Reexaminare anulare cerere. Decizia nr. 454/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 454/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 608/120/2014/a1.2.1.1

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 454

Ședința publică din data de 18 mai 2015

Președinte - C. - P. B.

Judecători - E.-S. L.

- V.-A. P.

Grefier - N. M.

Pe rol fiind judecarea contestației în anularea încheierii din 21 aprilie 2015 pronunțată în dosarul nr._ 2.1, aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești în faza procedurii prealabile, formulată de contestatoarea T. V., CNP_, carte de identitate provizorie . nr._, lipsă locuință - domiciliu Târgoviște, intimată fiind C. JUDEȚEANĂ DE PENSII DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, .. 1A, județul Dâmbovița.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, contestația în anulare este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Se mai învederează că, prin intermediul Serviciului Registratură, s-a depus la dosar de către curatorul special L. C. o cerere, înregistrată sub nr._/7.05.2015, prin care solicită amânarea cauzei întrucât în această perioadă este în concediu de odihnă. De asemenea, se mai învederează că, prin intermediul Serviciului Registratură, s-au depus de către curatorul special L. C. concluzii scrise, înregistrate sub nr._/11.05.2015 și de contestatoarea T. V. o cerere, înregistrată sub nr._/13.05.2015, prin care solicită judecata cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 223 Cod pr.civilă. Totodată, se mai învederează că s-a atașat dosarul nr._ 2.1 al Curții de Apel Ploiești, în care s-a pronunțat încheierea a cărei anulare se solicită în prezenta cauză.

Având în vedere că în speță contestația în anulare a fost formulată împotriva încheierii prin care a fost desemnat curator special în persoana avocatei L. C., Curtea apreciază cererea acesteia de amânare a cauzei ca neîntemeiată. De altfel, aceasta a depus concluzii scrise pe fondul cauzei în care a fost desemnată curator, ceea ce denotă că se află în eroare cu privire la pricina dedusă judecății.

Având în vedere că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, dând eficiență dispozițiilor imperative reglementate de art. 411 alin. 1 pct.2 teza finală și alin.2 Cod pr.civilă, Curtea constată cauza în stare de judecată.

Față de conținutul contestației în anulare ce vizează încheierea din data de 21.04.2015 a Curții de Apel Ploiești, prin care a fost desemnat curator special pentru contestatoare în dosarul nr._ 2.1, Curtea, în baza art.224 și art. 248 alin.1 Cod pr.civilă, raportate la art. 503 Cod pr.civilă, invocă din oficiu excepția inadmisibilității contestației în anulare și, după deliberare, a pronunțat următoarea soluție.

CURTEA

Deliberând asupra contestației în anulare de față, Curtea constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr._, contestatoarea T. V. a formulat contestație în anulare în contradictoriu cu intimata C. Județeană de Pensii Dâmbovița, solicitând anularea încheierii din data de 21.04.2015 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr._ 2.1, prin care i s-a desemnat curator special.

În motivarea cererii sale, contestatoarea a arătat, în esență, că nu se impunea desemnarea unui curator special pentru că își poate susține cauza singură. De altfel, trebuia să i se acorde un nou termen, pentru că nu se poate judeca pricina până la returnarea dosarului de la I.C.C.J., investită cu soluționarea recursului.

S-a atașat dosarul nr._ 2.1 al Curții de Apel Ploiești, în care s-a pronunțat încheierea a cărei anulare se solicită în prezenta cauză.

Față de conținutul contestației în anulare, ce vizează încheierea din data de 21.04.2015 a Curții de Apel Ploiești, prin care a fost desemnat curator special pentru contestatoare în dosarul nr._ 2.1, Curtea, în baza art. 224 și art. 248 alin.1 Cod pr.civilă, raportate la art. 503 Cod pr.civilă, a invocat din oficiu excepția inadmisibilității contestației în anulare.

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de excepția invocată, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:

Contestația în anulare este admisibilă numai în cazurile limitativ arătate de art. 503 Cod pr.civilă – lipsă de procedură, necompetență absolută a instanței, greșeală materială, omisiunea de a cerceta vreunul din motivele de casare sau nepronunțarea asupra unuia din recursurile declarate în cauză.

Finalitatea acesteia este anularea unei hotărâri definitive, dacă la pronunțarea ei nu s-au observat neregularitățile actelor de procedură ori dacă soluția pronunțată este rezultatul unei erori materiale evidente.

În acest context, Curtea apreciază că motivele contestației în anularea încheierii din data de 21.04.2015 a Curții de Apel Ploiești, prin care a fost desemnat curator special pentru contestatoare în dosarul nr._ 2.1, exced condițiilor reglementate de art. 503 Cod pr.civilă.

În considerarea argumentelor expuse, Curtea, în temeiul art. 503 Cod pr.civilă, va respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.

Pentru aceste motive

În numele legii

Decide:

Respinge ca inadmisibilă contestația în anularea încheierii din 21 aprilie 2015 pronunțată în dosarul nr._ 2.1, aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești în faza procedurii prealabile, formulată de contestatoarea T. V., CNP_, carte de identitate provizorie . nr._, lipsă locuință - domiciliu Târgoviște, intimată fiind C. JUDEȚEANĂ DE PENSII DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, .. 1A, județul Dâmbovița.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 18 mai 2015.

Președinte, Judecători,

C.-P. B. E.-S. L. V.-A. P.

Grefier,

N. M.

Red.CPB

Tehnored.NM

5ex./22.05.2015

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare anulare cerere. Decizia nr. 454/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI