Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2186/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2186/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 2186/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA nr. 2186
Ședința publică din data de 15 decembrie 2015
Președinte – V. G.
Judecător - E.-S. L.
Grefier - A. F.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanții S. L. Învățământ Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr.62, județ Dâmbovița și C. A., M. F. E., Z. M., D. M., I. E., G. Ș., P. V., R. E. și L. M., toți cu domiciliul ales la SCA S. și Asociații – Târgoviște, ., nr.7A, ., împotriva sentinței civile nr.950 din 22.06.2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-pârâți UAT . și Școala G. P., județ Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata-pârâtă Școala G. P. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, aceeași cerere formulând-o și reclamanții prin motivele de apel.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și după deliberare a pronunțat următoarea decizie.
C u r t e a
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._, reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, în numele și pentru membrii de sindicat din tabelul anexă, a solicitat în contradictoriu cu pârâții U. Administrativ Teritorială . G. P. obligarea pârâtei unitate școlară la calcularea și plata, iar pârâtei unitatea administrativ teritorială la alocarea drepturilor salariale cuvenite dar neacordate, reprezentând diferența de salariu rezultată ca urmare a includerii premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele inflației la data plătii efective, către membrii de sindicat, personal didactic, didactic auxiliar/nedidactic, semnatari ai tabelului anexat cererii de chemare în judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că ÎCCJ, prin decizia nr. 21/18.11.2013 în soluționarea unui recurs în interesul legii în dosarul nr.16/2013 a statuat că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind în concret numai modalitatea de acordare și anume eșalonat și succesiv în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/ soldei/indemnizației de bază.
S-a mai arătat că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art.25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011, că în acest sens, aceeași instanță a stipulat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/ solda/ indemnizația de bază este acordată și în continuare, iar Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzuta de art. 23 din Legea-cadru nr. 330/2009 și că o asemenea hotărâre, dată în cadrul unui recurs în interesul legii, are un efect limitat, acela de a determina o jurisprudență unitară cu privire la acele probleme de drept substanțial sau procedural care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești. Tocmai de aceea și jurisprudența a recunoscut caracterul de obligativitate al deciziilor pronunțate în interesul legii. Dezlegările date de ÎCCJ asupra problemelor de drept au caracter obligatoriu. Această obligativitate se raportează la toate instanțele ce ar fi chemate în viitor să soluționeze o cauză în care se ridică aceiași problemă de drept.
Interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a îndreptăți la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât ÎCCJ, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale personalului didactic și didactic auxiliar. Mai mult decât atât, în dispozitivul deciziei nr. 21/2013 nu se prevede imposibilitatea acordării acestui drept salariat, ci se stabilește că în interpretarea și aplicarea disp. art.8 din Legea nr. 285/2010, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
S-a mai arătat că dispozițiile menționate au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial Nr. 877 din 28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011.
Dreptul de a beneficia de acest premiu este un drept câștigat, atâta vreme cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității. Prin intermediul dispozițiilor art. 1 din Codul civil legiuitorul consacră, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 13 alin. 2 din Constituție principiul neretroactivității legilor. Așadar, potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit. D. consecință, ori de cate ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. De aceea, în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp, trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor. Norma retroactivității, înscrisă în art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.
Or, în cazul reclamantului, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui întrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat „Tratatele internaționale privind drepturile omului", dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Așadar, dacă instanțele de judecata constata ca legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urma, sunt obligate să ignore aceste prevederi și sa facă aplicarea celor din reglementarea internațional mai favorabilă. Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
Lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea noastră de acest bun, în sensul celei de-a doua faze a primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1, astfel că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor menționate, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea salariu-premiul anual - și nici majorarea salarială, iar prin decizia 21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.
De asemenea, reclamantul a invocat și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C - 310/10 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău, Secția Civilă - România - în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO LI80 din 19.7.200 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului i2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței muncă.
Pârâta Școala G. P. a formulat întâmpinare, solicitând admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, precizând că membrii de sindicat în numele cărora a fost formulată acțiunea nu au primit drepturile salariale reprezentând al 13-lea salariu și că decizia nr. 21/18.11.2013 a ÎCCJ nu se aplică în cauză, întrucât prin aceasta s-a statuat doar cu privire la premiul anual aferent anului 2010, stabilind că acesta a fost inclus în majorările salariale acordate în anul 2011.
La termenul de judecată din 4 mai 2015 reclamantul a depus la dosar o cerere modificatoare prin care a solicitat acordarea diferențelor salariale începând cu data de 1.01.2012 până la zi, reactualizat cu indicele de inflație și lărgirea cadrului procesual, în sensul că a solicitat ca alături de sindicat, în cauză să fie conceptați ca reclamanți și numiții C. A., M. F. E., Z. M., D. M., I. E., G. Ș., P. V., R. E., L. M.. Tribunalul a considerat această cerere ca nefiind o modificare propriu zisă a acțiunii ci doar o adăugare la lista deja existentă a altor persoane care solicită aceleași drepturi bănești.
Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 950 din 22 iunie 2015, a respins cererea, astfel cum a fost precizată și modificată.
Tribunalul a reținut că în motivarea deciziei 21/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, conform art.517 alin.4 din Noul Cod de procedură civilă se examinează raportul dintre dispozițiile art.8 din Legea 285/2010 și art.25 din Legea –cadru 330/2009, arătându-se că în privința art.8 din Legea 285/2010 Curtea Constituțională a pronunțat mai multe decizii, cum ar fi 115/2012 și 257/2012 reținând că premiile în bani au natura unor drepturi salariale suplimentare și nu fundamentale, consacrate și garantate de Constituție, legiuitorul fiind în drept să le diferențieze, modifice sau chiar să le suspende și să le anuleze în diferite perioade de timp.
Astfel, Curtea Constituțională a reținut că premiul anual pe 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă și constituie un „bun” în sensul art.1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar majorarea salarială din anul 2011 rezultată în urma includerii premiului anual din 2010 în indemnizația de bază este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul nu a reglementat nici un premiu anual pe 2011.
Tocmai din acest motiv, Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că atâta vreme cât instanța constituțională a hotărât cu forță obligatorie că subzistă dreptul de creanță al angajatului însă nu în forma prevăzută de art.25 din Legea nr.330/2000, ci prin includerea lui în indemnizația de bază, nu se mai poate analiza includerea acestui premiu în majorările salariale prevăzute de art.1 din Legea 285/2010, hotărând că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Prima instanță a constatat că a interpreta în sensul că acest drept salarial se cuvine a fi acordat atât prin majorările salariale de 15% cât și în mod separat printr-o nouă includere în salariu ar reprezenta o eludare a dispozițiilor obligatorii ale Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 21/2013. Este adevărat că în conținutul acesteia există sintagma “nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări“ ceea ce ar putea fi interpretat că poate fi acordat într-o altă formă, astfel cum susțin reclamanții, dar aceasta, în opinia tribunalului, nu înseamnă decât că premiul anual a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011 iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin modul de redactare al dispozitivului a înțeles să sublinieze, odată în plus, că premiul anual a fost deja inclus în majorări, deci de aceea nu se mai acordă.
Prin urmare, statuându-se atât de Curtea Constituțională prin deciziile mai sus menționate, cât și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia 21/2013 că premiul anual pentru 2010 prevăzut de art. 25 din Legea cadru 330/2009 a fost inclus în majorările salariale ulterioare, aceste decizii fiind obligatorii conform legii, nu se mai poate dispune o recalculare a drepturilor salariale de bază prin includerea începând cu 1.01.2011 a sumei corespunzătoare pentru premiul aferent anului 2010, în majorările salariale de 15% pentru anul 2011, cererea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată.
Ceea ce susțin cele două instanțe de înalt grad din România este că dreptul ca atare, în sumă bănească, a fost folosit pentru acordarea procentului de 15% iar prin utilizarea acestor sume bănești nu avea cum să rezulte o mărire efectivă de salariu, ci doar o reîntregire a acestuia cu o parte din sumele cu care salariul fusese diminuat în anul 2010. D. urmare, câtă vreme este dreptul suveran al statului, prin puterea legislativă, de a acorda sau nu bugetarilor anumite premii sau sume suplimentare, este tot dreptul suveran al acestuia de a stabili și forma sub care le acordă.
Pentru toate aceste considerente tribunalul a respins cererea de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost precizată și modificată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții S. L. Învățământ Dâmbovița și C. A., M. F. E., Z. M., D. M., I. E., G. Ș., P. V., R. E. și L. M., susținând că în mod greșit instanța de fond a respins cererea introductivă, reținând, prin raportare la prevederile art.8 din Legea nr.285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, că premiul pentru anul 2010 reglementat de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu poate fi acordat pe cale judecătorească.
De asemenea, instanța de fond a avut în vedere decizia 21/2013 prin care ICCJ a admis recursul în interesul legii privind prima anuală aferentă anului 2010, stabilind că aceasta a fost inclusă în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, nemaiputând fi acordată sub forma vechii reglementări.
Pe de o parte, se solicită a se avea în vedere împrejurarea că textul de lege asupra căruia se înclină prima instanță privește prima anuală aferentă anului 2010, ceea ce nu intră în sfera obiectului speței pendinte. Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâților la calculul, respectiv plata diferențelor salariale reprezentând prima anuală aferentă anilor 2011 - 2014, cu precizarea că perioada pentru care s-au solicitat diferențele salariale este 1.01.2012 până în prezent.
Pe de altă parte, se susține că decizia pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, al cărui efect este binecunoscut și de necontestat, privește modalitatea de acordare a primei anuale aferente anului 2010, nicidecum ICCJ nu statuează cu privire la acordarea/neacordarea, includerea/neincluderea primei anuale aferente anilor 2011 - 2014 sub forma unei componente a salariului de bază al membrilor de sindicat în numele cărora a fost promovat prezentul demers judiciar.
Mai mult, soluția oferită de instanța de fond nu are ca sprijin piesele aflate la dosarul cauzei, în sensul că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei nu reiese că diferențele salariale solicitate, respectiv prima anuală aferentă anilor 2011 - 2014 ar reprezenta o componentă a salariului de bază al membrilor de sindicat în numele cărora a fost promovată acțiunea introductivă.
Chiar și în aceste condiții, analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, se observă că acestea nu pot servi drept suport soluției oferite de către instanța de fond. Cu alte cuvinte, nu există la dosar dovezi ca prima anuală aferentă anilor 2011 - 2014 ar fi fost inclusă în salariul de bază al membrilor de sindicat, personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic.
Din contră, toate argumentele instanței de fond privesc exclusiv și nejustificat, în opinia apelanților, prima anuală aferentă anului 2010, ce nu face obiectul speței pendinte.
Se solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește primul motiv de apel, Curtea constată că instanța de fond a avut în vedere obiectul acțiunii astfel cum a fost formulat de către reclamant și a motivat considerentele pentru care, prin raportare la Decizia nr.21/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, nu se mai impune recalcularea drepturilor salariale de bază.
Nu sunt reale susținerile apelanților în sensul că tribunalul a analizat doar includerea premiului pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, întrucât din considerentele sentinței rezultă că nici în următorii ani, plata potrivit acestor dispoziții, nu mai poate fi efectuată.
Raportarea la prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și la considerentele Deciziei nr. 21/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce priveau prima anuală aferentă anului 2010, este în continuare relevantă și în cauza de față câtă vreme s-a stabilit că aceasta a fost inclusă în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, nemaiputând fi acordată sub forma vechii reglementări și, an de an, legiuitorul a înțeles să păstreze cuantumul salariilor aflate în plată la sfârșitul anului 2011.
Astfel, chiar dacă perioada pentru care se solicită diferențele salariale este din 01.01.2012 până în prezent, iar prin decizia pronunțată în cadrul recursului în interesul legii, s-a stabilit modalitatea de acordare a primei anuale aferente anului 2010, aceste considerente au incidență și în ceea ce privește acordarea/neacordarea, includerea/neincluderea primei anuale aferente anilor 2011 - 2014 sub forma unei componente a salariului de bază al membrilor de sindicat în numele cărora a fost promovat prezentul demers judiciar.
Ori, raportat la aceste considerații, Curtea constată că, instanța de fond a dat o interpretare corectă normelor de drept aplicabile speței, inclusiv prin prisma jurisprudenței CEDO, criticile apelanților vizând modul de soluționare a petitului privitor la premiul anual aferent anilor 2012-2014 fiind nefondate.
Astfel cum corect a reținut instant de fond, Curtea constată că problema litigioasă a premiului anual pe anul 2010 a fost tranșată atât de Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și de Curtea Constituțională, apreciindu-se că acesta a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011.
Dreptul la premiul anual a fost reglementat prin dispozițiile art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, potrivit cărora: (1) pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea. (4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Legea nr. 330/2009 a fost abrogată prin dispozițiile Legii-cadru nr. 284/2010, intrată în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2011 și care prevede expres faptul că drepturile salariale ale personalului ce intră sub incidența acestei legi sunt și rămân exclusiv cele prevăzute de prezenta lege.
La rândul său, Legea nr. 285/2011 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice prevede expres, la art. 8, faptul că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.
Aceste dispoziții legale au fost declarate constituționale de către Curtea Constituțională, iar prin decizia nr. 21/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, s-a statuat că premiul pentru anul 2010 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, nemaiputând fi acordate în forma supusă vechii reglementări.
Curtea reține și faptul că, potrivit dispozițiilor art. 9 alin.2 din Legea nr. 285/2011, în anul 2011, ordonatorii de credite nu vor acorda premii și prime de vacanță.
Actele normative adoptate ulterior în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, respectiv art. 7 alin.2 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea OUG nr. 80/2011 pentru completarea art. 11 din OUG nr. 37/2008, art.2 din OUG nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, art. 9 din OUG nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014 și art. 8 alin. 2 din OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015 au preluat această interdicție de acordare de premii și prime de vacanță pentru perioada 2011-2015.
Prin urmare, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea, nemaiexistând temei legal pentru acordarea premiului anual în perioada solicitată de reclamanți.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin.1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința instanței de fond.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții S. L. Învățământ Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr.62, județ Dâmbovița și C. A., M. F. E., Z. M., D. M., I. E., G. Ș., P. V., R. E. și L. M., toți cu domiciliul ales la SCA S. și Asociații – Târgoviște, ., nr.7A, ., împotriva sentinței civile nr.950 din 22.06.2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-pârâți UAT . și Școala G. P., județ Dâmbovița.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 15 decembrie 2015.
PreședinteJudecător
V. GheorgheElena-S. L.
Grefier
A. F.
Operator de date cu caracter personal
nr.notificare 3120/2006
VG/FA
6 ex./06.01.2016
d.f. Trib. Dâmbovița nr._
j.f. M. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1485/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
