr-o . acte normative începând cu anul 208, fiind considerată ca rezonabilă, de natură să nu afecteze însăși substanța dreptului.
Ulterior, instanța supremă națională a statuat prin decizia nr. 2 pronunțată la data de 17.02.2014, în procedura recursului în interesul legii, că în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din vechiul Cod civil, respectiv a art. 1531 alin. 1 și alin. 2 teza II și a art. 1535 alin. 1 din noul Cod civil, pot fi acordate daune interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului bugetar, în condițiile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 71/2009.
În acest context, C. constată că nemulțumirile exprimate de către pârâtul M. Justiției prin intermediul căii sale de atac au fost formulate cu ignorarea dispozițiilor deciziei nr. 2/17.02.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie obligatorie pentru instanțe, conform prevederilor art. 517 alin. 4 din noul Cod de procedură civilă.
C. notează sub acest aspect, că problema de drept vizând admisibilitatea acțiunii de acordare a daunelor interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile O.U.G. nr. 71/2009, întemeiată pe dispozițiile art. 1082 și ale art. 1088 din vechiul Cod civil, respectiv pe art. 1531 și art. 1535 din noul Cod civil a fost dezlegată de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia precizată în precedent, pronunțată în procedura recursului în interesul legii.
Astfel, prin decizia nr. 2/2014, instanța supremă a statuat că în speță sunt aplicabile regulile răspunderii civile delictuale, care reprezintă dreptul comun în materia răspunderii civile; că prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul a recunoscut, implicit prin O.U.G. nr. 71/2009, existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și în consecință, a instituit o reparație parțială (damnum emergens); că în acest context, conform principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, se impune acordarea și a daunelor interese moratorii, sub forma dobânzii legale, cu titlu de beneficiu de care creditorul a fost lipsit (lucrum cessans).
C. precizează, sub acest aspect, că, contrar susținerilor apelantului, prin acordarea dobânzii legale nu se poate discuta despre o dublă reparare a prejudiciului, cu consecința unei îmbogățiri fără just temei a intimatei, întrucât măsura actualizării sumei la momentul plății, corespunzător indicelui de inflație, este justificată de necesitatea menținerii valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății, dat fiind gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație și este acordată cu titlu compensatoriu (damnum emergens).
Spre deosebire de aceasta, dobânda legală este acordată cu titlu de daune moratorii pentru acordarea beneficiului nerealizat (lucrum cessans) și anume, pentru faptul că din culpa debitorului, care nu a executat obligația de plată la scadență, suma de bani datorată nu a putut fi folosită în perioada de timp, cuprinsă între data pronunțării sentinței ce constituie titlu executoriu, conform art. 278 alin 1 pct. 1 din vechiul Cod de procedură civilă (act normativ în vigoare la data pronunțării titlurilor executorii analizate în speță) și data efectivă a plății.
În acest context, în raport de dispozițiile imperative statuate de art. 517 alin. 4 din noul Cod de procedură civilă, conform cărora dezlegarea dată în procedura recursului în interesul legii a problemelor de drept, este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial al României (în speță, decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 411 din data de 3.06.2014), C. constată că în mod corect judecătorul fondului a dat eficiență prevederilor textului de lege menționat, dispunând admiterea în parte a acțiunii.
În considerarea acestor argumente de fapt și de drept, C. va proceda, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, la respingerea apelului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, sector 5, ., împotriva sentinței civile nr. 175/20 ianuarie 2015 pronunțată de T. Prahova, în contradictoriu cu reclamanta I. D. C., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la T. București, cu sediul în București, sector 3, Bulevardul Unirii, nr. 37, Camera 425 și cu pârâții C. DE A. BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 4, Splaiul Independenței, nr. 5 și T. BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 3, Bulevardul Unirii, nr. 37.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 mai 2015.
Președinte, Judecător,
V.-I. S. A.-C. B.
Grefier,
C. C.
Red. ACB
Tehnored. DV
6 ex./17.06.2015
d.f._ – T. Prahova
j.f. A. G. H.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Acţiune în constatare. Hotărâre din 14-05-2015, Curtea de... → |
|---|
