Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 24/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 24/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 24/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 24
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2015
Președinte - V.-I. S.
Judecător - A.-C. B.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul M. Ș., domiciliat în M., ., nr. 87, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1714/9 iulie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în M., .. 187, județul Prahova.
Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit apelantul-reclamantul M. Ș. și intimata-pârâtă ..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că judecata apelului a fost suspendată la data de 27.11.2014, pentru lipsa nejustificată a părților, conform art. 411 alin. 1 pct. 2 teza I din noul Cod de procedură civilă. Totodată, se menționează că apelantul-reclamant M. Ș. a depus la dosar, prin registratura instanței, cererea înregistrată sub nr._/28.11.2014, prin care a solicitat atât repunerea cauzei pe rol, cât și judecata în lipsă.
Curtea, în temeiul art. 415 pct. 1 din noul Cod de procedură civilă, dispune repunerea pe rol a cauzei, urmare cererii formulate în acest sens de către apelantul-reclamant M. Ș., înregistrată sub nr._/28.11.2014.
Curtea, constatând că în cuprinsul cererii de repunere pe rol s-a solicitat în mod expres de către apelantul-reclamant judecata în lipsă, dând eficiență dispozițiilor legale reglementate de art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a din noul Cod de procedură civilă, act normativ incident speței în raport de data inițierii litigiului, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului, iar după deliberare decide următoarea soluție:
CURTEA,
Deliberând, conform dispozițiilor art. 395 din noul Cod de procedură civilă, asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub număr de dosar_, reclamantul M. Ș. a chemat-o în judecată pe pârâta . ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtei la plata sumelor de bani reprezentând drepturi salariale, stabilite prin art. 3 din Decizia nr. 37/28.02.2011; actualizarea sumelor cu indicele de inflație și aplicarea dobânzii legale, începând cu data de 31.12.2011; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost salariatul pârâtei . și prin Decizia nr. 37/28.02.2011 pârâta a dispus încetarea contractului său de muncă, în temeiul dispozițiilor art. 55 lit. c, ale art. 65 alin. 1 și ale art. 68 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, coroborat cu art. 55 din Contractul Colectiv de Muncă.
Prin aceeași decizie s-a dispus acordarea unui număr de trei salarii de bază, potrivit dispozițiilor art. 57 alin. 2 din Contractul Colectiv de Muncă, urmând ca plata să fie efectuată cel mai târziu la data de 31 decembrie 2011, însă până la data depunerii acțiunii sumele datorate nu au fost achitate.
Cu privire la actualizarea sumelor cu indicele de inflație și aplicarea dobânzii legale, reclamantul a învederat că practica și doctrina au permis cumulul de dobânzi legale cu despăgubirile, întrucât există două daune distincte, având cauze diferite: una are ca temei juridic art. 1088 alin. 1 cod civil (1864), cealaltă art. 998 Cod civil (1864).
Totodată, a arătat reclamantul, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 72/05.03.2002, a statuat că actualizarea în raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
In drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiilor art. 268 alin. 1 lit. c, ale art. 269 Codul muncii; ale art. 270 raportat la art. 266 Codul muncii; ale art. 57 din Contractul colectiv de muncă 2011-2013; ale art. 6 Cod civil; ale art. 3, 4 și 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011; ale art. 998 și art. 1088 alin. 1 Cod civil (1864); ale art. 434 Cod procedură civilă.
Pârâta . a formulat întâmpinare, conform dispozițiilor art. 205 din noul Cod de procedură civilă, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamantul a fost angajatul său până la data de 31.03.2011, când a fost disponibilizat ca urmare a efectuării unei concedieri colective, determinate de situația economico-financiară dificilă pe care o traversa societatea.
La data emiterii deciziilor de încetare a contractelor individuale de munca ca urmare a procedurii de concediere, în cursul anului 2011, a arătat pârâta, societatea nu dispunea de resursele financiare necesare acordării de compensații și nu avea perspective favorabile referitoare la realizarea veniturilor prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pentru anul 2011, motiv pentru care a prevăzut la art. 3 din deciziile de concediere, posibilitatea acordării compensației prevăzute de art. 57 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă până la data de 31.12.2011, în situația realizării veniturilor prevăzute în bugetul de venituri si cheltuieli aprobat pentru anul 2011.
In consecință, obligația de plată a compensațiilor a fost asumată de către S.C. M. S.A. M. sub condiția suspensivă a realizării veniturilor prevăzute în buget, obligație care nu se perfectează decât după îndeplinirea evenimentului viitor potrivit art. 1017 Cod civil din 1864 (aplicabil raporturilor juridice deduse judecății în prezenta cauză). În situația în care veniturile prevăzute în bugetul aprobat pentru anul 2011 nu au fost realizate, obligația de acordare a compensațiilor prevăzute în art. 3 din deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă nu s-a născut, a învederat pârâta.
A precizat pârâta că din situațiile financiare ale S.C. M. S.A. M. la data de 31.12.2011, depuse la ANAF în data de 2.04.2012, respectiv din bilanțul societății rezultă că a înregistrat venituri în sumă totală de_.964 lei, cu 5.330.036 lei mai puțin decât veniturile prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli.
În luna februarie 2014, S.C. M. S.A. M. a disponibilizat 30 de salariați, în prezent rămânând un număr de 22 de salariați.
În această situație, a învederat pârâta, obligarea la plata salariilor compensatorii pentru un număr de 6 salariați este de natură să atragă incapacitatea de plată a societății, care a efectuat recent o disponibilizare, datorită faptului că nu mai există comenzi care să genereze veniturile necesare plății personalului angajat.
A concluzionat pârâta că, în acest context, condițiile pentru acordarea salariilor compensatorii prevăzute de art. 57 din Contractul Colectiv de Muncă nu sunt îndeplinite, situație în care se impune respingerea acțiunii.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Părțile au depus la dosar concluzii scrise.
La data de 9 iulie 2014, Tribunalul Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 1714, prin care a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamantul a fost angajatul S.C. M. S.A. M. până la data de 31.03.2011, când a fost disponibilizat, prin Decizia nr. 37/28.02.2011, în temeiul dispozițiilor art. 55 lit. c, art. 65 alin. 1 și art. 68 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, coroborat cu art. 55 din Contractul colectiv de muncă, ca urmare a efectuării unei concedieri colective determinate de situația economico-financiară dificilă pe care o traversa societatea.
Prin aceeași decizie s-a dispus acordarea unui număr de trei salarii de bază, potrivit prevederilor art. 57 alin. 2 din Contractul Colectiv de Muncă, urmând ca plata să fie efectuată, cel mai târziu, la data de 31 decembrie 2011
Tribunalul a mai reținut că în conformitate cu prevederile art. 57 alin. 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Societate: „Salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor, în cadrul concedierilor colective efectuate de S.C. M. S.A. M., beneficiază de o compensație în funcție de vechimea neîntreruptă in cadrul societății, după cum urmează: a) până la 15 ani inclusiv - un salariu de bază; b) între 15 ani și 25 de ani inclusiv - două salarii de bază; c) peste 25 de ani - trei salarii de bază.”
Potrivit art. 57 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă: „Drepturile prevăzute la alin. 1 și 2 se acordă în funcție de fondul de salarii aprobat prin bugetul de venituri prevăzute prin buget. Se va lua în calcul ultimul salariu de bază ai salariatului.”
La data emiterii deciziilor de încetare a contractelor individuale de muncă, societatea nu dispunea de resursele financiare necesare acordării de compensații și nu avea perspective favorabile referitoare la realizarea veniturilor prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pentru anul 2011, prin urmare a prevăzut la art.3 din deciziile de concediere posibilitatea acordării compensației prevăzute de art.57 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă până la data de 31.12.2011, în situația realizării veniturilor prevăzute în bugetul de venituri si cheltuieli aprobat pentru anul 2011, a arătat prima instanță.
Prin urmare, a stabilit tribunalul, societatea și-a asumat obligația de plată a compensațiilor sub condiția realizării veniturilor prevăzute în bugetul de venituri si cheltuieli aprobat pentru anul 2011, existenta dreptului la compensațiile financiare prevăzute la art. 3 din decizie fiind condiționată de îndeplinirea condiției suspensive.
Prin Hotărârea A.G.A. nr. 2 din data de 26.04.2011 a fost aprobat Bugetul de venituri șl cheltuieli al S.C. M. S.A. M., în care au fost prevăzute venituri totale în sumă de 16._ lei.
Din situațiile financiare ale S.C. M. S.A. M. la data de 31.12.2011, depuse la ANAF în data de 24.04.2012, respectiv din bilanț, tribunalul a reținut că societatea a înregistrat venituri în sumă totală de_.964 lei, cu 5.330.036 lei mai puțin decât veniturile prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli.
Întrucât obligația de plată a compensațiilor a fost asumată de către S.C. M. S.A. M. sub condiția suspensivă a realizării veniturilor prevăzute în buget și cum veniturile prevăzute în Bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pentru anul 2011 nu au fost realizate, obligația de acordare a compensațiilor prevăzute în art. 3 din deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă nu s-a născut.
În consecință, a stabilit tribunalul, nu pot fi acordate nici dobânzi legale în condițiile în care obligația de plată principală nu s-a născut, considerente pentru care, tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Împotriva sentinței a declarat apel, în termenul legal reglementat de dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011, reclamantul M. Ș., criticând-o ca neîntemeiată și nelegală.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a învederat că în bugetul de venituri și cheltuieli al societății pe anul 2011 au fost prevăzute cheltuieli de personal în cuantum de 3903.000 lei, din care 350.000 lei, reprezentând compensații pentru concedieri.
Veniturile totale obținute de societate în anul 2011, a arătat apelantul, au fost de 11.050.964 lei, demonstrând astfel contrariul celor reținute de tribunal, care a stabilit că societatea nu ar fi realizat venituri.
Apelantul a învederat că în dosarul nr._, instanța de apel a reținut că „deși veniturile prevăzute în buget sunt sub nivelul estimat de societate, acest argument nu poate conduce la respingerea pretențiilor subsemnatului, deoarece s-ar crea premiza condiționării drepturilor la salarii compensatorii de o condiție potestativă din partea unității”.
Astfel, a apreciat apelantul, s-ar naște un dezechilibru între vocația dreptului la despăgubiri bănești cuvenite în momentul disponibilizării și posibilitatea efectivă de a beneficia de acest drept, ori în cuprinsul contractului colectiv de muncă s-a avut în vedere tocmai beneficiul salariaților disponibilizați, condiționarea acestui beneficiu neputând fi legată de realizarea veniturilor prevăzute în buget, întrucât, dacă societatea nu ar fi întâmpinat scăderi economice, nu s-ar fi justificat conducerea colectivă a salariaților.
S-a solicitat admiterea apelului, „casarea sentinței” și admiterea acțiunii formulată.
În drept apelul a fost întemeiat pe dispozițiilor art. 470 din noul Cod de procedură civilă.
Intimata . a formulat întâmpinare, conform dispozițiilor art. 471 alin. 5 din noul Cod de procedură civilă, solicitând respingerea apelului ca nefundat.
Intimata a susținut, în esență, că instanța de fond a reținut corect că obligația de plată a compensațiilor a fost asumată sub condiția realizării veniturilor prevăzute în bugetul pentru anul 2011, că au fost analizate toate susținerile părților, instanța dispunând în mod întemeiat respingerea acțiunii pentru neîndeplinirea condițiilor pentru acordarea salariilor compensatorii prevăzute de art. 57 CCM.
A mai învederat societatea intimată că decizia pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Ploiești nu are putere de lucru judecat în prezenta cauză, fiind o decizie de speță, arătând sub acest aspect, că prin decizia nr. 725/19 iunie 2014, Curtea de Apel Ploiești a considerat, într-o speță similară, că „nu se poate susține că prin condiționarea acordării de compensații de obținerea de venituri, fapt pentru care societatea ia naștere și ființează, pârâta a urmărit asumarea unei obligații sub condiție pur potestativă, întrucât chiar scopul ființării unei persoane juridice de drept privat, așa cum este și intimata-pârâtă, este desfășurarea de activitate în scopul obținerii de venituri”.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, în raport de dispozițiile art. 477 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea apreciază ca nefondat apelul declarat pentru considerentele ce vor fi înfățișate în cuprinsul prezentei motivări a deciziei:
Susținerile apelantului sunt infirmate de conținutul clauzei inserată la pct. 3 din decizia de concediere, care prevede expres că salariile compensatorii (solicitate de apelant în prezentul litigiu) se vor acorda „în funcție de fondul de salarii prevăzut în Bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pentru anul 2011 al ., cu condiția realizării veniturilor prevăzute în Bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pentru anul 2011.
În situația realizării veniturilor prevăzute în Bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pentru anul 2011 al ., plata acestei compensații se va efectua până cel târziu la data de 31 decembrie 2011” (fila 8 dosar fond).
Procedând la o analiză a dispozițiilor expuse în precedent, se constată că dreptul la obligarea salariilor compensatorii a fost constituit ca un drept afectat de modalități, existența sa depinzând de o împrejurare viitoare - realizarea veniturilor prevăzute în buget pe anul 2011 al societății intimate.
Ca atare, condiția suspensivă stipulată afectează însăși nașterea dreptului la obținerea salariilor compensatorii, neîndeplinirea sa determinând imposibilitatea societății legală pentru creditor (în speță, apelantul-reclamant) de a solicita executarea obligației (art. 1400 din noul Cod civil).
În speța pendinte, conform Hotărârii A.G.A. nr. 2 din data de 26 aprilie 2011, prin care a fost aprobat Bugetul de venituri și cheltuieli al societății angajatoare, au fost prevăzute venituri totale în sumă de 16.381.000 lei (fila 55 dosar fond), iar conform bilanțului depus de societatea intimată, confirmat de situațiile financiare depuse de societate la ANAF în data de 24 februarie 2012, intimata a înregistrat în anul 2011 venituri în sumă totală de 11.050.964 lei, mai mici cu 5.330.036 lei decât cele prevăzute în bugetul aprobat prin Hotărârea A.G.A. nr. 2/26 aprilie 2011.
Susținerea apelantului-reclamant că judecătorul fondului ar fi reținut în mod greșit, față de actele dosarului, că societatea intimată nu ar fi realizat venituri, nu poate fi validată de către Curte, întrucât condiția care afectează dreptul apelantului la plata de salarii compensatorii stipula expres că nașterea dreptului era afectată de obținerea veniturilor prevăzute de bugetul pe anul 2011 al societății, ori, deși societatea a obținut venituri, acestea nu prezintă relevanță sub aspectul îndeplinirii condiției, atât timp cât nu sunt în cuantumul stipulat în buget.
Termenii folosiți în cuprinsul clauzei prevăzută de art. 3 din decizia de concediere sunt clari și conciși și atât timp cât această decizie este necontestată, ea reprezintă un act juridic care își produce efectele conform dispozițiilor pe care le cuprinde, neexistând prin urmare, niciun motiv legal pentru a se putea discuta, astfel cum s-a susținut în motivele de apel, de existența unei neconcordanțe între dispozițiile deciziei de concediere, cu referire concretă la art. 3 și cele stipulate, sub aspectul acordării drepturilor salariale compensatorii, în CCM.
Referitor la invocarea de către apelant a dosarului nr._ al Curții de Apel Ploiești, Curtea notează că în speță, acest aspect este lipsit de relevanță, atât timp cât sistemul de drept român nu recunoaște precedentul juridic, iar în prezenta cauză, conform analizei expusă de către judecătorul fondului și validată de către Curte în prezenta cale de atac, nu se poate susține că prin condiționarea acordării compensațiilor de obținere a veniturilor stabilite în buget, intimata ar fi intenționat asumarea unei obligații sub condiție pur potestivă, care ar presupune, conform art. 1403 din noul Cod de procedură civilă, în fapt, lipsa intenției de a se obliga.
În considerarea acestor argumente de fapt și de drept, Curtea va proceda, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, la respingerea apelului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul M. Ș., domiciliat în M., ., nr. 87, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1714/9 iulie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în M., .. 187, județul Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 ianuarie 2015.
Președinte, Judecător,
V.-I. S. A.-C. B.
Grefier,
C. C.
Red. ACB
Tehnored. DV
4 ex./26.01.2015
d.f._ – Tribunalul Prahova
j.f. M. N.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 176/2015. Curtea de Apel... | Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 106/2015.... → |
|---|
