Reexaminare taxe de timbru. Decizia nr. 361/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 361/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 608/120/2014/a1.1.1

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 361

Ședința publică din data de 2 aprilie 2015

Președinte – C.-M. M.

Judecători - A.-M. R.

- M. P.

Grefier - C. C.

Pe rol fiind judecarea contestației în anularea deciziei civile nr. 131 din 11 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, formulată de contestatoarea T. V., domiciliată în Târgoviște, jud. Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII DÂMBOVIȚA, cu sediul în municipiul Târgoviște, .. 1.A, cod poștal_, jud. Dâmbovița

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatoarea T. V. personal, lipsind intimata C. Județeană de Pensii Dâmbovița.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la al doilea termen de judecată, iar contestația este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Contestatoarea T. V. personal, având cuvântul, declară că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.

Curtea pune în discuție cererea formulată de doamna avocat L. C. din cadrul Baroului Dâmbovița, prin care solicită a se lua act că nu are calitate pentru a o reprezenta pe contestatoare, față de împrejurarea că a fost numită curator prin de Tribunalul Dâmbovița pentru acea fază procesuală.

Contestatoarea, având cuvântul, arată că nu i s-a adus la cunoștință acest fapt de către doamna avocat și nu știe din ce dată s-a declarat că aceasta nu mai este curatorul său și consideră că aceasta nu a fost niciodată curatorul său raportat la ceea ce înseamnă calitatea de curator potrivit dispozițiilor legale.

Curtea, având în vedere că doamna avocat L. C. a fost desemnată curator numai în faza procesuală de fond, în fața Tribunalului Dâmbovița, urmează să constate că aceasta nu are calitate procesuală în prezenta fază a contestației în anulare și admite excepția lipsei calității procesuale a curatorului.

Contestatoarea T. V. personal, având cuvântul, declară că mu mai are alte cereri de formulat în cauză.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul contestatoarei în susținerea cererii.

Contestatoarea T. V. personal, având cuvântul, solicită anularea deciziei civile nr. 131 din 11 februarie 2015 a Curții de Apel Ploiești, ca fiind nelegală și abuzivă, având în vedere faptul că ea nu a declarat recurs și împotriva încheierii din data de 28.09.2014, procesul verbal de ședință nu estre real, ci falsifică discuția pentru a se înțelege altceva, și nu se poate justifica reținerea în sensul că recursul său este inadmisibil, raportat la articolele de lege precizate, având în vedere că ea a invocat ca temei legal disp. art. 444 și art. 446 Cod pr. civilă.

Solicită admiterea cererii și anularea deciziei nr. 131 din 11 februarie 2015 și rejudecarea cauzei pentru a se pronunța o hotărâre legală și temeinică.

CURTEA

Deliberând asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe, la data de 12.02.2015, contestatoarea T. V. a formulat contestație în anulare a deciziei civile nr. 131 din 11 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în temeiul art. 503 Cod pr. civilă.

In esență, contestatoarea susține că nu a declarat recurs și împotriva încheierii din data de 28.09.2014, procesul verbal de ședință nu estre real, ci menționează aspecte nereale.

Mai arată că în mod greșit curtea a constatat că recursul declarat este inadmisibil, raportat la articolele de lege precizate, având în vedere că s-a invocat ca temei legal disp. art. 444 și art. 446 Cod pr. civilă.

Curtea, analizând contestația în anulare formulată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și dispozițiilor legale incidente, reține următoarele:

Potrivit disp. art.503 alin.1 NCPC, hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Din analiza motivelor contestației formulate în cauză și potrivit actelor și lucrărilor dosarului o asemenea ipoteză nu se verifică în prezenta speță.

Prin dispozițiile art. 503 alin. 2 din NCPC, legiuitorul român a prevăzut expres că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: hotărârea a fost pronunțată de o instanță necompetentă, deși se invocase excepția; dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Curtea va constata că nu este incident motivul prev. de art.503 alin.2 pct.1 NCPC hotărârea fiind pronunțată de către instanța competentă să analizeze calea de atac a recursului.

Curtea notează că potrivit art. 503 alin. 2 pct. 2 NCPC noțiunea de „greșeală materială” presupune o eroare de ordin procedural, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, care a determinat pronunțarea unei soluții greșite.

Conform doctrinei, în această categorie intră greșelile procedurale comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei.

Prin urmare, pe calea conferită de art. 503 alin. 2 pct. 2 din noul Cod de procedură civilă nu pot fi remediate eventualele greșeli de judecată, legate de aprecierea probelor sau de interpretarea unor dispoziții legale.

În cauza pendinte, motivele subsumate de contestatoare ipotezei de „greșeală materială” se referă, în realitate, la modul în care instanța de recurs a aplicat dispozițiile legale incidente în cauză.

De asemenea, contestatoarea a subsumat aceluiași motiv de „greșeală materială” dezlegarea pe care instanța de recurs a dat-o problemei de drept supusă judecății.

Nici ipotezele enunțate în art.503 alin.2 pct.3 și 4 nu sunt aplicabile speței de față, întrucât decizia atacată a soluționat recursul pe calea unei excepții, și anume aceea a inadmisibilității respectivei căi de atac, nefiind astfel necesar a se analiza motivele de recurs invocate în calea de atac.

Este evident, în acest context, că susținerile contestatoarei exced limitelor exprese stipulate de legiuitor prin dispozițiile art. 503 din noul Cod de procedură civilă, acesta încercând, în realitate, ca pe calea contestației în anulare să supună controlului judiciar soluția dată de instanța de recurs problemei de drept dedusă judecății.

În considerarea acestor argumente de fapt și de drept, constatând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textele de lege pe care contestatoarea și-a întemeiat calea de atac exercitată, Curtea va proceda, în conformitate cu dispozițiile art. 508 din noul Cod de procedură civilă, la respingerea contestației în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare a deciziei civile nr. 131 din 11 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, formulată de contestatoarea T. V., domiciliată în Târgoviște, jud. Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata C. Județeană de Pensii Dâmbovița, cu sediul în municipiul Târgoviște, .. 1.A, cod poștal_, jud. Dâmbovița, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 2 aprilie 2015.

Președinte, Judecători,

C.-M. M. A.-M. R. M. P.

Grefier,

C. C.

Red.CMM

Tehnored.CC

4 ex./27.04.2015

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare taxe de timbru. Decizia nr. 361/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI