Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 567/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 567/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 567/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 567
Ședința publică din data de 23 aprilie 2015
Președinte – A.-M. R.
Judecător - C.-M. M.
Grefier - C. G.-A.
Pe rol fiind judecarea apelului principal declarat de reclamanta U. V. din Tîrgoviște, .. 2, jud. Dâmbovița și apelul incident declarat de pârâtul I. I. A. cu domiciliul procesual ales la SCA F. și Asociații din București, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1474 din 3 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit: apelanta reclamantă U. V. și apelantul pârât I. I. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, apelurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și că prin motivele de apel s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și având în vedere cererea de judecare a cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ /14.03.2014, reclamanta U. V. Târgoviște a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul I. I. A., ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 15.759, 00 lei reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit în perioada iulie 2010-septembrie 2011, precum și plata sumei de 1.793, 79 lei reprezentând dobânda legală penalizatoare.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că la data de 22.09.2010, domnul I. I. A. a depus cererea înregistrată sub nr. 7648/22.09.2010, prin care solicita să îi fie aprobată plecarea în concediu fără plată, cerere aprobată de Biroul Senatului prin Hotărârea nr. 23/11.10.2010 și că, în aceste condiții, decizia a fost emisă de către Serviciul Resurse Umane în baza documentelor prezentate și anume cererea salariatului, invitația, aprobarea Departamentului Facultății, conducerii Facultății și Biroului Senatului UVT, fiind emisă cu o dată anterioară aprobării, tocmai pentru a i se acoperi salariatului perioada în care rămăsese descoperit ca activitate la instituție, considerându-se că este o prelungire a desfășurării activității în cadrul acelui institut. De asemenea, din ultimul aliniat al cererii reiese că derula un program de cercetare post-doctorală la acel institut iar un alt aspect al cererii este acela că domnul I. I. A. declară că se angajează după terminarea acelei perioade de cercetare să continue activitatea didactică la UVT, timp de trei ani, prevedere a H.G. nr. 518/1995.
A mai arătat reclamanta că această cerere aprobată de biroul senatului, având mai multe capete de solicitări, a condus la rezervarea postului și trimiterea pârâtului la cercetare în baza H.G. nr. 518/1995. Cât privește înregistrarea deciziei, aceasta s-a făcut în urma obținerii aprobărilor de la compartimentele susmenționate, iar în data de 14.07.2010, a fost înregistrată decizia nr. 951 prin care s-a dispus deplasarea pentru perioada convenită, cu aprobarea dată de Departamentul Facultății, conducerea Facultății de Inginerie Electrică și Biroului Senatului Universității V. din Târgoviște (UVT).
S-a mai precizat de către reclamantă că, având în vedere aceste documente, pârâtul știind că a solicitat concediu fără plată, trebuia să informeze instituția că în contul personal au intrat drepturi salariale, pentru că în urma cererii de concediu fără plată, oricine realizează că nu se mai primește nici un fel de drept salariul, iar salariatul nu a informat pe nimeni din cadrul instituției de neconcordanța dintre cerere și decizie, mai mult decât atât s-a complăcut în situația de a i se alimenta contul și de a încasa drepturi salariale necuvenite.
Reclamanta a mai arătat că pârâtul face referire la o cerere înregistrată sub nr. 5170/22.06.2010, însă această cerere nu a ajuns la dosarul de personal, salariatul deci neavând decizie emisă pentru deplasare și cât privește decizia în forma în care a fost emisă, pârâtul având cunoștință de ea, așa cum personal recunoaște și reiese clar și din corespondența purtată cu instituția, avea tot dreptul să o conteste, odată ce știa că solicitase concediu fără plată.
A mai precizat reclamanta că în luna octombrie 2012, în urma controlului efectuat de către auditorii publici din cadrul Curții de Conturi a României, aceștia au constatat că domnul I. I. A., a încasat drepturi salariale fară respectarea prevederilor legale, în perioada 01.07._11 și ca atare, prin decizia Curții de Conturi a României nr. 30/2012, înregistrată la UVT sub nr. 9886/14.12.2012, s-a reținut că pârâtului i-au fost acordate drepturi salariale pe care acesta le-a încasat nejustificat, întrucât avea înregistrată o cerere de concediu fără plată.
La momentul efectuării controlului, pârâtului i-a fost prezentată situația prin personalul instituției, deci avea cunoștință de cele constatate, însă nu s-a prezentat pentru lămuriri la corpul de control, iar la Decizia Curții de Conturi, instituția a făcut contestație, contestație care a suspendat obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către comisia de soluționare a contestațiilor. Executarea măsurii a devenit obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de comisia de soluționare a contestațiilor, prin care a fost respinsă contestația.
Urmare, salariatul a fost înștiințat prin notificarea nr. 9101/08.10.2013 să procedeze la restituirea sumei încasate necuvenit, ceea ce nu s-a întâmplat, astfel încât la acest moment instituția este nevoită, prin prezenta, să se adreseze instanței în vederea recuperării sumei și având în vedere că obligația de restituire este distinctă de răspunderea patrimonială însă, principalele modalități de recuperare a prejudiciului produs angajatorului sunt învoiala părților și acțiunea în justiție, pârâtul nevrând să restituie de bună voie suma încasată necuvenit, instituția se află în situația în care este nevoită să se îndrepte cu acțiune împotriva salariatului.
Pârâtul a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată, pentru lipsa procedurii prealabile a informării cu privire la avantajele medierii și excepția tardivității acțiunii pentru sumele aferente perioadei 01 iulie 2010-18 martie 2011, termenul de prescripție general fiind de 3 ani, conform art. 259 Codul muncii.
Pe fondul cauzei, a arătat că sumele virate în contul său în perioada iunie 2010-iunie 2011 nu reprezintă drepturi salariale, ci o indemnizație pentru acoperirea unor cheltuieli legate de întreținerea locuinței din țară. Contractul său de muncă a fost suspendat pe toată perioada detașării în conformitate cu art. 52 alin.1 lit.d Codul muncii, iar sumele achitate au temei în art.46 alin.4 Codul muncii, indemnizația încasată fiind în acord cu HG 518/1995 art.5 lit.B b).
A mai arătat pârâtul că susținerile reclamantei în motivele cererii de chemare în judecată sunt contradictorii, pe de o parte susținând ca nu avea dreptul la sumele respective pentru ca ar fi fost în concediu fără plată, pe de altă parte emițând decizie în acest sens și mai mult recunoscând ca decizia a fost emisă tocmai în baza acestei cereri (din care rezultă faptul ca relația de munca este suspendată datorită deplasării sale în Franța și i se și achită sume în temeiul art. 46 alin 4 din Codul muncii așa cum rezulta și din decizie), iar pe de o parte i se impută faptul că nu a informat instituția despre plata unor sume de bani necuvenite deși emisese decizie în temeiul HG 518/1995, prin care se stabilește indemnizația respectiva.
S-a mai precizat de către pârât că reclamanta face confuzie între drepturile bănești salariale acordate în temeiul contractului de munca și drepturile acordate în temeiul art. 46 alin 4 din Codul Muncii si HG 518 din 1995 art.5 lit B b), iar dat fiind că decizia face referire la Hotărârea Biroului de Senat nr. 23 din data de 11.10.2010, reiese fie că această decizie conține erori inexplicabile, fie că a fost înregistrată ilegal la o dată anterioară redactării acesteia, fapt de altfel remarcat și în raportul Curții de conturi și că, de asemenea, Hotărârea Biroului de Senat nr. 23/11.10.2010 stabilește că se aprobă cererea domnului I. I. A., sef lucrări la facultatea de Inginerie Electrica, fără însă a face referire la care cerere anume. Practic, reclamanta își invocă propria culpă pentru emiterea deciziei, ori în contextul acțiunii prezente un astfel de temei pentru admiterea acțiunii este inadmisibil.
S-a mai precizat de către pârât că, așa cum recunoaște și reclamanta, care nu îi contestă activitatea, s-a achitat de îndatoririle asumate prin cerere si prin decizia emisa de reclamanta în străinătate, în sensul ca a publicat pentru universitate articole stiințifice în reviste internaționale de prestigiu și a obtinut pentru reclamantă finanțări în valoare de 1.742.000 lei urmare a proiectelor câștigate.
Pârâtul a mai arătat că susținerile reclamantei cum că toate aceste rezultate de înalt nivel științific și financiar nu au relevanta fata de faptul ca a solicitat concediu fara plata si totuși a incasat drepturi salariate necuvenite este nu numai injusta, ci absolut scandaloasa, cu atat mai mult cu cat insasi reclamanta i-a solicitat aceasta cerere tocmai in scopul de a-i intocmi decizia de deplasare in interes de serviciu, iar redactarea propunerilor de proiecte de finanțare din perioada respectiva a presupus un volum de munca considerabil, efectuat exclusiv in beneficiul reclamantei, si care ar trebui sa fie recunoscut drept activitate relevanta in contextul deciziei de deplasare in interes de serviciu, decizie cu care s-a conformat fara echivoc.
Referitor la Raportul Curții de conturi, reclamantul a arătat că în redactarea contestației nr._/28.12.2012 către Curtea de conturi, reclamanta nu l-a informat si nu i-a consultat punctul de vedere, care ar fi ajutat semnificativ la intocmirea unui răspuns coerent si corect intemeiat, iar reclamanta nu a știut sau nu a avut intenția sa motiveze contestația pentru a explica situația sa juridica, nu a pus la dispoziția Curții de Conturi cererile sale anterioare, nici protocoalele cadru de colaborare dintre cele doua universități si nici rezultatele incontestabile obținute in perioada deplasării in interes de serviciu; de asemenea nu a epuizat toate caile de atac, limitandu-se in a depune contestație la Curtea de Conturi si neatacand in instanța raportul acesteia, care conținea de asemenea anumite argumente eronate, cum ar fi de exemplu traducerea defectuoasa a unei parti din scrisoarea de invitație franceza, iar faptul ca nu a știut sa gestioneze relația cu inspectorii de la Curtea de Conturi si nu a știut sa regleze situația sa juridica particulara, care le-a adus atat de multe beneficii, nu i se poate imputa.
Pârâtul a depus și cerere reconvențională, odată cu întâmpinare, prin care a solicitat să se constate că în perioada 01.07._11 a prestat activitate pentru reclamantă și să fie obligată reclamanta la plata pentru fiecare lună la despăgubiri egale cu contravaloarea unui salariu net în conformitate cu contractul de muncă, adică suma de_ lei.
În motivarea cererii reconvenționale, a arătat că în perioada respectivă a prestat activitate pentru reclamantă în sensul că a obținut finanțări urmare a proiectelor câștigate și a publicat articole.
Reclamanta a depus și răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepțiilor invocate, iar pe fondul cauzei reiterează susținerile din cererea de chemare în judecată. S-a depus și întâmpinare la cererea reconvențională, prin care s-a solicitat respingerea acesteia, întrucât temeiurile în baza cărora pârâtul solicită despăgubiri nu sunt clare.
Prin sentinta civilă nr. 1474 din 3 decembrie 2014, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția tardivității formulării acțiunii și a respins ca prescris dreptul material la acțiune pentru perioada 1 iulie 2010-14 martie 2011.
A respins ca neîntemeiate celelalte pretenții din cererea principală, formulată de reclamanta-pârâtă U. V. din Târgoviște, în contradictoriu cu pârâtul-reclamant I. I. A..
A respins cererea reconvențională formulată de reclamantul-pârât I. I. A..
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în esență, următoarele:
Referitor la excepția privind tardivitatea formulării acțiunii tribunalul a avut în vedere disp. art. 268 lit c C. muncii, constatând termenul de prescripție începe să curgă de la data nașterii dreptului material la acțiune, care în cauza de față este data la care reclamanta trebuia și putea să cunoască faptul că plata respectivelor drepturi s-ar face nedatorat. Prin urmare, s-a constatat ca fiind prescris dreptul la acțiune pentru perioada iulie 2010-martie 2011.
Referitor la fondul cauzei, tribunalul a reținut că drepturile salariale ce se solicită a fi restituite de către reclamantă au fost plătite pârâtului în temeiul art. 5 din HG 518/1995 .
Din documentele existente la dosarul cauzei, s-a constatat că s-a admis solicitarea pârâtului, având funcția de șef lucrări universitar titular la Departamentul de Automatică, Informatică și Inginerie Electrică, Facultatea de Inginerie Electrică, privind deplasarea acestuia în interes de serviciu, în perioada 01.07._11 la universitatea Franche-Comte din Besancon, Franța, pentru o bursă de cercetare doctorală.
Pentru perioada deplasării (01.07._11) s-a decis de către Rectoratul Universității „V.” din Târgoviște suspendarea contractului de muncă cu rezervarea postului, considerarea perioadei ca vechime la catedră și acordarea drepturilor bănești pentru cheltuielile legate de întreținerea locuinței și a copilului aflat în întreținere (pentru fiecare în parte 25% din salariul de bază și sporul de vechime).
Tribunalul a apreciat că se poate considera îndeplinită condiția prevăzută de art. 5 din HG 518/1995 referitor la deplasarea în interesul instituției de învățământ, deplasare care să justifice plata respectivelor drepturi.
În acest context, cererea de concediu fără plată formulată de pârât ulterior luării măsurilor la care anterior s-a făcut referire nu este de natură să atragă anularea respectivelor măsuri.
În ceea ce privește cererea reconvențională, din formularea acesteia, din precizările pe care reclamantul le face la termenul din 29.10.2014, s-a reținut că aceasta are un caracter subsidiar și se solicită admiterea acesteia numai în cazul admiterii cererii principale, situație în care, față de modul de soluționare a cererii principale tribunalul a respins ca lipsită de interes cererea reconvențională.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel reclamanta U. V. și pârâtul I. I. A..
Reclamanta U. V., în dezvoltarea motivelor de apel, a arătat că în ceea ce privește prescripția extinctivă instanța a reținut în mod eronat că termenul de prescripție începe să curgă de la data la care aceasta trebuia și putea să cunoască faptul că plata respectivelor drepturi s-ar fi făcut nedatorat
În acest sens, a învederat că organele de conducere au cunoscut acest aspect la data emiterii Deciziei Curții de Conturi nr. 30 din data de 7 decembrie 2012, acel moment fiind momentul la care instituția a cunoscut producerea acestui prejudiciu.
Astfel, termenul de prescripție începe să curgă la data când s-a născut dreptul de a cere restituirea sumei, adică data de 7 decembrie 2012 când prin Decizia Curții de Conturi s-a constatat că plata drepturilor salariale efectuate către intimat au fost făcute nejustificat conform constatărilor efectuate că organele de control, sens în care s-au pronunțat instanțele de judecată.
Pentru aceste motive a solicitat respingerea excepției prescripției extinctive a dreptului la acțiune pentru sumele aferente perioadei 1 iulie 2010 -18 martie 2011.
A mai arătat că instanța în mod eronat a reținut că intimatului i s-a admis cererea de deplasare în interesul unității, cu suspendarea contractului de muncă și plata drepturilor de natură salariată, neținând cont de cererea depusă la dosarul cauzei nr. 7648/22.09.2010, prin care acesta solicită concediu fără plată și neluând în considerare apărările apelantei în sensul că Decizia a fost emisă în mod eronat, dată fiind frecvența deplasărilor în străinătate a intimatului începând cu anul 2003, toate cererile fiind formulate ca și deplasare în interes de serviciu, în acest sens a depus copii de pe cereri și decizii la dosarul cauzei
Decizia a fost emisă cu o dată anterioară aprobării tocmai pentru a i se acoperi salariatului perioada în care rămăsese descoperit ca activitate la instituție.
Consideră că instanța nu a reținut apărarea sa în sensul că intimatul știind că a solicitat concediu fără plată trebuia să informeze instituția că în contul personal au intrat drepturi salariale, în urma unei cereri de concediu fără plată, oricine realizează că nu mai primește niciun drept salarial
A solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a hotărârii apelate, în sensul respingerii excepției prescripției extinctive a dreptului la acțiune pentru sumele aferente perioadei 1 iulie 2010 -18 martie 2011, a admiterii acțiunii Universității V. și pe cale de consecință obligarea intimatului I. I. A. la restituirea sumelor de:
- 15.759,00 lei reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit în perioada iulie 2010 - septembrie 2011 precum și
- 1.793,79 lei reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată pentru perioada 01.07.2010 până la data de 08.10.2013, urmând să curgă până la plata achitării efective, calculată conform O.G. nr. 13/2011 cu modificările ulterioare.
Apelantul pârât I. I. A., în apelul declarat a solicitat admiterea cererii sale formulată pe calea cererii reconvenționale solicitând a se constata că în perioada 01.07._11 a prestat activitate pentru reclamanta-pârâtă.
A solicitat obligarea reclamantei la plata pentru fiecare lună la despăgubiri egale cu contravaloarea unui salariu net în conformitate cu contractul său de muncă, adică suma de_ lei.
A arătat că astfel cum rezultă și din întâmpinarea depusă la acțiunea inițială, pe perioada respectivă a prestat activitate pentru universitate, în sensul că a atras pentru apelantă finanțări în valoare de 1.742.000 lei urmare mai multor proiecte câștigate, pe care le-a enumerat și de asemenea a prestat activitate pentru acesta publicând mai multe articole, în reviste de top din afara țării, cum și articole depuse la diverse Conferințe internaționale, articole pe care le-a enumerat, de asemenea, în cuprinsul motivelor de apel.
A solicitat deci, admiterea apelului său, fiind întemeiat în drept pe disp. art. 209 și urm. din codul de procedură civilă și art. 39 și urm. din Codul muncii.
Totodată, a depus la dosar întâmpinare la apelul declarat de reclamanta U. V., prin care a solicitat respingerea apelului acesteia ca nefondat.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele apelurilor declarate, va reține următoarele:
Referitor la apelul incident declarat de I. I. A., curtea va constata că acesta este nefondat.
Pârâtul –reclamant în reconvențională – a solicitat a se constata că în perioada 1.07.2010 – 1.10.2011 a prestat activitate pentru instituția reclamantă și a fi obligată aceasta din urmă la plata despăgubirilor egale cu contravaloarea salariului net.
Nu pot fi primite susținerile pârâtului că în perioada sus menționată ar fi prestat activitate pentru U. V., atâta vreme cât există Decizia nr.951/14.07.2010, necontestată de părți, decizie prin care s-a dispus suspendarea contractului de muncă încheiat cu pârâtul.
Suspendarea contractului individual de muncă înseamnă suspendarea principalelor efecte ale contractului, respectiv, prestarea muncii de către salariat și plata drepturilor de natură salarială de către angajator.
Activitățile la care pârâtul –reclamant reconvențional face referire nu se circumscriu noțiunii de muncă prestată în folosul angajatorului, el primind compensații financiare pentru activitatea de cercetare și articolele publicate.
Pe cale de consecință, curtea va constata că în mod corect tribunalul a respins cererea reconvențională, dar pentru considerentele expuse mai sus și va respinge apelul incident ca nefondat.
Referitor la apelul declarat de U. V. Târgoviște, curtea va constata că acesta este fondat.
Astfel, prin acțiunea cu care a fost investit Tribunalul Dâmbovița reclamanta apelantă a solicitat obligarea pârâtului la restituirea unor sume de bani, actualizate cu dobânda legală.
La baza demersului judiciar al reclamantei au stat, în esență, susținerile acesteia potrivit cărora aceste sume au fost acordate nelegal, aspect constatat de Curtea de Conturi.
În acest context Curtea observă că, la reclamantă a fost efectuat un control de către Curtea de Conturi a României, având ca obiectiv modul de constituire și utilizare a resurselor publice acordate unităților de învățământ superior și a veniturilor proprii realizate de aceasta.
Urmare a respectivului control a fost emisă Decizia nr. 30/7.12.2012 în care s-a reținut printre altele că, pentru perioada 1.07.2010 – 30.09.2011 s-au plătit pârâtului drepturi salariale necuvenite, cu încălcarea prevederilor legale care reglementează sistemul de stabilire a veniturilor salariale pentru personalul didactic, fiind menționate expres Legea nr. 500/2002 a finanțelor publice – art. 14 alin. 2 și art. 22 alin.1 și HG 518/1995.
În respectiva decizie a fost stabilită obligația de urmărire a recuperării integrale a prejudiciului creat urmare a acordării nelegale de drepturi salariale, stabilindu-se drept termen 28.02.2013.
Ori, în lumina dispozițiilor art. 204 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, în vigoare la data efectuării controlului împotriva măsurilor dispuse prin decizie, în termen de 15 zile calendaristice de la data primirii acesteia, conducătorul entității verificate poate depune/transmite contestație la structura Curții de Conturi care a emis decizia.
Așadar această dispoziție legală instituie o procedură specială de contestare, a cărui mod de desfășurare este reglementat în articolele subsecvente celui invocat, cu acces la instanța de contencios administrativ.
Altfel spus toate aspectele privind legalitatea și temeinicia celor reținute de organul de control nu pot face obiect de analiză decât în procedura de contestare specială, neputând fi cenzurate de către instanță într-un litigiu având obiectul celui pendinte și prin care se realizează practic punerea în aplicare a actului de control rămas definitiv.
Așa fiind în mod nelegal tribunalul și-a fundamentat soluția de respingere a acțiunii motivat de faptul că exista temei legal pentru acordarea sumelor.
Față de cele învederate Curtea apreciază că sumele încasate de pârât, în urma controlului Curții de Conturi, act de control rămas definitiv, reprezintă drepturi achitate către acesta nedatorat, situație în care devin pe deplin incidente dispozițiile art. 256 alin. 1 din Codul Muncii, privitoare la obligația de restituire.
În ce privește excepția tardivității acțiunii, care, în realitate este o excepție a prescripției dreptului la acțiune, curtea va constata că în mod eronat aceasta a fost admisă de tribunal.
Astfel, momentul de la care termenul de prescripție începe să curgă este data emiterii deciziei Curții de Conturi, prin care s-a constatat caracterul nelegal al plății drepturilor salariale și s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de recuperare a debitului. Pe cale de consecință, formularea prezentei acțiuni s-a făcut în termenul de 3 ani stabilit de art.268 Codul Muncii.
Pentru toate motivele arătate, apreciind ca fondate criticile apelantei Curtea, în baza art. 480 alin. 2 Cod pr. civ. urmează să admită apelul.
Pe cale de consecință Curtea va schimba în parte sentința în sensul că va respinge excepția prescripției, invocată ca excepție de tardivitate de pârât și, pe fond, va admite cererea reclamantei.
Curtea va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumelor de_ lei, reprezentând drepturi salariale pe perioada iulie 2010-septembrie 2011 și 1793,79 lei reprezentând dobândă legală.
Raportat la soluția de admitere a căii de atac cu consecințele menționate în paragraful precedent, Curtea urmează să analizeze incidența în cauză a dispozițiilor Legii nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, invocată de către intimații pârâți în cuprinsul întâmpinării din faza de apel.
Astfel, potrivit art. 1 lit. a din acest act normativ ipoteza legii este și aceea a personalului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Pe de altă parte, în lumina dispozițiilor art. 2 alin. 1 ale aceleiași reglementări se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control a unor prejudicii.
Ori, este indiscutabil că, sumele ce trebuie a fi restituite de apelantul pârât potrivit hotărârii de față se încadrează în cele pentru care s-a instituit exonerarea de plată.
Într-o atare situație Curtea, în baza art. art. 2 alin. 1 din Legea nr. 124/2014 va dispune exonerarea pârâtului de la plata sumelor precizate mai sus.
Față de respingerea apelului incident, curtea va menține dispozițiile sentinței referitoare la respingerea cererii reconvenționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul incident declarat de pârâtul I. I. A. cu domiciliul procesual ales la SCA F. și Asociații din București, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1474 din 3 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, ca nefondat.
Admite apelul principal declarat de reclamanta U. V. din Târgoviște, .. 2, jud. Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 1474 din 3 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Schimbă în parte sentința în sensul că respinge excepția prescripției, invocată ca excepție de tardivitate de pârât și, pe fond, admite cererea reclamantei.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumelor de_ lei, reprezentând drepturi salariale pe perioada iulie 2010-septembrie 2011 și 1793,79 lei reprezentând dobândă legală.
În temeiul art. 2 alin. 1 din Legea 124/2014 exonerează pârâtul de plata acestor sume.
Menține în rest sentința.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 23 aprilie 2015.
Președinte, Judecător,
A.-M. R. C.-M. M.
Grefier,
C. G.-A.
Red. CMM/CGA
5 ex./19.05.2015
d.f._ – Tribunalul Dâmbovița
j.f. M. I.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 559/2015. Curtea de Apel... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1730/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
