Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1635/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că, prin însăși cererea de apel, s-a solicitat de către reclamant judecata în lipsă.

Curtea, constatând că prin cererea de apel reclamantul a solicitat în mod expres judecata în lipsă, dând eficiență dispozițiilor legale reglementate de art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a din noul Cod de procedură civilă, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului, iar după deliberare decide următoarea soluție:

CURTEA,

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ /29.12.2014, reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, în numele și pentru membrii de sindicat semnatari ai tabelului anexat cererii de chemare în judecată, a solicitat în contradictoriu cu pârâții Școala G. Brezoaia și U. A. Teritorială . unitate școlară la calcularea și plata, iar pârâta U. A. Teritorială la alocarea drepturilor salariale cuvenite dar neacordate, reprezentând diferența de salariu rezultată ca urmare a includerii premiului anual în salariul lunar începând cu 01.01.2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele inflației la data plății efective către membrii de sindicat personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic, semnatari ai tabelului anexat la cerere.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 21/18.11.2013 în soluționarea unui recurs în interesul legii în dosarul nr.16.2013 a statuat că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind în concret numai modalitatea de acordare și anume eșalonat și succesiv in cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/ soldei/indemnizației de bază.

A învederat că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011, că în acest sens, aceeași instanță a stipulat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/ solda/ indemnizația de bază este acordată și in continuare, că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzuta de art. 23 din Legea-cadru nr. 330/2009 și că o asemenea hotărâre, dată în cadrul unui recurs în interesul legii, are un efect limitat, acela de a determina o jurisprudență unitară cu privire la acele probleme de drept substanțial sau procedural care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești. Tocmai de aceea și jurisprudența a recunoscut caracterul de obligativitate al deciziilor pronunțate în interesul legii. Dezlegările date de ÎCCJ asupra problemelor de drept au caracter obligatoriu. Această obligativitate se raportează la toate instanțele ce ar fi chemate în viitor să soluționeze o cauză în care se ridică aceiași problemă de drept.

Interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație si Justiție este de natură a îndreptăți la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât ÎCCJ, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale personalului didactic și didactic auxiliar. Mai mult decât atât, în dispozitivul deciziei nr. 21/2013 nu se prevede imposibilitatea acordării acestui drept salariat, ci se stabilește că în interpretarea și aplicarea disp. art.8 din Legea nr. 285/2010, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.

A mai arătat că dispozițiile menționate au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial Nr. 877 din 28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011.

Dreptul reclamanților de a beneficia de acest premiu este un drept câștigat, atâta vreme cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității. Prin intermediul dispozițiilor art. 1 din Codul civil legiuitorul consacră, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 13 alin. 2 din Constituție principiul neretroactivității legilor. Așadar, potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare si după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit. D. consecință, ori de cate ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. De aceea, în determinarea câmpului de aplicare a legilor in timp, trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor. Norma retroactivității, înscrisă in art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.

Ori, în cazul reclamanților, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui întrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.

De asemenea, trebuie observat că potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat „Tratatele internaționale privind drepturile omului", dispozițiile constituționale privind drepturile si libertățile cetățenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte.

Așadar, daca instanțele de judecata constata ca legile interne încalcă pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urma, sunt obligate să ignore aceste prevederi si sa facă aplicarea celor din reglementarea internațional mai favorabilă. Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

Lipsirea reclamanților de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea noastră de acest bun, în sensul celei de-a doua faze a primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1, astfel că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor antementionate, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea salariu-premiul anual-și nici majorarea salarială, iar prin decizia 21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.

De asemenea, reclamanții au invocat și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C - 310/10 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău, Secția Civilă - România - în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO LI80 din 19.7.200 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului i2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței muncă.

În drept, reclamantul a invocat art. 192 și art. 194 Cod procedură civilă, Decizia nr. 21/ 2013 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, art. 25 din Legea nr.330/2000, Legea nr.47/1992, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin. 2, 20, 41, 44, 124, din Constituția României, art. I din Primul protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr.2000/78/ CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.

Pârâtele nu au formulat întâmpinare.

La data de 12.05.2015, în ședință publică, s-a depus la dosar o cerere modificatoare prin care reclamantul a precizat că solicită includerea premiului anual în salariu începând cu data de 01.01.2012 la zi și că înțelege să lărgească cadrul procesual în sensul că, alături de reclamant, să aibă calitatea de reclamante și alte persoane, conform tabelelor anexate.

La termenul de judecată din 23.06.2015, instanța a luat act cu privire la acordarea diferențelor salariale începând cu 01.01.2012 la zi și a constatat că nu este vorba de o veritabilă lărgire a cadrului procesual, ci numai de extinderea mandatului de reprezentare cu privire și la alte persoane acordat Sindicatului liber învățământ Dâmbovița.

Prin sentința civilă nr. 963/23 iunie 2015 Tribunalul Dâmbovița a respingerea acțiunii formulată de reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, astfel cum a fost modificată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Prin art. 25 alin. 1 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, modificată și completată, s-a prevăzut că personalul salarizat potrivit acestui act normativ, beneficiază pentru activitatea desfășurată, de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea, iar potrivit alin. 4 al aceluiași articol, plata acestui premiu anual se realiza începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul.

Începând cu data de 1 ianuarie 2011 au devenit aplicabile prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice prin care s-a instituit un nou sistem de salarizare, sistem care îi vizează și pe reclamanții în cauză.

Prin art. 1 alin. 2 din acest act normativ s-a stabilit că, începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. 1 sunt și rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute de această lege.

Prin art. 39 alin. 1 lit. w din Legea nr. 284/2010, s-a prevăzut abrogarea Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice nr. 330/2009, inclusiv a prevederilor art. 25 din această lege.

Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 284/2010, aplicarea acestui act normativ se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor, funcțiilor de bază, salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale de aplicare.

În acest scop, a fost adoptată Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri public, iar art. 8 din acest act normativ a prevăzut că: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”.

Prin această reglementare s-a modificat modalitatea de plată a premiului anual, aferent anului 2010, aceasta fiind transformată, dintr-o executare uno ictu, într-o executare succesivă, iar sumele corespunzătoare dreptului s-au regăsit în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010.

Raportarea la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu este de natură prin ea însăși să conducă la o altă concluzie, întrucât măsura legislativă, de plată eșalonată a premiului aferent anului 2010, prin includerea sumelor corespunzătoare în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 8 din Legea nr. 285/2010 nu afectează dreptul reclamantei în substanța sa, iar măsurile luate au fost destinate menținerii echilibrului între cheltuielile și veniturile publice, urmărind un scop de utilitate publică.

Tribunalul a reținut că premiile nu au, de regulă, un regim prestabilit, constant și obligatoriu, ci reprezintă bonusuri, gratificații, și sunt facultative, benevole și variabile, iar prin Decizia nr. 414/2005 Curtea Constituțională a stipulat că drepturile salariale suplimentare, cum sunt primele, sporurile și adaosurile, prevăzute în acte normative, nu constituie drepturi fundamentale consacrate în Constituție, care nu ar mai putea să fie modificate sau anulate.

Prin urmare, modificarea sau suprimarea, pentru viitor, a unui premiu nu afectează dreptul fundamental al salariatului de a primi contraprestația pentru munca depusă.

Ca atare, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu poate fi acordat pe cale judecătorească.

Pe de altă parte, în legătură cu modul de interpretare al textelor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin Decizia nr. 21/2013, prin care a admis recursul în interesul legii și a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.

Prin urmare, întrucât decizia menționată mai sus este una obligatorie, o astfel de analiză a includerii premiului pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în majorările salariale stabilite pentru anul 2011 și următorii ani, nu mai poate fi efectuată.

Pentru aceste considerente, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea, astfel cum a fost modificată.

Împotriva sentinței a declarat de apel reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, în numele și pentru membrii de sindicat semnatari ai tabelului anexat cererii de chemare în judecată, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Apelantul a susținut că instanța de fond, în mod greșit, a respins cererea introductivă, reținând, prin raportare la prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, că premiul pentru anul 2010 reglementat de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu poate fi acordat pe cale judecătorească.

De asemenea, instanța de fond a avut în vedere Decizia nr. 21/2013 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii privind prima anuală aferentă anului 2010, stabilind că aceasta a fost inclusă în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, nemaiputând fi acordată sub forma vechii reglementări.

Apelantul solicită a se avea în vedere că textul de lege invocat privește prima anuală aferentă anului 2010, ceea ce nu intră în sfera obiectului speței pendinte,iar prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâților la calculul, respectiv plata diferențelor salariale reprezentând prima anuală aferentă anilor 2011 - 2014, cu precizarea că perioada pentru care a solicitat diferențele salariale este 01.01.2012 - până în prezent.

Arată apelantul că decizia pronunțată în procedura recursului în interesul legii, al cărui efect este binecunoscut și de necontestat, privește modalitatea de acordare a primei anuale aferente anului 2010, nicidecum Înalta Curte de Casație și Justiție nu statuează cu privire la acordarea/neacordarea, includerea/neincluderea primei anuale aferente anilor 2011 - 2014 sub forma unei componente a salariului de bază al membrilor de sindicat în numele cărora a fost promovat prezentul demers judiciar.

O altă critică adusă sentinței apelate vizează respingerea cererii modificatoare depusă la dosar la termenul de judecată din data de 12.05.2015, sub aspectul lărgirii cadrului procesual.

Susține apelantul că prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtei ,unități școlare, la calcularea și plata, iar pârâta unitatea administrativ - teritorială la alocarea drepturilor salariale cuvenite dar neacordate, reprezentând diferența de salariu rezultată ca urmare a includerii premiului anual în salariul lunar, începând cu data de 1.01.2012, la zi, reactualizat în funcție de indicele inflației la data plății efective, către membrii de sindicat, personal didactic, didactic auxiliar/nedidactic, semnatari ai tabelului anexat prezentei.

Apelantul arată că a înțeles să lărgească cadrul procesual cu privire la părți, în sensul că alături de S. L. învățământ Dâmbovița, reclamanți în cauză să fie și numiții: S. C., D. E., G. L., toți cu domiciliul procesual ales la sediul S.CA, S. și Asociații din Municipiul Târgoviste. .. nr. 7A. ..

Astfel, prima instanță a justificat soluția prin faptul că nu este vorba de o veritabilă lărgire a cadrului procesual ,ci numai de extindere a mandatului de reprezentare cu privire și la alte persoane, conform tabelelor anexate, susținere total greșită, în aprecierea reclamantului, deoarece cererea modificatoare a fost formulată în termen legal, iar potrivit dispozițiilor art. 204 Cod procedură civilă, „(1) reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. In acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancțiunea decăderii, va fi depusă cu cel puțin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei.

Pe de altă parte, arată apelantul, a supus atenției primei instanțe faptul că persoanele menționate la punctul 2 din cererea modificatoare sunt foști membrii de sindicat, actualmente pensionați/ieșiți din sistem, motiv pentru care S. L. învățământ Dâmbovița nu îi poate reprezenta în conformitate cu prevederile Legii Dialogului Social. Aceasta este rațiunea pentru care a solicitat ca persoanele în discuție să stea în cauză în calitate de reclamanți, alături de S. L. învățământ Dâmbovița și nu reprezentate de acesta din urmă, urmând ca hotărârea să se pronunțe și în contradictoriu cu acestea.

Solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței, în sensul admiterii cererii modificatoare și conceptarea în calitate de reclamanți, alături de reclamant, a numiților: S. C., D. E., G. L., urmând ca pricina să se judece pe fond și în contradictoriu cu aceștia și admiterea cererii de chemare în judecată.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 480 din noul Cod de procedură civilă.

Intimații nu au fost reprezentați în instanță și nu au formulat întâmpinare, conform dispozițiilor art. 471 alin. 5 din noul Cod de procedură civilă.

Examinând sentința apelată, în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin art. 25 din Legea – cadru nr. 330/2009 (invocat ca temei de drept în acțiunea dedusă judecății) – care instituie premiul anual proporțional cu timpul lucrat în anul respectiv și calculat în raport cu media salariilor de bază sau a indemnizației de încadrare.

Ulterior la data de 28 decembrie 2010 s-a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Legea – cadru nr. 284/2010, care a abrogat expres Legea - cadru nr. 330/2009.

La aceeași dată a fost publicată și Legea nr. 285/2010, care a prevăzut expres, prin dispozițiile art. 8, că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar (ipoteză în care se găsește și sindicatul apelant).

Prin decizia nr. 21 pronunțată la data de 18 noiembrie 2013 de Înalta Curte de Casație și Justiție, în procedura recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37/16.01.2014 (invocată, de asemenea, în motivarea în fapt a acțiunii pendinte) s-a statuat, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 că premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechi reglementări.

Interpretând într-un mod propriu această decizie, apelantul a susținut că aspectele reținute de instanța supremă sunt în măsură să-i confirme dreptul de a solicita „prima anuală aferentă anilor 2011 – 2014”.

O asemenea, interpretare este însă infirmată de considerentele deciziei menționate, în care s-a statuat expres că „dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii – cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege.

În concluzie, premiul anual aferent anului 2010, reglementat inițial prin art. 25 din Legea – cadru nr. 330/2009, a fost inclus, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010, de către legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010, fără a mai putea fi acordat în forma supusă vechii reglementări”.

Potrivit dispozițiilor art. 517 alin. 4 din noul Cod de procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, în speță de la data de 16 ianuarie 2014.

Or, atât timp cât Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, prin decizia analizată, că premiul anual reglementat de art. 25 din Legea nr. 330/2009 nu mai poate fi acordat în forma supusă vechii reglementări, este evident că apelantul nu mai poate solicita obligarea angajatorului la plata acestui premiu, pentru perioada ulterioară, aferentă anilor 2011 – 2014.

Susținerile apelantului, în sensul că instanța ar fi omis a avea în vedere că obiectul acțiunii vizează acordarea acestui premiu pentru perioada 01.01.2012 – prezent, sunt infirmate de considerentele sentinței din hotărârea atacată.

Critica apelantului că decizia pronunțată în recursul în interesul legii privește modalitatea de acordare a primei anulare aferentă anului 2010 și nu la cea aferentă anilor 2011 – 2014 este nefondată din moment ce s-a precizat în decizia sus-menționată că premiul pentru anul 2010 a fost inclus în majorările salariale începând cu anul 2011, iar ulterior nu au mai fost promulgate legi prin care să se prevadă acordarea acestui premiu anual.

Curtea constată că judecătorul fondului nu a făcut altceva decât să respecte dispozițiile reglementate de textul de lege menționat în precedent, caz care nu poate fi asimilat, sub nicio formă, astfel cum a pretins apelantul, unei ignorări a obiectului dedus judecății.

La instanța de fond, reclamantul nu a dedus judecății decât dreptul său la acordarea premiului anual, reglementat de art. 25 din Legea – cadru nr. 330/2009, pentru perioada 2011 – la zi ,iar prin cererea modificatoare pentru perioada 01.01.2012-la zi pe care l-a motivat în fapt pe interpretarea proprie dată deciziei nr. 21/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și pe art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 al Convenției, nicidecum apreciind că reprezintă un drept câștigat, de care membrii de sindicat au fost privați, ca urmare a ingerinței statului .

Cu privire la critica ce vizează respingerea cererii modificatoare din data de 12.05.2015 prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la alocarea drepturilor salariale cuvenite dar neacordate începând 1.01.2012 la zi, Curtea va reține că instanța de fond la termenul din data de 23.06.2015 a constatat că nu este vorba despre o lărgire a cadrului procesual ,ci numai de o extindere a mandatului de reprezentare cu privire și la alte persoane.

Curtea apreciază a nefondată această critică din moment ce prin chiar cererea de chemare în judecată a solicitat plata drepturilor salariale reprezentată de diferența de salariu ca urmare a includerii premiului anual în salariul lunar începând cu 1.01.2011 – la zi.

În considerarea tuturor acestor argumente de fapt și de drept, Curtea va proceda, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, la respingerea apelului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, . nr.62, județul Dâmbovița, în numele membrilor de sindicat menționați în tabelele anexă, împotriva sentinței civile nr. 963/23.06.2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu pârâții Școala G. Brezoaia, cu sediul în comuna Brezoaele ., și U. A. Teritorială . sediul în . .