Acţiune în constatare. Decizia nr. 1602/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 1602/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 26-10-2015 în dosarul nr. 1602/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-SECȚIA I CIVILĂ -

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1602

Ședința publică din data de 26 octombrie 2015

Președinte - C.-P. B.

Judecător - E.-S. L.

Grefier - M. F.

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâta . SA prin Administrator Special T. C. și prin Administrator Judiciar INSOLV SPRL, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1128/29.04.2015, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul N. G., domiciliat în Ploiești, .. 179, ..

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimatul-pârât, reprezentat de avocat O. M. M., din cadrul Baroului Prahova, conform împuternicirii avocațiale ., nr._.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru. De asemenea, se mai învederează că, prin Serviciul Registratură, s-a depus întâmpinare de către intimatul-reclamant, cu nr. de înregistrare_/14.07.2015, prin care a solicitat respingerea apelului.

La solicitarea instanței, intimatul-reclamant prin apărător arată că nu mai are cereri de formulat.

Curtea ia act de declarația acestuia, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat O. M. M., pentru intimat, invocă în principal excepția nulității apelului pentru nedeclararea în termen. Conform dovezii de comunicare acesta a fost comunicat în data de 3.06.2015 iar cererea de apel a fost depusă în data de 17.06.2015, fila 5 dosar apel, peste termenul de 10 zile conform noului cod de procedură civilă. În subsidiar, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea soluției primei instanțe ca legală și temeinică.

CURTEA

Deliberând asupra apelului civil de față, Curtea constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului Prahova la data de 12.08.2014 sub dosar nr._ reclamantul N. G., a chemat în judecată pe pârâta . SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că activitatea desfășurată în cadrul pârâtei se încadrează în grupa I de muncă în procent de 100%, sau mai mic, pentru perioadele 01.08._76 și 06.03._01, precum și obligarea pârâtei să-i elibereze adeverință din care să rezulte perioada, grupa și procentul în care și-a desfășurat activitatea în grupa superioară de muncă.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a avut calitatea de salariat al societății pârâte, încadrat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată și și-a desfășurat activitatea îndeplinind pe rând funcțiile de: lăcătuș mecanic ATM, lăcătuș mecanic întreținere reparații universale ATM, maistru ATM, maistru AMC.

Arata reclamantul că a formulat prezenta acțiune întrucât și-a desfășurat activitatea în condiții improprii organismului uman, specificul meseriei presupunand un consum fizic și psihic foarte mare, astfel încât consideră că locurile de muncă și activitatea desfășurată se încadrează în prevederile Ord. nr. 50/1990 republicat.

De asemenea, reclamantul a precizat că potrivit Ordinului nr. 50/1990 „beneficiază de încadrarea în grupele I și II, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului personalului care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal, care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele 1 și 2” si care au primit spor pentru munca grea.

Precizează reclamantul faptul că, în desfășurarea activității, deși a fost încadrat întreaga perioada în secția ATM, deservea majoritatea secțiilor din instalațiile Hidrofinare, Solventare, Aditivi, Cracare etc, în care erau riscuri de: electrocutări, căderi, loviri, striviri, inhalații noxe (produse petroliere, pulberi metalice și abrazive), radiații optice artificiale, etc.

Astfel, menționează reclamantul că și-a desfășurat activitatea în aceste instalații descrise anterior și lucra în condiții nocive, manipula în permanență produse toxice și periculoase ca hidroxid de sodiu, formol, naftalină, acid sulfuric, clorură de aluminiu, toluen, amoniac, benzină de extracție, furfurol, produse petrochimice, extract aromatic etc, lucra în mediu de vapori de produse petrochimice, care constituiau pericol de explozie, lucra în zgomot și vibrații produse de instalațiile de pompare, avea în permanență pericol de explozii și incendiu, locurile de muncă aflându-se în interiorul rafinăriei, mărginite de instalații și rezervoare cu petrol, produse finite (benzină, motorină).

Totodată, arată reclamantul că, toate aceste condiții de muncă duc în timp la suprasolicitarea fizică și psihică a organismului, prin lucrul în mediul nefavorabil, prin expunerea la o multitudine de factori de risc ce pot afecta starea de sănătate a angajaților, în ultima fază conducând la apariția bolilor profesionale.

Acțiunea a fost întemeiată în drept, invocându-se dispozițiile Ordinului 50/1990, HG 559/1990, HG 456/1990, ordinul 969/1990,CCM, codul muncii: art.6, art.39, art.40, art.171, art.248, art.281, art.284, art.287, art 126, alin.2 din HG 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri (f.10-27).

În dovedirea acțiunii, instanța a încuviințat reclamatului proba cu înscrisuri și cea cu expertiză masini unelte si sisteme de productie, raportul fiind întocmit de expert Balaceanu V..

La termenul de judecată din data de 29.04.2015 reclamantul a depus concluzii scriseîn sensul solicitării admiterii acțiunii conform concluziilor raportului de expertiză și obligării pârâtei la eliberarea unei adeverințe în acest sens. Nu solicită cheltuieli de judecată.

De asemenea și pârâta . SA a depus concluzii scrise în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate, arătând că în baza fișei de post și atribuțiilor de serviciu ce îi revenea, reclamantul a fost încadrat în grupa a II a de muncă, activitățile desfășurate de acesta nefiind nominalizate în documentele societății pentru încadrarea în grupa I de muncă deoarece nu se regăsesc prin specificul lor în anexa I a Ordinului nr. 50/1990.

În baza probelor administrate, prin sentința civilă nr. 1128/_, Tribunalul Prahova a admis acțiunea reclamantului, a constatat că reclamantul beneficiază de grupa I de muncă în procent de 100% pentru activitățile desfășurate în cadrul unității pârâte, pentru perioadele expres menționate în raportul de expertiză B. V., respectiv 01.08._76 si 06.03._01 și a obligat pârâta să elibereze reclamantului adeverință din care să rezulte perioada, grupa de muncă, procentul și condițiile în care acesta și-a desfășurat activitatea.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că:

Potrivit alin.1 pct.1 din Ordinul nr.50/1990, „în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa 1”, iar conform pct.2 al aceluiași ordin, în grupa a – II - a de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa 2.

Ținând cont de faptul că, în aceste locuri de muncă își desfășoară activitatea diferite categorii de personal, ordinul sus - menționat prevede la art.3 că „Beneficiază de încadrarea în grupele I și a – II - a de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personalul de întreținere și reparații, C.T.C., precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv în locurile de muncă și activități prevăzute în anexele 1 și 2”.

În art.6 se stabilește că nominalizarea personalului care se încadrează în grupa I și a – II - a de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere, ținând seama de condițiile deosebite de muncă, concrete, în care își desfășoară activitatea persoana respectivă (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică și nervoasă, risc deosebit de explozii, incendii, etc), această posibilitate a conducerii dând naștere la subiectivism și interpretări eronate.

La rândul său, art.7 prevede că încadrarea în grupa I și a - II - a se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50% din programul de lucru.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză judiciară efectuat de expert judiciar Balaceanu V., locurile de muncă și activitățile desfășurate de reclamant se încadrează în Ordinul nr. 50/1990a anexa I poz. 59, 95 pentru perioadele arătate în concluziile aceluiași raport.

Noțiunea de grupă de muncă există în reglementările romanești din domeniul pensiilor de peste 50 de ani, aceasta reprezentând o recunoaștere din partea statului ca în procesul muncii desfășurat în condiții vătămătoare, grele sau periculoase, organismul uman este prematur degradat ca urmare a acțiunii combinate și de durată a noxelor profesionale și a altor factori de risc profesional, impunându-se astfel pensionarea celor în cauză, la vârste și durate minime de vechime profesională, inferioare în raport cu cele ale persoanelor care și-au desfășurat activitatea profesională în condiții normale de muncă.

În speță, din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisuri coroborate cu concluziile raportului de expertiză tehnică de specialitate masini unelte si sisteme de productie, se reține că reclamantul a fost angajatul pârâtei și a desfășurat activități conform pregătirii profesionale astfel: perioada 01.08._76, lacatus mecanic ATM secția Mecano-Energetic, perioada 06.03._88, lacatus mecanic ATM secția Mecano-Energetic, perioada 01.07._01, maistru mecanic ATM secția Mecano-Energetic.

Societatea Comerciala R. "A. R." S.A. a funcționat ca unitate specializata in prelucrarea petrolului extras din zona petrolifera Prahova. Astfel, in anul 1908, ca urmare a unor vânzări succesive, rafinăria apare in documente ca facand parte din Societatea de extracție "A.", societate care la rândul ei, dupa mai multe fuziuni se constitue in anul 1910 ca societatea "A. R.".

Particularitățile locurilor de muncă au fost determinate de expertul desemnat de instanță pentru fiecare instalație în parte.

Locurile de muncă, activitățile specifice, lucrările executate și condițiile deosebite de muncă în care reclamantul și-a desfășurat activitatea au fost determinate de expertul desemnat de instanță ca fiind:

Activități specifice Atelierului Mecanic - pentru repararea utilajelor și a instalațiilor se executa demontarea lor din cadrul instalațiilor tehnologice, după care erau transportate în cadrul atelierului specializat. Prin specificul activităților din rafinării, majoritatea instalațiilor și a utilajelor sunt reparate pe loc, în perioadele planificate pentru revizii și reparații.

Sarcini de lucru: efectuarea de măsurători pentru constatarea uzurilor; golirea, curățirea și degresarea utilajelor și a instalațiilor; constatarea pieselor și a subansamblelor defecte și deteriorate; înlocuirea pieselor constatate necorespunzătoare; montaj general și montaj pe subansamble; probe tehnice și tehnologice.

Sarcini de lucru lăcătuș mecanic:

Prin specificul activităților din societate, mentenanța instalațiilor de rafinare se desfășoară preponderent în cadrul instalațiilor tehnologice, în condiții de exploatare sau la capacitate redusă.

Reparațiile planificate sunt executate în cadrul atelierului Mecanic, în condiții grele de lucru datorită efortului fizic și al noxelor rezultate în urma proceselor de demontare/montare, curățire, sudură, lăcătușerie.

Gama de produse cuprinde: schimbătoare de căldură, conform specificațiilor tehnice; echipamente sub presiune: separatoare, vase de depozitare și transport; coloane de rafinare; structuri metalice aferente instalațiilor executate; rezervoare și conducte.

Lucrări executate: curățire și degresare instalații reparate; polizare interior-exterior la piese și subansamble închise; transportul semifabricatelor în vederea prelucrării; executat guri tehnologice și de vizitare; craituire arc-aer, polizări abrazive, șlefuiri; ajustarea și potrivirea elementelor în vederea asamblării; îndreptări și profilări manuale a pieselor metalice cu: ciocane, clești, prese, etc; debavurarea și ajustarea sudurilor; pregătirea suprafețelor în vederea aplicării protecției anticorozive: polizare, metalizare, chituire, șlefuire; întreținerea echipamentului de lucru și protecție; probe de presiune și etanșare.

Sarcini de lucru maistru mecanic întreținere și reparații:

Pentru repararea utilajelor și a instalațiilor se executa demontarea lor din cadrul instalațiilor tehnologice, după care erau transportate în cadrul atelierului specializat. Prin specificul instalațiilor din petro-chimie, majoritatea instalațiilor și a utilajelor sunt reparate pe loc, în perioadele planificate pentru revizii și reparații.

Sarcini de lucru: efectuarea corectă a măsurătorilor pentru încadrarea în toleranțele admise; cunoașterea și citirea corectă a desenelor de ansamblu și de execuție pentru componentele mecanice; detectarea defectelor rulmenților și a cauzelor ce le-au generat; cunoașterea regulilor de depozitare, manipulare corectă a rulmenților precum și a operațiilor de montare, demontare și întreținere; cunoașterea rolului ungerii și a tipurilor de vaselină pentru rulmenți; executarea corectă a alinierii utilajelor dinamice; executarea măsurătorilor de vibrații și interpretarea rezultatului lor; cunoașterea operațiilor la executarea RT, RC 1, RC2, RK și reungere; cunoașterea noțiunilor despre formele de protecție antiexplozivă ale motoarelor electrice și a claselor de temperatură; cunoașterea noțiunilor despre lagăre de alunecare, respectiv gresarea, repararea și întreținerea acestora; cunoașterea noțiunilor de dezechilibru mecanic și efectul vibrațiilor în funcționarea unui motor electric; participa nemijlocit la recepționarea lucrărilor executate; identifica produsele/serviciile neconforme și informa șeful formației de existența acestora; identifica neconformități ale sistemului calității și iniția raportul de acțiuni corective și preventive; îndeplinea acțiunile corective/preventive stabilite de șeful de formație la termenul stabilit; asigura manipularea, depozitarea, conservarea, ambalarea și livrarea produselor în conformitate cu condițiile specificate.

Condiții deosebite de munca în care reclamantul și-a desfășurat activitatea: manipulare și lucrul cu produse toxice și periculoase: produse chimice petroliere, etc; domeniu larg de temperaturi și presiuni extreme; procese tehnologice cu risc de explozii și foc; stare permanentă de stres; zgomot și vibrații.

Factori de risc: lovire, strivire la manevrarea materialelor; arsuri provocate la contactul cu părțile fierbinți ale instalațiilor; inhalare vapori de produse chimice și petrochimice: carburanți cu sulf și fără sulf, solvenți organici, amoniac, clor, hidrogen sulfurat, etc; intoxicare cu substanțe cancerigene: benzen, etilbenzen, stiren, etc; electrocutări; pericol de explozie datorită gazelor petroliere lichefiate.

Noxe: gaze toxice rezultate în urma proceselor tehnologice: S02, S03, amoniac, pulberi abrazive de natură metalică și minerală; vapori de benzină și produse petrochimice; aer puternic poluat: produse petroliere, metanol, hidrogen sulfurat, amoniac, benzen (cancerigen), etc.

Locurile de munca au fost reglementate prin Decretul 400/1981 emis pentru societățile cu activitate continua, respectiv societăți „care au instalații, utilaje și mașini cu grad ridicat de pericol în exploatare", salariații beneficiind pe toată durata de sporuri salariale pentru muncă grea și pericol.

Reclamantul și-a desfășurat activitatea în condiții grele de muncă, condiții periculoase și în mediu puternic poluat, document întocmit de Centrul de Protecție și igienă a muncii al MICh-ANEXA 4 la Buletinul de determinare prin expertizare nr. 4242/06.07.90.

Față de actele și documentele puse la dispoziție de societatea pârâtă, de mențiunile din carnetul de muncă privind funcția reclamantului și de reglementările legislației aplicabile în acest sens, opinia expertului este că reclamantul, pentru activitatea desfășurată, este îndreptățit a beneficia de grupa I de muncă, în procent de 100% din timpul de lucru, conform Ordinului nr.50/1990, republicat, pentru perioada înscrisă în concluziile raportului de expertiză.

Ordinul nr. 50/1990 reglementează faptul că, pentru perioada din 18.03. 1969 și până la 31.12.1989, încadrarea în grupele I și, respectiv a - II - a de muncă nu este condiționată de existența buletinelor de determinare a noxelor, la art.3 prevăzându-se că beneficiază de încadrarea în grupele I și a – II - a, fără limitarea numărului personalului care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr.1 și 2.

Prin urmare, luând în considerare și concluziile expertului, tribunalul a admis acțiunea precizată și a constatat că reclamantul este îndreptățit să primească grupa I de muncă pentru activitățile desfășurate în cadrul unității pârâte, în procentul și perioada specificată în concluziile raportului de expertiză B. V..

De asemenea, instanța a obligat pârâta să elibereze reclamantului adeverință din care să rezulte perioada, grupa de muncă și procentul în care acesta și-a desfășurat activitatea în grupă superioară de muncă și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel . SA prin Administrator Special T. C. și prin Administrator Judiciar INSOLV SPRL, arătând că soluția dispusa de instanța de fond a fost netemeinica si nelegala, în speță fiind incidente dispozițiile art. 480 alin 2 NCPC. Apreciază apelanta că instanța de fond nu a dat o interpretare unitara a dispozițiilor legale în materie, neținând cont si de dispozițiile Ordinului 50/1990 care prevăd în mod expres că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I si a II-a de muncă se face de către conducerea unităților cu sindicatele din unități, ținându-se seama de condițiile de munca concrete în care îsi desfășoară activitatea persoanele respective, cu îndeplinirea anumitor condiții si anume: avizele date de Ministerul Sănătății, Comisia Naționala pentru Protecția Muncii.

Prin întâmpinarea depusa la dosarul cauzei a solicitat respingerea ca neîntemeiata a cererii reclamantului, motivat de faptul ca funcția deținuta de acesta nu îndeplinește condițiile prevăzute de norma juridica speciala pentru a putea fi încadrata în grupa I de munca, activitatea acestuia nefiind desfășurata în condiții toxice. Reclamantul din prezenta cauza, conform fisei postului si atribuțiilor de serviciu ce ii reveneau, a fost încadrat în grupa a II-a de munca, activitățile desfășurate de acesta nefiind nominalizate în documentele societații pentru încadrare in grupa I de munca deoarece nu se regăsesc prin specificul lor in anexa 1 a Ordinului 50/1990.

Instanța, pe baza înscrisurilor depuse, precum si a raportului de expertiza întocmit la dosarul cauzei, a admis acțiunea reclamantului, constatând ca acesta beneficiază de încadrarea in grupa I de munca, in procent de 100%, pentru perioadele 01.08._73 si 04.12._82.

Ordinul nr. 50/1990, prin cele doua anexe, stabilește în mod expres si limitativ

locurile de munca ce pot fi încadrate in grupa I, respectiv grupa a II-a de munca.

Astfel, conform acestui ordin, locurile de munca ale reclamantului au fost încadrate în grupa a II a, potrivit pct. 48 al Anexei II. Ulterior, prin adoptarea HG 559/1990 sunt precizate in Anexa locurile de munca, activitățile si categoriile profesionale din unitățile subordonate Ministerului Industriei Chimice si Petrochimice.

Mai arată că, încadrarea în grupe de munca, trecerea de la o grupa la alta si

scoaterea lor dintr-o anumita grupa precum si nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa de munca au caracterul unor acte de organizare interna a societarii, putând fi făcute numai după procedura instituita de lege, respectiv Ordinul 50/1990, HG 559/1990-aplicabile în perioadele la care se raportează acțiunea reclamantului. Pct. 5 din Ordinul 50/1990 prevede expres ca existenta condițiilor deosebite la locurile de munca cu noxe trebuie sa rezulte din determinarea noxelor de către organele, Ministerului Sănătății sau laboratoarele proprii de specialitate ale unitarilor. Aceste determinări trebuie sa fie confirmate de către inspectorii teritoriali pentru protecția muncii, care, la data efectuării analizei, constata ca s-au aplicat toate masurile posibile de nominalizare a condițiilor si ca toate instalările de protecție a muncii funcționau normal. F. de aceste acte normative apreciază ca instanțele judecătorești nu au competenta de a efectua nominalizări ale salariaților, aceste nominalizări fiind făcute conform actelor normative in materie.

Mai arată că, încadrarea reclamantului în grupa I de munca, putea fi solicitata, numai in cazul in care activitatea de lăcătuș, pe care dansul a desfășurat-o in secțiile societații, făcea obiectul prevederilor legislative pentru munca in condiții specifice grupei I. Or, niciunul dintre locurile de munca din cadrul societății subscrise nu a fost încadrat in grupa I de munca, ci in grupa a II-a de munca, conform Ordinului 50/1990, Anexa II, pct.48.

A recunoaște tuturor salariaților din cadrul unitații subscrise grupa I de munca, indiferent de locul de munca si funcția deținuta, înseamnă, implicit, a-i discrimina pe acei angajați care au lucrat efectiv în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă, conform actelor normative, care si-au desfășurat activitatea in condiții mult mai grele comparativ cu ceilalți angajați.

F. de aceste motive, se solicită admiterea apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 1128 pronunțata de către Tribunalul Prahova, schimbarea în tot a soluției apelate în sensul respingerii ca nefondate a cererii de chemare in judecata.

La termenul de judecată din data de 26 octombrie 2015, în temeiul 248 alin.1 Cod pr.civilă raportat la art. 215 Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 185 alin.1 teza finală Cod pr.civilă și art. 482 Cod pr.civilă, intimatul a invocat excepția nulității apelului pentru nedeclarare în termenul legal

Examinând excepția invocată în raport de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:

Potrivit art.215 din Legea dialogului social nr.62/2011, termenul de apel în materia conflictelor individuale de muncă, cum este și litigiul de față, este de 10 zile de la data comunicării hotărârii instanței de fond, termen indicat, de altfel, și în dispozitivul sentinței atacate.

În speță, potrivit dovezii de comunicare aflată la fila 90 dosar fond, sentința a fost comunicată . prin lichidator . la data de 03.06.2015, iar apelul a fost declarat, conform vizei de înregistrare aflată la fila 5 dosar, la data de 17.06.2015, în condițiile în care ultima zi a termenului de apel era 15.06.2015.

Conform art. 185 din C.pr.civ. când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Potrivit art. 248 din codul de procedură civilă instanța are a se pronunța cu precădere asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte cercetarea pe fond a cauzei, astfel că, în baza disp. art. 480 C.pr.civ. urmează să admită excepția nulității pentru nedeclararea în termen, invocată de intimatul-reclamant și să constate nulitatea apelului pentru nedeclararea în termenul prevăzut de lege.

În baza disp. art. 453 C.pr.civ. Curtea va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată de către intimatul – reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția nulității apelului pentru nedeclararea în termen, invocată de intimatul-reclamant.

Constată nulitatea apelului, declarat de pârâta . SA prin Administrator Special T. C. și prin Administrator Judiciar INSOLV SPRL, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1128/29.04.2015, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul N. G., domiciliat în Ploiești, .. 179, ., ., județul Prahova, pentru nedeclararea în termenul prevăzut de lege

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată de către intimatul-reclamant.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 26 octombrie 2015.

Președinte, Judecător,

C. P. B. E. S. L.

Grefier,

M. F.

Red. SEL/Tehnored.MF

4ex./25.11.2015

d.f._ Tribunalul Prahova.

j.f. C. A. M.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Decizia nr. 1602/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI