Cereri. Sentința nr. 4220/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4220/2013 pronunțată de Judecătoria FĂGĂRAŞ la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 2381/226/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA F.
JUDEȚUL B.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.4220/2013
Ședința publică din 12 decembrie 2013
JUDECĂTOR: L. D.
GREFIER: M.-A. P.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulată de petentul Inspectorul de Poliție al Județului B., cu sediul în B., ..28, jud. B., în contradictoriu cu intimatul Domokoș Gy G.-C., cu domiciliul în Or.V., ., ., citat și prin publicitate, având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității, azi pentru perimare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța invocă din oficiu excepția perimării cauzei și reține cauza spre soluționare pe baza excepției invocate.
I N S T A N T A
Constată că procesul este de natură civilă și a stat în nelucrare de la data de 08.11.2012, când s-a suspendat în temeiul dispozițiilor art.1551 Cod procedură civilă, în care interval de timp din vina părților nu s-a făcut nici un act de procedură în vederea judecării.
Din lucrările dosarului se reține că n-a existat vreo cauză de suspendare a cursului perimării conform art. 250 din Codul de procedură civilă.
Potrivit art. 248 din Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, recurs și orice altă cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an.
Conform art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se constată la cerere sau din oficiu.
Din raportarea textelor citate la cele stabilite în legătură cu rămânerea cauzei de față în nelucrare, reiese că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a opera perimarea.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării, invocată din oficiu, și în consecință:
Constată perimată cererea formulată de petentul Inspectorul de Poliție al Județului B., cu sediul în B., ..28, jud. B., în contradictoriu cu intimatul Domokoș Gy G.-C., cu domiciliul în Or.V., ., ., citat și prin publicitate, având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 decembrie 2013.
JUDECĂTOR GREFIER
LiviaDebu M.-A. P.
Red. D.L. –17.12.2013
Tehnored. P.M.A.
17.12.2013 - 2 ex.
| ← Cereri. Sentința nr. 1498/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4257/2013.... → |
|---|








