Despăgubire. Decizia nr. 2200/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2200/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 18-12-2015 în dosarul nr. 2200/2015
ROMÂNIA
C. DE A. PLOIEȘTI
Secția I Civilă
Dosar Nr._
DECIZIA Nr. 2200
Ședința publică din data de 18 decembrie 2015
Președinte - V. S.
Judecător - A.-M. R.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanții A. S., D. M., D. L., P. Steluța, I. M., F. R., A. D., C. R., I. C., A. A. G., B. N., G. M., L. E., S. F., G. (fostă I.) A., M. (fostă C.) L., S. R., M. M., B. R., O. D., M. C., Brincoveanu C., I. C., Cirmaceanu A., I. (fostă M.) G., G. N., L. S., B. I., C. I., M. M., D. E., B. G., C. L., S. E., R. T., toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la T. București, cu sediul în București, ., camera 445, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 1103 din 6 iulie 2015 pronunțată de T. Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtele C. de A. București, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 5, sector 4, T. București, cu sediul în București, ., sector 3, M. Justiției, cu sediul în București, ., sector 5.
Prezența și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 8 decembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea pentru data de 15 decembrie 2015, când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, când, în urma deliberării, a dat următoarea decizie:
C u r t e a,
Asupra apelului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată la T. Dâmbovița sub nr._ reclamanții D. M., D. L., P. Steluța, I. M., F. R., A. D., C. R., I. C., A. A. G., B. N., G. M., L. E., S. F., G. (I.) A., M. (C.) L., S. R., O. D., M. C., Brincoveanu C., I. C., Cirmaceanu A., I.(M.) G., G. N., L. S., B. I., C. I., M. M., D. E., B. G., C. L., A. S., S. E., R. T., M. M., B. R., în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, C. de A. București și T. București, au solicitat obligarea pârâților să acorde fiecăruia dintre reclamanți o despăgubire echivalentă cu contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanță aferente perioadei 2012-2014 în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată/an, în cuantumul prevăzut pentru fiecare an dedus judecății, astfel cum a fost stabilit prin actele normative speciale.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că îndeplinesc funcția de grefier, respectiv personal conex la Tribunalului București, Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, pârâții având calitatea de ordonator de credite si, drept urmare, obligația de a acorda reclamanților toate drepturile de natură salarială ce decurg din lege.
Dreptul la acordarea tichetelor de vacanță (redenumite "vouchere" prin art. III din Legea 94/2014) a fost recunoscut reclamanților prin adoptarea OUG 8/18.02.2009 publicată în MO nr. 110/24.02.2009, potrivit căreia (art. 1) începând de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe " instituțiile din sectorul bugetar (...) acordă în condițiile legii, tichete de vacanță".
În ceea ce privește data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, dat fiind faptul că în cuprinsul său nu este prevăzut un alt termen, aceasta este data publicării in Monitorul Oficial, respectiv, 24.02.2009, astfel cum reiese din aplicarea dispozițiilor art. 11 alin.2 din Legea 24/2000 (în vigoare la data promulgării ordonanței), în conformitate cu care "Ordonanțele de urgență ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sub condiția depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară."
Contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanță a fost stabilit de alin.4 al articolului 1 din ordonanța, sub acest aspect prevăzându-se că „Nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaților sub formă de vouchere de vacanță reprezintă contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal." Dreptul de a beneficia de voucher de vacanță are configurația unui drept salarial prevăzut de o lege specială, conferit în condiții expres reglementate, independent de prestarea vreunei munci și a cărui acordare, sub condiția probării cerințelor legale, este determinată de efectul forței obligatorii a O.U.G. nr. 8/2009 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.94/2014.
În cadrul raportului juridic ce se naște în acest caz, beneficiar este o persoană care are calitatea de salariat, iar cel obligat să acorde voucherul de vacanță este angajatorul salariatului, aceste aspecte rezultând din lectura art.l alin.(2) din OUG nr.8/2009 aprobată cu modificări și completări prin legea nr.94/2014 unde se prevede că „Instituțiile publice [...] acordă, în condițiile legii, vouchere de vacanță".
Prin urmare instanța competentă să soluționeze prezentul litigiu este T. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale. Dispozițiile art. 1 alin.2 din OUG 8/2009 creează in sarcina instituției pârâte obligația de a acorda tichetele/voucherele de vacanță, textul legal fiind clar si nelăsând loc de interpretare contrară.
Astfel, este creată o diferență clară între angajatorii din sectorul privat, care "pot acorda" aceste vouchere, și instituțiile din sectorul bugetar si celelalte categorii de instituții, limitativ prevăzute de alin.2 al art. 1 din O.U.G. 8/2009, care au obligația de a acorda aceste drepturi bănești.
Diferența este data de caracterul normei legale care, la alin. 2, devine imperativă, obligatorie, nelăsând la latitudinea angajatorului posibilitatea acordării acestor drepturi.
Niciun act normativ ulterior OUG 8/2009 nu a abrogat aceste dispoziții legale, iar aplicarea acestora nu a fost amânată/prorogată. Mai mult, intenția legiuitorului de a menține valabilitatea acestor dispoziții legale rezultă din aprobarea OUG 8/2009 prin promulgarea Legii 94/2014.
În conformitate cu dispozițiile art. 160 Codul Muncii, "salariul cuprinde salariul de baza, indemnizațiile, sporurile si alte adaosuri", iar, potrivit dispozițiilor art. 40 alin.2 lit.c " angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de munca aplicabil si din contractele individuale de munca".
Așadar, potrivit dispozițiilor art. 1 alin.2 din O.U.G. 8/2009, coroborate cu dispozițiile art. 160 si 40 alin.2 lit.c Codul Muncii, in sarcina pârâților a existat aceasta obligație încă de la data publicării ordonanței in Monitorul Oficial, obligație pe care insa aceștia nu și-au îndeplinit-o până în prezent.
Consideră reclamanții că pârâții nu se pot apară susținând ca nu au fost alocate fonduri bugetare pentru plata acestor drepturi salariale întrucât acestora le revine obligația de a efectua demersurile necesare în vedere alocării de fonduri. Astfel, potrivit art.l alin.(3) din OUG nr.8/2009 în forma modificată prin Legea nr.94/2014 „(3) Voucherele de vacanță se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unitățile din domeniul bugetar, și în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.” - aceleași dispoziții regăsindu-se și la alin.(3) al art.l din O.U.G. nr.8/2009, cu excepția faptului că, în loc de sintagma „vouchere de vacanță" se utiliza sintagma „tichet de vacanță".
Așa fiind, legea a prevăzut și prevede că obligația efectuării demersurilor legale în asigurarea fondurilor pentru acordarea voucherelor de vacanță (tichetelor de vacanță) incumbă pârâtei.
Prin urmare, susținerea în sensul că fondurile necesare nu au fost prevăzute în proiectul de buget nu constituie motive întemeiate pentru neplata unui drept garantat de legislația în vigoare, deoarece pârâta cunoștea aceste prevederi și avea obligația de a cuprinde în buget sumele necesare.
Altfel spus, lipsa fondurilor ori neprevederea lor în buget în vederea achitării drepturilor salariaților nu poate împiedica plata acestor drepturi legal conferite, întrucât în alcătuirea bugetelor, ordonatorii de credite au obligația de a respecta inclusiv prevederile legislației conexe privind drepturile salariaților, cum este OUG nr.8/2009 aprobată cu modificări prin Legea nr.94/2014.
Aceste aspecte au fost reținute în mod constat în jurisprudență (Deciziile nr.288/2010, nr.1365/2009, nr.1304/2009 ale Curții de A. Timișoara/Secția Litigii de Muncă și Asigurări Sociale; Decizia nr.4598/R/2012 a Curții de A. București, s. a Vll-a civ., conflicte de muncă și asigurări sociale).
S-a apreciat că, din culpa exclusivă a pârâților, oricare ar fi fost cauza, după caz, neprevederea sumelor în bugetul anual, chiar și după rectificările bugetare sau din alte motive, neacordarea tichetelor, respectiv, voucherelor de vacanță in perioada 2012 - 2014 de către pârâți a cauzat reclamanților un prejudiciu material, prejudiciu ce este cert și constă în privarea nejustificată de dreptul salarial prevăzut de lege.
Obligația pârâtei de a acorda tichetele/voucherele de vacanță pentru perioada 2012 - 2014 nu poate fi executată in natură întrucât in conformitate cu art. 2 alin. 4 din OUG 8/2009, tichetele/voucherele de vacanta au o perioada de valabilitate limitata, acestea neputând fi utilizate de beneficiari decât pana la data de 31 decembrie a anului in care au fost emise.
In conformitate cu dispozițiile Codul Civil anterior, "orice obligație de a face (...) se schimba în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului." (art. 1075 C. civ.) Singura excepție de la transformarea obligației de a face într-o obligație de a plăti despăgubiri o constituia situația în care executarea poate fi făcută de creditor pe cheltuiala debitorului: "Nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate asemenea să fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului" (art. 1077 C. civ.).
In noua reglementare prevăzută de Legea nr. 287/2009 privind Noul Cod Civil, temeiul juridic în baza căruia se poate dispune executarea prin echivalent îl constituie dispozițiile art. 1527 potrivit cărora "creditorul poate cere întotdeauna ca debitorul sa fie constrâns sa execute obligația in natura, cu excepția cazului in care o asemenea executare este imposibila. (2) Dreptul la executarea in natura cuprinde, daca este cazul, dreptul la repararea sau înlocuirea bunului, precum si orice alt mijloc pentru a remedia o executare defectuoasa".
Singura posibilitate de executare a obligației, in prezent, o constituie acordarea in bani a c/valorii tichetelor/voucherelor de vacanta, in caz contrar dreptul legal al reclamanților rămânând unul pur teoretic, iar prejudiciul creat prin neacordarea acestor drepturi de natura salariala -neacoperit.
In consecință, având in vedere toate aceste motive, reclamanții au solicitat să se dispună obligarea pârâților să acorde fiecăruia dintre reclamanți o despăgubire echivalentă cu contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanță aferente perioadei 2012-2014 în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată/an, in cuantumul prevăzut pentru fiecare an dedus judecății, astfel cum a fost stabilit prin actele normative speciale.
In drept au fost invocate dispozițiile art.l din OUG nr.8/2009 aprobată prin legea nr.94/2014; art. I pct.2 din legea nr.94/2014; art.l alin.(l) din HG nr.871/2013; art. 40 alin. (2) lit.c) C. muncii; art. 253 C. muncii; art.266 și urm. C.Muncii.
C. de A. București a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată. A arătat că reclamanții nu au vocație la dobândirea tichetelor/voucherelor de vacanță aferentă anilor 2012, 2013, 2014, acest drept fiind înlăturat de legiuitor prin acte normative. Potrivit art.7 alin.2 din Legea nr.283/2011 „In anul 2012 autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță”. În anul 2013 Guvernul a aprobat OUG nr.84/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal bugetare, care la art.1-4 stabilește că în a nul 2013 nu se vor acorda tichete de masă, tichete cadou sau tichete de vacanță angajaților din sectorul bugetar.
De asemenea, pentru anul 2014, prin O.G. nr.29/2013 la alin.(2) se stabilește că nu sunt prevăzute sume pentru acordarea de tichete cadou și tichete de vacanță personalului din cadrul acestora.
Pârâtul T. București, prin întâmpinare, a solicitat a se avea în vedere că, tribunalele și curțile de apel sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat pentru care M. Justiției are calitatea de ordonator principal de credite și care pune la dispoziția instanțelor judecătorești fondurile necesare în vederea desfășurării activității, potrivit prevederilor art.131 alin.(1) din Legea nr. 304/2004.
T. București este lipsit de calitate procesuală pasivă în condițiile în care are calitatea de ordonator terțiar de credite, fiind lipsit de posibilitatea legală de a acorda drepturile bănești solicitate de reclamanți.
S-a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului București, iar dacă se va trece peste această excepție, a solicitat a fi respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
M. Justiției a formulat întâmpinare, solicitând să se rețină că acest minister are exclusiv rolul de a asigura fondurile necesare instanțelor și instituțiilor din subordine, neputând fi obligat direct la plata sumelor solicitate de reclamanți. Virarea efectivă a fondurilor deschise se efectuează direct în conturile instanțelor și instituțiilor din subordine.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, textele de lege în vigoare care reglementează dreptul ce face obiectul prezentului litigiu stabilind în mod clar care sunt condițiile în care se acordă tichetelor/voucherelor de vacanță. De vreme ce nu au fost alocate sume cu această destinație în bugetele pârâtelor, nu puteau fi acordate tichete de vacanță.
S-a mai precizat că, anual, în intervalul 2012-2014, prin dispoziții legale succesive s-a prevăzut în mod expres și imperativ faptul că în bugetele instituțiilor publice nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete de vacanță personalului din cadrul acestora.
Pentru personalul contractual din cadrul acestor instituții, aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute sume cu această destinație.
La termenul de judecată din data de 6.07.2015 instanța, având în vedere precizările înaintate de reclamanți, a disjuns cauza privind personalul conex urmând a se forma un nou dosar, reținând cauza spre judecare doar cu privire la personalul auxiliar. Analizând prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză ansamblul materialului probator administrat, T. Dâmbovița a pronunțat sentința civilă nr. 1103/06.07.2015 prin care a disjuns cererea formulată de reclamantele B. N. și G. M., care sunt încadrate ca personal conex în cadrul Tribunalului București Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, formându-se un dosar separat. A respins excepția lipsei calității procesule pasive a Tribunalului Municipiului și a Ministerului Justiției. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții D. M., D. L., P. Steluța, I. M., F. R., A. D., C. R., I. C., A. A. G., L. E., S. F., G. (fostă I.) A., M. (fostă C.) L., S. R., M. M., B. R., O. D., M. C., Brincoveanu C., I. C., Cirmaceanu A., I.(fostă M.) G., G. N., L. S., B. I., C. I., M. M., D. E., B. G., C. L., A. S., S. E. și R. T.,
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. Justiției și T. București, tribunalul a reținut că, în conformitate cu teoria și practica judiciară și cu dispozițiile art. 36 Cod pr. civilă, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Cum între M. Justiției și T. București, pe de o parte și reclamanți, pe de altă parte există obligații de natura celor prevăzute de Codul muncii, respectiv T. București este angajator al reclamanților iar ministerul este ordonatorul principal de credite, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către acești pârâți.
Cu privire la fondul cauzei tribunalul a reținut că potrivit disp. art. 1 din OUG nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor (tichetelor de vacanță) „(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru recuperarea și întreținerea capacității de muncă a personalului salarial, angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot acorda, în condițiile legii, bonuri de valoare, denumite în continuare tichete de vacanță. (2) Instituțiile din sectorul bugetar definite conform Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, inclusiv cele care se finanțează integral din venituri proprii, regiile autonome, societățile comerciale la care statul este acționar unic sau acționar majoritar, societățile și companiile naționale care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă acordă, în condițiile legii, tichete de vacanță. (3) Tichetele de vacanță se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugete locale, pentru unitățile din domeniul bugetar, și în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori. (4) Nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaților sub forma de tichete de vacanță este contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal. (5) Tichetele de vacanță sunt integral suportate de către angajator, în condițiile art. 3. (6) Angajatorii acordă tichete de vacanță numai în cazul în care în anul fiscal anterior au obținut profit sau venit, după caz. (7) Conținutul minim al pachetului de servicii care se poate achiziționa prin intermediul tichetelor de vacanță va fi stabilit prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului. (8) Prestarea serviciilor achiziționate prin intermediul tichetelor de vacanță se face în unități turistice autorizate de M. Turismului. (9) Angajatul care beneficiază de tichete de vacanță nu mai beneficiază de prima de vacanță în cursul anului fiscal.”
Din examinarea acestor dispoziții legale rezultă că tichetele (voucherele de vacanță) pot fi acordate doar de către angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, ori reclamanții nu se regăsesc în această situație, având un raport de serviciu cu angajatorul său, pe de o parte, iar pe de altă parte nu rezultă că în bugetele pârâților au fost alocate sume cu această destinație, în perioada 2012-2014.
Astfel, potrivit art. 15 alin. 2 din Legea nr. 283/2011, art. 9 din O.U.G. nr. 84/2012 și art. 5 alin. 2 din OG nr. 29/2013, în bugetele pe anii 2012 – 2014 ale instituțiilor publice centrale și locale nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete cadou și tichete de vacanță personalului din cadrul acestora.
T. a mai reținut că prin Decizia nr. 21/18.11.2013 pronunțată în recursul în interesul legii, ÎCCJ a statuat că drepturile salariale suplimentare, cum sunt primele, sporurile sau adaosurile, prevăzute în acte normative, nu constituie drepturi fundamentale consacrate în Constituție, care nu ar mai putea fi modificate sau chiar anulate. Prin urmare, modificarea sau suprimarea, pentru viitor a unui premiu nu afectează dreptul fundamental al salariatului de a primi contraprestație pentru munca depusă, această decizie fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 37/16 ianuarie 2014, iar C. Constituțională a reținut că statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare.
În același context este relevantă și Decizia nr. 207 din 17 februarie 2009, publicată în M.O., Partea I, nr. 149 din 10 martie 2009, în cuprinsul căreia C. a reținut că „legiuitorul este în drept totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice si alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.”
Față de considerentele expuse, având în vedere că legiuitorul este îndrituit să stabilească atât cuantumul drepturilor salariale, mai ales al celor suplimentare, cât și modalitatea de plată a acestora, iar din dispozițiile legale pe care reclamanții și-au întemeiat cererea de chemare în judecată nu rezultă obligația pârâților de a le plăti acestora contravaloarea tichetelor de vacanță, câtă vreme aceștia nu au încheiat un contract individual de muncă în care să fie prevăzut acest drept și în bugetul instituțiilor pârâte nu s-au prevăzut sume cu această destinație, cererea formulată de reclamanți a fost respinsă.
Împotriva sentinței a declarat apel în termen legal reclamanții, solicitând schimbarea în parte a acesteia în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
Declarând apelul de față, reclamanții-apelanți nu au formulat și motive de apel, astfel încât instanța se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță conform art. 476 Cod pr.civilă.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, C. constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Este adevărat că art. 1 alin. 1 din OUG 8/2009 statuează că "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru recuperarea și întreținerea capacității de muncă a personalului salarial, angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot acorda, în condițiile legii, bonuri de valoare, denumite în continuare vouchere de vacanță", în timp ce alin. 2 al aceluiași articol prevede "Instituțiile publice definite conform Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și instituțiile publice locale definite conform Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, inclusiv cele care se finanțează integral din venituri proprii, regiile autonome, societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la care statul este acționar unic sau acționar majoritar, societățile și companiile naționale care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, acordă, în condițiile legii, vouchere de vacanță".
Prin urmare, art. 1 alin. 2 din O.U.G. 8/2009 condiționează acordarea voucherelor de vacanță de către instituțiile publice de respectarea "condițiilor legale" – cu alte cuvinte, pentru acordarea unor astfel de drepturi salariale este necesară alocarea de fonduri cu această destinație.
Or, din acest punct de vedere, art. 15 alin. 2 din OUG 80/2010 – respectivul articol fiind introdus prin Legea nr. 283/2011 -, statuează că "În bugetele pe anul 2012 ale instituțiilor publice centrale și locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou și tichete de vacanță personalului din cadrul acestora", art. 9 din OUG 84/2012stabilește că "Prevederile art. 15, 18, 19 și 20 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013", în timp ce art. 5 alin. 2 din OG 29/2013 menționează "În bugetele pe anul 2014 ale instituțiilor și autorităților publice centrale și locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou și vouchere de vacanță personalului din cadrul acestora".
Ca atare, din moment ce legiuitorul a stabilit în mod clar că, în bugetele pentru anii 2012, 2013 și 2014, instituțiile publice nu vor avea prevăzute sume care să fie destinate acordării voucherelor de vacanță, nu este îndeplinită condiția impusă de art. 1 alin. 2 din OUG 8/2009 pentru acordarea respectivelor drepturi – și anume alocarea fondurilor cu această destinație.
C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat că politica salarială a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, cuantumul drepturilor de natură salarială fiind indisolubil legat de nivelul resurselor bugetului din care acestea se achită, iar statul, prin legislativul său, dispune de o largă latitudine, prin prisma Convenției, de a stabili politica economică și socială a țării (Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții împotriva Marii Britanii).
C. reamintește de asemenea că revine statului să stabilească, de o manieră discreționară, beneficiile care trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Astfel, statul poate introduce, suspenda sau înceta plata anumitor beneficii prin modificări legislative corespunzătoare (Ketchko vs Ucrainei - 8 noiembrie 2005).
În raport de considerentele expuse, se reține că nu există niciun temei legal în baza căruia reclamanții să primească o despăgubire echivalentă cu contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanță, aferente perioadei 2012 – 2014, în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată/an, în cuantumul prevăzut pentru fiecare an dedus judecății, considerente pentru care apelul urmează a fi respins ca nefondat în baza art.480 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții A. S., D. M., D. L., P. Steluța, I. M., F. R., A. D., C. R., I. C., A. A. G., B. N., G. M., L. E., S. F., G. (fostă I.) A., M. (fostă C.) L., S. R., M. M., B. R., O. D., M. C., Brincoveanu C., I. C., Cirmaceanu A., I. (fostă M.) G., G. N., L. S., B. I., C. I., M. M., D. E., B. G., C. L., S. E., R. T., toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la T. București, cu sediul în București, ., camera 445, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 1103 din 6 iulie 2015 pronunțată de T. Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtele C. de A. București, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 5, sector 4, T. București, cu sediul în București, ., sector 3, M. Justiției, cu sediul în București, ., sector 5.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 decembrie 2015.
Președinte, Judecător,
V. S. A.-M. R.
Grefier,
V. M.
red. VS /tehnored. VM
6 ex./18.01.2016
d.f._ T. Dâmbovița
j.f. M. M.
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1658/2015. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 330/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
