Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1362/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1362/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 2394/114/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ -
Dosar nr._
DECIZIA NR. 808
Ședința publică din data de 25 mai 2015
Președinte - V.-A. P.
Judecător - C. - P. B.
Grefier - M. F.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul G. A., domiciliat în comuna Smeeni, ., împotriva sentinței civile nr. 1362/17.12.2014 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători “CFR Călători” SA, cu sediul în București, .. 38, sector 1.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, iar prin cererea de apel s-a solicitat judecata cauzei în lipsă. De asemenea, prin Serviciul Registratură, s-a depus la dosar, în procedura prealabilă, întâmpinare de către intimata S. Națională de Transport Feroviar de Călători “CFR Călători “ SA, înregistrată sub nr.3521/20.02.2015, prin care solicită respingerea apelului și judecarea cauzei și în lipsa sa, un exemplar al întâmpinării fiind comunicat apelantului.
Curtea, având în vedere că prin cererea de apel s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, intimata cerând, la rândul său, judecarea cauzei în lipsă prin întâmpinarea depusă la dosar, dând eficiență dispozițiilor imperative reglementate de art. 411 alin. 1 pct.2 teza finală și alin. 2 C.pr.civilă, apreciază cauza în stare de judecată și, deliberând, a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._, reclamantul G. A. a chemat în judecată pe pârâta S. Naționala de Transport Feroviar de Calatori „ CFR Calatori " S.A. București, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata :diferențelor dintre drepturile salariale de care a beneficiat, calculate (la clasa de salarizare si coeficientul de ierarhizare corespunzătoare funcției ocupate) la o valoare a salariului de baza minim brut de 600 lei inferioară si drepturile salariale cuvenite, calculate (la clasa de salarizare si coeficientul de ierarhizare corespunzătoare funcției ocupate) la o valoare a salariului de baza minim brut de 670 lei, pe perioada 25 .07._11, în conformitate cu H.G.R 1193/2010; diferențelor dintre drepturile salariale de care a beneficiat, calculate (la clasa de salarizare si coeficientul de ierarhizare corespunzătoare funcției) la o valoare a salariului de baza minim brut de 600 lei inferioara si drepturile salariale cuvenite, calculate (la clasa de salarizare si coeficientul de ierarhizare corespunzătoare funcției) la o valoare a salariului de baza minim brut de 700 lei, pe perioada 01.01._13, in conformitate cu H.G.R. 1225/2011; diferențelor dintre drepturile salariale de care a beneficiat, calculate (la clasa de salarizare si coeficientul de ierarhizare corespunzătoare funcției ) la o valoare a salariului de baza minim brut de 600 lei inferioara si drepturile salariale cuvenite, calculate (la clasa de salarizare si coeficientul de ierarhizare corespunzătoare funcției ) la o valoare a salariului de baza minim brut de 750 lei, pe perioada 01.02._13, in conformitate cu H.G.R. 23/2013; diferențelor dintre drepturile salariale de care a beneficiat, calculate (la clasa de salarizare si coeficientul de ierarhizare corespunzătoare funcției) la o valoare a salariului de baza minim brut de 600 lei inferioara si drepturile salariale cuvenite, calculate (la clasa de salarizare si coeficientul de ierarhizare corespunzătoare funcției) la o valoare a salariului de baza minim brut de 800 lei, pe perioada 01.07._13, in conformitate cu H.G.R 23/2013 si cu legislația muncii. Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor-interese compensatorii si moratorii pentru prejudiciul creat prin neacordarea acestor drepturi, constând in reactualizarea valorii sumelor pe care i le datorează ( indexata cu indicele de devalorizare al monedei și cu dobânda legală) începând cu data nașterii dreptului până la data plății efective, precum și la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte diferențele de drepturi salariale obținute în prezentul proces, conform dispozitivului sentinței ce se va pronunța.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în perioada dedusă judecății, a fost angajat al societății pârâte în funcția menționată în carnetul de muncă și în actele adiționale la C.I.M.. In aceasta perioadă, a beneficiat de un salariu inferior, calculat la clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător funcției, raportat la o valoare a salariului de bază minim brut de 600 lei, situată sub nivelul valorilor stabilite de hotărârile de guvern în vigoare.
La nivel de unitate, pârâta a menținut pentru perioada respectivă, după negociere, coeficienții de ierarhizare dobândiți anterior, iar potrivit Contractului Colectiv de munca la Nivelul Unității pârâte, salariul angajaților se determina prin înmulțirea salariului de bază minim brut la nivel de unitate cu coeficientul de ierarhizare corespunzător fiecărei clase de salarizare.
Potrivit acestei situații, în perioada dedusă judecații, stabilirea salariului de bază minim brut al fiecărui salariat trebuia făcută după determinarea acestuia în raport de salariul de baza minim brut la nivel național (sub nivelul căruia nu se putea negocia si coborî) și de coeficienții de ierarhizare corespunzători fiecărei funcții prevăzuți prin negociere în CCM..
În conformitate cu H.G.nr. 1193/2010 (art. 1) începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată s-a stabilit la 670 lei lunar, prin H.G.nr. 1225/2011 (art. 1) începând cu data de 1 ianuarie 2012, la 700 lei lunar, iar prin H.G. nr.23/2013 (art. 1) alin. (1), începând cu data de 1 februarie 2013, la 750 lei lunar.
A precizat reclamantul că, dacă se împarte valoarea de 600 lei, în raport de care a fost plătit, la programul complet de lucru stabilit de cele trei hotărâri de guvern invocate, rezultă o plată inferioară a orei de muncă față de plata/oră stabilită de cele trei acte normative în perioada dedusă judecații. Salariul de bază minim brut pe țară, stabilit de cele trei hotărâri de guvern, trebuia să fie echivalentul salariului de bază minim brut la nivel de unitate, pe care pârâta l-a stabilit cu încălcarea legii (la un nivel inferior de 600 lei - echivalentul clasei 1 de salarizare).
Astfel, în calitate de angajator, pârâta nu i-a acordat drepturile cuvenite, care decurg din lege și CCM, încălcând prevederile art. 40 alin. 2 lit.c din Codul muncii, potrivit cărora „ angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil și din contractul individual de muncă".
A învederat reclamantul că, prin neplata integrală a drepturilor care i se cuvin conform celor trei acte normative și CCM, la data scadentei, a suferit un prejudiciu material din culpa pârâtei, în legătură cu serviciul, pentru care aceasta, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale trebuie să îl despăgubească, astfel cum prevede art. 253 raportat la art. 166 alin (1) si alin.(4) din Codul muncii.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, raportat la prevederile art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii, conform cărora: "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia".
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate, întrucât drepturile bănești solicitate de către reclamant au fost calculate ținându-se cont de coeficientul de ierarhizare, raportat la salariul minim brut garantat în plată potrivit dispozițiilor legale.
A mai arătat pârâta că nici prin Hotărârile de Guvern și nici prin Codul Muncii, care stabilesc valoarea salariului de baza minim brut pe țară garantat în plată, nu se prevede ca, la stabilirea drepturilor salariale, angajatorii să stabilească, ca valoare de referință, salariul minim brut pe țară garantat în plată.
Pe de alta parte, nici prin contractele colective de muncă încheiate la nivelul S.N.T.F.C. "C.F.R. Calatori" S.A. nu s-a prevăzut ca negocierea drepturilor salariale să pornească de la salariul minim pe economie.
De altfel, contractele colective de muncă încheiate la nivel S.N.T.F.C. "C.F.R. Calatori" S.A. au fost înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Munca București, care, în cazul în care ar fi constatat ca au fost încheiate fără respectarea condițiilor prevăzute de Legea nr. 62/ 2011, potrivit art. 145 din același act normativ, avea obligația să le restituie pentru neîndeplinirea obligațiilor legale.
A concluzionat pârâta că, în condițiile in care societatea nu a fost sancționată potrivit art. 3 din H.G. nr. 1193/ 2010, H.G. 1225/ 2011, H.G. 23/ 2013 și nici contractele colective de muncă nu i-au fost restituite pentru îndeplinirea condițiilor legale, salariile de bază la nivelul S.N.T.F.C. "C.F.R. Calatori" S.A. au fost stabilite în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare.
Mai mult, potrivit actelor adiționale la contractele individuale care îl privesc pe reclamant, acesta a avut salarii de bază de peste 1.500 lei, astfel că nu se poate reține că societatea nu i-a achitat drepturile salariale în conformitate cu prevederile art. 1 din H.G. nr. 1193/ 2010, art. 1225/ 2011 si art. 1 din H.G. nr. 23/ 2013.
Prin CCM. la nivel de S.N.T.F.C. "C.F.R. Călători" S.A. si CCM. Unic la Nivel de G. de Unități Feroviare, sunt prevăzute clase si coeficienți de ierarhizare specifici activității feroviare si mai mult, clasa 1 de salarizare nu poate fi asimilată cu salariul minim de 670 lei prevăzut de CCM. pe ramură transporturi, deoarece în acest contract colectiv nu sunt prevăzute clase de salarizare, ci numai coeficienți de ierarhizare pentru diverse categorii profesionale.
Având în vedere prevederile contractuale invocate și aplicabile în perioada în care reclamantul solicită diferența de salarii, pârâta a solicitat să se constate că drepturile cuvenite acestuia în temeiul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate și celui individual de muncă au fost plătite în mod corespunzător, societatea onorându-și obligațiile asumate întocmai și la timp.
În baza probelor administrate, prin sentința civilă nr. 1362/17.12.2014, Tribunalul B. a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că:
Clauzele CCM la nivel de unitate, care au un caracter concret, devin parte a contractului individual, astfel că termenul de prescripție aplicabil cererii reclamantului, cuprins în contractul colectiv, dar neinclus și în cel individual, este cel de 3 ani prevăzut de art. 268 alin.1 lit.c) Codul muncii, când obiectul conflictului îl constituie plata unor drepturi salariale neachitate, text ce trebuie interpretat în coroborare cu art. 166 alin.1 Codul muncii.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că:
Reclamantul a solicitat, în esență, diferențele de drepturi salariale constând în ceea ce i s-a acordat cu titlu de salariu datorită determinării eronate de către pârâtă a salariului brut de încadrare și ceea ce trebuia să i se acorde cu titlu de salariu conform HGR nr.1193/2010, nr.1225/2011, nr.23/2013, respectiv diferența lunară dintre suma reprezentând salariul de bază brut înscris în actul adițional la CIM și cel pe care ar fi trebuit să îl încaseze dacă baza de calcul ar fi fost corect aplicată, pentru perioada 25.07. 2011 – 31.12.2013.
Față de temeiurile legale invocate de reclamant, tribunalul a reținut că, potrivit art.1 din HG nr._/2010, art.1 din HG nr.1125/2011 și art. 1 din HG nr.23/2013, angajatorul este obligat să stabilească pentru personalul încadrat, prin încheierea unui contract individual de muncă, salarii de bază cel puțin egale cu salariul de bază minim brut pe țară.
Se observă, astfel, din aceste texte legale, coroborate cu art. 164 Codul muncii, că angajatorii nu au obligația ca la stabilirea drepturilor salariale să aibă în vedere ca valoare de referință salariul minim brut pe țară garantat în plată, putând opta la determinarea unei grile proprii, care însă nu trebuie să se situeze sub nivelul acestui prag minim.
Raportat la contractele colective încheiate între părți, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 37 din CM care consacră principiul negocierii individuale si colective a contractului de muncă, precum și dispozițiile art. 229 alin.4 din CM, ce statuează legalitatea contractului colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale și care constituie legea părților și prin care nu s-a convenit negocierea drepturilor salariale de la salariul minim pe economie.
Din actele adiționale atașate de reclamant la dosar, reiese că salariul de bază al acestuia a fost stabilit potrivit formulei de calcul înscrisă în Anexa 1 la CCM, astfel încât raportarea la salariul minim brut stabilit prin hotărârile de guvern apare ca nefondate, întrucât nu respectă clauzele convenite de părți prin contractul colectiv și, mai mult, este net superior minimului menționat în anexele acestuia.
Totodată, tribunalul a constatat că nu a fost investit de către reclamant cu o acțiune de constatare a nulității clauzei contractuale referitoare la clasa I de salarizare prevăzută la Anexa I din CCM la nivel de unitate, astfel încât prevederile acestuia sunt valabile, în ce privește valoarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare.
În acest context, s-a constatat că pârâta a respectat clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2011 în ce privește salariul negociat.
Totodată, s-a constatat că și pentru anul 2012, prin CCM NR.108/20.09.2012, valabil pentru anii 2012-2014, părțile au convenit o grilă de salarizare ce cuprinde clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare, statuând prin Anexa nr.1 formula și coeficienții de ierarhizare .
Având în vedere că societatea pârâtă a respectat clauzele contractelor colective de muncă încheiate la nivel de unitate, iar reclamantul a avut posibilitatea negocierii drepturilor salariale și cu ocazia încheierii actelor adiționale la CIM, pe care le-a semnat fără să le conteste, tribunalul a constatat că acțiunea formulată este neîntemeiată.
Mai mult, din aceleași acte adiționale la CIM, prima instanță a reținut că reclamantul nu a fost salarizat la nivelul clasei 1 de salarizare prevăzut în anexa 1 la CCM la valoare a coeficientului de ierarhizare de 600 lei, deci sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, fiind salarizat corespunzător claselor de salarizare mult mai mari decât în anexa 1 menționată.
În acest context, față de solicitările reclamantului, care invocă raportarea la o bază de calcul stabilită prin hotărâri de guvern, făcând abstracție de aplicabilitatea unei grile a coeficienților de ierarhizare convenită de părți, tribunalul a apreciat acțiunea formulată ca fiind nefondată, întrucât pârâta a procedat la stabilirea unor drepturi salariale legale, în favoarea acestuia, pe anii 2011-2013.
Totodată, prima instanță a respins și capătul de cerere subsecvent, privind obligarea pârâtei la plata de daune interese compensatorii și moratorii pentru prejudiciul cauzat, având în vedere soluția de respingere pronunțată pentru primul capăt de cerere.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, susținând, în esență că, în mod greșit, i-a fost respinsă acțiunea, atâta timp cât cele trei Hotărâri de Guvern nr. 1193/2010, 1225/2011 și 23/2013 stabilesc nivelul minimal sub care pârâta nu putea negocia și stabili (pentru perioada dedusă judecății) salariul de bază minim brut la nivel de unitate (echivalentul clasei 1 de salarizare ) care reprezintă partea fixă și principală a salariului, elementul de referință, în raport de care se determină salariul de bază brut al fiecărui angajat (prin înmulțire cu coeficientul de ierarhizare corespunzător fiecărei clase) și celelalte drepturi ale salariaților stabilite cu luarea în considerare a nivelului studiilor, pregătirii profesionale, calificării, caracteristicilor sarcinilor și competențelor profesionale, importanței postului, sporurilor, indemnizațiilor, adaosurilor care formează partea variabilă a salariului plătită în raport cu performanțele individuale ale fiecărui salariat.
Faptul că grila de salarizare și coeficienții de ierarhizare, la care a făcut referire nu se află incluși în CIM-ul său și în actele adiționale la acesta, nu înseamnă ceea ce susține prima instanță, ci că pârâta nu a inclus în CIM –ul său formula de calcul prevăzută în toate CCM-urile în vigoare la nivel de unitate și, anterior, la nivel superior, deși avea această obligație potrivit legii.
Atâta vreme cât au existat Contractele Colective de Muncă la Nivel de R., salariul de bază minim brut la nivelul unității pârâte, echivalentul clasei 1 de salarizare, a fost stabilit de către acestea, care prevedeau un nivel superior față de cel stabilit prin hotărârile de guvern în vigoare în aceleași perioade. După dispariția CCM la Nivel de R. Transporturi, nivelul salariului de bază minim brut al pârâtei, echivalentul clasei 1 de salarizare, trebuia să fie cel puțin egal cu cel stabilit de hotărârile de guvern în vigoare invocate, fără să fie confundat cu salariului de bază brut al fiecăruia angajat, care, potrivit CCM în vigoare la nivel de unitate, include și coeficienții de ierarhizare.
A mai arătat apelantul că nivelul salariului său de bază brut este superior salariului de bază minim brut pe țară (fiindcă include și coeficienții de ierarhizare) însă acesta este inferior celui cuvenit, având în vedere că salariul de bază minim brut la nivelul pârâtei (adică al fiecărui salariat) în raport de care s-a determinat salariul său de bază brut este inferior celui stabilit de cele trei hotărâri de guvern.
A precizat apelantul că, calculându-i-se și stabilindu-i-se salariul de bază minim brut în raport de un salariu de bază minim brut la nivel de unitate inferior celui stabilit, de cele trei hotărâri de guvern, pârâta i-a plătit un salariu (în sens larg, prevăzut de art. 160 Codul muncii) inferior în raport cu cel cuvenit, astfel că pretențiile sale sunt întemeiate.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea reține că apelul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Curtea reamintește că prin H.G. nr._/2010,1125/2011 și 23/2013 s-au stabilit anumite plafoane ale salariului de bază minim brut pe țară și s-a stipulat că nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Aceeași dispoziție legală se regăsește și în art. 164 Codul muncii.
În acest context legislativ, în mod indubitabil, raportarea la salariul minim brut pe țară este prevăzută de legiuitor ca o măsură de protecție a salariaților, garantându-le plata unor sume necesare satisfacerii minime a nevoilor proprii, precum și ale familiilor lor.
Astfel, salariul minim brut pe țară constituie un prag sub care nu se poate coborî cu ocazia negocierii colective și individuale.
Or, în cauza pendinte judecății, cum în mod corect a reținut și prima instanță, obligația pârâtei, de garantare în plată a unui salariu cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, a fost respectată atât la încheierea contractului individual de muncă al reclamantului, cât și a actelor adiționale.
Este de menționat și faptul că, ulterior datei de 31.12.2010, nu mai există un contract colectiv de muncă la nivel superior, astfel că își găsește aplicabilitatea contractele colective de muncă la nivel de unitate ce au fost încheiate, acestea constituind legea părților, conform art. 229 alin.4 Codul muncii.
Pe de altă parte, în situația în care reclamantul ar fi apreciat că sunt nule clauzele referitoare la salarizarea sa, avea posibilitatea de a se adresa instanței pentru constatarea nulității, aceasta neoperând de drept, conform art. 57 alin.6 și 7 Codul muncii.
În considerarea argumentelor expuse, Curtea, în temeiul art. 480 aln.1 Cod pr.civilă, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul G. A., domiciliat în comuna Smeeni, ., împotriva sentinței civile nr. 1362/17.12.2014 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA, cu sediul în București, .. 38, sector 1.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 25 mai 2015.
Președinte, Judecător,
V.- A. P. C.- P. B.
Grefier,
M. F.
Red.CPB
Tehnored.MF
4ex./04.06.2015
d.f._ TribunalulBuzău
j.f. G. S.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 382/2015.... | Pretentii. Decizia nr. 1063/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
