Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 903/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 903/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 3551/120/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 903
Ședința publică din data de 8 iunie 2015
Președinte - E.-S. L.
Judecător - V.-A. P.
Grefier - N. M.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâta U. A. Teritorială Județul Dâmbovița, reprezentată prin Președinte, cu sediul în Târgoviște, Piața Tricolorului, nr.1, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 36/14 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, cu sediul în municipiul Târgoviște, ., nr. 62, județul Dâmbovița și pârâtul C. Județean de Resurse și de Asistență Educațională, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr.127, județul Dâmbovița.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimatul-reclamant S. L. Învățământ Dâmbovița, reprezentat de avocat C. L., din cadrul Baroului Dâmbovița, în baza împuternicirii avocațiale . nr._/5.06.2015, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, precum și că prin cererea de apel s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 223 coroborat cu art. 411 alin.1 pct.2 Cod pr.civilă.
Avocat C. L., având cuvântul pentru intimatul-reclamant, arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea ia act de declarația părții, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat C. L., având cuvântul pentru intimatul-reclamant S. L. Învățământ Dâmbovița, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile nr. 36/14.01.2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, care este legală și temeinică.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, solicită a fi respinsă, având în vedere dispozițiile art. 21 al Legii nr. 215/2001, precum și ale art.16 din Norma Metodologică din 30.11.2014, potrivit cărora finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii. Depune concluzii scrise și nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ /014, reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, în numele și pentru membrii de sindicat semnatari ai tabelului anexat, în contradictoriu cu pârâții U. A.- Teritorială Județul Dâmbovița, prin Președintele Consiliului Județean și C. Județean de Resurse și de Asistență Educațională, a solicitat obligarea acestora la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile nr.796 pronunțată la data de 12.04.2012 de Tribunalul Dâmbovița în cauza ce a format obiectul dosarului nr._ și a sentinței civile nr.875/23.04.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în cauza ce a format obiectul dosarului nr._/120/2012.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin sentințele civile mai sus arătate, pârâții din prezenta cauză au fost obligați la calculul, respectiv plata diferențelor de drepturi salariale neacordate membrilor de sindicat, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 în perioada 1 octombrie 2008 - 31 decembrie 2009 și, respectiv, din neaplicarea dispozițiilor în materia salarizării prevăzute de Legea - cadru nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite pentru perioada 01.01._11 (sau perioada pentru care s-au acordat diferențele salariale), actualizate în funcție de rata inflației, la data efectivă a plății.
A mai precizat reclamantul că deși litigiile menționate au fost soluționate irevocabil în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, membrii de sindicat nu au beneficiat de plata drepturilor salariale câștigate pe cale judecătorească, motiv pentru care este, deci, evident că s-a produs un prejudiciu de necontestat membrilor de sindicat, prin faptul că aceștia au fost lipsiți de folosul sumelor de bani dispuse de instanța de judecată, în plus față de prejudiciul creat inițial în patrimoniul acestora prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, respectiv Legea nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
A învederat reclamantul că potrivit art. 166 alin.4 din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare: „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului”, iar conform art. 161 din același act normativ: „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor".
S-a mai arătat că art. 278 alin.1 din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, prevede că dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile, apreciind că pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile legislației civile, respectiv cele ale Codului civil, adoptat prin Legea nr. 287/2009, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, potrivit art. 1530 Cod civil, creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației.
Conform art. 1531:” (1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.
(2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea întinderii prejudiciului se ține seama și de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului
(3) Creditorul are dreptul și la repararea prejudiciului nepatrimonial”.
Au fost citate și disp.art. 1535 Cod civil:” (1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
(2)Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.
(3)Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”
Totodată, s-a învederat incidența în speță a dispozițiilor art. 1 alin.1 din OG nr. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, potrivit cărora: „Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești…” coroborate cu cele ale art. 2 din același act normativ conform cărora: „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.”
S-a precizat că din prevederile legale mai sus invocate rezultă că daunele - interese constau în dobânda legală, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă - aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual de muncă. În acest sens s-a pronunțat deja Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, care, prin sentința nr. 1946/03.05.2012 (dosar nr._, a constatat că „dobânda este datorată începând cu data scadenței pentru fiecare dintre salariile lunare, pârâții fiind de drept în întârziere conform art. 1079 (1523 NCC) cod civil și 161 Codul muncii, astfel că se justifică acordarea dobânzii legale aferente de la data nașterii dreptului până la data plății efective”.
Pentru drepturile salariale restante, a susținut reclamantul, pot fi acordate dobânzi legale și actualizarea cu rata indicelui de inflație, deoarece natura lor juridică este diferită.Acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, creditorul fiind privat de folosirea sumei de bani cuprinsă între data scadenței și data plății efective, în timp ce actualizarea cu indicele inflației are ca finalitate păstrarea valorii reale a sumei de bani.
Reclamantul a solicitat a se avea în vedere și faptul că reactualizarea sumelor datorate potrivit indicelui de inflație, concomitent cu acordarea dobânzii legale, nu conduce la o dublă acoperire a prejudiciului cauzat prin neplata la timp a drepturilor salariale datorate de pârâți, deoarece fiecare din cele două modalități de acoperire a prejudiciului are o finalitate distinctă - daunele interese moratorii (dobânda legală) reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații, în timp ce reactualizarea cu indicele de inflație nu urmărește dobândirea unor sume în plus, ci aceeași valoare, calculată la momentul plății efective, menită să acopere scăderea puterii de cumpărare a salariatului.
De asemenea, s-a arătat faptul că definiția daunelor interese nu este precizată în dispozițiile Codul muncii, ceea ce îndreptățește coroborarea prevederilor art. 166 alin. 4 din Codul muncii cu textele legale civile care lămuresc sau conturează sfera noțiunii de daune-interese, respectiv art. 1530 -1535 Cod Civil.
A mai solicitat reclamantul a se avea în vedere și decizia nr.2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie publicată în Monitorul Oficial al României - Partea I nr. 411/03.06.2014, în dosarul nr.21/2013 prin care: „Admite recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că: În aplicarea dispozițiilor art.1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.(l), alin.(2) teza 1 și art.1535 alin.(l) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare.”
S-a învederat că în considerentele deciziei nr. 2/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut: ...”Natura juridică a măsurilor dispuse prin OUG nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuși conținutul art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență....” A mai reținut Înalta Curte de Casație și Justiție că: „executarea sau executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlul executoriu este un contract.... Prin urmare, în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele - interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit…Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor - damnul emergens - cât și beneficiul de care acesta este lipsit - lucrum cessans - a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă (în temeiul art. 1 alin.(3) din OUG nr. 71/2009), iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului.”
Totodată, s-a solicitat a fi avute în vedere și prevederile art. 517 alin.4 din codul de procedură civilă potrivit căruia: „Dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanțe de la data publicării decizie în Monitorul Oficial al României, Partea I”, precum și faptul că dispozitivul deciziei nr. 2/2014 „pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009” are în vedere acordarea acestor daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale, dacă acestea sunt solicitate.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 coroborate cu cele ale art. 148 alin. 1 teza a II-a și art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă, art. 161, art. 166, din Codul muncii, art. 1 și art. 2 din OG nr. 13/2011 și art.1530-1535 din Codul civil, decizia nr.2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, în dosarul nr. 21/2013.
Reclamantul a depus și precizări la data de 18.09.2014 (fila 17), arătând care sunt cele două sentințe pentru care solicită acordarea dobânzii legale.
Pârâta UAT Județul Dâmbovița a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Județului Dâmbovița, precum și a Președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, arătând că nu au raporturi juridice cu reclamantul și nici atribuția de a stabili drepturile salariale pentru personalul din învățământ, astfel că nu au calitate procesuală pasivă, Consiliul județean și președintele consiliului județean nefiind obligați prin acele hotărâri judecătorești la plata drepturilor salariale, fiind admisă excepția lipsei calității lor procesuale pasive.
Pe baza probelor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 36/14 ianuarie 2015, Tribunalul Dâmbovița a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Județului Dâmbovița și a Președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, a admis cererea precizată și a obligat pârâții la plata către membrii de sindicat din tabelele anexă a dobânzii legale aferente drepturilor bănești ce le-au fost acordate conform sentinței civile nr.796/12.04.2012 a Tribunalului Dâmbovița(dosar nr._ ) și a sentinței civile nr.875/23.04.2013 (dosar nr._/120/2012), începând cu 01.08.2011 și până la data plății efective.
Prin aceeași sentință s-a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță, pronunțându-se cu prioritate,
conform dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă, cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale pasive a UAT Județul Dâmbovița și a Președintelui Consiliului Județean, le-a respins pe motiv că, pe de o parte, în procesele finalizate prin hotărârile judecătorești depuse la dosar, prin care s-au acordat membrilor de sindicat diferențe salariale, la care aceștia solicită acordarea dobânzii legale, pârâta UAT Județul Dâmbovița figurează ca parte în dosar, iar pe de altă parte, întrucât începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigura din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, iar cheltuielile efectuate de la bugetul de stat, începând cu data de 1 ianuarie 2001, pentru finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se regularizează cu bugetele locale, după aprobarea legii bugetului de stat pe anul 2001, conform art. XIII din OUG nr.32/2001.
Totodată, potrivit art. 104 din Legea educației naționale nr.1/2011 „Finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale.
(2) Finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli:
a) cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora;
b) cheltuielile cu formarea continuă și evaluarea personalului;
c) cheltuielile cu evaluarea periodică internă a elevilor;
d) cheltuielile materiale și pentru servicii;
e) cheltuielile cu întreținerea curentă”.
Tribunalul a mai reținut că nu a fost chemat în judecată separat Președintele Consiliului Județean, ci ca reprezentant al unității administrativ- teritoriale, excepția fiind lipsită de interes.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, în numele și pentru membrii de sindicat din tabelul anexă, în contradictoriu cu U. A. - Teritorială Județul Dâmbovița, prin Președintele Consiliului Județean Dâmbovița și C. Județean de Resurse și de Asistență Educațională Dâmbovița, a solicitat obligarea acestora la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile nr. 796 pronunțată la data de 12.04.2012 de Tribunalul Dâmbovița, în cauza ce a format obiectul dosarului nr._, a sentinței civile nr.875/23.04.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în cauza ce a format obiectul dosarului nr._/120/2012.
A mai reținut tribunalul că acțiunea inițială a fost precizată în sensul că reclamantul a arătat că înțelege să solicite obligarea pârâților la plata dobânzii legale cu trei ani anterior cererii de chemare în judecată.
Membrii de sindicat pentru care reclamantul a formulat acțiunea sunt personal didactic și auxiliar care au obținut în instanță drepturi de natură salarială pentru care, prin OUG nr. 71/2009 s-a dispus plata eșalonată a sumelor datorate.
Pe fondul cauzei deduse judecății, prima instanță a reținut că membrii de sindicat nu și-au satisfăcut în întregime pretențiile ce le erau datorate prin sentințe judecătorești, situația economică dificilă impunând din partea statului o eșalonare a acestor sume începând cu anul 2010 până în anul 2016, prin reglementarea unor termene suspensive de executare, ceea ce înseamnă o prejudiciere a acestora în condițiile în care indicele de inflație determină doar stabilitatea obligației, nu și acoperirea prejudiciului cauzat prin neexecutarea acesteia în termenul stabilit de dispozițiile speciale din Codul muncii.
Prin decizia nr.2 din 17 februarie 2014, pronunțată în dosarul nr.21/2013 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și s-a statuat că: "În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin.(l), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (I) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea fir.230/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere conținutul acestei decizii, precum și dispozițiile art. 517 alin. 4 din Noul cod de procedură civilă în conformitate cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, tribunalul a admis cererea reclamanților, astfel cum a fost precizată.
Cu privire la nivelul dobânzii datorate și la modul de calcul a acesteia, s-a apreciat că actele normative aplicabile sunt OG nr. 9/2000 până la data de 31.08.2011 și OG nr. 13/2011 după această dată.
În prezent, Ordonanța nr. 13 din 24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar prevede în art. 1 că: „(1) Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești. (2) Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie. (3) Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.”
Se face distincție între „prețul capitalului” sau împrumutul cu dobândă și daunele moratorii sau de întârziere în executarea obligației bănești. Rata dobânzii legale remuneratorii se raportează la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României. Aceasta este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României. Cea penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.
Prin alin. (3) al art. 3 din OG nr. 13/2011 se specifică faptul că „în raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, rata dobânzii legale se stabilește potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%.” Profesioniștii sunt prin natura activității lor obligați să respecte cu mai multă rigoare termenele de plată asumate. Nu se precizează dacă autoritățile sau instituțiile publice care contractează bunuri și servicii sunt expuse plății de daune moratorii conform alin. 2 sau potrivit alin. 3 ale articolului de lege menționat.
Posibilitatea cumulării dobânzii legale cu actualizarea creanței potrivit inflației a fost recunoscută în practica judiciară, deoarece actualizarea are caracter compensatoriu. Caracterul compensatoriu al actualizării rezidă în faptul că prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală, în timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată) iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății (daune compensatorii), conduce la concluzia că este admisibil cumulul acestora și deci, nu se ajunge la o dublă reparație, ceea ce ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a creditorului.
Față de considerentele expuse, instanța a constatat că cererea formulată de reclamant în numele și pentru membrii de sindicat este admisibilă în raport cu pârâții, astfel că a fost admisă astfel cum a fost precizată, pârâții fiind obligați la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate reclamanților, potrivit OG nr.9/2000 și OG nr.13/2011, conform perioadei de aplicare a acestora, începând cu data de 01.08.2011 până la data plății efective a sumelor datorate.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel pârâta U. A. Teritorială Județul Dâmbovița, reprezentată de Președinte, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Pe cale de excepție, apelanta invocă excepția lipsei calității sale procesuale pasive, în raport de obiectul cauzei dedus judecății,
Se susține că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii la cauza dedusă judecății, prin respingerea excepției invocate de către apelanta-pârâtă cu privire la lipsa calității procesuale pasive a UAT Județul Dâmbovița.
Astfel, prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond al cauzei, s-a învederat instanței de fond faptul că între UAT Județul Dâmbovița și membrii de sindicat semnatari ai tabelului anexat la cererea introductivă de instanță din pricina de față nu există raporturi juridice de muncă în baza cărora să existe și obligația corelativă în sarcina apelantei, în ce privește plata dobânzilor legale aferente drepturilor bănești acordate conform sentințelor civile pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în cauzele civile cu nr._ și nr._/120/2012.
De altfel, cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestor drepturi, reprezintă o categorie de cheltuieli cuprinsă în finanțarea de bază a unităților din învățământul preuniversitar de stat, această finanțare asigurându-se din bugetul de stat prin bugetele locale, iar nu direct din bugetele locale, din moment ce este asigurată prin includerea acestei finanțări și aprobarea acesteia anual, odată cu legea bugetului de stat.
Or, instanța de fond a ignorat în mod cu totul nejustificat faptul că nu există prevedere legală în conformitate cu care să fie obligat Consiliul Județean Dâmbovița să finanțeze din bugetul UAT Județul Dâmbovița, categoriile de cheltuieli ce fac obiectul prezentei cauze, consiliul județean fiind doar un intermediar în procedura de alocare a fondurilor necesare finanțării de bază a cadrelor din învățământul preuniversitar de stat.
Consiliului Județean Dâmbovița nu îi poate fi reținut în sarcina acestuia nici o obligație de plată a unor drepturi salariale pretinse de reclamanta din proces, atâta timp cât această autoritate publică deliberativă constituită la nivel județean, nu are atribuții expres prevăzute de vreun text de lege în acest sens.
Prin art. 104 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale se reglementează procedura de alocare a fondurilor necesare finanțării de bază a unităților de învățământ de stat.
Astfel, conform art. 104 alin. 2 lit. a din Legea nr. 1/2011, cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, reprezintă o categorie de cheltuieli cuprinsă în finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat, cum este și Școala Gimnazială Răzvad.
Art. 104 alin. 2 prevede că finanțarea de bază pentru această categorie de cheltuieli se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, către bugetele locale.
Finanțarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al Municipiului București( art. 104 alin. 5).
Nicio prevedere legală dintre cele arătate mai sus nu fac trimitere la asigurarea vreunei finanțări, de către UAT Județul Dâmbovița, din bugetului unității administrativ teritoriale, respectiv Județul Dâmbovița.
Chiar dacă finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile cadrelor didactice se asigură prin bugetul Consiliului Județean Dâmbovița, această autoritate publică este doar un intermediar în procedura de alocare a fondurilor necesare finanțării de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat, iar finanțarea cheltuielilor menționate se face numai după parcurgerea etapelor bugetare descrise la alin. 3,4,5 ale art. 104 din Legea nr. 1/2011.
Mai mult, așa cum prevede art. 104 alin. 6 din Legea nr. 1/2011: „Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, alocate pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat ca finanțare de bază, nu pot fi executate silit pentru recuperarea creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina autorităților administrației publice locale.”
În susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a UAT Județul Dâmbovița, se învederează și faptul că, față de pretențiile formulate de reclamantă în acțiune, între membrii de sindicat - salariați ai Centrului Județean de Resurse și de Asistență Educațională Dâmbovița și „pârâtul” UAT Județul Dâmbovița nu există raporturi juridice de muncă, în baza cărora să existe și obligația corelativă de plată a diferențelor salariale, astfel cum au fost pretinse în acțiune.
Or, prin natura lor, raporturile juridice de muncă au caracter intuituu personae, presupunând existența a două părți contractante, respectiv de angajator și angajat.
Conform prevederilor din Codul muncii, precum și potrivit art. 20 din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ, aprobat de Ministerul Educației și Cercetării sub nr. 4925/08.09.2005, calitatea de angajator al cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat o are directorul unității respective.
În raport de cele mai sus arătate și având în vedere că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat se aprobă anual, prin legea bugetului de stat, fiind repartizate pe ordonatorii principali de către Direcțiile generale ale finanțelor publice județene, se conchide că reclamanta nu a dovedit existența unui raport juridic în baza căruia UAT Județul Dâmbovița să poată fi obligat la plata dobânzilor legale astfel cum au fost solicitate prin acțiune.
Rezultă astfel că nici în Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și nici în Legea 215/2001 privind administrația publică locală, republicat, modificată și completată, nu se prevăd atribuții în sarcina UAT Județul Dâmbovița în ceea ce privește calcularea și acordarea dobânzilor solicitate prin acțiunea de față.
D. urmare, se solicită admiterea excepției invocate privind lipsa calității procesuale pasive a UAT Județul Dâmbovița.
Se mai arată că instanța de fond a ignorant cu totul nejustificat apărarea apelantei referitoare la lipsa calității procesuale pasive a UAT Județul Dâmbovița în raport de drepturile salariale acordate prin sentința civilă nr. 875/23 aprilie 2013 a Tribunalului Dâmbovița (dosar nr._), depusă la dosarul de fond al cauzei.
În susținerea excepției invocate, se menționează că nici Președintele Consiliului Județean Dâmbovița și nici Consiliul Județean Dâmbovița nu au fost părți în cauza din dosarul civil mai sus menționat, astfel încât, conform art. 30 alin. 4 din Noul Cod de procedură civilă, cererile accesorii urmează regimul juridic al cererilor principale, neputând fi obligat Județul Dâmbovița la plata dobânzilor solicitate în cauza de față, în condițiile în care Consiliul Județean Dâmbovița nu a fost obligat la plata drepturilor salariale acordate prin sentința judecătorească nr. 875/23 aprilie 2013 a Tribunalului Dâmbovița.
Astfel, în considerentele acestei sentințe civile, la fila nr. 6, se menționează expres: „Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtul Președintele Consiliului Județean Dâmbovița este întemeiată întrucât nu are raporturi juridice cu reclamanții, iar în conformitate cu art. 103 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, este autoritate executivă a Consiliului județean.
Și excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului județean Dâmbovița invocată din oficiu este neîntemeiată întrucât în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, în Justiție unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean. Alineatul (21) prevede că pentru apărarea intereselor unităților administrativ-teritoriale, primarul, respectiv președintele consiliului județean, stă în judecată ca reprezentant legal și nu în nume propriu.
Prin urmare, exercitarea unor atribuții prevăzute de lege de către consiliul județean și de președintele acestuia nu le poate conferi calitate procesuală pasivă într-o acțiune civilă având ca obiect conflict de drepturi, în care părțile sunt prevăzute de art. 267 din Codul muncii, fapt ce impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a celor două entități administrative”.
Și în dispozitivul sentinței civile nr. 875/23 aprilie 2013 se menționează
expres: „Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Președintelui Consiliului județean Dâmbovița și a lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean Dâmbovița invocată din oficiu și respinge acțiunea fața de acești pârâți”.
Astfel, UAT Județul Dâmbovița, ca persoană juridică de drept public, nu poate exercita atribuțiile Președintelui Consiliului Județean Dâmbovița ori atribuțiile Consiliului Județean Dâmbovița, nu este ordonator de credite, iar în raport de prevederile exprese ale art. 21 din Legea nr. 215/2001, unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare doar ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor ce aparțin domeniului public sau privat în care acestea sunt parte, UAT Județul Dâmbovița chemat ca pârât în prezenta cauză nefiind angajatorul salariaților Centrului Județean de Resurse si de Asistență Educațională Dâmbovița.
D. pentru care se solicită admiterea excepției invocate privind lipsa calității procesuale pasive a UAT Județul Dâmbovița.
Față de cele mai sus arătate, se solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței civile atacate în sensul admiterii excepției invocate de către pârâta UAT Județul Dâmbovița și pe cale de consecință, respingerii acțiunii formulate.
Nici intimatul-reclamant S. L. Învățământ Dâmbovița și nici intimatul-pârât C. Județean de Resurse și de Asistență Educațională nu au formulat întâmpinare cu privire la apelul declarat în cauză, însă reprezentat fiind în instanță, la termenul de judecată din 08.06.2015, prin apărător ales, intimatul-reclamant S. L. Învățământ Dâmbovița a solicitat respingerea apelului ca nefondat, depunând și concluzii scrise în acest sens.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în apel, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că apelul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Prin acțiunea adresată primei instanțe, astfel cum a fost precizată, s-a solicitat obligarea pârâților U. A.-Teritorială județul Dâmbovița, prin Președintele Consiliului Județean Dâmbovița și a Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Dâmbovița, la plata către membrii de sindicat din tabelul anexă al acțiunii, a dobânzilor legale aferente drepturilor bănești câștigate pe cale judecătorească - Legea nr.221/2008, Legea nr.330/2009 și Legea nr.285/2010, potrivit hotărârilor judecătorești indicate, cu trei ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei UAT Județul Dâmbovița a fost invocată de aceasta la prima instanță, prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, fiind neîntemeiată critica apelantei-pârâte potrivit căreia în mod greșit a fost respinsă de către tribunal această excepție.
Astfel, în primul rând, se impune a se preciza că acordarea dobânzii constituie un accesoriu al cererii principale, fiind firesc să figureze în pricina de față, în calitate de pârâți, aceeași pârâți ce au figurat și în pricinile anterioare, soluționate prin sentința civilă nr.796/12.04.2012 a Tribunalului Dâmbovița( dosar nr._ ) și sentința civilă nr.875/23.04.2013 (dosar nr._/120/2012).
Or, astfel cum corect a reținut și prima instanță, în procesele finalizate prin hotărârile judecătorești depuse la dosar, prin care s-au acordat membrilor de sindicat diferențe salariale, la care aceștia solicită acordarea dobânzii legale, pârâta UAT Județul Dâmbovița figurează ca parte în acele dosare.Prin dispozitivul acestor hotărâri judecătorești, rămase irevocabile, s-a dispus obligarea la plată și a Unității A.-Teritoriale Județul Dâmbovița, conform celor statuate în dispozitivul respectivelor hotărâri, iar acțiunea de față privește acordarea dobânzii, ce constituie o sancțiune - daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată.
Referitor la sentința civilă nr.875 din data de 23.04.2013 a Tribunalului Dâmbovița, pronunțată în dosarul nr._/120/2012, la care s-a făcut trimitere în motivele de apel, este adevărat că prin sentința respectivă a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Președintelui Consiliului Județean Dâmbovița invocată de acesta, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean Dâmbovița, invocată din oficiu, fiind respinsă acțiunea față de acești pârâți, pentru considerentele arătate în cuprinsul respectivei sentințe, reluate și în apelul de față, de către apelant, însă tot prin sentința menționată, acțiunea a fost admisă în parte, în contradictoriu cu pârâții UAT Județul Dâmbovița - care a figurat, separat, ca parte în proces, în acea cauză și C. Județean de Resurse și Asistență Educațională Dâmbovița.D. urmare, prin sentința civilă nr.875 din data de 23.04.2013 a Tribunalului Dâmbovița, pârâtul C. Județean de Resurse și Asistență Educațională Dâmbovița a fost obligat să calculeze și să plătească, iar UAT Județul Dâmbovița să plătească salariaților reprezentați de reclamant diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, calculate conform Legii nr.330/2009, ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr.221/2008 pentru perioada 01.01._10 și cele încasate și cuvenite conform Legii nr.285/2010, ca urmare a aplicării Legii nr.330/2009, pentru perioada 01.01._11, sumele datorate urmând să fie actualizate cu indicele de inflație calculate de la data când erau datorate până la data plății efective.
În cauza de față nu a fost chemat în judecată, în calitate de pârât, nici Consiliul Județean Dâmbovița și nici Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, reținându-se în mod corect de către prima instanță și faptul că nu a fost chemat în judecată separat Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, ci ca reprezentant al unității administrativ-teritoriale, apreciindu-se în mod just, în acest context, că excepția lipsei calității procesuale pasive a Președintelui Consiliului Județean Dâmbovița apare ca fiind lipsită de interes, cu consecința respingerii acesteia.
Chiar dacă, într-adevăr, apelanta nu are calitatea de
angajator al salariaților Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Dâmbovița, ținând cont de considerentele mai sus menționate, se justifică chemarea în judecată în prezenta cauză, în calitate de pârâtă, și a apelantei-pârâte, astfel că soluția de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive pronunțată de prima instanță este corectă, iar pentru aceleași considerente, niciuna din prevederile Legii educației naționale nr.1/2011 sau ale Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală, la care apelanta a făcut referire în apel, nu poate conduce la o altă soluție.
Concluzionând, față de cele ce preced, Curtea privește apelul ca nefondat, astfel încât, în temeiul art.480 alin.1 Cod de procedură civilă, îl va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică.
Urmează, de asemenea, a se lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată de către intimatul-reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta U. A. Teritorială Județul Dâmbovița, reprezentată prin Președinte, cu sediul în Târgoviște, Piața Tricolorului, nr.1, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 36/14 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, cu sediul în municipiul Târgoviște, ., nr. 62, județul Dâmbovița și pârâtul C. Județean de Resurse și de Asistență Educațională, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr.127, județul Dâmbovița.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată de către intimatul-reclamant.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 8 iunie 2015.
Președinte, Judecător,
E.-S. L. V.-A. P.
fiind în concediu de odihnă
prezenta se semnează de
președintele instanței
Grefier,
N. M.
fiind în concediu de odihnă
prezenta se semnează de
prim-grefier
Red.VAP
Tehnored.FM
5ex./08.07.2015
d.f._ - Tribunalul Dâmbovița
j.f. L. B.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 810/2015.... → |
|---|
